Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Georgia
În 1654, în timpul epidemiei de ciumă, Icoana a fost mutată la Moscova,
iar cei ce s-au rugat în fața ei au scăpat de moarte. Numeroasele copii
ale Icoanei confirmă cinstirea deosebită pe care o are.
În anul 1622 șahul persan Abbas (numit Abbas cel Mare) a cucerit
Georgia. Multe odoare sfinte au fost furate, și multe dintre ele au fost
vândute în Persia negustorilor ruși. Astfel, Icoana Maicii Domnului din Georgia a ajuns la un negustor pe nume Ștefan, care a păstrat-o cu sfințenie.
În Yaroslavl, negustorul Gheorghe Lytkin, în slujba căruia era trimis
Ștefan în Persia, a avut o descoperire într-un vis despre obiectul sfânt
găsit de Ștefan, și i-a poruncit acestuia să-l trimită la mănăstirea
Chernogorsk, din episcopia Arkhangelsk, fondată în 1603.
Când Ștefan s-a întors în 1629 și i-a arătat Icoana lui Gheorghe
Lytkin, acesta și-a amintit de viziunea lui, și a mers la periferia
Dvinei unde se află mănăstirea Chernogorsk (numită astfel pentru că a
fost construită într-un loc abrupt și întunecos, numit în vechime
„muntele negru”; mai târziu, mănăstirea și-a schimbat numele în
Krasnogorsk.)
Icoana a fost preamărită acolo prin minuni. În 1654, în timpul
epidemiei de ciumă, Icoana a fost mutată la Moscova, iar cei ce s-au
rugat în fața ei au scăpat de moarte. Numeroasele copii ale Icoanei
confirmă cinstirea deosebită pe care o are.
În 1658, cu binecuvântarea Patriarhului Nicon, a fost stabilită o zi de sărbătoare anuală pentru Icoana Maicii Domnului din Georgia, ziua de 22 august. Slujba a fost scrisă în 1698 și tipărită în Moscova sub supravegherea lui Theodor Polykarpov.
• Sfinţii Mucenici Agathonic şi Zotic, şi a celorlalţi împreună cu dânşii
Sfîntul Agathonic a fost cetăţean al Nicomidiei iar cu credinţa, creştin. Plin
de rîvna Duhului, el a întors mulţime de elini de la idolatrie la
credinţa în Hristos, întru care bine i-a povăţuit şi i-a întărit.
La porunca împăratului Maximian, guvernatorul cetăţii a pornit o
prigoană sîngeroasă împotriva creştinilor din Nicomidia. El 1-a prins pe
Sfîntul Zotic la un loc numit Cârpe. El i-a răstignit pe ucenicii
sfîntului Zotic, iar pe însuşi Zotic 1-a adus la Nicomidia, unde îi
adusese prinşi şi pe Agathonic, Princeps, Theoprepie, Achindin,
Severianus, Zeno, şi mulţi alţii. Legaţi şi cu pază mare, ei au fost
duşi cu toţii la Bizanţ [Constantinopol]. Sfinţii Zotic, Theoprepie şi
Achindin au murit în timpul acestui marş forţat, din pricina rănilor şi
epuizării. Severianus a fost omorît lîngă Calcedon. Agathonic şi
ceilalţi au fost duşi la Silybria, în Thracia. Acolo, după ce au fost
din nou torturaţi bestial înaintea împăratului, au fost omorîţi prin
decapitare. Sufletele lor s-au înălţat la ceruri, întru bucuria vieţii
veşnice a lui Hristos Domnul.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Eulalia
Aceastei fecioară Eulalia i-a fost dat să
trăiască în timpul celor mai teribile persecuţii împotriva creştinilor
pe care le-a văzut pămîntul spaniol. Ea s-a născut la Barcelona, din
părinţi creştini. Ea s-a închinat cu totul
pe sine lui Hristos Dumnezeu, Mirele Ceresc, disciplinîndu-şi zi şi
noapte trupul şi sufletul cu vieţuirea ce aspră şi cu citirea cu luare
aminte a Sfintelor Scripturi. Cînd torţionarul Dacian –
sîngerosul ucigaş de creştini care îşi împrăştiase faima criminală de-a
lungul şi de-a latul Spaniei – a sosit la Barcelona, Eulalia a ieşit
noaptea în taină din casa părintească, a stat înaintea cumplitului
ucigaş şi 1-a certat cu asprime înaintea multora pentru aceea că
măcelăreşte mulţime de oameni nevinovaţi. Certîndu-1, ea a batjocorit şi
idolii cei morţi la care se închina el şi cei ca el, şi a preamărit
Sfînta Credinţă creştină şi pe Hristos Dumnezeu, pe care L-a mărturist
pe faţă. Bestialul Dacian a poruncit ca Eulalia să fie dezbrăcată de
haine şi biciuită cu vergi de oţel. Se vedea că fecioara sfântă nu simte
durerea de a fi chinuită pentru Domnul şi Dumnezeul ei, Hristos.
Torţionarul a legat-o atunci de o cruce de lemn şi a poruncit ca trupul
să îi fie ars cu făclii, în acest timp, el a întrebat-o: „Ei, unde îţi
este acum Hristos al tău, de ce nu vine ca să te scape din
aceste chinuri?”. Eulalia i-a zis: „El este aici, cu mine, dar tu fiind necurat, nu-L poţi vedea”.
Eulalia a fost omorîtă în torturi bestiale. Cei adunaţi acolo au văzut
trupul ei mort şi cum din gura ei iese şi se înalţă la ceruri o
porumbiţă albă. A început atunci brusc să cadă zăpadă din cer, care a
acoperit trupul gol al muceniţei cu o mantie albă. În a treia zi de la
uciderea ei, a venit acolo Sfintul Felix, care a plîns cu amar la
piciorul crucii pe care încă zăcea legat trupul ei. Pe buzele chipului
mort al muceniţei atunci a înflorit un zîmbet delicat. Părinţii ei şi
obştea creştină au luat şi au îngropat cu cinste trupul acestei sfinte
muceniţe fecioare. Ea a luat cununa veşnicei slave a lui Hristos la
începutul veacului al patrulea.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Anthusa şi a celorlalţi împreună cu dânsa
Sfînta Anthusa a fost fiica unei familii de mari demnitari din Seleucia, foarte bogaţi, şi păgîni. Aflînd
despre Hristos, Anthusa a crezut în El din toată inima ei şi s-a dus în
taină la Episcopul Athanasie, care i-a făcut Sfîntul Botez.
Curînd după aceea, Anthusa a pornit să se sălăşluiască şi să se
nevoiască în pustie, căci i-a fost frică să se mai întoarcă la casa
părinţilor ei. Ea s-a nevoit în pustie,
întru mari lupte şi încercări, timp de douăzeci şi trei de ani. Ea şi-a
dat sufletul în mîinile lui Hristos pe cînd se afla la rugăciune,
îngenunchiată pe o piatră sub care, potrivit testamentului ei, a dorit
să fie îngropată. Episcopul Athanasie şi două dintre slugile
Anthusei, Harisim şi Neofit, au fost omorîți mai după aceea pentru
credinţa lor în Hristos. Acestea s-au petrecut în timpul împăratului
Valerian, cam pe la anul 257. Ei au luat cu toţii cinstită moarte pentru
Hristos, şi sau încununat cu cununile biruinţei celei veşnice, de către
Împăratul Slavei.
Multa vreme s-a framantat dregatorul Evtolmie, vazand ca insusi carmuitorul se afla printre crestini, dar, in cele din urma, s-a hotarat sa-l prinda, atat pe carmuitor, cat si pe duhovnicul sau Agatonic, si, de asemenea si pe alti crestini, printre care se aflau Teoprepie, Achindin si Severian. Cu totii au fost aruncati in temnita. Mergand, apoi, in tinuturile Pontului, pentru uciderea crestinilor, Evtolmie a calatorit cu corabia si a ajuns la locul care se numea Carpin. Acolo, a aflat pe Zotic cu ucenicii lui, marturisind pe Hristos. Deci, i-a osandit pe ucenici la moarte pe cruce, iar, pe Zotic, luandu-l cu sine, s-a intors in Nicomidia. Acolo l-a legat alaturi de Agatonic si de ceilalti crestini, intre care erau Teoprepie, Achindin si Severian si i-a dus in Tracia, unde venea si imparatul, ca, acolo, sa judece pe Sfinti.
Deci, dupa oarecare timp, au fost scosi din temnita si au fost batuti cumplit si au pornit, apoi, la drum. Dar calea fiind lunga si grea, crestinii care aveau rani si erau slabiti de suferinta, si-au dat duhul pe drum, primind lovituri de moarte. Asa au fost Sfintii Zotic, Teoprepie, Achindin si Severian, care au marturisit pe Hristos cu indrazneala. Cu mare greutate a ajuns Sfantul Agatonic si carmuitorul, impreuna cu ceilalti crestini, in Silivria, unde se afla imparatul. Iar acesta, vazand ca nici un chin nu poate indupleca pe crestini sa se lepede de Hristos, a dat judecata de moarte, sa li se taie capetele, pentru Hristos, Domnul nostru. Si asa s-au invrednicit a primi cununa muceniciei.
Sinaxar 22 August
În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua,
pomenirea Sfântului Mucenic Agatonic si a celor împreuna cu dânsul:
Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian.
Mucenicul
lui Hristos Agatonic a trait în zilele împaratului Maximian (284-305),
si era dintr-o familie buna si cunoscuta, cea a Hypasienilor.Un orecare comis, anume Evtolmie, a fost trimis în Nicomidia de împaratul, ca sa omoare pe crestini. Si mergând cu o corabie, a sosit la limanul Carpin, si acolo aflând pe Sfântul Zotic cu ucenicii lui, care marturiseau pe Hristos, i-a osândit la moarte prin cruce.
Dupa aceea întorcându-se la Nicomidia, si aflând ca cel ce era principe a crezut printr-un oarecare Agatonic, care întorcea pe pagâni de la închinarea la idoli, si-i aducea la Hristos, a trimis si i-a prins pe amândoi. Pe Sfântul Agatonic l-a batut rau, iar pe principe l-a adus în Tracia unde se afla împaratul, ca sa dea seama la dânsul. Si ajungând la satul Patamo, a omorât pe Sfântul Zinon, pe Teoprepie si pe Achindin (icoana sfântului Achindin), cu cumplite chinuri, caci nu puteau sa mai umble din pricina ranilor.
Dupa aceea apropiindu-se la Calcedon, a omorât cu sabia si pe Sfântul Severian care propovaduia cu îndrazneala pe Hristos.
Iar la Bizant, stând înaintea lui, Agatonic cu cei ce erau împreuna cu dânsul legati si cu printul, si scotându-l afara din cetate, l-a chinuit rau. Sosind la Silivria (Selimbria) la locul ce-l zis Amus, unde era Maximian, li s-au taiat capetele lui Agatonic împreuna si printului si celorlalti crestini, câti adusese comitul din Nicomidia. Si asa au luat cununa muceniciei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Antusa
si a Sfintitului Mucenic Atanasie episcopul care a botezat-o pe dânsa,
si pe Mucenicii Harisim si Neofit, slugile ei.
Sfântul sfintitul mucenic Atanasie, episcop al orasului Tars din
Cilicia, care a botezat-o pe monahia Antusa, s-a savârsit prin sabie sub
împaratul Aurelian (270-275).Iar aceasta mucenita Antusa a trait în zilele împaratului Valerian din cetatea Seleucia, si era fiica lui Antonie si Mariei, care erau foarte bogati si slujeau idolilor. Deci crezând ea în taina si dorind sa ia botezul lui Hristos, si sa vada pe episcopul Atanasie care propovaduia Cuvântul lui Dumnezeu în Tarsul Ciliciei, a convins pe maica-sa de i-a dat o pereche de catâri, zicând ca se duce la doica ei; si luând cu sine doi fameni robi, pe Harisim si pe Neofit, s-a dus. În vremea când mergea ea pe cale s-a facut o minune înfricosatoare. Caci atunci episcopul Atanasie fiind ridicat de îngeri a stat de fata înaintea ei si daca l-a vazut si a aflat cine este, l-a rugat, cazându-i la picioare, ca sa o savârseasca cu dumnezeiescul Botez. Dar nefiind apa, a facut episcopul rugaciune, si îndata a iesit de jos o fântâna, si s-au aratat doi îngeri în chip de slujitori, dând doua vesminte albe sfintei; deci se boteza ea si cele doua slugi ce erau cu dânsa, si dându-si haina ei cea scumpa si grea de aur tesuta episcopului, l-a rugat sa o dea la saraci. Iar ea, îmbracându-se cu haina mai smerita si mai proasta, s-a dus la doica ei, care nu a primit-o, înfruntând-o pentru hainele cele proaste cu care era îmbracata si pentru credinta în Hristos.
Deci întorcându-se la maica-sa si aflând-o mâhnita ca fiica ei se botezase în Hristos, iesind pe ascuns, s-a dus la episcopul Atanasie, si a luat cinul calugaresc si se îmbraca în haine de par, si asa ridicând Crucea Domnului, s-a dus în pustie. Si locuind douazeci si trei de ani cu fiarele, si luând hrana de la ele prin dumnezeiasca pronie, si suferind multe bântuieli de la demoni, si-a dat sufletul cu pace la Dumnezeu, pe piatra unde era obisnuita a dormi.
Iar pe episcopul Atanasie prinzându-l închinatorii la idoli, l-au dus la Valerian împaratul si dându-i strânsoare cu multe chinuri i s-a taiat capul. Asemenea si ceilalti doi sfinti fameni mai sus zisi, Harisim si Neofit, fiind oameni mai de cinste ai fercitei Antusei, si fiind botezati împreuna cu dânsa de episcopul Atanasie, despartindu-se stapâna-sa de ei si savârsindu-se si episcopul ca mucenic, ei s-au dus la Valerian, si numindu-se ca sunt crestini, au fost trimisi în fiare la ducele Apelian. Si marturisind înaintea lui pe Hristos Dumnezeu adevarat, au fost chinuiti si apoi li s-au taiat capetele.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Irineu, Or si Oropsis.
Fericitul Irineu era diacon al Bisericii si propovaduia în priveliste
pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat. Pentru care fiind prins de elini
si dus la domnitor, îndata cu Or împreuna si cu Oropsie, au fost
aruncati în foc; si ploaie îndata pogorându-se au iesit din foc
nevatamati, apoi au fost dati la fiare si spânzurându-i de un lemn, i-au
strujit cumplit; si din toate acestea ramânând nevatamati li s-au taiat
capetele cu sabia.
Tot în aceasta zi, pomenirea si praznuirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu la Pirso, din Elada.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant despre un sihastru, care s-a jurat fata de dracul.
Iar, a doua zi, a mers sihastrul la Teodor Sicheotul si i-a spus lui toate cele ce i se intamplasera. Deci, a zis staretul catre sihastru: "Cu totul ai fost batjocorit, de vreme ce te-ai jurat dracului si este bine ca ai marturisit. Ca, mai bine ti-ar fi fost tie sa fi intrat in vreo cetate si sa nu fi lasat nici o desfranata, decat sa te lepezi de cinstirea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Maicii Lui". Apoi, intarindu-l pe el si intemeindu-l cu mai multe cuvinte, s-a dus la locul sau. Iar dracul s-a aratat, iarasi, sihastrului si i-a zis lui: "Oare, cum te-ai jurat mie, ca nu vei spune nimanui si, iata, ai spus calugarului aceluia? Dar, sa stii ca vei fi judecat in ziua judecatii, ca un calcator de juramant". Si, raspunzand, sihastrul i-a zis lui: "Stiu ca m-am jurat, insa, Stapanului si Facatorului meu m-am jurat, iar, pe tine, ticalosule, nu te voi asculta". Si a fugit dracul rusinat de la el. Dupa aceea, s-a usurat staretul de razboi, si, cealalta vreme a vietii, placandu-I lui Dumnezeu s-a mutat la Domnul. Dumnezeului nostru, slava!
Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă Eulalia
Fecioara Eulalia,
Porumbiţa lui Hristos,
Şi Muceniţă Lui,
La moarte grăbeşte,
Pentru Domnul ei.
Ea cu moartea trupului duhul îşi curăţeşte.
Ce este trupul?
Lut al olarului este, şi ţărînă.
El în pămînt se-ntoarce,
Cînd duhul zboară din el,
Între îngerii înrudiţi cu el
Să se sălăşluiască.
Eulalia purtătoare de Hristos a fost,
Chinurile îndurat-a fără oftare.
Din mijlocul lor ea lui Dumnezeu s-a rugat
Ca să le poată îndura, fără oftare.
Cu adevărat să îndure a putut, prumbiţa lui Dumnezeu.
Cu adevărat a Lui muceniţă, cu al Lui ajutor,
Peste schingiuri bestiale
A călcat.
Trupul ei gol şi rănit Domnul l-a acoperit
Cu straiul ce alb şi somptuos de nea;
Sufletul ei, porumbiţă albă,
La Hristos Dumnezeu Făcătorul în zbor s-a-nălţat.
Pe chipul ei mort
Zîmbet dumnezeiesc a înflorit,
Zîmbet de biruinţă,
Duşmanilor, de spaimă răzbunare.
Chipul adormit de al muceniciei somn
Într-un zîmbet ceresc a înflorit,
Şi viaţă nouă vestit-a.
Pentru rugăcinile Sfintei Biruitoare, Eulalia,
Stăpîne Doamne Hristoase,
Miluieşte-ne pre noi!
Cugetare
Atunci cînd omul se pocăieşte cu adevărat, el trebuie neapărat să ţină minte că nu are voie să se mai gîndească la păcatele din trecut, căci prin acest simplu fapt se expune la pericolul de a cădea în ele din nou.
Sfîntul Antonie cel Mare ne învaţă: „Ai
grijă nu cumva să ţi se întineze mintea cu amintirea păcatelor trecute,
ca nu cumva rădăcina lor să înceapă iar a odrăsli întru tine”. El ne mai învaţă: „Nu
întări întru tine amintirea păcatelor comise în trecut prin cugetarea
la ele, ca nu cumva să cazi în ele iar. Fii încredinţat că păcatele
trecutului, de care te-ai lepădat încredinţîndu-te pe tine şi toată
viaţa ta în întregime lui Dumnezeu, ţi-au fost iertate desăvîrşit”
Se spune despre Avva Ammona că a ajuns la asemenea desăvîrşire şi sfinţenie a vieţuirii, încît nu mai putea vedea răutatea nimănui. Cînd l-au întrebat ce înseamnă „calea strâmtă şi plină de amărăciune”, el a zis: „Această cale este nevoinţa de gînd, tăierea tuturor poftelor, începînd din gînd, spre a împlini desăvîrşit poruncile lui Dumnezeu”.
Oricine îşi
stârpeşte gîndurile necurate nu mai are timp să se mai gîndească la
păcate, nici ale trecutului vieţii lui, nici ale altora, şi în general
la nimic stricăcios de pe pămînt. Mintea unui astfel de nevoitor
petrece pururea la cele cereşti, unde nu încape răul. Astfel se curăţă
nevoitorul cel desăvîrşit de păcat, nemaisăvîrşindu-l nici măcar cu
mintea.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunatul ajutor pe care 1-a primit David de la Dumnezeu (I Regi 1):
- La cum David a cîntat din harpă înaintea lui Saul;
- La cum pe Saul îl stăpînea un duh necurat, care 1-a făcut să arunce cu lance în David, ca să-1 omoare;
- La cum Saul, deşi şedea aproape nu 1-a nimerit pe David cu lancea, şi nu 1-a putut omorî.
Predică
Despre prorocia minunilor lui Hristos
– „Atunci se vor deschide ochii celor orbi şi urechile celor surzi vor
auzi. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba
gîngavilor; că izvoare de apă vor curge în pustiu şi pîraie în pămînt
însetat” (Isaia 34: 5-6).
Veniţi, fraţilor, să ne uimim de puterea
Domnului Dumnezeului nostru Celui Viu, Carele a deschis ochii
muritorilor să vadă cele ce aveau să fie, cele ce aveau să fie încă şi
peste veacuri lungi de ani! Ba mai mult, să vadă cele ce vor fi încă şi
în cele mai mici detalii, ca şi cînd Isaia însuşi ar fi fost Apostol al
lui Hristos, şi ar fi mers lîngă Domnul, fiind martorul minunilor
lucrate de El, una după alta! Ca şi cum el ar fi văzut cu ochii lui cei
trupeşti cum Domnul a dat vederea orbilor, auzul surzilor, vindecare
ologilor, şi glas limpede de grăit muţilor şi surzilor. Atunci cînd din
temniţă a trimis Sfîntul loan Botezătorul pe ucenicii lui la Domnul ca
să îl întrebe, „Tu eşti Cel Ce vine, sau să aşteptăm pe altul?” (Matei
11: 3), Domnul Hristos le-a răspuns cu cuvintele de demult ale
Prorocului Lui, Isaia: „Mergeţi şi spuneţi lui loan cele ce auziţi şi
vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc
şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte” (Matei
11: 4-5).
Cît de minunat a plănuit Dumnezeu mîntuirea noastră! El a împlinit întocmai cele ce mai de demult Duhul Lui prorocise prin Prorocul Lui, Isaia.
De demult Prorocul a grăit acele cuvinte
insuflate de Duhul Sfînt, iar peste veacuri Mîntuitorul a luat întocmai
acele cuvinte şi lea dat ca răspuns ucenicilor, arătîndu-le că prorocia
de demult s-a împlinit şi se împlineşte sub ochii lor. Mai
demult Prorocul a rostit cuvintele ce avea să le rostească El, iar acum
El, Domnul, rosteşte întocmai cuvintele pe care le-a rostit demult
Prorocul Lui. Aceasta ca să se arate şi să se vadă limpede că,
fie de grăieşte Hristos cuvintele Lui proprii, fie pe ale Prorocului, El
totdeauna grăieşte doar cuvintele Lui, Dumnezeieşti. Aceasta a mai
arătat că şi atunci, El a fost Cel care a grăit prin gura lui Isaia, iar
nu Isaia de la sine însuşi, tot aşa cum El este cel care le răspunde
acum ucenicilor lui loan, şi nimeni altcineva. Aceasta a mai arătat că
adevărate şi drepte au fost cuvintele de demult ale Prorocului şi
robului Lui celui credincios, aşa încît nimeni să nu cuteze să zică că
profetul a grăit minciuni. Astfel se vede
că Sfinţii Proroci au slujit slavei Domnului Hristos, şi că Domnul
Hristos i-a proslăvit pe prorocii şi robii Lui cei adevăraţi.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce de către Sfinţii Tăi eşti lăudat şi slăvit, şi Cela Ce pre ei îi
proslăveşti şi măreşti, ajută-ne şi nouă păcătoşilor a sluji Slavei
Celei negrăite a Sfîntului Tău Nume, cu cuvîntul, cu gîndul şi cu fapta.
Căci numai Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!