24 iunie – Nașterea Sf. Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului; ✝ Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava ; Sf. Nichita, episcopul Remesianei; Sf. Mc. Orentius, Pharnacius, Eros, Firmus, Firminu, Cyriacus și Longinus

 

 

 

• Naşterea Sfântului Proroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului

Cu şase luni mai înainte de a se înfăţişa înaintea Fecioarei Maria care se afla la Nazaret, marele Arhistrateg ceresc Gavriil, îngerul Domnului, s-a înfăţişat înaintea lui Zaharia, Marele Preot al Templului de la Ierusalim. Mai înainte ca să vestească naşterea tainică din Pururea Fecioara, arhanghelul a vestit naşterea minunată a unei femei sterpe, care deci nu putuse niciodată să aibă copii, şi care pe de asupra se afla şi la adînci bătrîneţi. De aceea Marelui Preot Zaharia nici nu i-a venit să creadă cînd a auzit vestirea îngerului lui Dumnezeu, lucru pentru care a şi fost pedepsit cu muţenie de către acesta, rămînînd mut pînă la opt zile după naşterea copilului Ioan. În acele zile rudeniile lui Zaharia şi ale Elisabetei s-au adunat la casa lui Zaharia pentru sărbătoarea tăierii împrejur şi numirii copilului. Cînd tatăl a fost întrebat ce nume voieşte să dea fiului lui, el, fiind mut, a scris pe o tăbliţă, „Ioan”. În clipa aceea limba lui s-a dezlegat, şi bătrînul Zaharia a grăit. Casa lui Zaharia se afla pe culmile dintre Betleem şi Hebron. În tot Israilul s-a împrăştiat ca fulgerul vestea că îngerul Domnului a venit la Zaharia, că el a fost lovit cu muţenie pentru că nu 1-a crezut, dar că acum copilul s-a născut iar muţenia lui Zaharia s-a ridicat de la el cînd a scris pe tăbliţă numele copilului, „Ioan”. Vestea aceasta a ajuns chiar pînă la urechile lui Irod. De aceea, cînd el a trimis gărzile ucigaşe care să ucidă toţi copiii, el le-a indicat în special ţinutul muntos în care locuia Zaharia, spre a fi ucis şi micul Ioan. Elisabeta însă s-a ascuns bine împreună cu copilul, înnebunit de spaimă şi de ură, drăcescul Irod a trimis soldaţi la templu, ca să fie aflat preotul Zaharia şi să i se ceară fiul lui, spre a fi omorît. Căci aşa s-a întîmplat că era iar rîndul lui Zaharia ca să slujească la Templul din Ierusalim. Aşa a fost ucis Zaharia între poarta de intrare în curtea templului şi Altar, iar sîngele lui curs pe dalele de piatră s-a pietrificat acolo, spre osîndă veşnică şi mărturie împotriva lui Irod. Elisabeta s-a ascuns cu copilul ei într-o peşteră, unde ea a şi murit la scurt timp după aceea. Iar copilul a rămas şi a crescut în pustie, avîndu-L drept păzitor puternic pe Dumnezeu iar drept slujitori devotaţi pe îngerii Lui.

Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

După Sfânta Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi (14 Octombrie), unul dintre sfinţii cei mai veneraţi în Moldova este Sfântul Ion cel Nou de la Suceava, ale cărui moaşte se află în ţara noastră de 600 de ani.
Era originar din Trapezunt, în Asia Mică, şi negustorea cu tatăl său făcând comerţ cu cetăţile de pe malul Mării Negre. Într'una din călătoriile spre Cetatea Albă, pe Nistru, a avut o dispută cu un neguţător veneţian care, din răzbunare, a minţit pe stăpânul mongol al cetăţii că Ioan vrea să devină musulman. În confruntarea cu acesta, tânărul creştin i-a spus că nu are motive să-şi schimbe credinţa, ceea ce a declanşat furia eparhului, sau mai marelui cetăţii, care a poruncit ca Ioan să fie chinuit. A suportat cu credinţa şi stoicism torturi înfricoşătoare între care legarea de coadă unui cal sălbatic şi târârea pe caldarâmul cetăţii - iar în final i s-a tăiat capul. Era 2 Iulie 1330.
Eparhul cetăţii, iniţial, n-a permis creştinilor să-l îngroape, dar o minune - apariţia unor îngeri şi împietrirea mâinii unui tătar care a tras cu arcul asupra lor - l-a determinat să-şi schimbe atitudinea. Trupul lui Ioan a fost dus în procesiune în biserica Cetăţii Albe şi depus acolo.
Vestea despre minunile care se săvârşeau la moaştele sale s-a răspândit în toată Moldova. Evlaviosul domn Alexandru cel Bun (1400-1432), cel care obţinuse în 1401 recunoaşterea canonică a mitropolitului Iosif al Moldovei de la Patriarhia Ecumenică a reuşit să pecetluiască acest act bisercesc prin aducerea moaştelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava, la 24 Iunie 1402, şi aşezarea lor în biserica Mirăutilor, atunci catedrală mitropolitană. Sfintele moaşte au fost însoţite de ieromonahul Grigorie Tamblac şi au fost întâmpinate de Alexandru cel Bun şi de mitropolitul Iosif la locul numit "Poiana Vlădicii" de lângă Iaşi. La puţin timp, racla a fost îmbrăcată în argint, iar pătimirea Sfântului Ioan redată în 12 scene sculptate pe raclă. Eruditul monah Grigorie Tamblac a rostit o cuvântare despre viaţă şi patimile Sfântului Ioan, care - tipărită în slavonă este considerată prima operă originală cunoscută în Moldova.
Multe minuni s-au săvârşit la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Una dintre cele mai cunoscute s-a petrecut la 2 Iunie 1662, când Suceava era asediată de tătari. Locuitorii au vrut să se refugieze şi să ia cu ei racla sfântului, dar n-au fost capabili s'o mişte din loc, era un semn ceresc că protectorul Moldovei nu voia să-şi părăsească reşedinţa. La rugăciunile mitropolitului şi preoţilor, Dumnezeu a trimis o ploaie torenţială care a învolburat apele râului Suceava încât tătarii n'au putut să intre în cetate.
După depresurarea Vienei (1688), craiul polon Ioan Sobietki a jefuit Moldova, a dat foc la mânăstiri şi a prădat odoare sfinte. L'a luat cu sila pe mitropolitul Dosoftei împreună cu racla Sfântului Ioan cel Nou ducându-i în captivitate la Zolkiev. Ocrotitorul Moldovei a rămas acolo o sută de ani, până la 13 Septembrie 1783, când au fost repatriate moaştele Sfântului Ioan şi depuse cu cinste în biserica catedralei mitropolitene din Suceava.
Peregrinările moaştelor Sfântului Ioan nu s-au oprit. În timpul primului război mondial - spre a fi ocrotite - au fost duse în capela română din Viena unde au rămas până la 25 Iulie 1918, când au fost readuse în ţară. Ele se află astăzi în biserica mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, redevenind ocrotitorul Moldovei, alături de Cuvioasa Paraschiva.
Cea mai veche zi de pomenire a Sfântului Ioan cel Nou este 24 Iunie, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, numită în Moldova "La Sânziene", când - cu evlavia cunoscută - mii şi mii de creştini din Moldova şi Transilvania vin să se închine moaştelor făcătoare de minuni ale Ocrotitorul Moldovei.
La propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 Februarie 1950, între sfinţii cu moaşte din România al cărui cult a fost generalizat în toată Biserica, a fost şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, înscriindu-se ca zi de pomenire data martiriului, adică 2 Iunie. Generalizarea cultului s'a făcut în 1955. Este cinstit prin cântări şi imne liturgice. Primul cuvânt de laudă sau panegiric i-a fost închinat de Grigorie Tamblac intitulat : "Mucenicia sfântului şi slăvitului mucenic Ioan cel Nou care a fost martirizat la Cetatea Albă", reeditat de Melchisedec Ştefănescu în 1884. Un alt panegiric i-a dedicat mitropolitul Varlaam, iar Dosoftei, în "Viaţă şi petrecerea sfinţilor", îi închină un sinaxar (rezumat al vieţii).
Vindecările miraculoase petrecute la racla Sf. Ioan cel Nou de la Suceava sunt redate în lucrarea "Pateric Românesc" de monahul Ioanichie Bălan, publicată în 1990.
Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin tradiţie, la 24 Iunie, având un profund caracter autohton ortodox. Miile de credincioşi, în frumosul port naţional, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei şi de brad. Pelerinajul începe în dimineaţa zilei de 23 Iunie, când Sfintele Moaşte sunt scoase din biserică şi depuse pe un baldachin în curtea mânăstirii. Credincioşii se închină cu evlavie, iar seara se face slujbă privegherii, moaştele fiind veghiate toată noaptea. Dimineaţa se sfinţeşte aghiazma, apoi se face Sfânta Liturghie arhierească de către Mitropolitul Moldovei şi Arhiepiscopul Sucevei, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. Spre orele patru după amiază, Sfintele Moaşte sunt duse din nou în biserică, purtate pe mâini de maramureşeni, care 24 de ore veghează moaştele şi nu mănâncă nimic, conform unei tradiţii ancestrale.
Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, alături de cel al Sfintei Cuvioase Paraschiva de la Iaşi, constituie unul din cele mai importante sărbători religioase ale românilor din ţinutul Moldovei.

• Pomenirea Sfântului Nichita, Episcopul Remesianei

Acest Sfînt Nichita a fost prietenul şi contemporanul Sfîntului Paulin de Nola (prăznuit la 23 ianuarie). Se pare că el a fost de neam slav* şi ca atare, a predicat Evanghelia la slavii din ţinuturile Niş şi Pirot. Marea însemnătate a lucrării Sfîntului Nichita de Remesiana printre slavi se poate vedea din imnul pe care Sfântului Paulin 1-a compus în cinstea Sfîntului Nichita: „O minunată schimbare!/ Şi cît de neaşteptată!/ Munţii nemişcaţi, care odinioară ascundeau tîlhari sângeroși,/ Acum adăpostesc monahi, ucenici ai păcii./ Acolo unde odinioară urlau fiarele pustiei,/ Acum se sălăşluiesc chipuri de îngeri./ Drepţii acum locuiesc în peşterile/ Care odinioară erau grote de tîlhari”. Scaunul episcopal al Sfîntului Nichita a fost la Remesiana, în care unii văd o altă denumire a cetăţii Pirot. Pe lîngă nevoinţele lui misionare, Sfîntul Nichita a scris şi multe cărţi, printre care se află cele şase cărţi despre credinţă şi una despre o fecioară căzută, aceasta din urmă aducînd pre mulţi la calea pocăinţei şi a mîntuirii. Sfîntul Nichita s-a odihnit în Domnul în veacul al cincilea.

* Că Sfintul Nichita va fi fost slav o arată Arhiepiscopul Filaret al Cernigovului, în cartea lui Sfinţii slavilor din sud.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Orentius, Pharnacius, Eros, Firmus, Firminus, Cyriacus şi Longinus

Aceştia toţi au fost fraţi de sînge şi soldaţi romani în timpul împărăţiei lui Maximian. Cînd romanii se aflau în timpul bătăliilor împotriva sciţilor de la nord de Dunăre, Sfîntul Orentius a ieşit şi a luptat corp la corp cu Marathom, Goliath-ul sciţilor, 1-a biruit şi 1-a ucis. Din această pricină, întreaga armată romană a adus jertfe idolilor, însă Orentius şi fraţii lui au arătat pe fată că sînt creştini şi nu vor jertfi dracilor celor ascunşi în obiecte fără simţire. În pofida copleşitoarelor lor merite militare, ei au fost condamnaţi la surghiun în ţinuturile sălbatice ale Mării Caspice. Ei însă au murit pe drum, toţi şapte pe rînd, din pricina foamei şi a epuizării fizice [condamnaţii erau siliţi la marş forţat]. Aşa s-au înfăţişat mucenicii lui Hristos înaintea lui Hristos, Care i-a încununat ca pe nişte bravi cu cununa veşncei slave.

Sinaxar 24 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.

Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Tot în această zi, pomenirea soborului drepţilor Zaharia şi Elisabeta.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul (din Cezareea), cel ce în Constantinopol a mărturisit la anul 1765.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana (în Dacia).

Numele Sfântului Niceta de Remesiana este legat de istoria Bisericii noastre strămoşeşti, îndeosebi pentru contribuţia sa la răspândirea creştinismului pe teritoriul de formare al poporului român. De asemenea, prin scrierile sale întocmite în limba latină, care au apărut şi în traducere românească, s-a îmbogăţit patrimoniul spiritual al teologiei ortodoxe româneşti.
Numele său este strâns legat de cetatea în care acesta a păstorit, anume Remesiana, oraş întemeiat de împăratul Traian, care se afla la aproximativ 30 de kilometri est de oraşul Naisus (astăzi Niş), într-o regiune deluroasă, pe valea râului Nişava. El a fost păstorul acestei cetăţi între anii 366-414.
Sfântul Niceta era originar din Dacia Mediteraneea, Remesiana fiind pământul natal al acestuia. Deşi este daco-roman la origine se presupune că acest Sfânt Ierarh şi-a petrecut prima parte a vieţii în Apus, deoarece folosirea unei exprimări alese, precum şi întrebuinţarea unor izvoare de limbă latină în scrierile sale, ne îndreptăţesc la acest lucru. Cu toate că a scris numai latineşte, Sfântul Niceta cunoştea şi greaca, cetatea Remesiana fiind într-un ţinut unde limba greacă îşi disputa întâietatea cu limba latină; în calitate de ierarh al acestei cetăţi, precum şi datorită activităţii sale misionare, Sfântul Niceta era îndatorat să cunoască ambele limbi.
Printre prietenii săi, se numără şi Paulin de Nola, cu care este împreună prăznuit la 7 ianuarie, conform martirologiilor romane. Acest prieten va descrie activitatea misionară a vrednicului ierarh, care a depus un susţinut efort de evanghelizare şi educare latină a popoarelor din Dacia Ripensis şi Dacia Mediteraneea, îmblânzind inimile barbarilor, învăţându-i să trăiască in pace şi în dreptate, cântând şi slăvind pe Hristos. Datorită acestei impresionante opere de convertire la creştinism, Sfântul Niceta s-a învrednicit şi de numirea de "Apostol al daco-romanilor".
În activitatea sa misionară şi pastorală, el s-a folosit şi de opere scrise, moştenirea literară ajunsă până la noi arătându-l pe autor ca un erudit teolog al timpului, care priveghea cu străşnicie la apărarea dreptei-credinţe. pe baza unor manuscrise, Sfântului Niceta i se atribuie următoarele scrieri: Despre diferitele denumiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Despre privegherea robilor lui Dumnezeu, Despre folosul cântării de psalmi, precum şi o lucrare care l-a făcut foarte cunoscut pe neobositul apostol, un Catehism pentru cei ce se pregătesc pentru Botez, care ulterior a fost intitulat Cărticele de învăţătură .
Sfântul Niceta de Remesiana este cunoscut şi pentru calităţile sale de protopsalt, printre imnele bisericeşti compuse de el fiind aşezată la loc de cinste cunoscuta cântare Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, sau pe scurt, Te-Deum. , care a pătruns pe teritoriul românesc odată cu misionarii trimişi de autor. Uşor de reţinut, cuprinzând pe scurt învăţături esenţiale mântuirii, de o curăţie cristalină a credinţei, imnul Sfântului Niceta a fost învăţat cu uşurinţă de străbunii noştri, care l-au lăsat moştenire din neam în neam, ajungând până la noi.
Aşadar, Sfântul Niceta de Remasiana este o personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe, distingându-se prin rodnica sa lucrare misionară, prin viaţa sa cea plină de sfinţenie, prin scrierile şi imnele sale. Predicând şi scriind într-o latină clară şi simplă. el a fost un factor de romanizare, de unitate şi continuitate a populaţiei daco-romane de pe malurile Dunării şi din Dacia Mediteraneea. Strălucind ca un soare al dreptei credinţe în ţinuturile din jurul Dunării, Sfântul Niceta a devenit unul dintre stâlpii mântuirii neamului nostru, credincioşii ortodocşi români de astăzi cinstindu-l ca o măreaţă podoabă a străbunilor noştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântare de laudă la Sfântul Ioan Botezătorul

Prin taină dumnezeiască a intrat Ioan în lume,

Ca odinioară al Sarei şi lui Avraam fiu, Isaac;

Prin taină dumnezeiască a rămas el viu,

Scăpînd tăişului ucigaş al jungherului lui Irod.

Jungherul pe prunc nu l-a putut atinge,

Şi în trupul tatălui atunci adînc s-a-mplîntat.

Prin taină dumnezeiască hrănitu-s-a loan în pustie,

Timp de treizeci de ani, în pămînt pustiu.

Pe ai Domnului robi îi păstoresc îngerii;

Iar celor săraci îngerii le sînt păzitori!

Ioan a crescut, cu vîrsta şi cu puterea,

El era un mieluşel preafrumos,

Menit să vestească

Şi să slujească Mielului lui Dumnezeu.

El era menit să strige tuturora

Că ziua izbăvirii se află la răsărit.

El L-a cunoscut şi L-a slăvit

Pre Cel Care necunoscut oamenilor era.

El cel din urmă proroc mare a fost,

Şi începătură apostolilor lui Dumnezeu.

El cu Dumnezeu grăit-a precum marele Ilie

Şi ca un apostol mare pre oameni i-a iubit şi i-a certat.

Minunat fiu al preotului celui mare,

Primul încununat mucenic al mucenicilor lui Dumnezeu.

Luna iunie in 24 de zile: nasterea Sfantului, slavitului Prooroc, Inainte-Mergatorul si Botezatorul Domnului, Ioan.

        Vrand soarele cel nespus, Hristos Mantuitorul nostru, sa rasara lumii, plecand cerurile si pogorandu-Se in pantecele fecioresc, cel mai curat decat cerurile, se cadea ca, mai intai, sa iasa luceafarul  din cea stearpa, adica, Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul, ca un inainte vestitor, propovaduind  si zicand: "Vine dupa Mine Cel mai tare decat mine. "Deci, implinindu-se vremea Sfintei Elisabeta, ca sa nasca, a nascut fiu, la batranete, din pantece sterp, precum, de demult, Sara pe Isaac si minunea mergea inainte minunii. Mai inainte, adica, de a naste Fecioara pe Hristos, a nascut cea stearpa, in zilele sale, pe Mergatorul inainte al lui Hristos, pentru ca cei ce vor vedea nasterea cea peste fire, din cea batrana, sa creada si nasterea, cea mai presus de fire, care avea sa fie din Fecioara cea nenuntita, si sa zica, in sine lor: Puterea cea nebiruita a lui Dumnezeu, care a dezlegat nerodirea celei batrane, acea putere este in stare ca, si pe Fecioara, cea nestricata, sa o faca maica. Si a fost nasterea cea minunata a lui Ioan, Inainte-Mergatorul inaintea Nasterii lui Hristos, cea si mai minunata. Si aceasta minune, pregatea alta minune dupa maica cea stearpa, Maica cea pururea Fecioara; dupa nasterea cea minunata a Elisabetei, nasterea cea straina a Fecioarei. Pentru ca, intru amandoua maicile, randuiala nasterii covarseste randuielile firii, Dumnezeu voind asa. Caruia, ca unui Ziditor, toata firea Ii slujeste.
        Iar. dupa ce a nascut Elisabeta, au auzit vecinii, cei ce vietuiau imprejur, rudeniile si cunoscutii, si se bucurau impreuna cu ea, ca a facut cu dansa, Domnul, mila, ridicand de la ea ocara nerodirii. Si s-au implinit cuvintele Sfantului bine-vestitor Gavril, care a zis catre Zaharia: "Femeia ta va naste un fiu si multi se vor bucura de nasterea lui." Deci se bucurau, pe de o parte, rudeniile, iar pe de alta parte, se bucurau cei care erau cuprinsi, cu mare dorire, de Mesia cel asteptat, desi nu stiau ca a sosit, atunci, taina intruparii lui Hristos. Dar, in vremea nasterii, Inainte-Mergatorului lui Hristos, duhul lor se pornea spre bucurie, Duhul Sfant veselindu-se inimile lor, ca si cum le-ar fi dat o instiintare pentru implinirea asteptarii lor. Si, in ziua a opta, au venit preotii si prietenii in casa lui Zaharia, ca sa taie imprejur pruncul. Si voiau sa-l numeasca pe el Zaharia, cu numele tatalui sau, dar mama sa nu se invoia, pentru ca, sotie de prooroc fiind si nascatoare de prooroc, Sfanta Elisabeta era ea insasi plina de darul proorocesc. Si poruncea prooroceste ca, pe pruncul cel nascut al lor, sa-l numeasca cu acel nume, de care nu auzise de la barbatul sau, de vreme ce acesta s-a intors, de la templu, la casa sa, avand limba legata prin mutenie, si nu putea spune, sotiei sale, despre ingerul care binevestise zamislirea fiului si i-a zis: "Vei chema numele lui Ioan." Deci, povatuindu-se de Duhul Sfant, maica numea Ioan pe prunc, ca o proorocita, ea care a cunoscut, mai dinainte, prooroceste, venirea la dansa a Maicii lui Dumnezeu, cand a zis: "De unde mie, cinstea aceasta, ca sa vina Maica Domnului la mine?" Iar, cei ce voiau sa taie imprejur pruncul, faceau semne tatalui lui, cum ar voi sa-l numeasca pe el. Iar acela, cerand o tablita a scris: "Ioan sa fie numele lui!" Si, indata, s-a deschis gura lui Zaharia si limba lui s-a dezlegat din mutenie. Si graia, binecuvantand pe Dumnezeu. Si se minunau toti de atatea minuni mari, ca cea imbatranita a nascut, iar maica si tatal, cel mut, s-au oprit la acelasi nume, cu care sa-l numeasca pe fiul lor. Iar, dupa scrierea numelui, indata a grait mutul si ceea ce a scris cu mana, aceea a grait gura si s-a facut numele lui Ioan, ca o cheie a gurii parintilor, deschizand-o spre preamarirea lui Dumnezeu. Si a cazut peste toti cei dimprejur frica si mirare, pentru ca, toti cei ce auzeau aceasta, cu spaima se minunau si se povesteau toate cuvintele acestea, in toata partea muntelui Iudeii, adica, in hotarele Hebronului, cetatea cea preoteasca, unde era casa lui Zaharia, la care, de la Ierusalim, era cale de opt ceasuri. Si sta acea cetate de la Betleem, la un loc mai inalt si se numea cetatea muntelui, pentru muntii ei, iara hotarele ei se numeau partile muntelui, precum la Evanghelie se scrie, despre Nascatoarea de Dumnezeu: "Sculandu-se Maria din Nazaretul Galileii, a mers la munte cu grabire, in cetatea Iudeii, adica in Hebron, si a intrat in casa lui Zaharia si s-a inchinat Elisabetei."
        Deci, intru acea parte a muntelui, se minunau mult cei ce auzeau de maririle lui Dumnezeu, ce se faceau in casa lui Zaharia. Si graiau intre ei: "Ce va sa fie pruncul acesta?" Si mana lui Dumnezeu era cu pruncul si crestea intru el darul lui Dumnezeu. Si a petrecut in pustiu, pana la ziua aratarii lui, catre popor. Si asa, mana Domnului pazea si acoperea pe Sfantul Ioan, ca sa mearga inaintea fetei Domnului, cu duhul si cu puterea lui Ilie, ca sa gateasca Lui cale, Celui ce venea sa mantuiasca neamul omenesc. Iar pentru toate acestea slavit sa fie Hristos Dumnezeu, Mantuitorul nostru, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci, Amin.
 

 
 
Intru aceasta zi, invatatura la nasterea Sfantului si Inainte-Mergatorul si botezatorul Ioan.

        Se cuvine, fratilor, sa facem toata dreptatea, cu deamanuntul, si sa tinem cu cinste, praznicilor placutilor lui Dumnezeu, pentru ca, daca ne apropiem de ei, cu credinta curata si cu fapte bune, luam iertare de pacate si castigam vindecare de tot felul de boli. Pentru ca, despre dansii a zis Domnul nostru Iisus Hristos: "Pe cei morti, sa-i inviati, pe cei leprosi, sa-i curatiti, dracii sa-i izgoniti, precum in dar ati luat, in dar sa dati." Ca, luand un asemenea dar, ei, au si suferit, de la cei necredinciosi, multe chinuri si, nu numai atat, ci si sangele si-au varsat, pentru Dumnezeul lor si al vostru, dorind foarte mult a noastra mantuire. Precum si acest mare Prooroc si Mergator-Inainte al lui Hristos, Ioan Botezatorul, care minunata nastere avand, a avut si o viata mai presus decat toti oamenii. Ca, asa se cadea, sa rasara raza care avea sa propovaduiasca venirea lui Hristos, soarele dreptatii, adica, sa propovaduiasca insasi Nasterea lui Hristos, cea mai presus de minte si de puterea omeneasca, al caruia propovaduitor, Mergator-Inainte, a si fost. Cine a auzit, candva, sau cine a vazut ca o fecioara, fara de barbat, sa primeasca in pantec pe Facatorul oamenilor? Dar, de vreme ce ne-a vazut pe noi, ca eram intru rautatea diavolului, n-a suferit ca sa ne proveasca pe noi robiti de vrajmasul si, pentru aceea, a intrat intr-o smerenie ca aceasta. Insa, mai-marele, a trimis la Zaharia, preotul, pe Arhanghelul Gavriil, ca bine sa-i vesteasca lui bucurie, prin zamislirea lui Ioan si prin nasterea cea din pantece imbatranit si neroditor, precum ati auzit luminosul grai al Evanghelistului.
        Drept aceea, si noi, fratilor, sa ne indulcim de acest luminos praznic al mergatorului-Inainte al Domnului si, cu fapte bune impodobindu-ne, sa urmam acestui mare Prooroc Ioan, pe care l-a pus Dumnezeu drept chip, toturor celor ce vor sa se mantuiasca. Pentru ca Ioan nu vietuia in case cu multe slugi, ci in pustie vietuia, ca un inger, implinind proorocia, pana la Botezul Domnului si propovaduind Imparatia lui Dumnezeu, pe care, si noi, dorind-o, sa ne iubim unul pe altul, cearta calcand-o, mania lepadand-o, de la vorbirea de rau, intorcandu-ne, lenevirea izgonind-o, curatenia si milostenia iubindu-le. Si, daca cineva, pe toate acestea mai sus-zise, le va castiga, atunci, acela, fara de osteneala, va urca spre cer si fiu al lui Dumnezeu se va numi si la scaunul lui Dumnezeu inainte-statator va fi. Fiindca cu milostenia, ca si cu o apa, se sterg pacatele. Drept aceea, fratilor, curatia si milostenia sa le iubim, pentru ca, pe cei care fac milostenie, Dumnezeu ii fericeste, zicand: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui." Pentru ca, nu ni se cade noua, sa fim, numai prin cuvant crestini, ci si fapte bune sa castigam, ca sa ne aflam si sa ne aratam nerusinati la infricosatoarea Judecata, unde nu va ajuta sluga pe stapanul sau, nici tatal pe fiul sau, nici maica pe fiica sa, nici fratele pe fratele sau, decat numai faptele cele bune ne vor duce pe noi in viata cea vesnica, iar cele rele, cu rusine ne vor duce in osanda, de care sa ne izbaveasca pe noi Domnul Dumnezeul nostru. Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

Cugetare

Una dintre diferenţele între filosofia cea ritoricească a grecilor şi credinţa creştină este că aceea că filosofia grecească se poate exprima exact în cuvinte şi poate fi înţeleasă prin lectură, în vreme ce credinţa creştină nu poate fi expusă complet prin cuvinte, şi şi mai puţin înţeleasă doar prin lectură.

Atunci cînd încerci să explici credinţa creştină este indispensabil ca să fii tu mai întîi şi un împlinitor cu fapta al celor ce încerci să explici; iar ca să pricepi cele spuse, nu vei putea doar prin ascultat sau citit, dacă nu vei lupta să aplici cele ascultate şi citite şi în viaţa practică personală.

Cînd Sfîntul Patriarh Fotie a citit cuvintele Sfintului Marcu Ascetul despre viaţa duhovnicească, el a constatat o anume lipsă de claritate la el, despre care a zis însă cu înţelepciune:

„Această lipsă de claritate nu vine de la felul în care sînt întrebuinţate cuvintele, ci de la adevărul ascuns în ele; cu siguranţă limpezirea înţelesului va veni cînd adevărul acestor cuvinte va fi pus în practica vieţii. Aceasta de altfel,” a continuat înţeleptul patriarh, „nu se întâmplă doar cu aceste omilii, sau doar cu acest autor, ci aşa stau lucrurile cu toţi cei care încearcă să pună în cuvinte spre folosul sufletesc al altora roadele şi legile luptelor celor duhovniceşti: ele se înţeleg de către cititor nu atît cu mintea şi cu raţiunea, cît cu nevoinţele şi cu punerea lor întru practica vieţii”.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata venire la Templu a Bătrînului Simeon, cea din îndemnul Duhului, spre a-L primi în braţele lui pe Pruncul lisus:

• La cum acest sfînt bătrîn, în Duhul, L-a recunoscut pe Stăpînul şi Mîntuitorul lumii în Pruncul Cel Care era ţinut ca orice mic neajutorat, în braţele Maicii Lui, în timp ce cărturarii, preoţii poporului şi fariseii cei orbi nu L-au recunoscut pe El, nici atunci, şi nici mai tîrziu, cînd El a făcut minuni mari între ei şi Şi-a arătat înţelepciunea Lui fără seamăn;
• La cum nici sufletul meu, dacă este învechit şi îmbătrînit în păcate, nu îl poate recunoaşte pe Domnul cînd II vede.

Predică

Contra bucuriei celei pline de răutate – „Nu te bucura cînd cade vrăjmaşul tău, şi cînd se poticneşte, să nu se veselească inima ta” (Pildele lui Solomon 24: 17).

Şi el este om: de aceea, nu te bucura de căderea lui. El este deci fratele tău: pentru aceea, nu te veseli atunci cînd se poticneşte.

Dumnezeu şi pe el 1-a zidit pentru viaţă, şi El nicidecum nu Se bucură de căderea şi de poticnirea lui.

Iar tu deci, să nu te bucuri de ceea ce Domnul Se întristează.

Cînd cade omul, Domnul este Cel Care pierde; şi atunci, cum te poţi tu bucura de pierderea Domnului tău, a Dumnezeului tău?

Oare te vei veseli tu atunci cînd îngerii plîng?

Cînd cade vrăjmaşul tău, tu mai degrabă roagă-te lui Dumnezeu pentru el, ca Domnul să îl mîntuiască; şi adu rugă de mulţumită lui Dumnezeu că te-a izbăvit pe tine, cel nevrednic de milă, de o asemenea cădere rea. Căci şi tu şi el din aceeaşi materie sînteţi făcuţi, ca două vase ale aceluiaşi olar. Dacă unul este lovit şi se sparge, oare cel de lîngă el, lingă care a căzut izbitura, va zîmbi şi se va bucura!? Căci iată, mica piatră care a căzut asupra acelui vas şi 1-a spart, nu aşteaptă decît mîna care se ridice şi să o izbească şi în celălalt. Căci amîndouă vasele din lut sînt făcute, iar acea piatră mică puternică este să spargă şi sute de vase. Cînd se pierde o oaie, oare restul turmei se va bucura? Nu, ele nu se vor bucura. Căci iată, păstorul le lasă pe ele şi se duce, plin de îngrijorare, să o caute pe cea pierdută.

Deci pierderea păstorului este şi pierderea turmei.

Pentru aceasta, nu te bucura cînd cade vrăjmaşul tău, căci Păstorul tău şi Păstorul lui, Mîntuitorul lisus Hristos Domnul, nu se bucură deloc de ea.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Bunule al nostru Păstor, scoate de la noi bucuria cea răutăcioasă şi prostească, curăţeşte inimile noastre şi sădeşte în ele milostivirea şi dragostea de fraţi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!