15 iunie – Sfântul Mucenic Isihie ; Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Vitus, Modestus și Crescenția; Fericitul Ieronim;Sf. Cuv. Mc. Dula; Sf. Mc. Lazăr, cneazul sârbilor; Sf. Efrem, patriarhul sârbilor; Fericitul Augustin, episcopul Hipponei

 

 

 

• Pomenirea Sfântului Proroc Amos

Amos s-a născut în satul Thecua de lîngă Betleem. Fiind născut într-o familie de origine modestă, Amos a muncit la păzit turmele de porci ale unui om bogat din Ierusalim. Dar Dumnezeu Cel Care nu caută la faţa omului ci la curăţia inimii lui, şi Care i-a scos pe Moise şi pe David de la turmele de oi şi i-a ridicat căpetenii ale poporului, 1-a ales şi pe acest Amos ca să fie unul dintre prorocii Lui. Amos 1-a certat pe Regele Uzziah şi pe preoţii lui păgîni pentru idolatria lor şi a întors poporul de la închinarea la viţeii de aur din Bethel, învăţîndu-i să se închine mai degrabă la Dumnezeul Cel Unul şi Viu. Cînd căpetenia preoţilor păgîni, Amaziah, 1-a prigonit pe Amos, Amos a prorocit că asirienii îl vor cuceri pe Israil, că îl vor ucide pe regele lor şi pe fiii lui Amaziah, şi că soldaţii asirieni o vor necinsti pe soţia lui Amaziah înaintea ochilor lui din pricină că şi el a îmbrîncit poporul la adulter cu necuraţii idoli. Toate acestea aşa s-au şi întîmplat. Fiul preotului idolesc 1-a lovit atît de tare pe Amos în frunte cu toiagul lui, încît prorocul a căzut la pămînt. Abia viu, Amos a fost dus la Thecua, satul lui, unde şi-a dat sfîntul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu. Amos a trăit în veacul al optulea înainte de Hristos.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Vitus, Modestus şi Crescenţia

Sfîntul Vitus s-a născut în Sicilia din părinţi renumiţi dar necredincioşi. Modestus a fost preceptorul lui, iar Crescenţia a fost guvernanta lui. Sfîntul Vitus a primit Sfîntul Botez la o vîrstă fragedă, iar la doisprezece ani el deja s-a retras în viaţa de mare asceză creştină. La el veneau îngeri care îl întăreau întru nevoinţele lui şi îl povăţuiau neîncetat, şi Vitus însuşi radia de o frumuseţe îngerească. Mîna judecătorului care 1-a bătut s-a uscat, dar Vitus i-a vindecat-o cu rugăciunea. Tatăl lui a orbit cînd a văzut în cămara fiului lui doisprezece îngeri luminoşi „ai căror ochi erau ca stelele şi ale căror feţe erau ca ale fulgerului.” Dar Vitus a vindecat ochii tatălui lui cu rugăciunea. Cînd tatăl lui a voit să îl ucidă, un înger s-a pogorît la Vitus şi 1-a răpit, împreună cu Modestus şi cu Crescenţia, la Lucania, pe malul rîului Silaris. Aici Vitus a făcut multe minuni, vindecînd cu rugăciunea mulţime de infirmi şi de nebuni. La cererea împăratului Diocleţian, Vitus a călătorit la Roma, unde 1-a curăţit pe fiul lui Diocleţian de un duh necurat. Dar împăratul nu 1-a răsplătit pentru aceasta cu cele bune, ci dimpotrivă. El 1-a torturat cu sălbăticie pentru că Vitus nu a voit să se închine idolilor celor făcuţi de mîini omeneşti. Dar Domnul 1-a izbăvit pe Vitus din chinurile aduse asupra lui de torţionari, luîndu-1 cu mîna Lui nevăzuta şi ducîndu1 înapoi în Lucania, unde el, Modestus şi Crescenţia s-au odihnit cîteşitrei în Domnul. Sfintele moaşte ale Sfintului Vitus se află la Praga.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Dula

Sfântul Dula a dus o sfîntă viaţă de nevoinţe într-o mînăstire egipteană. Din invidie, unul din fraţii lui 1-a acuzat de furtul de cele sfinte: cum că ar fi luat pentru sine sfinte odoare bisericeşti. Atunci cuviosul Dula a fost dezbrăcat de rasa lui şi predat autorităţilor lumeşti pentru judecată. Ducele a poruncit ca Dula să fie biciuit şi a voit să-i taie mîinile, după cum cerea legea în cazul celor care comiteau furt. Dar în acel ceas fratele cel invidios care pîrîse s-a pocăit şi a strigat că Dula este nevinovat. După douăzeci de ani de exil şi umilinţe amarnice, Sfîntul şi Cuviosul Dula a fost reprimit în mînăstirea lui, iar după trei zile, a murit. Trupul lui însă a dispărut într-un mod tainic.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Lazăr, Cneazul Sârbilor

Lazăr a fost un membru al marii nobilimi sîrbeşti care, după moartea Ţarului Duşan, a condus ţările sîrbeşti. După moartea Ţarului Uroş, Patriarhul Efrem 1-a uns pe Lazăr Ţar al Sîrbilor. Lazăr a trimis o solie la Constantinopol, condusă de Monahul Isaia, cu misiunea de a ruga cu lacrimi pe Patriarh să ridice anatema de peste poporul sîrb. Lazăr s-a luptat în mai multe rînduri cu puterile turceşti. La sfîrşit, în ziua de 15 iunie a anului 1389, în sîngeroasele lupte cu trupele Sultanului Amurat de la Kosovo Poliie [Cîmpia Mierlei], Ţarul Lazăr a fost decapitat. Trupul lui a fost dus şi îngropat la Ravaniţa, lîngă Cupriia, în mînăstirea întemeiată de el; mai după aceea moaştele lui au fost mutate la Noua Ravaniţa din Şrem, iar de acolo, în timpul celui de al Doilea Război Mondial [în 1942], el a fost mutat la Belgrad şi aşezat în Biserica Catedrală a Sfîntului Arhanghel Mihail, unde se odihneşte şi astăzi nestricat, dăruind mîngîiere şi vindecări tuturor celor care vin la el cu credinţă şi cu rugăciune. În timpul vieţii lui pămînteşti, Sfântul Lazăr a reînnoit mînăstirile Hilandar [din Sfîntul Munte Athos] şi Gorniiak. El a ctitorit mînăstirile Ravaniţa şi Lazariţa [în Kruşevaci] şi a fost binefăcătorul Mînăstirii Sfîntul Panteleimon din Sfîntul Munte Athos, precum şi al multor altor biserici şi mînăstiri.

* În 1989, cu ocazia a 600 de ani de la mucenicia sa, moaştele Sfîntului Lazăr au fost din nou mutate la Mînăstirea Ranaviţa de lîngă Cupriia – n.ed.americane

Viaţa Fericitului Ieronim

Fericitul Ieronim s-a născut în orăşelul Stridon, aproape de Acvileia, în anul 347. Primele învăţături le-a primit în casa părinţilor. Apoi, mergând la Roma, a învăţat greaca şi latina, arta vorbirii şi filosofia. A primit botezul la vârsta de 20 de ani, din mâinile papei Liberios. La Treveri, în Galia, a descoperit viaţa mănăstirească. La Roma a intrat într-o obşte de prieteni, unde a început învăţătura Scripturii şi a cunoscut catacombele romane. In urma unei neînţe­legeri cu ai săi şi scârbit de deşertăciunile Romei, a făcut prima călătorie în Răsărit, cercetând mănăstirile din Grecia, Tracia, Asia Mică, Cilicia, şi s-a stabilit în Antiohia. S-a retras apoi în pustia Calsis, din Siria, unde a trăit o perioadă de patru ani de nevoinţe ascetice, luptând împotriva patimilor. In această perioadă a învăţat limba ebraică. Revenind în Antiohia, a primit darul preoţiei, apoi a făcut o călătorie la Constantinopol, atras de faima cuvântărilor Sfântului Grigorie de Nazianz şi a stat acolo doi ani, ascultându-i cuvintele.

Il găsim, apoi, din nou la Roma, unde viaţa lui a luat un drum statornic. Papa Damasus l-a luat ca diac al său, cu ascultarea de a revedea textul Bibliei în limba latină, numită, mai târziu, Vulgata. Murind papa Damasus, fericitul Ieronim s-a retras, din nou, în Palestina şi s-a stabilit la Betleem, unde a întemeiat trei mănăstiri. A început, atunci, o perioadă de strădanii cărturăreşti, care a ţinut 30 de ani. A alcătuit multe scrisori, îndemnând pe credincioşi la o viaţă curată şi păzirea poruncilor Domnului. Pe călugări i-a învăţat arta copierii manuscriselor. Impovărat de bătrâneţe şi de neîncetate nevoinţe, Cuviosul Ieronim a murit la Betleem, în anul 420. Ne-au rămas de la el Vulgata, numeroase alte traduceri, omilii, comentarii la cărţile Sfintei Scripturi, lucrări de istorie bisericească şi scrisori de îndrumare duhovnicească.

Fericitul Ieronim rămâne, pentru noi, icoana cărturarului creştin. Prăznuirea lui, în Biserica Ortodoxă, se face la 15 iunie, în fiecare an.

• Pomenirea Sfântului Efrem, Patriarhul Sârbilor

Ca fiu de preot, Efrem a dorit după viaţa duhovnicească şi de nevoinţe călugăreşti, încă din copilăria lui. El a scăpat la Sfîntul Munte Athos, cînd a văzut că părinţii lui vor să-1 însoare. El mai după aceea s-a reîntors în Serbia şi a dus o viaţă de mari nevoinţe în defileul Ibar şi în Mînăstirea Deceani [din Kosovo]. Cînd au izbucnit luptele interne şi războiul pentru putere, care din păcate a cuprins şi ierarhia bisericii, în 1375 Sinodul 1-a ales pe Efrem ca patriarh în locul lui Sava, care murise. Cînd i s-a vestit alegerea lui, Efrem a plîns cu amar, văzînd că nu este nici un chip să refuze. El 1-a uns Ţar pe Cneazul Lazăr în 1382, apoi a lăsat tronul mitropolitan şi s-a întors la pustia lui, punîndu-1 în locul lui pe Spiridon. După moartea lui Spiridon din 1388, Ţarul Lazăr 1-a rugat iar pe Efrem să vină şi să ia scaunul mitropolitan. Efrem a păstorit Biserica lui Hristos în vremurile cumplite care au urmat teribilei înfrîngeri de la Cîmpia Mierlei [Kosovo], pînă în anul 1400, cînd a trecut la Domnul pe Care atît de mult L-a iubit, în anul al optzeci şi optulea al vieţii lui. Sfintele lui moaşte se odihnesc în Mînăstirea din Peci [Kosovo].

• Pomenirea Fericitului Augustin, Episcopul Hipponei

Augustin a lepădat păgînismul şi s-a făcut creştin, datorită multelor rugăminţi, sfaturi, lacrimi şi rugăciuni ale sfintei lui maici, Monica. El a fost un mare dascăl al Bisericii şi un scriitor bisericesc de mare anvergură, dar care a căzut şi în unele extreme doctrinare pe care Biserica le respinge. Dar el L-a slăvit şi L-a iubit din inimă pe Hristos, în tot timpul celor treizeci şi cinci de ani ai vieţii lui de Episcop al Hipponei, întru care a şi trecut la cele veşnice. Fericitul Augustin a murit în vîrstă fiind de şaptezeci şi şase de ani (354 – 430). 

Sfântul Mucenic Isihie

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte astăzi, 15 iunie, pe Sfântul Mucenic Isihie. Era ostaş creştin şi făcea parte din legiunea Armatei romane de la Dunăre, staţionată în cetatea Durostor din provincia Moesia Inferior, în timpul împăraţilor Diocleţian şi a ginerelui său, Maximian Galeriu.
A pătimit împreună cu alţi cinci sfinţi mucenici: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian şi Iuliu veteranul. Sfântul Isihie a suferit moartea martirică pe 15 iunie, prin tăierea capului.

Cântare de laudă la Sfântul Vitus

Preaminunatul Vitus, de mierea cerească plin,

Pre Hristos mărturiseşte înaintea păgînescului popor.

El de idolii morţi rîde

Şi de întunecaţii lor vrăjitori.

El pre Hristos preaslăveşte, pre Puterea lui Dumnezeu;

El adevărul propovăduieşte către al său pămîntesc tată

Şi către judecător

Dar amîndoi împotriva lui luptă

Şi chinuri pregătesc tînărului Vitus.

Dumnezeu însă apără pe ai Săi mucenici

Şi preaslăveşte pe cei care îl preaslăvesc.

De trebuinţă a fost ca Vitus

Pre Hristos să mărturisească înaintea împăratului,

Şi chinuri să ia înaintea poporului,

La Roma,

Ca numele lui să fie preaslăvit.

Pe tînărul Vitus îngerii îl întăreau,

Pre el îngerii îl povăţuiau.

Sfinţii îngeri al lui suflet

La ceruri l-au dus,

La ceruri l-au înălţat,

Şi înaintea Feţei Domnului l-au aşezat.

Sinaxar 15 Iunie

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Amos.

Sfântul proroc Amos este unul din cei 12 profeţi "mici" şi a trăit in secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Acesta s-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zavulon, şi a proorocit 50 de ani. Iar Amesia, mincinosul preot al lui Vetil, bătându-l adesea, îl pizmuia şi-l defăima; şi în sfârşit l-a omorât fiul lui Amesia lovindu-l cu un toiag gros la tâmplele capului. Căci îl mustra pentru vicleşugul viţeilor de aur. Şi s-a dus la pământul său încă cu suflet, şi peste două zile a răposat, către anul 787, şi a fost îngropat cu părinţii lui. Amos se tâlcuieşte: tare credincios, popor aspru, vârtos. Deci era la chipul trupului păros, bătrân, având barba ascuţită şi asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Sf. prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului Prooroc Isaia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dula.

Acesta era din Pretoriada Zefiriei, eparhia Ciliciei, şi pentru că cinstea pe Hristos şi se închina Lui, a fost adus la guvernatorul Maxim şi a fost bătut cu toiege. Povestind el cele despre Apolon şi Dafne, ca îndrăgind-o pe ea Apolon şi umblând după ea, nu şi-a câştigat pofta, a pornit pe guvernator spre mai multă urgie şi mânie. Pentru aceasta iarăşi a fost bătut peste pântece şi întins pe un grătar de fier înroşit. Apoi a fost adus la alta cercetare, şi a fost chinuit în multe şi felurite chipuri. Apoi a fost întrebat de guvernator, despre Hristos, cum S-a întrupat şi pe cine socoteşte Dumnezeu? Iar sfântul i-a spus lui pe scurt toată rânduiala cea pentru noi. Deci, adus fiind la a treia cercetare, şi silit fiind să guste din cele jertfite idolilor, pentru că n-a voit de bunăvoie ci jertfa aceea ce cu silnicie i s-a băgat în gură a scuipat-o jos, iarăşi a fost chinuit cumplit şi şi-a dat duhul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Soborului Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, de ceea parte la Maranachiu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Narsi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fortunat, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ahaic, care de foame şi de sete s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ştefana, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ortisie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Gravs, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ieronim, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul nostru parinte Ieronim s-a nascut în anul 347 la Stridon, în apropiere de Acvileea, în Italia de Nord, într-o familie crestina. La vârsta de doisprezece ani fu trimis la Roma pentru a-si face studiile pe lânga gramaticianul Donat care trezi în el gustul pentru retorica, de care toate lucrarile sale vor ramâne impregnate. Tânarul, înzestrat cu un temperament înflacarat si o memorie impresionanta, studia cu ardoare si dovedea o neostoita dorinta de cunoastere. Desele vizite la mormintele Mucenicilor, în catacombe, îi insuflara o râvna absoluta fata de Hristos ; dar, luat de valul celor cu care îsi petrecea vremea, tineretea sa fu în aceeasi masura dezordonata si furtunoasa, lucru pe care mai târziu îl regreta cu amaraciune. Pe la douazeci de ani, la putin timp dupa ce primi Botezul, parasi Roma pentru a se duce la Trevi, pe atunci resedinta împaratului, în scopul de a face cariera în administratie. Acolo simti el chemarea irezistibila a lui Dumnezeu : sa paraseasca totul pentru a se pune în slujba Lui. Se duse asadeci la Acvileea, unde frecventa în compania lui Rufin, prieten al sau si ucenic ca si el, un cerc de Clerici si laici dedati meditatiilor evlavioase, care formau, dupa cum spunea el, "un cor de preafericiti". Angajându-se deci în viata ascetica cu toata înflacararea unui caracter care nu admitea nici un compromis, hotarî sa urmeze exemplul Patriarhului Avraam si al tuturor celor care se exilasera din dragoste pentru Dumnezeu. Se îmbarca deci plecând catre Rasarit. Ajuns în Antiohia, petrecu Postul Mare în înfrânare si meditare asidua la spusele Profetilor, timp de reflectare pe care îl completa totodata cu lectura autorilor clasici. Cuprins de o febra violenta, pe la jumatatea Postului, si ajuns aproape în pragul mortii, fu rapit în duh si se vazu înfatisându-se la judecata lui Dumnezeu. In timp ce îsi afirma identitatea de Crestin, Judecatorul îi raspunse : "Minti, tu esti Ciceronian si nu Crestin!" si porunci sa fie lovit cu vergi. Biciuit astfel de propria constiinta, Ieronim facu urmatorul juramânt : "Doamne, doar de ma voi fi lepadat de Tine, sa mai detin carti profane sau sa mai citesc asemenea carti !". Incepând de atunci, se dedica numai citirii Sfintei Scripturi. Si, fara sa ceara sfat nimanui, se afunda în pustiul Chalcis (sud-estul Antiohiei), cu dorinta de a urma lupta duhovniceasca a Sfântului Antonie. Dar îsi suprasestimase fortele si, în ciuda posturilor si mortificarilor pe care si le impunea, se gasi puternic încercat de gânduri si de amintirile vietii sale trecute. In timp ce îsi slabea trupul prin asceza, era ars de soare si traia în mijlocul scorpionilor si a fiarelor salbatice, i se parea ca s-ar fi aflat în mijlocul placerilor de la Roma, înconjurat de tinere femei de moravuri usoare. Pentru a lupta împotriva delasarii spirituale (acedia), se perfectiona în cunoasterea limbii grecesti, învata cu mult efort ebraica si limba caldeana (aramaica), si întretinea o corespondenta cu prietenii sai din Acvileea.

In aceste încercari Dumnezeu îi dadea mângâieri ceresti, dar trebui totusi la scurta vreme sa paraseasca pustiul, a carui pace era tulburata de certurile dintre calugari cu privire la schisma Bisericii din Antiohia (cf nota Sf. Meletie, 12 februarie). Fiind simpatizant al partidei lui Paulin, Ieronim facu apel la Papa Damase pentru a-i cere sa transeze controversa dar nu obtinu nici un raspuns. Se duse atunci în Antiohia unde, fiind hirotonit Preot de catre Paulin, in ciuda reticentelor sale, îsi continua studiul Bibliei pe lânga marele savant Apolinar din Laodiceea, filtrând din învatatura acestuia ceea ce nu era conform cu Ortodoxia. Apoi, atras de renumele elocintei si sfinteniei Sfântului Grigore Teologul, pleca la Constantinopol, unde petrecu trei ani la scoala acestuia, descoperind cu admiratie operele lui Origene, pe care începu sa îl traduca. Dupa demisia Sfântului Grigore, fu invitat de catre Paulin din Antiohia si Sfântul Epifanie sa-i insoteasca la sinodul de la Roma (382). In cursul sesiunilor, Papa Damase remarca darurile rare cu care era înzestrat Ieronim si, la terminarea sinodului, îl retinu în anturajul sau ca secretar. Marele Ierarh stia sa-i stimuleze spiritul prin întrebari despre pasaje dificile din Scriptura si îl însarcina cu revizuirea traducerilor latine din Evanghelie dupa originalele grecesti.

Reputatia sa de exeget îl facu sa devina ghidul spiritual al unui cerc de femei nobile si evlavioase, adunate împreuna de catre Sfânta Marcela (31 ianuarie) în palatul sau din Aventino. Fura organizate conferinte periodice în timpul carora Ieronim îsi însotea de încurajari înflacarate catre viata ascetica explicatiile asupra textului sfânt si cursurile sale de ebraica. Foarte tinerei fete a Sfintei Paula, Sfânta Eustochia, îi scria : "Fii greier al noptilor. Scalda-ti patul în fiecare noapte, inunda vesmintele tale cu lacrimi. Privegheaza si fii precum pasarelele în singuratate..." (Ep. 22, 18). Dar râvna sa de neîmblânzit, atât pentru a preamari viata ascetica cât pentru a dezaproba comportamentul Preotilor mondeni, întâmpina numerosi opozanti care îl acuzara de faptul ca el condamna casatoria si care, dupa moartea lui Damase (384), facura sa circule pe seama lui calomnii infame care îl obligara sa paraseasca Roma (385).

Le regasi pe Paula (26 ianuarie) si fiica ei Eustochia la Antiohia, si întreprinse cu ele un lung pelerinaj, atât în Tara Sfânta cât si în Egipt, la Parintii pustiei. La capatul acestui periplu, urmând exemplul Sfintei Melania cea Batrâna si a prietenului sau Rufin la Muntele Maslinilor, Ieronim se stabili la Betleem si fonda, pe lânga Bazilica Nasterii Mântuitorului, doua manastiri : una pentru calugari si una pentru Sfânta Paula si femeile evlavioase care o urmasera. Veghind la organizarea celor doua comunitati, redacta atunci pentru ele vietile Sfântului Pavel Tebeul (cf. 15 ianuarie) si ale Sfântului Malh (cf. 24 noiembrie). In fiecare zi explica Scriptura pentru Sfânta Paula si ucenitele sale, primind din ce în ce mai multi pelerini care veneau sa se închine la pestera Nasterii Domnului si sa se adape la izvorul stiintei sale. Dar mai ales aici se dedica el importantei sale lucrari de traducere a Sfintei Scripturi si de comentarii sustinute, inspirate din metoda lui Origene dar lasând un loc mai important interpretarii literale. "A nu cunoste Scripturile înseamna sa nu-l cunosti pe Hristos" (Prefata la comentariul asupra Profetului Isaia.), declara el iar preocuparea sa de a reveni la precizia textului original îl facu sa întreprinda traducerea întregului Vechi Testament din limba ebraica, sarcina colosala pe care o termina la capatul a cincisprezece ani de munca îndârjita (405) (Aceasta traducere avea sa devina versiunea oficiala a Bisericii latine sau Vulgata.).

In afara acestor lucrari de exegeza, având un caracter tumultuos, nu putea sa taca în fata evenimentelor ecleziastice alte timpurilor si cu aceeasi ardoare pe care o manifestase în lupta împotriva patimilor pustiei, se angaja în lupta pentru apararea adevarului împotriva ereticilor. In ciuda admiratiei sale pentru Origene, il urma pe Sfântul Epifanie (cf. 12 mai) în campania violenta împotriva discipolilor marelui doctor alexandrin si se certa cu prietenul sau Rufin si Episcopul sau, Ioan din Ierusalim. Controversa se agrava când Epifanie cuteza sa hirotoneasca preot pe Paulinian, fratele lui Ieronim, pentru a sluji manastirile din Betleem. Ioan protesta împotriva acestei uzurpari anticanonice a jurisdictiei sale si interzise lui Ieronim si discipolilor sai accesul la Bazilica Nasterii Domnului. Ajunsera pâna la urma la o întelegere, datorita interventiei lui Teofil din Alexandria (396) ; dar doi ani mai târziu conflictul izbucni din nou, cu ocazia traducerii de catre Rufin a Tratatului Principiilor al lui Origene. Ieronim riposta imediat cu o traducere ce dovedea toata erezia lui Origene si continua polemica împotriva vechiului sau prieten pâna la moartea acestuia.

Betleemul fiind luat cu asalt de multimi de refugiati, provenind din Apus în urma ocuparii Romei de catre barbari (410), se impunea ca Ieronim sa se puna în slujba lor dar el continua în acelasi timp, noaptea, lucrarile sale de exegeza si polemica. Scrise in special împotriva Pelagilor care, drept represalii, atacara manastirile din Betleem, lasând cladirile în ruine (416). Aceasta comunitate latina, isolata în Rasarit si de acum în declin, nu mai avea nici un viitor iar dupa moartea Sfântului Ieronim, survenita la 30 septembrie 420, nu întârzie sa se stinga.

Pomenirea Sf. Ieronim, praznuita la 30 septembrie în Apus, a fost introdusa în aceasta zi de Sfântul Nicodim, care a identificat-o cu aceea a unui Ieronim, probabil diferit, prezenta în unele Sinaxare. El i-a asociat praznuirea Sfântului Augustin, alt mare doctor al Bisericii latine. Noi pastram aceste doua pomeniri la aceasta data conventionala, caci ele s-au impus astfel în diferitele Biserici ortodoxe.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Augustin, episcopul Hiponei.

Sfântul Augustin a vazut lumina zilei în anul 354, la Tagasta, orasel din Numidia, la frontiera dintre Algeria si Tunisia de azi. Tatal sau, Patricius, mic proprietar funciar, unul din notabilii orasului, ramase pagân pâna la sfârsitul zilelor sale, dar mama sa, Sfânta Monica (cf 4 mai), era o Crestina înfocata si îl înscrise, înca de când era copil, printre Catehumeni si îl ducea regulat la biserica pentru a-l învata Tainele Credintei. Cu toate acestea Botezul fu lasat pe mai târziu, dupa obiceiul vremii, iar copilul se dovedea a fi turbulent si rebel la mustrarile mamei sale si se indeparta de credinta. Inzestrat cu o inteligenta sclipitoare, în scurta vreme ajunse sa stapâneasca limba latina dar ramânea recalcitrant fata de studiul limbii grecesti, o lacuna ce persista în gândirea sa teologica. La vârsta de saptesprezece ani fu trimis la Cartagina, metropola Africii, pentru a urma cursuri de retorica. Ispitele orasului si anturajul nepotrivit îl facura sa cada într-o viata de dezmat si avu o legatura cu o femeie crestina de la care avu un fiu, Adeodat (372). Datorita lecturilor din Cicero, îsi abandona zadarnicele studii de drept si de retorica pentru a cauta Adevarul si întelepciunea ; dar deceptionat de aparenta uscaciune a Bibliei, fu mai degraba atras de doctrina maniheenilor, care îi aparea ca o îmbinare rezonabila a lui Hristos cu dorinta sa de a-si însusi întelepciunea doar cu ajutorul rationamentului. Ramase timp de noua ani prizonierul acestei erezii, atât de evidente totusi.
Dupa un scurt sejur la Tagasta, ca profesor de gramatica, reveni la Cartagina, pentru a deschide o scoala de retorica. Cu toate acestea, comportamentul urât al studentilor sai îl dezgusta repede de aceasta profesie. Pierzându-si iluziile asupra maniheismului ca urmare a unei conversatii cu unul din episcopii lor, Faustus, spirit nelinistit si avid de adevarata cunoastere, se îmbarca si pleca la Roma, unde deschise o alta scoala, care nu avu mai mult succes. Dupa ce fu vindecat de o boala grava, obtinând un post de retor platit la Milano, se duse sa se instaleze acolo, nutrind înca visul unei stralucite cariere în administratie (384). Acolo fu prezentat Episcopului, Sfântul Ambrozie (cf 7 dec), care îl cuceri prin blândetea si amabilitatea sa, si mai ales prin stralucita sa elocinta si interpretarile spirituale ale Sfintei Scripturi, care îi deschisera inima catre profunzimea cuvântului lui Dumnezeu. Monica venise cu el si îl convinse sa îsi abandoneze concubina dar încerca în zadar sa îl faca sa se angajeze într-o casatorie profitabila. Filozofia si placerile mondene îi produsesera o asemenea insatisfactie, încât, cu durere si neliniste, cauta care ar fi putut fi izvorul adevaratei fericiri. Lectura filozofilor neoplatonici îl facu sa abandoneze definitiv maniheismul si îi permise sa întreprinda cautarea interioara a unei vieti spirituale. Spre deosebire totusi de acesti filozofi, aceata interiorizare nu era pentru el o cautare speculativa si zadarnica, ci lua forma unei cautari fierbinti a Dumnezeului întrupat, pe care îl admitea în mod intelectual, dar pe care inima sa nu îl traia înca. Atunci veni momentul în care auzi vorbindu-se de Viata Sfântului Antonie cel Mare, scrisa de Sfântul Atanasie în timpul exilului sau în Apus si care era prilejul încrestinarilor rasunatoare în rândul nobilimii. La putina vreme, în timp ce se afla în gradina prietenului sau Alypius, plângându-si viata retras, auzi o voce ca de copil cântând : "Ia si citeste!". Deschise un volum al Epistolelor Sfântului Pavel care se afla acolo si se opri asupra urmatorului pasaj : "Imbracati-va în Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte" (Romani 13:13). Intunericul îndoielii disparu îndata si o lumina blânda îi scalda inima în bucurie. In acea clipa devenise un alt om, care avea sa nu mai traiasca decât pentru Hristos si Biserica Sa. Când îi împartasi mamei sale aceasta revelatie, ea fu cuprinsa de bucurie. Dupa ce îsi abandona definitiv profesia de "negustor de vorbe", petrecu retras câteva luni, undeva la tara, cu mama sa, rude si câtiva prieteni, pentru a se întrema dupa o boala pe care o agravase emotia convertirii sale. Ïn aceasta prima forma de manastire , în care îsi dorea sa duca o viata asemanatoare celei a comunitatii apostolice de la Ierusalim, Augustin împreuna rugaciunea cu meditatia Scripturii si discutii filozofice. Intors la Milano, duse o viata austera si retrasa înainte de a fi botezat de Sfântul Ambrozie, la 24 aprilie 387, în compania lui Alypius si a fiului sau Adeodat. Se duse apoi la Ostia, cu Sfânta Monica, în scopul de a se retrage în Africa pentru a duce o viata monahala. Ïntr-o seara, pe când stateau de vorba sprijiniti de o fereastra, ambalati pe neasteptate de elanul conversatiei lor evlavioase si, aspirând din toata inima la apele Izvorului ceresc, ei fura cuprisi de un fel de extaz, deasupra celor vazute si nevazute, pentru a intra in Comuniune cu Ïntelepciunea cea vesnica, moment de contemplare care li se paru a fi o invitatie la a gusta înca de pe aceasta lume din viata vesnica, dupa cuvântul Evangheliei : "Intrati în bucuria Domnului vostru" (Sfântul Augustin îsi relateaza în întregime convertirea în "Confesiunile" sale, una din capodoperele literaturii universale.). Sfânta Monica muri la putin timp iar Augustin, întârziind proiectul sau, ramase înca ceva vreme în Italia pentru a redacta lucrari de polemica împotriva maniheenilor.
In septembrie 388 el se întoarse la Tagasta, cu Alypius si Adeodat, care muri curând. Augustin îsi vându toate bunurile si dadu saracilor câstigul, iar el se consacra, timp de trei ani, organizarii unei manastiri în compania prietenilor si ucenicilor sai. Postului si rugaciunii le adauga meditarea asupra Legii lui Dumnezeu, zi si noapte ; ceea ce Domnul îl facea sa înteleaga, el comunica prin viu grai celor prezenti, prin scrisori celor absenti. Cum se dusese într-o zi în oraselul Hipona, la cererea unui functionar imperial care voia sa îl asculte pentru a se hotarî asupra convertirii sale, Augustin aparu cu batrânul Episcop Valeriu in prezenta poporului. In timp ce prelatul împartasea celorlalti dorinta ordonarii unui Preot pentru a-l seconda în predicarea în limba latina, caci el era de limba greceasca, credinciosii pusera mâna pe Augustin, salutându-l cu ovatii furtunoase, iar el, plin de lacrimi in fata pericolului pe care îl reprezinta pastoritul oamenilor, accepta "sa paraseasca pe Dumnezeu pentru Dumnezeu", adica sa renunte la tihna retragerii în manastire pentru a sluji Trupul lui Hristos. Obtinu cu toate acestea un termen de câteva luni pentru a se pregati prin meditarea Scripturii si, dupa hirotonirea lui, Episcopul îi acorda un teren în apropierea Bisericii, pentru a fonda acolo o noua manastire, "Manastirea Gradinii", care a dat vreo zece Episcopi.
Catre sfârsitul anului 395, primi consacrarea episcopala si la putin timp dupa Valeriu urca in scaunul Hiponei. Aflat la catedra acestui mic Episcopat, dar luminând toata Biserica Africii si pâna la extremitatile lumii latine, prin învatatura sa, Sfântul Augustin fu timp de treizeci si cinci de ani modelul bunului Pastor, dându-si viata pentru oile sale si considerându-se robul robilor lui Dumnezeu. Fara încetare, predica aproape în fiecare zi (s-au pastrat în jur de opt sute din predicile sale), abordând toate subiectele cu o vivacitate si o arta incomparabile si cautând sa transmita celor carora se adresa dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru bunurile ceresti. In timpul zilei, solutiona conflicte, veghea la administrarea Bisericii, se îngrijea de saraci - fara sa ezite în a topi vase sfinte când nu se mai gasea aur - iar în timpul noptii, redevenea calugar, consacrat cu toata fiinta sa iubirii Mirelui. Traia in Episcopatul sau in comuniune cu Clericii, pentru care redacta o Regula monahala (care se afla la originea institutiei occidentale a canonicilor), adaptata conditiei lor dar impunând respectarea stricta a votului saraciei si a poruncilor Evangheliei.
Dragostea sa arzânda pentru unitatea Bisericii nu-l lasa indiferent fata de nici unul din evenimentele care agitau Lumea Crestina. Partiicipa la Sinoade si strabatea Africa romana, profund divizata în vremea aceea, punându-si întreaga arta si iscusinta în serviciul Adevarului. Scrise vreo suta de opere, din care majoritatea sunt consacrate luptei împotriva schismaticilor, ereticilor si pagânilor. Dupa ce mai întii i-a respins în mod stralucit pe maniheeni, îsi orienta întreaga lupta împotriva schismaticilor novatieni, ce pretindeau ca validitatea tainei casatoriei sa fie subordonata virtutii celui care o oficia si care de aproape un secol iscasera o zizanie nefasta în toata Biserica Africii instalând o ierarhie paralela. Cum toate eforturile si argumentele Sfântului Episcop pentru a-i readuce în sânul Bisericii se loveau de ura lor înversunata, se decise cu durere în suflet sa faca apel la puterea laicilor, dar neacceptând sub nici o forma actele de violenta. Pentru ca multi atribuiau Crestinilor responsabilitatea caderii Romei (410), Augustin redacta o mare opera, "Cetatea lui Dumnezeu", vasta reflectie asupra istoriei umane, în care arata ca Biserica, trecând prin toate vicisitudinile, e pe drumul catre Imparatia vesnica. Apoi trebui sa lupte împotriva ereziei pelagilor, erezie care minimisa rolul harului dumnezeiesc si considera ca omul, prin propriile forte, poate sa ajunga sa nu mai pacatuiasca ; în plus ea nega transmiterea pacatului originar si proclama inutil Botezul copiilor. Augustin facu mari eforturi pentru a rasturna aceasta doctrina în scopul de a apara credinta Bisericii ; dar antrenat de necesitatile disputei si prin spiritul sau însetat de clarificari rationale, stabili, între natura si Har, o opozitie prea stricta care avea sa aiba mai târziu consecinte nefaste în Occident. Aceasta disputa nu avu nici un ecou în Rasarit, caci Parintii greci, care îl cunosteau prea putin pe Augustin, considerau acest raport între natura si Har ca o "cooperare" (sinergie). Dorinta lui Augustin de a patrunde prea adânc tainele prestiintei divine îl conduse la o conceptie exagerata a predestinarii - care pastra la el un sens ortodox, atâta vreme cât ea ramânea înteleasa ca o consecinta a actelor libere, prevazute din vesnicie de catre Creator, dar nu determinate de El. Doctrina sa fu cu toate acestea sursa diverselor erezii occidentale despre predestinare, precum calvinismul.
Sf. Augustin reusi sa obtina ca pelagienii sa fie condamnati de Sinoadele de la Cartagina (411) si de la Roma (417), dar erezia persista. Când vandalii, veniti din Spania, începura sa invadeze Africa crestina, facând ravagii pe unde treceau, Sfântul Episcop îsi cheltui neobosit toata energia pentru a salva ce mai putea fi salvat. Dupa patruzeci de ani de episcopat si de munci apostolice, vedea cu durere cum renastea idolatria în mijlocul ruinelor însângerate si erezia ariana impusa de cuceritori. Hipona era asediata de trei luni când el fu cuprins de o febra violenta. Isi pavase peretii camerei cu psalmii pocaintei si cu entuziasmul unui proaspat convertit îsi dadu în mâinile Domnului sufletul sau mare, în ziua de 28 august 427.
Daca doctrina Sfântului Augustin duse la devieri în Occidentul medieval, nu i se poate cu toate acestea reprosa faptul de a fi fost un eretic, caci si-a supus întotdeauna, cu smerenie, reflectiile sale judecatii Bisericii si, terminându-si lucrarea "De Trinitate", scria : "Doamne, Unul Dumnezeu, Dumnezeu Treime, tot ce am scris în aceste carti vine de la Tine si daca e ceva care sa vina de la mine, sa fiu iertat de Tine si de cei care sunt ai Tai".
Sfântul Augustin este praznuit la 28 august în Biserica latina. Impins, atât prin formarea sa intelectuala cât si de circumstantele convertirii sale, sa priveasca relatia omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degraba "psihologic", diferit de cel adoptat de traditia patristica anterioara, Sfântul Augustin a dat întregii sale teologii un aspect personal, care afecta doctrina sa despre Sfânta Treime, despre pacatul originar, despre raporturile naturii si harului etc. Atâta vreme cât aceste teze fura considerate drept opinii teologice personale ("teologumene"), ele nu pusera in discutie locul Sfântului Augustin printre Sfintii ortodocsi. Abia când fura adoptate ca doctrina oficiala si exclusiva a Bisericii romane (printre altele în considerarea originii Duhului Sfânt nu doar în Tatal ci si în Dumnezeu-Fiul) ele devenira principalul subiect de discordie între cele doua Biserici. Daca, rational, poate fi cinstit Augustin ca Sfânt Ortodox, aceasta se datoreaza mai putin calitatii sale de teolog cât calitatii sale de pastor, si pentru sfintia sa personala indiscutabila. Sfântul Photios scria despre el : "Având în vedere ca unii dintre Parintii nostri si doctori au deviat de la credinta în ceea ce priveste câteva dogme, noi nu primim ca doctrina cele în care au deviat dar noi continuam sa îmbratisam oamenii care au fost ei". Ep. 24, 20 (PG 102, 813). Pentru acest motiv unii îl numesc "preafericit" sau "iero", dar asemenea distinctii nu existau în traditia hagiografica ortodoxa, ar fi de ajuns aici sa se faca distinctia între viata sa si posteritatea nefericita a doctrinei sale.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Nu este uşor să omori întru sine-ţi duhul slavei deşarte şi al închipuirii. Doar marii îndrumători duhovniceşti au izbutit aceasta, şi întotdeauna, doar cu ajutorul harului lui Dumnezeu, al privegherii de toată vremea, al trezviei şi al discernămîntului.

Avva Nisteroes umbla odată pe cale cu unul din fraţii lui. Ei deodată au văzut în drumul lor un şarpe. Fratele îndată s-a ferit, iar marele Nisteroes a făcut şi el îndată la fel. „Au şi ţie ţi-e frică, Părinte?” 1-a întrebat monahul pe Avva Nisteroes. Iar Bătrînul a zis: „Nu, fiule, mie nu mi-e frică, dar a trebuit musai să te urmez, altfel nu aş fi scăpat de duhul slavei deşarte.” Adică, a vrut să zică Părintele: „Dacă nu m-aş fi ferit şi eu, atunci tu te-ai fi uimit de curajul meu, şi eu nu aş mai fi scăpat de ispitirile dracului mîndriei.”

Luare aminte

Să luăm aminte la vindecările minunate ale celor mulţi care se atingeau de Mîntuitorul (Matei 14: 36):

• La cum toţi bolnavii care se atingeau de poala hainei Lui se vindecau şi se făceau întregi;
• La cum şi sufletul meu se poate vindeca, de mă voi împărtăşi cu Sfînt Trupul şi Pracurat Sîngele Lui, care sînt haina trupească a Dumnezeirii Lui.

Predică

Despre sărac şi Ziditorul lui – „Cel ce îşi bate joc de sărac defăima pe Ziditorul lui” (Pildele lui Solomon 17:5).

Dacă eşti bogat, oare în ce eşti bogat, dacă nu în proprietăţi pe care le deţii de la Dumnezeu?

Cele pe care tu le ai, ale cui sînt, dacă nu ale lui Dumnezeu? De aceea, dacă te mîndreşti cu bogăţiile tale, tu te mîndreşti cu bogăţiile altuia; tu te mîndreşti cu cele pe care Dumnezeu ţi le-a împrumutat.

Atunci de ce îţi baţi tu joc de sărac, care are mai puţine bogăţii încredinţate lui de Cel Bogat?

De ce îţi baţi joc de el, care a împrumutat mai puţine de la Dumnezeu decît tine? Căci dacă a împrumutat mai puţine, înseamnă că îi şi datorează mai puţin; iar tu, care ai împrumutat mai mult, mult mai multe Ii datorezi.

Nu numai că nu ai voie să-ţi baţi joc de sărac, dar trebuie chiar să-1 şi admiri! Căci iată el se bate pe cîmpul de bătălie al acestei lumi cu mult mai puţine mijloace decît tine! Căci voi amîndoi războinici sînteţi, numai că tu eşti pe deplin înarmat, pe cînd el luptă gol şi flămînd.

Iar dacă se va întîmpla ca amîndoi să cădeţi biruiţi pe cîmpul de bătaie, el va fi judecat mai blînd decît tine. Dar dacă totuşi amîndoi biruiţi, biruinţa lui va fi mai mare decît a ta, şi mai strălucitoare.

Cel care îşi bate joc de cel gol şi flămînd, îşi bate joc de Ziditorul lui. Cei care îi batjocoresc pe săraci batjocoresc pe Dumnezeu. Dacă vei şti că Făcătorul săracului este şi Făcătorul tău, unul şi acelaşi, atunci nu-ţi vei mai bate joc de el. Şi dacă vei cunoaşte că săracul luptă în acelaşi regiment cu tine, atunci îl vei acoperi, îl vei hrăni, şi îl vei aduce mai aproape de tine.

O, Stăpîne Atotputernice Doamne, fără hotar este înţelepciunea Ta şi Purtarea Ta de Grijă pentru zidire. Luminează-ne pre noi cu Duhul Tău Cel Sfînt, ca să ne minunăm de rânduielile Tale şi să privim întru Tine toate făpturile Tale, cu respect şi cu dragoste. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!