30 iunie – ✝) Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț ; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Balikinskaya”; Soborul Sf. Apostoli; Țareviciul Petru; Sf. Cuv. Gheorghie Ivireanul

 

 

 

Icoana Maicii Domnului „Balikinskaya”

În timpul războiului cu suedezii, icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” a lăcrimat. În acea perioadă, icoana se afla în casa lui Dulskogo Pan, cel care a adus-o pe tărâmul rusesc. Văzând minunea, acesta a promis că va construi o biserică în care va așeza icoana Fecioarei Maria. Nedorind să se despartă de icoana făcătoare de minuni, el a întârziat zidirea bisericii. Însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat în vis lui Dulsky și i-a poruncit să construiască biserica în care a promis că va așeza icoana Sa.

Icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” este prăznuită pe 30 iunie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu își are numele de la satul Balykina, din provincia Cernigov. În unele sinaxare rusești mai este numită și icoana Maicii Domnului „Volyn”.

Potrivit tradiției, icoana a fost adusă în Rusia în secolul al XVII-lea, în timpul domniei lui Mihail Romanov, de refugiații ortodocși din Galicia.

În timpul războiului cu suedezii, icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” a lăcrimat. În acea perioadă, icoana se afla în casa lui Dulskogo Pan, cel care a adus-o pe tărâmul rusesc. Văzând minunea, acesta a promis că va construi o biserică în care va așeza icoana Fecioarei Maria. Nedorind să se despartă de icoana făcătoare de minuni, el a întârziat zidirea bisericii. Însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat în vis lui Dulsky și i-a poruncit să construiască biserica în care a promis că va așeza icoana Sa.

După acest vis, el a zidit biserica cu hramul Sfântului Nicolae și a mutat icoana în ea. Mutarea icoanei s-a săvârșit în ziua de 4 august 1711. Din acel moment, icoana a devenit cunoscută ca icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” și a săvârșit numeroase minuni.

Pe 24 iunie 1811, contesa Anna Ivanovna Bezborodko a ferecat icoana într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase. Pe îmbrăcămintea icoanei stă scris ca mărturie: „Această ferecătură a fost donată de contesa Anna Ivanovna Bezborodko pe 24 iunie 1811”.

Icoana este renumită în tot cuprinsul Rusiei pentru vindecările minunate și variate pe care le săvârșește. Este cunoscută în special pentru vindecările afecțiunilor sistemului nervos. Printre minunile cele mai cunoscute sunt: izbăvirea localității Rozhkov de epidemia de holeră din anul 1872, izbăvirea de ciumă a satului Kovalevkepred din anul 1876 și vindecare de pneumonie a unei familii în anul 1886.

Icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” este pictată pe pânză lipită pe lemn. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu își ține mâinile împreunate în rugăciune, iar Pruncul Hristos se odihnește în poala Maicii Sale.

O copie fidelă a acestei sfinte icoane a aparținut Sfântului Ioan Maximovici, Mitropolit de Tobolsk (prăznuit pe 10 iunie † 1715) de când era Episcop de Cernigov. Sfântul Ioan a fost cel care a dat binecuvântare ca în jurul bisericii în care se afla icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” să se formeze o mănăstire în anul 1712. Aceasta a funcționat până în anul 1923, când a fost închisă și demolată.

În anul 1993, Biserica Ortodoxă din Rusia a hotărât redeschiderea și restaurarea mănăstirii. Doi ani mai târziu, în 1995 icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” a fost așezată  în biserica mănăstirii. În toată această perioadă, icoana fusese păstrată în secret de câțiva creștini evlavioși, pentru a evita distrugerea ei.

Viaţa Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

Sfântul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeţ din Munţii Apuseni şi, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeţ din judeţul Alba, având o viaţă duhovnicească îmbunătăţită şi învrednicindu-se încă din tinereţe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luând din tinereţe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiţi eremiţi meşteşugul luptei duhovniceşti. Apoi, curăţindu-şi mintea de cugetele cele rele şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obşte şi a ajuns vestit povăţuitor de suflete, întemeind o obşte de monahi aleşi.

În tradiţia locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga şi postea, săvârşind sfintele slujbe cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. În toată săptă­mâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvârşea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta şi Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii.

Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din Munţii Râmeţ, precum şi al sătenilor din Ţara Moţilor. în posturi cerceta pe toţi sihaştrii ce se nevoiau în peşteri de piatră şi el însuşi se ostenea la rugăciune împreună cu dânşii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl aşteptau credincioşii şi mocanii de prin munţi. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales cei stăpâniţi de duhuri rele, şi cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.

Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopaţi şi fiind mare arşiţă, încât toţi sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre şi se cheamăIzvorul Cuviosului Ghelasie. Mulţi săteni iau apă din el pentru sănătate şi binecuvântare.

Altădată, urcând Sfântul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fân, şi-a cunoscut dinainte sfârşitul. Deci, rugându-se mult, şi-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvârşită dragos­te, să iubească Biserica şi să fugă de beţie, desfrâu şi de tot păcatul. Apoivsărutându-i pe toţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

În tradiţia mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii şi mulţi bolnavi se vindecau la mormântul lui.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul credin­cioşilor veniţi la mănăstire pentru rugăciune şi închinare.

Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina - Timiş, i-a fost vindecată mâna bolnavă prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfântului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă, din Cocora - Alba, şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la Moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului, de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei, şi care consem­nează numele „Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului „Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transil­vaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.

Deci, fără îndoială, Sfântul Ghelasie a fost Arhiepiscop şi păstor sufletesc al credincioşilor din centrul Transilvaniei şi din Munţii Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgându-se la bătrâneţe în mănăstirea de metanie, Râmeţ.

Iar vieţuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu veneraţie părţi din sfintele moaşte, ştiind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi de suferinţe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

• Soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi Întrutotlăudaţilor Apostoli

Deşi fiecare dintre cei doisprezece Mari Apostoli ai lui Dumnezeu au zilele lor aparte de prăznuire de-a lungul anului bisericesc, Biserica a rînduit anume această sfîntă zi ca împreună Prăznuire a Sinaxei lor, sau a sfîntului lor Sobor, între care se numără şi Sfîntul Pavel. Iată numele şi zilele aparte de prăznuire a fiecăruia dintre cei Doisprezece Apostoli: Petru (29 iunie și 16 ianuarie), Andrei (30 noiembrie),  Iacov, fiul lui Zevedeu (30 aprilie), Ioan Teologul (26 septembrie și 8 mai), Filip (14 noiembrie), Vartolomeu (11 iunie și 25 august), Toma (6 octombrie), Matei Evanghelistul (16 noiembrie), Iacov, fiul lui Alfeu (9 octombrie), Tadeu sau Iuda, fratele lui lacov (19 iunie), Simon Zilotul (1o mai), Matias (9 august) și Pavel (29 iunie). Să ne aducem acum aminte şi de cum şi-a încheiat viaţa lui pe pămînt fiecare dintre aceşti bărbaţi preasfinţi şi luminători ai lumii de care lumea nu a fost vrednică: Petru a fost răstignit cu capul în jos. Andrei a fost răstignit pe crucea în formă de X. lacov, fiul lui Zevedeu a fost decapitat. loan Cuvîntătorul de Dumnezeu s-a odihnit în chip tainic (trupul lui nu s-a mai găsit în mormîntul în care fusese pus). Filip a fost răstignit. Vartolomeu a fost răstignit, biciuit şi decapitat. Toma a fost străpuns de cinci săgeţi. Matei Evanghelistul a fost ars de viu. lacov fiul lui Alfeu a fost răstignit. Tadeu sau Iuda Fratele lui lacov a fost răstignit. Simon Zilotul a fost răstignit. Matias a fost bătut cu pietre şi la urmă, mort fiind, i s-a tăiat capul. Pavel a fost decapitat.

• Pomenirea Ţareviciului Petru

Petru era de neam tătar şi nepotul de frate al Hanului tătar Berkai. El a auzit odată o predică despre mîntuirea sufletului rostită de Sfîntul Chiril al Rostovului, iar acele cuvinte i-au intrat în inimă adînc. Cînd a mai fost de faţă şi la minunata vindecare a fiului lui Berkai prin rugăciunile Sfîntului Chiril, el a părăsit în taină Hoarda de Aur şi s-a refugiat la Rostov, unde a luat Sfîntul Botez. El s-a închinat pe sine din toată inima, din tot cugetul şi din toată virtutea lui tuturor nevoinţelor şi studierii cu osîrdie a Sfintelor Scripturi şi Dreptei Credinţe. Astfel petrecînd el, i s-au înfăţişat odată la malul unui lac înşişi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, la ceasul nopţii în vis, şi i-au poruncit lui ca să le zidească lor o biserică în chiar acel loc, şi i-au dat şi banii îndestulători pentru sfinta zidire. Fericitul Petru cu adevărat a ridicat o preafrumoasă şi slăvită biserică în acel loc, şi a fost tuns monah în ea pe cînd s-a aflat la adînci bătrîneţe, după moartea soţiei lui. Fericitul Petru a adormit cu pace la foarte adînci bătrîneţi, în a douăzeci şi noua zi a lunii iunie din anul 1290, iar biserica de el durată s-a făcut mînăstire, care există şi în ziua de azi: ea se numeşte Mînăstirea Petrovsk.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Gheorghie Ivireanul [Georgianul]

Gheorghie s-a născut în Georgia la anul 1014 şi era înrudit cu regii georgieni. El a primit o foarte înaltă şi solidă educaţie clasică încă din copilăria lui, dar inima îl trăgea către viaţa duhovnicească cea întru Dumnezeu. După ce a vieţuit întru multe nevoinţe pe lîngă vestitul duhovnic Gheorghe de la Muntele Negru, el s-a dus la Sfîntul Munte şi şi-a continuat acolo nevoinţele în Mînăstirea Iviron, căreia i-a ajuns şi stareţ. Cu ajutorul împăratului Constantin Monomahul, el a refăcut Ivirul şi a acoperit biserica mînăstirii cu un acoperiş de plumb, care rămîne pînă în ziua de astăzi. El a tradus Sfintele Scripturi, Proloagele şi cărţile Sfintelor Slujbe în limba georgiană. Regele Bagrat 1-a chemat în Georgia ca să povăţuiască poporul. El a fost primit cu onoruri regale în patria lui şi a călătorit pretutindeni, învăţînd şi clerul şi poporul. Ajungînd la adînci bătrîneţi, el a dorit să se întoarcă şi să-şi ia obştescul sfîrşit la Sfîntul Munte, şi a şi pornit la drum, dar moartea 1-a aflat la Constantinopol, anul fiind 1067. Sfintele lui moaşte au fost mutate în Mînăstirea Ivirul. Deşi ziua sfintei lui adormiri a fost în douăzeci şi patru de zile ale lunii mai, georgienii îl prăznuiesc la 30 iunie, socotindu-1 întocmai cu Apostolii.

Sinaxar 30 Iunie

În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit.

PETRU:

Petru apostolul şi întâiul ucenicilor, propovăduind întâi Evanghelia în Iudeea şi în Antiohia, după aceea în Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi biruind cu minunile pe Simon vrăjitorul, a fost răstignit de Nero cu capul în jos şi aşa şi-a primit sfârşitul.

PAVEL:

Pavel apostolul şi corifeul apostolilor, întrecând pe toţi apostolii cu dumnezeiască râvnă şi cu credinţa în Hristos, propovăduind pe Hristos din Ierusalim până la Iliric, şi mergând la cetatea Romei, i s-a tăiat capul de către Nero.

ANDREI:

Andrei apostolul, cel întâi-chemat şi fratele lui Petru, propovăduind pe Hristos în toată marginea Mării din Bitinia, a Pontului şi a Armeniei, şi întorcându-se prin Pont şi Bizanţ, s-a pogorât până la Elada, şi fiind răstignit de Egeat la Patarele Ahaiei, şi-a primit sfârşitul.

IACOV:

Iacov apostolul şi fiul lui Zevedei propovăduind pe Hristos în toată Iudeea, a fost omorât de Irod Agripa cu sabia, pentru buna sa îndrăzneală.

IOAN:

Ioan evanghelistul şi cuvântătorul de Dumnezeu şi fratele lui Iacov, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos, propovăduind pe Hristos în Asia, şi fiind izgonit de Domiţian la Patmos, şi trăgând multă mulţime de popor către Hristos, s-a întors la Efes şi s-a odihnit cu pace, plin fiind de zile.

FILIP:

Filip cel din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean fiind cu Andrei şi cu Petru propovăduind şi el pe Hristos în Asia şi în Ierapoli cu Mariamni, sora sa şi cu Vartolomeu, pe urmă fiind răstignit de către elini în Ierapole, şi-a primit sfârşitul.

TOMA:

Toma, care şi Geamăn se zice, propovăduind Evanghelia lui Hristos la parţi, mideni, perşi şi indieni, cei ce se zic bogaţi, s-a săvârşit fiind pătruns de dânşii cu suliţe.

BARTOLOMEU:

Bartolomeu apostolul propovăduind Evanghelia lui Hristos la indienii ce se zic bogaţi, a fost răstignit în Urvanupoli, de şi-a primit sfârşitul într-însa, iar sfintele lui moaşte punându-le într-o raclă de fier, le-au aruncat în mare.

MATEI:

Matei, care şi Levi se zice, fratele lui Iacov Alfeu, vameşul şi evanghelistul, care şi ospăţ mare a făcut lui Iisus, propovăduind pe Hristos, şi fiind împroşcat cu pietre, a răposat în Ierapoli Asiriei, primindu-şi sfârşitul prin foc.

IACOV ALFEU:

Iacov Alfeu şi fratele lui Matei, căci amândoi aveau tată pe Alfeu, fiind spânzurat pe cruce de cei necredincioşi, şi-a primit sfârşitul.

SIMON ZILOTUL:

Simon Zilotul cel din Cana-Galileei, care şi Natanail este numit în Evanghelia după Ioan, trecând prin toată Mauritania şi prin Africa, propovăduind pe Hristos, şi fiind răstignit de dânşii, s-a săvârşit.

TADEU:

Iuda al lui Iacov, care de Luca şi în Evanghelie şi în Fapte este numit Iuda, iar de Matei şi de Marcu este numit Tadeu şi Liveu, frate fiind după trup Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia în Mesopotamia, apoi a răposat în cetatea Ararat, fiind spânzurat şi săgetat de necredincioşi.

MATIA:

Matia care în locul vânzătorului a fost pus în număr cu apostolii, propovăduind pe Hristos în Etiopia, şi chinuit fiind de dânşii cu multe chinuri, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

IACOV, RUDA DOMNULUI:

Iacov, ruda Domnului, şi fecior lui Iosif logodnicul, fiind întâiul episcop al Ierusalimului, fiind aruncat jos de pe aripa templului şi lovit în cap cu un mai de cele de la nălbitori, şi-a primit sfârşitul.

SIMEON:

Simon care şi Simeon şi Cleopa se cheamă, feciorul lui Iosif şi fratele lui Iacov, al doilea episcop al Ierusalimului. Acesta a trăit o sută douăzeci de ani, căci era rudenie Domnului, şi din neamul lui Iuda; fiind osândit şi silit de Domiţian, împăratul Romei, să bea otravă ce era scoasă din târâtoare veninoase, din şerpi, scorpii şi din păianjeni, n-a păţit nici o stricăciune; apoi fiind răstignit de Traian împăratul, s-a săvârşit.

VARNAVA (BARNABA):

Varnava, care şi Iosif se zice, de care se aminteşte în Faptele Apostolilor, a scris Evanghelia după Matei cu mâna sa, şi s-a săvârşit ucis cu pietre în Cipru.

MARCU:

Marcu evanghelistul, care era ucenic şi fiu duhovnicesc lui Petru, corifeul apostolilor, şi a scris de la dânsul Evanghelia, a propovăduit Evanghelia în Alexandria şi prin ţinuturile ei până la Pentapoli. După aceea, fiind tras în Alexandria Egiptului şi fiind ars, a mărturisit şi l-au îngropat acolo.

LUCA:

Luca evanghelistul şi doctorul (şi cu Pavel dimpreună călătorul) a scris Evanghelia după propovăduirea fericitului Pavel, încă şi Faptele Apostolilor; după ce s-a dus de la Roma, lăsând acolo pe Pavel, a învăţat prin toată Grecia precum se spune, şi s-a săvârşit cu pace la Teba Beoţiei, fiind de 80 de ani. Şi se spune că el cel dintâi a zugrăvit icoana Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi a pururea Fecioarei Maria, ceea ce L-a născut pe Dânsul, şi a corifeilor apostolilor, şi de acolo a ieşit în toată lumea acest binecredincios şi a tot cinstit lucru.

FILIP:

Filip, care este pomenit în Fapte, cel ce este din Cezareea Palestinei, care a fost însurat şi a avut patru fiice proorociţe, a fost făcut de apostoli diacon, şi a botezat pe Simon, ce se făţărnicise, şi a luminat de asemenea pe etiopianul famen. Acesta propovăduind în Trala Asiei, a murit acolo cu toate cele patru fiice ale sale.

ANANIA:

Anania apostolul şi episcopul Damascului, care prin descoperire dumnezeiască a botezat pe Pavel, făcând multe tămăduiri în Damasc şi în Elefterupoli, a fost bătut cu vine de bou de guvernatorul Lupian, şi zgâriat pe coaste şi ars cu făclii, apoi ucis cu pietre afară din cetate.

JUST:

Iosif, care şi Just şi Varsava este numit, a fost la un gând cu cei 70 de ucenici, fiind unul dintre ei.

ŞTEFAN:

Ştefan, întâiul mucenic, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, este pomenit în Faptele Apostolilor. El a fost omorât cu pietre de iudei, fiind îndemnător şi Pavel la moartea lui. După aceea în zilele marelui Constantin, au fost aduse moaştele lui în Constantinopol şi aşezate în Costanziani.

PROHOR:

Prohor, şi acesta din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Nicomidiei din eparhia Bitiniei, cu pace s-a săvârşit.

NICANOR:

Nicanor unul fiind din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Bostrilor Arabiei, de elini prin foc a fost ucis.

PARMENA:

Parmena, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, în vederea apostolilor, cu pace s-a săvârşit în slujba sa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Meliton, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel din Sinopi, care s-a săvârşit târât pe pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Mihail grădinarul, care a mărturisit în Atena la anul 1770.

Tot în această zi, facem şi pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.

În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeţ, un monah cu viaţă îmbunătăţită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioşii din partea locului, l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar vieţuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu veneraţie părţi din moaşte ştiind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi suferinţe. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei şi care consemnează numele, "Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioşilor veniţi la Mănăstire pentru rugăciune şi închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiş), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă din Cocora (Alba) şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântare de laudă la Sfinţii Apostoli

Lumea întreagă ca o pustie era,

Străbătută de-a curmezişul

De Carul de Foc al Duhului.

Chipuri de foc sînt Sfinţii Apostoli.

Prin ei Duhul Sfint zidirea

O a înnoit.

Pustia cea moartă la viaţă s-a întors

Străbătută fiind de-a curmezişul

De nori repezi de minunat har.

Apostolii cei minunaţi, nouri de apă vie purtători,

Ei cei simpli, ce înţelepţi, pescari şi viteji!

Ei torţa credinţei au purtat

De la Gangele indian

Şi pînă-n Tamisa engleză.

Ei sfinţenia vestit-au din Nil şi pînă în Pont,

Din Persia neamurilor şi pînă în Galia cea de bronz,

Pretutindeni unde treceau picioare omeneşti

Sau corăbii pînzele îşi umflau.

Pretutindeni ei vesteau minunea Lui Dumnezeu Cel întrupat

Pretutindeni ei vesteau minunea Lui Dumnezeu Cel înviat,

Fără să se plîngă, fără să se teamă,

Fără şovăire.

În calea lor mările adînci

Sau munţii cei înalţi

Nicicum nu au putut să stea.

Sabia nu i-a înfricoşat, nici prigonirea.

Nici flăcările iadului toate

Pornite împotriva lor

Nu i-au putut opri.

Căci pe ei îi călăuzea Adevărul,

Iar nu neputincioasele basme.

Hristos ne este nouă viaţa, iar moartea un cîştig

Aşa grăiau.

Pe astfel de viteji, ce putea să-i rănească?

Nici răstignirea, nici biciuirea,

Pe care lumea asupra lor

Zadarnic le-au adus.

Ei împărătesc pe vecie, căci aşa binevoit-a Dumnezeu.

Luna iunie in 30 de zile: Soborul Sfintilor, slavitilor si intru-tot laudatilor Apostoli.     Sfanta noastra Biserica praznuieste, astazi pe toti cei doiseprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a raspandi, pana la marginile lumii, dreapta credinta crestina si a vesti tuturor marginilor pamantului pe Hristos Dumnezeu, chemand toate neamurile la mantuire. Ei au fost chemati la apostolie chiar de Domnul Insusi, si au fost martorii propovaduirii patimilor si Invierii Sale, ca sa-L marturiseasca, apoi, printre oameni. Astfel, Sfantul Apostol Petru, intaiul intre egali, se numea Simon, mai inainte de a fi chemat de Domnul. El a propovaduit Evanghelia, mai intai, in Iudeia, apoi in Antiohia, in Pont, Capadochia, in Asia, Bitinia, Galatia, si dupa traditia Bisericii, a mers si la Roma. In cele de pe urma, fiind rastignit de Nero imparatul, cu capul in jos, s-a dus la cele ceresti.
    Sfantul Apostol Andrei, "cel intai chemat", era fratele Sfantului Petru. Dupa traditie, el a propovaduit credinta lui Hristos in toate tarile de pe langa Marea Neagra si in Dobrogea, dupa care, s-a intors in Tracia si s-a dus in Grecia, iar la Patras, a fost rastignit pe o cruce in forma literei X, "Crucea Sfantului Andrei".
    Sfantul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, "fiul tunetului", ca si fratele sau, Sfantul Ioan Evanghelistul. Impreuna cu acesta, si cu Petru, a vazut Schimbarea la Fata a Domnului pe Tabor. Dupa Inaltarea la cer a Domnului, el a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in Ierusalim si in Iudeea si a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.
    Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul, numit si Teologul, adica, cuvantatorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cina si-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, langa Cruce, a stat cu Preacurata Fecioara si s-a invrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovaduit Evanghelia in Efes si in toata Asia si a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa  si cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, in Domnul, la Efes, batran fiind cu anii.
    Sfantul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru si Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail si a propovaduit pe Hristos, in partile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfarsit mucenicesc, in Ieropole, din Frigia.
    Sfantul Apostol Bartolomeu, a propovaduit pe Hristos, o vreme, impreuna cu Apostolul Filip, in Asia, iar, dupa moartea acestuia, a mers pana in India, si a talcuit, pentru indieni Evanghelia scrisa de Sfantul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, in Armenia cea Mare si in Albana a primit  moarte de mucenic.
    Sfantul Apostol Toma este cel caruia i se mai spunea si "Geamanul" si care a pipait ranile Mantuitorului, dupa Invierea Lui. A purtat lumina Evangheliei pana in partile Indiei si a murit strapuns de sageti, pentru Hristos.
    Sfantul Apostol Matei, care pe cand era vames, se numea Levi, lasand toate, n-a pregetat sa mearga dupa Hristos. Si, fiind scriitor, a scris cel dintai, Evanghelia Domnului, in limba ebraica, si, apoi, aceeasi Evanghelie, in greceste. El a propovaduit pe Hristos in toata Etiopia si, traditia spune, Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, in Etiopia.
    Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in multe tari din rasarit, inchinatoare la idoli. Deci, nenumarate neamuri aducand la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au intors la credinta, l-au numit "samanta dumnezeiasca."
    Sfantul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovaduit pe Hristos in Iudea, in Galileca si in Samaria, in Arabia, in Siria si in Mesopotamia. Si, fiind spanzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din partile Araratului, si-a pus sufletul pentru Domnul sau.
    Sfantul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovaduit cu mult zel, cuvantul mantuirii in Mauritania si, din Africa, pana in Britania. Si, rastignit fiind de cei necredinciosi, si-a dat lui Dumnezeu duhul sau.
    Sfantul Apostol Maria a fost ales in locul lui Iuda, vanzatorul, numarandu-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovaduit pe Hristos in Capadochia si in Etiopia. Si acolo, multe patimind, cu moarte napraznica s-a savarsit.
    Sfantul mare Apostol Pavel, care in urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a aratat vas ales al lui Hristos, ca L-a purtat pe Domnul neamurilor si a imparatilor de la Ierusalim si pana la Roma. Deci, si-a savarsit nevointa alergarii sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfant Apostol se praznuieste, de catre Biserica, impreuna cu Sfantul Petru, ca unul ce, mai mult decat alti Apostoli, s-a ostenit, cu bunavestirea lui Hristos Dumnezeului nostru slava!

Cugetare

Neîncetata îngrijire de binele oamenilor! Această grijă a înlăţat spiritele şi inimile nobile ale sfinţilor apostoli.

Scriind despre Sfîntul Apostol Pavel, Sfîntul Ioan Gură de Aur îl numeşte „tatăl a toată lumea”. „Ca şi cînd el ar fi dat naştere cu dureri, întregii lumi,” scrie Sfîntul Ioan Gură de Aur, „el a lucrat cu înfrigurare zi şi noapte ca să-i aducă pre toţi în împărăţie”.

Cu adevărat, înalt este numele de „tată al întregii lumi”, iar dacă se cuvine ca cineva dintre oameni – în afară de Dumnezeu – să poarte acest nume, atunci cu siguranţă că el se cuvine Apostolilor lui Hristos. Prin îngrijirea lor paternă faţă de întreaga lume, ei au fost cu adevărat „taţi ai întregii lumi”.

Sînt multe mame pe lume cărora le pasă de copiii lor mult mai puţin decît le-a păsat apostolilor de binele persecutorilor şi ucigaşilor lor.

Sfîntul Apostol Petru 1-a mîntuit de două ori de la moarte pe cel mai înverşunat duşman al lui, Simon Magul: odată cînd îl înşfăcase poporul ca să îl ardă de viu şi altă dată cînd era să fie mîncat de un cîine. Gîndiţi-vă numai cum a răsplătit lumea acestor binefăcători ai ei! Ea le-a răsplătit ca şi cînd Sfinţii Apostoli ar fi fost cei mai mari criminali şi tîlhari. O, cît de adevărate sînt cuvintele Sfîntului Chiril, care zice:

„Cîtă vreme sîntem în trup, noi creştinii parcă am fi la fel precum păgînii; diferenţa între noi stă doar în duh”.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata pocăinţă a tîlharului de pe cruce, cel de la dreapta Domnului (Luca 23: 40):

• La cum acest tîlhar înţelept a simţit apropierea lui Dumnezeu şi suferinţa Lui, s-a pocăit şi s-a rugat Lui pentru mîntuire, cîtă vreme suferinţa tîlharului celui nebun nu a făcut decît să-1 împingă pe acesta la hulă împotriva lui Dumnezeu;
• La cum şi eu, care sînt tîlhar din pricina păcatelor mele, ar trebui să urmez tîlharului celui bun, a cărui suferinţă de moarte nu 1-a înstrăinat de Dumnezeu, ci dimpotrivă, 1-a adus mai aproape de El – de El şi de propria lui mîntuire.

Predică

Despre puterea şi eficacitatea faptelor bune – „Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă” (I Petru 2: 15).

Fraţilor, greu este să susţii o polemică cu omul ateu; greu este să stai de vorbă cu un nebun, şi greu să convingi de adevărul faptelor pe cel care nu vrea să audă. Greu este să învingi ateul, nebunul şi răutăciosul care nu vrea să audă. Dar pe toţi trei îi poţi convinge totuşi cu fapa, renunţînd la cuvinte.

Cu uşurinţă îi vei putea convinge cu faptele cele bune pe care [văzîndu-le], [Îl vor] preamări pe Dumnezeu, în ziua în care îi va cerceta (I Petru 2: 12).

Celor care vor să se certe cu tine fă-le bine, şi vei avea avea izbînda fără să lupţi. O singură faptă de milostivire îl va aduce pe cel nebun în simţiri şi îl va împăca pe cel otrăvit de supărare mai repede decît multe ore de lămuriri.

Dacă ateismul, nebunia şi amărăciunea izvorăsc din ignoranţă, acea ignoranţă este ca o furie care se potoleşte repede la vederea faptelor celor bune.

Dacă te vei certa cu un ateu în maniera lui de cîine turbat, nu vei face altceva decît să sporeşti turbarea lui atee. Dacă încerci să discuţi raţional cu nebunul, luîndu-1 prin aceasta în batjocură, nu faci altceva decît să sporeşti întunericul nebuniei lui. Dacă socoteşti că vei putea să îmbunezi pe cel otrăvit de furie, nu vei face decît să-1 înrăieşti şi mai mult în amărăciunea lui.

Fapta bună şi blîndă este ca apa care stinge focul. Să ne amintim întotdeauna de sfinţii apostoli şi de metodele lor atît de strălucite de a se comporta cu oamenii.

Dacă te provoacă vreun ateu, nu omul te provoacă, ci diavolul din el; căci din firea lui omul este credincios în Dumnezeu. Dacă cel înnebunit de răutatea amărăciunii se porneşte împotriva ta, nu el o face, ci diavolul care locuieşte în el; căci omul este prin firea lui blînd şi iertător. Diavolul te provoacă la dezbateri lungi şi deşarte, dar de faptele cele bune fuge ca de foc.

Fă bine în Numele lui Hristos, şi diavolul va fugi. De abia atunci vei putea vorbi liniştit şi cu oamenii astfel eliberaţi, care devin astfel şi oameni adevăraţi: credincioşi, raţionali şi buni. Prin urmare, orice întreprinzi, fă toate întru Numele Domnului.

O, Atotbune Stăpîne, ajută-ne nouă să lucrăm binele şi prin bine să învingem în Numele Tău. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!