1 iulie – ✝) Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți ;Sf. Cosma și Damian; Sf. Cuv. Petru Patriciul; Sf. Mc. Potitus

 

 

 

Viaţa Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți

Acest sfânt purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XIV-lea.
Încă din pruncie, mergând cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde, mai apoi, mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă, căutând să se apropie cât mai mult sufleteşte de sfinţiţii slujitori, de Cuvioşii Părinţi şi de ostenitorii de la această biserică voievodală.
Părinţii din obştea Catedralei, văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu şi pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul Leontie în toate arăta râvnă şi smerenie.
Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevoinţele duhovniceşti sporea tot mai mult. Luând binecuvântare de la stareţul obştii, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câţiva sihaştri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Muşat, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acelui schit şi, o dată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinţei acelei obşti.
Aici, în această cuvioasă obşte, vine să se nevoiască şi Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povaţa părintelui său duhovnicesc Lavrentie.
Înfiinţându-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea Episcopiei Rădăuţilor, Cuviosul Lavrentie este chemat la această înaltă vrednicie şi răspundere de ierarh. Primind harul arhieriei, din ascultare, lasă locul nevoinţelor sale sihăstreşti. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă nevoinţele duhovniceşti. A hirotonit preoţi şi diaconi, a sfinţit biserici şi a vegheat la păstrarea rânduielilor canonice, păzind scumpătatea şi pogorământul în toate cele rânduite de Biserica lui Hristos spre folosul cel mântuitor al păstoriţilor săi sufleteşti.
După ani mulţi de arhipăstorie, simţindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul arhieresc reîntorcându-se la mănăstirea sa, Laura.
Aici, a primit schima cea mare, luând numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi şi ducând cu adevărat viaţă de înger în trup, până la trecerea sa la cele veşnice.
Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele sale poveţe părinteşti. A rânduit ca egumen al acestei sfinte mănăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său, pe Cuviosul Daniil Sihastrul şi, binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Credincioşii şi fiii lui duhovniceşti veneau la mormântul său primind binecuvântare şi tămăduiri de tot felul de boli. Curând a fost dezgropat şi dus la Rădăuţi potrivit dorinţei credincioşilor. La racla moaştelor sale venea multă lume, din împrejurimi şi chiar de la mari depărtări, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revărsa cu prisosinţă asupra celor care se rugau cu credinţă.
Amintirea faptelor sale minunate a rămas din generaţie în generaţie până astăzi. Satul Laura, unde a fost mănăstirea în care s-a nevoit Sfântul Leontie pe când era egumenul mănăstirii, înainte de a fi chemat la treapta arhieriei, îi poartă numele; acest nume de Laura era numele acelei mănăstiri.
Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

• Pomenirea Sfinţilor Cosma şi Damian

Sfinţii Cosma şi Damian au fost doctori fără de arginţi şi făcători de minuni. Ei s-au născut la Roma şi au fost fraţi de sînge, botezaţi de mici şi crescuţi în credinţa creştină. Ei au fost dăruiţi de Duhului Sfînt cu puterea de a vindeca oamenii şi chiar şi animalele din gospodăriile lor de toate bolile şi neputinţele, de obicei doar prin punerea mîinilor. Ei nu cereau răsplată pentru munca lor, ci doar credinţa în lisus Hristos Dumnezeu de la cei pe care îi vindecau. Ei au împărţit cu milostivire săracilor şi nevoiaşilor marea lor avere moştenită de la părinţi. În timpul acela pe tronul Romei se afla împăratul Galeriu. Dar încă înainte de a urca acesta pe tron cei doi fraţi au fost legaţi şi întemniţaţi de persecutorii creştinilor. Judecîndu-i multă vreme, Galeriu le-a poruncit să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe idolilor. Sfinţii Cosma şi Damian nu numai că nu s-au supus nelegiuitei porunci, ci încă 1-au sfătuit să se lepede el de mincinoşii idoli şi să îl recunoască pe Unul şi Adevăratul Domnul Dumnezeu. «Dumnezeul nostru nu este făcut de mîini omeneşti, ci mai curînd toate cele cîte sînt, sînt făcute de Mîinile Lui. Dumnezeii tăi, împărate, sînt lucrul închipuirii şi mîinilor oamenilor îndemînatici să le întruchipeze din piatră şi din lemn. Dacă ţi-ar lipsi aceşti meşteşugari, împărate, tu cu adevărat nu ai mai avea la ce să te închini». După ce Sfinţii Cosma şi Damian au făcut o minune chiar asupra împăratului, căci 1-au vindecat de o infirmitate gravă, împăratul şi-a proclamat credinţa în Hristos şi i-a eliberat pe sfinţii fraţi cu pace. Ei au continuat să-L slăvească pe Dumnezeu şi să vindece bolnavii, fiind slăviţi la rîndul lor din toate părţile de popor. Invidios pe slava lor, un anume doctor, care mai demult le fusese lor dascăl de medicină, i-a ademenit într-un munte, sub pretextul culegerii de ierburi de leac, şi i-a omorît cu pietre. Ei au luat cu cinste mucenicia pentru credinţa lor la anul 284. Pomenirea lor a rămas veşnică în Biserica lui Hristos de pe pămînt, iar sufletele lor sau strămutat în locaşurile cele cereşti ale Veşnicei împărăţii, în care se veselesc întru bucuria vieţii celei neîmbătrînitoare.

• Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Petru Patriciul

Acest sfînt a fost un nobil din Constantinopol şi mare comandant de oşti în vremea împăratului Nichifor (802-811). Într-un război cu bulgarii împăratul a fost ucis, iar acest Petru, împreună cu cincizeci de generali şi nobili greci au fost luaţi prizonieri. Într-un chip minunat, Sfîntul loan Teologul 1-a eliberat pe Petru din acea temniţă. Văzînd această mare minune, Petru a dispreţuit toată slava cea lumească şi s-a retras la Muntele Olimp unde, sub povăţuirea Sfîntului loanichie cel Mare, s-a nevoit întru viaţa pustnicească timp de treizeci şi patru de ani. După moartea soţiei şi fiului lui, el s-a strămutat la Constantinopol unde a mai vieţuit încă opt ani întru post şi rugăciunie. El după aceea, la 865, a adormit întru Domnul, aflîndu-se întru al şaptezeci şi şaptelea an al vieţii lui pe pămînt.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Potitus

Acesta a fost un copil în vîrstă de treisprezece ani din insula Sardinia, care a luat schingiuiri pentru credinţa lui şi de la tatăl lui cel trupesc, şi de la persecutorii creştinilor care se aflau la putere. Lui Potitus i s-a tăiat capul sub domnia împăratului Antoninus, după ce mucenicul i-a vindecat-o şi i-a botezat-o pe fiica acestuia, Agnes.

Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Potitus

Tatăl pe tînărul Potitus îl întreabă :

«De-ţi este atît de adevărată credinţa,

Eşti gata să mori pentru ea?»

Fiul răspunde:

«Mîntuitorul a făgăduit

Că cei ce suferă pentru El încinşi sînt cu putere de sus,

Spre a putea îndura suferinţele.

Întru a Lui făgăduinţă eu cu adevărat nădăjduiesc.

Tată, Dumnezeul meu mare este, şi puternic,

Slăvit şi Minunat,

Viaţă şi Izvorul Vieţii.

El i-a ajutat lui David în război,

Cînd pe cumplitul Goliat l-a culcat la pămînt.

El va fi şi cu mine întru a mea suferinţă,

Întru care spre amara moarte mă îndrept».

Cînd Gilas tatăl pre fiul lui aude,

El pare că bea dintru al adevărul vin,

Şi strigă:

„O ,bătrîn zadarnic ce sînt!

A anilor mei înţelepciune unde-i?

Iată că fiul meu cel copil îmi arată mie adevărul!»

Bătrînul Gilas Botezul primeşte,

Iar Potitus fiul, martiriul, în sînge.

Luna lui Iulie, in ziua intai: pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti: Cosma si Damian, cei ce au marturisit in Roma (+284).


    Acestia au fost din marea cetate a Romei, in zilele imparatului Carus (282-284), frati fiind, si, cu mestesugul doctori, vindecand nu numai oameni, ci si dobitoace si neluand alta parte, de la cei ce se lecuiau, decat credinta si marturisirea lui Hristos. Deci, au fost parati la imparat, ca, prin mestesug vrajitorsec, fac vindecarile si ca, astfel, in fiecare zi, parasind inchinarea la idoli, multi se apropie de Hristos.     Si a trimis imparatul, indata ostasi, sa-i prinda, si sa-i aduca inaintea lui, la judecata. Si ostasii, mergand in satul de langa Roma, unde Sfintii aveau locuinta lor, de la parinti, nu i-au aflat, deoarece credinciosii ii silisera, pe Sfinti, sa se ascunda intr-o pestera. Deci, ostasii, maniindu-se, au prins pe niste barbati cinstiti, din satul acela, si, legandu-i in lanturi, i-au dus la Roma. Afland de aceasta, Sfintii Cosma si Damian, nerabdand ca altii sa sufere in locul lor, au iesit din pestera si s-au predat singuri. Deci, ostasii eliberand pe acei barbati, au pus in lanturi pe Sfintii Cosma si Damian.
    Iar, a doua zi, pe cand imparatul sta la judecata, iar Sfintii isi marturiseau credinta lor in Hristos, deodata, capul imparatului s-a sucit, cu fata la spate, si nu putea sa-l mai intoarca. Dar, cu acest prilej, imparatul insusi s-a izbavit din paganatate, ca a fost tamaduit de dansii, crezand in Hristos, el si toata casa lui, eliberand pe Sfinti, pe care i-a trimis la locul lor.
    Dar dascalul pagan al Sfintilor, cel care ii invatase pe ei mestesugul vindecarilor, nerabdand slava pe care oamenii de la sate, o aduceau Sfintilor doctori fara de arginti, la indemnul vrajmasului, a primit in inima lui, gandul lui Cain. Si, sub cuvant de a culege impreuna buruieni de leac, pe un munte, i-a despartit pe cei doi frati, unul de altul, si i-a ucis cu pietre. Si asa s-au invrednicit de cununile mucenicesti de la Hristos, Caruia I se cuvine slava si cinste in veci Amin.
 



 
 
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, pentru folosul sufletului.     Un frate oarecare a mers la muntele Feremului, la un batran, mare cu viata si foarte iscusit, in fapte bune. Si, inchinandu-se, dupa obicei, l-a intrebat pe el, zicand: "Ce voi face, parinte, ca imi piere sufletul meu?" Zis-a lui batranul: "Pentru ce iti piere sufletul?" Raspuns-a lui fratele: "Eu, parinte, cand eram in lume, in viata mireneasca, foarte mult posteam si rugaciuni si privegheri faceam si multa ravna sufleteasca si umilinta si lacrimi aveam. Iar, daca m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, nici unele din aceste bunatati nu le mai vad la mine." Zis-a lui batranul: "Sa ma crezi, fiule, ca acele bunatati, ce-mi spui, ca le faceai, cand erai mirean, toate, pentru mandrie si lauda oamenilor, le faceai, ca aveai si indemnator spre aceasta, pe cel ce, in taina, se lupta cu tine. Si acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea, nici diavolul, atunci nu te lua in seama, nici nu iti  sta tie impotriva, cu razboi ca sa-ti ia sporirea ta. Iar, acum, te vede pe tine, ca ai iesit la lupta cu el, pentru aceea, si el se intrarmeaza impotrivirea ta. Insa, mai primit si mai placut este lui Dumnezeu un psalm, pe care-l vei citi acum, cu smerenie, decat o mie de psalmi, pe care ii citeai in viata mireneasca, cu mandrie."
    Zis-a, iarasi, fratele: "Eu, parinte, acum nici sa postesc nu pot, ca toate faptele cele bune s-au luat de la mine." Zis-a lui batranul: "Frate, sa-ti ajunga tie, ceea ce ai, dar rabda cu multumire si te vei folosi." Iar, el se impotrivea, zicand: "Cu adevarat, parinte, pierit este sufletul meu." Atunci, batranul a inceput a-i zice lui asa: "Crede-ma, frate, ca nu voiam sa-ti spun tie cele ce am sa-ti zic, ca sa nu-ti slabeasca gandul tau, ca te vad foarte inselat de vrajmasul diavol si esti aruncat in trandavie si in deznadejde. Dar, asculta fiule, sfatul meu, si lasa parerea aceea ca vietuiai si faceai bine, cand erai in viata mireneasca. De vreme ce toate acele fapte ale tale, din viata mireneasca erau din mandrie, precum au fost si faptele fariseului aceluia, care, pentru bunatatile lui, cele cu multa mandrie, ii parea lui, ca este mai placut, lui Dumnezeu, decat toti oamenii si cu acaparere a lui, din mandrie, si-a pierdut toate ostenelile lui. Iar tu, acum, smerindu-te inaintea lui Dumnezeu si parandu-ti-se ca nu faci nici o fapta buna, inaintea lui Dumnezeu, aceasta smerenie, fiule, iti ajunge tie spre mantuirea sufletului tau. Ca si vamesul, care nici o bunatate nu facuse, cu o smerenie, ca aceasta, s-a indreptat. Ca, mai placut este lui Dumnezeu, omul care se gaseste pacatos si lenes si cu inima lui infranta si smerita, decat cel ce face multe bunatati si se inalta in gandul sau, socotindu-se pe sine, ca este mare si placut inaintea lui Dumnezeu." Acestea auzind, fratele a luat mare folos si multa mangaiere in sufletul sau si s-a inchinat batranului pana la pamant, zicand: "Sa stii, parinte, ca, astazi, mi-ai mantuit sufletul meu." Si asa s-a dus, multumind lui Dumnezeu."
 

Sinaxar 1 Iulie

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti, Cosma si Damian, cei ce s-au savârsit la Roma.

Acesti sfinti au trait în marea cetate a Romei în zilele împaratului Carin, si erau frati, iar cu mestesugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci si dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credinta si marturisirea în Hristos, si nimic altceva. Fiind ei pârâti la împaratul, ca fac vindecarile cu mestesug fermecatoresc, si nevrând sa se lepede de Hristos, ci mai vârtos înca si pe împaratul Carin l-au mântuit din pagânatate, fiind tamaduit de dânsii. Caci acesta, spaimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfacut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Si pentru aceasta cei ce se aflasera acolo au crezut în Hristos. pe Care si împaratul cu toti ai casei lui L-a marturisit. Atunci împaratul a liberat pe sfinti, trimitându-i cu cinste la locul lor. Dupa aceea dascalul lor, cel ce i-a învatat mestesugul doctoriei, pizmuindu-i si luându-i, s-a suit cu dânsii într-un munte facându-se a merge ca sa culeaga ierburi de leacuri. Si acolo sculându-se i-a ucis cu pietre.

Tot întru aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Radautilor.

Acest purtator de Dumnezeu Leontie s-a nascut din parinti drept-maritori crestini în orasul Radauti la începutul sec. al XIV-lea. Înca din pruncie, dus de parinti la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte întreaga slujba dupa care zabovea, cautând sa se apropie cât mai mult sufleteste de cuviosii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.
Parintii din obstea catedralei vazându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit în obstea lor unde, fericitul Leontie în toate cele rânduite ca ascultare, arata râvna si smerenie.
Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevointele duhovnicesti tot mai mult sporea. Luând binecuvântare de la staretul obstei, s-a îndreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau câtiva sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, aflând de aceasta vatra sihastreasca cu rânduiala prea frumoasa, a mers si a sfintit biserica acelui schit si odata cu aceasta a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit si dorintei acelei obsti.
Aici, în aceasta cuvioasa obste vine sa se nevoiasca si cuviosul Daniil Sihastrul sub povata parintelui sau duhovnicesc Lavrentie.
Înfiintându-se scaun episcopal la Radauti, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie si înfricosatoarea raspundere a arhieriei. Primind darul arhieriei nu a încetat nici o clipa nevointele sihastresti, în chilia salasului sau episcopal. Veghind la pastrarea rânduielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramântul în toate câte le rânduia spre zidirea Bisericii lui Hristos, Sfântul Ierarh Leontie cu întelepciune, smerenie si daruire s-a nevoit spre folosul cel mântuitor al pastoritilor sai sufletesti.
S-a retras din scaunul arhipastoresc si a luat schima cea mare la sihastria - Laura.
Cunoscându-si dinainte sfârsitul vietii sale pamântesti, a chemat întreg soborul pentru a-i da ultimele sale povete parintesti, a rânduit ca egumen al acestei sfinte mânastiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nadejdea învierii si a vietii vesnice. Credinciosii, fiii lui duhovnicesti veneau la mormântul sau unde se rugau si aflau tamaduiri de tot felul de boli. Curând, cinstitele sale moaste au fost stramutate la Radauti potrivit dorintei credinciosilor. Aici, la racla cu sfintele sale moaste, venea multa lume, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revarsa asupra tuturor celor care, cu credinta se rugau si sarutau sfintele sale moaste.
În anul 1639, racla cu sfintele sale moaste a fost rapita de navalitori, cum mentioneaza cronicile, fara sa se stie, nici pâna în ziua de azi, locul unde ele au fost duse.
Cu rugaciunile Sfântului Parintelui nostru Ierarh Leontie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Vasilie, ce a întarit manastirea de la Izvorul adânc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru Patriciul, care a vietuit întru ale lui Evandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon pustnicul, care gol petrecând, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doua mii de Mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie, care, fiind uns cu miere si muscat de albine, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 25 de Mucenici, care în Nicomidia prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 
 
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Nil     Vezi, fiule, ca scurta este viata oamenilor si, pentru aceasta, dator este omul sa nu uite niciodata moartea. Ci, ori de sta ori de umbla, ori daca lucreaza, ori mananca, ori bea, sa aiba frica de Dumnezeu si gandul la moarte, iar, in gura, psalmi sa aiba, rugaciuni ai lauda lui Dumnezeu Sufletul omenesc se afla intre ingeri si draci. Si ingerul il indeamna, si-i arata, si-l invata, cele spre fapte bune, iar dracul, il indeamna la pacate. Iar sufletul are putere sa urmeze oricui va voi, ori ingerului, ori dracului. Pentru aceasta, ia aminte, sa nu superi pe inger. Sa stii ca postul si infrangerea si privegherea domolesc poftele si nu le lasa pe ele sa creasca, iar linistea si rugaciunea si dragostea de Dumnezeu, cu totul, patimile rusineaza. Si, de este crestinul indelung - rabdator si milostiv, acestea, mania, o fac, cu totul, nelucratoare.
 



 
 
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, catre bogatii care nu fac milostenii.


    Pentru ce te mahnesti, omule, de milostenia cu cele trecatoare, nevrand sa dai saracului, ca, fara milostenie, nici tu nu vei lua de la Dumnezeu Imparatia Cerului. Pentru ce lepezi dumnezeiasca invatatura, cea pentru milostenie? Ca, daca nu crezi, apoi, si de botez, ti se cade sa te lepezi. Sau, de te socotesti a fi credincios, apoi, ce vei raspunde Judecatorului, ca, peretii tai ii imbraci cu podoabe, iar, pe oameni, nu-i imbraci, caii ii impodobesti, iar pe saraci, goi fiind, ii treci cu vederea? N-ai miluit, si, deci, nici tu nu vei fi miluit. N-ai deschis saracului casa ta, ti se va inchide si tie Raiul. N-ai dat paine celui flamand, nu vei lua, nici tu, viata vesnica. Arata-ti, omule, faptele, zice Domnul, si-ti vei lua plata. Ca nimeni, dupa spargerea targului, nu face negutatorie, nici, dupa razboi, nu se arata vitejia, nici, dupa serbare, nu se incununeaza cineva. Asa si cu bogatia, ce nu s-a cheltuit in milostenii. Cum vor lua bogatii Imparatia Cerurilor si se vor izbavi din chinuri, daca saracii, miluiti de ei, nu se vor ruga pentru sufletele lor? Caci, cei care au luat mancari si imbracaminte si arginti pentru viata lor, si cu buna credinta s-au ostenit, aceia pot a-i scapa din osanda pe bogatii cei milostivi. Drept aceea, sarguiti-va, voi, cei bogati, a face milostenie, ca sa luati mila de la Domnul nostru Iisus Hristos, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Cugetare

Prin pomenile şi rugăciunile pe care creştinii le fac pentru cei adormiţi ai lor, ei arată legătura dintre lumea aceasta şi cea care va să vină.

Biserica de pe pămînt [Luptătoare] şi Biserica cea din ceruri [Biruitoare] sînt Una şi Aceeaşi Biserică, un trup şi un suflet, aşa cum rădăcina de sub pămînt unul şi acelaşi trup îl formează cu trunchiul şi ramurile care se înalţă de la suprafaţa pămîntului.

Este de aceea uşor de înţeles cum se face că noi, cei de pe pămînt, primim ajutor de la sfinţii şi drepţii din Biserica cea Cerească, tot aşa cum cei păcătoşi ai noştri care au murit pot primi ajutor de la noi cei vii care ne rugăm şi facem pomeni pentru ei.

Sfintul Athanasie zice:

„Aşa cum se întîmplă cu vinul din butoi, care simte primăvara înflorirea viei şi fierbe, sporindu-şi tăria şi aroma, aşa se bucură, se curăţesc şi se îmbunătăţesc şi sufletele celor adormiţi ai noştri, cînd noi cei vii ne rugăm pentru ei, pomenindu-i la Jertfa Cea Fără de Sînge a Domnului”.

Sfîntul Efrem Sirul aduce acelaşi exemplu cu vinul şi via cînd zice :

«Astfel, cînd pînă şi în firea vegetală se vede atîta iubire şi unire, oare nu cu atît mai mult vor simţi cei adormiţi ai noştri iubirea, jertfa şi rugăciunile care le aducem pentru ei?»

Luare aminte

Să luăm aminte la tainica prefacere a apei în vin (loan 2: 1-11):

• La cum Domnul, la Nunta din Cana Galileii, a preschimbat apa în vin;
• La cum şi sufletul meu, cînd se cunună cu Dumnezeul Cel Viu, îşi preface apa cea trupească a lui întru băutură dumnezeiască.

Predică

Despre cum trebuie să ne bucurăm de Hristos – „Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme” (I Petru 1:6).

Astfel grăieşte Sfîntul Petru Apostol, a cărui viaţă a fost plină de multe feluri de ispite şi dureri.

Astfel grăieşte bărbatul care şi-a lăsat casă şi familie şi a urmat lui Hristos; care pentru dragostea lui Hristos a îndurat multe chinuri şi lipsuri : foamea, setea, temniţa, prigonirile din partea iudeilor de un sînge cu el, cele din partea păgînilor romani, a prorocilor mincinoşi, a sălbăticiei păgînilor cea de obşte; şi care la urmă a fost răstignit pentru Hristos, după ce a îndurat cu bucurie toate pentru dragostea Lui. Bărbatul care a suferit în viaţa lui cele mai teribile încercări şi chinuri pentru dragostea lui Hristos ne sfătuieşte şi ne îndeamnă să ne bucurăm întru El, astfel încît bucuria noastră să înghită toate suferinţele şi chinurile noastre, care în comparaţie cu ea, trebuie socotite mici.

Dar de ce, fraţilor, trebuie să ne bucurăm noi pururea în Hristos? Noi trebuie să ne bucurăm întru El pentru că El ne-a arătat realitatea celei mai mari şi mai frumoase nădejdi a omenirii. El ni L-a arătat nouă pe Cel Unul, Atotputernic, Atotînţelept şi Atotmilostiv Dumnezeu, Care ne-a dăruit nouă cinstea şi privilegiul de a ne numi fii ai Lui. El ne-a arătat nouă viaţa cea nepieritoare şi veşnică: viaţă de mii de ori mai bună şi neînchipuit mai bună decît această viaţă a noastră de pe pămînt. El ne-a arătat nouă împărăţia cea duhovnicească, împărăţia îngerilor şi a drepţilor, împărăţia a tot binele, a luminii adevărului şi dreptăţii. El ne-a arătat nouă şi ne-a descoperit care trebuie să fie scopul vieţii noastre pe pămînt, sensul tuturor eforturilor şi luptelor noastre întru această viaţă trecătoare. El ne-a descoperit nouă oceanul iubirii şi fericirii celei cereşti, faţă de care toate suferinţele, chinurile şi ispitele pe care le suferim în această viaţă sînt ca nişte stropi de apă murdară, care nu pot nicicum să întineze oceanul. O, fraţilor, mare este bucuria care ne aşteaptă! O, fraţilor, mic este preţul pe care Domnul ni-1 cere în schimbul acestei bucurii, în care se scaldă îngerii şi în care înoată drepţii! Nu ni se cere decît să împlinim cu gîndul, cuvîntul şi fapta puţinele şi scurtele Lui porunci!

O,  Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Izvorule Tainic al Bucuriei Vieţii, Cela Ce eşti bucuria şi slava noastră, lauda şi mulţumirea noastră! Pune Degetul Tău pe gurile noastre şi nu lăsa nici un strop de ispită a tristeţii să ne murdărească şi să ne otrăvească pre noi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!