Sinaxar 27 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Nestor.
Acesta
fiind tânar si foarte frumos, era cunoscut Marelui Mucenic Dimitrie; si
alergând la locul unde se afla Sfântul Dimitrie în paza, a cazut la
picioarele lui si a zis: "Robul lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie;
roaga-te pentru mine, chemând numele lui Hristos". Iar sfântul
însemnându-l cu semnul cinstitei Cruci, i-a zis: "Si pe Lie vei birui si
pentru Hristos vei marturisi". Deci mergând la locul de lupta,
privindu-l Maximian, a zis: "Dumnezeul lui Dimitrie ajuta-mi" si
apucându-se cu acel grozav ucigas Lie, si lovindu-l lovitura de moarte
tocmai în inima, l-a omorât. Iar împaratul s-a tulburat la suflet si
îndata a poruncit de a omorât pe Sfântul Dimitrie cu sulitele, ca pe un
pricinuitor al junghierii lui Lie; si pe Sfântul Nestor a poruncit de
l-au omorât cu sabia lui.
Tot în aceasta zi, Sfintele Mucenite Capitolina si Erotiida.
Acestea au fost pe vremea împaratului Diocletian si a lui
Zilichinhie, guvernatorul Capadociei. Capitolina de neam mare fiind si
bogata, împartindu-si toata averea la saraci si iertându-si robii sai cu
cinste, lua îndraznire si merse înaintea guvernatorului de s-a
martu-risit ca este crestina. Si bagând-o în temnita, a doua zi au
scos-o si i-au taiat capul; iar Erotiida, care era roaba sfintei, de
vreme ce si cu pietre a zvârlit în eparh de l-a lovit, a fost batuta cu
toiege; si cu harul lui Hristos facându-se sanatoasa, i-au taiat si ei
capul.
Tot în aceasta zi, cel dintre sfinti Parintele nostru Chiriac, patriarhul Constantinopolului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Procla, sotia lui Pilat.
Povestire pentru ivireni (georgieni), cum au venit la cunostinta dumnezeiasca, printr-o femeie roaba.
În zilele celui între sfinti Constantin marele împarat, oarecare
femeie a fost adusa roaba la iviri, care era învatata din copilarie
desavârsit cu viata sihastreasca si ajungând la robie, asemenea se
ostenea. Ivirii fiind lipsiti de tot de mestesugul doctoricesc, au
obicei de merg unii la altii, de se întreaba de leacul bolii ce li se
întâmpla. Deci a mers alta femeie la acea vrednica minunata femeie,
având un copil, care se îngreuia si se chinuia de o boala cumplita, sa o
întrebe ce sa faca? Iar roaba aceea luând pruncul l-a pus în patul sau
si s-a rugat lui Dumnezeu, ca sa-l izbaveasca din boala. Si a auzit-o
Cel ce cunoaste ascunsurile inimilor si fara de zabava a dat sanatate
copilului. De care lucru a fost vestita acea minunata femeie încât a
ajuns si la urechile împaratesei ivirilor, care îndata a trimis sa o
aduca pentru ca si împarateasa avea o boala grea. Iar femeia smerindu-se
nu vrea sa mearga, socotindu-se pe sine nevrednica a merge la
împarateasa.
Nebagând nicidecum seama de marirea ei, împarateasa s-a pogorât si a mers ea la acea roaba. Si aceasta facând loc împaratesei sa sada pe patul ei cel sarac, unde pusese si copilul, a adus rugaciunea în loc de iarba pentru leacul bolii; si izbavindu-se împarateasa de boala, voia sa-i dea aur si argint si haine si alte daruri împaratesti, ca rasplatire pentru ca asa curând cu tot harul a izbavit-o de boala. Iar acea femeie minunata a zis ca nu-i trebuie nici unele de acelea, ci socotea plata mare a fi cu-nostinta bunei credinte. Ci a cerut ca sa zideasca o biserica lui Dumnezeu Celui ce o iz-ba-vise de acea boala si o mântuise. Auzind împarateasa cuvintele acestea a mers la împaratie si a facut pe împarat de se minuna de acea minunata tamaduire, povestindu-i si în ce chip, si adeverea ca Dumnezeul roabei, Acela este Dumnezeul cel adevarat. Si cum ca se cade, cât mai curând sa zideasca o biserica si sa întoarca pe tot poporul spre închinarea Aceluia.
Împaratul de acel lucru minunat s-a mirat, dar de zidit biserica nu vrea. Si peste putina vreme iesind împaratul la vânat, ceilalti toti faceau vânarea fara de nici o sminteala, iar împaratul singur ramasese, ca-l lovise nevederea si mirându-se de ceea ce i se întâmplase îsi aduse aminte de neascultare si chemând într-ajutor pe Dumnezeul roabei, se izbavi îndata de întunecare si mergând la acea minunata roaba, a rugat-o sa-i arate chipul zidirii si ea însemna si închipuia, iar mesterii zideau.
Daca s-a ispravit biserica si a fost acoperita si ramasese lucrul numai despre preoti, a aflat prilej si pentru lucrul acesta minunata femeie. Si a înduplecat pe împaratul ivirilor sa trimita solie la împaratul romanilor sa-l roage sa trimita dascali de dreapta credinta si a facut dupa pofta ei si trimise. Iar împaratul Constantin primind solia prieteneste si cu cinste a multumit lui Dumnezeu si a trimis pe un oarecare om de cinste, împodobit fiind cu credinta si cu întelepciune si cu buna viata si vrednic arhiereu a propovaduit dumnezeiasca cunostinta la neamul acela cu multe daruri, care mergând si tragând pe toti cu minuni si cu învataturi spre adevarata credinta crestineasca si botezându-i si zidindu-le multe biserici si sfintind preoti si întorcând toata tara ivrilor spre dumnezeiasca cunostinta, s-a mutat catre Domnul. Într-acest chip au cunoscut ivirii pe Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel nou de la Basarabi.
Acest
cuvios Parinte, a fost pe vremea evlaviosilor împarati bulgari,
dintr-un sat din Bulgaria ce se chema Basarabi, de pe marginea apei
Lomului; si întâi a fost pazitor de vite la numitul sat, apoi vazând ca
toate ale lumii sunt trecatoare, a iesit din satul acela si s-a dus
într-o pestera ce era aproape de Basarabi si s-a facut calugar la o
mânastire ce era înauntrul pesterii. Si cine poate spune luptele ce a
suferit? Postul, rugaciunea si privegherile ce facea! încât si de harul
facerii de minuni s-a învrednicit; înca si vremea iesirii sufletului sau
din trup a cunoscut-o, pentru care intrând în mijlocul a doua pietre,
asa si-a dat prealuminatul sau suflet în mâna lui Dumnezeu.
Trecând multa vreme, a venit acea apa a Lomului mare de surpa lemnele si pietrele de primprejur. Atunci au cazut în apa si cele doua pietre ce erau în cuprinsul pesterii, dimpreuna cu moastele sfântului; si mult timp au fost acolo. Deci vrând Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat îngerul Domnului în vis la o copila, a unui credincios, ce patimea de duh necurat, zicându-i: "De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui"; si daca s-a sculat copila dimineata, a spus visul ce a vazut la parintii ei si asa adunându-se preoti si oameni multi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arata lumina si cei ce vedeau socoteau a fi comoara si au gasit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg si luminat ca soarele si luându-l l-au dus în sat si mergând vestea în toate partile de aflarea sfântului, a ajuns si la urechile domnitorului de la Bucuresti, care îndata a si trimis preoti si boieri, sa aduca pe sfântul la biserica Curtii domnesti.
Mergând trimisii aceia la Basarabi, au luat pe sfântul si au purces sa mearga la Bucuresti, si sosind pâna aproape de Rusi, unde este o fântâna, n-a vrut sa mearga mai înainte. Deci vazând preotii si boierii acea minune si nestiind ce sa faca, s-au socotit cu sfat de obste de au înjugat doi junci tineri neînvatati, ca sa vada unde este voia sfântului sa mearga si asa o, minune! S-a întors îndata sfântul la Basa-rabi în mijlocul satului si acolo a stat. Iar preotii si boierii întorcându-se la Bucuresti, au spus toate cele ce au vazut. Deci domnitorul a trimis boieri cu cheltuiala de au facut o biserica în numele Cuviosului Dimitrie la Basarabi, unde a si fost asezat sfântul. Si multe minuni a lucrat acolo la cei ce cu credinta au nazuit; si macar ca fiind satul mic si simplu si lipsit de oameni de stiinta, nu s-au însemnat toate câte minuni s-au întâmplat, dar câte s-au scris de cei ce au vazut minunile sfântului, prin cucernici crestini le însemnam:
Doua femei oarecare surori, Aspra si Ecaterina, de la satul ce se numeste Cernavoda, au facut o biserica prea frumoasa, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si au gândit întru sine, doara ar putea sa ia vreo particica din moastele Sfântului Dimitrie si sa o aduca în biserica lor; ca de a le lua cu totul, socoteau ele ca nu va vrea sfântul, precum a si fost. Deci venind prea cu smerenie si cu evlavie si închinându-se la sfântul, în taina au luat o mica particica din moastele lui si vrând sa se duca, sezând în carutele lor, nicidecum n-au putut a se misca caii din locul acela, macar de-i si batea foarte vizitii. Iar ele cunoscând pricina si din carute pogorându-se, cu lacrimi au alergat si au cazut la sfântul si punând particica la locul ei, s-au rugat sa le ierte greseala, si asa s-au dus cu pace la satul lor. Altadata a venit preasfintitul mitropolitul Târnovului, anume Nichifor, cu sinodia lui, ca sa se închine sfintelor moaste ale Sf. Dimitrie. Si închinându-se mai întâi mitropolitul si sarutând sfintele moaste si departându-se a sezut pe un scaun; apoi pe rând mergând si ceilalti ai sinodiei lui toti si sarutând sfintele moaste un oarecare monah anume Lavrentie, în vremea sarutarii, ispitindu-se sa rupa cu gura o mica particica din sfintele moaste ale Sfântului, a ramas cu gura cascata si toti cautând la dânsul si vazându-l cu gura cascata, nu se pricepeau ce a patimit. Iar mitropolitul i-a poruncit sa se dea înlaturi ca sa se închine si ceilalti. Iar el mut si fara de glas fiind deabea s-a departat putin de la sicriul sfântului. Iar dupa ce au iesit toti a cazut cu lacrimi rugându-se sfântului si cerându-si iertare si asa i s-a dezlegat limba si a grait ca mai înainte. Dupa aceea a mers cu mitropolitul la gazda si i-a spus toate cele ce a patimit. Iar el i-a zis: "O, omule, cum n-ai socotit ca de ar fi fost sa se împarta moastele la toti câti vin spre închinarea lor, pâna acum n-ar fi ramas nimic. Ci de acum caieste-te, ca ai gresit lui Dumnezeu si sfântului.
Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslaviei, anume Ioanichie, cazând într-o boala foarte grea, încât de patru insi era purtat si neputând sa se vindece l-au adus la biserica Sfântului Dimitrie si l-au pus cu asternutul lui înauntru în biserica si slujindu-se Sfânta Liturghie, dupa trei ceasuri s-a sculat sanatos si umbla pe picioarele sale, laudând pe sfântul si multumindu-i. Acestea si alte minuni a facut Sfântul Dimitrie, care nu s-au scris dupa cum s-a zis, pentru nestiinta locuitorilor.
Iar în anii 1769 si 1774 fiind razboi între împaratia Rusiei si între Poarta Otomana si cuprinzând muscalii amândoua tarile acestea si trecând generalul Petru Salticov Dunarea, si dând razboi Rusciucului, a calcat si câteva sate de peste Dunare, orasul Cernavoda si altele; între care a calcat si satul Basarabi, unde se aflau moastele sfântului pe care luându-le mai susnumitul general, vrea sa le trimita în Rusia. Iar un evlavios crestin anume Hagi Dimitrie, întâmplându-se într-acea vreme lânga general, a cazut la dânsul cu rugaminte, ca sa nu înstraineze sfintele moaste, ci sa le daruiasca tarii ca rasplata pentru prazile si jafurile care au patimit din pricina razboiului si sa o mângâie cu acest dar al sfintelor moaste; si plecându-se generalul, le-a daruit tarii. Pe care primindu-le cu mare cinste si evlavie tot poporul, le-au asezat în biserica cea mare a sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, în zilele preasfintitului mitropolit al tarii Chir Grigorie. Si îndata a simtit tot poporul ocrotirea si patimirea sfântului; ca nu numai razboiul dintre muscali si dintre turci l-a încetat, ci si boala ciumei cea înfricosatoare a contenit-o. Si mult ajutor si mare folos câstiga, toti cei ce cu credinta nazuiesc catre sfântul, pentru ale carui rugaciuni Dumnezeule miluieste-ne si ne mântuieste pe noi pe toti, acum si pururea si în vecii vecilor, Amin
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Deci, dupa ce Sfantul Dimitrie a fost pus sub paza in temnita, pentru Hristos, imparatul lua parte la luptele din stadion, care aveau loc in cinstea sa si se desfata foarte, privind la lupta voinicilor cu Lie, luptatorul imparatului. Si era Lie acesta ca un alt Goliat, de neam vandal, cu trup mai mare decat alti oameni, infricosator la cautatura, cu chip si narav de fiara. Puterea lui era nebiruita si nimeni nu-i putea sta impotriva. Si era foarte iubit de imparatul, pentru puterea si nesatiul lui de a ucide oameni. Ca pe cei invinsi ii arunca in sulite, puse cu ascutisul in sus, ca sa-i strapunga si sa-i omoare. Si au fost ucisi astfel si multi crestini, pusi sa se lupte cu Lie, fara voia lor. La aceasta priveliste fara de lege luand parte si Sfantul Nestor, s-a aprins sufletul lui de ravna sa se lupte cu Lie si sa-l biruiasca, ridicand astfel ocara aceasta de pe numele Domnului.
Deci, a alergat la locul unde se afla Sfantul Dimitrie sub paza si, cazand la picioarele lui, i-a zis: "Robule al lui Dumnczeu, vreau sa ma lupt cu Lie. Ci, te roaga pentru mine, chemand numele Domnului Hristos." Iar Sfantul, insemnandu-l cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte si pe piept, i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi! ". Deci mergand acolo unde era pus podul de lupta, sub privirea lui Maximian si zicand: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-ma!", l-a apucat pe acel grozav ucigas Lie si, lovindu-l cu lovitura de moarte, drept in inima, l-a omorat. Si s-a tulburat imparatul in sufletul lui si a trimis indata ostasi de au omorat pe Sfantul Dimitrie, in temnita, cu sulitele, ca pe pricinuitorul junghierii lui Lie, iar Sfantului Nestor a poruncit de i-au taiat capul, cu insasi sabia lui, la 27 octombrie.
Intru aceasta zi,
pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel Nou (sec. XIII)
Deci, trecand multa vreme, a venit mare apa Lomului de a surpat copacii si pietrele dimprejurul apei. Atunci au cazut in apa si cele doua pietre dinauntrul pesterii, care cuprindea moastele Sfantului si multa vreme au stat acolo. Insa, de multe ori, la locul acela, juca peste apa o flacara de lumina, crezand oamenii ca este o comoara. Si, vrand Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat Sfantui in vis unei copile bolnave de duh necurat, careia i-a zis: "De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui." Si i-a aratat locul. Astfel, l-au gasit intreg si luminat si l-au pus in biserica satului si, din clipa aceea, prin moastele placutului sau Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumarate semne.
Nu stim care domn al Tarii Romanesti a incercat, odata, sa aduca moastele Sfantului Dimitrie la biserica din Bucuresti, dar, neizbutind, a ridicat cu cheltuiala sa la Basarabi, peste moastele Sfantului, o preafrumoasa biserica. Intre anii 1769-1774, s-a pornit razboi intre rusi si turci. Ajungand armatele rusesti, in acel sat si, gandindu-se sa puna la adapost moastele Sfantului de prapadul razboiului, au voit sa le trimita in alta parte. Atunci un crestin din Bucuresti, Hagi Dimitrie, a cerut moastele Sfantului, ca sa le aduca in Tari Romaneasca.
Drept aceea, tot in acele zile, moastele Sfantului Dimitrie, intampinate cu mare alai, au ajuns in Bucuresti si au fost asezate in biserica cea mare a Mitropoliei, unde se afla si astazi, mitropolit al tarii fiind, pe acea vreme, Preasfintitul Grigorie.
Si indata a simtit tot poporul ocrotirea Sfantului, ca nu numai razboiul dintre muscali si turci a incetat, ci si boala ciumii cea infricosata a contenit. Si mult ajutor si mare folos castiga toti cei ce, cu credinta, alearga catre dansul. Pentru ale carui rugaciuni, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Povestire despre Ivireni, cum au venit la cunostinta lui Dumnezeu, printr-o femeie roaba
De acest lucru a ajuns vestita acea minunata femeie, incat ceea ce s-a facut a mers si la urechile imparatesei, care indata trimise sa o ia, ca si dansa avea o boala rea. Iar femeia, smerindu-se, nu vroia sa mearga, socotind ca este nevrednica a merge la imparateasa. Deci, imparateasa, netinand seama nicidecum de maretia imparatiei, s-a pogorat de a mers ea la roaba. Si femeia, facand loc imparatesei sa se aseze pe patul ei cel sarac, unde sezuse si copilul, a adus rugaciunea, in loc de iarba de leac, pentru boli. Si, izbavindu-se imparateasa de boala, i-a daruit ei aur si argint si haine si alte daruri imparatesti, facand rasplatire celei ce, asa degraba, cu tot harul, a izbavit-o de suferinta. Iar acea minunata femeie a zis ca nu-i trebuie nici unele din acestea, ci socotea a fi plata mare cunostinta dreptei credinte. Si a rugat-o sa zideasca o biserica lui Dumnezeu, Celui ce a izbavit-o de acea boala si a mantuit-o. Auzind cuvintele acestea, imparateasa a facut pe imparatul de s-a minunat de acea tamaduire. Povestindu-i si in ce chip se adeverea ca Dumnezeul roabei, Acela este Dumnezeul cel adevarat, ii arata ca se cade, cat mai curand sa zideasca o biserica si sa intoarca pe tot poporul sau la inchinarea catre Dumnezeu.
Deci, imparatul minunandu-se de acel lucru, nu a voit totusi sa zideasca biserica. Si peste catava vreme, iesind imparatul la vanat, ceilaiti toti faceau vanatoarea fara nici o piedica, iar imparatul ramasese singur, ca nu mai putea sa vada. Si, mirandu-se de ceea ce i se intamplase, si-a adus aminte de neascultare. Si, chemand in ajutor pe Dumnezeul roabei, s-a izbavit indata de intunecarea ochilor. Si, mergand la acea minunata femeie, o ruga ca sa-i arate chipul zidirii. Si ea insemna si inchipuia, iar mesterii zideau. Deci, daca s-a ispravit biserica si s-a acoperit, ramasese numai ca sa dobandeasca preoti. Si, femeia a aflat prilej pentru lucrul acesta, ca indupleca pe imparatul ivirilor sa trimita solie la imparatul romanilor, sa-l roage ca sa-i trimita invatatori de dreapta credinta. Si a facut imparatul dupa cererea ei si a trimis solia. Iar imparatul Constantin, primind solia prieteneste si cu cinste, a multumit lui Dumnezeu. Si a trimis cu multe daruri, pe un oarecare om cinstit si impodobit cu credinta, cu intelepciune si cu buna viata si vrednic arhiereu, sa propovaduiasca dumnezeiasca cunostinta la neamul acela. Acesta, mergand si aducandu-i pe toti, cu minuni si cu invataturi, spre adevarata credinta crestineasca, botezandu-i si zidindu-le multe biserici si facand preoti si intorcand toata tara ivirilor spre dumnezeiasca cunostinta, s-a mutat catre Domnul. Si intr-acest chip au cunoscut ivirii pe Dumnezeu.
Intru aceasta zi,
Cuvant al Sfantului, Parintelui nostru Evagrie,
despre umilinta sufletului
Si, iarasi, zicea despre sine, dar mi se pare ca si pentru noi zicea: "Vai mie, ca ma numesc credincios si m-am facut mai rau decat necredinciosii. Ca aceia n-au cunoscut pe Dumnezeu nici nu s-au lepadat de El. Iar eu, cunoscandu-L pe El si luand de la Dansul dar duhovnicesc, m-am spurcat cu fapte rele si departe de la mine L-am gonit, iar bogatia cea data mie am risipit-o rau. Vai tie, suflete, ca, stiind, pacatuiesti! Amar tie, suflete, ca, pacatuind, inca mai adaogi! Amar tie, suflete, ca, adaugand, nu te rusinezi, ci inca si altele mai adaugi! Amar tie, suflete, ca, de cugetul tau te osandesti si credinta nu ai! Amar tie, suflete, de ori te fagaduiesti Domnului si iarasi faci rele! Vai de tine, suflete cum calci porunca lui dumnezeu si ca un netrebnic te amesteci intre calugari! Vai tie, suflete, ca, pacatuiesti cu trupul si, iarasi, faci placerea trupului! Vai de tine, suflete, ca, astepti moartea, dar limba nu-ti inchizi! Amar tie, suflete, ca, faptele Sfintilor nu le faci, dar pomenirea lor o serbezi, numai ca sa-ti saturi pantecele! Amar tie, suflete, ca praznicele lui Dumnezeu le cinstesti, si de mancari te ingrijesti, iar praznicele cele duhovnicesti nu le stii! Amar tie, suflete, ca nu-ti aduci aminte, nici ca de va pacatui cineva lui Dumnezeu, acela nu are praznic pe pamant, ci plangere totdeauna si sfaramare de inima! Vai tie, suflete, ca zi dupa zi amai si singur pe tine te amagesti zicand: Maine ma voi pocai; si nu stii, oare, vei ajunge ziua de maine, sau nu! Vai de tine, suflete, de cate ori te-a miluit pe tine Dumnezeu si iarasi te-ai trandavit, de cate ori te-a luminat si tu n-ai cunoscut, de cate ori te-a indulcit, iar tu nu te-ai ingrijit! De cate ori te-a mtarit, iar tu te-ai slabit! De cate ori te-a tamaduit, iar tu te-ai ranit! De cate ori te-a invatat, iar tu n-ai trait in acele invataturi! Oh, suflete, amar sotule al meu! Despre ce te vor intreba mai intai pe tine ingerii si pentru ce vei da raspuns mai intai? De care lucru vei raspunde? Din cele ce ai pacatuit? Adu-ti aminte, dar, de infricosatoarea judecata si de groaznica rasplatire pentru cele ce ai pacatuit, pentru poruncile Facatorului tau, pe care le-ai calcat cu cuvantul sau cu fapta, sau cu gandul, Adu-ti aminte si de frica ce va sa fie la strasnica judecata si de cea dupa judecata osandire in foc si in intuneric si in scrasnirea dintilor, la viermele cel neadormit si de groaza cea nedomolita! O, amar si sarman suflet, stii ca desfranatii in foc vor merge, si tu esti desfranat. Stii ca talharii intru intuneric se trimit, iar tu esti talhar. Stii ca clevetitorii si hotii la viermele cel neadormit se vor osandi, iar tu esti defaimator! Stii ca cei ce ne-au miluit nu se vor milui, iar tu n-ai miluit! Stii ca tot facatorul de rele cu diavolul este osandit intru adancul focului celui mai dedesupt, si tu nici un bine de la Dumnezeu nu ai facut! Stiind moartea, pentru ce nu-ti aduci aminte de ziua mortii si nu-ti plangi faptele tale? Cugeta la Cine te-a zidit, Cine ti-a dat sufletul, Cine te-a inviat, cum ti-a zis tie sa faci poruncile si ce vei lua, de le vei pazi pe ele si ce, de nu le vei pazi! Iar tu la aceasta nu te gandesti si acestui trup de tina placandu-i, i te supui, cu mancare si cu bautura si cu vorbe desarte, cu cuvinte barfitoare, cu fapte de desfranare, desi stii ca, pentru tot cuvantul si gandul, vei da raspuns.
Acestea sa le cugeti si sa le ai la inima, cu umilinta si cu plangere si tanguire. Ca tu n-ai iubit, nici ai dorit, nici ai ravnit la viata Sfintilor barbati, cum si-au petrecut viata lor, in plansuri, in tanguiri si in umilinta. De acestea, aducandu-ti aminte, striga catre Domnul, zicand: Eu, ca David, neudandu-mi asternutul cu lacrimi, nu i-am iubit smerenia, fecioria am urat, desfranarea am iubit, curatia am lepadat-o, am iubit spurcaciunea, am iubit ingrozirea, iar blandetea am urat. Ura am primit-o, iar dragostea am lepadat-o. De nesatiu m-am apropiat, iar postul l-am urat. Betia am iubit, iar trezia am urat. Zgarcenia am primit, iar milostenia am lepadat. De pat moale m-am apropiat, iar de cenusa am fugit. Haina frumoasa am iubit, iar pe cea de par am urat-o. Mancari multe am poftit, iar mancarea uscata am defaimat-o. Am iubit a face placere diavolului, iar poruncile Tale, Stapane, le-am lepadat. Ci, Doamne, Preasfinte Imparate, cauta-ma pe mine, ca pe oaia cea ratacita, sau ca pe drahma cea picrduta. Ca eu insumi sunt cel ce am luat un talant. Eu sunt robul cel lenes si netrebnic. Ci Tu, Doamne, aseamana-ma pe mine cu fiul cel desfranat, cu vamesul si cu talharul.
Iar tu, suflete al meu, adu-ti aminte de tine si gandeste cum vei suferi napraznica despartire de trup, cand ingerii cumpliti si infricosati vor veni dupa tine si te vor rapi, in ceasul in care nu astepti si in vremea in care nu vei stii. Ce lucruri vei trimite inaintea ta in vazduh, vrajmasii tai cei din vazduh isi vor cerceta faptele tale? Si cum vei suferi venirea cea infricosatoare a Domnului, la cercarea si intrebarea a toata lumea, cand cerul de arderea Dumnezeirii Lui va pieri, cand stelele vor cadea, cand soarele se va intuneca, cand luna va pieri, cand ingerii se vor inspaimanta, cand Puterile inainte vor alerga, Cand Heruvimii vor canta, cand Serafimii vor striga, cand toata faptura va zice; Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Cel ce judeca vii si mortii?
Atunci se vor pune scaunele si Cartile se vor deschide, aratand faptele noastre cele de noapte si cele dc zi. Si raul cel de foc va curge, mistuind tot pamantul. Si vom sta inainte goi, fiecare doar cu faptele sale, si va porunci Domnul ingerilor Sai si vor desparti pe cei drepti de cei pacatosi. Cum, suflete, de nu-ti este jale de tine, auzind glasul Domnului, graind celor drepti: Veniti cei ce ati facut voia Mea de imparatiti impreuna cu Mine. Sau cum nu te cutremuri, auzind glasul cel aspru pentru pacatosi: Duceti-va de va chinuiti in focul vesnic cu diavolul, cei ce ati facut voia lui. Oh, suflete, aceasta judccata sa o primesti in minte si sa o pui la inima ta, umbland si sezand si sculandu-te. Si sa nu dai somn ochilor tai, ci pocainta si lacrimi si priveghere sa primesti. Si sa nu incetezi a striga catre Facatorul tau, zicand; Stapane Imparate, milueste-ma pe mine cel cazut, ridica-ma pe mine cel intinat in noroiul pacatelor. Ca macar de sunt pacatos mai mult decat toti, dar a Ta faptura sunt si cred intru Tine, Cel ce poti si pe mine a ma mantui. Ca milostiv esti si nu voi conteni a striga catre Tine pana ce ma vei albi pe mine ca zapada si ma vei curati pe mine ca pe o oglinda si pana ce-mi voi da fara prihana sufletul meu in mainile Tale. Ca binecuvantat si proslavit esti in veci, Amin.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Nestor
La vremea
martiriului Sfîntului Dimitrie, Izvorîtorul de Mir, se afla la Tesalonic
un tînăr pe nume Nestor, care învăţa cu cuvîntul, cu gîndul şi cu fapta
credinţa creştină de la Sfîntul Dimitrie, cel ce zăcea întemniţat.
A fost atunci o perioadă în care împăratul Maximian organiza pentru
distracţia mulţimilor obişnuitele festivităţi şi jocuri păgîneşti, cel
mai adesea sîngeroase. Plăcerea cea mare a împăratului erau luptele în
care îl avea favorit pe vandalul Lyaeus [Lie], un ins de o forţă uriaşă,
avînd statura lui Goliat cel din vechime. Fiind gladiator al
împăratului, Lyaeus provoca în fiecare zi cîte un adversar, pe care îl
ucidea în lupta corp la corp, spre plăcerea sîngeroasă a împăratului,
sălbaticul şi idolatrul Maximian. Acesta a pus chiar să se construiască
un teatru de bătaie ca o estradă înălţată pe patru stîlpi, asemenea
locului podit pe care se treieră grîul. Sub această estradă înaltă erau
aşezate cu vîrful în sus lăncii, suliţe şi săbii. Învingîndu-şi
adversarul în lupta corp la corp, Lyaeus îl apuca şi îl arunca în jos,
în pădurea de săbii. Împăratul înconjurat de curtea lui păgînească
izbucneau în urlete admirative de îndată ce nenorocita victimă cădea şi
murea lent, în convulsii chinuritoare, din care nu avea cum să scape. Mulţi
dintre aceşti nenorociţi nevinovaţi erau creştini, căci atunci cînd
nimeni nu se oferea să lupte cu Lie, păgînul Maximian scotea din
închisoare dintre condamnaţii creştini şi îi obliga să lupte cu Lie.
Îndîrjindu-se cu duhul la vederea acestei distracţii drăceşti a
împăratului, tînărul Nestor a hotărît să iasă în faţă şi să-1 ucidă în
luptă pe gigantul Lyaeus. El mai întîi însă s-a dus la temniţa Sfîntului
Dimitrie şi i-a mărturisit gîndul lui, rugîndu-se lui Dumnezeu să
obţină sfînta lui binecuvîntare. Sfîntul Dimitrie cel văzător cu duhul
1-a binecuvîntat cu putere multă, însemnîndu-1 cu semnul Sfintei Cruci
pe frunte şi pe piept şi prorocindu-i şi muceniceasca pătimire: „Şi pe Lie vei birui, şi pentru Hristos cunună muceniceasca vei lua”.
Astfel împuternicit, tînărul Nestor a ieşit la luptă cu Lie. Atunci
Maximian era înconjurat de mulţime de păgîni din necurata lui curte şi
mulţime de popor s-a strîns la arenă. Mulţi din popor încercau să-1
înduplece pe tînăr să nu se arunce la acest fel de cumplită moarte. Dar
Nestor, însemnîndu-se cu Semnul Sfintei Cruci, a strigat: „Doamne Dumnezeule al lui Dimitrie, ajută-mi mie!”.
Urcînd în arenă, viteazul Nestor 1-a doborît cu adevărat pe gigant şi
1-a aruncat minunat în desişul de lăncii ascuţite. Păgînul, şi datorită
masivităţii lui, a pierit curînd, de moarte rea şi răsunătoare. Atunci
poporul dezlănţuit a strigat: „Mare este Dumnezeul lui Dimitrie!”.
Împăratul, văzîndu-se acoperit de ruşine înaintea mulţimilor şi
regretînd plin de ură moartea scumpului lui Lie, a poruncit decapitarea
pe dată a tînărului Nestor, precum şi străpungerea cu lăncii a Sfântului
Dimitrie, în închisoare. Astfel şi-a sfîrşit viaţa tînărul şi viteazul
mucenic Nestor, încununîndu-se de către Domnul cu cununa vieţii, şi
strămutîndu-se cu bucurie la locaşurile gătite lui în Împărăţia
Cerurilor.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Nestor Cronicarul
Acest sfînt a intrat ca monah în
Mănăstirea Peşterilor din Kiev pe cînd a fost în vîrstă de şaptesprezece
ani. Pe atunci stareţ al mînăstirii era încă slăvitul Sfînt Theodosie. Acest
Peacuvios Nestor este cel care a însemnat prima istorie a poporului
rus, în care a descris cu grijă şi faptele nevoinţelor duhovniceşti ale
sfinţilor. El a fost un bărbat minunat de smerit şi de blînd. În
cronica lui el adesea se descrie pe sine ca fiind o persoană grosolană
şi comună, nevrednică, ignorantă şi plină de toată răutatea. Dar
Dumnezeu Cel Care cunoaşte inimile oamenilor 1-a preaslăvit pe acest
minunat sfînt al Său. Sfîntul Preacuvios Nestor Cronicarul s-a săvîrşit
cu pace în douăzeci şi şapte de zile ale lunii octombrie din anul 1114,
iar sfintele lui moaşte s-au arătat făcătoare de multe minuni.
• Pomenirea Sfântului Andrei, Cneazul Smolenskului
Din dragoste
faţă de Hristos acest Andrei a lepădat toată slava cea lumească, toată
deşertăciunea cea goală a lumii şi s-a ascuns, necunoscut de nimeni,
într-o mînăstire, unde a fost paracliser timp de treizeci de ani.
El s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 1390. În anul 1540 s-au
descoperit sfintele lui moaşte nestricate şi făcătoare de minuni.
Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Nestor
Sfîntul Nestor răul a urît,
Şi a rîvnit cu rîvnă de foc pentru creştina credinţă.
El tînăr ucenic al Sfîntului Dimitrie a fost,
Pe lîngă Lie, uriaşul păgîn, părea prunc neputincios.
Dar părelnicul slab cu Crucea s-a-nsemnat
Şi pe gigantul Lie l-a aruncat în săbii!
Lui, Dumnezeu putere de sus i-a dat,
Ca oarecînd lui David contra lui Goliat.
,,Birui-vei pe Lie, şi la chinuri vei merge,
Viaţa îţi vei da pentru Domnul Hristos”.
Astfel prorocitu-i-a Sfîntul Dimitrie,
Şi cum i-a prorocit, aşa s-a şi-ntîmplat.
Nestor cu bucurie la lupt-a ieşit,
La luptă şi la chinuri, mărindu-L pre Domnul.
Pre Domnul mărindu-L, cu cîntări sfinte,
Cu rugăciune de foc pentru toată Biserica.
Nestor viteaz şi măreţ a fost, deşi tînăr cu anii,
Tinereţea lui o a jertfit cu drag.
Sîngele lui temelie Bisericii este,
Stîlp şi putere,
De aceea Nestor se preaslăveşte în veci.
Cugetare
Iată şi o altă minune a Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie Izvorîtorul de Mir.
Ea atestă că sfinţii lui Dumnezeu sînt pururi vii, că ei trăiesc în ceruri, plini de putere şi de strălucire regală.
Faptul
acesta creştinii ortodocşi îl cunosc nu prin intermediul cugetării
omeneşti, ci prin aceea că înşişi sfinţii vin şi li se arată lor în chip
tainic, descoperindu-le tot adevărul cel de trebuinţă. Uneori sfinţii
se descoperă şi grăiesc oamenilor tocmai spre a îi convinge de
realitatea vieţii lor eterne; alteori, deşi nu se fac văzuţi sau auziţi
aievea sau în vedenie de către muritori, ei înrîuresc şi insuflă
gîndurile, dispoziţia sufletului, şi acţiunile oamenilor. Printre multele minuni însemnate ale Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie se află aşadar şi aceasta:
Un tînăr pe nume Onisifor a fost însărcinat cu ascultarea de paracliser în marea Biserică a Sfîntului Dimitrie din Tesalonic. Sarcina lui principală era aceea să aibă grijă ca luminările şi candelele aprinse în sfînta biserică să ardă aşa cum trebuie. Dar acest tînăr a luat necuratul obicei de a fura din luminările aduse şi aprinse de credincioşi, de a le duce la casa lui şi de a le revinde după aceea. Sfîntul Dimitrie s-a arătat acestui tînăr şi i-a zis: „Frate Onisifore, nu-mi place ceea ce faci. Nu mai fura luminările, căci şi pe cei care le aduc îi vatămi, dar şi ţie îţi faci încă şi mai mare rău. Încetează şi te pocăieşte!”. Onisifor s-a speriat de această vedenie şi s-a ruşinat, şi o vreme s-a oprit de la patima lui. Dar la urmă a uitat, şi iar s-a apucat de furat luminări şi a se lăcomi la necuraţii bani. Într-o dimineaţă un bărbat nobil, bogat şi foarte credincios a adus la Racla Sfîntului nişte luminări din ceară curată, foarte mari şi foarte frumoase, le-a aprins, s-a rugat, şi a plecat. Onisifor s-a apropiat şi a întins mîna către ele, voind să le stingă şi să le ia, după cum îi era obiceiul -dar chiar atunci o voce ca de tunet a izbucnit din raclă, izbindu-i auzul: „Au nu te mai opreşti!?”. Ca lovit de trăznet, nenorocitul Onisifor s-a prăbuşit la pămînt, fără simţire. El a zăcut aşa pînă cînd în biserică a intrat cineva şi 1-a cules de acolo; Onisifor nu şi-a revenit însă imediat, ci doar încetul cu încetul, şi apoi a povestit tot ce i s-a întîmplat şi de ce, întocmai. Toţi au rămas uluiţi şi au căzut cu faţa înaintea lui Dumnezeu, preamărindu-L şi mulţumindu-I Lui.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata mergere a Sfîntului Petru în urma îngerului lui Dumnezeu (Fapte 12):
- La cum îngerul Domnului 1-a scos pe Petru din închisoare şi 1-a dus în cetate;
- La cum ei au trecut nevăzuţi, şi de întîia şi de a doua strajă;
- La cum porţile încuiate ale cetăţii s-au deschis singure înaintea lor.
Predică
Despre râvna casei Domnului – „Că râvna casei Tale m-a mâncat şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea” (Psalmul 68: 11).
Casa lui Dumnezeu sînt cerurile. Biserica lui Dumnezeu este Casa Domnului. Trupurile celor credincioşi sînt case ale Domnului, temple închinate Lui. Iar acolo unde se află casa lui Dumnezeu, acolo se află sfinţenia.
Dar oamenii necinstesc sfinţenia casei Domnului, şi de aceea Prorocul împărat se îndîrjeşte cu duhul, şi arde de rîvna casei Domnului! El ia asupra lui ocările cu care ocărîtorii ocărăsc lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu, iar ele cad asupra lui ca un foc care aprind încă şi mai mult rîvna sfîntă a inimii lui.
Oamenii
profanează cerurile atunci cînd nu cred cele pe care Dumnezeu însuşi
le-a descoperit oamenilor, de dragul propriei lor mîntuiri.
Atunci cînd oamenii se ridică împotriva adevărului sau îl pervertesc, aşa cum fac ereticii bunăoară, sau atunci cînd din propria lor voinţă şi-L închipuie pe Hristos după înţelegerea minţii lor trupeşti, sau cînd nutresc gînduri de îndoială cu privire la îngeri şi sfinţi, la Judecata de Apoi şi Împărăţia Cerurilor, refuzînd să creadă în adevărul că păcătoşii şi nepocăiţii vor fi pedepsiţi veşnic în iad, cînd deci ei refuză să creadă acest adevăr şi multe altele asemenea, ei nu fac altceva decît să se ridice împotriva casei Domnului şi să o profaneze precum nişte vite necurate.
Răul acesta îndîrjeşte inimile credincioşilor, care se aprind de rîvna împotriva hulitorilor de Dumnezeu.
Dar oamenii mai profanează sfinţenia casei lui Dumnezeu şi atunci cînd se poartă cu nevrednicie faţă de Biserica Lui, cînd neglijează poruncile Ei, cînd se lenevesc să împlinească cuvîntul Ei şi cînd îndrăznesc să-i necinstească, cu gîndul, cuvîntul sau cu fapta, pe sfinţiţii Ei slujitori.
Şi aceste fapte fac să ardă de rîvna împotriva lor inimile credincioşilor şi celor evlavioşi.
În sfîrşit, toată patima cea trupească ce duce trupul în stricăciune şi necurăţie, toată răpirea, uciderea, violenţa, brutalitatea, grosolănia, beţia, şi orice faptă rea, toate acestea sînt agresiuni profanatoare asupra sfinţeniei casei Domnului, sînt huliri la adresa lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Cumplitele acestea fapte îndîrjesc şi ele
inimle ziloţilor sfinţeniei, care ard atunci ca nişte lumini de foc
ceresc înaintea oamenilor. O, fraţilor, să privim la rîvna Domnului
nostru Hristos pentru sfinţenia casei Domnului, şi la rîvna Sfinţior
Apostoli şi Părinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe! Să
ne mănînce şi pe noi rîvna mîntuirii vieţilor noastre, care să întrecă
prin puterea ei de foc rîvna cu care şi diavolul rîvneşte, zi şi noapte,
pieirea noastră!
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti nouă Icoană vie de rîvna spre sfinţenie, dăruieşte-ne şi
nouă o scînteie din Sfîntă Rîvna Ta şi ne mîntuieşte pre noi! Căci noi
Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!