• Pomenirea Tăierii cinstitului cap al cinstitului, măritului Proroc, Înaintemergător şi Botezător Ioan
Irod Antipa – fiul acelui Irod, care a
poruncit uciderea celor douăzeci de mii de prunci din Betleem la vremea
Naşterii Mîntuitorului – a fost stăpîn în Galileea în timpul predicării
lui loan Botezătorul. El era căsătorit cu fiica lui Aretas, care era un
prinţ arab. Dar Irod, fiind roadă rea a rădăcinii celei rele, a dat-o la
o parte pe legiuita lui soţie, şi în mod nelegiuit şi-a luat-o
concubină pe Irodiada, care era soţia fratelui lui, frate ce se afla
încă în viaţă. Sfântul loan Botezătorul a
strigat tare şi neînfricat împotriva nelegiuirii regelui Irod,
arătîndu-i că nu i se cuvine lui să ţină femeie pe soţia fratelui lui.
Din această pricină Irod 1-a aruncat pe Sfîntul loan în închisoare. În
timpul unui banchet de la curtea sa din Sevastia, în Galileea, înaintea
oaspeţilor a jucat Salomeea, fiica Irodiadei şi a lui Filip. Irod, beat
de vin, a fost atît de împătimit de acest dans al Salomeei, încît i-a
făgăduit că îi va da orice îi va cere, pînă la jumătate din împărăţie.
Irodiada a sfătuit-o pe fiica ei Salomeea să-i ceară lui Irod capul lui
loan Botezătorul. Irod a dat porunca, loan a fost decapitat în
temniţă, şi, după cum fusese porunca, s-a adus sus, în sala banchetului,
capul lui loan pe o tipsie. Ucenicii lui loan au luat trupul
învăţătorului lor şi 1-au îngropat cu cinste, iar necurata Irodiada a
luat capul lui loan şi, după ce i-a înţepat de mai multe ori limba cu un
ac, 1-a aruncat într-un loc necurat. Istoria
Capului Sfîntului Botezător loan, al pierderilor şi aflărilor lui
succesive (în număr de trei) se vede la ziua de 24 februarie.
Pedeapsa lui Dumnezeu nu a întîrziat însă să cadă asupra nelegiuiţilor.
Prinţul Areta, care a vrut să răzbune onoarea fiicei lui, a pornit
război împotriva lui Irod şi 1-a învins. Învins fiind Irod, Caligula 1-a
osîndit la surghiun – mai întîi în Galia, iar mai apoi în Spania.
Irod şi Irodiada au trăit în surghiun, în sărăcie cumplită şi în
înjosire, pînă cînd s-a deschis pămîntul şi i-a înghiţit de vii. Salomeea rău a pierit la Rîul Sikaris (vezi cugetarea dintru această zi). Uciderea
Sfîntului loan Botezătorul s-a întîmplat chiar înainte de paștele
iudeilor, dar ea se prăznuieşte la 29 august deoarece aceasta este ziua
în care s-a sfinţit slăvită biserică închinată lui din Sevastia,
ridicată chiar deasupra mormîntului lui, de către slăviţii împăraţi
Constantin şi Maica lui Elena. Această biserică mai adăposteşte şi moaştele a doi dintre ucenicii lui loan Botezătorul, Sfinţii Elisei şi Avdie.
• Pomenirea Sfintei Cuvioase Theodora din Tesalonic
Împreună cu soţul ei, care era foarte
bogat şi credincios, Cuvioasa Theodora a locuit în Insula Eghina. Cînd
Eghina a fost ameninţată de arabi, ei s-au strămutat la Tesalonic. Acolo
ei au aşezat-o pe unica lor fiică într-o mănăstire, unde tînăra s-a
tuns în îngerescul chip sub numele de Theopista. La puţină vreme după
aceasta soţul Theodorei a murit, iar Theodora a intrat şi ea în cinul
monahal. Theodora a fost o mare ascetă. Ea auzea cîntările cereşti,
şi zicea uneori către surorile ei: „Oare nu auziţi cît de minunat cîntă
corurile de îngeri în altarul cel ceresc?”. Preacuvioasa Theodora s-a
săvîrşit cu pace către Domnul la anul 879, în vîrstă fiind de şaptezeci
şi cinci de ani. Din sfintele ei moaşte a curs mir vindecător, care le-a fost de ajutor multora.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Vasilissa
Aceasta a luat cununa muceniciei la Srem, în Serbia.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Anastasie
El a fost un tînăr din Radovişte, din
eparhia Strumiţa. El a învăţat un meşteşug la Tesalonic. Turcii au
încercat să-1 forţeze să treacă la islam, fără nici un succes. Pentru
aceasta a fost torturat, iar apoi spînzurat, în douăzeci şi nouă de zile
ale lunii august, din anul 1794.
Sinaxar 29 August
În aceasta luna în ziua a douazeci si noua,
pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc
înainte-mergator si Botezator Ioan.
Sfântul
Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi
Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii
nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in
pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe
care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el,
"de care lumea nu era vrednica" (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu,
acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele,
aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind,
ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se
dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere
salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile
acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan,
când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea
Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la
el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in
semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca
pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de
pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele
profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care striga in pustiu.
Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile
Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa
se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai
netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci
gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5). Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.
Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata, Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului, Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : "Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau". De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou, in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna".
Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.
Acest
act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a
fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul
sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe
mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui
Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile
Iadului.Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste "caile Domnului" in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Si aceasta a fost asa: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pruncii cei din Betleem, a luat, mai intai, de sotie, pe fiica lui Areta, imparatul Arabiei, si a petrecut cu ea multa vreme. Dar, aprinzandu-se de patima pentru Irodiada, sotia fratelui sau, Filip, a alungat pe sotia sa legitima si a luat-o pe aceasta, impotriva legii, facandu-se rapitor, desfranat si amestecator de sange.
Deci, pentru o nelegiure ca aceasta, Ioan Botezatorul, pazitorul Legii lui Dumnezeu si propovaduitorul pocaintei, il mustra pe fata pe Irod, inaintea tuturor, si-i zicea: "Nu ti se cade tie sa ai de sotie pe femeia lui Filip, fratele tau". Irod, nesuferind mustrarile Proorocului si indemnat de Irodiada, care plina de manie, voia sa-l ucida, dar nu putea, oprind-o chiar Irod insusi, care stia pe Ioan, ca este barbat drept si sfant, incat de multe ori il asculta cu placere, luand aminte la cuvintele lui, si se temea de popor sa-l ucida, Irod a poruncit, totusi, sa-l prinda si sa-l inchida in temnita. Luni si luni de zile a zacut Sfantul Ioan in temnita, la palatul lui Irod de la Maherus, langa Marea Moarta. Si fiind cercetat de ucenicii sai, Ioan ii intarea in vestirea lui Mesia, care venise in lume, trimitandu-i pe ei sa-L vada si sa-L auda, asa cum spune Evanghelia. A venit, insa o zi cand netrebnica si vicleana femeie a putut sa-si implineasca gandul cel nelegiuit.
Sosind ziua nasterii sale, Irod a poruncit sa se faca ospat mare, in palatul sau Maherus, acolo unde, in temnita, isi ducea zilele Sfantul Ioan Botezatorul. Si mult s-a veselit Irod, impreuna cu sfetnicii sai, cu dregatorii si cu toate capeteniile regelui Galileii, cu mancaruri scumpe si vinuri alese. Iar pentru ca petrecerea sa fie si mai deplina, au fost adusi cantareti vestiti si dantuitoare tinere, sa le desfete ochiul si auzul. La acest ospat, fiica Irodiadei, Salomeea, jucand si placand lui Irod si celor ce sedeau cu el, acesta i-a fagaduit, ametit de bautura, ca-i va da orice, ii va cere, pana chiar la jumatate din imparatia sa. Nestiind ce sa ceara, Salomeea a cerut sfatul maicii sale. Si Irodiada si-a sfatuit fiica sa ceara capul Sfantului Ioan Botezatorul. S-a tulburat tiranul, dar din gura sa, sugrumata de patima, a iesit porunca sa se taie capul lui Ioan Botezatorul. Si capul Sfantului a fost taiat in temnita si adus, pe o tipsie, Salomeei, iar ea l-a dus mamei sale. O traditie spune ca Orodiada a poruncit slugilor sa ingroape capul acesta intr-un loc ascuns si departe de trup, temandu-se ca, nu cumva, capul alipindu-se de trup, sa invieze sfantul si sa-i fie din nou glas de mustrare.
Si asa s-a sfarsit muceniceste Sfantul Ioan Botezatorul, la porunca unui rege impatimit si a unei femei nelegiuite, aparand legea lui Dumnezeu si invrednicindu-se de multe cununi intru Cereasca Imparatie, ca un feciorelnic, ca un vietuitor in pustie, ca un invatator si propovaduitor al pocaintei, ca un prooroc, ca un Inaintemergator si Botezator si ca un mucenic. Cu ale Caruia sfinte rugaciuni, si pe noi, la calea adevaratei pocaintei, sa ne povatuiasca si Imparatiei Ceresti sa ne invredniceasca Hristos Milostivul, Domnul si Dumnezeul nostru, Caruia i se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci! Amin.
Cuvant la Taierea cinstitului cap al Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si botezatorul domnului nostru Iisus Hristos, al celui dintre Sfinti, Parintelui nostru Ioan Gura de Aur
Pe acesta prinzandu-l, Irod il tinea legat si l-a pus in temnita, pentru Irodiada. O, lucru strain. Ioan vroia, prin mustrare, sa dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lantul pacatului, iar el lega pe cel ce-l dezlega. Era legat Ioan si, cu toate acestea, graia, era inchis si, in temnita fiind, mustra. Ca nu se temea Ioan de moarte, ci ii era frica sa taca si sa nu spuna adevarul. Pe acesta l-a ucis Irod si nu numai o singura ucidere a facut, ci mai multe. Ca cel ce ucide un dascal folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atatia pe cati i-ar ar fi putut face vii, prin cuvantui sau, de ar fi trait. O, zi, de praznuire a unei nasteri, care marturiseste din sine ucidere de prooroc. Ca, desi vasul de lut al acestuia se risipea in mormant, faclia de lumina a duhului sau purta in ea lumina credintei.
Pe acesta l-a ucis Irod. Si cum l-a ucis? In vremea cand se praznuia, ziua nasterii lui cand, jucand fata Irodiadei, jocul ei de dezmierdare, a primit aceasta plata. Ca n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe ci povatuita fiind de maica sa a zis: "Da-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan". Ca, daca l-ar fi cerut, pentru ca sa-l cinsteasca, capul lui Ioan ar fi pretuit cu adevarat, mai mult decat tot aurul si argintul si pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut pentru credinta, din evlavie, ci ca, dupa ce il va ucide pe Mustrator, sa daruiasca mamei sale slobozenie, fara oprire, pe calea pacatului. Deci, auzind, imparatul s-a intristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, ca toti il cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Si era sufletul lui Irod ca o corabie in mare, care se clatina, cand de o parte cand de alta; sa faca ucidere, se temea de popor, sa nu faca ucidere, nu-si putea ierta juramantul, fata de cei ce erau impreuna cu el. Deci, ingreuiat de dulceata cea cu multe vapai, pe care o avea femeia, trimitand, a taiat capul lui Ioan in temnita. O, rau lucru este juramantul! Ascultati pe Domnul, care zice: "Sa nu va jurati nicidecum" (Matei 5, 34). Ca ticalosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit sa faca ucidere.
Ce mana a indraznit a apropia sabia de sfantul grumaz al lui Ioan, de care fiarele, in pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, serpii si balaurii s-au infiorat, albinele cele salbatice, pentru sfintenie il hraneau, lucrand mierea pe care i-o daruiau? Pe acesta mana de calau, l-a taiat, neinspaimantandu-se de fata lui de inger, nici cutremurandu-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc. Imi vine sa cred, ca, intunecat de betia lui Irod, calaul avea sabie, dar ochi nu avea. Ca Dreptul, si dupa moarte, traia si capul lui, taiat fiind, glasul ii era inca viu. O, cruzime si asprime a omului! O, tiranule fara de lege! Nu este oare destul injunghierea pruncilor, ucisi in Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Cand plangerile maicilor erau mai ascutite decat sangele, cand picaturile lacrimilor biruiau izvoarele, cand pieptul maicilor, cu lapte, albea pamantul? Care fiara n-a lacrimat atunci? Nu a fost destula neomenia acelui Irod, ci ai taiat si tu pe Ioan, implinind nemilostivirea aceluia, tu care nici de un fir de par al lui nu esti vrednic? Pentru care din lucrurile acestea, voi fi tie milostiv, zice Domnul? O, cetate a sangelui, in care Irod a imparatit, iar fiul a desavarsit, cel deopotriva cu numele si asemanarea cu naravurile!
Vai noua, ca cei ce par sprijinitori bunei randuieli, s-au facut povatuitori neoranduielii. De unii ca acestia, povatuiti fiind si invatati a ucide, toti, spre uciderea lui Hristos, au cazut la intelegere. Pe Isaia l-au ferastruit, pe Ieremia l-au omorat, pe Nabot l-au improscat cu pietre pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos l-au rastignit. Cu toate acestea plansul si tanguirea, pentru cele rele, lasandu-le lor, sa alergam la lumina invataturii de taina, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia slava se cuvine, in vecii vecilor! Amin.
Drept aceea, paraseste iutimea si lasa mania, ca nu cumva impreuna cu Irodiada, sa te osandesti, ca ea se mania mult asupra lui Ioan Botezatorul, care voia sa o mantuiasca pe dansa. Ca ea auzind de minunile ce se faceau de el, isi astupa urechile, ca o aspida surda, pana ce afland vreme prielnica, l-a taiat pe Ioan. Iar pe sine s-a facut blestemata, de catre cele patru margini ale pamantului. Pentru ca diavolul face voia placutilor sai, ca sa-si savarseasca rautatea maniei, aici laudandu-se cu pacatele, iar acolo sa fie dusi, fara de pocainta, la osanda. Ca ce a facut mania Irodiadei? Taind pe Ioan, l-a trimis pe el in Imparatie, iar, pe sine la osanda cea fara de sfarsit. De aceasta, temandu-ne, sa ne silim a nu tine manie intre noi. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul loan Botezătorul
O, Sfinte Părinte Ioane, al Domnului minunat Botezător,
Tu eşti Înaintemergătorul mântuirii.
Curăţia sufletului tău sufletul omenesc atinge,
Ea este trîmbiţa cea înfricoşată de la Iordan.
Ea pre trîndavi trezeşte, din păcat îi mişcă,
Ei aud că securea la rădăcina copacului stă.
Ţie mă plec, ţie mă rog:
Ajută-mi mie să birui pre toţi duşmanii mei!
Ţie mă închin, Puternice Prorocule al Domnului,
Înaintea ta genunchii fiinţei toate îmi plec;
Înaintea ta plîng, şi te rog,
Sfinte Părinte Ioane,
Dăruieşte-mi şi mie a inimii tale tărie de leu!
Dăruieşte-mi şi mie a duhului tău curăţie!
Dăruieşte-mi şi mie putere din puterea ta,
Ca şi eu să mă nevoiesc şi ţie să urmez
Întru supunere Domnului şi stăpînire
Asupra trupului şi duhului meu.
Ca şi eu să mă botez ca tine,
Întru postiri adevărate
Şi întru privegheri să mă curăţesc.
Ca şi eu să gust rugăciunea
Ce descoperă luminări cereşti.
Ca şi eu fără frică la mucenicie să merg,
Ca tine, fără frică, în credinţă îmbrăcat întreg.
O, Sfinte Părinte Ioane Prealăudate,
Mare Mucenice al Dreptăţii Dumnezeieşti,
De tine se înfricoşează taberele diavoleşti!
Ascultă şi rugăciunea mea a smeritului,
Şi cu ale tale rugăciuni mă întăreşte,
Ca urmînd ţie, să stau şi eu
Ca o lumină bine primită înaintea lui Dumnezeu!
Cugetare
Dacă vom băga de seamă în jurul nostru şi vom observa cum mor oamenii, vom vedea că în general aceasta se aseamănă cu păcatul lor.
Precum este scris: „cine scoate sabia, de
sabie va pieri” (Matei 26: 52). Orice păcat este o lamă de cuţit, iar
oamenii se ucid prin răul pe care cu plăcere îl comit.
Salomeea, fiica cea necurată a necuratei Irodiade, este un exemplu bun. Ea a cerut să primească pe tipsie capul lui loan Botezătorul. Aflîndu-se în Spania, în cetatea Lerida, unde era exilată cu Irod şi cu Irodiada, Salomeea s-a pornit să treacă într-o zi Rîul Sikaris, care era îngheţat. Dar gheaţa s-a spart şi ea a căzut în apă pînă la gît. Gîtul ei s-a strîns între sloiuri şi aşchii de gheaţă, cu cît se lupta mai mult ca să scape, zbătîndu-se cu picioarele, cu care odinioară jucase necurat înaintea lui Irod. Ea nu a putut nici să se înalţe deasupra apei, nici nu s-a scufundat, ci o bucată ascuţită de gheaţă i-a tăiat capul. Apa a cărat trupul cel necurat, iar Irodiadei i s-a adus capul fiicei ei pe o tipsie, precum odinioară al lui loan.
Să ne înspăimîntăm de asemănarea dintre felul morţii şi al vieţii celor păcătoşi.
Luare aminte
Să luăm aminte la dreptatea lui David (II Regi 3):
- La cum Abner, căpetenie mare în Israel, şi unul dintre duşmanii lui David, s-a întors şi s-a dat pe mîna lui, punîndu-şi încrederea în dînsul;
- La cum loab, căpetenie a lui David, 1-a ucis mişeleşte pe Abner;
- La cum David a blestemat casa lui loab, şi a plîns tare, împreună cu tot poporul, după Abner.
Predică
Despre vindecarea omenirii cu rănile lui Hristos – „Şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53: 5).
Noi ne-am vindecat prin rănile Stăpînului
Hristos. Aşa a prorocit prorocul lui Dumnezeu, şi aşa întocmai s-a
împlinit prorocia lui.
Prin suferinţele lui Hristos, noi ne-am mîntuit de suferinţele veşnice. Prin Sîngele Lui Preacurat, noi ne-am curăţit de lepra păcatului şi am înviat.
Sîngele şi trupul nostru s-au făcut
necurate din pricina păcatelor. Dar aceasta s-a întîmplat pentru că mai
înainte de sînge şi de trup, însuşi duhul nostru, cuibul şi izvorul
necurăţiei trupeşti, necurat s-a făcut. Oare se va putea vreodată curăţi
ceea ce este necurat cu ceva tot necurat? Putea-va apa murdară să spele
murdăria? Niciodată. Doar ceea ce este curat poate să spele necurăţia.
Pînă şi păgînii au simţit şi simt că omenirea zace întru necurăţie. Dar ei vor să curăţească cu necuraţii: cu invocări de duhuri şi închinări la ele, cu aduceri de jertfe necurate, de animale şi de oameni, însă o singură picătură din Precuratul Sînge al Domnului Hristos poate curăţi omenirea mai mult decît toate jertfele idolatre aduse de la începutul zidirii.
Diluînd o singură picătură dintr-un
medicament foarte puternic, medicii vaccinează oameni mulţi, care astfel
se fac imuni la boală. Noi potrivim Preacuratul Sînge cu apă, şi apoi
ne împărtăşim din Potirul cu Preacurata Taină, căci s-a zis: „atunci
cînd au împuns coasta Domnului Care Se afla pe Cruce, îndată a ieşit din
ea sînge şi apă” (loan 19: 34). Atîta putere se află într-o singură picătură din Preacuratul Sînge, că întreaga lume s-ar putea arde cu ea.
El este Sînge Preacurat, fără păcat, singurul fără păcat; este Sînge
Preacurat cu adevărat, singurul Sînge de acest fel din Zidire. O, dacă ar cunoaşte oamenii puterea absolutei curăţii!
Atunci toţi necuraţii şi păcătoşii ar alerga să se curăţească cu
Preacurat Sîngele lui Hristos, şi toţi neajutoraţii ar alerga să să se
împărtăşească cu Preacurat Sîngele şi Pracurat Trupul lui Hristos, şi
toţi necredincioşii ar crede în El.
Căci există aici o treime de lucruri, care sînt toate trei curate şi toate trei curăţesc: curăţia duhului, curăţia sîngelui, şi curăţia trupului.
Numai ce
este curat poate curăţi necurăţia, numai ce este sănătos poate vindeca
boala, şi numai ce este puternic poate ridica de jos pe neputincioşi.
O, Stăpîne Atotputernice Doamne
lisuse Hristoase, vindecă-ne pre noi cu Preacuratul Sînge al ranelor
Tale Celor Preanevinovate şi Preacurate. Căci Ţie se cuvine toată slava
şi mulţumirea în veci, Amin!
