11 iunie – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Axion Estin”; Cuviosul Gavriil; Sfântul Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii; Sf. Ap. Vartolomeu; Sf. Ap. Varnava; pomenirea Sf. Icoane a Născătoarei de Dumnezeu „Axion Estin” (Cuvine-se cu adevărat) și a minunii ce s-a lucrat înaintea ei

 

 

 

Icoana Maicii Domnului „Axion Estin”

Pe tronul din Sfântul Altar se află una din cele mai renumite icoane din Sfântul Munte, Maica Domnului „Karyotissa”, cunoscută mai ales sub numele de „Axion Estin”.

În apropiere de Kareia, acolo aproape, pe moșia Sfintei Mănăstiri Pantocrator, este o vale mare, care are diferite chilii. În una din aceste chilii, închinată Adormirii Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, în anul 982 locuia un ieromonah bătrân și virtuos împreună cu un ucenic. Deoarece nu era obiceiul ca în fiecare Duminică să se facă priveghere în biserica Protaton, într-o Sâmbătă seara, voind bătrânul să meargă la o priveghere, îi spune ucenicului său:

– Fiule, eu voi merge la priveghere, după obicei, iar tu rămâi la chilie și citește-ți după putere, pravila ta.

Și astfel a plecat. Dar încă nu se înserase că, iată, bate cineva la ușa chiliei. Atunci fratele a mers în grabă și, deschizând ușa, vede un monah străin care, intrând, a rămas în chilie în acea noapte.

La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi Slujba. Când au ajuns la Cântarea a IX-a de la Canon, monahul chiliei a cântat numai „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii…” până la sfârșit, adică obișnuita și vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de canoane. Însă acel monah străin, făcând un alt început al cântării, a cântat astfel: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru”. Apoi a cântat și „Ceea ce ești mai cinstită” până la sfârșit. Auzind acestea, monahul gazdă s-a minunat și a spus părutului străin:

– Noi cântăm numai „Ceea ce ești mai cinstită”, iar de „Cuvine-se cu adevărat” niciodată nu am auzit, nici noi, nici cei de dinaintea noastră. Dar, te rog, scrie-mi și mie această cântare ca să o cânt și eu Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu!

– Adu-mi cerneală și hârtie, ca s-o scriu, i-a spus monahul străin.

– Dar nu am nici cerneală, nici hârtie, i-a răspuns cel de casă.

– Atunci, adu-mi o lespede de piatră, i-a spus părutul străin.

Monahul alergând a aflat o lespede de piatră și i-a adus-o. Străinul luând-o, a scris pe ea cu degetul său cântarea mai sus-zisă: „Cuvine-se cu adevărat”. Și, – o, minune! – atât de adânc s-au întipărit literele în lespedea cea tare, de parcă ar fi fost scrise pe lut moale. Apoi îi spune fratelui:

– De astăzi înainte astfel să cântați și voi, și toți ortodocșii.

Și spunând acestea, s-a făcut nevăzut. Acela a fost Îngerul Domnului, trimis ca să ne descopere această cântare îngerească a Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă. Dar, mai degrabă, a fost Arhanghelul Gavriil, așa cum s-a spus la început.

După ce starețul a venit de la priveghere și a intrat în chilie, ucenicul său a început să cânte „Cuvine-se cu adevărat”, așa cum îi poruncise Îngerul, după care i-a arătat starețului și lespedea de piatră cu versurile cântării încrustate în ea de către Înger. Starețul, auzind și văzând acestea, a rămas uimit de acest lucru minunat.

Și luând amândoi acea lespede de piatră scrisă de Înger, au mers la Protaton și au arătat-o Protosului Sfântului Munte și celorlalți bătrâni ai Sinaxei obștești, povestindu-le toate cele întâmplate. Aceștia slăvind într-un glas pe Dumnezeu și mulțumind Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, pentru acest lucru minunat, au trimis degrabă piatra la Constantinopol, la Patriarh și la împărat, înștiințându-i prin scrisoare despre toată istoria acestui fapt minunat.

De atunci, această cântare îngerească s-a răspândit în toată lumea, pentru a fi cântată Maicii lui Dumnezeu de către toți ortodocșii.

Iar sfânta Icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se afla în biserica acelei Chilii, unde a avut loc minunea, a fost adusă de către Părinții Sfântului Munte în Biserica Protaton. Și în ea se află până astăzi așezată deasupra Tronului de sus, înlăuntrul Sfântului Altar, deoarece înaintea acestei icoane s-a cântat mai întâi de către Înger această cântare.

Acea Chilie a primit numele de „Axion estin”. Și valea, în care se află acea Chilie, se numește de către toți până astăzi „Adin” (a se cânta așa), pentru că aici s-a cântat mai întâi această cântare îngerească a Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă.

Atunci când această icoană iese din Sfântul Munte, i se acordă cinste întocmai ca unui şef de stat, așa cum s-a petrecut în 1999, după cutremurul din Atena, când i s-au închinat sute de mii de credincioşi.

Procesiunea cu Icoana „Axion Estin” se face în Lunea Luminată, a doua zi de Paşti, şi este cea mai măreaţă procesiune a unei icoane făcătoare de minuni din Sfântul Munte.

• Pomenirea Sfântului Apostol Vartolomeu

Vartolomeu a fost unul dintre cei doisprezece Apostoli aari. Se pare că Vartolomeu şi Natanael sînt una şi aceeaşi persoană. Împreună cu Apostolul Filip şi cu sora lui Filip, fecioara Mariamna, şi o vreme împreună şi cu Sfîntul loan Teologul, Vartolomeu a predicat Evanghelia mai întîi prin Asia, apoi în India şi la urmă în Armenia, unde a luat şi moartea mucenicească. La Hierapolis, aceşti sfinţi apostoli au omorît cu rugăciunea un şarpe uriaş pe care paginii îl ţineau într-o capişte şi se închinau la el. În acelaşi oraş, ei tot cu rugăciunea i-au redat vederea lui Stahius, care fusese orb timp de patruzeci de ani. Aceasta a fost cetatea în care Filip şi Vartolomeu au fost răstigniţi de o gloată care se pornise cu ură dementă asupra lor. Pe Vartolomeu 1-au răstignit cu capul în jos. În exact acele zile în care sfinţii piereau pe cruce, a avut loc în cetate un cutremur de pămînt în care au pierit juzii cei mîrşavi şi mulţime dintre gloatele care îi răstigniseră pe sfinţi. Crezînd că aceasta este pedeapsa lui Dumnezeu, mulţi au alergat să îi dea pe sfinţi jos de pe cruce, dar Filip deja murise. Vartolomeu însă era încă viu, şi după aceea el a plecat în India, unde a predicat şi a tradus Evanghelia după Matei în limba poporului de acolo. Apoi Vartolomeu a trecut în Armenia, unde a vindecat-o pe fiica regelui de nebunie. Dar fratele cel invidios al Regelui Astyages 1-a apucat pe apostolul lui Dumnezeu, 1-a răstignit pe cruce, 1-a jupuit, iar la urmă 1-a omorît prin tăierea capului în Albanopolisul Armeniei. Creştinii au luat trupul sfintului şi 1-au îngropat cu cinste într-un sicriu de plumb. Pentru că la sfintele lui moaşte se lucrau mulţime de minuni, păgînii au luat sicriul şi 1-au aruncat în mare. Dar apa mării l-a purtat pînă în Insula Lipara, unde Episcopul Agathon, după o descoperire făcută lui în vis, a mers şi 1-a întîmpinat la marginea mării, apoi 1-a luat şi 1-a înmormîntat cu cinste în biserică. Sfîntul Bartolomeu, îmbrăcat în strai alb, s-a înfăţişat în biserică înaintea cuviosului loan Scriitorul de Cîntări şi 1-a binecuvîntat cu Sfînta Evanghelie ca să poată alcătui cîntări duhovniceşti şi i-a zis: „Izvorască din gura ta rîurile cereşti ale înţelepciunii!” El s-a înfăţişat de asemenea înaintea împăratului Anastasius (491-518) şi i-a zis că va apăra nou întemeiata cetate Dara. După vreme, sfintele moaşte ale acestui mare apostol s-au strămutat la Benevento, iar de acolo, la Roma. Mari şi cutremurătoare minuni s-au lucrat la sfintele moaşte ale acestui Sfînt Apostol.

• Pomenirea Sfântului Apostol Varnava

Sfîntul Varnava a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. El s-a născut în Insula Cipru din părinţi bogaţi ce pogorau din tribul lui Levi, şi a studiat împreună cu Saul sub marele şi învăţatul dascăl Gamaliei. La început el s-a numit losif, dar apostolii 1-au numit pe el Varnava, adică „fiul mîngîierii”, pentru că el avea marele har de a mîngîia sufletele întristate ale oamenilor. După convertirea lui Saul, Varnava a fost cel care 1-a prezentat pe fostul prigonitor apostolilor; Varnava a predicat mai tîrziu Evanghelia împreună cu Pavel şi cu Marcu în Antiohia şi în alte locuri. Există multe indicaţii cum că el ar fi fost cel dintîi care a vestit cuvîntul lui Dumnezeu la Roma şi la Milano. El a luat mucenicia în Insula Cipru, din mîinile neamului lui evreiesc, şi a fost îngropat de către Marcu în afara porţii celei de apus a cetăţii Salamis. Pe pieptul lui, înainte de a fi pogorît în groapă, s-a aşezat Sfînta Evanghelie după Matei pe care o copiase cu mîna lui. Mormîntul lui a rămas necunoscut timp de mai multe sute de ani, dar cum nenumărate vindecări minunate se petreceau deasupra acelui loc, el s-a numit „locul vindecărilor”. Sub împăratul Zeno şi în timpul Sinodului de la Calcedon (din anul 451 după Hristos), Apostolul Varnava s-a înfăţişat în vis înaintea Arhiepiscopului Anthemius al Ciprului de trei ori consecutiv, şi i-a descoperit locul unde se află tăinuite moaştele sale. Apariţiile apostolului au coincis cu cu timpul în care Petru, Patriarhul Antiohiei cel însetat de putere, căuta să aducă Biserica Ciprului sub jurisdicţia Scaunului de la Antiohia. După apariţiile şi descoperirea minunată a mormîntului Apostolului Varnava, s-a adeverit că Biserca Ciprului este Biserică Apostolică şi deci independentă. Astfel autocefalia Bisericii Ciprului nu a mai fost contestată niciodată de nimeni.

• Pomenirea Sfintei Icoane a Născătoarei de Dumnezeu „Axion Estin” (Cuvine-se cu adevărat) şi a minunii care s-a lucrat înaintea ei,

în timpul arhipăstoririi Patriarhului Nicolae Hrisoverghes (983-996) Minunea a fost aceasta: într-o noapte un monah citea Canonul Năcătoarei de Dumnezeu şi cînta „Ceea ce eşti mai cinstită decît Heruvimii” în chilia lui de la Mînăstirea Pantocrator, numită acum „Axion Estin”, după numele icoanei. Monahul îşi zicea singur rugăciunile, deoarece Bătrînul lui era plecat la Karyes. Deodată în biserică a apărut un bărbat care a început să cînte „Cuvine-se cu Adevărat.” Pînă atunci acea cîntare era necunoscută în Biserică. Auzind cîntarea, monahul a rămas cuprins de bucurie, atît la auzul cuvintelor, cît şi la cîntarea îngerească. „Aşa se cîntă printre noi slava Maicii Domnului”, a zis străinul către monah. Monahul a voit să-şi copie cuvintele, şi de aceea a adus o tăbliţă de piatră. Dar străinul a scris el însuşi pe ea cu degetul, ca şi cînd tăbliţa ar fi fost de ceară. După aceea el fără veste s-a făcut nevăzut. Bărbatul cel străin era Sfîntul Arhanghel Gavriil. Tăbliţa a fost dusă la Constantinopol, iar cîntarea aceasta a Maicii Domnului a rămas pretutindeni în Ortodoxie pînă în ziua de azi.

Cântare de laudă la Icoana „Axion Estin”

Monahul în singurătatea bisericii

Cu căldură se roagă şi întunericul sufletului lui

Astfel îl alungă.

Deodată în biserică apare un monah străin

Nimic nu este ciudat în aceasta.

Străinul începe să cînte ca un cîntăreţ măiestru,

Şi monahul începe şi el:

Ceea ce eşti mai cinstită…

În cinstea Maicii lui Dumnezeu,

Maica noastră slăvită.

Dar minunatul străin îl întrerupe şi-i zice:

„Între noi altfel această cîntare se cîntă.

Noi altfel începem, şi iată:

Cuvine-se cu adevărat, Părinte!”

Cuvine-se cu adevărat atunci cîntă străinul,

Pînă la sfîrşit.

Monahul sorbi totul, nevrînd să piardă nici un cuvînt.

„O, preacinstite frate, ce uşor suflu eu acum!

Dăruieşte-mi, rogu-te, şi mie cîntarea!

Îngăduie-mi să mi-o copii în slove!”

Dar el condei şi hîrtie la îndemînă nu avea:

Biserica loc de rugăciune este,

Iar nu de scris!

Atunci al sfinţeniei nopţii oaspete

Semnul Crucii peste biserică făcu,

Şi scrise cu degetul pe o piatră.

El scrise cu degetul precum în ceară moale;

Acest frate străin pe monah cu adevărat îl uimi.

„Au cine eşti tu? ” îl întrebă pe străin monahul.

„ Gavriil sînt eu.

Ajungă-ţi ţie răspunsul.”

Şi nevăzut se făcu.

Cu frică mare monahul

Pre Arhanghel recunoscu sub monahicescul strai.

Cele scrise de el scrise-au rămas pe vecie.

Sfînta biserică de bună mireasmă s-a cuprins.

Sfantul Luca al Crimeei este un sfant al veacului nostru, fiind mai intai medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic si al sufletelor (arhiepiscop). Intreaga lui viata se poate rezuma in cateva din cuvintele sale: “Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul.”

Numit adesea drept doctor “fara-de-arginti”, Sfantul Luca al Crimeei a fost un ierarh marturisitor ce a patimit mult pentru dragostea si credinta lui in Hristos in temnitele comuniste. Nascut intr-o familie princiara, sfantul a fost un bun chirurg si profesor universitar, iar in cele din urma, unul dintre marii predicatori ai secolului nostru.

In plina teroare bolsevica, un chirurg de exceptie refuza sa opereze fara icoana Maicii Domnului pe peretele salii. Episcopul chirurg Luca Voino-Iasenetki, marturisitor al credintei in Hristos si titan al stiintei deopotriva ofera lumii contemporane o minunata lectie de jertfire de sine, de slujire a semenilor si de sfintenie.

Sfantul Luca al Crimeei (1877- 1961)

 

 

 

Sfantul Luca s-a nascut in anul 1877, intr-o familie cu nobile radacini stramosesti. Valentin Voino-Iasenetki, dupa numele sau de mirean, a primit o aleasa educatie. Inclinand mai intai spre pictura, tanarul Valentin isi va indrepta pasii spre Academia de Arte Frumoase din Kiev. Simtind o puternica dorinta de a-si ajuta semenii, el va renunta la pictura, cotind spre medicina. Astfel, sfantul se va inscrie la Facultatea de Medicina din Kiev.

In anul 1904, in cadrul razboiului ruso-japonez, sfantul va sluji pe post de medic chirurg, in slujba Crucii Rosii, adica fara salariu. Vreme de aproape un an, sfantul va indeplini misiunea de chirurg prin mai multe spitale de tara, lipsite de fonduri si intr-o stare de saracie avansata. Intre timp, tanarul Valentin se va casatori cu Ana, impreuna cu care va avea patru copii.

In anul 1916, doctorul Valentin hotareste sa-si publice experientele medicale intr-o carte de medicina, numita “Eseu despre chirurgia infectiilor septice”. In timp ce lucra la prologul cartii, un gand ii veni, cum ca sub titlul cartii va sta un nume de episcop.

Peste inca un an, in 1917, Valentin se stabileste impreuna cu familia in orasul Taskent, unde primesete postul de medic-sef al spialului din localitate. O boala incurabila cauzeaza moartea timpurie a sotiei sale, Ana. Astfel, sfantul va ramne singur, cu cei patru copii ai sai.

Intr-o zi oarecare, episcopul locului il cheama pe Valentin la el si ii zice: “Doctore, trebuie sa deveniti preot!” Incredintat de faptul ca aceasta este misiunea si calea ce il asteapta, doctorul Valentin va accepta fara nici o retinere hirotonia intru preot, in anul 1921. Hirotonia unui chirurg, ba inca a unuia dintre cei mai buni, nu a bucurat catusi de putin conducerea comunista a vremii.

In scurt timp, parintele primi numele monahal de Luca. In anul 1923, parintele Luca ajunge episcop al regiuni Taskent. Dupa hirotonia intru arhiereu, bolsevicii il vor arestea imediat. Acum incepe patimirea, un un lung sir de ani de pribegie si suferinte in inchisorile sovietice.

Fiind un chirurg foarte bun, episcopul Luca primeste acceptul de a opera in spitalele de prin inchisorile prin care este purtat. Fiecare operatie incepea si se termina cu rugaciune catre Maica Domnului, iar curatarea trupului cu iod, spre dezinfectare, o facea sfantul in semnul crucii, spre ajutor.

Bolsevicii hotarasc sa-l trimita pe episcop la Cercul Polar de Nord, urmand ca apoi sa fie trimis in regiunea Arhangelsk pentru inca vreo trei ani. Dupa aceasta, sfantul va mai primi inca si un al treilea exil, in indepartata Siberie. Orbind de ochiul drept, de la batai si chinuiri, sfantul nu a cartit de cele pe care le patimea.

In anul 1946, dupa terminarea perioadei de detentie, datorita meritelor deosebite in studiul medicinei, cat si pentru lucrarea “Eseu despre chirurgia infectiilor septice”, sfantul va primi Premiul Stalin. Sfantul Luca imparte banii primiti ca premiu orfanilor de razboi.

Tot in anul 1946, Sfantul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol si Crimeea. Sfantul se va osteni neincetat sa reinvie credinta si viata duhovniceasca. Predicile lui erau ascultate, pe langa credinciosii de rand, de studenti intelectuali si chiar de oameni avand alta credinta. Sfantul nu s-a temut niciodata a condamna atitudinea regimului ateu.

La batranete, sfantul si-a pierdut desavarsit vederea. Despre aceasta insa, el spunea: “Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindca Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor.”

Sfantul Luca al Crimeei va adormi in Domnul in data de 11 iunie 1961. Doctorul trupurilor si al sufletelor semenilor sai va fi canonizat in anul 1966, in ziua de 18 martie Sfintele lui Moaste fiind asezate in Catedrala Sfanta Treime, in localitatea Simferopol, in Ucraina. Bine mirositoare, sfintele lui Moaste savarsesc nenumarate minuni in trupul si sufletul celor bolnavi.

CINCI MINUNI CONTEMPORANE 

Vindecarea unui ochi

Parintele A. a venit după câteva zi­le pe la noi şi a adus şi o particică din moaştele Sfân­tului Luca. Toţi am simţit un fior datorită prezenţei sfântului.

Nepoţelul meu, când s-a născut, avea o proble­mă la ochişorul drept. Suferea mult. Lăcrima continuu, cu toate că îi puneam picături. Doctorul ne-a spus că lăcrimarea poate dura timp de şase luni şi apoi o să mai vedem ce facem. Atunci am telefonat parin­telui A. din Sfântul Munte Athos şi i-am vorbit despre problema noastră. Parintele A. a venit după câteva zi­le pe la noi şi a adus şi o particică din moaştele Sfân­tului Luca. Toţi am simţit un fior datorită prezenţei sfântului. L-am rugat pe parintele să binecuvânteze cu sfintele moaşte ochişorul micuţului. Şi, într-adevar, sfântul ne-a auzit. Din acel moment ochiul copilului a încetat să mai lăcrimeze. Cu ajutorul Sfântului Luca acum copilul nu mai are nici o problemă!

E. T., Tesalonic

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p.107)

Mamă, azi-noapte a venit preotul acela bătrân!

Peste o săptămână au făcut-o şi, o, mi­nune!, noua ecografie arăta că tumoarea fusese înde­părtată, şi încă cu bisturiul. Înăuntru exista o cicatrice fără tumoare, în vreme ce la exterior nu avea nici o tă­ietură sau cicatrice. De atunci copilul nu mai are nici o problemă.

În anul 2004 am venit cu fiicele mele în pelerinaj la Mănăstirea Sagmata, iar stareţul ne-a dat ca binecuvântare o iconiţă a Sfântului Luca cu o bucăţică din sicriul sfântului.

Suntem din Tesalonic. Fina noastră de botez, Cris­tina, în vârstă de 3 ani, a avut o problemă. La falca de jos, în partea stângă, avea o mică umflătură de culoa­re neagră. Părinţii ei au dus-o la pediatru, care le-a re­comandat să facă o ecografie ca să vadă ce e acea um­flătură. Ecografia a arătat că este un nodul şi doctorul a spus că trebui îndepărtat. În familia lor s-a produs panică. Au început să o ducă la diferiţi doctori.

Întorcându-mă din pelerinaj, le-am dat acea ico­niţă. Mama fetiţei a pus-o seara pe perna copilului. Dimineaţa, când s-a trezit, copilul i-a spus mamei sale:

– Mamă, azi-noapte a venit acel preot bătrân. Nu mi-a făcut nici un rău, nici nu mi-a fost frică. M-a pri­vit, a zâmbit şi a plecat!

Până atunci merseseră la 14 doctori şi toţi le-au re­comandat operaţie, ca să fie scos nodulul. În final s-au gândit să meargă şi la un chirurg de la Spitalul militar 424 din Tesalonic (astăzi, în noul spital a fost constru­ită o biserică a Sfântului Luca, sfinţită în martie 2008 de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Varnava de Nea­poleos şi Stavroupoleos). Doctorul a cerut să se facă o nouă ecografie. Peste o săptămână au făcut-o şi, o, mi­nune!, noua ecografie arăta că tumoarea fusese înde­părtată, şi încă cu bisturiul. Înăuntru exista o cicatrice fără tumoare, în vreme ce la exterior nu avea nici o tă­ietură sau cicatrice. De atunci copilul nu mai are nici o problemă.

M. A., Thesalonic

E prima dată când am făcut o operaţie aşa de uşoară

 Mă  numesc H. P.,  am 46 de ani şi locuiesc în nordul Greciei. În anul 2004 am fost operat de tumoare pe creier. După trei ani şi jumatate tumoa­rea a reaparut. Am fost consultat de mulţi doctori, dar nici unul nu a acceptat să mă opereze. Eram nu numai foarte îngrijorat, ci chiar disperat. În final s-a gasit un doctor care a hotărât să îndrăznească să facă aceasta operaţie dificilă.

Rudele mele îmi spuneau sa mă duc să mă închin Sfântului Luca, fost doctor, care m-ar putea ajuta, aşa cum a ajutat şi pe alţii. M-am hotarât şi m-am dus să ma închin şi să mă rog în oraşul G., unde exista o bi­serică a Sfântului Luca. Acolo am cunoscut unpreot smerit, adică pe parintele K. El mi-a dat putere şi cu­raj şi a facut Paraclisul Sfântului Luca pentru mine. M-am spovedit, m-am împărtăşit şi m-am dus sa fiu operat. Într-o noapte l-am visat pe Sfântul Efrem care mi-a spus sa nu îmi fac griji, ca totul va fi bine.

Pe 13 martie 2007 am fost operat. Cu toate că eram anesteziat, îi vedeam pe doctorii care mă operau şi îm­preună cu ei i-am vazut şi pe Sfântul Luca şi pe Sfân­tul Efrem. Sfântul Luca mă opera purtând nişte oche­lari mici rotunzi şi ţinea în mână un bisturiu vechi, iar Sfântul Efrem ma ţinea de mână, spunându-mi să nu mă tem, şi în acelaşi timp cu mâna lui stângă arunca nişte raze strălucitoare spre capul meu. Când s-a ter­minat operaţia şi m-au dus la Secţia de Terapie Inten­sivă, a apărut din nou înaintea mea Sfântul Luca şi mi-a spus:

– Am fost şi eu acolo, în sala de operaţie! I-am raspuns:

– Ştiu asta!

Ieşind din sala de operaţie, l-am auzit pe chirurgul care m-a operat spunând:

– E prima dată când am facut o operaţie aşa de uşoară.

Vreau sa subliniez că nu ştiam nimic despre cei doi sfinţi (Luca şi Efrem). De atunci ei au devenit îngerii mei păzitori.

P. H., Kavala

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p.92-93)

Linişteşte-te, nu te teme!

La sfârşitul anului 2010 am fost diagnosticată cu cancer şi am fost programată la operaţie. Pe data de 10 decembrie 2010, în biserica cu hramul Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Virona au fost expuse spre închinare sfintele moaşte ale Sfântului Luca doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului şi Cri­meii. M-am dus şi eu sa mă închin şi să mă rog Sfân­tului Luca să mă ajute.

După câteva zile, mai exact în 20 decembrie 2010, am fost supusă unei operaţii (de extirpare a ganglio­nilor limfatici din colul uterin) la Spitalul Evghenidio. În timpul intervenţiei chirurgicale, fiind sub anestezie generală, am văzut un bărbat înalt la trup, cu barbă lunga, purtând o haină de doctor şi ochelari, care staătea în picioare în partea stânga a mesei, foarte serios, şi mi-a spus:

– Linişteşte-te, nu te teme!

În continuare i-a urmărit pe doctorii care erau în partea dreaptă a mesei chirurgicale şi operau. Am re­cunoscut chipul lui ca fiind al Sfântului Luca.

Revenirea mea după anestezie a fost foarte bună, iar operaţia a reuşit pe deplin, după cum mi-au con­firmat doctorii.

s. D., Atena

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p.146-147)

Nu mai exista nimic

 Pentru că Dumnezeu este minunat întru Sfinții Lui, permiteți-mi să mărturisesc o minune a marelui doctor şi mărturisitor, a Sfântului Luca Rusul, de care am avut parte.

Iarna trecută mi-a aparut pe coarda vocală dreaptă un semn roşu. Doctorii, după analize, mi-au spus că va trebui să fie înlăturată şi că probabil va crea proble­me şi asupra vocii, din pricina locului în care se afla. Ştiam de Sfântul Luca, de viaţa lui, de minunile lui şi îl iubeam mult. Am venit la Mănăstirea Sagmata şi l-am rugat pe sfânt să mă facă bine. După câteva zile m-am dus la doctorul meu şi acesta a constatat ca nu mai exista nimic pe coarda vocală. Nu mai era nevoie deci de operaţie. Îi mulţumesc sfântului pentru minu­nea aceasta pe care a făcut-o pentru mine!

Mărturisesc această minune ca să se slăvească nu­mele Dumnezeului Treimic prin intermediul acestui mare sfânt contemporan, Sfântul Luca, doctorul rus şi mărturisitorul.

  Pr. N. S., Karditsa

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p.24-25)

Sinaxar 11 Iunie

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba.

Dintre aceştia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost răstignit de cei necredincioşi în Alvanupoli, şi a primit sfârşitul cu cinste. Şi fiind băgat într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare; iar din voia lui Dumnezeu fiind adusă racla până în Sicilia, la ostrovul Liparia, şi arătându-se, a fost îngropat acolo, multe minuni izvorând din sfântul şi cinstitul său mormânt, şi dând la toţi care merg cu credinţă grabnică tămăduire, şi întoarcere cu bucurie şi cu veselie la casele lor.

Iar Sfântul Barnaba, care este numit şi Iosi în Faptele Apostolilor, fiind unul din cei 70, a călătorit împreună cu Pavel, fiind hirotonit. Şi se tâlcuieşte numele acesta: fiul mângâierii. Şi era din neamul lui Levi, născut şi crescut în ostrovul Ciprului. Acesta întâi a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Ierusalim şi în Roma şi în Alexandria. Şi mergând la Cipru, a fost ucis cu pietre şi băgat în foc de elini şi de iudei; pe care luându-l Marcu Apostolul şi Evanghelistul, l-a pus într-o peşteră. Şi mergând la Efes către Pavel, i-a vestit moartea lui Varnava; şi l-a plâns pe el Pavel mult. De Varnava se spune că a fost îngropat cu Evanghelia lui Matei, cea scrisă de dânsul, care pe urmă a fost aflată împreună cu trupul apostolului. De aceea şi făcură obicei credincioşii, să nu fie acest ostrov supus la nici unul din episcopi, ci să fie chivernisit de un episcop al său. Şi se săvârşeşte soborul acestor sfinţi apostoli, în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru, ce se află aproape de preasfânta şi marea biserică.

Tot în această zi, pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.

Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte "Axion estin", la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său. Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, între-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: "Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta"; şi aşa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la "Ceea ce eşti mai cinstită..." monahul cel de loc cânta numai: "Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii..." şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru". Apoi a împreunat şi: "Ceea ce eşti mai cinstită...", până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai "Ceea ce eşti mai cinstită", iar: "Cuvine-se cu adevărat..." niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu"; iar acela răspunzând, a zis: "Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu".

Şi cel de loc a zis: "Nu am nici cerneală, nici hârtie". Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: "Adu-mi o lespede"; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: "Cuvine-se cu adevărat...", şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui:

"De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii"; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: "Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin". Căci părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă.

După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: "Cuvine-se cu adevărat...", după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte, şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut. De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protatos, şi acolo se află pâna astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: "Axion estin", adică "Cuvine-se cu adevărat...", şi valea aceea, în care se afla chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează "a cânta" sau "cântare". Pentru că în acesta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teopempt împreună cu alţi patru, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neanisi, preaînţeleptul mucenic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Adevăratul prieten se roagă lui Dumnezeu pentru prietenul lui. Adevăratul prieten se preocupă de mîntuirea sufleului prietenului lui.

A-l abate pe prieten de la cărările cele rele şi a-1 aduce cu ajutorul lui Dumnezeu la calea adevărului – iată adevărata şi nepreţuita prietenie. Sfinţii lui Dumnezeu sînt cei mai mari prieteni ai omenirii. Doi tineri, Varnava şi Pavel, au fost prieteni pe cînd mergeau împreună la şcoala lui Gamaliel. Cînd Varnava s-a făcut creştin, el s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruinţă şi cu lacrimi ca El să lumineze şi mintea lui Pavel şi să-i întoarcă inima, ca şi el să vină la Hristos. Varnava i-a vorbit adesea lui Pavel despre Hristos Domnul, dar Pavel îl nesocotea şi îl socotea rătăcit. Dar Domnul Cel Atotbun nu a lăsat neroditoare rugăciunile lui Varnava. Domnul Cel Atotbun a venit înaintea lui Pavel şi 1-a întors de la calea rătăcirii şi a minciunii, punîndu-i picioarele pe calea adevărului. Pavel cel întors la Hristos a căzut la picioarele prietenului lui şi a strigat: „O Varnava, învăţătorule al adevărului, eu acum văd că toate cele ce mi-ai zis mie despre Hristos adevărate sînt!”. Varnava a plîns de bucurie şi 1-a îmbrăţişat pe prietenul lui. Prietenul a salvat sufletul prietenului lui cu rugăciunea cea fierbinte. Dacă Varnava ar fi fost ridicat împărat al Romei, el nu i-ar fi putut face lui Pavel un bine mai mare decît acela pe care i 1-a făcut cînd 1-a adus la adevăr cu rugăciunea.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata vindecare a celui orb şi mut (Matei 12: 22):

• La cum Domnul 1-a vindecat pe demonizatul care era orb şi mut;
• La cum Domnul poate vindeca pe loc şi sufletul meu cel orb şi mut din pricina îndepărtării mele de Hristos, numai de îmi voi aduce şi eu sufletul la El.

Predică

Despre stăpân şi rob – „Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme” (Pildele lui Solomon 13: 24).

Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni depăşeşte dragostea omului pentru om tot aşa cum cerul depăşeşte pămîntul, şi cu toate acestea, Dumnezeul Cel Iubitor de oameni nu îl cruţă pe om.

Dumnezeu îl pedepseşte pe om, nu spre a-1 distruge, ci spre a-1 îndrepta şi a-1 mîntui. O, binecuvîntată este certarea care izvorăşte din iubire!

Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte (Evrei 12: 6).

Dar cu ce ceartă Domnul?

Cu toiagul!

Dar ce fel de toiag?

Toiagul bolilor, toiagul nenorocirilor, toiagul pierderilor, toiagul foamei, toiagul recoltelor pierdute, toiagul secetei, toiagul inundaţiilor, toiagul morţii celor dragi şi apropiaţi nouă, toiagul duhurilor necurate cărora el le îngăduie să ia oarecare stăpînire asupra omului. Acestea sînt toiegele lui Dumnezeu prin care Dumnezeu îi ceartă pe copiii Lui în scopul de a-i îndrepta, de a-i face să-şi vină în simţiri, de a-i lumina, de a-i mîntui.

De ce să nu-şi pedepsească părintele copilul dacă îl iubeşte cu adevărat? Căci toiagul este tocmai instrumentul unei iubiri adevărate şi a adevăratei doriri a binelui. Dacă fiul nu este sensibil la certarea duhovnicească, atunci neapărat el va trebui să fie sensibil la certarea vergii. Căci cu cît copilul este mai insensibil la vorba bună şi la mustrarea conştiinţei, cu atît este el mai sensibil la bătaia trupului.

Căci trupul nu i-a fost dat omului ca pe un bine în sine; ci mai curînd trupul trebuie să fie sluga duhului pe care îl poartă întru sine, spre a-i ajuta duhului şi a-i fi de folos lui. Dacă pedeapsa corporală trezeşte duhul din om, iar duhul îşi trezeşte conştiinţa, atunci trupul îşi îndeplineşte în întregime datoria lui faţă de duh, stăpînul lui.

Dacă stăpînul doarme, atunci sînt bătute slugile, ca să alerge şi să-1 trezească pe stăpînul degrabă. Iar stăpînul trezit şi astfel mîntuit va şti cum săşi răsplătească slugile. Prin urmare, cu adevărat, Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul. Cine cruţă sluga, urăşte stăpînul.

O, Atotînţelepte Doamne, deschide inimile părinţilor spre a putea primi învăţătura Ta cea sfîntă şi de suflet mîntuitoare. Căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!