• Prăznuirea Adormirii Preasfintei, măritei Stăpîne, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioarei Maria
Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a
cincea oruncă, „cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta”, a arătat cu
exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei
trupeşti. Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite
chinuri aflîndu-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătînd către
Apostolul loan ce se afla acolo, i-a zis: „Femeie, iată fiul tău”. După
aceea, a privit către loan şi i-a zis: „Iată maica ta”. Şi aşa, după ce a
dat-o pe Maica Lui în grija ucenicului celui iubit, Mîntuitorul Şi-a
dat sufletul Lui pe Cruce. loan avea o casă pe Muntele Sion, în
Ierusalim, în care a luat-o pe Maica Domnului şi a purtat grijă de ea
pînă la sfîrşitul vieţii ei, căci întru acea casă a rămas Maica lui
Dumnezeu pînă la suflarea ei cea mai de pe urmă. Cu
rugăciunile ei, cu povăţuirile ei, cu blîndeţea şi cu răbdarea ei, ea
le-a fost de cel mai mare ajutor ccenicilor Fiului ei iubit şi Dumnezeu.
Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a restului vieţii ei la Ierusalim,
cercetînd adesea locurile care îi aminteau de marile evenimente şi de
minunile făcute de Fiul ei pentru mîntuirea omenirii. Ea mai cu seamă
cerceta Golgotha, Bethleemul, şi Muntele Măslinilor. Dintre puţinele ei
călătorii mai depărtate, se păstrează însemnările călătoriei ei la
Antiohia, unde 1-a cercetat pe Sfintul Ignatie Teoforul; de asemenea ale
călătoriei ei în Insula Cipru, unde 1-a cercetat pe Lazăr, Episcopul
Insulei, cel înviat de Domnul a patra zi din morţi. Ea a mai cercetat şi
Sfântul Munte Athos, pe care însăşi 1-a binecuvîntat; şi a rămas o
vreme la Efes în grija Sfântului loan Evanghelistul, în timpul cumplitei
prigoane dezlănţuite împotriva creştinilor la Ierusalim. La
o vîrstă mai înaintată ajungînd, ea mergea adesea să se roage Domnului,
Dumnezeului şi Fiului ei în Muntele Măslinilor, locul înălţării Sale,
dorind ca El să o ia din această lume cît mai curînd cu putinţă.
Cu ocazia unei astfel de rugăciuni, la Maica Domnului a venit
Arhanghelul Gavriil, care i-a descoperit că peste trei zile Domnul o va
chema la El. Arhanghelul i-a dăruit şi o stîlpare de finic din Rai, care
avea să fie dusă în procesiune la slujba înmormîntării ei. După acea
rugăciune ea s-a întors acasă plină de bucurie, nădăjduind că îi va
vedea încă măcar o dată pe toţi apostolii şi ucenicii Fiului ei în
această viaţă, mai înainte de a pleca. Domnul a împlinit dorirea inimii
Maicii Lui, iar apostolii, purtaţi pe nouri de sfinţii îngeri, s-au
strîns cu toţii în Muntele Sion. Maica Domnului i-a întîmpinat cu bucurie mare, i-a întărit, i-a mîngîiat, i-a povăţuit, şi le-a împuternicit sufletele.
Apoi şi-a dat liniştită al ei suflet în mînile lui Dumnezeu, fără
durere şi fără suferinţă a trupului. Sfinţii Apostoli au luat pe umerii
lor sicriul ce purta trupul adormit al Maicii Domnului, din care s-a
răspîndit bunămireasmă cerească, şi, înconjuraţi de creştinii din
Cetatea Ierusalimului, au pornit să îl îngroape cu cinste în Grădina
Ghetsimani, în mormîntul Sfinţilor ei Părinţi, loachim şi Ana. Prin
purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în tot parcursul ei, procesiunea de
înmormîntare a fost ascunsă de ochii criminali ai iudeilor. Dar
chiar şi aşa, Afthonie, un preot iudeu, a apucat sicriul cu intenţia de
a-1 răsturna, însă tot atunci un înger al Domnului i-a retezat cu sabia
de foc ambele mîini nelegiuite care au rămas lipite de sicriu. El
atunci a strigat către Apostoli să-1 vindece, şi s-a vindecat cu
adevărat numai după ce a mărtursit credinţa în lisus Hristos Mîntuitorul
şi Domnul. De la această înmormîntare, tot prin purtarea de
grijă a lui Dumnezeu, Sfîntul Apostol Toma însă a lipsit. Aceasta s-a
făcut spre a se descoperi oamenilor o nouă şi întrutot slăvită taină a
Maicii lui Dumnezeu. Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după
înmormîntarea Maicii Domnului, şi a dorit şi el să cinstească trupul
adormit al Celei Preacurate. Dar cînd Apostolii au deschis mormîntul, ei
au aflat acolo doar giulgiurile goale – trupul nu se mai afla în
mormînt! În acea seară, Maica lui Dumnezeu, înconjurată de un alai de
îngeri, a venit în mijlocul Apostolilor şi le-a zis: „Bucuraţi-vă, căci eu sînt cu voi pururea!”. Nu se cunoaşte vîrsta la care a trecut la Ceruri Maica lui Dumnezeu, dar părerea celor mai mulţi Sfinţi Părinţi este că Maica Domnului a adormit în vîrsta fiind de peste şaizeci de ani.
Sinaxar 15 August
În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea,
cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu
si pururea Fecioarei Maria.
Când
a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine,
atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea
îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind
la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica
Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de
vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a
bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau,
s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei
de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru
minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine
s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea
ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.
Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".
Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".
Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.
Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.
Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.
Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si
nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu
rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei
noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.
La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica
multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a
Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul
ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate.
Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor
mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii
ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat
rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de
Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu
tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea
lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea
cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de
acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea
de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii
de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele
într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la
Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur
pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu
mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.
Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Astfel grăit-a Domnul Cel Preaînalt:
„Apă vie din inima ta va curge, Preacurată Fecioară,
Ca cei însetaţi pre Hristos să Îl bea”.
O, Izvor de Apă Vie, Fecioară,
Noi toţi întru tine ne lăudăm!
Cei însetaţi pre Domnul Hristos vor bea.
Pre El, Cel Care amarul în dulce îl preface,
Pre El, Cel Care ai noştri ochi de orbire curăţeşte,
Pre El, Izbăvitorul durerii inimilor noastre.
O, Izvor de Apă Vie, Fecioară,
Noi toţi întru tine ne lăudăm!
Băutură dulce ne-a izvorît nouă din veşnicie,
Ale ei ape adapă arşiţa vremilor noastre,
Şi lumea istovită, către ceruri privind,
Se răcoreşte iar.
O, Izvor de Apă Vie, Fecioară,
Noi toţi întru tine ne lăudăm!
Slavă ţie, o, Preacurată Fecioară!
Slavă ţie, Maica lui Dumnezeu!
Tu pentru noi pre Hristos Dumnezeu ai născut,
Preacurată, Ceea ce eşti izvor de Apă Vie a Harului lui Hristos!
O, Izvor de Apă Vie, Fecioară,
Noi întru tine în toţi vecii ne lăudăm!
Cugetare
Fiecare dintre noi, creştinii, putem învăţa mult, foarte mult, din viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Doresc să mă opresc aici doar asupra a
două lucruri. Mai întîi, că mergea des la Golgotha, la Muntele
Măslinilor, în Grădina Ghetsimani, la Bethleem, şi în alte locuri pe
care călcaseră paşii Fiului ei. În fiecare din aceste locuri, ea se ruga
cu genunchii plecaţi, şi mai cu seamă se ruga astfel la Golgotha.
Astfel oferă ea creştinilor primul model şi îndemn de a cerceta locurile sfinte din dragoste pentru Acela Care prin Prezenţa Lui, prin Patima Lui şi prin Slava Lui a făcut din aceste locuri altare sfinte de închinare omenirii dreptcredincioase.Mai învăţăm din exemplul vieţii Maicii Domnului cum să ne săvîrşim rugăciunea: cu evlavie, în genunchi, şi cum să ne rugăm pentru ca sfîrşitul nostru să fie repede, fără durere, şi neînfruntat de cumpliţii diavoli care păzesc sufletul omului la ieşirea şi după ieşirea lui din trup, spre a-1 arunca în gheena focului.
Maica Domnului s-a rugat să nu vadă
feţele acestea necurate care pedepsesc pe cei înnegriţi de păcat. Ne
închipuim noi oare cît de cumplită este trecerea sufletului prin vămile
văzduhului? Dacă însăşi cea Preacurată s-a rugat să fie scutită de
această cumplită vedere, oare noi, păcătoşii, ce vom face? Căci
ea s-a rugat astfel din adînca ei smerenie, nepunîndu-şi nicicum
nădejdea în nevinovăţia ei de Maică a lui Dumnezeu. Cu atît mai puţin
trebuie noi să ne încredem în faptele noastre bune, şi cu atît mai mult
trebuie să cădem la Dumnezeu şi să ne rugăm pentru sfîrşit bun, fără
durere, neînfruntat vieţii noastre, şi de toată îngrozirea satanei
netulburat. Mai cu seamă trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască a ne ruga astfel chiar şi în ceasul sfârşitului nostru.
Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.
S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare, incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.
Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea.
Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.
Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a pururi pentru noi. Sa avem mare incredere in rugaciunea ei, ca ea singura poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei. Dumnezeului nostru slava!
O, preaslavita minune, izvorul Vietii in mormant se pune.
Si scara catre cer, mormantul se face.
Minunatului Dumnezeu, minunata ii este si Maica Sa. Ca, din inceput si pana la sfarsit, este minunata, iubitii mei ascultatori. Ca minunata este zamislirea ei, minunata este si vietuirea ei si mutarea ei este minunata. O, preaslavita minune.
Este minunata la zamislire, ca din bunavestire ingereasca s-a zamislit, din nascatori sterpi si neroditori, dar curati si sfinti. Este minunata in vietuirea ei, ca a fost Maica, fiind fecioara, si Maica-Fecioara, nascand pe Dumnezeu, fecioria ei a ramas nestricata.
Este minunata si la mutarea ei, pentru ca, prin mormantul sau, nu se desface in pamant, ci in cer se suie si scara, catre cer, mormantul se face.
O, preaslavita minune! Ca si cea moarta este minunata si mormantul este minunat. Cea moarta, dupa moarte vietuieste: "Dupa Nastere, Fecioara si, dupa moart vie". Si mormantul ajunge cer, precum acea scara a lui Iacob, care era intarita pe pamant si al carei varf ajungea pana la cer: "Scara catre cer, mormantul se face".
Dar eu pun intrebarea: "Cine s-a mutat ? Stiu ca fiecare, dupa a sa osandie, va raspunde prin cuvinte de lauda. Unul va zice: Maica lui Dumnezeu s-a mutat catre Fiul sau si Dumnezeu. Altcineva va zice: Cerul cel insufletit a fost luat intru cele ceresti. Altul, iarasi, va zice: Usa cea neumblata s-a dus la cer. Iar altui va zice: Casa lui Dumnezeu cea preacurata si preacinstita s-a dus in locasurile cele nefacute de mana. Dar altul va zice: Soarele, intru care Si-a pus salasluirea Cel Preainalt, s-a suit de pe pamant la cer. Si fiecare, din a sa evlavie, va zice cate ceva de lauda. Iar eu, intorcandu-ma catre aceasta minunata moarta, care este pusa in mormant numai de trei zile, o voi intreba: Cine esti tu, care zaci aici ? Si voi auzi raspunzandu-mi, cu glas smerit: Iata, roaba Domnului. Acum, dar, fiecaruia sa-i fie stiut cine s-a mutat: roaba Domnului s-a mutat, roaba Domnului s-a pus in mormant, iata, roaba Domnului. Aici voi pomeni de zicerea cea de demult: A sluji lui Dumnezeu este si a imparati cu Dumnezeu. Ca, daca Fecioara cea preacurata, este roaba Domnului, apoi, cu adevarat, este si imparateasa a toata faptura cea vazuta si nevazuta.
Deci, eu, privind spre Domnul si spre roaba Domnului, cu luare aminte, vad cu mintea mea pe Cel Unul in trei Fete, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Asemenea si pe roaba Lui si a noastra imparateasa privind, vad trei osebite lucrari dumnezeiesti. Ca intr-un chip a slujit ea lui Dumnezeu-Tatal, cu alt chip lui Dumnezeu-Fiul, si cu altul lui Dumnezeu-Duhul Sfant. Ca, lui Dumnezeu Tatal, I-a fost Fiica; pentru care zice: "Asculta, fiica si vezi". Lui Dumnezeu-Fiul, I-a fost Maica, iar lui Dumnezeu Duhului Sfant, Fecioara nenuntita, Mireasa pururea fecioara. Ca a slujit lui Dumnezeu Tatal, ca o Fiica, lui Dumnezeu-Fiul, ca o Maica, lui Dumnezeu Duhului Sfant, ca o Fecioara nenuntita; Sfintei Treimi, cu trei randuieli osebite, I-a slujit, cu credinta si cu adevar.
Aici, iarasi, intreb: Tu roaba Domnului, care ti-ai dobandit imparateasca cinste, prin care trepte te-ai suit spre atat de mare vrednicie si intru asa de inalta cinste, ca sa fii flica lui Dumnezeu Tatal, Maica lui Dumnezeu Fiul, Fecioara nenuntita lui Dumnezeu Duhul Sfant ? Cu adevarat, suisuri au pus acestea in inima sa. Ca s-a suit catre starea de Mireasa a lui Dumnezeu, Duhul Sfint, prin curatia ei cea fecioreasca, iar, spre Maica lui Dumnezeu-Fiul, s-a suit prin smerenie. Ca a cautat, zicea ea, spre smerenia roabei Sale. Iar, catre fiica lui Dumnezeu-Tatal, s-a suit prin dragoste.
Sfantul Ambrozie marturiseste despre ea, zicand: "Era fecioara nu numai cu trupul, ci si cu duhul". Cu trupul fecioara era, ca si-a pazit floarea curatiei sale nestricata. Fecioara era si cu duhul, ca una ce niciodata nu s-a gandit la nunta. Ca, de cand ajunsese la varsta nuntii si vietuia in Sfanta Sfintelor, arhiereii si preotii ii porunceau sa mearga dupa barbat, cum cerea obiceiul Legii. Iar ea le-a raspuns lor, zicand: "Eu, prin nascatorii mei, sunt afierosita lui Dumnezeu din scutece, dupa care si eu m-am fagaduit a-mi pazi fecioria in veac si nu-mi este mie cu putinta a ma insoti cu un om muritor". Si, auzind acestea, arhiereii s-au minunat, ca, pana atunci, nici nu s-a aflat la evrei vreo fecioara, care sa-si fagaduiasca lui Dumnezeu fecioria sa.
Si, iarasi, se cuvine a ne mira, ca, dupa caderea lui Adam, cuvantul lui Dumnezeu n-a venit degraba spre a se intrupa, ca nici o fecioara nu s-a aflat, ca sa fie curata si cu trupul si cu duhul: numai ea, singura, s-a invrednicit a fi lacas al Sfantului Duh.
Si precum atunci, prin curatia fecioriei sale, s-a suit catre Dumnezeu-Duhul Sfant, asa si la cinstita sa adormire, de pe aceasta treapta, s-a suit la cerul cerururilor, cel mai presus de ceruri.
Prin aceasta adanca treapta a omeniei s-a suit ea si la preainalta cinste a nestricacioasei nasteri de Dumnezeu, ca, la acele cuvinte smerite ale ei: "Iata roaba Domnului", indata, Cuvantul trup S-a facut, in preacuratul si feciorelnicul ei pantece si S-a salasluit intre noi.
Asemenea, si prin treapta cea mai inalta a dragostei, s-a suit ea catre Dumnezeu-Tatal si s-a facut Lui fiica. Si cat a iubit Preacurata Fecioara pe Dumnezeu, aceasta nici o limba nu poate sa o marturiseasca si nici o minte nu poate sa o ajunga, numai lui Dumnezeu Insusi ii este stiut, Celui ce cunoaste inimile si rarunchii. Si noi putem cunoaste ceva din dragostea Maicii Domnului. Cand a ramas copilul Iisus in Ierusalim, cand L-a aflat Fecioara, I-a zis: Cu multa durere te-am cautat pe Tine, adica, durandu-ne inima. Pentru care, putem zice ca Preacurata Fecioara, din toata inima, L-a iubit pe Dumnezeu, mai ales cand sta langa Cruce, privind la patimirea cea de buna voie a Fiului sau si, implinindu-se cu dansa cuvintele Dreptului Simeon, adica: "Sabie iti va trece prin sufletul tau". La Inaltarea Domnului la cer, oare, cu ce dragoste privea la El, inaltandu-Se, iar ea, ramanand pe pamant ? Cu adevarat, putem zice ca din toata inima si cu tot cugetul L-a iubit pe El.
La aceasta atat de mare vrednicie s-a inaltat prin smerenie Preacurata Fecioara si a stat de-a dreapta Fiului sau, unde vazand-o cetele ingeresti, s-au adunat Scaunele, Puterile, au inconjurat-o Incepatoriile si Capeteniile, Heruvimii si Serafimii, Domniile, impreuna cu Arhanghelii si Ingerii si s-au inchinat ei, ca Maicii lui Dumnezeu si Imparatesei cerului si pamantului si a intregii fapturi.
Deci, iubitii mei dreptmaritori crestini, vremea este acum a ne aduce aminte, si noi, de fagaduinta ei, la mutarea sa, care fagaduinta a facut-o crestinilor, ce plangeau imprejurul patului ei, zicandu-le: Nu plangeti, ci, mai mult, va bucurati, impreuna cu mine, ca ma duc la Fiul meu, Caruia, fata catre fata, ma voi ruga pentru tot sufletul crestinesc. Deci, sa stam putin si sa cautam, oare si-a implinit Preacurata fagaduinta sa ? Cu adevarat, chiar faptele ei arata ca o implineste cu prisosinta. Pentru ca i s-a dat ei putere, in cer si pe pamant, ca unei Imparatese a fapturii vazute si nevazute si toate stihiile o asculta si i se supun ei; cerul si pamantul vazduhul si marea, si toate duhurile cele potrivnice, temandu-se de numele ei cel sfant, stiind-o pe ea Maica a, lui Dumnezeu. Si daca cineva m-ar fi intrebat ce este, sub cer, mai puternic si mai tare decat toate, eu as fi raspuns: Nimic altceva nu este mai tare si mai puternic pe pamant si in cer, dupa Domnul, Dumnezeul nostru Hristos, decat Preacurata Stapana noastra, Nascatoarea de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria. Puternica pe pamant, ca a sfaramat capul nevazutului balaur, ea a calcat puterea iadului, printr-insa se ridica biruintele, printr-insa cad vrajmasii. Puternica este in cer, ca pe Dumnezeu cel tare si putemic il leaga prin ale sale rugaciuni, precum, oarecand, pe pamant, Il lega cu scutecele. Leaga, zic, pe Dumnezeu, cu ale sale rugaciuni, cand El este maniat, pentru pacatele noastre, si voieste a ne pedepsi. Ea, atunci, isi intinde catre Domnul rugatoarele sale maini, si opreste dreapta lui cea tare, ca sa nu piarda, pe pacatosi, pentru faradelegile lor.
Ne ajuta pe pamant, asupra vazutilor si nevazutilor vrajmasi. Asupra celor vazuti, precum a ajutat, oarecand, grecilor, asupra lui Cosroe si asupra agarenilor. Ajuta si asupra nevazutilor vrajmasi, ziua si noaptea, cu a sa nebiruita putere, gonindu-i de la adevaratii crestini, robii lui Hristos, Dumnezeu. Si, oare, nu avem noi nevoie, in tot ceasul, de ajutor in lumea aceasta, plina de tot raul, precum graieste, despre dansa Scriptura, ca toata lumea zace in rautate ? Si, in lume, niciodata nu te poti bucura, fara numai a plange, caci, ori incotro iti vei intoarce ochii, tot rau vei afla. Si rautatea este indoita, sau la aratare sau ascunsa sub chipul celui bun, precum otrava este ascunsa sub dulceata. Rautatea cea intru aratare este aceasta: prigonirile, primejdiile, razboaiele, dupa aceea certarile lui Dumnezeu, pe care le sloboade pentru pacate, precum sunt foamea, focul, sabia, si altele asemenea; si, foarte greu ne este a putea rabda aceste nesuferite pedepse,
Sa vedem, dar, si bogatia si slava acestei lumi. Cine nu ar fi zis, oare, ca lucru bun este a fi bogat si slavit, a petrece bine, in propasire, veselindu-se in toate zilele, luminat. Dar acestea toate sunt numai acoperite cu chipul binelui, ca intr-insele zace otrava ascunsa, caci scris este ca sfarsitul slavelor si dezmierdarilor duce in iad, dupa cum zice Proorocul Isaia: "In iad se va pogora slava ta si veselia ta cea multa, sub tine vor asterne gunoi, iar acoperamantul tau, viermi." Si Apostolul Iacob zice: "Veniti, acum, bogatilor, de plangeti si va tanguiti pentru cumplitele rele ce au sa vie asupra voastra."
Sa vedem acum si benchetuirile cele ce se fac in casele celor bogati. Acolo vezi dragoste, prietenie, vezi paharele desertandu-se pana la fund, in sanatatea unuia si a altuia. Insa, aceste parute bunatati sunt acoperite cu chipul rautatilor, precum zise Psalmistul: "Faca-se masa lor inaintea lor cursa, rasplatire si sminteala" (Ps. 68, 26). Ca, sau unul sau altul se prind, ca si cu niste curse, prin cuvinte viclene, si fatarnice prietenie, sau osandesc pe multi, spre sminteala multora, necautand la ale lor pacate, sfasiind slava aproapelui, ca si cu niste dinti ascutiti, prin cuvintele limbilor lor cele cu prihana.
Sa ne intoarcem ochii si catre prietenia omeneasca si vom vedea, si acolo, multa rautate acoperita. Ca vorbesc unul cu altul cu dulceata, dar gandesc amar, in gura miere, iar in inima otrava, dupa cuvantui zis: "Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decat untdelemnul, dar si ele sunt sageti" (Ps. 54, 24).
Si, pe scurt, nimic nu ai pentru ce te veseli in aceasta lume, mult inrautatita si plina de primejdii. Ca, din toate partile, ne cuprind primejdiile, precum zice apostolul: "Primejdii in mare, primejdii de la talhari, primejdii de la rudenii, primejdii in cetati, primejdii in pustie, primejdii intre fratii cei mincinosi." Pentru aceasta, in lume, toti suspina, graind ca si David: "Si nu vrea sa se mangaie sufletul meu". Ca toata bucuria lumii acesteia este intristare si nu este aici vreo bucurie, care sa nu fie amestecata cu intristare, nu este vreo mangaiere, care sa nu fie insotita cu necazul, nu este vreo veselie, careia sa nu-i urmeze mahnirea, nu este ras, caruia sa nu-i urmeze plans cu suspinuri, nu este vreun bine, care sa nu se sfarseasca cu rau. Ca, lumea aceasta, fiind amestecata, cum va putea face cuiva vreun bine ? Tu o iubesti pe ea, iar ea pe tine te inseala, tu o cauti pe ea, dar ea fuge de tine. Tu ii slujesti ei, dar ea te bate. Tu cu laude o fericesti pe ea, iar ea de tine isi bate joc. Tu nadajduiesti spre ea, iar ea pe tine te amageste. Iti fagaduieste cinste, dar iti rasplateste cu necinste. Iti fagaduieste aur, dar iti da noroi. Iti fagaduieste bogatie, dar si de cele de pe urma ale tale te dezbraca. Iti fagaduieste miere, dar iti da fiere. Iti fagaduieste dulceata si iti da amaraciune. Iti fagaduieste paine si iti da piatra. Cele bune iti fagaduieste, dar cu cele rele iti rasplateste. Nu este, dar, in lumea aceasta nici un fel de mangaiere si bucurie, ci toate sunt amestecate cu plans si intristare.
Asa viata noastra fiind plina de multe primejdii si lacrimi, sa ne intoarcem, dar, ochii mintii noastre catre Nascatoarea de Dumnezeu, care ne poate mangaia si trupeste si sufleteste, ca nu in zadar o numeste Biserica "Rai cuvantator". Sa incepem cu pocainta a ne tine de acest "Rai preadulce", care poate sa ne izbaveasca de toate relele si primejdiile.
Ca ea este "Usa Raiului", care a deschis intrarea in Rai a tuturor celor ce alearga la dansa. Precum graieste, despre ea, Grigorie al Nicomidiei, zicand: "Prin tine Raiul am primit prin tine neamul omenesc, cel izgonit, s-a intors in patria sa, prin tine s-a departat arma cea de foc, care pazea portile Edenului, prin tine usile cele incuiate ale veseliei s-au deschis, prin tine nadajduim a intra in imparatia Cerului, prin tine este, pe scurt, toata mantuirea si bucuria noastra". La ea sa alergam, crestinilor, ca alta scapare nu avem nici in cer, nici pe pamant. Amin.
Intru aceasta zi, invatatura la cinstita mutare a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Deci, sa rugam pe Preacurata Maica a lui Dumnezeu si pe Cel ce S-a nascut dintr-insa, pe Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, ca, pentru rugaciunile ei, sa ne izbaveasca pe noi de muncile cele vesnice si sa ne daruiasca iertare de pacate si viata vesnica, noua celor ce savarsim si cinstim cu laude praznuirea ei, fiindca, si in fagaduintele sale, a zis: Celor ce cheama numele meu si al Celui ce S-a nascut din mine, Fiului si Dumnezeului meu, sa li se sfinteasca locul lor si sa li se implineasca lor toate cererile, cele spre folosul mantuirii. Si sa-i pazeasca Domnul pe ei de vrajmasul si incepatorul rautatii, care de-a pururea se lupta cu ei, precum si de cursele si mestesugurile aceluia, ce impiedica pasii lor spre Dumnezeu. Si sa-i invredniceasca pe ei ca, cealalta parte a vieti lor, in pace si fara tulburare sa o treaca, sa-i fie placuti Lui, prin pocainta si lacrimi si prin celelate fapte bune si, de relele cele nevindecate izbavindu-se, sa castige bunatatile ce sunt dincolo. Cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, slava, cinste, stapanire si inchinaciune i se cuvine, acum si pururea si in nesfarsitii veci ai vecilor! Amin.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunatul semn prin care Samuel şi-a întărit cuvintele înaintea poporului (I Regi 12):
- La cum Samuel a spus poporului că rău este în ochii Domnului că şi-au pus rege lor, cîtă vreme îl aveau Rege pe El, Domnul Dumnezeu;
- La cum, spre a-şi întări adevărul spuselor, el s-a rugat lui Dumnezeu să plouă şi să tune acolo pe loc, peste recoltele poporului iudeu;
- La cum s-a făcut de îndată tunet şi ploaie mare, şi tot poporul s-a înspăimîntat de Dumnezeu şi de Samuel, Prorocul Lui.
Predică
Despre Slăvitul şi Dumnezeiescul Prunc
– „Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpînire e
pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: înger de mare sfat, Sfetnic
minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce
va să fie” (Isaia 9:5).
Oare cărui om, în toată istoria omenirii,
i s-au potrivit sau ar fi putut să i se potrivească toate aceste
titluri, toată această măreaţă stăpînire, toată această slavă de
negrăit? Nici unui om, niciodată. De aceea Sfîntul loan Gură de Aur
zice: „Nu este cu putinţă să se aplice aceste cuvinte nici unui om, fără
numai Unuia Hristos Dumnezeu”. Prorocul desemnează aici limpede cele
două naturi ale Domnului lisus Hristos: cea omenească şi cea
dumnezeiască.
„Prunc ni S-a născut nouă” – aceasta este natura omenească a lui lisus Hristos.
Un Fiu s-a dat nouă – prin aceste cuvinte
se face legătura între cele două naturi dumnezeieşti în Unica Persoană a
Fiului, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei, în Persoana lui Dumnezeu
întrupat.
Celelalte denumiri arată Natura Dumnezeiască a Stăpînului Hristos.
Stăpînirea Lui este umărul Lui, adică
stăpînirea este a Lui, proprie, nu împrumutată: înger de mare sfat. Oare
nu desemnează aceste cuvinte însăşi Sfinta Treime?
Căci îngerul – trimisul sau vestitorul – acestui Sfat Treimic este Fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul Co-Etern al Tatălui. Sfetnic minunat, căci tot ceea ce este minunat, tot ceea ce a venit nou în istorie spre mîntuirea omenirii este de la El şi prin El.
Dumnezeu tare
– ce mai pot răspunde Arie şi următorii lui cei din zilele noastre la
această denumire, ei care neagă dumnezeirea lui lisus Hristos?! Domn al păcii, căci pacea durabilă numai de la El este, iar fără El nu e decît războiul, şi cel dinlăuntru, şi cel din afară. Părinte al veacului ce va să fie, căci aşa cum este El Domn al timpului care a fost, aşa va fi şi Domn al timpului ce va să fie. Mai mult, el este şi Tată al Bisericii, Făcătorul lumii celei noi, Întemeietorul împărăţiei lui Dumnezeu.
Însuşi Isaia, fiul lui Amos, a văzut această vedenie preaslăvită,
minunată şi adevărată, cu aproximativ şapte sute de ani mai înainte ca
ea să se împlinească înaintea ochilor întregii zidiri.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Tu eşti prorocilor Tăi cea mai de preţ Prorocire, iar credincioşilor Tăi
Descoperirea cea mai de preţ. Descuie minţile noastre, rugămu-Te, ca să
poată intra în ele slava cea negrăită şi măreţia Ta. Şi descuie inimile
noastre, rugămu-Te şi ne cucerim Ţie, ca să se umple de iubirea Ta Cea
de viaţă făcătoare. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în
veci, Amin!
