28 iunie – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Tricherousa”; Sfântul Mucenic Papia; Aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan; Sf. Sennuphius, purtătorul de steag; Sf. Cuv. Pavel doctorul

 

Icoana Maicii Domnului „Trihirussa” - cea mai cunoscută „jertfă” din Ortodoxie

În semn de recunoștință pentru minunea săvârșită de Maica Domnului prin icoana sa, Sfântul Ioan Damaschin a lipit pe icoana Maicii Domnului o mână din argint, o „jertfă” care dă impresia că Maica Domnului are o a treia mână.

Cea mai cunoscută „jertfă” din Ortodoxie este icoana Maicii Domnului „Trihirussa”.
Conform tradiției, Sfântului Ioan Damaschin i-a fost tăiată mâna dreaptă - pentru că ținea cuvântări și scria apologii pentru apărarea icoanelor, în perioada iconoclastă. Spre seară, luând mâna tăiată, Sfântul Ioan s-a așezat înaintea icoanei Maicii Domnului, o zestre de mare preț a familiei sale și a început a se ruga Maicii Domnului din adâncul inimii, ca să-l vindece.
După rugăciune îndelungă, sfântul a adormit și a avut un vis în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el, promițându-i vindecare rapidă. Când s-a trezit din somn, Sfântul Ioan a constatat că mâna lui era nevătămată.
În semn de recunoștință pentru minunea săvârșită de Maica Domnului prin icoana sa, Sfântul Ioan Damaschin a lipit pe icoana Maicii Domnului o mână din argint, o „jertfă” care dă impresia că Maica Domnului are o a treia mână. Din acest motiv, această icoană a Maicii Domnului mai este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „cu trei mâini” sau Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin”.
Icoana originală se află în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos. O copie făcătoare de minuni a icoanei este așezată în Paraclisul Mănăstirii Neamț, fiind adusă aici de către Sfântul Paisie de la Neamț.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan

Aceşti sfinţi mucenici se pomenesc în treizeci şi una de zile ale lunii ianuarie, unde sînt scrise vieţile şi mucenicia lor. Astăzi însă facem pomenire de mutarea sfintelor lor moaşte de la Canopus la Menuthis, şi de multele minuni care s-au lucrat în timpul acestei mutări. Sfîntul Chiril, Patriarhul Alexandriei, s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu ca să nimicească necurăţia idolatră ce stăpînea în cetatea Nenuthis, unde se afla o capişte păgînească şi unde puterea dracilor domnea absolut. Atunci înaintea Patriarhului Chiril s-a înfăţişat un înger al Domnului care i-a zis că dracii care domnesc la Menuthis nu vor putea fi surpaţi decît atunci cînd va aduce în acea cetate moaştele sfinţilor Mucenici Chir şi loan. Patriarhul a făcut neîntîrziat aceasta: al a adus sfintele moaşte ale mucenicilor la Menuthis şi a ridicat deasupra lor o slăvită biserică, cu hramul Sfinţilor Mucenici Chir şi loan. Prin atingerea de aceste sfinte moaşte, Ammonius, fiul lui Iulian, guvernatorul Alexandriei, s-a vindecat de scrofuloză; un anume Theodor s-a vindecat de orbire; Isidor din Maiuma s-a vindecat de o boală prin care i se mînca ficatul; soţia lui Theodor s-a vindecat de otrăvire; o anume Eugenia de idropică; şi mulţi alţi oameni s-au vindecat de alte nenumărate boli grele. Toate acestea s-au întîmplat la anul 412.

• Pomenirea Sfântului Sennuphius, Purtătorul de Steag

Sennuphius a fost un mare nevoitor şi făcător de minuni din pustia egipteană, şi contemporan cu Patriarhul Theofil şi împăratul Teodosie cel Mare. El s-a supranumit Purtătorul de Steag deoarce, cu rugăciunea, el i-a ajutat odată împăratului Teodosie să biruiască într-un război cu duşmanii Imperiului. Cînd împăratul 1-a chemat pe Sennuphius la Constantinopol, Sennuphius a zis că nu poate merge, dar că îi trimite în schimb haina lui cea prea sărăcăcioasă şi toiagul lui. Pornind la război, împăratul s-a îmbrăcat pe deasupra, ca şi cu o platoşă, cu rasa cea sărăcăcioasă a Părintelui Sennuphius, şi ridicînd în sus toiagul lui, a pornit la război, şi a biruit.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Pavel Doctorul

Pavel din naştere era corintean. Încheindu-şi studiile, Pavel s-a retras la o mînăstire şi s-a făcut monah. El acolo a dat un război cumplit duhului necurat al desfrîului. După ce cu puterea Sfintei Cruci el a alungat departe acest duh preanecurat, satana a uneltit atunci o viclenie: el a pus în mintea unei desfrînate să strige în gura mare că a adus pe lume pruncul lui Pavel. Unii eretici atunci s-au şi repezit la chilia lui Pavel şi 1-au tîrît afară din mînăstire, i-au pus pruncul în braţe şi 1-au silit să umble pe uliţele cetăţii, aşa încît să-1 poată scuipa cei care stăteau pe margini. Pruncul avea doar cîteva zile. Sfintul Pavel s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu şi a zis gloatei: „Iată, pruncul va grăi şi vă va zice vouă cine este tatăl lui.” Atunci copilul a scos o mînă dintre scutece, a întreptat degetul către un fierar şi a zis: „Iată, acesta este tatăl meu, iar nu Pavel monahul!„. Duşmanii lui Pavel atunci urît s-au ruşinat, iar Dumnezeu i-a dăruit întru acel ceas lui Pavel puterea de a vindeca suferinţele şi neputinţele trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor, astfel încît cînd îşi punea el mîinile peste bolnavi, ei se vindecau. Pavel a trăit în veacul al şaptelea.

Cântare de laudă la Sfântul Sennuphius

Bătrînul Sennuphius în pustie postea,

Trupul curăţindu-şi pînă la uscare

De necuratele patimi.

De aceea din el se revărsa Duhul Sfînt,

Ca şi izvorul ce ţâşneşte dintr-o piatră seacă.

Căci trupul cel despătimit

Vas se face al preaputernicului har.

Slăvitul Teodosie împărat de acestea aude

Şi gătindu-se de război pre Bătrînul îl cheamă

Binecuvîntare să-i dea, ca pre cel rău să zdrobească.

Împăratul lui Sennuphius daruri mari vrea să-i dea.

Dar Avva Sennuphius plînge.

El cuvînt trimite lui Teodosie împărat

Zicînd că nu poate să vină: drumurile lungi sînt,

Iar el rugăciunea pe griji lumeşti

Nu poate să o dea.

El mulţumită aduce pentru ale împăratului daruri,

Şi lui îi trimite a lui rasă săracă.

Pe lângă rasă, şi vechiul lui toiag.

Iată darurile monahului către împărat!

„Împăratul rasa aceasta să-mbrace şi-n mînă s-apuce toiagul,

Și fără grijă să pornească, căci pe duşmani îi va nimici”.

Înarmat cu monahiceasca platoşă, împăratul la bătălie porneşte,

Şi din ea se întoarce atotbiruitor.

Împăratul în marea cetate un stîlp înalt zideşte,

Un stîlp al biruinţei, şi-n al lui vîrf

O asemănare de monah.

Acesta semn a rămas credinţei Marelui Teodosie,

Şi a marii biruinţi aduse de Sfîntul Sennuphius monahul.

Luna iunie in 28 zile: aflarea cinstitelor moaste ale Sfintilor Mucenici Chir si Ioan.     Acesti Mucenici ai lui Hristos au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian, chiar fiind din cetatea Alexandriei, iar Ioan, din cetatea Edesei. Si umblau impreuna, pentru trebuintele mestesugului lor, ca doctori fara de arginti, tamaduind toata boala si toata slabiciunea si indemnand, pe multi, spre marturisirea lui Hristos.
    Deci, pentru credinta lor, dupa ce au indurat grele chinuri in zilele Imparatului Diocletian, Sfintii Chir si Ioan au primit moartea, prin taierea capetelor cu sabia. Atunci, niste crestini au luat trupurile lor si le-au ingropat, cu cinste, in loc tainic, unde au ramas multa vreme, incat, cu timpul, locul ingroparii lor a fost uitat. O suta de ani mai tirziu, pe vremea imparatiei lui Arcadie, vrand Teofil, patriarhul Alexandriei, sa ridice o biserica in orasul Canopus, s-au aflat cinstitele moaste ale celor doi Mucenici ai lui Hristos, Chir si Ioan. Si, cum, aproape de Canopus, era un sat, care se numea Manutin, cu o veche capiste idoleasca si o puternica lucrare de duhuri necurate, ingerul Domnului, s-a aratat Sfantului Chiril, nepotul si urmasul lui Teofil la scaunul Alexandriei, poruncindu-i ca cinstitele moaste ale Sfintilor Chir si Ioan sa le duca la locul numit Manutin, ca, astfel, va fugi, de acolo, diavoleasca putere. Deci, Sfantul Chiril, facand aceasta, a adus sfintele moaste, din Canopus, la Manutin, si, indata, s-au izgonit, de acolo, necuratele duhuri. Si s-au facut cinstitele moaste izvor de tamaduire, incat indracitii se izbaveau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, si se dadea oamenilor tot leacul si tamaduirea. Si, asa aflarea si mutarea minunata a acestor sfinte moaste a ajuns praznicul duhovnicesc al zilei de astazi. Dumnezeului nostru slava in veci! Amin.
Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, doctorul.     Cuviosul Pavel era din cetatea Corin de neam bun, nascut din parinti crestini, crescut in dreapta credinta. Si, iubind pe Dumnezeu, din tinerete, a intrat intr-o manastire si s-a facut monah, ostenindu-se mult in pustnicestile nevointe, devenind barbat iscusit. Dar se lupta cu el dracul desfrinarii. Intr-o noapte, stand Cuviosul Pavel la rugaciune, a venit, inaintea lui dracul in chip vazut, si i-a zis: "De nu vei face pofta trupeasca, macar o data, ma voi intoarce asupra ta cu tarie". lar el, certandu-l pe diavol, cu numele lui Hristos cu semnul crucii, l-a gonit. Dupa aceasta dracul a indemnat asupra lui pe o oarecare femeie desfranata, care, nascand un prunc nu de mult, l-a adus la Cuviosul si l-a pus pe el pe numele lui, zicandu-i: "De la tine, pe acesta l-am zamislit si l-am nascut". lar staretul a primit pruncul cu bucurie. Si venind niste eretici, i-au legat mainile la spate si, agatandu-i pruncul de grumaji, il purtau pe el prin cetate, batjocorindu-l.
Si Pavel, stand in mijiocul poporului a zis: "Ascultati fratilor. Iata, sa intrebam pe prunc, ca sa ne spuna noua cine este tatal lui". Si avea pruncul nu multe zile de la nasterea lui. Si a zis catre prunc: "Spune noua, cine este tatal tau?" lar pruncul, rupandu-si scutecele, a aratat cu mana spre un oarecare fierar si a zis: "Acesta este tatal meu, iar nu Pavel monahul". Iar poporul, auzind aceasta, s-a inchinat monahului, cerandu-si iertaciune. De atunci, i-a dat lui Dumnezeu darul de tamaduire, ca isi punea mainile pe cei neputinciosi si se faceau sanatosi. Si, vietuind saptezeci de ani, si mai mult, Cuviosul si-a dat sufletui in mainile Domnului, Caruia bine i-a placut si, numarandu-se ceata Sfintilor, impreuna cu dansii, pe unul din Treime, Dumnezeu, sa-L marim, in veci! Amin.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre iubirea de straini.     Sa fiti, fratilor, ravnitori de fapte bune, ca pana la sfarsit, sa petreceti in Domnul, cu pace. Sa nu ocarasti pe cei straini, ci sa-i primesti pe ei in casa ta. Adu-ti aminte de Domnul lisus Hristos, Care s-a facut strain pentru tine. Sa nu te rusinezi a spala picioarele, ca poate strainul acela va fi ingerul, ispitindu-te pe tine: si te vei pagubi de plata dreptilor. Asculta ce a facut Avraam: Stand el la stejarul din Mamvri la umbra, pe la amiaza, a cautat si a vazut trei barbati, trecand pe langa el si, sculandu-se, a alergat pentru intampinarea lor si li s-a inchinat pana la pamant, zicind: "Doamne, de am aflat dar inaintea Ta, sa nu treci alaturea de robul Tau, ci vom aduce apa si vom spala picioarele voastre. Si voi pune inainte, paine ca sa mancati si, dupa aceasta, veti merge in calea Voastra". Deci, ce folos i-a adus lui iubirea de straini? Mai intai, s-a numit prieten al lui Dumnezeu. Dupa aceasta, a auzit in acea zi: "Iata, Sara va naste tie fiu si tatal multora vei fi". Asemenea si Lot, pe cei doi straini, i-a rugat sa gazduiasca la dansul; si aceia l-au scos pe el din Sodoma, ca sa nu arda, impreuna cu cei fara de lege. Tot asa, Sfsntul Tobie, orb fiind, a primit pe inger si acesta l-a facut pe el sa vada. Afara de aceasta, si Domnul, inca, ne invata pe noi, zicand: "Cela ce primeste pe prooroc, ca prooroc, plata proorocului va lua si cela ce primeste pe drept, in nume de drept, plata dreptului va lua".
Drept acela, fratilor, pe cei straini sa-i iubiti si sa-i faceti pe ei partasi la masa voastra, ca si voi sa auziti pe Hristos graind: "Pentru ca ati facut aceasta unuia din acesti frati, mai mici, ai Mei, Mie Mi-ati facut si Eu voi da voua viata cea vesnica".
 

Sinaxar 28 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea aflării cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.

Aceşti ai lui Hristos mucenici şi făcători de minuni au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Chir era din cetatea Alexandriei, iar Ioan din cetatea Edesei, şi fiind uniţi amândoi pentru tocmirea lucrurilor lor umblau şi tămăduiau toată boala şi toată slăbiciunea, şi îndemnând pe mulţi spre mucenicie au fost vădiţi la stăpânitorul locului, care aducându-i înaintea lui, i-a dat la tot felul de chinuri, apoi le-a tăiat capetele.

Iar cinstitele lor trupuri fiind îngrijite şi ascunse de oameni credincioşi din pricina păgânătăţii ce era atunci, pe vremea împărăţiei lui Arcadie şi a lui Teofil patriarhul Alexandriei, au fost aflate cinstitele şi sfintele lor moaşte, a căror pomenire o prăznuim duhovniceşte, pentru că în această zi în care s-au aflat aceste sfinte comori din pământ, mulţime de credincioşi cu multe boli s-au învrednicit de toată tămăduirea. Astfel: îndrăciţii se vindecau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, şi tot leacul şi tămăduirea se da oamenilor. Şi nu se făceau acestea numai pe vremea aceea, ci şi până astăzi, cei ce merg cu credinţă la dânşii îndată dobândesc tămăduirea, întru slava şi lauda Celui ce i-a slăvit pe dânşii, Hristos, Dumnezeul nostru.

Iar pomenirea lor se face în ziua de 31 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papia.

Acesta a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, cinstind şi propovăduind pe Hristos, din început de la strămoşii lui. Dar fiind pârât, a fost prins, şi stând înaintea stăpânitorului, a fost silit să aducă jertfă, iar el nesupunându-se, ci mai vârtos ocărând pe guvernatorul, l-a pornit spre mânie. Şi îndată l-au luat patru inşi, l-au pus jos şi a fost bătut mult cu vine crude, după aceea îl băgară într-o căldare mare, ce era plină de untdelemn şi cu seu, de fierbea pe foc şi era minune şi groază ceea ce se vedea: om îmbrăcat cu focul ca şi cu o haină. Şi a răbdat acel chin, din care pricina pe mulţi i-a tras spre credinţă în Hristos. După aceea sfântul a fost supus la nenumărate şi felurite cumplite chinuri. Apoi sfântul îşi primi sfârşitul prin sabie, întru slava şi lauda adevăratului nostru Dumnezeu. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Dreptului şi fericitului Serghie Magistrul, care a întemeiat Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu cea din Nicomidia, ce se zice a lui Nichitiat (sec. IX).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Macedonie, care s-a săvârşit tăindu-i-se degetele mâinilor şi ale picioarelor.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ulchian, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Pavel doctorul, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doi tineri, care răstigniţi fiind, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Moise cel depărtat din lume, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Donag, episcopul Libiei, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şaptezeci de Mucenici cei din Schitopolis, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor trei Mucenici cei din Galaţia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Magnu, care s-a săvârşit făcând rugăciune în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului, Parintelui nostru Efrem Sirul, despre lupta cea duhovniceasca.     Monahul se aseamana cu tarina cea semanata, care, cu ploi, crescand, rodeste rod de bucurie. Iar, cand a ajuns la vremea rodului, in si mai multa pripa, il arunca pe lucratorul de pamant, ca nu cumva grindina sau jivinele salbalice sa-i strice roada. Si, dimpotriva, daca la seceris isi va dobandi rasplata, adunand in jitnita rodul holdelor, atunci se bucura si se veseleste, multumind Domnului. Asemenea si monahul, cata vreme este in timpul acesta, dator este sa se ingrijeasca de viala lui cea vesnica, ostenindu-se in pustnicie, pana in ziua cea din urma, caci, daca se va lenevi, va alerga in zadar, si, sfarsindu-si drumul, va duce roadele ostenelilor sale in cer, ca si lucratorul de pamant, facandu-se bucurie si veselie ingerilor. Deci, nimeni sa nu se trandaveasca, sau sa se sperie de ispite. Ci, cel tare, sa sprijineasca pe eel neputincios. Cel harnic sa mangaie pe eel putin la suflet si cel ce se trezeste, sa destepte pe cel biruit de somn. Cel asezat, sa sfatuiasca pe cel fara de asezare si cel infranat sa-l certe pe eel fara de randuiala. Si, asa, unii pe altii intarindu-ne, intr-un cuget sa rusinam, biruindu-l pe potrivnicul nostru. Si sa slavim pe Dumnezeu si pe Sfintii Ingeri sa-i veselim si pe cei ce ne vad si pe cei ce aud despre noi, sa-i zidim, in Hristos, Mantuitorul nostru. Ca, precum este tabara Sfintilor Ingeri este si multimea monahilor, cand au, totdeauna, mintea lor la Dumnezeu. Si, precum e mierea si fagurul in gura, asa-i si raspunsul cu dragoste al fratelui, fata de aproapele sau. Si, precum apa rece, in vreme de arsita, este pentru cel insetat, asa este si cuvantul de mangaiere al fratelui, la necaz. Si, precum da cineva mana celui cazut si-l ridica pe el, asa ridica cuvantul indemnarii si al adevarului sufletului cel trandav si lenes. Si, precum este samanta buna si bine odraslita in pamant gras, asa sunt si gandurile bune in sufletul monahului.
    Rogu-te pe Tine, Mantuitorul lumii, Hristoase, cauta spre mine si ma miluieste si ma izbaveste de multimea faradelegilor mele, ca toate bunatatile pe care Le-ai facut cu mine, din tineretile mele, le-am pangarit. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Cugetare

Protestanţii au negat puterea lui Dumnezeu de a face minuni prin lucruri materiale. Ei credeau că astfel obţin o credinţă creştină mai „spirituală.” Dar ei nu au făcut altceva decît să sărăcească şi să deformeze creştinismul.

Ei au respins lucrarea puterii lui Dumnezeu prin Sfintele Icoane, prin moaştele sfinţilor, prin sfinta Cruce, iar la urmă unii dintre ei chiar şi puterea Sfintei împărtăşanii. Iar dacă şi-ar urma pînă la capăt această gîndire, atunci ei ar trebui să respingă chiar şi minunile care s-au lucrat prin trupul înviat al Domnului Hristos, căci şi trupul Lui tot material a fost; de asemenea, ei ar trebui să respingă minunile care s-au lucrat prin atingerea mîinilor sfinţilor Apostoli şi ale tuturor sfinţilor, căci şi aceste mîini tot materiale sînt – fără ca să mai pomenim toiagul lui Moise cel din vechime, sau veşmîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sau ştergarele Sfintului Apostol Pavel, şi aşa mai departe, în această respingere, protestanţii stau în contrazicere cu toată Biserica Veche. Iată una dintre miile de mii de dovezi că Dumnezeu acţionează şi prin lucruri, mai ales atunci cînd vrea să-i proslăvească pe sfinţii Lui: în cetatea Alexandriei se afla un stîlp foarte înalt, care în vîrf purta statuia împăratului Teodosie cel Mare îmbrăcat în rasă monahală şi purtînd în mînă un toiag. Căci atunci cînd El binevoieşte, Dumnezeu poate să lucreze şi prin simpla îmbrăcăminte a unui sfînt biruinţa asupra necredincioşilor. Cine îndrăzneşte să pună hotar lucrării sau metodelor de acţiune ale puterii Celui Preaînalt?

Luare aminte

Să luăm aminte la vindecarea minunată a celor zece leproşi (Luca 17:12):

• La cum Domnul, prin puterea cuvîntului Lui, i-a vindecat pe cei zece leproşi care au ridicat glasul şi au zis: „Fie-Ti milă de noi!”
• La cum Domnul şi pe mine poate să mă vindece, cel ce bolesc de lepra păcatului, numai de voi striga şi eu cu credinţă şi voi cere Mila Lui cea mare.

Predică

Despre sfinţenie – „Ci, după Sfîntul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi sfinţi, în toată petrecerea vieţii” (I Petru 1: 15).

Fraţilor, sfinţenia este virtutea care cuprinde toate virtuţile, fiind plinătatea lor.

De aici, fraţilor, urmează că sfîntul este omul cel care este împodobit cu toate virtuţile. Căci dacă omul are rugăciune, dar nu este milostiv, nu poate să se numească sfînt. Sau dacă omul îndură orice durere, dar nu are credinţă şi nădejde, nu poate fi numărat printre sfinţi. Sau dacă omul este foarte milostiv, dar nu are credinţă în Dumnezeu, cu adevărat, acest om nu poate deloc să fie numărat cu sfinţii. Sfîntul este un om desăvîrşit, aşa cum era şi Adam în Rai înainte de cădere; sau, mai bine zis, aşa cum este Noul Adam, adică Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru. Acesta este Sfîntul Cel mai înalt decît toţi sfinţii. Acesta este Semănătorul sfinţeniei pe pămînt şi Hrănitorul tuturor sfinţilor din istorie. El ne-a chemat pe noi la demnitatea sfinţeniei sfinţilor. El ne-a arătat nouă prin exemplul Lui ce înseamnă să fii sfînt cu adevărat. El este prototipul tuturor sfinţilor, precum El este şi arhetipul tuturor oamenilor.

Căci omul adevărat, fraţilor, nu este altul decît sfîntul. Sfîntul sau omul, unul şi acelaşi lucru trebuie să fie.

Domnul Hristos ne-a arătat nouă ce este aceea să fii om şi ce este aceea să fii sfînt. Sfîntul Apostol Petru ne porunceşte: Fiţi sfinţi în toată petrecerea vieţii! Căci sfîntul nu este sfînt doar într-o privinţă a vieţii lui, ci în toate privinţele vieţii lui. Noi trebuie să fim sfinţi în toate lucrările vieţii noastre, mari sau mici, dacă dorim să ne numărăm şi noi în rîndurile sfinţilor; adică, în rîndurile oamenilor ale căror vieţi au fost în deplină armonie cu prototipul sfinţeniei şi cu arhetipul omenesc – Domnul Dumnezeu lisus Hristos şi Om.

O, Atotsfinte Stăpîne, Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!