6 iunie – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Pimenovskaia”; Sf. Cuv. Visarion; Sf. Cuv. Ilarion cel Nou; Sf. Cuv. Mc. Arhelais, Tecla și Susanna ;Sfântul Mucenic Ghelasie; Sfânta Muceniță Valeria

 

 

Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia”

Această icoană a Maicii Domnului este foarte iubită și răspândită prin numeroase copii în Rusia. Icoana „Pimenovskaia” a început să izvorască mir bine înmiresmat atunci când a fost dusă în casa negustorului Titrumov. Prin ungerea cu mirul curs din icoană s-au vinedecat mai apoi mulți bolnavi.

Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” este prăznuită pe 6 iunie.
Numele acestei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu provine de la Mitropolitul Pimen al Moscovei și al Întregii Rusii (1385-1390), care a adus icoana din Constantinopol la Moscova. Nu se știe exact anul în care icoana „Pimenovskaia” a ajuns la Moscova, dar cronicile consemnează că Mitropolitul Pimen a călătorit la Constantinopol de trei ori: 1380 - 1381, 1385 și 1390. În timpul ultimei sale călătorii, Mitropolitul moare în apropiere de Constantinopol.
Această icoană a Maicii Domnului este foarte iubită și răspândită prin numeroase copii în Rusia.
Icoana „Pimenovskaia” a început să izvorască mir bine înmiresmat atunci când a fost dusă în casa negustorului Titrumov. Prin ungerea cu mirul curs din icoană s-au vinedecat mai apoi mulți bolnavi. Obiceiul de a duce icoanele făcătoare de minuni în casele celor neputincioși era foarte răspândit în Rusia.
Pentru multă vreme, icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” a fost așezată în în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin (Moscova), însă a fost mutată în urma unui incendiu în Catedrala Bunei Vestiri din Kremlin. Cu această ocazie, pe spatele icoanei a fost zugrăvită icoana Bunei Vestiri.
În anul 1918, icoana a fost transferată la Comisia pentru conservare și restaurare a monumentelor de artă veche. După restaurare, icoana a fost dusă la Muzeul Național de Istorie.
În anul 1930, icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” a fost mutată la Galeria Tretiakov, unde se află și astăzi.
Icoana „Pimenovskaia” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”), înfățișând-o pe Maica Domnului ținându-L pe Pruncul Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de culoare roșie, ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvintează. Pe spatele icoanei este zugrăvită icoana tradițională a Bunei Vestiri.

 

Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului „Pimenovskaia”

Bucură-Te, Podoaba Cea preastrălucită a îngerilor, Oglinda vieţuirii îngereşti, Icoana fecioriei, Fântâna tuturor darurilor Duhului, Binecuvântarea pustnicilor, Scutul monahilor, Sabia de foc a rugăciunii drepţilor, Încununarea mucenicilor, Poarta pocăinţei celor greşiţi, întrariparea nevoitorilor cu dorul cel dumnezeiesc, Ploaia Cea bineînmiresmată a renaşterii duhovniceşti, Cartea Cea sfinţită a tainelor mai presus de minte îngerească, Sfeşnicul Cel pururea veghetor al Treimii, Cununa slavei Apostolilor, Călăuzitoarea creştinilor către pământul mântuirii, Pecetea desăvârşirii Sfinţilor, Ancora celor ce înoată pe marea vieţii, Adâncul îndurărilor dumnezeieşti, Izvorul nesecat al darurilor cereşti, nu Te depărta de sufletele noastre în necazuri, ci risipeşte cu rugăciunile Tale norul ispitelor şi fă să ne răsară nouă lumina pocăinţei.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Visarion¹

Visarion s-a născut şi a fost educat în Egipt. El s-a închinat vieţii duhovniceşti de la o vîrstă foarte timpurie şi nicicînd „nu şi-a întinat veşmîntul primit la Botez”. El 1-a cercetat pe Sfintul Gherasim de la Iordan şi a învăţat mult de la Sfintul Isidor Pelusiotul. El şi-a supus trupul cu postiri şi privegheri aspre, dar şi-a ascuns cu grijă nevoinţele de ochii omeneşti. El odată a stat la rugăciune timp de patruzeci de zile încheiate, fără ca să guste nici hrană, nici apă, nici somn. El purta o singură haină şi vara, şi iarna. El avea marele har al facerii de minuni. El nu avea un colţ al lui unde să-şi plece capul, ci a vieţuit în munţi şi în crăpăturile pămîntului pînă la bătrîneţele sale adînci. El cu darul facerii de minuni vindeca bolile oamenilor şi multe alte minuni făcea, spre folosul poporului şi spre slava lui Dumnezeu. El a adormit cu pace la anul 466 după Hristos.

¹ În Proloagele greceşti, Sfântul Visarion este pomenit la 20 februarie.

• Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel Nou

Ilarion a fost stareţul Mînăstirii Dalmaţilor din Constantinopol. El a fost ucenicul Sfîntului Grigorie Decapolitul şi următorul vieţii Sfîntului Ilarion cel Mare, al cărui nume cu cinste 1-a purtat. Ilarion era puternic în rugăciune, neînfricat şi stăruitor în nevoinţe de tot felul. El a fost chinuit mult pentru cinstirea sfintelor icoane de către răii împăraţi iconoclaşti, între care Leon Armeanul. Dar Leon Armeanul a fost omorît cu sabia de propriile lui gărzi, întru acelaşi loc dintru aceeaşi biserică în care nelegiutul smulsese şi aruncase la pămînt Icoana Mîntuitorului, prima icoană profanată din prigoanele pornite de el. Sfîntul Ilarion atunci a fost scos din închisoare, dar numai pentru scurt timp. El din nou a fost torturat şi ţinut în carcerele temniţelor, pînă ce la putere a venit binecredincioasa împărăteasă Teodora. Ilarion era văzător cu duhul şi avea şi darul străvederii. El a văzut îngerii care au ridicat la cer trupul Sfîntului Teodor Studitul, care murise. Plăcîndu-i lui Dumnezeu, Sfîntul Ilarion cel Nou a adormit cu pace şi s-a strămutat la Împărăţia Cerurilor la anul 845, pe cînd se afla întru al şaptezecilea an al vieţii sale.

• Pomenirea Sfintelor Cuvioase Muceniţe Arhelais, Tecla şi Susanna

Fecioare călugăriţe fiind ele, Arhelais, Tecla şi Susanna se nevoiau într-o mînăstire necunoscută de lîngă Roma. Cînd a izbucnit prigoana împotriva creştinilor sub Diocleţian, ele s-au refugiat în Campania, stabilindu-se în cetatea Nolei. Dar ele nu şi-au putut tăinui vieţile lor sfinte, iar oamenii de prin împrejurimi au început să vină la ele, căutînd sfat pentru viaţă, povăţuire şi ajutor în necazurile şi infirmităţile lor. De aceea, în cele din urmă, călugăriţele fecioare au fost prinse şi aduse în faţa nelegiuitei judecăţi păgîneşti. Ele liber şi pe faţă au mărturisit credinţa lor în Hristos. Cînd judecătorul Leontie a întrebat-o pe Sfînta Arhelais despre credinţa creştină, ea a zis: „Prin puterea lui Hristos eu calc în picioare puterea diavolului, şi prin a Lui putere eu povăţuiesc poporul cu pricepere, ca şi ei să cunoască pre Unul şi Adevăratul Dumnezeu. Şi întru Numele Domnului meu lisus Hristos, Fiul Unul Născut al Tatălui, prin mîinile mele, ale roabei Sale, se dă sănătate celor bolnavi din popor.„. Toate cele trei fecioare au fost biciuite, asupra lor s-a aruncat cu păcură încinsă, şi au fost chinuite cu foametea în temniţă. La urmă ele au fost omorîte prin tăierea capetelor. Pe cînd erau duse la eşafod, înaintea lor s-a înfăţişat un înger al Domnului, pe care 1-au văzut şi unii dintre torţionari; ei s-au înspăimîntat atît de tare, încît nu au putut să-şi ridice securile şi să taie capetele fecioarelor. Dar fecioarele însele i-au întărit pe aceştia, cerîndu-le să-şi facă grabnic datoria. Şi astfel, ele au fost tăiate ca nişte mieluşele, iar anul era 293 după Hristos. Ele astfel s-au strămutat întru împărăţia lui Hristos, spre a se odihni şi a se bucura de faţa Domnului în veşnicie.

Cântare de laudă la Sfântul Visarion

Visarion Sfîntul, de acoperiş şi hrană lipsit,

Fecioria-şi păzeşte din leagăn pîn’ la moarte:

Fecioria trupului şi curăţia minţii.

De aceea plin de darul priceperii este el,

Al priceperii dumnezeieşti şi puterii.

El darul bucuriei şi al păcii are,

Nu cunoaşte tristeţea şi apăsarea.

El nu cunoaşte tristeţea, nici întristarea,

Avînd gîndul curat şi mintea curată,

Străvăzătoare, limpede precum cristalul.

Cînd flacăra dumnezeieştii iubiri în inima lui s-a aprins,

El a-nceput să lucreze multe şi mari minuni.

El a umblat precum pe pămînt şi pe ape,

Iar necuratele duhuri de spaima lui tremurau.

El soarele a oprit şi a lungit ziua,

Şi tot ce cu gura rostea se făcea faptă.

Întru el Dumnezeu cu putere lucra,

Căci lui Dumnezeu i se supunea pururea-n toate.

O, de minunifăcătorule Părinte,

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să ne miluiască pre noi

Prin rugăciunile tale!

Sinaxar 6 Iunie

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul mănăstirii Dalmaţiei.

Fericitul acesta Ilarion a trăit pe vremea împăratului Nichifor Patriciul şi a lui Stavrache şi a lui Mihail Rangave şi a lui Leon Armeanul iconomahul şi a lui Mihail Travlos şi a lui Teofil iconomahul. La anii 802, trăgându-se cu neamul din Capadocia, care se numea şi Caramania, având tată pe Petru, iar maică pe Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el da pâine la masa împărătească. Deci după ce s-a născut Cuviosul şi a fost înţărcat de către dânşii, a fost dat la şcoală ca să înveţe cu osârdie Sfintele Scripturi. Iar când s-a făcut de 20 de ani, evangheliceşte a lăsat pe tată, pe maică, casa, bogăţia şi pe toată lumea, şi s-a făcut monah în mănăstirea ce se numea a Xirochipiului, ce se afla în Constantinopol, apoi s-a dus de acolo, şi a mers în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat, şi acolo a luat marea şi îngereasca schimă, adică s-a făcut schimnic. Deci, având pururea pomenitul ascultare, smerenie şi linişte, a slujit în gradina mănăstirii zece ani, apoi, după ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi l-a strălucit cu virtuţile ca soarele, atunci prin harul cel dumnezeiesc s-a făcut făcător de minuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia; pentru aceasta şi egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot şi fără a voi el. Iar după ce s-a săvârşit egumenul acela după trecerea a câţiva ani, s-a dus sfântul din mănăstire şi a trecut la locul cel numit Opsichiu, şi de acolo s-a dus în mănăstirea Cataronilor. Monahii mănăstirii sale, fiind înştiinţaţi de aceasta, au vestit pe Sfântul Nichifor, ce era atunci patriarh; iar patriarhul iarăşi a vestit împăratului Nichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită şi să aducă înapoi pe cuvios. Pentru aceasta, ascultând cuviosul de îndemnurile împăratului şi ale patriarhului, s-a întors înapoi şi s-a făcut egumen şi arhimandrit, după cum era acolo aşa obiceiul a se face, hotărându-se de sinod. Şi a petrecut cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos. Iar când a ajuns împăratul Leon Armeanul la anii 813, şi a lepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci şi cuviosul acesta Ilarion s-a dus la împăratul, şi fiind ispitit de către acela cu oarecare momeli şi îngroziri, ca să nu se închine sfintelor icoane, sfântul a mustrat pe împărat, şi fără de Dumnezeu şi nou Iulian paravat l-a numit pe el.
Pentru aceasta din cuvintele acestea s-a mâniat împăratul, şi după ce l-a îngrozit că are să-l supună la multe nesuferite chinuri l-a băgat în temniţă. Deci după oarecare vreme iarăşi a adus pe sfântul înaintea sa, şi i-a spus aceleaşi cuvinte, pe care i le zisese şi întâi. Apoi l-a dat pe el patriarhului celui de un cuget cu el, adică lui Teodot Melsino, care se numea şi Casiter, ca să-l înduplece pe el. Şi fiindcă nu a ascultat cuviosul, l-a închis într-o temniţă întunecoasă, şi multe zile acolo a trăit în mizerie. Căci se poruncise ca să nu i se dea nici pâine, nici apă, nici altceva spre hrană. Despre aceasta fiind înştiinţaţi monahii şi ucenicii lui, s-au dus la împăratul, zicând: "Dă-ne pe pastorul nostru, o împărate, şi după puţin îl vom pleca să săvârşească voia ta". Iar împăratul, înşelându-se de îndemnarea aceasta, le-a dat lor degrabă pe sfântul. Deci sfântul petrecea în mănăstirea sa, luând putina întărire din slăbirea şi mizeria de mai dinainte, scăpându-se de foametea ce pătimise în temniţă. Pentru aceasta împăratul văzând că monahii nu au gând să-şi plinească făgăduinţa lor, ci numai l-au înşelat, pe monahi i-a pedepsit, iar pe sfântul l-a băgat iarăşi în temniţă. După aceea l-a trimis la mănăstirea ce se numeşte a lui Foneu, care se află la marginea cetăţii, şi acolo l-a închis în temniţă şase luni spre a fi chinuit mai mult, pentru că egumenul mănăstirii aceleia era om aspru, sălbatic şi nemilos.
După aceea împăratul iarăşi a adus în palat pe sfântul, şi cu îmbunări încerca ca să-l înşele şi fiindcă nu a ascultat, a poruncit să-l închidă pe cuviosul în mănăstirea ce se numea a lui Cuclovie. Apoi după ce au trecut doi ani şi sase luni, a scos pe sfântul de acolo, şi l-a închis în temniţa ce se numea a Numerilor. După aceea l-a bătut cumplit, şi de acolo l-a izgonit la cetatea ce se numeşte Protilion. Iar după ce Leon Armeanul a fost omorât cu sabia, în chiar biserica în care întâiaşi dată ocărâse şi aruncase la pământ icoana lui Hristos, după ce Leon rău şi-a lepădat sufletul său, şi a împărăţit Mihail Travlos la anii 820, atunci şi sfântul acesta a fost slobozit din temniţă şi a fost găzduit de către o oarecare femeie creştină în casa ei, şi ea i-a slujit şapte ani. Deci împărăţind fiul lui Travlos, adică Teofil luptătorul de icoane, la anii 829, a adunat înrăutăţitul pe toţi cei ce se făcuseră mai înainte mărturisitori pentru sfintele icoane, şi i-a zăvorât în temniţă. Atunci dar şi fericitul acesta Ilarion a fost cercetat, dacă voieşte să se supună împărăteştii porunci. Dar fiindcă sfântul a mustrat pe Teofil, că este fără Dumnezeu şi înşelător, a primit 117 toiege pe spate, şi după aceea a fost izgonit în insula Afusia, care este aproape de insula Alona, ce se afla sub arhiepiscopul Priconisului. Acolo sfântul săpând într-o piatră şi-a făcut o chiliuţă mică şi îngustă, şi prin rugăciunea sa a scos şi apă, şi a petrecut acolo 8 ani. Iar după ce s-a săvârşit Teofil, Teodora, soţia lui, a adunat în Constantinopol pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi, ce se aflau în izgonire, şi după ce a întărit şi a aşezat Ortodoxia, prin înălţarea şi închinarea sfintelor icoane, atunci şi Cuviosul Ilarion, şi-a luat iarăşi mănăstirea sa, strălucind-o cu minunile. Deci 3 ani mai trăind după aceasta, şi cu plăcere de Dumnezeu îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutat către Domnul, fiind de 70 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atal, făcătorul de minuni.

Acest Preacuvios Atal, lepădându-se de lume şi făcându-se călugăr, a arătat toată nevoinţa, petrecând cu post şi cu priveghere. Că a doua zi şi a treia zi, de multe ori şi a cincea zi gusta mâncare şi niciodată n-a dormit culcat, sau într-alt chip cu dinadinsul, ci şezând, şi stând, mângâia firea. Pentru acestea dar a luat multă folosinţă de la Dumnezeu, şi s-a îmbogăţit cu izvoare de multe minuni, căci arăta cuviosul milă nu numai faţă de oameni ci şi faţă de cele necuvântătoare şi neînsufleţite şi nesimţitoare. Şi cerând de la cei ce erau lângă dânsul iertare, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celor cinci sfinte fecioare şi cele împreună cu ele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Fotas, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Bucuria răutăcioasă este o haină murdară şi răumirositoare pe care uneori duhul nostru o îmbracă cu mare satisfacţie. Căci în chiar momentul în care te bucuri de căderea în păcat a fratelui tău, cazi şi tu, spre marea satisfacţie a diavolului, care cu un singur cîrlig prinde astfel doi peşti.

Frăţia cea după trup este cu adevărat o legătură foarte puternică, dar frăţia cea după duh este cu mult mai tare.

Dacă te întristezi de păcatul fratelui tău celui după trup, de ce nu te întristezi şi de păcatul fratelui tău celui după duh? Dacă tu ascunzi păcatul fratelui tău celui după trup, de ce trîmbiţezi cu satisfacţie păcatul fratelui tău celui după duh?

Întrebi cine sînt fraţii tăi cei după duh?

Ei sînt toţi creştinii -toţi cei care împreună cu tine se împărtăşesc dintru Acelaşi Sfînt Potir şi dintru Aceeaşi Viaţă.

O, cît de mari erau sfinţii în dragostea lor frăţească! O cît de departe era de ei bucuria cea răutăcioasă! Despre Sfântul Visarion s-a zis:

Odată toţi fraţii erau strînşi în biserică la rugăciune. Stareţul s-a apropiat de unul dintre ei care păcătuise şi i-a poruncit să iasă din biserică. Monahul s-a îndreptat supus şi umilit către ieşire, iar Visarion i-a urmat lui zicînd: „Păcatul lui l-am făcut şi eu!”

Cugetare

Să luăm aminte la minunata înviere a fiicei lui Iair:

• La cum Stăpînul a liniştit mulţimea, zicîndu-le că fecioara nu a murit, ci doarme;
• La cum El a luat-o de mînă iar copila s-a ridicat vie;
• La cum Stăpînul poate învia şi sufletul meu, cel omorît cu păcatele, printr-o singură atingere a Duhului Lui de Viaţă dătător.

Predică

Despre paza inimii – „Păzeşte-ţi inima mai mult decît orice, căci din ea ţîşneşte viaţa” (Pildele lui Solomon 4: 23).

Inima este sediul voinţei, al iubirii, al priceperii, în ea se află faţa Presfintei şi Dumnezeieştii Treimi. Inima este casa Tatălui, altarul Fiului şi atelierul Duhului Sfint.

Domnul inima omului o voieşte: „Dă-mi mie, fiule, inima ta” (Pildele lui Solomon 23: 26).

O, fraţilor, mai presus de toate cele pe care le păziţi cu străşnicie, păziţi-vă inima! De s-ar şi răsturna munţii, de-ar şi seca toate apele pămîntului, de v-ar şi părăsi toţi prietenii şi de v-aţi pierde toate averile, de chiar tot trupul vostru s-ar umple de viermi, nu vă înfricaţi, măcar de şi întreaga lume v-ar împroşca cu batjocura ei! Ci voi păziţi-vă doar inima, păziţi-o în orice urgie s-ar întîmpla să cadă asupra voastră, şi lipiţi-o strîns de Domnul. Căci din inimă ţîşneşte viaţa; şi cum ar mai putea ea ţîşni dacă în ea nu se sălăşluieşte suflarea Domnului şi Izvorul Vieţii – suflarea lui Dumnezeu?

„Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe cînd omul cel rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele” (Matei 12: 35). Acestea sînt cuvintele rostite de Domnul, Cel Care umple vistieria inimii tale cu bogăţiile Lui. Dar cine e omul cel buni El este cel care are comoara cea bună în inima lui. Şi cine este omul cel răul Este cel care are comoara cea rea în inima lui. „Căci din inimă [a omului celui rău] ies: gînduri rele, ucideri, adultere, desfrînări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15: 19), şi din inima cea bună ies dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blîndeţea, înfrînarea, curăţia (Galateni 5: 22-23). Vedem noi oare ce mare vistierie este inima omului? Oare vedem noianul pe care poate să-1 încapă inima omului?

O, frate, însuşi Duhul Sfînt Dumnezeu, dacă binevoieşte, poate să încapă în inima omului. Nu numai că poate, dar El şi vrea. El doar aşteaptă ca tu să-ţi pregăteşti inima pentru El, şi să o prefaci în biserică sfântă, căci Duhul Sfînt Dumnezeu nu Se poate sălăşlui decît într-un templu.

Aşa precum şarpele îşi păzeşte pururea capul, aşa şi tu, fiule, păzeşte-ţi pururea inima. Mai presus decît toate cele pe care le păzeşti cu străşnicie, fiule, păzeşte-ţi inima! Căci în inimă intră viaţa, şi din ea iarăşi viaţă iese, viaţa de la Dumnezeul cel Viu.

O, Stăpîne Doamne de Viaţă dătătorule, ajută-ne nouă să ne păzim inima pururea pentru Tine, Domnul şi Dumnezeul nostru. Căci noi pre Tine Te lăudăm, Ţie îţi mulţumim şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!