• Pomenirea Cuvioşilor Părinţilor noştri Isaachie, Dalmat şi Faust
Sfîntul Cuvios Isaachie se prăznuieşte
aparte şi în treizeci de zile ale lunii mai. Sfîntul Dalmat a fost mai
întîi ofiţer în armata imperială a împăratului Teodosie cel Mare, şi a
fost foarte iubit de împărat. Dar
cuprinzîndu-se el de Duhul lui Dumnezeu, a lepădat toate cele pămînteşti
şi, luînd numai pe fiul lui, Faust, s-a dus să vieţuiască în obştea
Cuviosului Isaachie cel mai sus pomenit, care se afla la marginea
Constantinopolului: acolo tatăl şi fiul au fost tunşi monahi de către
însuşi Isaachie. Avva Isaachie se bucura cu duhul văzînd
dumnezeiasca rîvnă a vieţuirii lui Dalmat. Cînd s-a apropiat de ceasul
ieşirii lui, Avva Isaachie 1-a numit pe Dalmat egumen în locul lui. Mai
tîrziu obştea avea să fie cunoscută după numele acestuia, zicîndu-i-se
«a lui Dalmat». Dalmat Cuviosul s-a dat pe
sine ca monah celei mai aspre petreceri, cu postiri ce ajungeau uneori
şi pînă la patruzeci de zile, biruind astfel pre nevăzuţii duşmani ai
neamului omenesc. El a fost unul din Părinţii celui de al Treilea
Sinod Ecumenic [care a avut loc la Efes, în anul 431], şi bine a luptat
împotriva ereziei lui Nestorie [care spunea că Maica Domnului este
Născătoare numai de om]. Plăcîndu-I lui Dumnezeu, el s-a odihnit cu pace
în veacul al cincilea. Fiul lui, Faust, i-a stat sprijin tatălui lui în
toate, şi plăcîndu-I şi el lui Dumnezeu, s-a mutat şi el cu pace la a
Lui împărăţie, întru acea obşte aflîndu-se.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Cosma Famenul
Acest cuvios Cosma a fost monah în Lavra Faranului. El cunoştea adînc Sfintele Scripturi. El a iubit atît de mult cuvintele Sfîntului Athanasie cel Mare, încît a zis ucenicilor lui:
«De nu veţi avea la voi hîrtie ca să scrieţi cuvintele acestui Mare Părinte atunci cînd le veţi auzi, atunci să le scrieţi pe batistele voastre».
La vîrsta adîncilor lui bătrîneţi,
Sfîntul Cosma a mers la Antiohia, ca să îl cerceteze pe Patriarhul
Grigorie [care a murit la anul 584], şi acolo s-a săvîrşit cu pace
dintru această viaţă. Patriarhul a poruncit ca trupul Sfîntului Cosma să
se înmormînteze în biserica patriarhiei. Acolo, un anume om cu
deosebire venea mereu la racla Sfîntului Cosma, cinstindu-1 pe sfînt şi
rugîndu-se acolo lui Dumnezeu. Cînd 1-au
întrebat de ce face acestea, el le-a dezvăluit că fusese paralizat timp
de doisprezece ani, şi că vindecarea a primit-o de la Sfîntul Cuvios
Cosma.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Antonie Romanul
Acest Cuvios Antonie s-a născut în anul
1086 la Roma, din părinţi foarte credincioşi şi bogaţi. Pe atunci
biserica apusului [romano-catolică] deja se rupsese de Biserica
Răsăritului, şi toţi cei care rămîneau credincioşi acesteia din urmă
erau prigoniţi de clerul latin [romano-catolic, eretic]. Acest
Sfânt Cuvios Antonie a împărţit aşadar toate averile lui săracilor şi
s-a tuns în îngerescul chip. El a luat asupra sa toate monahiceştile
nevoinţe, între care a fost şi aceea că, timp de paisprezece luni, a
stat pe o stîncă în mijlocul apelor mării. Cum el stăruia întru
nevoinţă pe acea stâncă, ea s-a rupt de la locul ei şi a plutit minunat
tocmai pînă la marele Novgorod. Acolo Arhiepiscopul Nichita 1-a primit
pe Cuviosul Antonie cu multă bunătate, şi i-a ajutat să zidească o
biserică în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea să
devină mănăstire. Sfîntul Antonie a vieţuit multă vreme ca egumen al
acelei mănăstiri, şi a vădit marea putere a harului lui Dumnezeu ce
locuia într-însul prin lucrarea de multe şi mari minuni. Sfîntul Cuvios
Antonie Romanul a adormit cu pace la anul 1146, strămutîndu-se la
locaşurile cele cereşti ale lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfintei Cuvioase Salomeea Mironosiţa
Sfînta Salomeea a fost maica Sfinţilor
Apostoli Iacov şi Ioan. Ea a fost femeia lui Zevedei şi fiica lui Iosif,
logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ea I-a slujit cu
credinţă Domnului în timpul vieţii Lui pe acest pămînt, şi a fost
socotită vrednică a se afla între cei dintîi care au vestit Sfînta
învierea Lui.
Viaţa Sfintei Cuvioase Teodora din Tesalonic
Această cuvioasă a fost născută în insula Eghina, din părinţi creştini dreptcredincioşi, Antonie şi Hrisanta, a căror dreaptă credinţă şi faptă bună a fost arătată în acea vreme, când Biserica lui Hristos se tulbura de eresul iconoclasmului, în împărăţia lui Mihail Valvos, de care eres nu numai nu s-a vătămat acea bună doime; ci, ca o lumină în întuneric prin dreapta credinţă a luminat.
Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic
Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic
Această cuvioasă a fost născută în insula Eghina, din părinţi creştini dreptcredincioşi, Antonie şi Hrisanta, a căror dreaptă credinţă şi faptă bună a fost arătată în acea vreme, când Biserica lui Hristos se tulbura de eresul iconoclasmului, în împărăţia lui Mihail Valvos, de care eres nu numai nu s-a vătămat acea bună doime; ci, ca o lumină în întuneric prin dreapta credinţă a luminat.
Din nişte părinţi ca aceştia fiind născută fericita Teodora, după creşterea sa, a fost dată după bărbat şi a născut o fiică. După aceea, din cauza năvălirii barbarilor, s-a mutat în cetatea Tesalonic, unde, crescând pe fiica sa, a făcut-o mireasa lui Hristos. După ce a murit bărbatul ei, a intrat în mănăstirea de fecioare, la fiica sa şi s-a tuns în rânduiala monahicească. Prin viaţa sa îmbunătăţită, prin pustniceştile nevoinţe şi ostenelile ascultării, atât a plăcut lui Dumnezeu, încât, nu numai în viaţă ci şi după moartea sa, multe minuni a făcut.
Trecând după moartea sa câţiva ani şi murind egumena mănăstirii aceleia, s-a pus trupul ei mort, în mormânt aproape de Sfânta Teodora; şi când s-a descoperit mormântul aceleia, atunci au putut să vadă toţi cei ce erau acolo, o minune mare. Căci Cuvioasa Teodora, după mulţi ani de la sfârşitul său, mişcându-se, ca şi cum ar fi fost vie, a făcut puţin loc egumenei ce se aşeza lângă dânsa, dând locul cel mai larg povăţuitoarei sale, cum şi smerenia sa arătându-şi după moarte; şi toţi văzând acest lucru s-au înspăimântat şi au strigat: „Doamne, miluieşte!”.
Încă şi mir mirositor şi tămăduitor izvora din sfintele ei moaşte şi se făceau tămăduiri multe, prin ungerea cu acel mir: diavolii se izgoneau, orbii vedeau şi toate neputinţele se vindecau, întru slava lui Hristos Dumnezeu. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Cuvios Antonie Romanul de la Novgorod
Un bărbat șade singur pe stîncă cea seacă,
Înconjurat de valurile mării, de zbucium de ape!
El este Antonie, cufundat în Dumnezeu,
Cu mintea pururea la Domnul ţintuită,
Rugăciuni din inimă spre El înălţînd.
Stîncă se rupe şi-ncepe să plutească,
Dar Antonie nu se tulbură, ci stă liniştit.
El de rău nu se teme, căci la Domnul se află
Cu mintea, inima, şi cugetul lui.
Răul însuşi de Antonie se teme,
De Antonie monahul, adevăratul erou.
Providenţa îl poartă pe bărbatul cel drept,
Căci în sfinţii Săi Domnul pre Sine Se înalţă.
Antonie ca o stea luminoasă a strălucit
În marele Novgorod.
Acolo el a vestit poporului minunea
Ce la malurile lor l-a adus.
Antonie pururea s-a grijit să dobîndească
Smerenia cea de mult preţ,
El pururea mintea la Dumnezeu a avut.
Smeritul lui suflet jertfa de bună mireasmă a fost înaintea lui Dumnezeu.
Rugăciunea lui cea sfîntă bine primită a fost,
Ca tămîia înaintea Lui.
Antonie sfântul amîndouă a fost,
Bună-mireasma tămîiei şi jertfa.
La Dumnezeu sfinţii vii sînt, iar nu morţi,
Precum viu a fost Domnul întru a lor viaţă.
Cat priveste pe Cuviosul Dalmat, acesta, in viata lui de mirean, a fost ostas, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare si era cinstit mult de imparat. Apoi, lasand toate cele lumesti, a luat cu sine numai pe un fiu al sau, anume Faust, si s-a dus la manastirea Cuviosului Isaachie, aproape de Constantinopol. Si a fost primit de aceasta impreuna cu fiul sau, in randuiala monahiceasca. Si au trait amandoi in post si in rugaciune, ostenindu-se sa implineasca pustnicestile indatoriri. Cand Cuviosul Isaachie a ajuns la adanci batraneti, dorind sa lase manastirea in grija unui om vrednic cu fapta si curat cu inima, a ales pe Dalmat, pe care l-a asezat egumen, in locul lui. Dar la el, mai pe urma, si-a luat si acest asezamant numele de "manastirea lui Dalmat". Si, staruind pe langa patriarhul de Constantinopol, pe Dalmat l-a sfintit preot. Acesta s-a nevoit inca si cu diavolii cei vazuti, cu ereticii nestorieni, care invatau ca Sfanta Fecioara Maria n-ar fi Nascatoare de Dumnezeu, ci numai nascatoare de om. Si Dalmat a fost de mare ajutor Sfintilor Parinti la cel de-al treilea Sinod a toata lumea, ce s-a tinut la Efes (431), pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450). Si era iubit de imparat si de Sfintii Parinti si l-au randuit pe el arhimandrit in manastirea Dalmatului. Si, placand cu desavarsire lui Dumnezeu, s-a mutat la El, la adanci batraneti. Asemenea si fiul sau Faust, strabatand cu dumnezeiasca ravna toata scara nevointelor pustnicesti, s-a mutat la vesnicele lacasuri si cu Sfintii Parinti s-a numarat, in viata cea fara de moarte.
Iar aceasta istorisire s-a spus voua, o fiilor, ca sa nu fiti gata spre osandire si hulire a pacatelor altora. Ca, de multe ori, am vazut pe desfranati gresind, dar pocaindu-se, nu i-am mai vazut. Sau, am vazut pe cineva furand, iar suspinele si lacrimile pe care le aduce Domnului, noi nu le stim si nu stim nici daca au fost primite de Dumnezeu, in taina, pocainta si marturisirea acestuia. Si toti se minunau de invatatura cea lucratoare a pastorului si invatatorului acestuia. Dumnezeului nostru, slava!
Sinaxar 3 August
În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri: Dalmat, Faust si Isaachie (Isaac).
Sfântul
Dalmat a fost ostas în zilele împaratului Teodosie cel Mare (379-395),
traind în dreapta credinta. Apoi lasându-si femeia si copiii, pentru
Dumnezeu, a luat cu sine numai pe fiul sau Faust si s-a dus la
Preacuviosul Isaachie sa se calugareasca.Însa acest minunat Isaachie (praznuit la 30 mai) locuia în pustiu si în liniste, din tinerete lucrând tot felul de fapte bune; pentru aceea si cuvântul lui era împodobit cu podoaba vietii sale. Acesta, când mergea împaratul Valent arianul cu razboi asupra scitilor, a mers la dânsul si i-a zis: "Deschide, împarate, bisericile ortodocsilor si vei izbândi la razboi". Dar împaratul nu l-a ascultat, ci, pornindu-se cu mânie, i-a zis: "Când ma voi întoarce, te voi chinui pentru cuvântul acesta". Iar preacuviosul i-a raspuns: "De te vei întoarce tu, nu a grait Dumnezeu cu mine; dar vei fi lovit la razboi si vei fugi din fata vrajmasilor tai si de viu te vei topi în foc". Ceea ce s-a si întâmplat. Caci Valent ascunzându-se într-o sura de paie, acolo i s-a dat foc si a ars.
Iar preacuviosul Isaachie având a parasi cele pamântesti, a facut egumen al manastirii pe preacuviosul Dalmat, fiind atunci patriarh al Constantinopolului Sfântul Atic. Si stralucind Dalmat acesta mai înainte în pustnicie si ramânând fara mâncare patruzeci de zile, si fiind în uimire alte atâtea zile, s-a aratat vrednic si în fata împaratilor si a sfatului si a parintilor ce s-au adunat în Efes, la al III-lea Sinod ecumenic, si a fost facut arhimandrit. Si adormind în Hristos, a fost îngropat în manastirea lui.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stefan, papa al Romei.
Acest sfânt a trait pe vremea ipatilor Valerian si Galiin, în cetatea
Romei. Si fiind ascuns din pricina prigoanei ce bântuia atunci, învata
pe cei ce mergeau la dânsul credinta în Hristos si-i boteza, facând pe
multi preoti si diaconi si citeti. Dintre acestia unii, fiind prinsi si
marturisind slobod pe Hristos, au luat cununa muceniciei. Pentru acestea
Fericitul Stefan s-a vadit pe sine, si fiind adus la capistea lui Aris,
a clatinat-o cu rugaciunea sa si o parte din ea a cazut. Atunci fugind
ostasii, el a mers la mormântul Mucenitei Lucia, si acolo savârsea
jertfa cea fara de sânge. Acolo i s-a taiat capul de catre ostasii ce-l
cautau.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorului Ioan, egumenul Manastirii Patalariei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Salomeea mironosita, care cu pace s-a savârsit.
Sotie
a lui Zebedeu si mama a Sfintilor Apostoli Iacob si Ioan, Salomeea, al
carei nume evoca pacea, era rudenie cu Prea-Sfanta Maica a Domnului. Ea
l-a urmat pe Mântuitorul pe tot parcursul predicii si lucrarii Lui.
Intr-o zi, neîntelegând adevaratul sens al misiunii Domnului et crezând
ca El a venit sa intemeieze o imparatie pamânteasca, ea I-a cerut sa
acorde fiilor ei un loc de cinste. Hristos a îndreptat-o amintindu-i ca
cei care voir sa fie partasi la slava Lui trebuie mai inainte sa bea din
potirul Patimii Lui (cf. Matei 20, 20).Aratând un curaj mai mare decât al uceniclor care l-au parasit pe Domnul în timpul Patimilor, Salomeea a privit de departe crucificarea, împreuna cu Maica Domnului, cu Sfânta Maria Magdalena si cu cealalta Marie (Marcu 15, 40; Ioan 19, 25), si, o data sabatul trecut, ea a mers si a cumparat aromate pentru a îmalsama trupul lui Iisus (Marcu 16, 1). Si cum Sfintele femei se intrebau cine ar putea sa le ajute sa miste da la care acoperea mormântul, au vazut ca acesta era deja deschis. Si intrând inauntru au vazut un înger îmbracat în alb ce le-a binevestit Invierea. Cutremurate si speriate, ele au fugit de-acolo, fara sa spuna nimanui nimic, pâna când Maria Magdalena, revenind singura la mormânt, l-a vazut chiar pe Domnul, înviat.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Acestea auzindu-le, vezi sa nu umbreasca cumva diavolul ochii mintii tale, cu lucruri desarte. Ca acela nu-ti va ajuta tie, cand vei fi tras de ingerii cei rai, ca nici macar lui nu poate sa-si fie de ajutor. Ca aceluia, si ingerilor lui, li s-a pregatit gheena. Iar tie, bucuria Raiului ti s-a pregatit, daca te vei departa de lucrurile lui. Diavolul se bucura cand petreci in rautati si se intristeaza cand tu sporesti in fapte bune. Deci, nu defaima fapta buna, cea mai sus-zisa. Ca, la savarsirea ei, putin te vei osteni. Ci cuteaza, ca, degraba, vei gusta roadele ei. Iar, de vei socoti mincinoase sfaturile cele folositoare, mai pe urma, te vei cai, cand iti vei zdrobi carnea trupului tau si vei zice: "Cum am urat certarea si cum s-a abatut inima mea de la mustrari? Si nu ascultam glasul celui ce ma certa si ma invata pe mine, nici nu mi-am apropiat de el urechea mea. Cat de curand am ajuns la tot raul, in mijlocul multimii si al adunarii."
Deci, sa nu ne lenevim de mantuirea noastra, iubite, nici sa nu ravnim la cei ce traiesc in inversunare, in mandrie si fara de frica. Ca rusinea si ocara va acoperi pe cei ce urasc pe Domnul. Zilele noastre fug si sfarsitul se apropie. Sa plangem inaintea Domnului Dumnezeului nostru, mai inainte de a fi lepadati in intunericul cel mai dinafara. Cum vom cauta noi, cu multe lacrimi, macar o parte din zilele acestea. Iata, acum, este vreme bine primita, iata, acum este zi de mantuire. Fericiti cei ce se trezesc, ca aceia se vor incununa cu bucurie. Fericiti cei ce plang, acum, ca aceia se vor mangaia, impreuna cu cei alesi ai lui Dumnezeu. Fericiti cei ce ostenesc intru Domnul, ca desfatarea Raiului ii asteapta pe ei, pe care, fie, ca noi toti sa o aflam, cu solirile tuturor celor ce au bineplacut Domnului nostru Iisus Hristos Caruia I se cuvine slava in veci! Amin.
Cugetare
Sufletele celor cuvioşi pururea au citit cu mare sîrguinţă şi atenţie cuvintele cele dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Scripturi, privindu-se în oglinda lor ca şi cînd ar fi stat înaintea înfricoşatei Judecăţi.
Râvna lor
pentru această lucrare a fost atît de mare, încît unii nevoitori au
călătorit la mari distanţe şi cu mari osteneli pentru a afla vreun om
înţelepţit de Duhul care să le tîlcuiască lor vreun cuvînt al Sfintei
Scripturi. Desigur, ori de cîte ori era posibil, această sfîntă lucrare se făcea prin intermediul scrisorilor.
Aşa se face că au ajuns pînă la noi multe colecţii de scrisori ale sfinţilor, scrise de nume sfinte precum acelea ale iluştrilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, loan Gură de Aur, Isidor Pelusiotul, Nil Sinaitul, şi mulţi alţii.
Într-una din zile, Sfîntul Cosma a
cugetat la cuvintele Mîntuitorului Hristos, rostite de El în Grădina
Ghetsimani, cînd i-a întrebat pe ucenicii Lui dacă are vreunul dintre ei
o sabie, iar ucenicii I-au zis: „Doamne, iată aici două săbii. Zis-a
lor: Sînt deajuns”. (Luca 22: 38). Neputînd să se dumirească cu privire
la înţelesul sfintelor cuvinte acestea, Sfîntul Cosma a străbătut cu
anevoie pustia, pînă ce a ajuns la îndepărtata Lavră cea din Pirga, unde
vieţuia marele avvă Theofil, spre a afla de la acesta răspunsul.
Sfintul Cosma a ajuns cu multe nevoinţe şi cu mare greutate la scopul
călătoriei lui. Avva Theofil i-a zis:
„Cele două săbii sînt cea îndoită rînduială a vieţii plăcute lui Dumnezeu: adică a faptelor şi a vederilor minţii curăţite de păcat, sau a nevoinţelor şi a trezirii minţii la cugetările dumnezeieşti şi la rugăciune. Acela care are amîndouă aceste lucrări este desăvîrşit”.
Luare aminte
Să luăm aminte la nerecunoştinţa iudeilor
faţă de Dumnezeu Mîntuitorul, şi la cum au fost pedepsiţi de Dumnezeu
pentru aceasta (Judecătorii 13):
- La cum fiii lui Israel au făcut din nou cele rele înaintea Domnului;
- La cum Domnul i-a dat pentru aceasta în mîinile Filistenilor timp de patruzeci de ani;
- La cum nerecunoştinţa popoarelor faţă de Dumnezeu Cel Care le-a izbăvit pe ele, este pedepsită de către El cu robia din partea cotropitorilor străini, pînă în ziua de azi.
Predică
Despre nerecunoştinţa omenească, care nici la animale nu se întâlneşte
– „Boul îşi cunoaşte stăpînul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel
nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe”. (Isaia 1: 3).
Nerecunoştinţa omului este cel mai ruşinos vădită tocmai prin recunoştinţa de care dă dovadă animalul. Căci atunci cînd boul îşi cunoaşte stăpînul său, iar asinul ieslea domnului său, cum dar de nu Îl cunoaşte omul cel înzestrat cu raţiune pe Domnul Dumnezeul lui, Făcătorul lui şi Cel Care îl hrăneşte?
Cuvîntul „Israel” înseamnă cel care vede pe Dumnezeu.
Prin urmare, fiecare om raţional este ţinut să cunoască, tocmai în baza
raţionalităţii lui, că trebuie să fie văzător de Dumnezeu, şi
cunoscător de Dumnezeu, şi simţitor al prezenţei Lui, şi rob al lui
Dumnezeu, aşa cum a fost odinioară minunatul lacov cel smerit.
Dar cînd omul raţional, a cărui unică şi mare demnitate este aceea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, tocmai că nu îl cunoaşte pe El, atunci cînd văzătorul de Dumnezeu se face orb înaintea lui Dumnezeu, atunci demnitatea boului şi a asinului este cu adevărat mai înaltă decît cea a omului.
Căci bivolii, fără excepţie, îi recunosc
întotdeauna pe stăpînii lor; iar asinii, fără excepţie, îl recunosc
întotdeauna pe cel care îi hrăneşte; cîtă vreme, iată, lucrurile nu stau
la fel şi cu toţi oamenii. Căci există oameni, şi prea adesea,
conducători de oameni, care nu II recunosc pe Domnul lor şi pe
Hrănitorul lor.
În toată zidirea, necunoştinţa de Dumnezeu şi nerecunoştinţa faţă de El nu este decît o boală a oamenilor; căci normalitatea o constituie credinţa în Dumnezeu, iar aceasta este o caracteristică doar a oamenilor, constituie marca sănătăţii sufleteşti şi trupeşti doar în cazul lor, nu şi al animalelor.
Astfel, necredinţa în Dumnezeu nu este o
boală a animalelor, ci a oamenilor (şi, vai! numai a lor!), căci numai
oamenii sînt chemaţi a fi văzători de Dumnezeu. De aceea, cînd ei îşi pierd credinţa în Dumnezeu, se fac mai săraci şi mai de plîns decît boul şi decît asinul. Aceasta este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, Prorocul lui Dumnezeu.
O, Stăpîne Atotputernice Doamne, Cela
ce eşti Dumnezeul lui lacov, al micului Israil cel luminat şi văzător
de Dumnezeu, ajutăne nouă să ne ţinem marea demnitate omenească ce ne-ai
dăruit, demnitatea de a fi văzători de Dumnezeu, astfel încît, în
fiecare zi şi în fiecare ceas să fim în stare să Te recunoaştem pe Tine
cu recunoştinţă, ca Domn şi Hrănitor al nostru. Căci numai Ţie se
cuvinte toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
