• Pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Chiril, patriarh al Alexandriei
Sfîntul Chiril acesta a fost de neam
nobil, şi rudenie apropiată a lui Teofil, Patriarhul Alexandriei, căruia
i-a şi urmat în scaun. În timpul vieţii
lui el a avut de dus trei amarnice lupte: împotriva ereticilor
novaţieni, împotriva ereticului Nestorie, şi împotriva evreilor din
Alexandria. Novaţienii îşi aveau sorgintea la Roma, şi se numeau
aşa după presbiterul Novaţian, căpetenia ereziei. Ei se mîndreau cu
virtuţile lor, umblau îmbrăcaţi numai în alb, opreau cu străşnicie
cununia a doua, şi susţineau că nu trebuie să se facă rugăciuni pentru
cei căzuţi în păcate de moarte, şi de asemenea că aceia căzuţi de la
dreapta credinţă nu mai au voie să fie reprimiţi în Biseică, chiar dacă
se pocăiesc pururea cu amar. Chiril i-a spulberat pe aceştia cu cuvîntul
şi i-a alungat astfel din Alexandria, împreună cu episcopul lor. Lupta cu evreii a fost mult mai grea, şi ea a fost sîngeroasă. Încă din timpurile în care Alexandru cel Mare întemeiase cetatea, evreii fuseseră foarte puternici în ea. Ura
lor împotriva creştinilor era drăcească şi dementă. Ei îi ucideau pe
creştini prin toate mijloacele: prin trădare, prin otrăvire, prin
răstignirea pe cruce. După o luptă cumplită şi tenace, Chriil a
reuşit, în timpul împărăţiei lui Teodosie cel Mic, să-i alunge pe evrei
din Alexandria. Lupta împotriva lui Nestorie însă, care era Patriarhul
Constantinopolului, nu s-a rezolvat decît la cel de al Treilea Sinod
Ecumenic (care a avut loc la Efes, în anul 431). Chiril însuşi a condus
lucrările acestui Sinod, reprezentîndu-1 în acelaşi timp şi pe Papa
Celestin al Romei la cererea acestuia din urmă, căci Papa Celestin nu
putea să călătorească, fiind foarte înaintat în vîrstă. Nestorie
a fost condamnat, anatematizat şi surghiunit de împărat către graniţa
cea mai de răsărit a imperiului, unde rău a pierit de o boală cumplită:
limba lui, cea cu care a hulit pre Pururea Fecioara Maria, Maica lui
Dumnezeu, pe care el o numea doar Născătoare de Hristos, a fost năpădită
şi mîncată de viermi puturoşi. După încheierea acestei lupte,
Chiril a trăit restul scurt al vieţii lui cu pace, păstorind bine şi cu
rîvnă turma lui Hristos. El s-a strămutat la Domnul la anul 444. Sfînta Tradiţie zice că el a alcătuit rugăciunea « Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te!…»
• Pomenirea Sfântului Chiril de la Lacul Alb
Acest Chiril s-a născut într-o familie aristocrată, fiind crescut şi educat la Moscova.
El s-a tuns monah în Mînăstirea Simonov, unde a dus o viaţă de nevoinţe
care i-a uimit pe ceilalţi monahi. Ca să-şi ascundă virtuţile, Chiril
s-a prefăcut nebun. El a grăit faţă către faţă cu Sfîntul Serghei
de Radonej, şi a primit multe sfaturi mîntuitoare de la el. Împotriva
voinţei lui, el a fost ales să fie stareţ al mînăstirii. El
se ruga pururea cu stăruinţă la Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, ca
să-i arate calea prin care ar putea să ducă o viaţă de nevoinţe
sihăstreşti, în linişte. Într-o noapte el a văzut o lumină mare şi a auzit un glas: « Chirile, ieşi de aici şi du-te la Lacul Alb!».
Şi cu adevărat, Chiril a ieşit din Mînăstirea Simonov împreună cu un
frate însoţitor, a mers în apropiere de Lacul Alb, iar acolo, în desimea
pădurii de pin, a început să ducă viaţa de sihăstrie după care atît de
mult a însetat. Cu trecerea anilor, această sihăstrie s-a transformat
într-o mînăstire mare. Cuviosul Chiril a primit de la Dumnezeu şi marele har al facerii de minuni; el vindeca bolnavii şi lucra multe alte minuni.
El a adormit la anul 1429, în anul al nouăzecilea al vieţii lui,
strămutîndu-se la locaşurile cereşti ale Stăpînului Hristos, pe care L-a
iubit cu înflăcărare întreaga lui viaţă.
Cântare de laudă la Sfântul Chiril al Alexandriei
Sfîntul Chiril cel neclintit
Zidirea uimeşte cu credinţa lui.
Vitezul se înconjoară cu Sfînta Cruce,
Arma lui tare de apărare.
El împotriva duşmanilor
Bisericii se înarmează: împotriva evreilor, ai Crucii duşmani.
El pe novaţieni i-a vădit fără milă,
Cei care cu ei înşişi se mîndreau,
Cei care hotar puneau milostivirii,
Cei care mai înainte de Judecată
Pre păcătoşi osîndeau,
Cei care îndrăzneau a huli
Puterea lui Dumnezeu,
Cum că ea nu ar putea face minuni.
Dar cel mai tare Chiril strălucit-a
În bătălia contra răului Nestorie,
Al ortodoxiei dărîmător,
Al Maicii Domnului nostru hulitor.
Stăpîna de Dumnezeu
Născătoarea lui Chirii
În ajutor i-a stat,
Cînd marele patriarh pre drăcescul Nestorie l-a biruit
Și de neghinele lui a curăţit Biserica.
Toate aceste biruinţe fost-au
Cu al Maicii lui Dumnezeu
Pururea Fecioara puternic ajutor.
Chiril a fost al ortodoxiei cavaler;
De aceea pre El Biserica pururea îl slăveşte
Și lui i se roagă neîncetat,
De năvălirile drăceşti să ne păzească
Cu ale sale sfinte rugăciuni.
O, Sfinte Părinte Chirile,
Stea prealuminoasă între stele,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu,
Ca să mîntuiască sufletele noastre!
Sinaxar 9 Iunie
În această lună, în ziua a noua, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Chiril, patriarh al Alexandriei.
Sfântul
Chiril a fost pe vremea împăratului Teodosie cel mic, nepot de soră
fiind lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, şi urmaş în scaun.Fost-a încă şi apărător al celui de-al treilea Sfânt Sinod a toată lumea ce s-a adunat în Efes (431) şi a surpat pe rău credinciosul Nestorie, care învăţa multe hule împotriva stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Deci strălucind întru multe bune isprăvi, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor cinci fecioare canonice: Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata.
În zilele lui Savorie împăratul perşilor, aproape de satul
Aza, era un oarecare preot, Pavel cu numele, plin de bogăţie, având
întru a sa sinodie cinci canonice, fecioare. Deci acestea se aflau
împodobite şi strălucite cu lumina virtuţilor, liturghisind Pavel şi
cântând împreună slujba cu ele, care se aflau ziua şi noaptea lucrând
poruncile lui Dumnezeu. Iar urâtorul de bine diavolul, nesuferind
sporirea lor cea după Dumnezeu, văzând-o cum creşte pe toată ziua şi se
întinde spre cele mai bune, a pregătit pe un oarecine să vestească la
Tars pe întâiul vrăjitor împărătesc că se afla un oarecare preot
creştin plin de bogăţie, şi că de voieşte să câştige bogăţia lui, să-l
aducă înaintea sa, împreună cu fecioarele pe care le are întovărăşite.
Căci acestea nelepădându-se de credinţa lor, el va dobândi toată
avuţia lor, dându-le pe ele spre tăiere. Atunci îndată a fost adus
preotul împreună cu fecioarele, şi cu toată averea sa. Şi intrând
satana în inima preotului, a zis către arhimagul: "Pentru ce ai luat
banii mei, nefăcându-ţi eu nici un rău?" Şi acela răspunzând i-a zis:
"Pentru că eşti creştin, şi nu păzeşti poruncile împărăteşti". Şi Pavel
i-a zis: "Şi ce-mi porunceşti să fac?" Iar acela i-a răspuns: "De te
vei închina soarelui şi vei mânca sânge de jertfe, ia-ţi ale tale şi
du-te la casa ta". Atunci ticălosul căutând împrejur şi văzându-şi
averea jos zăcând, a zis: "Fac toate câte îmi vei zice". Şi
închinându-se soarelui, a mâncat şi din sângele jertfelor cel închegat
şi a băut din el. Iar întâiul vrăjitor împărătesc, a zis către Pavel:
"Înduplecă şi pe fecioarele cele împreună cu tine ca să facă, ceea ce
tu ai făcut, şi să se însoţească cu bărbaţi, şi atunci luaţi-vă bogăţia
şi mergeţi unde voiţi". Deci Pavel apropiindu-se de fecioare le-a zis:
"Întâiul vrăjitor ne-a luat banii noştri, şi ne îndeamnă să facem
voia împăratului şi aşa ne va da înapoi toate ale noastre. Şi iată eu
am mâncat şi am băut din sângele jertfelor, şi m-am închinat soarelui
şi focului. Deci prin mine vă îndeamnă şi pe voi ca să faceţi aceasta,
şi mai apoi să luaţi ale voastre şi să vă duceţi". Iar fecioarele ca
într-o unire mai întâi scuipând în faţa lui i-au zis: "De ce ai cutezat
tu a face aceasta şi a ne îndemna încă şi pe noi? Iată că un al doilea
Iuda te-ai arătat. Acela pentru bani a dat la moarte pe Învăţătorul
şi Stăpânul nostru, şi câştigând banii s-a spânzurat după ce L-a vândut
pe El. Iată şi tu, ticălosule, ca un al doilea Iuda, pentru bani ţi-ai
pierdut sufletul tău, şi nici ai venit întru cugetare despre bogatul
acela, ce avea mulţi bani şi zicea: Suflete ai multe bunătăţi, mănâncă,
bea, veseleşte-te. Pentru aceasta a auzit: Nebunule, întru această
noapte vor cere sufletul tău de la tine, iar cele ce ai gătit, ale cui
vor fi? Deci îţi zicem ţie, stând înaintea lui Dumnezeu, că amândouă
întâmplările, şi a bogatului şi a Iudei, se vor împlini de tine". Şi
iarăşi l-au scuipat pe el în faţă, ca pe un lepădat. Atunci, din
porunca întâiului vrăjitor, fără de cruţare au fost bătute multe
ceasuri fecioarele, care suferind toiegele ziceau:"Noi ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, iar poruncilor împărăteşti nu ne plecăm, iar tu fă ce voieşti". Iar întâiul vrăjitor, uneltind în toate chipurile ca să câştige banii lui Pavel, a hotărât ca prin mâna lui Pavel să taie cu sabia capetele cinstitelor fecioare, socotind că Pavel nu se va pleca a face aceasta, şi astfel va câştiga toţi banii, dând morţii şi pe Pavel împreună cu sfintele fecioare. Iar ticălosul Pavel, auzind aceasta şi iarăşi căutând împrejur şi văzându-şi banii, a zis: "Fac toate câte îmi vei porunci". Şi luând sabia a stat aproape de fecioare, iar sfintele văzându-l s-au spăimântat, şi cu glas au zis către el: "Ticălosule! pastor fiind, ai ieşit împotriva turmei tale, ca un lup sălbatic ca să ne omori pe noi? Acesta este sfântul trup şi sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care îl primim din necuratele tale mâini? Să ştii că sabia din mâna ta este pentru noi viaţa veşnică, şi noi cu adevărat ne ducem la Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu, precum mai înainte ţi-am zis, degrabă îţi vei pierde sufletul împreună cu bogăţia, prin spânzurare şi te vei duce spre tovarăşul tău Iuda". Acestea şi altele i-au vorbit, şi făcând mai întâi rugăciune, li s-au tăiat capetele de către Pavel. Atunci a zis întâiul vrăjitor către Pavel: "Să ştii Pavele că la nici unul din oameni nu am văzut atâta iscusinţă şi isteţime ca la tine. Pentru aceasta fără de ştirea împăratului nu te pot face slobod, căci vestindu-i-se lui prin mine pentru tine, întru mare cinste te va pune; deci acum veseleşte-te împreună cu noi, şi dimineaţă vom face cunoscut cele pentru tine". Iar ticălosul acela a răspuns: "Fie precum ai poruncit". Şi în noaptea aceea trimiţând întâiul vrăjitor pe slugile sale, le-a poruncit ca să lege grumazul lui Pavel cu o funie şi să-l spânzure, şi aşa cu silnicie şi-a lepădat sufletul său. Iar dimineaţa întâiul vrăjitor, după ce l-a aflat spânzurat, spunea că el singur s-ar fi spânzurat, şi a poruncit ca să-l pogoare şi să-l arunce spre mâncare câinilor. Şi aşa au luat sfârşit cele mai înainte zise de sfintele femei, îndoita moarte preaticălosul Pavel suferind.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Alexandru, episcopul Brusei, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anania, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Chir, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor trei Fecioare Muceniţe din Hio, care de sabie s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cugetare
Păcătuim dacă socotim de datoria noastră ca să îi urîm pe cei pe care îi urăşte familia noastră. Această ură ni se transmite ca o boală de familie. Căci adoptînd iubirea familiei noastre, îi adoptăm de asemenea şi ura.
Uneori chiar şi oameni de uriaşe staturi duhovniceşti au căzut pradă slăbiciunii acesteia.
Patriarhul Teofil l-a urît pe Sfintul loan Gură de Aur şi a fost
duşmanul lui pînă la moarte. Sflntul Chiril, rudenia lui şi urmaş în
scaunul său, a moştenit această ură împotriva Sfintului Ioan Gură de Aur
şi a purtat această ură înlăuntrul lui multă vreme. Zadarnic a încercat
Sfintul Isidor Pelusiotul să-1 sfătuiască pe Chiril să-şi schimbe
părerea despre Sfintul loan Gură de Aur şi să-i înscrie numele în
Dipticul Sfinţilor, căci Chiril nu a voit deloc să-şi schimbe părerea.
Atunci, Preasfinta Născătoare de Dumnezeu, pentru a cărei slavă şi cinste Chiril luptase atît de înverşunat împotriva lui Nestorie, i s-a înfăţişat lui Chiril în vedenie înconjurată de mulţime de îngeri, între care se afla Sfintul loan Gură de Aur, covîrşindu-i pe sfinţii îngeri cu strălucirea. Preasfinta şi Preacurata l-a implorat atunci pe Gură de Aur să-1 ierte pe Chiril. Atunci Marele Hrisostom s-a apropiat de Chiril, şi ei s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat întru iertare şi dragoste desăvîrşită. Această vedenie a schimbat din temelie inima lui Chiril la adresa Sfintului Gură de Aur, iar el s-a pocăit cu amar şi cu ruşine pentru ura pe care atît de nesocotit o nutrise atîta lungime de vreme. De aceea, la moartea lui, Chiril a făcut totul ca să-1 proslăvească pe Marele Gură de Aur ca pe unul dintre cei mai mari Sfinţi ai Bisericii.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata vindecare a omului mut, ce avea demon:
- La cum Domnul a scos demonul afară din el şi mutul a grăit;
- La cum diavolul, cu toată puterea lui, încearcă să facă mut sufletul meu aşa ca eu să nu-L pot slăvi pe Dumnezeu;
- La cum Stăpînul, dacă şi eu doresc, poate ca să scoată duhul necurat din mine cu un singur cuvînt, şi să mă prefacă în psaltire cu strune a slavei lui Dumnezeu.
Predică
Despre cei care iubesc moartea – „Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea” (Pildele lui Solomon 8: 36).
Aşa grăieşte Domnul, Făcătorul cerului şi al pămîntului, prin gura proorocului Său.
Cel care urăşte înţelepciunea lui Dumnezeu, îl urăşte pe Dumnezeu, iar cel care îl urăşte pe Dumnezeu – ce altceva îi mai rămîne de iubit dacă nu moartea ?!
Oare nu este cu adevărat moarte tot ceea ce se află în afară de Dumnezeu ?
Soarele şi stelele, marea şi munţii, animalele şi plantele -ce sînt
toate acestea dacă nu praf mort adus la o formă şi la o viaţă de puterea
lui Dumnezeu, de cuvîntul lui Dumnezeu, de înţelepciunea lui Dumnezeu?
Cel care nu îl iubeşte pe Dumnezeu nu numai că nu îl iubeşte pe
Dumnezeu, dar el nu iubeşte nimic nici din cele create de Dumnezeu: nici
frumuseţea stelelor, nici ordinea mărilor şi munţilor, nici puterea vie
care se află în viaţa animalelor şi a plantelor. Cel care nu îl iubeşte
pe Dumnezeu îl scoate afară şi îl îndepărtează pe Dumnezeu din zidire.
Si ce mai rămîne după aceasta? Doar ţărîna cea lipsită de formă, moartă
şi întunecată, doar moartea. Căci pînă şi acea ţărîna este creată de
Dumnezeu, iar hulitorul lui Dumnezeu trebuie să întoarcă pînă şi acea
ţărîna lui Dumnezeu, şi atunci nu are decît să iubească ce mai rămîne
după aceasta. Si ce mai rămîne? Numai aceea care nu are absolut nici o legătură cu Dumnezeu, adică moartea, păcatul şi diavolul.
Cel care nu îl iubeşte pe Dumnezeu, în esenţă iubeşte moartea, păcatul şi pe diavolul.Orice hulitor de Dumnezeu este jucăria diavolului, rodul păcatului, pionul morţii.
Dispreţuindu-Te pre Tine, O, Stăpîne mult
Iubitorule de oameni, oamenilor nu le mai rămîne nimic de iubit. Căci
toate cele pe care noi le iubim pe pămînt le iubim din pricina Ta, căci
puterea noastră de a iubi o avem de la Tine. Nebun
este acela care iubeşte razele soarelui, dar dispreţuieşte soarele,
care iubeşte picătura de apă, dar dispreţuieşte izvorul.
O, Stăpîne Doamne Atotiubitorule,
insuflă-ne nouă dragostea cea pentru Tine şi de viaţădătătoare. Căci noi
Ţie ne închinăm, Ţie îţi mulţumim şi pre Tine Te lăudăm în veci, Amin!
