Viaţa Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel
În martirologiul siriac şi cel al Fericitului Ieronim din secolele
III-IV sunt pomeniţi, pe lângă alţi 25 de martiri, şi patru martiri
originari din Răsăritul Europei, numiţi: Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Hristos sub împărăţia lui
Diocleţian şi Maximian. Se crede că erau ostaşi în armata romană, dar,
pentru credinţa lor în Hristos, au fost osândiţi la moarte prin tăiere
cu sabia.
Nu se ştie exact data morţii lor, nici locul unde au fost martirizaţi.
Unii cred ca au fost surghiuniţi la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei
de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini ai Imperiului Roman, care
nu voiau să jertfească idolilor. După tradiţie, aceşti sfinţi martiri
ostaşi au fost judecaţi de autorităţile romane în oraşul Noviodunum, tot
în Dobrogea.
Prin secoleleIV-V, s-a construit în localitatea Niculiţel, din judeţul
Tulceade astăzi, o basilică din piatră cu hramul Sfântul Atanasie cel
Mare, care a fost reînnoită în secolul XIII, în care au fost aşezate
moaştele acestor sfinţi mucenici. Cu voia lui Dumnezeu, în anul 1971,
luna septembrie, datorită ploilor abundente, pârâul Niculiţel a inundat
şi a scos la lumină o criptă sub vechea temelie a bisericii din secolul
IV, în care se aflau, într-un sicriu comun, moaştele acestor patru
sfinţi mucenici. Pe peretele interior al criptei scrie în limba greacă:
„Martyres tou Hristou". Iar pe peretele opus scrie numele lor: „Zotikos,
Attalos, Kamasis şi Filippos".
Această criptă martirică, recent descoperită, este unică în România şi în sud-estul Europei.
Moaştele acestor sfinţi martiri au fost aşezate în patru racle de lemn
şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere,
unde se păstrează şi astăzi, având zi de prăznuire 4 iunie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
• Pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului
Tatăl lui, Dometie, fratele împăratului
roman Probus, în timpul prigoanelor şi-a scăpat viaţa fugind de la Roma,
deoarece era creştin. El s-a refugiat la Bizanţ. Titus, Episcopul
Bizanţului, 1-a hirotonit întru presbiter (preot). Urmînd morţii lui
Titus, Dometie a fost ridicat pe tronul episcopal din Bizanţ. După
moartea şi a lui, fiul lui cel mai vîrstnic, Probus, a fost ridicat pe
scaunul episcopal, iar după moartea lui Probus, sceptrul păstoririi i-a
revenit lui Mitrofan. Cînd împăratul Constantin cel Mare 1-a văzut pentru întîia oară pe Mitrofan el 1-a iubit ca pe un tată.
În timpul Primului Sinod Ecumenic de la Niceea (din anul 325), Mitrofan
era deja în vîrstă de una sută şi şaptesprezece ani. Neputînd deci
participa el însuşi la lucrările Sinodului, 1-a ales pe vicarul lui,
Alexandru, ca să meargă în locul lui. Împăratul a cerut Sinodului să-i
confere lui Mitrofan titlul de Patriarh. Astfel, Mitrofan a fost cel dintîi Patriarh al Constantinopolului.
După aceea împăratul a invitat întregul Sinod să meargă şi să cerceteze
pe bătrînul arhipăstor, care fiind atît de vîrstnic şi de slăbit era
întru cele mai de pe urmă ale lui. Cînd împăratul 1-a întrebat pe cine
ar dori să lase păstor în locul său, Mitrofan 1-a numit pe Alexandru din
Alexandria. Apoi i-a zis lui Alexandru: „O frate, eu pe tine te las ca
pe cel mai vrednic următor al meu!”. Apoi
Mitrofan a luat mîna Arhidiaconului Atanasie [cel care avea să fie
Sfîntul Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei] şi 1-a lăudat
înaintea tuturor. După această proorocie, Mitrofan şi-a cerut
iertare de la toţi, iar în următoarele zece zile s-a petrecut ieşirea
sufletului său care Domnul, la anul 325.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Concordie
În timpul vieţii lui pămînteşti Concordie a fost mare nevoitor şi făcător de minuni.
Sub împăratul Antoninus el a fost arestat pentru marea lui credinţă în
Hristos. După întemniţări şi torturi, el a fost dus înaintea idolului
din piatră al lui Zeus şi silit să-i jertfească lui. Dar pentru că a
scuipat asupra idolului în loc să-i jertfească, Concordie a fost omorît
pe loc, prin tăierea capului.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Frontasius, Severinus, Severian şi Silanus
Aceştia au fost muceniciţi în Franţa sub domnia împăratului Claudius. După
ce au fost decapitaţi, ei s-au ridicat pe picioarele lor, şi-au luat
capetele în mîini, au traversat rîul Ile, şi au sosit la Biserica
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde Episcopul Fontanus
stătea la rugăciune. Intrînd în sfinta biserică, ei şi-au pus capetele
la picioarele episcopului şi s-au întins pe pămînt, aşezîndu-şi mîinile
pe piept în semnul crucii. Ei au fost îngropaţi cu cinste în acea
biserică. În timpul înmormîntării lor s-au auzit cîntînd nevăzute coruri de îngeri.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Zosima, Episcopul Noului Babilon, cetate a Egiptului
Zosima bine s-a nevoit mulţi ani din
viaţă pe Muntele Sinai. Venind la Alexandria cu oarece ascultare el a
fost luat şi înălţat Episcop al Noului Babilon de către Fericitul
Patriarh Apolinarie. El a fost păstor minunat al turmei lui Hristos.
Biruindu-se de bătrîneţi adînci şi de osteneală, el iarăşi s-a întors
în Muntele Sinai şi acolo şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu,
primind cununa slavei între ierarhii cei mari. El a trăit şi a trecut la
cele veşncie în veacul al şaselea.
• Sfintul Sfinţit Mucenic Astius, Episcopul din Dyrrachium
Astius a luat mucenicia în timpul
împăratului Traian. Mai întîi a fost bătut cu toiege de plumb, apoi
despuiat de haine şi răstignit de un copac. Trupul lui gol a fost dat cu
miere astfel încît viespile şi ţînţarii otrăvitori să-1 muşte, şi
astfel să moară în chinuri. Din mijlocul chinurilor lui, Sfmtul Astius
1-a slăvit pe Dumnezeu şi s-a odihnit, primind îndoită cunună: a
muceniciei şi a celei mai înalte preoţii.
• Pomenirea Sfintelor Marta şi Maria, surorile lui Lazăr
După înălţarea Domnului, Lazăr a pornit
la vestirea Evangheliei. Cele două Surori ale lui 1-au însoţit, fiind
pururea cu dînsul. Nu se ştie în ce loc au trecut la veşnicie cele două
Surori ale lui Lazăr.
Cântare de laudă la Marta şi Maria
Primirea de străini virtute poruncită de Domnul este.
Cu ea pînă azi multe suflete au intrat în Rai.
Minunatul Avraam al ospitalităţii dar l-a arătat fără măsură:
Fără măsură şi din inimă, nicidecum ipocrit.
Regele David iară primirea de străini mult o a cinstit;
De aceea cu străşnicie viaţa Regelui Saul a păzit.
Şi cînd Cel Care mai înainte de Avraam a fost
A păşit pe pămînt,
Din casa lui David răsărit, silind întunericul să piară,
Atunci Marta şi Maria binecuvîntate
Lucrătoare ale acestui dar s-au arătat.
Surorile lui Lazăr erau ele,
Pentru odihna necăjiţilor
Neprecupeţind nimic.
Lor le-a revenit pe Cel mai mare de sub soare
În casa lor să-L primească.
Primindu-L şi odihnindu-L fiecare din el
Cerul a cîştigat;
Slujindu-L desăvîrşit cu suflet curat şi cu hrană;
Slujindu-L desăvîrşit cu bună grăire şi faptă.
Iar Cel Preaînalt le-a răsplătit lor Desăvîrşit.
Cînd moartea a-ntristat această iubită casă,
Pentru surori, Iisus pre Lazăr a înviat,
Iară vestirea lor şi slava s-a întins pînă
La marginile pămîntului.
Aceasta este răsplata de la însuşi Domnul
Pentru-al ospitalităţii minunat dar,
Căci Domnul iubeşte ospitalitatea
Cea lucrată din inimă.
Sfînta Biserică cu Marta şi Maria se laudă,
Şi ne învaţă pre noi că sîntem
Oaspeţi la masa lui Dumnezeu.
Viața Sfintei Cuvioase Sofia
Sfânta Sofia s-a născut în Aenus, Rhodope, şi era mama a şase copii.
Deşi ocupată cu grijile şi datoriile acestei lumi, a ţinut poruncile
Domnului şi a trăit o viaţă plină de virtute.
După ce i-au murit copiii, a devenit mamă pentru orfani şi a ajutat pe
văduve. Şi-a vândut avuţiile şi a dat banii săracilor. A dus o viaţă de
austeritate, mâncând pâine şi apă. Avea neîncetat pe buze Psalmii
regelui-profet David şi lacrimi curgeau fără încetare din ochii ei.
Prefera să se lipsească ea de cele necesare decât să lase pe un sărac să
plece din casa ei cu mâinile goale.
Prin smerenia ei şi dragostea faţă de săraci, Dumnezeu a binecuvântat-o
în felul următor. În casa ei era un butoi cu vin pe care îl păstra
pentru săraci. Ea a remarcat că oricât ar fi luat din bidon acesta
rămânea plin. Dar imediat ce a povestit cuiva despre această minune şi
a slăvit pe Dumnezeu, bidonul s-a golit. Sfânta Sofia s-a întristat,
crezând că vinul s-a sfârşit din cauza caracterului său nedemn. De
aceea, a sporit nevoinţele sale ascetice până la a-şi pune în pericol
sănătatea.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, ea a primit tunderea în monahism. Sfânta Sofia a adormit întru Domnul la vârsta de 53 de ani.
Deci, cunoscand Mitrofan invatatura Sfintelor Scripturi ale crestinatatii si luminandu-si mintea cu nestinsa lor lumina, a fost cuprins de o neinfranata dorinta de a-si inchina toata viata slujirii lui Hristos. Drept aceea, a parasit casa parintilor sai, si, mergand la Bizant s-a alaturat episcopului Tit, care pastorea pe atunci Biserica crestinilor, din acele parti. Si, Tit fiind un om plin de evlavie si iubitor de Dumnezeu, a cunoscut, indata, ravna tanarului Mitrofan, pentru cele dumnezeiesti. Si, luandu-l pe langa dansul, l-a deprins cu infranarea si rugaciunea. Iar, cand a ajuns la varsta cuvenita, a fost randuit de invatatorul si parintele sau, sa slujeasca in Biserica Bizantului, numarandu-se in ceata clericilor.
Deci, vazand osardia lui Mitrofan catre cele sfinte, parintii si fratele sau au lepadat si ei toata grija cea lumeasca si s-au facut slujitori ai Domnului, nevoindu-se a duce o viata crestineasca. Deci, venind vremea si sfarsindu-si episcopul Tit viata sa cea sfanta, s-a invrednicit batranul, tatal lui Mitrofan, a urca pe scaunul de arhipastor al Bisericii din Bizant. Si, carmuind si acesta cu credinta si intelepciune, si-a sfarsit si el zilele, iar, in locul lui, a fost inaltat episcop fiul sau Prov, fratele mai mare al lui Mitrofan, iar, cand si acesta s-a mutat din cele pamantesti, nu s-a aflat altul mai vrednic a fi acolo, episcop, decat inteleptul Mitrofan, care a si fost inscaunat la carma Bisericii din Bizant. Si a stralucit Mitrofan in acest scaun, prin smerenie, blandete, prin multimea milosteniilor si printr-o invatatura sanatoasa si curata. Ca era cinstit si iubit de toti. Si a venit la dansul insusi marele Constantin imparatul care, fiind in Bizant, l-a vazut pe acest arhiereu Mitrofan si, vorbind cu dansul, l-a cunoscut ca este un mare placut lui Dumnezeu si l-a iubit pe el, numindu-l parinte al sau. Si, dorind sa se indulceasca de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, l-a dus pe el la Roma, iar, in urma, Constantin a mutat la Bizant scaunul imparatiei, numindu-l cetatea lui Constantin, Constantinopol. Ca a socotit imparatul ca acel loc este foarte frumos si i-a placut lui sa fie, in acel loc, cetate imparateasca, indestulata in roade bogate, langa Pontul Euxim (Marea Neagra), fiind intre Europa si, Asia, unde, si pe uscat si pe mare, drumurile sunt bune. Deci, a intemeiat o cetate mare, cu ziduri prea frumoase, cinstind-o si numind-o pe ea cu numire noua Constantinopol sau Noua Roma.
La anul 325, cand s-a adunat la Niceea intaiul Sinod a toata lumea, pentru a indrepta ratacirile invataturi ale ereticului Arie, Mitrofan era atat de batran, incat n-a putut lua asupra lui osteneala drumului, ci, a trimis pe cel mai vrednic dintre preotii lui, pe Alexandru, care a si fost, apoi, urmasul sau in scaun. A adormit in Domnul, la varsta de 117 ani, si a fost cel dintai patriarh al Constantinopolului. Iar acum, in viata cea fara de sfarsit vietuieste, stand inaintea scaunului Marelui Arhiereu. Celui ce a strabatut cerurile, inaintea Domnului Hristos. Mantuitorul nostru, a Caruia este slava in veci! Amin.
Sinaxar 4 Iunie
În această lună, în ziua a patra, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol.
Acesta a trăit în zilele marelui Constantin, întâiul împărat al
creştinilor, fiind fiu a lui Dometie, care era frate al împăratului
Prov, şi a născut doi feciori: pe Prov şi pe Mitrofan. Acest Mitrofan
cugetând cu socotire deplină credinţa idolilor ca rătăcită şi
mincinoasă, a venit la credinţa lui Hristos şi s-a botezat. Şi mergând
la Bizanţ, locuia cu Tit, episcopul aceleiaşi cetăţi, care era om sfânt
şi purtător de Dumnezeu, care văzând pe Mitrofan că era împodobit cu
fapte bune, l-a introdus în clerul bisericii. Deci, după moartea
episcopului Tit, a luat scaunul Dometie, tatăl Sfântului Mitrofan; şi
după moartea lui Dometie s-a făcut episcop Prov, fiul lui, şi ţinând
Biserica zece ani, s-a mutat către Domnul; şi îndată s-a suit în
scaunul Bizanţului Mitrofan, fratele lui Prov şi fiul lui Dometie; pe
care aflându-l marele Constantin, episcop la Bizanţ, şi luând aminte şi
la buna faptă a lui, şi la tocmirea firii sale şi la sfinţenia ce
avea, spun că numai puţin pentru dânsul, dar mai ales pentru plăcerea
locului cetăţii ce era cu aer sănătos, şi roditor şi lângă mare, aşezat
fiind între doua părţi ale lumii (a Europei şi a Asiei) a îndrăgit
locul şi a arătat asupra lui atâta dorire şi nevoinţă, şi nu s-a
scumpit de cheltuială şi a zidit marea cetate a Constantinopolului,
care întrecea pe toate cele făcute de oameni, şi era mai presus de
acelea. Întru care a aşezat puterea şi împărăţia, mutând-o de la Roma
cea veche. Deci, strângându-se Sinodul cel dintâi, ce s-a făcut la
Niceea, fericitul acesta Mitrofan n-a luat parte din pricina
slăbiciunii şi a bătrâneţii, căci zăcea în pat, veştejindu-i-se
fireasca putere de îndelungarea vremii, ci a trimis pe cel mai întâi
dintre preoţi, pe Alexandru, bărbat cinstit, pe care şi moştenitor al
scaunului l-a făcut. Căci întorcându-se împăratul cu purtătorii de
Dumnezeu părinţi, şi săvârşindu-se Sinodul, atunci a zis
dumnezeiescului Mitrofan, că i s-a arătat de la Dumnezeu, cum că
Alexandru şi cel ce era să fie după dânsul, Pavel, erau iscusiţi şi
plăcuţi lui Dumnezeu la o slujbă ca aceasta. Deci adormind sfântul, s-a
mutat către Dumnezeu. Şi se face pomenirea lui în sfânta biserică cea
mare, şi cinstitul său locaş, ce este aproape de Sfântul Marele
Mucenic Acachie, în cea cu şapte scări, unde se afla cinstitele şi
sfintele lui moaşte.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Sofia cea din Tracia, care a vieţuit sihăstreşte şi cu cuvioşie.
Sfânta
Sofia s-a născut în Aenus, Rhodope, şi era mama a şase copii. Deşi
ocupată cu grijile şi datoriile acestei lumi, a ţinut poruncile
Domnului şi a trăit o viaţă plină de virtute.După ce i-au murit copiii, a devenit mamă pentru orfani şi a ajutat pe văduve. Şi-a vândut avuţiile şi a dat banii săracilor. A dus o viaţă de austeritate, mâncând pâine şi apă. Avea neîncetat pe buze Psalmii regelui-profet David şi lacrimi curgeau fără încetare din ochii ei. Prefera să se lipsească ea de cele necesare decât să lase pe un sărac să plece din casa ei cu mâinile goale.
Prin smerenia ei şi dragostea faţă de săraci, Dumnezeu a binecuvântat-o în felul următor. În casa ei era un butoi cu vin pe care îl păstra pentru săraci. Ea a remarcat că oricât ar fi luat din bidon acesta rămânea plin. Dar imediat ce a povestit cuiva despre această minune şi a slăvit pe Dumnezeu, bidonul s-a golit. Sfânta Sofia s-a întristat, crezând că vinul s-a sfârşit din cauza caracterului său nedemn. De aceea, a sporit nevoinţele sale ascetice până la a-şi pune în pericol sănătatea.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, ea a primit tunderea în monahism. Sfânta Sofia a adormit întru Domnul la vârsta de 53 de ani.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului
Cuviosului Mucenic Ioan, egumenul Mănăstirii Monagriei, care, fiind în
sac băgat şi în mare aruncat, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Alonie, care cu pace s-a săvârşit.
Zicerile / apoftegmele lui avva Alonie din Patericul Egiptean:1. Zis-a avva Alonie: "De nu va zice omul întru inima să că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă".
2. Zis-a iarăşi: "De nu as fi stricat tot, n-as fi putut să mă zidesc; adică, de n-as fi lăsat tot ce mi se pare bun din voinţa mea, n-as fi putut să dobândesc faptele bune".
3. Zis-a iarăşi: "De va voi omul, de dimineaţa până seara ajunge în măsura dumnezeiască".
4. Întrebat-a odată avva Agaton pe avva Alonie, zicând: "Cum voi putea tine limba mea să nu grăiască minciuni?" Şi i-a răspuns lui avva Alonie: "De nu vei minţi, multe păcate ai să faci". Iar el a zis: "Cum vine aceasta?" Şi i-a răspuns bătrânul: "Iată doi oameni au făcut înaintea ta ucidere şi unul a fugit în chilia ta. Şi iată dregătorul îl caută pe el şi te întreabă zicând: "Înaintea ta s-a făcut uciderea?". De nu vei minţi, dai pe om la moarte. Mai bine lăsă-l pe el înaintea lui Dumnezeu fără legaturi, căci El ştie toate".
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Maria şi Marta, surorile lui Lazăr, care cu pace s-au săvârşit.
Aceste
două sfinte femei, surori ale lui Lazăr, prietenul lui Hristos,
locuiau în Betania, un sat aflat la mică distanţă de Ierusalim. Într-o
zi Hristos a fost primit în casa lor. Marta, cea mai mare, se silea
slujind Învăţătorului şi, văzând că sora sa, Maria, rămânea tăcută la
picioarele lui Iisus ascultând vorbele sale dumnezeieşti, spuse pe un
ton mâniat : "Doamne, au nu socoteşti ca sora mea m-a lăsat singură să
slujesc ? Spune-i deci să-mi ajute". Dar Domnul îi răspunse : "Marto,
Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti dar un lucru trebuie"
(Luca 10 : 38-42) (De aceea Părinţii au considerat pe Maria drept chip
al contemplaţiei, de preferat faţă de fapta virtuţii reprezentată de
Marta.). Mai târziu, cu puţin timp înaintea Patimilor, Lazăr se îmbolnăvi şi muri. Cele două surori trimiseră la Iisus să fie înştiinţat dar El nu ajunse în Betania decât patru zile mai târziu. Marta se grăbi de îndată în întâmpinarea lui, în timp ce Maria rămase acasă, unde numeroşi prieteni şi rude veniseră să le mângâie. Domnul o asigură că fratele său avea să învieze iar Marta îşi arată credinţa faţă de El ca Fiu al lui Dumnezeu, apoi o chemă pe sora sa şi se duseră împreună până la mormânt. La chemarea lui Iisus, cel înmormântat ieşi, cu picioarele şi mâinile legate cu fâşii de pânză iar faţa acoperită de un giulgiu (Ioan 11).
Cu şase zile înainte de Paşte, o masă mare i-au pus lui Iisus în Betania, în prezenţa lui Lazăr. Marta se silea ca de obicei slujind la masă, în timp ce Maria, luând o litră de mir de mare preţ, unse picioarele Domnului şi le şterse cu părul ei. Cum Iuda, cel zgârcit, se arăta nemulţumit de o asemenea risipă, Domnul îi spuse că pentru îngroparea Lui îi păstrase ea mirul acesta (Ioan 12).
După Înălţare, Marta şi Maria însoţiră pe Lazăr pentru a răspândi Vestea cea Buna a Învierii.
Deşi anumite manuscrise ale Sinaxarului le prăznuiesc ca Mironosiţe, Sfânta Scriptură nu menţionează printre acestea din urmă decât pe Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi / sau Maria lui Cleopa (cf. 23 mai), Salomea şi "cealaltă Marie" pe care unii Părinţi o identifică cu Maica Domnului.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre cinstirea preotilor.
Intru aceasta zi, invatatura Sfantului Efrem, ca nu se cade monahului a umbla din loc in loc..
Cugetare
Cumplit lucru este să ucizi un om. Groaza care se pogoară în adîncul rărunchilor ucigaşului nu se poate exprima în cuvinte.
Cînd o fiinţă umană se pregăteşte să o
ucidă pe o alta, el crede că este ca şi cum ar ucide o vită. Dar cînd
îşi duce la îndeplinire planul diavolesc, atunci, deodată, îşi dă seama
că a pornit la război cu cerul şi cu pămîntul, şi că s-a înstrăinat şi
s-a rupt pe vecie şi de pămînt şi de cer. Victima îi terorizează
conştiinţa şi somnul zi şi noapte.
Un cunoscut ucigaş a venit la Avva Zosima de la Muntele Sinai şi 1-a rugat cu lacrimi să-1 tundă monah. Zosima 1-a îmbrăcat în îngerescul chip şi 1-a trimis la Mînăstirea Preacuviosului Dorotei de lîngă Gaza, ca să se nevoiască acolo într-o viaţă de obşte. După nouă ani ucigaşul tuns monah s-a întors la Sfîntul Zosima, a dat înapoi straiul monahal şi şi-a luat vechile lui haine cele de ucigaş în lume. Întrebîndu-1 bătrînul pentru ce face aceasta, ucigaşul i-a zis că timp de nouă ani s-a dat la toate nevoinţele ascultării, postirilor, rugăciunii cu lacrimi, privegherilor, şi a simţit cu adevărat cum Dumnezeu îi iartă mulţime de păcate; cu toate acestea, o singură crimă simţea că nu i se iartă, deoarece amintirea ei îl chinuia cumplit. El odată ucisese un prunc nevinovat care acum, în pocăinţa lui, i se arăta în somn neîncetat şi îl întreba: „Pentru ce m-ai ucis?”. Din această pricină ucigaşul hotărîse să înapoieze straiul monahal şi să şi-1 ia înapoi pe cel vechi, şi aşa să meargă în cetate şi să se predea autorităţilor spre a-şi lua osînda plătirii sîngelui cu sînge. Făcînd aşa, el a mers în cetatea Diospolis, unde şi-a recunoscut crima şi a fost executat prin decapitare. Astfel, cu sîngele lui, el şi-a spălat păcatul uciderii de oameni.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata vindecare a demonizaţilor din ţinutul Gherghesenilor [al Gadarei] (Matei 8: 28):
- La cum Domnul a alungat pe demoni afară din acei doi oameni, iar ei au stat blînzi şi liniştiţi;
- La cum Domnul şi lîngă mine stă şi aşteaptă să-L chem să mă ajute şi să mă curăţească de toate duhurile necurate care mă stăpînesc pe mine şi mă despart de Dumnezeu.
Predică
Despre punerea nădejdii în Dumnezeu, iar nu în forţele proprii – „Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta” (Pildele lui Solomon 3: 5).
Oare dacă toţi munţii s-ar porni asupra
ta, te vei opinti să-i opreşti cu mîna? Desigur, nu. Dacă întunericul
tuturor tainelor din cer şi de pe pămînt ar înconjura deodată mica
luminare a priceperii tale, oare cu acea mică pricepere a ta putea-vei
tu să străbaţi pînă la capătul acelui întuneric? Încă şi mai puţin.
Nu te bizui pe priceperea ta, căci cea mai mare parte materiei stricăcioase pe care tu o numeşti intelect nu valorează mai mult decît un pumn de cenuşă.
O, omule, nu te bizui pe priceperea ta,
căci ea nu este decît un drum pe care se năpusteşte mulţimea – o mulţime
flămîndă, însetată, pestriţă şi curioasă, mulţimea senzaţiilor tale
trupeşti.
O, omule, pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta. La El este priceperea cea fără de sfîrşit şi atotvăzătoare.
Domnul zice: „Al Meu este sfatul şi buna chibzuială, Eu sînt priceperea, a Mea este puterea” (Pildele lui Solomon 8: 14).
El priveşte la cărările pe care aleargă poftele tale şi la toate răspîntiile prin care rătăcesc gîndurile tale. Cu milă şi cu dragoste El ţi Se oferă ţie Călăuză, Povăţuitor şi Cîrmaci iar tu preferi să te bizui pe priceperea ta întunecată şi pieritoare.
Dar mai
înainte ca să te naşti tu, unde era priceperea ta? Unde era priceperea
ta atunci cînd a luat formă trupul tău, cînd inima ta a început să bată
iar sîngele să-ţi curgă prin vene, cînd ochii tăi au început să se
deschidă iar iar gura ta să dea prima oară glas? Din a cui
pricepere se întîmplau toate acestea, pe cînd mintea ta dormea precum
zăcămintele de minereu încă nescoase din mină? Dar chiar şi din vremea
în care priceperea ta a început să se trezească, poţi oare să numeri cu
cîte iluzii nu te-a învăluit, poţi să numeri toate minciunile în care
te-ai încurcat luîndu-le drept adevăr, sau toate pericolele de care nu
s-a priceput să te apere?
O, frate, pune-ţi nădejdea numai în Domnul din toată inima ta! El te-a salvat pe tine de nenumărate ori de pacostea propriei tale priceperi, de propriile tale iluzii şi minciuni, şi de pericolele în care era să cazi din cauza lor. Precum orbul pe lîngă cel care poate să vadă, aşa este priceprea ta pe lîngă priceperea lui Dumnezeu. O orbule, pune-ţi nădejdea în Cel Care vede!
O, frate, pune-ţi nădejdea numai în Domnul, din toată inima ta!
O, Atotvăzătorule Doamne, Carele eşti
priceperea cea veşnică şi fără de greşeală, mai adîncă decăt universul
şi mai strălucitoare decît soarele, mîntuieşte-ne pre noi şi acum de
greşelile priceperii noastre. Căci Ţie se cuvine toată slava şi
mulţumirea în veci, Amin!
