• Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat
Acest Sfînt se prăznuieşte la 8 februarie, cînd se povesteşte viaţa lui. Totuşi, Biserica îl pomeneşte şi la 8 iunie, cînd se face prăznuirea mutării sfintelor lui moaşte de la Heraklion la Evhaita.
Înaintea muceniciei sale, Sfîntul Teodor a lăsat următoarele porunci în
testamentul pe care i 1-a lăsat lui Varus, robul lui: „în Evhaita să
îngropi trupul meu, în pămîntul strămoşilor mei.” Sfîntul Anastasie din
Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfîntului Teodor: în oraşul
Karast de lîngă Damasc se afla o biserică închinată Sfîntului Teodor
Stratilat. Cînd Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au
instalat în biserică cu nevestele şi copiii lor. Acolo în frescă pe un
perete se afla pictat chipul Sfîntului Teodor. Unul dintre saracini a
tras cu o săgeată şi a lovit chipul Sfîntului în faţă. Pe dată din faţa
Sfîntului a început să curgă sînge. Curînd după aceea, toţi saracinii
aceia au pierit în acea biserică. Sfîntul Anastasie zice că el însuşi a
fost în acea biserică şi a văzut chipul sfîntului şi urmele de sînge
închegat de pe faţa lui.
• Pomenirea Sfântului Efrem, Patriarhul Alexandriei
În timpul domniei împăratului Bizantin Anastasie, Efrem era guvernatorul părţilor răsăritului. El era vestit tuturor pentru marea lui pietate şi milostivire, lucruri pentru care era pretutindeni cinsit de către toţi.
Cînd a trebuit ca să se rezidească Antiohia, care fusese distrusă de
cutremur şi de incendiu, împăratul 1-a desemnat pe Efrem să conducă şi
să organizeze această muncă. Efrem s-a achitat de această misiune vastă
şi dificilă cu rîvnă şi cu dragoste. Printre tăietorii de piatră care
lucrau la acel vast şantier se afla şi un episcop care, din motive
necunoscute, îşi lăsase dioceza lui şi se coborîse să muncească la
tăierea pietrei, fără ca nimeni să ştie că el de fapt era episcop.
Într-o zi el s-a aşezat să se odihnească alături de ceilalţi lucrători,
după nişte ceasuri extenuante de muncă, şi a adormit. Guvernatorul Efrem
a privit la acest om şi a văzut un stîlp de foc înălţîntu-se de la
trupul lui pînă la cer. Uluit şi înspăimîntat, Efrem 1-a chemat la el pe
acel bărbat şi 1-a jurat să îi spună cine este. Bărbatul a şovăit, dar
în cele din urmă i-a mărturisit lui Efrem că este episcop, şi i-a
proorocit că el, Efrem, va fi hirotonit Patriarh al Antiohiei (Tronul
Patriarhiei de Antiohia fiind atunci vacant, deoarece bătrînul Patriarh
Eufrasie pierise în cutremur.) Cu adevărat, Efrem a fost ales şi sfinţit
episcop şi patriarh. Din pricina marii lui
bunătăţi, curaţii şi rîvne pentru Sfînta Ortodoxie, Dumnezeu i-a dăruit
marele har al facerii de minuni. Odată, în scopul de a-1 convinge pe un
eretic că Ortodoxia este adevărată, el şi-a aşezat felonul în mijlocul
unui foc şi s-a rugat lui Dumnezeu. Felonul a rămas în foc timp de trei
ceasuri fără ca să ardă. Văzînd aceasta, ereticul a rămas uimit şi
înspăimîntat şi s-a lepădat de erezia lui. Sfântul Efrem s-a odihnit cu pace la anul 546 după Hristos, strămutîndu-se la locaşurile împărăţiei lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Zosima din Fenicia
Sfîntul Zosima s-a născut în satul
Synada, în apropiere de Tir. Acolo el a vieţuit într-o mînăstire, întru
toate nevoinţele călugăreşti. Avînd conştiinţa nepătată, el vedea lucrurile de la depărtare, în duh, şi cunoştea ce se întîmplă în lume.
Astfel, el a prezis şi a văzut distrugerea Antiohiei prin cutremur şi,
plîngînd cu amar, s-a închinat la pămînt şi s-a rugat lui Dumnezeu ca
această cetate să nu se distrugă cu desăvîrşire.
S-a întîmplat odată că un leu care bîntuia prin acele locuri i-a prins
şi i-a ucis catîrul care îi aducea apă. Sfîntul i-a poruncit atunci
leului ca să slujească el în locul catîrului, ducînd sarcina. Leul s-a
făcut blînd ca un miel înaintea bătrînului şi a dus acea sarcină pînă la
porţile Cezareei, unde Avva Zosima i-a dat drumul să plece. Sfîntul Zosima a adormit cu pace în veacul al şaselea.
Cântare de laudă la Sfântul Efrem, Patriarhul Antiohiei
Sfintul Efrem, bărbatul evlaviei, împotriva făcătorilor de rele s-a oştit.
Oştean al Bisericii a fost el,
Ce contra păcatului nebunesc al ereziei
A luptat.
Oştean al Bisericii a fost el,
Al Bisericii de Hristos răscumpărate
Şi pururea proslăvite
Prin Scumpul Său Sînge pe Cruce vărsat.
Efrem pe a lui Hristos turmă
De lupi o păzeşte,
Cuiburile păianjenilor
Nimicind.
Sfîntul Efrem, alesul lui Dumnezeu,
A luminat în Antiohia.
Prin a lui sfântă gură
Biserica a strălucit
Ca în vremurile slăvitului Hrisostom.
Cu darul minunat al vindecărilor,
Dumnezeu a proslăvit pre cel ce L-a proslăvit.
Efrem este steaua unui trecut slăvit,
Efrem este slava Ortodoxiei.
Si, vazand acea minune, turcii s-au mirat, insa n-au iesit din biserica, ci locuiau in ea, mai departe. Si erau acolo douazeci de saracini cu femeile si copiii lor, si, in putine zile, ca loviti de o amara moarte, toti au pierit. Iar cei ce locuiau afara din biserica, in aceeasi vreme, au ramas intregi si sanatosi. Si spune Cuviosul Anastasia Sinaitul, despre icoana aceea, pe care insusi a vazut-o, ca era pe ea urme de sange, care cursese din rana. Aceasta minune a fost spre infricosarea turcilor celor necredinciosi, iar noua, credinciosilor, spre invatatura, ca sa stim ca datori suntem a cinsti Sfintele icoane, ca prin ele, ni se da si lucreaza intru noi, darul cel minunat al Dumnezeului nostru.
Intru aceasta zi, viata Cuviosului Zosima fenicianul. (sec.VI).
Intru aceeasi cetate a Cezareei, vietuia un oarecare barbat, de bun neam, anume Archesilae, dregator cu cinstea, impodobit fiind evlavie si cu toate faptele cele bune. La aceasta era gazduit Cuviosul Zosima, fiind primit de dansul cu cinste. In vremea cand a cazut Antiohia, staretul a inceput a suspina, a se tangui cu greu si a ofta din adancul inimii. Si atatea lacrimi a varsat, incat, a udat pamantul cu ele. Apoi, cerand o cadelnita, a umplut-o cu carbuni aprinsi si cu tamaie si a cadit pe toti cei ce erau acolo. Dupa aceea, s-a intins la pamant, in chipul crucii, si a inceput cu rugaciuni si cu laude a milostivi pe Dumnezeu. Atunci, Archesilae l-a intrebat: "Pentru ce te-ai tulburat asa?" Iar el, cu mare glas, a raspuns: "Glasul infricosatei sfaramari si al caderii Antiohiei a rasunat in auzul meu si in urechile mele, a patruns." Iar Archesilae si ceilalti ce erau acolo, minunandu-se, au insemnat, scriind ceasul acela, intru care Cuviosul a spus aceasta. Iar, dupa aceea, degraba au aflat ca, chiar atunci s-a intamplat tot ceea ce zisese staretul, caci Antiohia a cazut in vremea in care staretul, plangand, a vestit caderea ei.
Iarasi, Cuviosul Zosima, intr-o oarecare vreme mergand la Cezareea, avea cu sine un asin, care ducea lucrurile Cuviosului, cele de nevoie. Deci, i-a iesit in cale un leu, care, rapind asinul, s-a dus cu el in pustie. Iar Sfantul Zosima, a plecat dupa el. Si, dupa ce leul a mancat asinul si s-a saturat, s-a apropiat de el staretul, si, zambind, i-a zis: "Deci, asa, prietene, calea, acum, imi este mai grea, fiindca de batranete, am slabit si nu pot sa duc in spate povara pe carte o puneam pe asin. Pentru aceea, sa porti tu sarcina, daca vrei sa scapi de mine, desi este impotriva firii tale lucrul acesta. Iar, dupa aceea, te vei intoarce catre naravul tau cei dintai, salbatic si de fiara." Atunci, leul, uitandu-si maina sa cea fireasca, a inceput a se gudura pe langa dansul si a se face bland, ca un miel. Si, prin insasi gudurarea sa, a aratat semn de ascultare. Iar Sfantul Zosima, punand pe leu povara, pe care o ducea asinul, acesta a dus-o pana la portile Cazareei, unde, Sfantul, luandu-si povara, a slobozit iarasi fiara in pustie. Prin aceasta s-a aratat puterea Domnului cea nemarginita, care supune robilor Sai, in ascultare, chiar in fiarele cele salbatice. Pe de alta parte, s-a aratat, ca omului celui imbunatatit, care se supune cu adevarat Domnului, toata cealalta faptura, desi necuvantatoare si neintelegatoare, i se supune, si ea, lui, si ii slujeste. Si, in sfarsit, se arata si sfintenia Cuviosului Parintelui nostru Zosima fenicianul. Drept aceea, slava fie Dumnezeului nostru, pentru toate, acum si pururea.
Sinaxar 8 Iunie
În această lună, în ziua a opta, pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat.
Acesta
a trăit în zilele lui Liciniu, născut fiind în Evhaita, de acolo
trăgându-se cu neamul, şi petrecând în Heracleea ce se afla lângă
Marea Neagră, fiind om frumos la trup, dar şi mai frumos la suflet,
împodobit cu cuvântul şi cu cunoştinţa, şi cu cealaltă înţelepciune.
Acesta trecând prin toate felurile de chinuri, lăsând la pământ
fericitul său trup, izvor de tămăduiri izvorăşte pentru cei ce merg
către dânsul cu credinţă. Iar sfântul său suflet petrece, şi locuieşte
în ceruri. Aducere a cinstitului său trup prăznuim astăzi. Căci
mutarea acestuia de la Heracleea la Evhaita, şi aşezarea lui în casa
părintească a sfântului, după cum însuşi mucenicul a poruncit pentru
aceasta lui Uar slugii sale, mai înainte de a i se tăia capul. Şi vezi mai pe larg sinaxarul sfântului ce se afla în opt zile ale lunii februarie.
Tot în această zi, pomenirea Praznicului Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, ce s-a săvârşit întru Sostenio.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nicandru şi Marchian.
Aceştia pentru mărturisirea în Hristos, pe vremea mai-marelui
Maxim, fiind cercetaţi au fost puşi în închisoare. După aceasta iarăşi
fiind chemaţi a se lepăda de Hristos, şi neplecându-se, au fost
striviţi cu unghii de fier; după aceea au fost chinuiţi în multe
chipuri, iar la sfârşit au primit moartea cea de sabie.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Caliopia.
Aceasta a trăit pe vremea împăratului Deciu, strălucită cu
tinereţea trupului şi cu frumuseţea sufletului. Fiind prinsă a fost
silită să se lepede de dragostea şi de credinţa în Hristos. Dar
întrucât cu tărie se ţinea de aceasta, a fost chinuită în felurite
chipuri; apoi în urmă i s-a tăiat capul spre lauda Domnului nostru
Iisus Hristos.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Melania, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Atre, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marcu, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Naucratie, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul
Mucenic Teofan, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1559, care
prin cătuşe s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Pildele lui Solomon, pentru invatatura fiilor.
Cugetare
Teama în suferinţe, şi teama lipsei de suferinţe, iată o una şi aceeaşi teamă, care este aceea resimţită de omul duhovnicesc atunci cînd se întreabă dacă nu cumva Dumnezeu s-a depărtat de el.
Cînd Sfinta Ecaterina suferea în torturi,
Mîntuitorul S-a înfăţişat înaintea ei, iar ea L-a întrebat:„Unde ai
fost pînă acum Doamne, de nu m-ai mîngîiat în chinurile mele?” Iar
Domnul i-a zis:
„Am fost chiar aici, în inima ta.”
Dar o frică la fel de mare cade asupra omului duhovnicesc şi atunci cînd suferinţele nu se apropie de el vreme îndelungată.
Un monah a intrat odată într-o biserică din Alexandria şi a văzut o
femeie îngenuncheată înaintea icoanei Mîntuitorului, vărsînd lacrimi
amare şi strigînd către Domnul: „Tu m-ai părăsit, Domnul meu şi
Dumnezeul meu, o mîntuieşte-mă, Multmilostive!” După rugăciunea ei,
monahul a întrebat-o pe femeiei: „Cine te-a supărat pe tine de plîngi
atît de tare înaintea lui Dumnezeu?” Iar femeia i-a zis:
„Pînă acum nimeni nu m-a supărat pe mine, şi de aceea plîng, pentru că Dumnezeu m-a părăsit şi timp de trei ani nu mi-a trimis nici o suferinţă, în tot acest timp nu am fost nici bolnavă nici eu, nici fiul meu, şi nici un animal din gospodărie nu mi-a pierit.”
Luare aminte
Să luăm aminte la vindecarea minunată a celor doi orbi (Matei 9: 27):
- La cum cei doi orbi strigau rugîndu-L pe Mîntuitorul ca să deschidă ochii lor;
- La cum Mîntuitorul S-a atins de ochii lor şi le-a făcut după credinţa lor, iar ei au văzut;
- La cum Domnul Se poate atinge şi de al meu suflet orb şi îmi poate reda şi mie vederea duhovnicească, numai dacă voi striga şi eu, rugîndu-L pre El cu credinţă.
Predică
Despre Împăratul împăraţilor
– „Prin Mine împărătesc împăraţii şi principii rînduiesc dreptatea.
Prin Mine cîrmuiesc dregătorii şi mai-marii sînt judecătorii pămîntului.
Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi cei ce Mă caută Mă găsesc (Pildele lui
Solomon 8: 15-17).
Să nu cugete vreun împărat că el domneşte
prin a sa putere şi înţelepciune, căci el va fi ruşinat de cei slabi şi
de cei nebuni. Să nu cugete vreun dregător că el face dreptate între
oameni prin a sa proprie pricepere şi putere, căci nebunie s-ar chema
aceasta, absurdă pînă şi în ochii copiilor.
Să nu cugete împăraţii, dregătorii şi judecătorii acestei lumi că ei stăpînesc după voia cuiva care este contra voii şi milostivirii lui Dumnezeu, căci toţi cei care Il uită pe Dumnezeu se vor răni amarnic pe gheaţa pe care alunecă în vieţile lor.
„Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc”, zice
Domnul. Domnul grăieşte acestea mai întîi împăraţilor, dregătorilor şi
judecătorilor acestei lumi şi popoarelor din ea. Căci dacă ei îl iubesc
pe Domnul, atunci şi ei sînt foarte dragi Domnului. Dacă ei îl iubesc
pre Domnul, atunci şi popoarele peste care ei stăpînesc şi fac judecată
îl vor iubi şi ele pe Domnul. Iar dacă popoarele îl iubesc pre Domnul,
atunci ele vor iubi şi pe împăraţii, dregătorii şi judecătorii lor.
Cu cît este un om mai sus pe scara puterii şi stăpînirii peste oameni, cu atăt mai aproape ar trebui să fie el de Dumnezeu, mult mai aproape prin comparaţie cu oamenii peste care stăpîneşte.
O, fraţilor, Domnul S-a răstignit pe
Cruce pentru noi, şi prin aceasta a arătat dragostea Lui pentru noi. Cel
Care Se răstigneşte pentru noi, cu adevărat ne iubeşte mult mai mult
decît cel care se veseleşte cu noi la masă.
Şi deci, cînd avem atîta dragoste faţă de prietenii care se veselesc cu
noi la masă, oare cu cît mai multă dragoste nu ar trebui să avem pentru
Cel Care, din dragoste pentru noi S-a răstignit pe Cruce?
O, Stăpîne Binecuvîntate Doamne,
deschide-ne nouă vederea cea duhovnicească, ca să putem vedea tot
adîncul iubirii Tale pentru noi şi ca să ne umplem şi noi de dragostea
cea către Tine. Căci noi pre Tine Te lăudăm şi Ţie îţi mulţumim în veci,
Amin!
