Acestia au trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian (284-305), rudenii si impreuna ostasi cu Sfantul Teodor Tiron, iar cu neamul in Pontul Capadochiei, Eutropiu si Cleonic erau frati intre ei, iar Vasilisc era nepot Sfantului Teodor. Si, fiind ei crestini cu credinta, inca si propovaduitori ai credintei, au fost prinsi, impreuna cu Sfantul Teodor, si au ramas in temnita multa vreme, dupa mucenicia lui.
Deci, venind din Amasia Capadochiei un alt dregator, Asclepiodot cu numele, acesta a luat seama celor inchisi in temnita de multi ani. Si, chemati fiind, cei trei tineri ostasi crestini, s-au infatisat inaintea dregatorului, marturisindu-si credinta lor in Hristos si bucuria de a patimi pentru El, batjocorind idolii si pe cei ce se inchina lor. Deci, dovedindu-se zadarnice toate incercarile dregatorului de a-i atrage cu vorba buna si cu fagaduinta inaltelor dregatorii, Asclepiodot a data porunca aspra, sa fie supusi la grele chinuri. Drept aceea, Eutropiu, socotit dascalul vrajitoriei, pentru puterea cu care apara credinta, a fost mai intai batut peste gura si peste tot trupul, pana la desfacerea carnii de pe oase, apoi au turnat, peste ei, galeti de smoala topita si, din nou, au fost aruncati in temnita.
Fiind dusi, apoi in capistea Artemidei ca, in fata poporului, sa aduca jertfa idolilor, idolul a cazut la pamant si s-a sfaramat in bucati, la rugaciunea lor catre Dumnezeu. Deci, fiind invinuiti de vrajitorie, Eutropiu si Cleonic si-au primit sfarsitul, prin rastignire pe cruce, asemenea Mantuitorului. Cat despre Vasilisc, care se ruga sa fie si el rastignit, o data cu prietenii sai, Asclepiodot, nevoind sa-i dea aceasta mangaiere, l-a aruncat in temnita si, abia mai tarziu, s-a mutat la Domnul, taindu-i-se capul cu sabia.
Ne-a spus noua Ioan, pastorul oilor lui Hristos: "Am mers, zicea, la ava Nicolae sihastrul si l-am aflat pe el sezand in pestera. Deci, venise la dansul un oarecare mirean si ne-a vorbit noua parintele Nicolae despre mantuirea sufletului. Iar, dupa aceasta, el a zis mireanului: Spune-ne noua vreun cuvant de folos. A raspuns mireanul: Ce am eu, oare, a va spune voua de folos, parinte, om mirean fiind eu? Eu, care nici mie insumi, nu-mi pot fi de folos? Zis-a lui staretul: Ceea ce ai, aceea sa spui! Atunci, a zis mireanul: Cu rugaciunile tale, parinte, am douazeci si doi de ani. Si, afara de sambata si Duminica, soarele nu m-a vazut pe mine mancand. Si am fost si argat in sat, la un om bogat, nemilostiv si lacom; si, slujind la dansul cincisprezece ani, lucrand ziua si noaptea, n-a voit sa-mi dea simbria mea pe nici un an, ci toata vremea ma necajea mult. Iar eu am zis in sinea mea: Teodor, de vei rabda la omul acesta, apoi, in locul simbriei si unor scarbe ca acestea, Imparatia Cerurilor iti vor mijloci ele. Si mi-am pazit si trupul meu curat fata de femei, pana in ziua de astazi."
Deci, acestea auzindu-le, mult ne-am folosit.
Daca cineva s-ar apropia de tine, in taina, zicandu-ti: "Sa dam cuvant intre noi, ca sa avem unul fata de altul dragoste si unire, ca orice ti-as zice tie, tu sa ma asculti fara de nici o impotrivire; apoi, dupa juramantul acesta, de va voi acela sa te razvrateasca la pacat, sa nu te pleci lui, chiar de ti-ar aduce ca marturie marimea juramantului, chiar de s-ar intinde jos, rugandu-te spre lepadarea poruncii lui Dumnezeu; sa nu cauti la fata oamenilor, impotriva sufletului tau. Ca stie diavolul nu numai aceasta sa le faca, ci, si din Scriptura sa aduca dovezi, si stie si neputinta trupului sa o puna inainte si alte multe sa nascoceasca, ca pe om, calcator de poruncile lui Dumnezeu, sa-l faca, si sa aiba, cu ce sa se laude impotriva lui. Dar noi, luand invatatura din sarguinta si din osteneala lui, ne vom arata tari in socotirea evlaviei.
Deci, se cadea, mai intai, sa nu te juri nicidecum, pentru porunca Mantuitorului nostru Dumnezeu. Si acum te-ai prins cu cuvantul; nu fi nebagator de seama, ca ai venit in mainile celor rai, pentru prietenul tau. Sa nu dai somn ochilor tai, nici odihna genelor tale, ca sa scapi, ca o caprioara din curse si ca o pasare din lat. Cu toate acestea, nu cobori cu mintea, nici nu te tulbura, ca este indreptare, daca vei avea, de acum, pe Domnul inaintea ochilor.
Deci, ia aminte la tine insuti: Nu esti vinovat de juramant, daca te vei departa pe tine de la rau, ca Insusi Cel ce a propovaduit Evanghelia in lume, pentru covarsitoarea Lui iubire de oameni, Insusi Domnul, a poruncit oamenilor sa se pocaiasca si sa se departeze de la tot pacatul. Vezi, dar, ca nu cumva, vrand a savarsi dulcetile noastre, sa punem pricina juramantul, ca unii care n-am putea sa ne mai descurcam pe noi insine, din mrejele vrajmasului. Dumnezeu nu se batjocoreste si celor ce voiesc a se mantui, le intinde mana. Deci, abate-te de la rau si fa bine si intru aceasta ai pazit cuvantul celui ce a zis: "De la toata calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca sa pazesc cuvintele Tale" (Ps. 118, 101). Iar de vrei ca mai desavarsit sa te incredintez pe tine, ca nu esti vinovat de cuvantul dat, daca vei fugi de cele rele si vei face cele bune si te vei departa pe tine de toti oamenii, care umbla fara de randuiala, asculta pilda, sau, ca sa zic mai bine, iata o asemanare: Un om oarecare avea un fiu, iar fiul iubea mult pe tatal sau, intru toate. Dar, un altul, biruindu-se de invidie pentru sporirea tanarului sau prieten, apropiindu-se in taina, ia-s pus lui: Jura-te mie, pe tatal tau, ca ceea ce-ti voi zice, aceea vei face si vei pazi fara de nici o impotrivire. Iar el, nefacand bine, s-a jurat. Iar, dupa aceasta, a zis catre dansul: Ducandu-te acum, ocaraste pe tatal tau si raneste-l pe el cu cutitul si sa nu te mai rusinezi de fata lui si toate cate-ti va porunci el sa nu le faci, tu sa le faci fiindca te-ai jurat mie si nu vei putea sa nu asculti de cele zise de mine.
Si acum te intreb: Oare va suferi fiul o nebunie ca aceasta sau, mai bine-zis, asemenea paganie, si nu va defaima sfatuirea lui cea fara de lege, din dragoste fata de parintele sau? Socotesc ca va raspunde si-i va zice: Te vad pe tine ca nu esti om cu adevarat, ci vrajmas tatalui meu si sufletul meu pizmuitor. Dar, nu ma vei insela pe mine, ca sarpele pe Eva, cu viclenia, nici nu ma vei inlantui pe mine in paganatate, cu rautatea ta cea mult impletita, si nu ma va invinui pe mine tatal, ca nu ma plec paganatatii tale. Deci, defaimez sfatuirea ta cea fara de lege, pentru dragostea tatalui meu si pentru mantuirea sufletului meu, iar urechile mele le pecetluiesc cu semnul crucii, ca sa nu mai intre veninul cuvintelor tale, in auzul meu, si chiar de intalnirea cu tine voi fugi, pentru viclenia cea din tine.
Ne porunceste noua insusi Apostolul sa ne ferim de tot fratele, care umbla fara randuiala, ca Dumnezeu nu Se cinsteste cu fapte rebele. Deci, nu te aduna, iubite, cu barbati pacatosi, ca sa nu intarati pe Tatal tau, Cel din Ceruri, lucrand cele potrivnice poruncilor Lui si ramanand fara raspuns in ziua Judecatii, ca prin calcarea poruncilor Sfintei Evanghelii, superi pe Dumnezeu.
Ia aminte la tine insuti si invata sfarsitul cuvantului Proorocului, care zice: "Juratu-m-am si m-am hotarat sa pazesc judecatile dreptatii Tale" (Ps. 118, 106). Si iarasi zice: "Nedreptatea am urat si am dispretuit, iar legea Ta am iubit" (Ps. 118, 163). Si intru aceasta mila a lui Dumnezeu, vei scapa de mari ispite si primejdii, iar, peste cel viclean, vor veni cele scrise. Intoarce-se-va durerea lui la capul lui, iar peste crestetul lui se va pogora nedreptatea lui.
Drept aceea, castiga-ti dragostea si unirea, nu prin juraminte si momeli, ci prin asezarea sufletului, dupa legea lui Dumnezeu, caci, intru aceasta, nimic nedrept sau silit nu intra. Si va fi cu tine darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava si puterea in veci. Amin.
Sinaxar 3 Martie
În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfinţilor Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc.
Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc au fost martirizaţi în oraşul Pontine Amasea (Asia Mică) în anul 308.Fraţii după sânge Eutropiu şi Cleonic, erau camarazi cu Vasilisc, nepotul Marelui Mucenic Teodor Tiron (prăznuit în 17 februarie). După moartea martirică a Sf. Teodor, ei au ajuns în închisoare, unde, prin predicile lor au întors mulţi prizonieri păgâni la credinţa creştină.
Când l-a torturat pe Sf. Teodor, Publius a pierit ruşinos, lovit de mânia divină. Asclepiodot a fost ales ca următorul conducător al oraşului Amaseea şi s-a dovedit a fi mai crud decât predecesorul său. Ştiind că prietenii Sf. Teodor Tiron se aflau în închisoare, a cerut să fie aduşi în faţa lui. Sfinţii Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc şi-au mărturisit cu tărie credinţa în faţa noului ighemon. Pentru aceasta au fost crunt bătuţi, până li s-a învineţit tot corpul.
În timpul suferinţelor, Sf. Eutropiu se ruga cu glas tare la Dumnezeu, "Ajută-ne, Doamne să putem îndura aceste răni pentru cununa muceniciei, aşa cum L-ai ajutat pe slujitorul Tău, Teodor." Ca răspuns, Însuşi Domnul li s-a înfăţişat mucenicilor împreună cu îngerii Săi şi cu Sf. Teodor Tiron, spunându-le: "Priviţi, a venit Mântuitorul să vă ajute, ca să aveţi viaţă veşnică."
Soldaţii împreună cu alţi martori ai viziunii au fost învredniciţi să vadă şi ei pe Mântuitorul. Aceştia l-au sfătuit pe Asclepiodot să oprească torturile. Văzând că oamenii sunt gata să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu, ighemonul a ordonat ca mucenicii să fie duşi în închisoare, după care l-a invitat pe Sf. Eutropiu la cină, cerându-i să se închine idolilor dar să rămână creştin în suflet, lucru pe care sfântul l-a refuzat.
În ziua următoare, mucenicii au fost duşi la un templu păgân şi puşi să se închine idolilor. Eutropiu s-a rugat lui Dumnezeu: "Doamne, fii cu noi şi alungă mânia păgânilor. Primeşte în acest loc sacrificiul nesângeros al creştinilor, în numele Tău, adevăratul Dumnezeu." Nu bine a terminat rugăciunea şi s-a pornit un cutremur care a năruit pereţii templului şi statuia zeiţei Artemis a fost făcută bucăţi. Toţi au fugit din templu de frică să nu fie prinşi sub dărâmături. În rumoarea cutremurului s-a auzit o voce de sus: "Rugăciunea ta a fost ascultată şi în acest loc se va înălţa un lăcaş de rugăciune al creştinilor." După cutremur, ighemonul Asclepiodot şi-a revenit greu din şoc şi a dat ordin să se bată stâlpi în pământ, mucenicii să fie legaţi şi să li se toarne pe corp smoală fierbinte. Sfinţii au început să se roage lui Dumnezeu şi Eutropiu striga către păgâni: "Fie ca Domnul să întoarcă faptele voastre împotriva voastră!
Smoala a început să curgă pe lângă corpul sfinţilor ca apa, arzând corpurile torţionarilor. Martorii văzând acestea, au fugit îngroziţi dar ighemonul în răutatea sa a poruncit să rănească corpurile sfinţilor cu gheare de fier şi să presare rănile cu un amestec de muştar, sare şi oţet, chinuri pe care sfinţii le-au îndurat cu deosebită tărie.
În noaptea dinaintea execuţiei lor, sfinţii au petrecut în rugăciune iar Domnul le-a apărut din nou şi i-a îmbărbătat. În dimineaţa de 3 martie, Sf. Eutropiu şi Cleonic au fost crucificaţi dar Vasilisc a fost lăsat în închisoare.
Sf. Vasilisc a fost executat în 22 mai în oraşul Komana. Mucenicului i s-a tăiat capul şi i-au aruncat corpul în râu dar creştinii au găsit moaştele şi le-au îngropat într-un câmp arat. Mai târziu s-a construit la Komana o biserică cu hramul Sf. Vasilisc.
Vezi ziua de 22 mai pentru detalii despre viaţa Sf. Mucenic Vasilisc.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodoret, care a fost preot în Antiohia.
Sfântul sfinţitul mucenic Teodoret, preotul din
Antiohia, a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Unchiul
acestui împărat cu numele tot Iulian, fusese mai întâi creştin şi
ajunsese chiar anagnost al Bisericii din Antiohia. Înduplecat de
nepotul său, care se găsea pe tronul împărăţiei, s-a lepădat de
credinţa în Hristos, a început să se închine idolilor şi a primit de la
împărat toată bogăţia, şi sfintele odoare, pe care marele Constantin
le dăruise Bisericii Antiohiei şi pe deasupra a mai fost pus şi
prigonitor şi judecător al creştinilor din Antiohia. Deci, pornind
prigoană împotriva creştinilor şi clerul Bisericii împrăştiindu-se a
rămas în Antiohia numai sfântul Teodoret singur cu credincioşii de
acolo, propovăduind cu îndrăzneală şi mărturisind credinţa în Hristos.
Din porunca lui Iulian a fost însă prins şi adus înaintea judecăţii,
după ce mai întâi a fost ţinut câtva vreme în închisoare. La judecată,
sfântul Teodoret a fost supus la multe şi îngrozitoare chinuri, încât
chiar cei care-l chinuiseră au încetat a mai da ascultare poruncilor de
chinuire. De aceea tiranul, înfuriindu-se, a poruncit ca aceştia să
fie aruncaţi în adâncul râului Oronte, iar pe când erau duşi la moarte,
sfântul le zicea: duceţi-vă, fiii mei, pe calea cea fericită, în pace,
căci voi veni şi eu, urmându-vă vouă şi mă voi bucura cu voi de
bucuria cea veşnică întru împărăţia cerurilor. Astfel au primit aceştia
sfârşitul lor mucenicesc. Iar sfântul Teodoret, fiindcă Iulian Tiranul
se năpustise asupra lui şi-l silea să aducă jertfă idolilor, a
proorocit sfârşitul cu care aveau să moară şi Iulian împăratul şi
unchiul lui, Iulian prigonitorul. Atunci tiranul a poruncit îndată să i
se taie capul. Şi în vreme ce-l duceau spre tăiere, sfântul se ruga
plin de veselie sufletească, iar tăindu-i-se capul, s-a mutat către
Domnul. Sfintele lui oseminte au fost îngropate, cu multă evlavie de
nişte creştini, care au pus la inimă cuvintele sfântului şi care au
văzut, după câtva vreme, că cei doi Iuliani, atât răucredinciosul
unchi, cât şi preaînrăutăţitul nepot, şi-au primit sfârşitul după cum
spusese sfântul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Zenon şi Zoil, care în pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Piamun fecioara, care în pace s-a săvârşit.
Fecioara Piamun
a trăit în sfinţenie nu departe de Alexandria, în casa mamei sale, ca
şi în pustnicie. Mânca doar la sfârşitul zilei iar după rugăciune
torcea fuiorul de in. Sfânta Piamun a dobândit darul clarviziunii. Oamenii unui sat foarte populat, orbiţi de lăcomie, au hotărât să distrugă sătucul sfintei fecioarei ca să devieze apele Nilului către pământurile lor, atunci când se revărsau. Sf. Piamun a ştiut de intenţia lor şi le-a spus şi bătrânilor satului despre ce aveau aceia de gând să facă. Bătrânii miraţi au căzut în genunchi în faţa sfintei, implorând-o să se ducă la acei oameni şi să-i convingă să renunţe la planul lor. Dar monahia nu s-a dus să-i întâlnească pentru că a evitat contactul cu oamenii, în schimb a stat toată noaptea la rugăciune şi, în dimineaţa următoare, când oamenii acelui sat s-au pornit înarmaţi spre distrugerea locaşului sfintei fecioare, aceştia au încremenit pe drum, nemaiputându-se mişca.
Atunci Dumnezeu le-a descoperit necredincioşilor că rugăciunile Sfintei Piamun i-a oprit din drumul lor. Oamenii şi-au revenit şi s-au căit pentru păcatul lor, trimiţând sol de pace în satul sfintei, cu mesajul "Mulţumim lui Dumnezeu că prin rugăciunile Sfintei Piamun ne-a izbăvit pe noi."
Sfânta Piamun s-a înălţat în pace la Domnul în anul 337.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
