Icoana Maicii Domnului din Vladimir
Pe 23 iunie, Biserica Ortodoxă Rusă prăznuiește minunea săvârșită prin
icoana Maicii Domnului din Vladimir, care a dus la salvarea Moscovei de
invazia lui Khan Achmed în 1480.
Icoana Maicii Domnului din Vladimir este prăznuită pe 21 mai, 23 iunie și 26 august.
Conform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vladimir a fost pictată
de Sfântul Evanghelist Luca pe blatul de la masa la care Mântuitorul a
mâncat împreună cu Pururea Fecioara Maria și dreptul Iosif.
În anul 1131, Patriarhul Constantinopolului, Luca Hrisoverga, a dăruit
această icoană Marelui Cneaz Gheorghe Vladimirovici al Kievului, numit
și Yuri Dolgoruki (15 aprilie), care a așezat-o inițial în Mănăstirea
Devici din Vîșgorod (Ucraina), vechiul oraș al Sfintei Olga, împărăteasa
Rusiei și cea întocmai cu Apostolii.
Fiul lui Gheorghe Dolgoruki, Sfântul Andrei Bogoliubsky a adus icoana
în orașul Vladimir în 1155 și a așezat-o în Catedrala Adormirii Maicii
Domnului, pe care o ctitorise. Din acest moment, icoana a primit numele
de „Icoana din Vladimir”. În 1395, în timpul invaziei lui Tamerlan,
icoana a fost luată din Vladimir și dusă în noua capitală, Moscova.
Astfel, binecuvântarea Maicii Domnului a stabilit legăturile spirituale
ale Bizanțului cu Rusia prin Kiev, Vladimir și Moscova.
Sărbători în cinstea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din
Vladimir întâlnim de mai multe ori pe parcursul anului (21 mai, 23
iunie, 26 august). Cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august,
sărbătoare stabilită în cinstea mutării icoanei de la Vladimir la
Moscova.
Pe 23 iunie, Biserica Ortodoxă Rusă prăznuiește minunea
săvârșită prin icoana Maicii Domnului din Vladimir, care a dus la
salvarea Moscovei de invazia lui Khan Achmed în 1480.
Hoardele tătare se apropiau de Moscova incendiind și distrugând orașe
și sate întâlnite în calea lor. În anul 1480, Marele Cneaz Ivan al
III-lea (1462-1505) al Rusiei l-a înfruntat pe Khan Achmed al Hoardei de
Aur la hotarele Moscovei.
În acest timp, toată suflarea din Moscova s-a rugat Preasfintei
Fecioare Maria ca să apere capitala ortodoxă de tătari. Mitropolitul
Gherontie (1473-1489) i-a scris Cneazului Ivan o epistolă, în care îl
încuraja să stea împotriva inamicilor, bazându-se pe ajutorul Maicii
Domnului.
Maica Sfântă a intervenit pentru Ținutul Rus, și astfel, tătarii ademeniți într-o ambuscadă s-au retras.
În semn de recunoștință pentru eliberarea Rusiei de năvălirile
tătarilor, a fost înființată cinstirea icoanei Maicii Domnului din
Vladimir din ziua de 23 iunie.
Înaintea icoanei Maicii Domnului din Vladimir s-au petrecut evenimente
foarte importante din istoria Bisericii Ortodoxe din Rusia: alegerea și
înscăunarea Sfântului Iona, susținătorul Autocefaliei Bisericii Ruse
(1448), și a Sfântului Iov, primul Patriarh al Moscovei și al Întregii
Rusii (1589), și a Preafericitului Patriarh, Sfântul Tihon (1917),
precum și înscăunarea Preafericitului Pimen, Patriarh al Moscovei și a
Întregii Rusii, a avut loc într-o zi de sărbătoare a icoanei Maicii
Domnului din Vladimir pe 21 mai 1971.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov (1524)
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este de
tip Eleusa. În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită ținând în
brațe pe Pruncul Hristos, astfel încât, dreapta Lui se află lângă inima
ei. Hristos Își îmbrățișează Maica cu mâna dreaptă, ținând-o pe sub
năframă în jurul gâtului. În acest fel, atât Maica Domnului cât și
Hristos ne arată blândețea, mângâierea și dragostea lor.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov
este prăznuită pe 21 mai, 23 iunie, 26 august, 7 octombrie și în a
șaptea duminică după Sfintele Paști.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a fost pictată și adusă la
Mănăstirea Peșterilor din Pskov prin eforturile depuse de negustorii
Vasile și Teodor în anul 1521. Prima consemnare a unei minuni săvârșite
de icoană apare în anul 1524.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov împreună
cu icoana Adormirii Maicii Domnului sunt cinstite în Biserica Ortodoxă
Rusă pentru apărarea orașului Pskov și a Mănăstirii Peșterilor din Pskov
în timpul asediului regelui polonez Ștefan Báthory din anul 1581.
Auzind că trupele poloneze se apropie, episcopul Pskovului s-a
adresat Mănăstirii Pskov-Pecerska cu rugămintea de a aduce în procesiune
icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” și icoana Adormirii Maicii
Domnului.
În ajunul luptei decisive, Maica Domnului
s-a arătat starețului Dorotei care se ruga în chilia sa din apropierea
orașului. Preasfânta Fecioară s-a arătat starețului Dorotei însoțită de o
mulțime de sfinți ruși: Sfântul și Marele Cneaz Vladimir de Kiev,
Sfântul Cneaz Vsevolod-Gabriel de Pskov, Sfântul Cneaz Dovmont-Timotei
de Pskov, Sfântul Antonie al Peșterilor din Kiev, Sfântul Corneliu din
Pskov, Sfântul Eufrosin din Spaso-Elazar, Sfântul Sava din Kripețk,
Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov, Sfântul Nifon, Arhiepiscopul de
Novgorod și Pskov.
Maica Domnului împreună cu sfinții au intrat în Biserica Mănăstirii
Spaso-Miroj. Sfinții se rugau stăruitor Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu să aibă milă de locuitorii păcătoși ai Pskovului și să scape
orașul din acest necaz. Îndurându-se, Maica Domnului i-a indicat
stareţului Dorotei locul de pe zid unde urma să se dea riposta
asediatorilor şi a poruncit ca acolo să fie adusă şi icoana făcătoare de
minuni de la Mănăstirea Pskov-Pecerska.
În timpul luptei, polonezii au încercat să facă o spărtură în
zidul orașului, dar prin mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților, ei
nu au reușit să pătrundă în oraș. După eliberarea de inamici,
oamenii recunoscători din Pskov au construit o biserică în cinstea
Nașterii Maicii Domnului pentru care a fost pictată icoana Maicii
Domnului „Protectoarea” din Pskov, motiv pentru care mai este numită şi «Arătarea Maicii Domnului stareţului Dorotei».
Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov este prăznuită pe 1 octombrie.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este de
tip Eleusa. În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită ținând în
brațe pe Pruncul Hristos, astfel încât dreapta Lui se află lângă inima
ei. Hristos Își
îmbrățișează Maica cu mâna dreaptă, ținând-o pe sub năframă în jurul
gâtului. În acest fel, atât Maica Domnului cât și Hristos ne arată
blândețea, mângâierea și dragostea lor.
Icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya”
Pe 23 iunie 1588, ajungând la locul mlăștinos indicat de Sfinții
Doctori Cosma și Damian, Ilarion a văzut deodată o lumină neobișnuită
ieșind dintr-o icoană a Maicii Domnului. Atingând icoana Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, bolnavul a primit vindecare.
Icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” este prăznuită pe 23 iunie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu își are denumirea
de la Mănăstirea Zaonikievskaya, întemeiată de călugărul Iosif
Zaonikievsky.
Monahul Iosif a fost un țăran evlavios (Ilarion) din regiunea Vologda
ce suferea de o boală a ochilor. După rugăciuni neîncetate către Maica Domnului
și Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, Ilarion a avut o
vedenie în care Sfinții Cosma și Damian l-au călăuzit spre pădure,
promițându-i vindecarea.
Pe 23 iunie 1588, ajungând la locul mlăștinos indicat de
Sfinții Doctori Cosma și Damian, Ilarion a văzut deodată o lumină
neobișnuită ieșind dintr-o icoană a Maicii Domnului. Atingând icoana
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, bolnavul a primit vindecare.
În cinstea minunii săvârșite, el a construit în acel loc un mic
paraclis în care a așezat icoana Maicii Domnului de la care primise
vindecare. Imediat după aceasta, Ilarion s-a stabilit lângă paraclis,
primind voturile monahale cu numele de Iosif.
Icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” a continuat să săvârșească minuni.
Ulterior, cu binecuvântarea Sfântului Antonie, Episcopul de Vologda,
numărul călugărilor adunați în jurul icoanei a crescut, întemeindu-se
astfel Mănăstirea Zaonikievskaya. Monahul Iosif a fost ales egumen al
mănăstirii proaspăt înființate.
Primind cu umilință sarcina ce i-a fost dată, Iosif a dus o viață ascetică, luând totodată și nebunia pentru Hristos.
Sfântul Iosif a murit în ziua de 21 septembrie 1612, la vârsta de 83 de
ani și a fost înmormântat în mănăstirea pe care o ctitorise. El este
prăznuit pe 23 iunie (în ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului
„Zaonikievskaya”) și pe 21 septembrie (ziua adormirii sale în Domnul).
Datorită asemănării cu icoana Maicii Domnului din Vladimir,
icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” mai este denumită și
„Vladimir-Zaonikievskaya”.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina
Sfînta Agripina s-a născut la Roma, unde şi-a primit şi aleasa educaţie. Ea
din frageda copilărie a fost crescută după poruncile Sfintelor
Scripturi, alungînd afară din inima ei duhoarea grea a păcatului şi
umplîndu-se de buna mireasmă a curăţiei şi a întregii feciorii.
Ea s-a logodit Mirelui Ceresc şi a luat pentru aceasta mucenicia sub
împărăţia lui Valerian. Ea a îndurat bătăi cu vergele de oţel pînă la
zdrobirea oaselor. Îngerul Domnului s-a pogorît la ea şi a întărit-o.
Fiind mai departe supusă la cele mai bestiale torturi, ea şi-a dat
sfîntul ei duh în timpul lor. Însoţitoarele ei Vassa, Paula şi
Agathonika i-au luat sfintele rămăşiţe ale trupului ei şi le-au dus în
Insula Sicilia, unde le-au îngropat cu cinste. Mai după aceea, deasupra
mormîntului s-a ridicat o sfîntă biserică, cu Hramul Sfintei Muceniţe
Agripina. Mari şi nenumărate au fost minunile ce s-au lucrat la sfintele ei moaşte.
Cu puterea lor, chiar şi agarenii au dat dosul şi au fugit mîncînd
pămîntul din cetatea unde se aflau ele. Sfînta Muceniţă Agripina a luat
cununa muceniciei la anul 275, şi s-a încununat cu mare slavă.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Eustochie şi Gaius şi a celor împreună cu dânşii
Eustochie a fost popă idolesc ce a trăit
în vremea împărăţiei lui Maximian, dar văzînd el ce fel este vitejia
mucenicilor creştini, s-a lepădat de idolatria lui şi dorit şi s-a
învrednicit de Sfîntul Botez. Însuşi Eudoxie Episcopul Antiohiei 1-a
botezat pe el. După acestea, Eustochie, încetul cu încetul, a început să le aducă la Sfînta Credinţă pe toate rudeniile lui.
Ruda lui Gaius s-a botezat cu toţi cei trei copii ai lui: Probus,
Lollius şi Urban. Ei toţi, împreună şi cu alţii, au fost aduşi înaintea
necuraţilor judecători, torturaţi şi omorîţi prin tăierea capului la
Lystra, vina fiind credinţa lor nezdruncinată în Hristos. Aşa s-au
înălţat la ceruri sfintele lor suflete, strămutîndu-se întru locaşurile
cele cereşti ale veşnicei şi fericitei Împărăţii a Stăpînului Hristos.
• Pomenirea Sfintei Icoane din Vladimir a Maicii Domnului şi Dumnezeului nostru lisus Hristos
Cînd hanul tătar Ahmet a asediat Moscova,
Cneazul Ivan Vasilievici s-a pornit cu oştire să apere cetatea. Şi
chiar dacă armata cneazului era mai mică şi mai slabă decît cea a
hanului tătar, ea a ieşit biruitoare. Căci fără veste a căzut asupra
tătarilor o spaimă năpraznică, care i-a mînat la rugă în dezordine,
călcîndu-se unii pe alţii. Toţi au pus această nemaiauzită victorie pe
seama Sfintei Icoane a Maicii Domnului, la care îngenunchease tot
poporul ca să-i scape Maica Domnului de urgia sălbaticilor tătari.
Auzindu-le ruga, Maica Domnului i-a mîntuit, iar poporul a însemnat
această zi, a douăzeci şi treia din luna iunie, cînd s-a întîmplat
minunea, ca sărbătoare de-a pururea a Bisericii Ruse.
• Pomenirea pocăinţei lui Teofil
Acesta, din invidie faţă de episcopul şi
întîistătătorul lui, şi-a dat sufletul diavolului şi s-a lepădat şi în
scris de Domnul Hristos şi Preacurata Lui Maică. Dar mai tîrziu el s-a
pocăit cu amar şi a plîns timp de patruzeci de zile cu post şi cu
rugăciune la Maica Domnului ca să se primească pocăinţa lui; drept
pentru care Maica nu doar că i-a primit-o, dar şi hîrtia pe care
scrisese lepădarea de Hristos înaintea i-a pus-o; iar cu această hîrtie
Teofil a alergat la sfînta biserică, unde înaintea episcopului şi a tot
poporul a mărturisit cu umilinţă şi cu glas mare fărădelegea lui, cerînd
şi a lor iertare. Cînd Episcopul a pronunţat cuvintele de dezlegare şi
i-a dat lui Teofil Sfintele Taine, faţa lui a strălucit ca soarele. Iată
aici exemplu minunat de marea milostivire a lui Dumnezeu, care nu doar
că iartă păcatele celor care se pocăiesc cu adevărat, dar şi cu harul
sfinţeniei îi îmbracă!
Cântare de laudă la Sfânta Agripina
Sfînta Agripina decît albul crinului
Mai albă este,
Ea este mireasa Fiului lui Dumnezeu.
Sufletul ei mai strălucitor decît flamura focului este,
Iar credinţa ei mai tare decît stînca.
Biciuită fiind ea Domnului se roagă;
Ea cîntă Psalmi şi-ndură răni adânci.
Ea pre toţi îi iartă, şi pre toţi binecuvîntă,
Ca un stîlp de marmură însîngerată înaintea tuturor.
Dar îngerul Domnului la ea coboară
Şi rănile-i vindecă.
Dar schingiuiri şi mai mari primeşte,
Iar Agripina îndurînd, moare.
Agripina duhul ei cel sfînt în mîinile Domnului îl pune,
Iar trupul ei de suflet
Rămîne gol.
Dar golul ei trup, ale ei rămăşiţe sfinte,
Paza şi straja ale Siciliei sînt.
Ele vindecare grabnică sînt
Bolilor şi nenorocirilor poporului,
Apărare contra hoardelor păgîne.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Acoperă-ne pre noi întru necazurile noastre
Cu ale Agripinei muceniţa sfinte rugăciuni.
Deci, pornindu-se in anul 257, o noua si inversunata prigonire impotriva crestinilor, in zilele imparatului Valerian, a fost prinsa si Agripina si dusa inaintea prigonitorului. Marturisind, cu indrazneala, ca este crestina si nevrand sa se desparta de dragostea lui Hristos, a fost supusa la grele casne. A fost batuta cu toiege, a fost stransa cu legaturi, pana la desfacerea oaselor si, in acele chinuri, si-a dat duhul sau lui Dumnezeu. Iar celelalte mirese ale lui Hristos, Vasa, Paula si Agatonica, luand, pe ascuns, trupul Sfintei, din Roma, l-au dus in Sicilia, unde, prin rugaciunile ei, se dau vindecari tuturor celor ce cer de la el ajutor, cu credinta. Dumnezeului nostru, slava!
Intru aceasta zi, povestirea despre pocainta lui Teofil, iconomul Bisericii din cetatea Adam, cea din Cilicia (Din Minunile Maicii Domnului)..
Vrajmasul adevarului, insa uneltind, niste oameni invrajbitori au inceput a-l vorbi de rau, pe iconomul lor, catre episcop, defaimand fapta lui cea buna. La inceput, episcopul nu credea, dar de vreme ce nu incetau a-l vorbi de rau, episcopul a inceput a asculta defaimarile lor. Si atata a ajuns sa-l urasca noul episcop pe Teofil, incat l-a izgonit cu nedreptate si din biserica, lipsindu-l pe dansul de toata dregatoria si alegand epitrop pe altul.
Surparea aceasta nedreapta, Teofil, mai intai, a rabdat-o si nu s-a necajit, dar, mai pe urma, l-a starnit pe el dracul maniei, zicandu-i: "Te-a necinstit pe tine, episcopul, dispretuind ostenelile tale si facandu-te de ras si de batjocura la toti." Si, Teofil a inceput a lua aminte la cuvintele si gandurile cele rele, pe care i le insuflase diavolul si l-au adus intr-atata, incat, uitand obisnuita lui nadejde spre Dumnezeu, se imputina cu sufletul si, din mahnirea cea fara masura a cazut in desnadajduire. Acestea, si altele, mai multe, i-a pus vrajmasul in minte lui Teofil, incat l-a plecat sa faca episcopului o oarecare vrajitorie, ca sa-l primeasca, iarasi, in dregatoria lui, ca mai inainte.
Deci, era in acea cetate un necredincios, care facea mari vrajitorii. Pe acesta, l-a intrebat Teofil, daca are puterea sa-l ajute. Si acela i-a zis lui: "Eu te voi face sa te intorci la dregatoria ta si sa ai, chiar mai multa cinste, ca inainte, numai sa te inchini invatatorului meu si sa faci orice-ti va cere el; sa te pazesti sa-ti faci cruce, ca, altfel, ramanem fara de folos." Teofil a primit, fiind biruit de manie. Si, ducandu-se intr-un loc pustiu, a inceput spurcatul vrajitor sa strige pe draci, care indata, s-au adunat, multime nenumarata, iar, in mijlocul lor, a stat cel mai mare, cu multa ingamfare. Atunci a zis vrajitorul catre Teofil: "Inchina-te domnului nostru." Aceasta facandu-se, a zis vrajitorul, catre demonul cel mare: "Stapane al nostru, omul acesta a fost izgonit de episcopul sau si ti l-am adus tie, ca sa-i ajuti." A zis demonul: "Daca se va marturisi rob al meu si se va lepada de Hristos, o sa-l fac sa aiba mai multa cinste decat inainte si o sa-i dau toata indulcirea, asa cum, cunosti puterea mea. Numai sa-si faca inscris, cu a sa mana, cum ca se leapada de Fiul Mariei, ca sa nu ma batjocoreasca pe urma."
Atunci, Teofil, ingamfat fiind de slava lumii cea desarta si, mai bine-zis, ingamfat de acel incepator al mandriei, a scris, nebunul, lepadarea lui de Hristos si s-a unit cu dracul, apoi, iscalind inscrisul, i l-a dat vrajitorului, care l-a imbratisat si l-a sarutat, zicandu-i: "Acum, ai sa cunosti puterea mea." Acestea zicand, s-a facut nevazut cu toate duhurile rautatii, iar Teofil, cel lepadat si vanzator, s-a intors in cetate. Deci, a doua zi, l-a chemat episcopul pe Teofil si l-a randuit iconom, cerand de la el iertare, pentru necinstea care i-a facut-o, si i-a facut metanie pana la pamant, incat s-a minunat cei ce stateau de fata. Aceasta s-a facut din lucrarea demonului, care s-a dus noaptea si l-a inspaimantat.
Deci, s-a inaltat Teofil la o cinste mai mare ca cea dinainte, dar nu era smerit, ca atunci, ci mai mult, mandru si se temeau toti de el, si il cinsteau, mai ales episcopul. Iar vrajitorul se ducea de multe ori si-l sfatuia sa pazeasca fagaduinta, fata de acela, care i-a dat lui din nou cinstea, precum si ca sa nu cugete, in mintea lui, sa se lepede de demon si sa nu se faca nemultumitor, catre acest facator de bine al lui. Iar nebunul acela, mai intai, i-a multumit, dar, mai pe urma, socotind adancul pierzarii pe care i l-a pricinuit, a inceput sa-l urasca, aducandu-si aminte de munca cea vesnica si zicea, intru sine, acestea: "Vai mie, nebunul, cum am ratacit si m-am facut rob vrajmasului, pentru cinstea aceasta vremelnica? Nu puteam eu, mai bine, sa sufar pierderea epitropiei si sa ma fi gandit, eu, cel de trei ori ticalos, la paguba fericirii celei vesnice, cand ma va judeca Imparatul cel ceresc, ca sa ma arda in focul nestins? O, nebunia mea! Cine nu ma va plange pe mine, cel fara de minte?"
Acestea gandindu-le, se tanguia, ziua si noaptea, si se temea sa faca rugaciune, ca un nevrednic. Ci, numai plangand cu amar, zicea: "Vai tie, ticalosule Teofil, cum ai innebunit, de te-ai lepadat de Stapanul tau? Cine poate sa ia inscrisul, cel scris cu mana ta, din mana diavolilor? Vai mie, ticalosul. Mai bine imi era mie de s-ar fi deschis pamantul, ca sa ma inghita, sau sa cada vapaie din cer sa ma piarda, decat sa ma fi lepadat de Ziditorul si Mantuitorul meu." Acestea, si altele, mai multe, zicand, a luat putina indrazneala si nadejde de la dumnezeiasca mila, si, ducandu-se la o biserica a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a cazut inaintea Sfintei icoane plangand cu amar, si suspinand din adancul inimii si marturisind faradelegea lui, si zicea, ca nu se va scula de la pamant, pana ce nu va vedea o cat de mica milostivire de la Maica milei. Si, a petrecut patruzeci de zile, rugandu-se. Cu ajutorul Presfintei, care i-a dat putere sa posteasca atata vreme, nu a lasat pe demonul sa-i faca vreo suparare. Deci, dupa patruzeci de zile, adormind, a vazut pe Doamna luminii, scaparea pacatosilor, izvorul milei, care i-a zis: "Tu te-ai lepadat de Fiul meu, cum sa ma rog eu pentru tine?" Iar acela, cu lacrimi, i-a zis ei: "Doamna si Stapana, mantuitoarea lumii, cunosc ca mare este faradelegea mea, am gresit Stapanului meu, dar cunosc si milostivirea Lui, cea nemarginita, si nemasurata Lui iubire de oameni si ca, pentru pacatosi, a patimi si pe talhari si pe vamesi i-a mantuit. Macar ca faradelegea mea este mai mare si mai grea decat a tuturor si mai rea, insa, la acoperamantul si ajutorul tau alergand si la noianul milostivirii Atotinduratului Fiul al tau aruncand deznadejdea sufletului meu, nadajduiesc sa aflu putina milostivire, iar, putina mea pocainta si cu marele tau ajutor, vor indupleca nemarginita mila a Facatorului si mantuitorului meu. Da, Stapana mea, chezasa celor ce se pocaiesc, da-mi mie o mica mangaiere si, precum nu te scarbesti de cel desfranat, sa nu intorci fata ta de la mine, cel intinat. Si fagaduiesc, Doamna mea, ca prin mica pocainta, sa amagesc pe dracul acela, pe care l-am veselit cu fagaduinta si unirea mea cu el, cea fara de pricepere si nebuneasca. Si, dupa cum am mahnit pe ingeri, asa, iarasi, sa-i veselesc cu faptele pocaintei mele, care, desi nu va ajunge sa fie mare cat este faradelegea mea, rog milostivirea preabunului Stapan, care Si-a varsat, pentru pacatosi, sangele Sau, cel preascump, sa plineasca lipsa mea. Si pe Acela de care, pentru nebunia mea, m-am lepadat, pe Acela, din toata inima mea. Il marturisesc si Il cred Dumnezeu si Mantuitorul lumii. Si sunt gata sa-mi vars sangele meu pentru dragostea Lui, ca sa se increada in marturisirea mea. Iar, pe vrajmasul meu il defaim si ma lepad de el, iar pe tine, cinstita Imparateasa a intregii zidiri, te cinstesc si ma inchin rugandu-ma tie sa-mi dai ajutorul tau." Acestea zicand, i-a raspuns Stapana: "Fiindca, iarasi, cu tot sufletul, marturisesti pe fiul meu, Dumnezeu adevarat, voi face rugaciune pentru tine, ca sa-ti primeasca pocainta."
Asa zicand, s-a desteptat Teofil si, luand nadejde si indrazneala de mantuirea sa, a adaugat lacrimi peste lacrimi. Si, dupa trei zile, iarasi, asemenea, a vazut pe Stapana, care a zis catre dansul, cu fata lina: "Sa te bucuri, ca a primit Fiul meu pocainta ta, si-ti iarta faradelegea. Deci, sarguieste-te, pana la sfarsitul vietii tale, sa faci lupta si nevointa ta, precum se cuvine, aducandu-ti aminte de o facere de bine, ca aceasta." Iar el multumind, a zis ei: "Fiindca mi-ai alungat intristarea mea cea nemasurata, ma rog tie, atotputernica Stapana, porunceste ca sa pot lua zapisul meu cel prea nebunesc, spre incredintarea iertarii mele, ca aceasta ma necajeste si ma intristeaza de moarte, cand imi aduc aminte ca il are in mana vicleanul demon." I-a zis lui Nascatoarea de Dumnezeu: "Teme-te de Dumnezeu, ca face voia celor ce se tem de El."
Atunci, s-a sculat cu multa bucurie, Teofil si rugandu-se alte trei zile, i s-a aratat, ca si mai inainte, in vis, Prealaudata, zicandu-i: "Pentru ca sa te incredintezi ca ti-a primit Domnul pocainta ta si te-ai izbavit de robia demonului, iata si zapisul, cel scris de mana ta." Iar el, desteptandu-se l-a vazut in mainile sale, cum era facut si iscalit. Deci, cine va povesti veselia care l-a cuprins? Ca slavea pe Domnul si multumea Pururea-Fecioarei, propovaduind mila cea nemasurata a ei si puterea cea neasemanata. De acestea afland episcopul, si toti ai cetatii, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face niste minuni ca acestea. Iar Teofil a murit, cu totul, pentru lume, urand toate voile trupului si lepadandu-se de toata slava desarta si de cinstea cea vremelnica si a slujit, in biserica Preacinstitei, toata viata lui, cu multa sarguinta si smerenie. Si, mutandu-se din viata, si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu si a Preacuratei Maicii Sale. Si a fost ingropat inaintea icoanei Preacuratei fecioare, la locul unde si-a adus pocainta. Si, din marea pocainta si pentru alte fapte bune, au slobozit moastele lui buna mireasma, intru slava lui Dumnezeu, Cel cu totul milostiv, si a Maicii Lui, celui fara de prihana.
Aceasta povestire a scris-o un ucenic al lui, Eutihian cu numele, care a fost de fata la toate, ca sa le stim noi pacatosii, cat poate Stapana ingerilor si folositoarea noastra. Pentru ale carei rugaciuni sa ne invrednicim fericirii celei ceresti. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din invataturile Sfantului Grigorie Dialogul si ale lui Petru..
Cugetare
Răbdarea creştină este o răbdare blândă, pe cînd răbdarea aceea care ascunde o neputinţă plină de răutate nu se deosebeşte cu nimic de răzbunarea drăcească.
Sfinţii noştri sînt mari în toate
evangheliceştile virtuţi, dar mai ales întru blîndeţea răbdării lor!
Poate că aceasta ne pare nouă ca cea mai mare virtute a lor tocmai
pentru că noi înşine sîntem atît de mici în ea. Cînd Părinţii pustiei
s-au strîns odată în jurul Avvei loan cel Pitic ca să audă cuvînt de
învăţătură, un oarecare invidios a cîrtit: „Vasul tău, o, Ioane, este
plin cu otravă!” La aceasta blîndul loan a răspuns îndată: „Tu zici
aceasta uitîndu-te doar pe din afară; dar oare ce ai fi spus dacă ai fi
putut să pătrunzi cu privirea şi pe dinăuntru?” Cînd 1-au scos pe
Sfîntul Ciprian, Episcopul Cartaginei, ca să-i taie capul, el a poruncit
ca după moartea lui călăul să primească douăzeci şi cinci de galbeni de
aur.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata vindecare a lui Zaharia, care îndată şi-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvîntînd pe Dumnezeu:
- La cum Zaharia mai întîi a fost lovit cu muţenie pentru că nu 1-a crezut pe îngerul Domnului;
- La cum gura şi limba lui Zaharia s-au deschis de îndată ce el a împlinit porunca îngerului (Luca 1: 63);
- La cum şi sufletul meu se va vindeca îndată de muţenie, numai de mă voi umple şi eu de cuvintele şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
Predică
Despre aceea că nu trebuie
să-i invidiem pe păcătoşi – „Nu râvni la oamenii răi şi nu pofti să fii
în tovărăşia lor” (Pildele lui Solomon 24: 1).
Oare îl invidiază cineva pe lepros? Desigur, nimeni nu poate invidia un lepros. Atunci de ce unii îl invidiază pe omul rău, cînd bine ştim că răutatea este ceva mai rău decît lepra?
Căci lepra este o boală a trupului, pe cînd răutatea este o cumplită boală a sufletului.
Leprosul la suflet poate ca să fie de fapt om sănătos, deşi trupul îi este acoperit de puroaie; pe cînd omul cel rău, deşi la trup pare sănătos, pe dinlăuntru, în inima lui, el este ros de cumpliţii viermi ai morţii.
Pomul care
pe dinafară are coaja putredă dar măduva lui este sănătoasă este un pom
bun care face roadă, dar pomul care are coaja sănătoasă dar miezul lui e
ciuruit de carii nu mai este bun de nimic. Aşadar, lepra este o
boală mai uşoară decît răutatea, adică: decît păcatul. Căci prin om rău,
Cel Atotînţelept vrea să zică om păcătos. Oare doctorul îl invidiază pe
bolnav? Desigur că nu. Tot aşa, nici cel drept nu poate să îl invidieze
pe cel păcătos.
Iar dacă nu ştii de eşti drept ori păcătos, examinează-ţi inima: vezi dacă îi invidiezi sau nu pe oamenii păcătoşi. Dacă vezi că da, atunci înseamnă că nu eşti un om drept. Iar dacă afli că nu, atunci bucură-te, omule drept al lui Dumnezeu!
Căci să ştii că bolnavul îl va invidia pe
altul bolnav ca şi el, şi îl va invidia şi pe cel sănătos, dar
sănătosul nu poate niciodată să îl invidieze pe cel bolnav. Tot aşa cum nici dreptul nu poate niciodată să îl invidieze pe cel păcătos.
Doctorul vede boala fatală a pacientului lui, iar văzîndu-i-o, îi este
milă de el, şi nu poate nicidecum să îl invidieze pentru aceasta.
O, Stăpîne şi Atotmilostive Doamne,
smulge răutatea din inimile noastre, curăţeşte-le pre ele şi sădeşte
întru ele sfînta dragoste. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea
în veci, Amin!
