• Pomenirea Sfântului Apostol Petru
Petru a fost fiul lui lona şi fratele lui
Andrei Cel întîi Chemat. El era din tribul lui Simeon, şi din oraşul
Betsaida. El a fost pescar şi s-a numit mai întîi Simon, dar Domnul a
binevoit să îl numească Chefa, sau Petru (loan 1:42). El a fost primul
dintre ucenici care a mărturisit limpede credinţa lui în dumnezeirea lui
Hristos Iisus, cînd a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui
Viu (Matei 16: 16). Dragostea lui Petru pentru Mîntuitorul era foarte mare, iar credinţa lui în El s-a făcut din ce în ce mai puternică.
Cînd Domnul a fost dus la judecată însă, Petru s-a lepădat de El de
trei ori: dar la o singură privire a Domnului, sufletul lui Petru s-a
umplut de remuşcare, de ruşine, şi de plîns cu amar. După Duminica
Pogorîrii Duhului Sfînt, Petru s-a arătat Apostol neînfricat şi puternic
în propovăduirea Evangheliei. Urmînd predicării lui în Ierusalim la
Ziua Cincizecimii, ca la trei mii de suflete au primit Sfintul Botez. El
a predicat cuvîntul lui Dumnezeu în Palestina, în Asia Mică, în Iliria
şi în Italia. Petru a făcut multe şi mari
minuni, în timpul vieţii fiind: el a vindecat bolnavi şi a înviat morţi,
iar bolnavii se vindecau şi numai cînd se aşezau în umbra lui.
El a dat război mare cu Simon Magul, care sa proclamat pe sine dumnezeu,
dar care în fapt era sluga satanei. Petru în cele din urmă 1-a ruşinat
de tot şi 1-a învins. Dar la porunca prietenului acestei slugi
a satanei, anume răul împărat Nero, Petru a fost osîndit la moarte. După
ce 1-a sfinţit pe Linus episcop la Roma, şi după ce şi-a sfătuit din
destul şi şi-a mîngîiat turma lui în Hristos, Petru a mers şi şi-a
întîmpinat moartea cu bucurie. Văzînd
înaintea lui crucea pe care urma să fie răstignit, el a cerut călăului
să-1 răstignească cu capul în jos, socotindu-se nevrednic să moară
răstignit cu capul în sus, ca Mîntuitorul. Astfel, acest mare rob al Marelui Dumnezeu s-a odihnit şi a primit cununa cea nepieritoare a veşnicei slave.
• Pomenirea Sfântului Apostol Pavel
Pavel s-a născut la Tarsus şi era din
seminţia lui Veniamin. La început el s-a numit Saul. El a studiat cu
marele Gamaliil, şi era fariseu şi prigonitor al creştinilor. El s-a
convertit prin minune mare la credinţa în Hristos, prin lucrarea
nemijlocită a Mîntuitorului însuşi. El S-a înfăţişat înaintea lui Saul
pe drumul Damascului, pe cînd Saul pornea către acea cetate ca să-i
prigonească pe creştini. Saul s-a botezat de mîinile Sfîntului Apostol
Anania, s-a numit Pavel din botezul creştin, şi s-a numărat printre
slujitorii celor doisprezece Apostoli mari. Cu
rîvnă de foc, Pavel a predicat Evanghelia pretutindeni, de la marginile
Arabiei şi pînă în Spania, printre iudei şi printre neamuri, primind de
aceea şi supranumele „Apostolul Neamurilor”. Cu cît încercările
prin care trecea erau mai cumplite, cu atît mai mare şi mai
suprafirească era şi răbdarea lui. De-a lungul tuturor anilor predicării
lui, viaţa lui Pavel atîrna de la o zi la alta numai de un fir de păr.
Dar umplîndu-şi zilele şi nopţile cu cele mai mari nevoinţe şi suferinţe
pentru Hristos, bine rînduind Biserica în multe locuri, şi ajungînd la o
mare măsură a desăvîrşirii, la urmă marele Pavel a putut cu adevărat
zice: „Nu eu, ci Hristos vieţuieşte în mine”(Galateni 2: 20). Pavel a fost decapitat la Roma în timpul domniei dementului Nero, în aceeaşi zi în care a fost ucis şi Petru.
Cântare de laudă la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Învăţaţi şi neînvăţaţi, dar aceiaşi în duhul,
Puternici ca îngerii în a Domnului iubire,
Petru cel simplu şi Pavel cel mult învăţat,
Erau amîndoi luminaţi de al Duhului har.
Ei două luminări aprinse au fost,
Candele nestinse, înalte şi preafrumoase, ca stelele strălucind.
Ele pămîntul au străbătut cu a lor lumină,
De la oameni nimic cerînd, şi pe veci îmbogăţindu-i.
Ei mai săraci erau decît cei mai săraci,
Dar au îndestulat lumea;
Ei robi şi întemniţaţi au fost, dar lumea au biruit.
Cu învăţătura lui Hristos ei au îmbogăţit lumea,
Şi cu arme noi pe ea desăvîrşit o au biruit.
Ei o au biruit cu smerenia şi dumnezeiasca pace,
Cu fericita blîndeţe, cu rugăciunea, postirea
Şi cu milostivirea cea de necuprins.
Cînd a vieţii lor zbuciumată zi s-a plecat spre zbuciumata seară,
Sîngerosul Nero năpraznic capăt i-a pus.
Dar cînd Nero, al lumii dement conducător
Poruncit-a a Apostolilor moarte,
Lumea nu mai era a lui, ci-a lor.
Iar ei prin moarte au dobîndit împărăţia.
Sfantul Apostol Petru, mai intai, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii si se chema Simon, inainte de a se intalni cu Domnul. Era frate cu Sfintul Apostol Andrei, "Cel intai chemat" la slujirea credintei. Era cel mai varstnic dintre cei doisprezece ucenici si, deseori vorbea in numele Apostolilor, rugand pe Invatatorul sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Era o fire infocata, cinstita si plina de rodire pentru Hristos si gata, oricand, la uitarea de sine. Cu toata dragostea pentru Iisus Hristos, nu si-a putut invinge slabiciunea, lepadandu-se de trei ori de Domnul sau, tocmai cand Acesta era batjocorit si purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi si cu mult zbucium, a ispasit el intreita lui lepadare de Domnul, iar, la cea de a treia aratare a Domnului Inviat, ucenicilor Sai, Petru redobandeste vrednicia de Apostol, marturisind de trei ori dragostea lui catre Mantuitorul.
Dupa Inaltarea la cer a Domnului si dupa pogorarea Duhului Sfant, a inceput stradania, cea fara odihna, pentru raspandirea credintei si, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Petru nu a precupetit nici o osteneala pentru implinirea poruncii Mantuitorului, de a vesti adevarul mantuirii. A strabatut drumuri lungi si grele, propovaduind Evanghelia in Iudeea, in Antiohia si in Pont, in Galatia, in Capadochia si in Bitinia, ajungand pana la Roma. Desi, mai varstnic, se supune intru totul, hotararilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a intemeiat biserici, a invatat, a mangaiat, a intarit credinta si nadejdea primilor crestini. Cand n-a putut ajunge la frati, a luat pana si a scris cele doua Epistole din Noul Testament, comori de invatatura, care depasesc aurul si pietrele scumpe.
Marele pescar si-a incheiat stradania si viata la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, in ziua de 29 iunie, Sfantul Petru a indurat moarte de Mucenic, in vremea prigoanei impotriva crestinilor, dezlantuita de crudul imparat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astazi se inalta stralucita basilica ce-i poarta numele, verhovnicul Apostolilor a fost rastignit cu capul in jos, pecetluind, cu sangele sau, credinta si dragostea lui fata de Mantuitorul Hristos.
Sa privim, acum, spre cealalta capetenie a Apostolilor, Sfantul Apostol Pavel. A fost barbat invatat, fariseu si rabin in religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel si cunoscator al intregii invataturi din vremea sa. Se numea Saul inainte de a veni la credinta si era de fel din Tarsul Ciliciei. Imputernicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce marturiseau credinta in Hristos si propovaduiau Invierea Lui. Pe cand calatorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe crestinii de acolo, Saul a vazut pe Domnul, Care i S-a aratat in chip minunat, si a crezut in El, lepadand ratacirea in care traise pana atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neinfricat propovaduitor al credintei crestine si sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea buna a Evangheliei Domnului printre popoarele pagane, binevestind in multe locuri din Rasarit, trecand prin Grecia, la Atena, la Corint, in Asia si in Macedonia si ajungand pana la Roma.
In lungile si obositoarele lui calatorii, a indurat nenumarate primejdii, a suferit batai, a fost intemnitat, a indurat foamea si setea. Nici o suferinta nu i-a micsorat ravna de propovaduire a credintei, nici o primejdie nu l-a inspaimantat. Prin toate cetatile, pe unde a trecut, a intemeiat obsti crestine, de care s-a ingrijit tot timpul, sfatuindu-le si indrumandu-le prin epistolele, pe care le trimitea catre frati, cand se afla departe, epistole din care ni s-au pastrat patrusprezece, ca un adevarat tezaur al vietii lui Hristos, ca o adevarata stiinta a mantuirii. Sfantul Apostol Pavel a fost numit "Apostolul Neamurilor", ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele pagane din acele timpuri, iar sfarsitul sau a fost cu moarte de mucenic taindu-i-se capul cu sabia, in aceeasi zi cu Sfantul Petru si sub acelasi imparat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare.
Sa cinstim necontenit pe acesti mari ctitori ai credintei noastre. Cat vor dura cerul si pamantul, faptele si maretia Sfintilor Apostoli nu se vor sterge din istoria mantuirii. Sa-i chemam in rugaciunile noastre si sa fim recunoscatori. Prin credinta, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.
arhiepiscopul Constantinopolului,
la Sfintii Aupstoli Petru si Pavel, si la preaslavita marturisirea lor
Ca cine este mai mare decat Petru si cine este deopotriva cu Pavel, care, cu fapta, si prin cuvant, au impodobit toata zidirea, din cer si de pe pamant, care, din tina trupului, au fost alcatuiti si mai mari decat ingerii s-au aratat ? Deci, ce vom zice despre invatatorii zidirii celei de sus si ai celei de jos ? Ca nu aflu cuvant vrednic, sa laud pe cei ce au proslavit neamul oamenilor pe cei ce tot pamantul si marea au inconjurat si radacinile pacatelor le-au smuls si semintele dreptei credinte le-au aruncat in inimile oamenilor celor nesupusi. Petru - povatuitorul Apostolilor, Pavel - invatatorul lumii si partas cu puterile cele de sus, Petru - propovaduitorul iudeilor, Pavel - mangaierea neamurilor. Si, priviti intelepciunea cea covarsitoare a Stapanului, ca, pe Petru, din pescar l-a ales, iar, pe Pavel, din facatorii de corturi. Si aceasta, tot spre folos a facut-o, ca sa se cufunde in adanc.
O, prea fericita pereche, careia ti s-au incredintat sufletele lumii intregi. Petru - incepatura dreptei credinte, marele aratator de cele sfinte ale Bisericii, sfatuitorul cel trebuincios al crestinilor, odorul puterilor de sus. Apostolul cel cinstit de Stapanul. Pavel - marele propovaduitor al adevarului, lauda lumii, omul cel din cer si ingerul cel de pe pamant, slava Bisericii, vulturul zburator intru cele inalte, alauta Duhului, privighetoarea si viersul cel dulce-graitor, gura Stapanului, slujitorul cel treaz al lui Hristos, Pavel si Petru, cei impreuna injugat la jugul Bisericii, cu ce bun castig ati dobandit lumea, cei ce crucea lui Hristos ati purtat-o, in loc de jug, iar, in loc de calauza, pe Mantuitorul l-ati purtat, si, in loc de povara, cele doua asezaminte ale Scripturiior, iar, in loc de imboldire, darul Sfantului Duh l-ati avut. Pavel si Petru, cei ce, in fiecare zi, lumineaza Biserica, camarile Stapanului, casele de oaspeti a toata lumea, corturile Duhului, scolile de talcuire ale Sfintei Treimi, dascalii Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu.
Petru, dorirea mea cea dumnezeiasca, Pavel, vasul alegerii, toiagul meu; Petru, locasul lui Dumnezeu; Pavel, gura lui Hristos, vioara Duhului; omul cel de trei coti, care, insa pana la cer a ajuns. Cel ce intr-un loc era cuprins si pe toata lumea a adunat-o imprejurul Stapanului, care de la Ierusalim, Evanghelia lui Hristos, a dus-o pana in Iliric, drumetul cel iute alergator, vulturul care a zburat la ceruri, cel plin de dumnezeiescul dar, cel marturisit de Domnul sa poarte numele Lui inaintea lumii intregi, cela ce, pana la al treilea cer, a strabatut si in Rai a intrat si pana la dumnezeiescul Scaun, cel neeuprins de minte, s-a suit si a auzit taine negraite, care nu sunt cu putinta omului a le grai. Dar, ce vom zice si despre Petru ? Privirea cea dulce a Bisericii, stralucirea lumii, porumbita cea curata, povatuitorul Apostolilor, Apostolul cel fierbinte, cel ce fierbea cu duhul, ingerul si omul, plin de dar, piatra cea tare a credintei, cugetul cel inlelept al Bisericii, cela ce "fericit" a fost numit de gura Stapanului, cela ce cheile Imparatiei cerurilor, de la Domnul Insusi, le-a luat.
Voi, Petru si Pavel, ati rapit randurile ingerilor. Si pentru ce graiesc multe ? Insusi Domnul va lauda pe voi, zicand: Voi sunteti lumina lumii, cei mai indestulati decat imparatii, cei decat bogatii, mai puternici, cei decat ostasii mai tari, cei decat inteleplii, mai intelepti, cei decat filozofii, mai filozofi, cei decat ritorii, mai frumos cuvantatori, cei ce nimic nu aveti si pe toate le tineti. Voi sunteti rabdarea mucenicilor, voi, dreapta credinta a patriarhilor, nevointa monahilor, cununa fecioarelor, pacea celor casatoriti, fraul bogatilor celor rapitori, infranarea celor inversunati, acoperamantul imparatilor, zidurile crestinilor, luptatorii impotriva barbarilor, zabala in gura ereticilor, cei ce omorati patimile cele necuvantatoare ale trupurilor, cei ce izgoniti legiunile dracilor, cei ce ati surpat capistele idolilor pagani, cei ce, pe cele de sus si pe cele de jos le-ati mostenit; ca cheile celor de sus le-ati luat, iar pacatele celor de jos a lega si dezlega aveti putere. O, minunea celui simplu, o intelepciunea celui necarturar. Petru, cela ce prin umbra lui pe cei slabanogi ii intarea si poarta o dezlega. Pavel, cel ce, prin hainele lui, bolile le gonea si pe draci ii alunga. Cei ce, in mijiocul lor, pe Hristos Domnul, il aveau si salas al Sfantului Duh erau, Pavel, randuneaua Bisericii, cea neostenita, Petru cel ce, ca o privighetoare, neincetat canta lumii, de-a pururea. Stalpii Bisericii, luminatorii cei mari ai lumii, unul mai inalt decat altul, si, impreuna, mai buni decat toata zidirea.
Bucura-te Petru, piatra credintei; Bucura-te, Pavel, lauda Bisericii; Bucura-te Pavel, grija Bisericilor; Bucura-te Petru, podoaba lumii; Bucura-te Pavel intrarea Raiului; Bucura-te Petru, dascalul imparatiei cerurilor; Bucura-te Pavel, limanul cel linistit al celor inviforati; Bucura-te Petru, cela ce, de multe laude, te-ai invrednicit, de la Domnul; Bucura-te Pavel, cela ce al multor daruri esti impartitor; Bucura-te, Petru, cel fierbinte, care aprinzi cu Duhul cel Sfant; Bucura-te, Pavel, drumetul cel cu buna alergare. Cei ce toata lumea cea de sub soare cu sfanta propovaduire ati luminat-o, cei ce nenumarate rele ati patimit pentru Biserica, in temnita inchisi, de iudei urati, de barbari tarati, de imparati chinuiti, cei ce a rasufla nu erati slobozi si a inceta invatatura nu sufereati. Cei ce nu puteati misca madularele trupului, din pricina legaturilor si pe toata lumea, cea legata prin pacat, ati dezlegat-o. Voi, care taberele dracilor, cu totul, le-ati biruit, iar darul Preasfantului Duh in lume s-a intors. Voi ati risipit negura ratacirii, voi semintiile dracilor le-ati surpat, voi capistele paganilor le-ati stricat, voi toata slujirea de Dumnezeu, cea cu nume mincinos, cenusa ati facut-o. Voi, vanturand, neghina din grau ati lepadat-o si invatatura voastra, cea din toate zilele, in Biserica, roada curata ati aratat-o.
Deci, ce multumiri va vom aduce, voua, celor ce atata v-ati ostenit pentru noi ? Imi aduc aminte de tine, Petru si ma inspaimant. Imi aduc aminte de tine Pavel si, inspaimantandu-ma, ma podidesc lacrimile. Ce sa zic, nu stiu, si nu stiu ce sa graiesc, privind necazurile voastre. Cate temnite ati sfintit, cate legaturi ati luminat, cate inchisori, cu invataturile voastre, ati umplut, cate lanturi ati stralucit, cate munci ati rabdat, cate locuri, cu talpile voastre, ati sfintit, cate ocari ati patimit, cum pe Hristos l-ati purtat, cum Bisericile le-ati veselit, cu propovaduirea voastra. Binecuvantata este sangerarea madularelor voastre, pentru Biserica. Voi cu totul, intru toate, L-ati urmat pe Hristos. Ca, in tot pamantul, a iesit vestirea voastra si la marginile lumii graiurile voastre. Ca Biserica, cea logodita de voi Domnului, nerupta o va pazi Hristos. Ca cine, tinand vrednicia de invatator, a indraznit sa zica, vreodata, ceva, in afara de predania voastra ? Voi, pe toti dascalii, i-ati intrecut, voi, pe toti cuvantatorii de Dumnezeu, i-ati invatat pe toti intunecatii, i-ati luminat, rabdarea voastra a biruit orbirile noastre, cei ce v-ati rugat sa fiti, voi, anatema, pentru ca lumea sa o dobanditi.
Deci, cu ce va vom rasplati voua, pentru toate bunatatile, pe care ni le-ati dat noua ? Astazi, este pomenirea patimilor voastre. Astazi, este praznuirea marturisirii voastre pentru Hristos. Astazi, toti, veselindu-ne, cinstim sfinlele voastre moaste. Bucura-te, Petru, cel ce te-ai impartasit de lemnul crucii si asemanarea Dascalului n-ai voit a te rastigni in rastignire dreapta, precum Stapanul nostru, ci mai mult cu capul in jos, ca cel ce faceai calatoria ta de pe pamant la cer. O, binecuvantate piroane, care ati patruns sfintele sale madulare. Bucura-te, cel ce, cu indrazneala, in mainile Stapanului, sufletul l-ai dat, iubitorule de Stapan si bineslujitorule al Domnului, cel ce ai slujit Domnului fara de imprastiere, Biserica logodindu-i-o cu toata sarguinta, cel ce fierbeai cu duhul, Apostol credincios al Stapanului tuturor. Iar tie, Pavel, de trei ori fericite, omul cel nepovestit, capul ti s-a taiat. Ce fel de sabie a trecut prin gatlejul tau, gura a Stapanului, cel ce esti minunarea cerului insusi si pamantului infiorare ? Sabia aceea faca-se mie, in loc de cununa, ca am primit sangele tau ? Treizeci si cinci de ani ai slujit Domnnului, cu toata sarguinta, savarsindu-ti drumul, pentru dreapta credinta, te-ai odihnit in Domnul, la saizeci si opt de ani.
Pentru aceasta si noi, in ciuda pacatelor noastre, fericitele voastre glasuri le slavim. Bucurati-va intru Domnul, totdeauna, neincetat, pentru noi rugati-va. Fagaduintele voastre impliniti-le. Ca strigi, fericite Petru, asa zicand: "Ma voi sargui, dupa ducerea mea, sa fac pomenire despre voi". Iar, fericitul Pavel, catre Dascalul si Domnul tuturor, s-a dus dupa multe osteneli. Si au adormit, amandoi, intru marea cetate Roma, in 29 de zile ale lui iunie, in zilele lui Nero cel fara de lege. Deci, toata sarguinta datori suntem a o arata, iubitilor, rugandu-ne Imparatului a toate, lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca sa ne invredniceasca pe noi, din iubirea Sa de oameni, a ramane neclatinati in predaniile si invataturile lor. Ca sa dobandim mila inaintea Divanului Lui. Ca lui Dumnezeu Tatal I se cuvine slava, impreuna si Preasfantul si bunului si de viata facatorul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sinaxar 29 Iunie
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor
Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi
Pavel.
La
aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să
gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.
De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră,
asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii
lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas
alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor.
Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se
dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui
Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu
mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale.
Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe
fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii,
iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la
pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe
Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi
îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia
în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a
pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon
vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos,
precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la
chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i
rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu
nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc,
drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă
dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a
schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.
Iar
Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei,
fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise.
Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica
Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul
mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi
orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a
fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în
Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas
alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi
a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a
săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero
pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din
tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a
săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au
pus. Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la
căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era
cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa
împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin
cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor
sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe
cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de
Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în
biserica Sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în
cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta
biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu
biserici.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cugetare
Simon Petru şi Simon Magul
Duşmanii creştinismul iubesc mult să
scoată în faţă pilde de minuni lucrate de păgîni, ca astfel să-i înşele
pe cei uşor de înşelat, să bîrfească credinţa creştină şi să
preaslăvească păgînismul, vrăjitoria, descîntecele, satanismul, şi toate
celelalte şarlatanii. Nu încape îndoială
că Satan, prin ale lui slugi, încearcă şi el să se dea făcător de
minuni, dar minunile lui nu pornesc din dragostea de oameni, din
împreună pătimire cu ei şi din credinţa în Dumnezeu, ci ele pornesc din
sataniceasca mîndrie, egoism, iubire de sine, şi ură faţă de oameni.
Citind Sfintele Scripturi şi mai cu seamă Faptele Apostolilor, creştinul trebuie să-şi dea seama de diferenţa ca de la cer la pămînt care există între minunile cele dumnezeieşti şi înşelăciunile şi şarlataniile satanice, care vor să treacă drept minuni.
În această privinţă, creştinul trebuie
să-şi aducă întotdeauna aminte de Simon Petru şi de Simon Magul. El
trebuie să compare minunile pe care le făcea Apostolul Petru, şi
aşa-numitele minuni pe care le izvodea Simon Magul. Apostolul a prefăcut
inimile de piatră ale oamenilor în inimi nobile, sensibile şi pline de
credinţă. El a vindecat bolnavii şi a înviat morţii – şi toate acestea
numai cu rugăciunea şi cu credinţa în lisus Hristos, Domnul Dumnezeu Cel
Viu. Pe cînd Simon Magul uluia gloatele cu scamatorii diabolice.
Sfîntul Apostol Petru era prietenul lui Dumnezeu, pe cînd Simon Magul
era prietenul şi protejatul perversului şi dementului Nero, care şi-a
sfîrşit necurata lui viaţă punîndu-şi singur capăt zilelor. Aşa-numitele
minuni ale fakirilor păgîni aparţin aceleiaşi categorii de iluzionism
satanic şi înşelăciune pe care le practica şi Simon Magul. Aşa cum de la
depărare mare suprafaţa largă de nisip încins seamănă cu apele mării,
tot aşa seamănă şi „minunile” fakirilor cu adevăratele minuni de viaţă
făcătoare ale creştinismului.
Luare aminte
Să luăm aminte la vindecarea minunată a lui Bartimeu cel orb (Marcu 10: 46):
- La cum Bartimeu L-a rugat pe Domnul cu glas mare strigînd: „Ai milă de mine!”
- La cum Domnul i-a zis lui: Vezi!
- La cum, de mă voi ruga şi eu cu credinţa lui Bartimeu, Domnul va da şi orbitului meu suflet vederea.
Predică
Despre frica de Domnul – „Petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre” (I Petru l: 17).
Acestea sînt cuvintele Marelui Apostol
Petru, cuvinte care au o îndoită întemeiere: cea venită din insuflarea
dumnezeiască, şi cea venită din experienţa adîncă a trăirii vieţii. Din
insuflare dumnezeiască, pescarul cel simplu şi neştiutor de carte s-a
făcut învăţător şi dascăl preaînvăţat popoarelor, stîlp al Credinţei şi
preaputernic făcător de minuni. Prin experienţa adîncă a trăirii vieţii
personale, el a învăţat că toată înţelepciunea şi puterea omului vin
doar de la Dumnezeu şi că omul trebuie astfel să aibă din belşug şi
statornic frică faţă de El, şi faţă de nimeni şi nimic altceva. Nebunul
se înspăimîntă doar atunci cînd vede lucind fulgerul şi cînd aude
tunetul furtunii, dar omul înţelept se teme de Domnul în fiecare zi şi
în fiecare ceas. Căci Ziditorul fulgerului şi furtunii este mult mai
înfricoşat decît fulgerul şi furtuna înseşi, şi mai ales, el este
pururea cu tine.
De aceea, nu este destul să te temi de Domnul numai din cînd în cînd, ci trebuie să te temi de Domnul cu fiecare răsuflare.
Căci frica de Domnul este mai proaspătă
şi mai răcoritoare decît ozonul cel mai curat, atunci cînd se pogoară în
atmosfera viciată a sufletului tău. Acest ozon aduce curăţire,
purificare, uşurare, bună mireasmă şi sănătate. Pînă ce nu s-a întărit
în frica de Domnul, Petru era doar Petru, iar nu Marele Apostol Petru,
eroul, învăţătorul lumii, şi făcătorul de minuni. O fraţilor, să nu ne
fie nouă a ne bucura mai înainte de seceriş.
Această viaţă a noastră nu este secerişul, ci timpul semănatului întru nevoinţele trupului, şi sudoarea feţei, şi întru frică mare pentru mîntuirea noastră. Semănătorul cu frică şi trăieşte pînă ce nu vede că semănăturile lui au rodit, şi pînă cînd nu le strînge în hamabare. Să ne amînăm şi noi bucuria pînă la ziua secerişului, căci acum este vremea nu a bucuriei, ci a nevoinţelor întru frică şi cutremur.
Oare mîntui-mă-voi? Iată
întrebarea care trebuie să ne ardă zi şi noapte, în acelaşi fel în care
îl chinuie şi pe semănător întrebarea: Oare izbuti-voi să culeg roadele
muncii mele semănate cu sudoare în acest ogor? Semănătorul pururea
seamănă cu sudoare. Să facem şi noi la fel, nevoindu-ne cu frică şi cu
cutremur în tot timpul pribegirii noastre pe acest pămînt.
O, Atotînfricoşate şi Preaputernice
Doamne, viază-ne pre noi întru frica Ta. Căci Ţie se cuvinte toată slava
şi mulţumirea în veci, Amin!
