Icoana Maicii Domnului cu „Sapte săgeţi”, numită şi „Îmblânzirea inimilor împietrite”sau „Profeţia lui Simeon” (13 august,2 februarie)
Icoana Maicii Domnului cu şapte săgeţi, numită şi „Îmblânzirea inimilor împietrite”, semnifică profeţia bătrânului Simeon, de aici şi o altă denumire pentru icoană – „Profeţia lui Simeon”, care i-a spus Fecioarei Maria: „Iată acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri, şi prin sufletul tău va trece sabie ca să descopere gândurile multor inimi” (Luca 2; 34-35)
O astfel de icoană a fost găsită pentru prima dată într-o biserică din apropierea Vologdei, Rusia.
A fost descoperită în clopotniţă, anterior peste ea toţi călcau, crezând că este o bucată de lemn.
Această icoană a făcut nenumărate minuni – a vindecat bolnavi mulţi, a ajutat perechi să aibă copii, a împăcat părinţi cu copii, apropiaţi.
Potrivit istoriilor despre copiile icoanei, ele sunt renumite prin numeroase şi miraculoase vindecări.
Se spune că în Rusia, în oraşul Vologda, în anul 1830, a fost oprită epidemia de holeră după o procesiune cu două icoane – cea cu şapte săgeţi şi cea “a celor şapte oraşe” (“de Semigrad”).
În Duminica Tururor Sfinților, precum și la sărbătoarea Întâmpinării Domnului (2 februarie), dar și în ziua dinaintea ajunului sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (13 august), cinstim Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți” care mai este numită și „îmblânzirea inimilor împietrite”.
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a pătimirilor” (Strastnaia)-13 august
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a pătimirilor” (Strastnaia)-13 august
Această Icoană a Maicii Domnului și-a primit numele „a pătimirilor”, deoarece pe fiecare parte a Maicii Domnului se află câte un înger ținând în mână uneltele pătimirilor Domnului: Crucea, sulița și buretele.
Se spune că era o femeie evlavioasă, Ecaterina, care a început să aibă accese de nebunie după căsătorie. A fugit în pădure și a avut tentative de suicid de mai multe ori.
Într-un moment de luciditate ea s-a rugat Maicii Domnului, și i-a promis că, dacă o va vindeca, va intra în mănăstire. După recuperarea sănătății, ea și-a amintit de promisiunea făcută, dar după mai mult timp. Timorată și profund tulburată, a căzut la pat. De trei ori Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat poruncind bolnavei să meargă la Nijni-Novgorod și să cumpere Icoana Ei de la iconograful Grigorie.
După ce a îndeplinit porunca, Ecaterina a primit vindecare. Din acel moment, la această Icoană au început să se săvârșească minuni.
Ziua de sărbătorire a acestei Icoane este pe 13 august, cinstindu-i-se mutarea din satul Palitsa la Moscova în 1641. Pe locul în care a fost întâmpinată, la porțile Tverului, a fost construită o biserică, iar în 1654, a fost construită Mănăstirea Strastna.
De asemenea, Icoana este sărbătorită pe 30 aprilie, și în a șasea duminică de după Paști (Duminica Orbului), spre aducerea aminte a minunilor care au avut loc în această zi. Alte Icoana ale Maicii Domnului „a pătimirilor” sunt cinstite în Moscova, la Biserica Zămislirii Sfintei Ana, și deasemenea în satul Enkaeva din episcopia Tambov.
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Minsk-13 august
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Minsk-13 august
Icoana din Minsk a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost adusă de Sfântul Vladimir, cneaz de Korsun, și așezată în Catedrala Adormirii Fecioarei Maria (sfințirea bisericii din 996 este sărbătorită pe 12 mai).
În anul 1500, în timpul ocupării Kievului de către Khan Mengli Giray, un tătar a dezbrăcat Icoana de îmbrăcăminte și podoabe după care a aruncat-o în râul Nipru. După o vreme a fost găsită plutind în râul Svislocha, lângă Minsk.
Înconjurată de o lumină extraordinară, Icoana a fost adusă la mal și dusă la Biserica Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe proprietatea domeniului prinților de Minsk. Aceasta a avut loc pe 13 august 1500.
Icoana Maicii Domnului din Minsk a fost dusă la Mănăstirea Greco-Catolică „Sfântul Duh” în 1616 și a fost returnată ortodocșilor în 1839. Biserica Mănăstirii „Sfântului Duh” a devenit catedrală ortodoxă și a fost închinată Sfinților Petru și Pavel. În fiecare vineri se săvârșește un acatist în fața Sfintei Icoane, și multe minuni se săvârșesc.
Icoana Maicii Domnului din Minsk este de tip „Hodighitria” și are peste patru metri și jumătate înălțime și trei metri lățime.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Ipolit
Sfîntul Ipolit a fost conducător militar
şi comandat responsabil de supravegherea tuturor închisorilor din Roma.
El s-a născut şi a crescut păgîn. Cînd Sfîntul Mucenic şi Arhidiacon
Lavrentie a fost aruncat în închisoare, lui Ipolit i s-a poruncit
personal de către împărat să îl păzească cu deosebire pe acest
prizonier, Lavrentie. Aşa s-a făcut că Ipolit a văzut cu ochii lui cum
Sfîntul Lavrentie i-a redat vederea orbului din naştere Lucillus, şi cum
i-a vindecat pe mulţi alţii închişi acolo care erau bolnavi, şi care cu
toţii au crezut astfel în Hristos. Atunci cînd şi Ipolit a primit
Sfîntul Botez din mîinile Sfintului Lavrentie, el a avut o vedenie pe
care a povestit-o: „Eu am văzut suflete nevinovate petrecînd într-o mare fericire, în ceruri”.
Ipolit 1-a luat apoi pe Sfîntul Lavrentie acasă la el, unde Sfîntul
Arhidiacon i-a botezat toată familia şi toată casa (cu totul
nouăsprezece persoane, inclusiv bătrîna guvernantă Concordia). Cînd
Sfîntul Lavrentie a fost tăiat pentru Hristos, Ipolit a luat noaptea
trupul mucenicului, 1-a înfăşurat într-un giulgiu, şi 1-a îngropat cu
cinste. Dar lucrul acesta a ajuns pînă la urmă la urechile lui Decius.
De aceea, în a treia zi după martiriul lui Lavrentie, Ipolit a fost şi
el arestat şi adus înaintea împăratului Decius. El a refuzat cu tărie să
se lepede de Hristos, şi pentru aceasta a fost bătut peste gură cu
pietre. După aceasta, împăratul a poruncit ca Ipolit să fie dezbrăcat
complet de haine şi biciuit cu scorpioane [bici din ştreanguri cu
ghimpi, cu mîner curb precum coada unui scorpion]. Gol aflîndu-se
înaintea împăratului, Ipolit i-a strigat: „Gîndeşti că m-ai dezbrăcat de haine, împărate, dar tu de abia acum ai început să mă îmbraci!”.
Ei 1-au întins apoi la pămînt şi 1-au bătut fără milă. Singurul răspuns
pe care îl dădea Ipolit era mereu format din două cuvinte: sunt
creştin. Cînd a auzit că toată casa lui Ipolit primise Sfîntul Botez,
bestialul Decius a poruncit arestarea tuturor membrilor familiei şi a
tuturor servitorilor. Atunci bătrîna Concordia a zis către împărat: „Noi
preferăm moartea împreună cu stăpînul nostru, cea onorabilă şi demnă,
întru credinţa creştină, mai curînd decît să trăim acoperiţi de
dezonoare cu tine, care eşti necurat”. Pentru aceasta Concordia a
fost ucisă prima, iar după ea şi ceilalţi optsprezece membri ai
familiei şi casei lui, toţi sub ochii lui Ipolit. La urmă pe Ipolit 1-au
legat de un cal sălbatic care 1-a tîrît în galop peste pietrele
drumului pînă cînd mucenicul şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfântului Tihon de Zadonsk şi Voronej
Sfîntul Tihon s-a născut în anul 1724,
într-o familie de ţărani simpli din satul Koroţk, în provincia
Novgorodului. El s-a tuns în monahism la vîrsta de treizeci şi patru de
ani. Dar marea lui evlavie, viaţa lui
curată şi ascetă au atras atenţia ierarhiei asupra lui, şi astfel
monahul Tihon a fost hirotonit în toate treptele preoţeşti, pînă la fi
uns Episcop al Voronejului. El a păstorit ca episcop Biserica lui
Hristos timp de cinci ani. Slăbind însă cu sănătatea, el s-a retras din
scaun, stabilindu-se la Mînăstirea Zadonsk. În anul 1783 el a adormit
cu pace în această mănăstire, unde sfintele lui moaşte făcătoare de
minuni odihnesc şi în ziua de azi. Sfîntul
Tihon a fost un mare ascet al Bisericii Ruse, un păstor de suflete cum
rar s-a aflat, un puternic mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, şi autor de
opere duhovniceşti de o mare frumuseţe şi putere. Sfîntul Tihon
stă alături de marii Sfinţi Părinţi din vechime, prin înţelepciunea,
nevoinţele şi sfinţenia vieţii lui. Avînd în vedere multele minuni care
s-au lucrat la sfintele lui moaşte el a fost proclamat sfînt mai întîi
de popor, apoi şi oficial de Biserica Rusă, la anul 1861.
Sinaxar 13 August
În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea mutarii moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul.
Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului împarat Constans al II-lea Pogonatul (641 - 668), nepotul lui Iraclie,
si era filozof desavârsit. Împodobindu-se cu întelepciunea, toate
avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum
crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura
voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna,
si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa Romei, ca
sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel
eres, împreuna si pe începatorul lui. Si a alcatuit Sfântul Martin si
carti împotriva acelui eres. Iar împaratul fiind înstiintat de aceasta, a
trimis ca sa-l aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a înfatisat
înaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo
i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a
fost izgonit în Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo,
împreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis în partile Laziei, însa si
acolo cu Duhul lui Dumnezeu marturisea si scria; fiindca se spune ca
dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a
vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânca batrâneti, s-a dus catre
Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21 ianuarie.
Tot în aceasta zi, pomenirea celei de-a pururea si a
tot fericitei împaratese Irina, ctitora a cinstitei Manastiri a
Pantocratorului Mântuitorului Hristos, care primind sfântul si
îngerescul chip s-a numit Xenia monahia.
Sfânta Irina s-a nascut la sfârsitul secolului al XI-lea si a fost
fiica regelui Ladislau al Ungariei. La vârsta de 18 ani a venit la
Constantinopol ca sotie a imparatului Ioan al II-lea (1105), fiul
împaratului Alexis I Comnenul, cu care a avut opt copii. Sfânta Irina a fost ctitora Manastirii Pantocrator (Muntele Athos), unde a si fost îmnormântata la moartea sa (1134), dupa ce s-a facut monahie sub numele de Xenia.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dositei ascultatorul.
Acesta a sihastrit în chinovia Avei Serida, ce era sub povatuirea Sfântului Dorotei, si care cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului si purtatorului de Dumnezeu Parintele nostru Dorotei de Gaza.
Acesta mai înainte a sihastrit în chinovia Avei Serida, aproape de
Gaza; iar mai în urma si-a întemeiat manastirea sa, dupa savârsirea lui
Ava Ioan, caruia îi ziceau "proorocul", si a ispravit tacerea cea
desavârsita a marelui Varsanufie, si care cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Evdochia împarateasa, care cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Parintelui nostru Serida, egumenul Manastirii din Gaza care cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Coronat, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Tihon de Zadonsk, episcop de Voronej.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
• Pomenirea fericitei împărătese Irina, care primind sfântul şi îngerescul chip, s-a numit Xenia monahia
Fericita împărăteasă Irina a fost soţia
împăratului loan Comnenul al Doilea (1118-1143), cunoscut şi sub numele
de Kalo-Ioan adică loan cel Bun. Printre multele şi minunatele ei fapte
bune se numără şi aceea că a ctitorit slăvită Mînăstire a
Pantocratorului din Constantinopol, întru care mai pe urmă s-a nevoit
Sfîntul Ştefan Deceani.
• Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Serida [Avva Serida]
Avva Serida a fost vestitul întemeitor al
Marii Lavre de lîngă Gaza, în Palestina, cea de veşnică pomenire, întru
care s-au nevoit mari Părinţi Sfinţi între care numim pe Sfinţii
Varsanufie şi loan, Dorotei, Dositei şi mulţi alţii. Avva Serida s-a
strămutat la locaşurile cele veşnice în veacul al şaselea, spre a vieţui
întru bucuria cea veşnică şi negrăită a lui Hristos.
Cântare de laudă la Sfântul Tihon din Zadonsk
În coliba ţărănească un sfânt s-a născut,
Un suflet plin de al ortodoxiei duh:
Sfîntul Tihon Ierarhul a strălucit ca o stea
Şi pe lume o a învăţat dumnezeieştile taine:
„Sfînta Scriptură cu evlavie să o citiţi,
Căci întru ea
Se ascunde Dumnezeu;
El întru ea Se ascunde, şi prin ea Se descoperă.
Nici o carte din lume nu vă poate spune mai mult
Despre Dumnezeu sau despre voi
Decît Sfînta Scriptură.
Căci iată fără Dumnezeu voi pre Dumnezeu nicicînd îl veţi putea cunoaşte.
Zadarnic este pre Dumnezeu să-L căutăm în afara lui Dumnezeu.
Dumnezeu ni Se dăruieşte nouă, pre cît este cu putinţă
Sufletelor noastre:
Marea toată nicicînd va putea încăpea
Într-o coajă de ou.
Sfînta Scriptură ne învaţă cum să ne mîntuim sufletele
De păcat, de moarte, şi de iadul cel veşnic.
Cel care se îneacă, de felul apei ce îl trage la fund
Nimic nu mai întreabă: cum e, şi din ce este făcută.
El un singur lucru voieşte: din acea apă să scape cu viaţă,
Şi de o stâncă tare să se prindă cît mai curînd.
Marea vieţii acesteia un zbucium de valuri este, pierzător;
Din mijlocul ei tu trebuie să cauţi mîntuire.
Nu vă amăgiţi cu zadarnice-ntrebări:
„Ce este viaţa? ” şi „Din ce-i ea făcută?”
Ci gîndiţi-vă că mai tare decît pămînteasca vieţuire
E moartea,
Şi că ea ne aşteaptă pe toţi.
Deşartă-i vorbăraia ce trece drept cunoştinţă
Şi-ale noastre averi în urmă rămîn;
Iar trupurile noastre în haine scumpe-mbrăcate
Acuma se vor pogorî în mormînt.
Doar sufletul nostru e cel ce contează,
Pe el să ne luptăm a-l mîntui.
Dorind aceasta, să ne nevoim şi să zicem:
„Pre mine păcătosul mă miluieşte,
Hristoase Doamne, Fiul lui Dumnezeu!”
Intru aceasta zi, cuvant din Pildele lui Solomon.
Fiul meu, intelepciunea este dulce ca mierea, daca o vei afla, va fi buna moartea ta si nadejdea ta nu te va parasi. Daca cel drept cade de sapte ori si tot se scoala, cei fara de lege se poticnesc in nenorocire. Dumnezeului nostru slava!
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Simion cel Nou.
Ca omul, chipul Celui ceresc purtand, si barbat desavarsit al plinirii lui Hristos fiind, poate sa povatuiasca bune, la calea dumnezeiestilor porunci si a pastoriei lui Hristos. Iar cel ce nu cunoaste aceasta taina, aceluia mai de folos ii este, ca sa fie povatuit el, decat sa povatuiasca el pe altii, spre pierzare. Insa, pe cei ce cu osardie se apropie, Dumnezeu nu-i lasa sa cada de tot, ci, vazandu-i pe ei neputinciosi, lucreaza impreuna cu ei, si le ajuta, iubindu-i pe dansii si vrand sa le intinda lor mana Puterii de sus, si sa-i ridice la Sine. Si, astfel, le ajuta, si la aratare si in taina, prin intelegere si nestiut, pana ce vor urca toata scara si se vor apropia de El si toti, prin toate, una vor fi si la uitarea tuturor celor pamantesti vor ajunge si pe El, Unul, Il vor cunoaste, ori in trup, ori afara de trup, nu stiu. Si, petrecand impreuna cu El, vor primi negraitele bunatati. Sa nu-ti strici randuiala si petrecerea ta, cand vrei sa zidesti pe aproapele. Vezi, dar, ca lucrul acesta este cumplit si nu este lesnicios. Ca nu cumva, ajutandu-l tu pe acesta, sa strici asezarea ta si nici asezarea aceluia sa nu poti sa o zidesti si sa o vindeci. Cel ce se teme de Dumnezeu, nu se teme de navalirile dracilor, nici de neputincioasele lor porniri, nici de certarea oamenilor celor vicleni. Ca, precum o vapaie de foc mistuieste totul, in locuri nepatrunse si neluminoase, noaptea si ziua, asa, razele dumnezeiescului foc, care se trimit, in chipul focului, de catre Domnul, goneste de la noi, pe draci care fug, ca sa nu fie arsi de El. Unele puteri, adica, sunt de la noi, iar altele, se dau noua de sus, de la Dumnezeu. Pe cat ne curatim prin osteneli sfintite, pe atata ne luminam, cu lumina umilintei. Si, pe cat ne luminam, ne curatim cu lacrimile. Una, adica aducand-o de voie, iar, pe alta, o primim, dandu-ni-se de sus. Unde este smerenia adanca, acolo sunt lacrimi din destul si, unde sunt acestea, acolo este si venirea Sfantului Duh. Iar Acesta venind, prin ajutorul cel de la Domnul, se face toata curatia si sfintenia. Si vazut este omul acela de Dumnezeu si Dumnezeu il vede si il cerceteaza pe el. Ca zice: Spre cine voi cauta? Fara numai spre cel bland si lin si spre cel ce se cutremura de cuvintele Mele. Dumnezeului nostru, slava!
Cugetare
„Aduceţi slavă lui Dumnezeu, dar nu-i uitaţi nici pe oamenii Lui cei mari, adică pe săraci şi pe nevoiaşi, căci aceştia pot să facă foarte mult pentru voi, împreună cu Stăpînul Hristos”.
Acestea sînt cuvintele ilustrului ascet
rus din veacul al nouăsprezecelea, Părintele Nazarie, stareţul
mănăstirii Valaam. El a rostit aceste cuvinte către soţia unui oficial
de rang înalt din oraşul Sankt Petersburg care căzuse în dizgraţia
Ţarului din pricina unor acuzaţii foarte grave aduse împotriva lui. Cel
acuzat s-a îmbolnăvit de grijă în urma acestei situaţii şi, slăbănogit
de boală, nu se mai putea ridica din pat. Auzind că Părintele Nazarie se
află la Sankt-Petersburg, soţia oficialului s-a grăbit să-1 caute şi
să-i împărtăşească nenorocirea care s-a abătut asupra lor, rugîndu-1 pe
Părintele Nazarie să se roage pentru soţul ei. „Ai vreun bănuţ la tine?”
a întrebat-o Părintele. Femeia a scos tot mărunţişul ce îl avea la ea
şi i 1-a dat. Apoi Părintele Nazarie a plecat.
Mai pe seară a revenit şi i-a adus femeii veste îmbucurătoare: „Slavă lui Dumnezeu! Toţi cei apropiaţi Ţarului au făgăduit să mijlocească pentru voi”, Femeia a gîndit fireşte că „cei apropiaţi Ţarului” sînt curtenii din anturajul Ţarului Alexandru Pavlovici; pe cînd părintele cel duhovnicesc se referea la cerşetorii de pe străzile Sankt-Petersburgului, cărora el le împărţise mărunţişul, şi pe care îi rugase să se roage lui Dumnezeu pentru bărbatul femeii care le trimitea banii.
La scurt timp după aceasta a ieşit vestea
că Ţarul vrea să cerceteze din nou situaţia bărbatului femeii. Era tot
ceea ce înaltul oficial îşi dorea. Cînd lucrul s-a clarificat şi
nevinovăţia omului s-a dovedit, soţia lui a alergat la Părintele Nazarie
ca să îi mulţumească. Atunci i-a zis Părintele aceste cuvinte: „Pentru
aceasta pe Dumnezeu să Îl slăveşti, dar nici pe oamenii Lui cei mari să
nu-i uiţi, adică pe săraci şi pe nevoiaşi, căci aceştia multă putere au,
împreună cu Domnul şi Stăpînul Hristos”.
Luare aminte
Să luăm aminte la marea putere a prorociei (I Regi 10):
- La cum Samuel i-a prorocit lui Saul toate lucrurile care aveau să i se întîmple de-a lungul unei singure zile;
- La cum Duhul lui Dumnezeu S-a pogorît şi asupra lui Saul, care a început să prorocească şi el.
Predică
Despre cea mai mare prorocie a Prorocului Isaia – „Iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel” (Isaia 7: 14).
Această slăvită prorocie despre naşterea
lui Dumnezeu din Fecioara a fost grăită de către Isaia – prorocul
văzător de Dumnezeu – într-o vreme în care Ierusalimul zăcea cuprins de
deznădejde. Căci Cetatea Sfîntă era încercuită de armatele Siriei şi ale
lui Efraim pînă chiar sub zidurile ei. Regele Ahaz şi locuitorii
Ierusalimului, care nu aveau nici arme nici armată, zăceau într-o spaimă
de moarte. Inima regelui şi a poporului tremura de spaimă în ziua
aceea, „precum tremură copacii pădurii din pricina vîntului” (Isaia 7:
2). Dar la ceasul celei mai cumplite deznădejdi, Isaia a venit şi a stat
înaintea regelui, şi i-a grăit lui cuvintele pe care Dumnezeu le pusese
în gura lui: „Fii liniştit şi nu te teme şi inima ta să nu se
slăbească” (Isaia 7: 4). Atunci i-a prorocit Isaia Regelui Ahaz că
duşmanii care se aflau sub zidurile cetăţii nu vor putea să îi facă nici
un rău, şi că Ierusalimul nu va fi cucerit. Văzînd că Regele Ahaz nu îl
crede, Isaia 1-a întrebat pe rege ce semn doreşte? Din cer sau de pe
pămînt? Dar regele, tremurînd în continuare de spaimă, nu a voit să
întrebe, ci a rămas cu încăpăţînare în disperarea lui. Atunci prorocul
i-a zis că Dumnezeu îi dă totuşi un semn, chiar daca el nu îl cere:
„Iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu şi vor chema numele
lui Emanuel, care înseamnă Cu noi este Dumnezeu”.
Prorocia aceasta avea să se împlinească mult mai tîrziu, într-un viitor foarte îndepărtat, şi ea arăta izbăvirea întregii omeniri din primejdii şi disperare.
Dar de ce nu i-a dat Prorocul Isaia
Regelui Ahaz un semn atunci pe loc, care să-l convingă pe rege că va
scăpa? Prorocia lui Isaia despre salvarea Ierusalimului, dată chiar în
ceasul în care regele credea că totul este pierdut, a fost suficientă
spre a arăta puterea lui Dumnezeu şi necredinţa regelui.
Dar de ce tocmai în acel moment şi tocmai în acele împrejurări cumplite a prorocit Isaia despre Naşterea Mîntuitorului?El a făcut aceasta pentru că, la ceasul la care avea să se împlinească prorocia lui, omenirea va zăcea în acelaşi fel de deznădejde, asediat de aproape şi înconjurat de taberele demonice, întocmai cum s-a aflat Iersusalimul la timpul istoric în care a avut loc prorocia.
Dar oare a prorocit Isaia explicit că naşterea va fi din fecioară, iar nu simplu dinr-o femeie? Da, cu adevărat,
Isaia a prorocit explicit naşterea din fecioară. Căci dacă ar fi fost
vorba de o simplă femeie, atunci nu ar mai fi fost nici o minune, şi
nici un semn minunat – au nu se nasc toţi oamenii din femei? Deci
toată greutatea şi mărimea prorociei stă în cuvîntul Fecioara. Astfel
leagă Dumnezeu Cel Care toate le vede pe cele apropiate de cele
depărtate, şi împlinind o prorocie acum, în prezent, întăreşte şi
împlinirea unei a doua, într-un viitor îndepărtat. Emmanuel – Cu noi
este Dumnezeu. El a mîntuit atunci Ierusalimul, ca un Dumnezeu nevăzut.
Emanuel – Cu noi este Dumnezeu. El a mîntuit omenirea din aceleaşi
primejdii mai tîrziu, ca Dumnezeu înrupat, ca Dumnezeu-Om născut din
Preacurata Fecioară Măria şi din umbrirea Duhului Sfînt.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce ai dat putere prorocilor să vadă de departe sfînt adevărul Tău,
dă-ne şi nouă putere să îmbrăţişăm adevărul Tău care acum deja a venit.
Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
