• Pomenirea Sfântului Mucenic
Luchilian şi a celor patru tineri împreună cu dînsul: Claudie, Ipatie,
Paul, Dionisie, şi Paula, fecioara şi muceniţa
Luchilian a îmbătrînit ca preot al
slujirii idoleşti, dar om cu părul alb fiind el a recunoscut adevărul
creştinismului şi s-a botezat. Convertirea lui la creştinism a creat
mare îngrijorare şi tulburare printre păgînii din Nicomidia, şi bătrînul
Luchilian a fost adus înaintea judecăţii. Nevoind să-şi lepede credinţa
lui nou cîştigată, bătrînul a fost bătut cu sălbăticie, şi tot numai o
rană fiind, a fost aruncat în temniţă, în temniţă a găsit patru tineri,
Claudie, Ipatie, Paul şi Dionisie, care erau închişi acolo din aceeaşi
pricină ca şi el: refuzul lor de a se lepăda de Hristos. Bătrînul s-a
bucurat cu duhul de acei tineri, şi tinerii asemenea de el. Ei
împreună s-au unit în rugăciune tot timpul petrecut în temniţă, şi
şi-au întărit sufletele lor cu cîntări de psalmi şi cuvinte duhovniceşti.
Cînd au fost scoşi afară, ei au fost iar schingiuiţi cu sălbăticie, iar
apoi trimişi la Bizanţ. Aici soldaţii le-au tăiat capetele lui Claudie,
Ipatie, Paul şi Dionisie, iar pe Luchilian 1-au răstignit evreii.
Ticăloşii evrei au străpuns tot trupul lui Luchilian cu piroane. O
fecioară pe nume Paula a adunat fără să se ascundă trupurile mucenicilor
şi le-a îngropat cu cinste. Pentru aceasta ea a fost acuzată şi adusă
în faţa nelegiuitei judecăţi de la care a primit torturi şi moartea prin
tăierea capului. Astfel fecioara Paula a primit îndoită cunună: pe cea a
fecioriei şi pe cea a martiriului sîngeros. Mucenicia sfinţilor
acestora s-a petrecut sub domnia împăratului Marc Aureliu, între anii
270 şi 275.
• Sfântul Sfinţit Mucenic Lucian
Lucian a fost cetăţean roman dintr-o
familie vestită pentru nobleţea şi bogăţia şi de asemena pentru înalta
învăţătură şi cunoaştere a membrilor ei. O vreme Lucian a fost ucenicul
Sfintului Apostol Pavel. Mai după aceea, Papa Clement 1-a trims să
predice cuvîntul lui Dumnezeu în Galia, împreună cu Sfîntul Dionisie
Areopagitul, după ce mai întîi 1-a hirotonit întru episcop. Cu rîvnă mare Lucian a semănat cuvîntul lui Dumnezeu, mai întîi în Galia, iar apoi în Belgia.
Cînd răul împărat Dometian a început prigoanele împotriva creştinilor,
el a trimis o misiune specială de la Roma în Galia, spre a-i prinde şi
a-i aduce legaţi pe misionarii creştini. Ei mai întîi 1-au prins pe
Sfîntul Dionisie, iar apoi au pornit în urmărirea lui Lucian. Aflîndu-1
pe Lucian în Belgia împreună cu ucenicii săi presbiterul Maxianus şi
diaconul Iulian, soldaţii i-au ucis pe aceştia doi din urmă la un anumit
loc, iar pe Lucian 1-au decapitat la un altul.
După ce Lucian a fost omorît, trupul lui cel fără cap s-a ridicat în
picioare, şi-a luat capul în mîini (ca Sfîntul Dionisie şi ca Sfîntul
lovan Vladimir), şi aşa a mers pînă la locul în care a voit ca să fie
îngropat. Acolo a căzut şi a fost îngropat acolo. Mai tîrziu deasupra sfintelor lui moaşte s-a înălţat o biserică.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Dimitri, Ţareviciul Rusiei
Însetatul de nelegiuire Boris Godunov 1-a
omorît cu perfidie şi prin trădare pe copilul Dimitri cel în vîrstă de
opt ani, în cetatea Uglich, la anul 1591. După moartea lui, Dimitri i-a
apărut unui monah în vedenie şi a proorocit că un fals Dimitri se va
ridica şi va aduce pieirea ucigaşului, Boris Godunov, ceea ce s-a şi
întîmplat. Mulţime de minuni s-au lucrat la sfintele moaşte ale Ţareviciului Dimitri.
După cincisprezece ani sfintele moaşte s-au aflat întregi şi
neputrezite. Ele au fost aduse cu slavă şi evlavie la Moscova şi
îngropate în Biserica Sfântului Arhanghel Mihail.
Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Dimitri, Țareviciul Rusiei
Dimitri prunc cu anii, sfînt mare s-a făcut,
Iar Godunov, ucigaş mare, blestemat rămîne în veci.
Însetatul de putere în veci nu se va putea sătura;
Pofta de stăpînire foc cumplit şi nestins este în ambele lumi.
Boris din al său pocal pe oameni otrăveşte,
Din care şi însuşi bînd la osîndă se dă.
La tron el a ajuns pe fluvii de sînge,
Şi-aste fluvii se varsă în mlaştina cu viermi.
Pe-al ucigaşului cap
Coroana tremură de spaimă.
Cu groaza în oase,
Godunov priveşte spre cer.
Oricine sînge nevinovat varsă, gata fie
Să piară în acelaşi fel:
Lege dumnezeiască este aceasta, care nu va pieri.
Pofta de stăpînire – cal înaripat, cu aripi de ceară.
Ajungînd pe culmi, aripile se topesc.
Atunci de pe culmi el în hău se prăbuşeşte,
Mai adînc decît ultimul cerşetor.
Satan atunci dracilor săi zice:
„Iată, al sutălea nebun!”
Dimitri, micul ţarevici, precum un mieluşel
Este ucis.
Prinţ moştenitor era el atunci,
Şi-aşa este şi-acum.
Deci, fiind adusi la Bizant, acelora li s-au taiat capetele, iar pe sfant l-au spanzurat pe o cruce si asa si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si era acolo de fata si Sfanta Paula fecioara, care in timpul drumului purtase grija de ranile lor, iar, dupa sfarsitul Mucenicilor, a avut grija de moastele lor, pentru ca era crestina, de parintii ei, si avea aceasta slujire, adica, putea intra in temnite si lecuia, hranea si spala pe cei ce patimeau pentru Hristos.
Deci, fiind si ea prinsa, a fost adusa in fata judecatorului si, nevrand a jertfi idolilor, au dezbracat-o, si au batut-o cu bice si, topindu-se cu durerea ranilor, s-a facut sanatoasa prin aratare de inger, luand indrazneala la chinuri. Iar, la a doua infatisare, a fost batuta peste gura si, nevrand sa se lepede de Hristos, a fost aruncata in cuptorul ars in foc, de unde a iesit nevatamata. Deci, dandu-se hotarire de pierzare, prin sabie, si ducand-o la locul unde s-au savarsit Sfintul Luchilian si cei patru tineri, i s-a taiat si ei capul si, asa, a luat indoita cununa: a fecioriei si a muceniciei.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre un pustnic, care a gresit si s-a pocait.
Deci, iarasi, l-am intrebat: Cand ai venit aici intai, oare greu iti era tie? Si mi-a zis: La inceput slabeam mult, incat cadeam jos la pamant, de durerea pantecelui si nu puteam sa fac rugaciune stand, ci zaceam in pestera pe pamant, in multa intristare si multa chinuire, ca nu puteam nici sa ies afara din pestera. Iar, dupa aceasta, am vazut un barbat intrand si zicandu-mi mie: Ce te doare ? Iar eu, abia i-am putut raspunde, si i-am spus lui: Pantecele ma doare. Mi-a zis el: Unde te doare? Si i-am aratat. Iar el, indreptandu-si degetele mainii sale, a taiat locul acela cu un cutit ascutit si scotindu-mi rarunchii, mi-a aratat nisie carne putreda si stergandu-i cu mana, iarasi i-a pus inlauntru. Si, ungand cu mana locul, mi-a zis mie: Iata, te-ai facut sanatos, slujeste de acum Stapanului Hristos, precum se cade. Si, de atunci, m-am vindecat si asa vietuiesc aici, fara osteneala.
Deci, eu l-am rugat mult pe el, de nu cumva as putea petrece aproape de acea pestera. Iar el, mi-a zis mie: Nu vei putea suferi ispitele dracilor. Apoi, l-am rugat ca sa-mi faca rugaciune. Si, dupa aceasta, departandu-se de mine, nu l-am mai vazut."
Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Sinaxar 3 Iunie
În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian
şi a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie,
Claudie şi Paula fecioara şi muceniţa.
Acest
Sfânt Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, mai înainte
preot idolesc fiind, bătrân de vârstă şi cărunt, locuind aproape de
cetatea Nicomidiei. Deci întorcându-se spre credinţa lui Hristos şi
fiind adus înaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos
şi să-şi ţină legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci şi bătut cu
toiege, şi spânzurat cu capul în jos. După aceea a fost băgat în
temniţă, şi a aflat acolo băgaţi trei tineri pentru credinţa cea în
Hristos. Apoi iarăşi a ieşit cu dânşii înaintea comitelui şi stând
nemişcat în credinţa lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor şi ars
împreună cu tinerii aceia; dar pogorându-se ploaie de sus, a stins
focul şi au ieşit sănătoşi; şi primind hotărârea cea de pierzare
împreună cu tinerii a fost adus în Bizanţ din porunca comitelui. Deci
tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfântul l-au spânzurat pe o
cruce şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faţă şi
Sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui.Şi dacă s-au săvârşit sfinţii, Sfânta Paula le-a luat moaştele lor, şi a purtat grijă de ele pentru că ea era credincioasă din moşii ei, şi avea şi slujba aceasta de a intra în temniţă, să slujească, să lecuiască şi să hrănească pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci fiind şi ea prinsă a fost adusă către comit şi nevrând a jertfi idolilor, întâi au dezbrăcat-o şi au bătut-o cu bice, după aceea cu toiege. Şi topindu-se foarte la trup de nevoinţă şi de durerea rănilor, prin arătare de înger s-a făcut sănătoasă, şi luă îndrăzneală la mucenicie. Apoi iarăşi aducându-se înaintea comitelui, a fost din nou mult chinuită în felurite chipuri şi primind hotărârea cea de pierzare şi sosind la Bizanţ după porunca comitelui, şi mergând la locul unde se săvârşiseră Sfântul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei şi se face praznicul lor în biserica preasfintei lor mucenicii, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, făcătorul de minuni.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Ieria, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Papos, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Clotilda, regina Francilor (sec. V-VI).
Sfânta Clotilda era fiica lui Chilperic, care împreună cu cei doi
fraţi ai săi stăpânea regatul Burgundiei, de la Jura la Durance. S-a
născut prin 475, în vremea în care, după căderea Imperiului Roman,
popoarele barbare (burgunzii, vizigoţii, francii şi alamanii) se băteau
pentru a-şi împărţi Galia. Ortodoxă după mamă, în timp ce toţi
ceilalţi suverani burgunzi erau părtaşi ai arianismului, a trebuit să
se exileze după ce unchiul său i-a omorât părinţii şi a trăit pios la
Geneva. Tânăra şi frumoasa prinţesă fiind remarcată de ambasadorii lui
Clovis, regele Francilor, acesta o ceru în căsătorie, pentru a
consfinţi alianţa poporului său cu burgunzii (în jurul lui 492). Prin
blândeţea şi exemplul felului său de a se purta plin de virtute, regina
avea mare trecere la Clovis, care acceptă să le fie botezat copilul
bolnav, iar acesta se vindecă prin rugăciunile maicii sale. Dar Clovis
continua să rămână surd la îndemnurile soţiei sale, până în ziua în
care, trebuind să îi înfrunte pe alamani la Tolbiac, dincolo de Rin
(496), înspăimântat de superioritatea adversarului, se adresă
"Dumnezeului lui Clotilda" şi îi promise să accepte botezul dacă îl va
ajuta să iasă învingător. Francii triumfară iar regele îşi ţinu
promisiunea şi, după ce a primit învăţătura catehezei de la Sfântul
Vaast (prăznuit la 6 februarie), a fost botezat în ziua de Crăciun a
anului 496, de către Sfântul Remi, episcop al oraşului Reims (prăznuit
la 1 octombrie).
Botezul lui Clovis şi al altor trei mii de nobili şi soldaţi franci
împreună cu el, a deschis calea încreştinării poporului său, menit să
devină o naţiune creştină cu un viitor promiţător.Regina Clotilda a continuat să insufle suveranului mai multă indulgenţă faţă de duşmanii săi şi respectul faţă de instituţia Bisericii. Datorită ei a fost construită la Paris, capitala lor, o biserica închinată Sfinţilor Apostoli (astăzi Sfânta Genoveva), în care au fost îngropate rămăşiţele Sfintei Genoveva (prăznuită pe 3 ianuarie), pentru care Clotilda avea mare evlavie.
La moartea lui Clovis, regina, în vârstă de abia patruzeci de ani, se retrase la Tours, pe lângă biserica Sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie), al cărui cult de asemenea l-a încurajat. Ea îşi petrecu în fapte de milostenie plăcute lui Dumnezeu zilele rămase. Deţinând o mare avere, îţi răspândi binefacerile peste numeroase Biserici şi Mănăstiri. Sfântul Grigore de Tours scria despre ea : "Era considerată în acea vreme nu ca o regina ci ca o slujitoare directă a lui Dumnezeu (...) Nu se lăsa pradă nici puterii regatului fiilor săi, nici bogăţiilor, nici ambiţiilor veacului acestuia, ci ajunse prin umilinţă la harul Duhului Sfânt". A dat atât de mult încât la moartea sa - se spune - nu mai avea nimic ce să împartă altora.
Crunt lovită de pierderea fiului său mai mare, Clodomir, în războiul împotriva burgunzilor, ea îi luă pe cei trei copilaşi ai acestuia la Tours. Când ceilalţi doi fii ai săi, Clotaire, şi Childebert, îi cerură să îi trimită pe orfani la Paris pentru a fi puşi pe tron, se supuse fără cea mai mică bănuială, dar la puţin timp află cu groază că fuseseră asasinaţi de către unchii lor, unul singur dintre copii reuşind să se refugieze într-o mănăstire. În aceeaşi perioadă îşi pierdu şi fiica, pe care o dăduse în căsătorie crudului şi violentului rege Amalaric al vizigoţilor. Lipsită astfel de orice mângâiere pământească, Clotilda îşi dedică întreaga viaţă cinstirii Sfântului Martin. Când cei doi fii ai săi intrară în război unul împotriva celuilalt, în 534, ea alergă în grabă la mormântul Sfântului pentru a implora mijlocirea sa şi o furtună despărţi în chip miraculos cele două armate, convingându-i pe cei doi fraţi să se împace.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, Sfânta Clotilda chemă lângă ea pe Clotaire şi Childebert şi îi sfătui cu toata inima să ducă o viaţă în acord cu milostenia creştinească, apoi, după ce le-a prezis evenimente ce aveau să urmeze, îşi dădu sufletul în pace Domnului, pe 3 iunie 545, mărturisind pe Sfânta Treime.
Model al văduvelor şi suveranelor creştine, Sfânta Clotilda a fost cinstită ca fondatoare şi ocrotitoare a monarhiei franceze. După cum spune o legendă, în urma unei descoperiri făcută ei de un înger, ea l-a înarmat pe Clovis pentru lupta cu un scut împodobit cu trei flori de crin - simbolul Sfintei Treimi - care deveniră blazonul regilor Franţei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant de invatatura catre femei, ca sa fie tacute.
Cugetare
O, de-am putea pătrunde în taina Purtării de Grijă a lui Dumnezeu pentru viaţa fiecărui om!
Ne-am umple de spaimă şi am tremura
înaintea fiecărei nelegiuiri şi fiecărui păcat al oamenilor. „Doamne,
auzit-am de faima Ta şi m-am temut” (Avacum 3: 2). În anumite evenimente
mari, taina Providenţei lui Dumnezeu devine evidentă chiar şi pentru
oamenii mai puţin duhovniceşti, cum stau lucururile de exemplu atunci
cînd ne gîndim la soarta Ţareviciului Dimitri şi la cea a lui Boris
Godunov, cel însetat de putere şi vărsător de sînge nevinovat. Spre a-şi
cîştiga întîiul loc printre nobilii de la curtea Ţarului Teodor,
Godunov a otrăvit mulţi aristocraţi. Cînd a ajuns în poziţia de a fi
omul cel mai apropiat al ţarului, el a plănuit chiar să-1 otrăvească şi
pe micul Dimitri cel în vîrstă de opt ani, fratele ţarului. În mai multe
rînduri, prin criminali plătiţi, el a administrat cele mai ucigătoare
otrăvuri tînărului prinţ moştenitor, dar otrava nu a avut nici un efect.
Dar Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu a îngăduit ca el să îl ucidă pe
ţarevici, însă nu în ascuns, ci pe faţă şi în mod public. Godunov a
trimis ucigaşi plătiţi care să-1 asasineze pe Dimitri ziua în amiaza
mare. Astfel Ţareviciul Dimitri s-a făcut mucenic înaintea ochilor
poporului, iar Godunov un criminal public înaintea ochilor întregii
Rusii. După aceasta, s-a ridicat un anume Dimitri care a zis că el este
prinţul moştenitor legitim (ca şi cum cel care fusese ucis nu era
ţareviciul cel adevărat). El 1-a biruit pe Godunov, care, ajuns la
disperare, s-a sinucis bînd o otravă potentă pe care şi-a pregătit-o el
însuşi. Căci aşa sfîrşeşte cel care îi otrăveşte pe alţii: moare el
însuşi otrăvit! Cel care 1-a ucis pe Dimitri de mîna unui Dimitri a
pierit! Cel care ochi duhovniceşti să vadă, să vadă atunci taina Proniei
Dumnezeieşti!
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata potolire a furtunii pe mare (Matei 8: 24):
- La cum ucenicii au srigat: Doamne, mîntuieşte-ne, că pierim! (Matei 8: 25), şi la cum Domnul doar cu un singur cuvînt a certat vînturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină;
- La cum Domnul aşteaptă ca şi eu să strig către El cu frică şi cu cutremur ca să-mi certe furtuna ce-mi vine pe marea vieţii mele de la ale mele patimi, de la lume, şi de la diavoli.
Predică
Despre pacea celor putini la minte şi despre bogăţia nebunilor – „Căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi bogăţia pe nebuni îi va distruge” (Pildele lui Solomon 1: 32).
Oare ucide pacea şi netulburarea sufletului? Da, atunci cînd ea este fără Dumnezeu. Oare omoară bogăţiile materiale? Da, atunci cînd ele sînt fără Dumnezeu, şi împotriva Legilor lui Dumnezeu. Căci lipsiţi de minte sînt cei care caută o astfel de pace, iar cei care aleargă după astfel de bogăţii sînt nebuni.
Căci în esenţă ei nici nu caută pacea, ci mai curînd sabia, şi nu aleargă după bogăţii, ci după pieire. Dar care este pacea celor proşti, şi care este bogăţia nebunilor?
Pacea celor proşti este pacea trupească, iar bogăţia nebunilor este benchetuirea întru cele trupeşti.
Irod regele voia o astfel de pace, şi
1-au năpădit viermii; Isabela a voit o astfel de bogăţie şi au mîncat-o
cîinii. Dar oare cu ce nume 1-am putea numi pe omul care, vrînd să
zidească o casă, va gîndi să facă mai întîi acoperişul în aer şi numai
după aceea să înalţe zidurile şi să pună temelia? Noi îl vom numi un
puţin la minte şi un nebun.
Aşa sînt şi cei care încearcă să-şi dobîndească în lume o pace fără ca mai întîi să-şi fi dobîndit pacea interioară, şi să zidească în lume o bogăţie în beneficiul oamenilor fără ca însuşi să-şi fi dobîndit bogăţia interioară.
Singură credinţa creştină poate zidi de
la temelie, iar Temelia este Hristos, Piatra cea tare şi
indestructibilă. Astfel, credinţa creştină clădeşte pacea şi
prosperitatea oamenilor pe temelia Hristos. Binecuvîntată şi plină de
bucurie este pacea interioară care se clădeşte pe Hristos Domnul, şi
avînd-o pe ea, se poate zidi deasupra şi pacea cea din afară. Aşa stau
lucrurile şi cu bogăţia cea adevărată şi nepieritoare.
Este încă şi mai bine să spunem că adevărata pace şi adevărata prosperitate sînt precum o casă bine zidită, iar pacea cea din afară şi bogăţiile cele materiale sînt ca nişte oarecari brizbrizuri cu care o împodobim pe ea.
De se vor desprinde ornamentele, casa va
rămîne solidă şi în picioare; dar dacă va cădea casa, oare mai sta-vor
în picioare brizbrizurile? O, fraţilor, învăţătura creştină este singura
învăţătură realistă şi adevărată despre pace şi prosperitate. Toate
celelalte sînt prostie şi nebunie. Căci cum
vor putea vreodată slugile să zidească o casă pe domeniile Stăpînului,
fără permisiunea Stăpînului mai întîi şi fără ajutorul Lui?!
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti izvorul adevăratei păci şi al adevăratei prosperităţi,
mîntuieşte-ne pre noi de pacea proştilor şi de prosperitatea nebunilor.
Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
