20 iunie – Sf. Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Mc. Aristocleus, Dimitrian și Athanasius; Sf. Naum de Ohrida, Sf. Calist Întâiul, patriarhul Constantinopolului; Sfântul Nicolae Cabasila;Sf. Leucius, episcopul din Brindisi; Fericitul Studios

 

 

 

Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor 

Sfîntul Metodie s-a închinat pe sine vieţii tuturor nevoinţelor încă din tinereţile lui, strălucind tuturor ca o cetate clădită la înălţime. Pentru aceasta el a fost chemat să păstorească pentru Domnul Ceatatea Patarelor din Lichia. Fiind foarte învăţat şi puternic la cuvînt, Sfîntul Metodie a scris cărţi împotriva ereziei lui Origen. Ale sale „dumnezeieşti cuvinte strălucit-au ca un fulger de la un capăt la celălalt al lumii”. Pentru aceasta păgînii s-au ridicat împotriva Sfîntului, 1-au schingiuit şi l-au omorît tăindu-i capul în cetatea Chalcis din Siria, la anul 311.

Viața Sfântului Nicolae Cabasila

Născut la Tesalonic în jurul anului 1322, Sfântul Nicolae se trăgea, prin tatăl său, din familia Chamaetos; a adoptat însă, mai târziu, numele de familie al mamei sale: Cabasila, familie veche și renumită. Încă din tinerețea sa, a primit învațătura spirituală de la Dorotei Vlates [a fost unul din parinții spirituali cei mai renumiți din Tesalonic și a fondat cu fratele său Marc, pe acropola, Mănăstirea Pantocratorului (1355), care poartă astăzi numele lor (Vlatadon), înainte de a fi devenit mitropolit al Tesalonicului (1371-1379)], ucenic apropiat de Sfântul Grigore Palama, și a frecventat cercurile laicilor evlavioși care practicau Rugaciunea lui Iisus, sub îndrumarea Sfântului Isidor Buheiras, viitorul Patriarh (1347-1350); după primirea educației literare și filozofice de bază, de la unchiul său, Nil Cabasila [teolog renumit pentru tratatele sale împotriva Latinilor, a fost Episcop al Tesalonicului timp de doi ani (1361-1363); numele său ca laic fiind tot Nicolae, Sfântul nostru a fost confundat uneori cu unchiul său și a fost considerat drept Arhiepiscop de Tesalonic], a mers să își continue studiile la Școala de Filozofie de la Constantinopol. Își însușește acolo, o înaltă cultură literară, iar admirația pe care o avea pentru Antichitatea clasică îl făcu să se plaseze de partea umaniștilor, fără să se îndepărteze cu toate acestea de învățătura Bisericii. În timpul șederii sale în capitală, disputa dintre Sfântul Grigore Palama și Varlaam (cf. 14 nov) despre posibilitatea îndumnezeirii omului prin energiile necreate ale Harului, îi trezi atenția asupra scopului ultim al vieții creștine, dar se interesa atunci mai mult de problemele sociale și politice ale epocii sale. După moartea lui Andronic al III-lea (1341), Imperiul se găsea sfâșiat de un crunt razboi civil între partizanii lui Ioan al V-lea Paleologu și cei ai lui Ioan Cantacuzino, situație pe care o agrava revolta Zeloților la Tesalonic împotriva puterii imperiale și a nobililor.

Nicolae, aflându-se pe atunci la Tesalonic, lua inițiativa negocierilor între răsculați și Ioan Cantacuzino. În 1345 a fost trimis la Bereea, ca ambasador pe lângă fiul și reprezentantul lui Cantacuzino, Manuel și obținu în favoarea răsculaților promisiunea unor condiții de predare avantajoase. Dar încă de la întoarcerea sa, Andrei Paleologu se opuse acestui proiect și, stârnind pe Zeloți și populația din cartierele mărginașe, luară cu asalt fortăreața unde se refugiaseră notabilii. Masacre josnice urmară, de la care Nicolae scapă, ca prin urechile acului, ascunzându-se într-o fântână. Rămase cu toate acestea, la Tesalonic până în 1347, fără să fie hărțuit, în ciuda simpatiei sale pentru Cantacuzino, și, meditând asupra cauzelor războiului civil, redactă mai multe tratate împotriva uzurii și inegalității sociale.

Când Cantacuzino a urcat pe tron sub numele de Ioan al VI-lea, îl aduse pe Nicolae în anturajul său, la Constantinopol, făcându-l consilierul său în toate problemele importante ale Statului. Sub influența celor doi oameni de încredere ai săi, Nicolae și Dimitrios Kydones, prietenul său din copilărie, pe care îi numea bărbați „ajunși pe creasta înțelepciunii profane, totodată filozofi în acțiune și care au ales viața în castitate, scutită de dezavantajele căsătoriei”, suveranul constitui proiectul de retragere la mănăstirea Manganes; dar a trebuit să renunțe la această idee, din cauza situației politice din Tesalonic.

În timpul întregii aceste perioade, Nicolae se dedica unei intense activități de scriitor, participând în același timp, în mod activ, la viața publică. În septembrie 1347 făcea parte din suita care îl însoțea pe Sfântul Grigore Palama proaspăt ales Arhiepiscop al Tesalonicului: dar poporul își respinse păstorul, iar ei se retraseră la Muntele Athos, unde trairă în isihie și rugăciune, vreme de un an. În 1349 se duse din nou la Tesalonic unde, după înăbușirea revoltei Zeloților și împăcarea partidelor adverse, se proceda la instalarea pe tron a Sfântului Grigore. În 1351, cu prilejul Sinodului care condamna pe Akindynos și proclama isihasmul ca doctrina oficială a Bisericii, Cabasila lua în mod deschis partea teologiei palamite și se declara după aceea favorabil proiectului unui Sinod de Uniune cu Biserica latină, dar fără compromis doctrinal, în timp ce, prietenul său Kydones era de partea adversarilor isihasmului și adopta o atitudine de supunere față de tezele latine.

Un nou razboi civil izbucnind între Ioan al V-lea Paleologu și Ioan Cantacuzino (1353), având drept consecință, destituirea Patriarhului, Sfântul Calist, numele lui Cabasila fu reținut ca posibil succesor, dar în cele din urmă, fu ales Sfântul Filotei (cf. 11 oct). În anul urmator, Nicolae saluta printr-un discurs strălucit încoronarea lui Matei Cantacuzino, în calitate de co-împarat; dar la puțin timp, Ioan Paleologu cuceri puterea cu sprijinul mercenarilor de la Genova, Ioan Cantacuzino fu nevoit să abdice și îmbrațișa viața monahală sub numele Ioasaf. Patriarhul Filotei a fost, la rândul său, destituit și trimis în exil, iar sfântul Calist a fost rechemat în scaunul patriarhal. Nicolae se retrăse de atunci din afacerile publice, pentru a se dedica meditației asupra Tainei lui Hristos trăite în Biserică. Nu se știe dacă a rămas până la sfârșitul zilelor sale „un isihast laic” sau dacă a devenit călugăr, după cum lasă să se înțeleagă anumite pasaje ale operelor sale. În timpul acestei lungi perioade pe care a petrecut-o retras, cu excepția unei șederi de doi ani la Tesalonic, trecu în Constantinopol, frecventând mănăstirile de la Manganes, Xantopulos și Studion, își câștigă reputația unui om ajuns pe nivelul cel mai de sus al virtuții și înalte personalități, precum împăratul Manuel Paleologu, îi cereau sfatul, considerându-l drept părintele lor spiritual. Sfântul evita cu toate acestea să se angajeze din nou în tulburările lumii, preferând să rămână în liniște pentru a compune cele două tratate majore ale sale: Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii și Viața întru Hristos, mărturii ale sfinției sale și considerate, pe bună dreptate, două capodopere ale literaturii creștine. Sfântul Nicolae a adormit în pace, fără să lase nici o mărturie despre ultimele zile ale sale, între 1391 și 1397.

Urmând o altă cale decât cea a Sfântului Grigore Palama, Sfântul Nicolae Cabasila, umanist prin formație dar isihast prin vocație, a știut să arate că îndumnezeirea și unirea cu Hristos constituie ținta finală a vieții spirituale a fiecărui Creștin, și nu doar a călugărilor retrași departe de lume și de obligațiile ei. Transfigurând elementele pozitive ale culturii umaniste a timpului său pentru a se face doctorul unui „isihasm sacramental”, el ocupă, de când pomenirea sa a fost recent introdusă în calendar, locul său meritat în rândul Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe (Omilii la Sărbatorile Maicii Domnului - PG 19).

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Aristocleus, Dimitrian şi Athanasius

Aristocleus a fost preot în biserica-catedrală din cetatea Tamasus din Insula Cipru, ducînt o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. Din pricina marii sale rîvne pentru credinţa în Hristos, Aristocleus s-a învrednicit să audă un glas din ceruri care 1-a învăţat să se ducă la Salamis, cetate a Ciprului, şi să primească acolo cununa muceniciei. Diaconul Dimitrian şi citeţul Athanasius au mers împreună cu dînsul. Sosind la Salamis, aceşti bărbaţi dumnezeieşti au purces la vestirea Cuvîntului. Păgînii i-au prins, şi după ce i-au torturat bestial pe toţi trei,  l-au decapitat pe Aristocleus, iar pe Dimitrian şi pe Athanasius i-au ars de vii, la anul 306.

• Pomenirea Sfântului Naum din Ohrida [al „Ahridului”, în scrierile mai vechi] 

Ziua principală de prăznuire a acestui sfînt se întîmplă la 23 decembrie, dar astăzi este prăznuirea lui de vară (vezi viaţa acestui sfînt la 23 decembrie). La acest praznic de vară al marelui sfînt sîrb Naum, la Sfînta Mînăstire care îi poartă numele se adună mulţime de popor. Sînt aduşi mulţi bolnavi care primesc însănătoşire la moaştele sfîntului, prin rugăciunea cea făcută cu credinţă. Aici s-au vindecat nu numai mulţime de ortodocşi, ci şi mulţime de oameni din alte credinţe, care vin şi ei în număr foarte mare la praznicul acestui sfînt. În anul 1926, un musulman din Resna a adus şi a dăruit un clopot sfîntului locaş, ca semn de mulţumire Sfîntului Naum pentru vindecarea minunată a fratelui lui, care s-a făcut complet sănătos şi s-a ridicat astfel de pe patul morţii. Cel care a adus darul era Jemail Zizo, iar pe fratele lui cel vindecat îl chema Suleiman Zizo. Amîndoi erau cetăţeni de vază ai oraşului Resna.

• Pomenirea Sfântului Calist Întâiul, Patriarhul Constantinopolului

Ca ucenic al Sfîntului Grigorie Sinaitul, Calist a dus timp de douăzeci şi opt de ani o viaţă de mari nevoinţe la Sfîntul Munte Athos, în Schitul Magula şi la Mînăstirea Filoteu. El a întemeiat mai după aceea Mînăstirea Sfîntului Mamas. El a fost ridicat Patriarh al Constantinopolului la anul 1350. După patru ani, el s-a retras din scaunul patriarhal şi s-a retras înapoi în Sfîntul Munte. Dar în timpul domniei lui loan Paleologul, el a fost chemat înapoi în scaunul lui, pe care a rămas pînă la moarte. El s-a odihnit întru Domnul la anul 1368, pe cînd se afla în călătorie la Serres, pornită spre a o întîlni pe Ţarina sîrbilor Elena, care îi ceruse ajutorul împotriva turcilor. Sfîntul Calist a alcătuit, împreună cu Sfîntul Ignatie Xantopol, o minunată carte scrisă spre folosul monahilor, în afară de aceasta, el a scris Vieţile Sfinţilor Grigorie Sinaitul şi Teodosie de la Târnovo, precum şi multe predici. Minunată este şi întîmplarea prin care marele Sfînt Maxim Capsokalivitul a prorocit care avea să fie moartea Patriarhului Calist. Indreptîndu-se către Serbia, Calist a călătorit pe la Sfîntul Munte, întîlnindu-se cu el, Sfîntul Maxim i-a zis: „Acest Bătrîn nicicînd nu-şi va mai revedea turma lui, căci în urma lui se aude fericita cîntare de îngropăciune: Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în Legea Domnului” (Psalmul 118: 1).

• Pomenirea Sfântului Leucius, Episcopul din Brindisi [oraş al Italiei]

Leucius s-a născut la Alexandria şi a intrat la mînăstire din tînăra lui vîrstă. El s-a arătat vrednic de mari descoperiri cereşti şi de primirea covîrşitorului har, astfel încît el şi un mort a înviat şi a scos afară diavolii din oameni. La început el a fost Episcop în cetatea Alexandriei, dar după aceea a trecut în Italia la poruncă cerească, şi s-a dus în păgîneasca cetate Brindisi, botezînd mulţime de popor şi ridicînd o sfîntă biserică închinată Maicii lui Dumnezeu. După multe şi rodnice nevoinţe, el s-a strămutat la locaşurile cele cereşti şi pururea fericite în veacul al cincilea, sub împărăţia lui Teodosie al Doilea.

• Pomenirea Fericitului Studios

Studios a fost consul şi patrician de frunte al slăvtei cetăţi Constantinopole. El a întemeiat Biserica Sfîntului loan Botezătorul de lîngă Porţile de Aur, precum şi mînăstirea Studion, cea chemată după numele lui. Această Sfîntă Mînăstire, numită şi a Studiţilor, s-a făcut faimoasă pentru mulţii sfinţi care au răsărit din ea, duhovnici vestiţi, asceţi şi mucenici ai credinţei, dintre care cel mai mare este Sfîntul Teodor Studitul. Cruciaţii latini au distrus această sfîntă mînăstire la anul 1204, dar împăratul Constantin Paleologul Porfirogenetul a reclădit-o din temelii la anul 1293. Astăzi pe locul acestei sfinte şi slăvite mînăstiri se ridică o moschee turcească.

Cântare de laudă la Sfântul Leucius

„O Leucius sfinte, cel cu inimă fără prihană!

În Cartea Vieţii, printre fericitele nume,

Al tău străluceşte cu veşnică slavă,

Iar pe pămînt Biserica te slăveşte!”

Acesta a fost glasul ce Leucius l-a auzit din ceruri,

Iar în a lui inimă pace binemiresmaiă s-a pogorît.

De aceea împotriva lui Leucius s-a oştit satana,

Însă pe el sfântul l-a călcat

Cu puternicul Semn al Crucii.

Pe el ale dracilor săgeţi nu l-au rănit,

Ci cu puterea lui Dumnezeu el a nimicit urzelile lor.

Domnul putere mare a dat bunului păstor,

Care turma bine şi-a păzit în desfrînatul Egipt.

El de aceea mai departe a fost trimis,

Biserică slăvită la Brindisi să ridice,

Şi acolo popor să înveţe voia Domnului a o păzi.

El acolo mulţimi a botezat, între care mulţi nobili,

Pre toţi luminînd cu făclia Ortodoxiei.

Cu ale sale dumnezeieşti minuni el a minunat lumea,

Iar apoi la Domnul a plecat, spre a-şi primi cununa.

Cugetare

Astfel scrie Sfîntul Ciprian despre nemurire:

„Dacă vreun om de seamă îţi făgăduieşte ceva, tu crezi făgăduinţei lui, neîndoindu-te nici o clipă că ea va fi împlinită de către bărbatul care pururea şi-a ţinut cuvîntul şi este cunoscut ca om de onoare de către toţi. Dar iată, o, omule trădător, că aici însuşi Domnul Domnilor îţi grăieşte ţie, iar tu îndrăzneşti să te îndoieşti de cuvintele Lui! Domnul ţi-a făgăduit ţie nemurirea după ce vei ieşi din această viaţă, şi tu îndrăzneşti să te îndoieşti de cuvintele Lui!? Aceasta înseamnă că tu nu Îl recunoşti pe El drept Dumnezeu; aceasta înseamnă că prin necredinţa ta tu Îl insulţi pe Domnul Dumnezeul tău şi învăţătorul”.

Ah, cît de puternică este credinţa Sfinţilor lui Dumnezeu! Cît de limpede şi pe înţeles şi bine explicată este ea prin aceste exemple, atât de simple, şi atît de puternice! Dar cei necredincioşi se îndoiesc, nu pentru că ar fi mai raţionali, ci tocmai pentru că sînt necredincioşi. Căci cel mai raţional dintre oameni este întotdeauna omul credincios: aceasta pentru că numai el este în stare să vadă adevărul, în oglinda cea curată a sufletului lui.

Luare aminte

Să luăm aminte la uscarea minunată a smochinului neroditor (Matei 21:19)

• La cum Domnul a blestamat smochinul cel fără roade dar cu frunze multe, iar smochinul s-a uscat pe loc;
• La cum şi viaţa mea, deşi înfrunzită foarte cu griji, pofte şi rele cugetări, este cu totul lipsită de roadă, şi poate deci şi ea să cadă sub acelaşi blestem, dacă nu mi-o îmbunătăţesc.

Predică

Despre cum mântuirea noastră este în mâinile lui Dumnezeu – „Calul este gata pentru ziua de război, însă biruinţa vine de la Domnul.” (Pildele lui Solomon 21: 31)

Noi avem obligaţia să fim mereu pregătiţi, dar succesul întreprinderilor noastre atîrnă numai de Dumnezeu. Toate pregătirile şi eforturile noastre sînt numai ca o propunere, sau ca o rugăciune, pe care I-o facem lui Dumnezeu, care nu pot decide deznodămîntul dorit de noi: acesta este doar al lui Dumnezeu.

De aceea, întemeiate pe o îndelungată experienţă, popoarele au scos următoarea vorbă înţeleaptă: Omul propune, iar Domnul dispune.

O, oşteanule al lui Hristos, pregăteşte-ţi mintea aşa cum îţi îngrijeşti un cal bun, într-armează-ţi inima cu virtuţile, disciplinează-ţi voinţa cu nevoinţele, însă cunoaşte că în cele din urmă, după ce ai făcut tot ceea ce a depins de tine, biruinţa vine de la Domnul. O, bunule neguţător al lui Hristos, neguţătoreşte bine în fiecare zi a vieţii tale, schimbînd cele pieritoare pe cele nepieritoare, cele pămînteşti pe cele cereşti, şi moartea pe nemurire, dar cunoaşte, după ce ai împlinit toate, că biruinţa vine de la Domnul. O, plugarule al lui Hristos, ară-ţi adînc inima şi seamănă în ea numai cele bune, aruncă în ea sămînţa cea de soi a Sfintei Evanghelii în fiece zi, scoate în fiece zi din ea buruienile cele scîrbavnice ale păcatului, şi păzeşte-o pre ea cum se cuvine; dar, făcînd toate acestea, cunoaşte că biruinţa vine de la Domnul. Zadarnici i-au fost la Marea Roşie lui Faraon caii cei iuţi ai lui. Zadarnice i-au fost Babilonului bogăţiile lui cînd Domnul 1-a chemat la judecată. Oricît s-ar pregăti omul, o singură clipă poate să-i răstoarne toată munca. Căci mîntuirea stă nu în pregătirile pentru ea, care nu pot lipsi, ci ea este de la Domnul. De aceea sfinţii, care erau cei mai pregătiţi dintre oameni pentru împărăţia lui Dumnezeu, suspinau în ceasul morţii lor, neştiind şi nefiind siguri că vor fi primiţi în împărăţia pentru care s-au jertfit cu lacrimi toată viaţa. O cît de adînc aveau ei înscrise în inimi cuvintele Domnului:

„Cînd veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Sîntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17: 10).

Fraţilor, să ne pregătim pururea şi să fim gata pentru marea zi a ispitirii celei mai de pe urmă, bine înarmaţi şi încinşi, dar nu întru pregătirile noastre să nădăjdim, ci mai vîrtos în Domnul.

O, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul nostru, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pre noi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!