27 martie – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa); Sf. Mc. Matrona; Sf. Cuv. Ioan cel văzător cu duhul; Sf. Cuv. Pafnutie Sfânta Muceniţă Lidia; Sfântul Prooroc Anania; Sfântul Mucenic Filit, cu cei patru fii ai săi; Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic

Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) de la Mănăstirea Filoteu 

 

După o perioadă de timp, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a apărut pe țărmurile Muntelui Athos, în apropiere de la Mănăstirea Filoteu, unde a fost primită cu mare cinste și bucurie de stareț și de obștea mănăstirii. Maica Domnului însăși i s-a arătat starețului într-o noapte indicându-i locul unde va găsi icoana Sa.

Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) de la Mănăstirea Filoteu este prăznuită pe 27 martie și în lunea din Săptămâna Luminată.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este una dintre icoanele care au fost salvate în timpul perioadei iconoclaste și ajunse în mod minunat în muntele Athos.

Inițial, icoana a aparținut unei femei evlavioase din Constantinopol, numită Victoria. Ea era soția senatorului Simeon. Victoria cinstea sfintele icoane, mai ales cele ale Maicii Domnului, în fața cărora se ruga în fiecare zi.

Soțul ei îl susținea pe împăratului Teofil Iconoclastul (829-842) în combaterea cinstirii sfintelor icoane. Din porunca împăratului, soldaţii cercetau casele oamenilor şi ardeau icoanele pe care le găseau.

Ajuns acasă, Simeon i-a zis soției sale să-i dea icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) ca să o ardă.

Victoria a încercat să salveze icoana Maicii Domnului, ducând-o pe ascuns la malul mării și i-a dat drumul pe apă. Imediat icoana s-a ridicat în picioare și a plutit deasupra valurilor.

După o perioadă de timp, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a apărut pe țărmurile Muntelui Athos, în apropiere de Mănăstirea Filoteu, unde a fost primită cu mare cinste și bucurie de stareț și de obștea mănăstirii. Maica Domnului Însăși i s-a arătat starețului într-o noapte indicându-i locul unde va găsi icoana Sa.

După ce au scos icoana din mare și au așezat-o pe țărm, din acel loc a izvorât imediat apă dulce. Acesta izvorăște și astăzi.

În fiecare an, în lunea din Săptămâna Luminată, Părinții de la Mănăstirea Filoteu merg în procesiune cu icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) până la izvorul de pe țărmul mării, în locul minunatei aflări.

Despre această icoană se spune că ar fi una din cele 70 făcute de Sfântul Apostol Luca. Ea revarsă multe minuni asupra celor care îi cer ajutorul cu credință.

Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” aparține tipului iconografic „Glikofilusa”. Pruncul Hristos are fața lipită de a Maicii Sale, într-un gest de mare tandrețe. În această icoană Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pare a-L îmbrățișa mai bine decât în alte icoane, iar expresia ei este mult mai afectuoasă.

Icoana este așezată pe iconostas în partea stângă a Catoliconului (biserica principală/centrală) mănăstirii.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Matrona

Sfîntă Matrona a fost o copilă săracă şi orfană, roabă în casa unei evreice cu rău suflet, din Tesalonic. Aceasta neîncetat îşi bătea joc de credinţa Matronei, şi neîncetat căuta toate mijloacele pentru a o face să se lepede de Hristos şi să meargă împreună cu ea la sinagogă. Dar blînda şi tăcuta Matrona la toată această prigoană nu zicea nimic, ci o slujea mai departe pe stăpîna ei fără greşeală, în taină însă ea se ruga lui Hristos Dumnezeu. Odată evreica a descoperit că Matrona merge la Biserica lui Hristos în taină şi fără ştirea ei. Ea a început să o întrebe cu sălbăticie pe Matrona cum a îndrăznit să meargă la Biserică iar nu la sinagogă? La aceasta Matrona a răspuns: „Pentru că Dumnezeu trăieşte în Biserica Creştină, iar de sinagoga evreilor, El S-a depărtat”. Scoasă din minţi de furie la acest răspuns curajos, evreica a încuiat-o pe Matrona într-un loc întunecos, a legat-o de mîini şi a lăsat-o fără mîncare. Şezînd în genunchi la rugăciune şi slăvind pe Dumnezeu, legăturile au căzut de la mîinile ei prin puterea lui Dumnezeu. După aceasta Matrona a mai fost încuiată şi înfometată încă de două ori. A doua oară, de foame, ea a şi murit. Această rea evreică a luat trupul roabei ce o omorîse cu foamea şi 1-a aruncat în prăpastie, de la un loc înalt al casei ei. Creştinii au luat trupul fetei muceniţe şi 1-au îngropat cu cinste. Episcopul cetăţii, Alexandru, aflînd că la mormîntul muceniţei Matrona se fac mari minuni, a ridicat o sfintă biserică deasupra lui. Evreica cea rea şi-a primit răsplata cuvenită de la Dumnezeu, căci ea a alunecat, a căzut şi s-a zdrobit de moarte din chiar locul casei ei din care a aruncat în prăpastie trupul Matronei.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Ioan cel Văzător cu Duhul

Sfintul Cuvios loan pînă la vîrsta de douăzeci şi cinci de ani a fost tăietor de lemne. După aceea, mînat de setea neostoită de rugăciune, el s-a retras în putie unde a trăit pînă la sfîrşitul vieţii, care i-a venit la vîrsta de nouăzeci de ani. Acest cuvios a trăit ca un înger în trup. El cunoştea inimile oamenilor care veneau la el pentru sfat, ştiindu-le mai dinainte numele, dorinţele şi gîndurile. El i-a prorocit împăratului Teodosie în ce fel vor sfirşi războaiele lui. El a prorocit generalilor, monahilor, şi tuturor celor cărora le era de trebuinţă să ştie cele ascunse din întunericul viitorului lor. Un mare prinţ 1-a rugat odată să primească să stea de vorbă cu soţia lui, care dorea cu ardoare să-1 vadă. Dar sfintul nu dorea întîlnirile cele din dorinţă deşartă ale oamenilor. Şi atunci, ca mîngîiere, s-a înfăţişat în vis femeii, arătîndu-i chipul în care este. Femeia atunci a descris înfăţişarea sfîntului bărbatului ei, care i-a confirmat că într-adevăr aşa este chipul sfîntului. Pe toţi cei care îl cercetau fără vicleşug la inimă el îi învăţa că începutul vieţii celei fericite este dobîndirea smereniei, dîndu-le din belşug pilde a cît de pierzătoare de suflet este trufia şi slava deşartă, cea care pe mulţi i-a prăbuşit de la mari înălţimi duhovniceşti, în mari păcate şi chiar în moarte. Acest sfînt a îndurat mari războaie din partea diavolilor. Satan i s-a înfăţişat ca înger de lumină, înconjurat de miriade de diavoli la fel de strălucitori, care îl sileau să se închine lui Satan, înfâţişîndu-i-1 ca pe Hristos. Dar loan a răspuns cu înţelepciune: „Eu Domnului meu Hristos mă închin în fiecare zi. Dacă acesta ar fi El, nu mi-ar cere să cad şi să mă închin lui, cînd eu deja mă închin Lui.“. În urma acestor cuvinte puterile satanice s-au risipit ca un fum puturos. Sfintul Cuvios loan a adormit cu pace, îngenuncheat la rugăciune, în anul al nouăzecilea al vieţii sale.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Pafnutie

Sfîntul Pafnutie a fost ucenic al Sfîntului Atanasie cel Mare. Prin sfinţenia vieţii lui Sfîntul Pafnutie a întors pre mulţi păcătoşi la calea pocăinţei şi a mîntuirii. Aşa a fost Sfînta Taisia, care se pomeneşte la 8 octombrie, şi care mai înainte a fost desfrînată. Sfîntul Cuvios Pafnutie a fost înger pămîntesc şi om ceresc. El a adormit cu pace la sfirşitul veacului al patrulea.

Viața Sfintei Mucenițe Matrona din Tesalonic

   Sfânta Matroana a fost slujnică la o evreică, anume Pavtila, femeia voievodului Tesalonicului. Din tinereţe, fiind învăţată în credinţa creştinească, stăpâna ei o silea la reaua credinţă iudaică. Şi, fiindcă ea nu se supunea, o chinuia foarte rău, bătând-o adeseori. Însă Matroana pe toate le răbda cu osârdie pentru Hristos şi la biserică se ducea într-ascuns. Într-una din zile, înştiinţându-se Pavtila că Matroana a fost la biserica creştinească, i-a zis: "Pentru ce n-ai mers la sinagoga noastră, ci te-ai dus la biserica creştinească?" Răspuns-a fericită Matroana cu îndrăzneală: "De vreme ce Dumnezeu este în biserica creştinească, iar de la sinagogă iudaică s-a depărtat, nu mă duc la sinagogă, ci la biserică".

    Atunci Pavtila, şi mai mult mâniindu-se, a bătut-o fără cruţare şi într-o cămară întunecoasă a închis-o legată. Iar a doua zi a fost găsită sfânta dezlegată din legături cu dumnezeiasca putere, preamărind pe Hristos. Dar stăpâna ei iarăşi a bătut-o cu vine crude, până la sânge şi, mai tare legând-o, a închis-o iarăşi în cămara aceea şi uşa a pecetluit-o, ca să nu intre cineva să-i facă vreo uşurare. Şi a petrecut sfânta în acea închisoare fără hrană şi băutură patru zile, întărind-o Dumnezeu. După aceasta Pavtila, dezlegând pecetea aceea şi deschizând uşa, a găsit-o iarăşi dezlegată din legături şi stând la rugăciune. Deci, fierbând de mânie, a bătut-o cu beţe groase şi, abia suflând, a închis-o în aceeaşi închisoare unde s-a şi sfârşit sfânta, dându-şi sufletul lui Dumnezeu. Trupul ei l-a aruncat acea rea femeie de pe zid, pentru că erau înalte casele acelea. Creştinii, luând mult chinuitul trup al Sfintei Muceniţe Matroana, l-au îngropat cu cinste.

    Mai pe urmă Alexandru, episcopul Tesalonicului, a zidit o biserică în numele sfintei, iar cinstitele ei moaşte le-a pus într-însa. Iar pe Pavtila, după vrednicie, degrabă a ajuns-o judecata lui Dumnezeu, pentru că de pe înălţimea zidului, de unde a aruncat jos trupul Sfintei Matroana, ea singură, alunecând, a căzut şi, murind rău, şi-a lepădat ticălosul ei suflet.

Sinaxar 27 Martie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfintei muceniţe Matroana, cea din Tesalonic.

Sfânta muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla. Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor. Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară. După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii. Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul. Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.

Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian. Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului. Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile. După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare. În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu. În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit. Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină. Dar îndată vasele s-au răcit cu totul. Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând: "Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!" Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie. Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele. Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi. Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ioan şi Baruh, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfinţitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis.

Sfântul Ioan Înaintevăzătorul din Egipt s-a născut la începutul sec. al IV-lea. El trăia în oraşul Licopolis (Egiptul Mijlociu) şi era tâmplar. La vârsta de 25 de ani s-a dus la o mănăstire unde a fost tuns călugăr. 

Timp de cinci ani Sf. Ioan a trăit în mai multe mănăstiri, dar vrând să se izoleze de lume s-a dus la Tebaida, în muntele Bolcha, unde a stat mulţi ani în pustnicie, fără să-ţi părăsească locul. El vorbea cu cei care-l căutau printr-o ferestruică pe unde primea şi hrana.

După treizeci de ani de izolare, Sf. Ioan a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii. El i-a prezis împăratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor săi Maximus şi Eugenius, precum şi o victorie militară împotriva lui Gauls. Obişnuia să le spună şi oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea să li se întâmple, ajutându-i să ia decizii bune pentru ei. Sfântul le dădea ulei sfinţit bolnavilor, îi ungea cu el şi aceştia se vindecau de diverse boli.
                                                   
Sf. Ioan a proorocit că istoricul Palladius, care i-a scris Viaţa, va deveni episcop, lucru care s-a şi întâmplat, Palladius devenind Episcop al Bitiniei, în Asia Mică.  

Sf. Ioan punea mare bază pe smerenie, sfătuind pe toţi să aibă smerenie: "Urmaţi viaţa virtuoasă a sfinţilor părinţi după puterea voastră şi dacă reuşiţi ceva, nu vă mândriţi cu ce aţi obţinut pentru că mulţi au ajuns la virtutea perfectă dar umplându-se de mândrie au căzut de la înălţime în prăpastie".

"Cercetaţi-vă cu atenţie să vedeţi dacă aveţi conştiinţa curată, să nu vă pierdeţi puritatea minţii. Nu lăsaţi gândurile să vă năpădească în timpul rugăciunii. Vrei din vanitate să fii lăudat pentru sfinţenia ta sau vrei să fii sfânt doar prin înfăţişare? Bagă de seamă ca gândurile lumeşti să nu-ţi ocupe mintea în timpul rugăciunii, pentru că nu e nimic mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El. Asta se întâmplă mai ales celor cu viaţă căldicică, care nu renunţă de tot la lume şi aşteaptă recunoştinţa din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii şi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L caută pe Dumnezeu să-şi ridice mintea de la lucrurile lumeşti şi să-şi îndrepte mintea către Dumnezeu. Cel care a ajuns câtuşi de puţin la cunoştinţa dumnezeirii (pentru că nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi şi cunoaşte multe lucruri pe care numai tainele cunoaşterii lui Dumnezeu i le poate dezvălui. El va vedea lucruri care urmează să se întâmple şi va avea revelaţii divine, asemeni sfinţilor. El va face minuni şi va obţine tot ce va cere de la Dumnezeu."

"Iubeşte tăcerea, fiule, trăieşte mereu în contemplare divină şi roagă-te ca Domnul să-ţi dea o minte luminată, lipsită de gânduri păcătoase. Demn de laudă este sfântul care trăieşte în lume, îşi foloseşte virtuţile, este bun cu străinii, face pomană sau ajută pe alţii la munca lor şi trăieşte fără mânie. Un astfel de om este lăudabil pentru că are o viaţă curată împlinind poruncile Domnului fără să-şi neglijeze îndatoririle lumeşti."

"Cel ce lasă altora grijile trecătoare ale lumii este mai bun şi mai demn de laudă pentru că s-a lepădat de sine, şi-a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanenţă în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pământeşti, fără să se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bună şi prin rugăciunea închinată lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrădit, care stă drept în faţa lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuă convorbire cu Dumnezeu."

Sf. Ioan a ajutat sufleteşte mulţi oameni prin aceste învăţături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare şi prin viaţa personală pe care a dus-o în sfinţenie.

Sf. Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilă de nouăzeci de ani şi s-a dus la Domnul în anul 395.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântare de laudă la Sfântul Cuvios Ioan cel văzător cu duhul

Al smereniei dascăl,

Sfîntul Ioan cel cu duhul văzător,

Cu lacrimi de bucurie despre smerenie învaţă:

Copiilor ai mei iubiţi, şi drept-credincioşi,

Cu cit mai mult smerenia dobîndiţi

Cu atît mai plăcuţi lui Dumnzeu îi sînteţi.

Fără smerenie nevoinţa

Nimic nu este.

Căci nevoitorul trufaş

Diavolului dă sufletul său.

Să ne golim sufletul de mîndrie

Şi atunci Dumnezeu va locui în el.

Decît Domnul cine poate fi mai smerit?

Iată El în inima nimănui nu Se impune cu sila.

El tainic şi smerit, nevăzut, fără zgomot, însuşi conduce lumea.

De aceea cei slabi la minte cred

Că El nici nu există.

La fel ar crede ei şi despre vînt,

De n-ar sufla cu putere, de n-ar mătura totul în cale.

Cel smerit pre sine pururi se ceartă,

Şi se prihăneşte.

Unuia ca acesta să dobîndească virtuţi

Nu-i este greu.

Smerenia mai mare este decît sărăcia cu duhul.

Aceasta este a Mîntuitorului învăţătură:

„În voi nu vă încredeţi,

Ci toată nădejdea Să o aveţi la Dumnezeu”.

Aceasta este sfînta smerenie.

Oricine o calcă întuneric îşi grămădeşte sufletului lui.

Şi pierire.

Sfinţii cu toţii într-un gînd mărturisesc:

„Fără smerenie mare, nici un suflet nu este mîntuit!”

Voios este pururi smeritul, căci Domnul întru el domneşte.

O, copii ai mei iubiţi,

Fiţi smeriţi şi mîntuiţi veţi fi!

Luna martie in 27 de zile: pomenirea Sfintei Mucenite Matroana, cea din Tesalonic (sec.III-IV).



        Sfanta Matroana era din Tesalonic, fiica de oameni saraci, deprinsa a munci din greu ca sa-si agoniseasca cele de trebuinta. Invatase din copilarie, credinta crestina si ajunsese slujnica la femeia capeteniei Tesalonicului, anume Pautilla, care era pagana. Si mergea Pautilla, adeseori la templul din cetate, ca sa se roage in legea ei si-si lua insotitoare si pe slujnica sa, dar Matroana nu intra niciodata in templu, macar ca stapana ei o silea, ci, crestina fiind, alerga la biserica crestinilor, unde se ruga fierbinte pentru rabdaresi pentru linistea sufletului sau. Deci, intr-una din zile, Pautilla i-a zis ei: "De ce nu mergi la templul nostru, ci umbli totdeauna la crestineasca biserica?" Si, luand indrazneala, Matroana i-a raspuns: "Pentru ca, in biserica noastra, vietuieste Dumnezeu, iar, in templu, Dumnezeu nu este."
        Afland, deci, ca slujnica ei este crestina si de aceea nu se supune indemnurilor ei, Pautilla a inceput a o bate si a o chinui in tot felul, iar Matroana toate le rabda pentru Hristos si la biserica se ducea pe ascuns de stapana ei. Stia ca nu gresise cu nimic stapanei sale, stia ca muncise din rasputeri, ca sa-i implineasca voile, stia ca, toata crunta manie a Pautillei, nu pornea decat din ura ei nesfarsita fata de credinta crestinilor, dar stia si ca inaintea lui Dumnezeu, bogat si sarac, stapan si rob, femeie si barbat, toti sunt deopotriva si fiecare va fi rasplatit numai dupa credinta si faptele sale. Toate aceste ganduri treceau mereu luminoase prin mintea tinerei fecioare, care adesea sangera in adancul temnitei si gandurile acestea erau ca un balsam vindecator pentru sufletul ei nedreptatit.
        Dar odata, dupa ce fericita a petrecut in inchisoare patru zile, fara grana, nici bautura, intarita numai de Dumnezeu, Matroana a fost scoasa din inchisoare si supusa din nou la grele chinuiri si batai, de curgea sangele dintr-insa. Singurele ei cuvinte erau marturisirea ce nici moartea nu o va indeparta de la dreapta credinta in Hristos.
        Deci, fiind iarasi aruncata in temnita, dupa mai multe zile de chin, si-a dat duhul, jertfa nevinovata in mainile Domnului, iar trupul ei a fost luat de crestini si ingropat cu multa cinste, ca sfinte moaste. Dumnezeului nostru slava!
 
 


 
 
Intru aceasta zi, povestirea Cuviosului Parintelui nostru Daniil,
despre Evloghie, taietorul de piatra.

        Ne-a spus noua ava Daniil, preotul Schitului, zicand: Cand eram mai tanar, am mers la Tebaida si m-am pogorat la un oras sa-mi vand lucrul mainilor mele. Si, era acolo un om cu numele Evloghie, care avea mestesugul pietrariei si lucra toata ziua si nimic nu gusta pana seara. Iar, dupa ce se insera, mergea prin tot orasul si, pe cati straini afla, ii ducea in casa sa, si, spalandu-le picioarele cu mainile sale, ii hranea pe ei, iar, din faramiturile ce ramaneau, manca si el, iar ce mai prisosea le arunca la caini. Deci, suindu-ma ca sa-mi vand lucrul mainilor mele in orasul acela, am inserat. Si, Evloghie, m-a luat si pe mine, cu alti straini in casa sa si, dupa obicei, ne-a spalat picioarele si ne-a ospatat pe noi; si aceasta, de multe ori, mi-a facut si mie si altor frati, care erau cu mine.
        Deci, eu vazandu-i bunatatile lui, m-am minunat si am inceput a posti cate o saptamana, rugandu-ma lui Dumnezeu pentru dansul, ca sa-i dea Dumnezeu lui mai multa avere, ca sa poata hrani pe si mai multi straini. Si, postind trei saptamani si mai mult, am slabit de post, incat abia mai traiam si, iata, am vazut pe Cineva, cu sfanta cuviinta, venind catre mine si zicandu-mi: "Ce este, parinte Daniile?" Iar eu am zis catre Dansul: "Am fagaduit lui Dumnezeu sa nu gust paine, pana ce nu ma va auzi, pentru Evloghie, sapatorul de piatra, sa-i dea lui bogatie, ca si pe mai multi straini sa-i odigneasca." Si mi-a zis mie: "Nu este de trebuinta, ca bine ii este lui, precum se afla acum." Iar eu am zis: "Nu, Doamne, ci sa-i dai lui, ca toti sa proslaveasca numele Tau cel sfant." Si mi-a raspuns mie iarasi: Eu ti-am spus tie, ca bine se afla. Insa, de voiesti sa-i dai lui, te faci chezas pentru sufletul lui, cum ca se va mantui, daca ii voi da lui mai multa avere?" Iar eu am zis catre Dansul: "Din mainile mele sa ceri sufletul lui." Si acestea zicand, m-am aflat stand ca la o Sfanta Inviere si am vazut pe un tanar, cu sfanta cuviinta, sezand pe piatra cea sfanta, iar Evloghie sta de-a dreapta Lui. Apoi, a trimis la mine Tanarul acela pe unul din cei ce stateau inaintea Lui si mi-a zis mie: "Oare, tu esti cel ce te-ai prins chezas, pentru Evloghie?" Iar iar cei ce stateau de fata au zis: "Asa, Stapane, acesta este." Si, iarasi, mi-a zis mie: "Chezasia de la tine o voi cere." Eu am zis: "Asa, Stapane, de la mine, numai sa-i inmultesti lui averea." Deci, am vazut indata pe doi voinici bagand in sanul lui Evloghie aur mult si, cu cat aceia ii dadeau, cu atat sanul lui si mai incapator se facea.
        Iar, dupa ce m-am sculat din somn, am cunoscut ca mi s-a ascultat rugaciunea si am proslavit pe Dumnezeu. Iar, Evloghie, iesind dupa obiceiul sau la lucru a lovit intr-o piatra si a auzit un sunet si iarasi a lovit si a aflat o ferestruica. Deci, a lovit a treia oara si a gasit-o din nou si era plina cu aur. Si inspaimantandu-se se intreba: "Ce sa fac? Nu stiu. De-i voi lua pe acestia in casa mea va auzi stapanul, si-i va lua pe ei, iar eu in ispita voi cadea. Dar, ii voi lua eu, si-i voi pune unde nu stie nimeni si, cumparand dobitoace, voi zice ca piatra car cu ele." Deci, parasindu-si lucrul cel bun, pe care il facea in toate zilele cu strainii, a intrat intr-o corabie si s-a dus la Constantinopol. Iar in acea vreme imparatea Iustin, unchiul lui Justinian. Si, dand aur mult imparatului si dregatorilor lui, ei l-au pus pe el dregator al cetatii. Si si-a cumparat case mari, care se numesc "ale egipteanului", pana in ziua de astazi.
        Iar, dupa doi ani am vazut, in vis pe Tanarul acela cu sfanta cuviinta iarasi la Sfanta Inviere stand pe Sfanta piatra. Si, aducandu-mi aminte de Evloghie, am zis in sinea mea: "Oare unde este Evloghie ?" Si, dupa aceea am vazut pe Evloghie, izgonit de la fata Tanrului si tarat de un arap. Iar desteptandu-ma din somn, am cunoscut ce insemneaza visul si am zis intru sine-mi: "Vai mie, pacatosului, ce am facut ? Mi-am pierdut sufletul meu."
        Deci, sculandu-ma, m-am dus in orasul acela, unde, mai inainte, fusese Evloghie taietor de piatra, facandu-ma a-mi vinde lucrul mainilor mele si asteptam sa vie Evloghie sa ma ia, dupa obicei, in casa lui, insa n-a fost cine sa ma ia. Atunci, sculandu-ma, am rugat pe o batrana, zicand: "Rogu-ma tie, maica, sa-mi aduci mie putina paine ca sa mananc, ca n-am mancat astazi." Iar ea, degraba ducandu-se mi-a adus paine si fiertura si, sezand aproape de mine, a inceput a-mi grai mie cuvinte duhovnicesti si folositoare: "Nu-ti este tie de folos, zicea, ca sa umbli prin lume. Au nu stii ca viata calugareasca, de liniste are trebuinta?" Inca si altele multe cuvinte folositoare mi-a grait mie. Iar eu am zis: "Dar cum ma sfatuiesti sa fac? Ca lucrul mainilor mele am venit sa-l vand." Iar ea mi-a raspuns mie: "Macar ca si lucrul mainilor iti vinzi, sa nu zabovesti asa noaptea prin oras." Iar eu i-am zis ei: "Cu adevarat, asa este." Si iarasi am intrebat-o pe ea: "Spune-mi maica, nu cumva este in orasul acesta vreun om temator de Dumnezeu si primitor de straini ?" Iar ea mi-a zis: "Parinte si stapane, am avut aici pe un tanar taietor de piatra, care multa mila facea cu strainii, dar Dumnezeu vazandu-i fapta lui cea buna i-a dat lui dar, ca am auzit de dansul ca, acum, este senator in Constantinopol." Deci, auzind aceasta, am zis in sine-mi : "Eu am facut uciderea aceasta."
        Si, intrand intr-o corabie, am mers la Constantinopol si, intreband si gasind casa lui Evloghie, sedeam langa poarta, vrand sa-l vad pe el, cand va iesi. Deci, iata, l-am vazut pe el iesind cu multa mandrie, inconjurat de oameni multi si am strigat: "Miluieste-ma ca am sa-ti graiesc ceva in taina." Iar el n-a voit nici macar sa se uite la mine, iar slugile lui chiar sa ma bata au inceput. Dar eu, la alt loc iesindu-i inainte, iarasi am strigat. Iar el a poruncit, ca sa ma bata, inca mai mult. Si, asa am stat patru saptamani inaintea usilor casei lui, inviforandu-ma de zapada si de ploaie, si tot n-am putut sa vorbesc cu el. Atunci, suparandu-ma, m-am aruncat inaintea chipului Domnului nostru Iisus Hristos, cu lacrimi, si ma rugam, zicand: "Doamne, iarta-ma de chezasia omului acestuia, iar, de nu, atunci si eu raman in lume." Acestea zicandu-le, in cugetul meu, indata am adormit si, iata, a inceput un sunet mare si se auzea ca vine imparateasa si inaintea ei si in preajma ei mergeau multime de mii de oameni. Iar eu am strigat, zicand: "Miluieste-ma Stapana." Iar ea, stand mi-a zis mie: "Ce voiesti ?" Eu i-am zis ei: "Pe Evloghie, prefectul l-am luat in chezasie si sa poruncesti sa fiu slobozit de chezasia aceasta." Iar ea mi-a raspuns mie: "In lucrul acesta, eu nu am amestec, ci precum stiu, asa sa-ti implinesti chezasia ta." Si desteptandu-ma, am zis in sinea mea: "Macar de-mi va fi mie sa mor, dar nu ma voi departa de la portile lui Evloghie, pana nu voi vorbi cu el."
        Si am mers iarasi inaintea portii lui si cand voia sa iasa el, iar am strigat. Deci, alergand una din slugile lui cu un bat atata bataie mi-a dat mie, incat mi-a sfaramat tot trupul meu. Atunci, mahnindu-ma, am zis in sinea mea: "Ma voi duce la Schit si, de va voi Dumnezeu, il va mantui pe Evloghie, cu judecatile care le stie." Deci, ducandu-ma sa caut o corabie, care sa mearga la Alexandria, am aflat. Si cum am intrat ca sa mergem cu corabia indata, de mahnire si de batai, am cazut ca un mort si am adormit. Si m-am vazut pe mine, in vis ca eram la Sfanta Inviere si Tanrul acela sezand pe Sfanta Piatra a cinstitului mormant. Si cauta spre mine cu manie, incat de frica, m-am cutremurat, ca o frunza, si nu puteam sa-mi deschid nici gura mea, ca mi se impietrise inima din mine. Si mi-a zis mie: "Dar nu te duci ca sa-ti implinesti chezasuirea ta ?" Deci, a poruncit la doi, din cei ce stau de fata, ca legandu-ma, sa ma spanzure, apoi m-au batut destul si-mi ziceau mie: "Sa nu incepi nici un lucru mai presus de masura ta si sa nu te sfadezi cu Dumnezeu !" Si, inca fiind eu spanzurat, iata, s-a facut un glas: "Vine Imparateasa." Si vazand-o pe ea, am luat indrazneala si am zis catre dansa cu glas lin: "Miluieste-ma, Stapana a lumii." Iar ea mi-a zis iarasi: "Ce voiesti ?" Si eu am zis: "Pentru chezasuirea lui Evloghie sunt spanzurat aici." Si mi-a zis mie: "Iata, eu ma voi ruga pentru tine!" Deci, am vazut-o ca a mers si a inceput sa sarute picioarele Tanarului aceluia. Dupa aceea mi-a zis mie Tanarul: "Mai mult sa nu mai faci un lucru ca acesta." Eu am zis: "Nu, Stapane. Ca eu ma rugasem, la inceput pentru dansul, ca mai mare sa fie, la inceput pentru dansul, ca mai mare sa fie, dar am gresit, Stapane, iarta-ma" Apoi a poruncit ca sa ma slobozeasca pe mine si mi-a zis: "Sa mergi la chilia ta, ca Eu, iarasi voi aduce pe Evloghie la cea dintai randuiala a lui: tu nu te ingriji de aceasta." Dupa aceea, indata desteptandu-ma, m-am bucurat foarte tare, izbavindu-ma de o chezasuire ca aceasta, si am multumit lui Dumnezeu si Stapanei, celei cu totul fara prihana.
        Deci, dupa trei luni, am auzit ca a murit Iustin imparatul si, in locul lui s-a facut alt imparat. Si a inceput prigoana asupra stapanitorilor si pe dregatorii cei mari, i-au ucis si le-au jefuit averile. Asemenea au facut si lui Evloghie, iar el singur a fugit din Constantinopol, si poruncise imparatul ca, oriunde s-ar afla, sa-l ucida. Deci, Evloghie s-a intors la locul sau cel dintai si si-a schimbat hainele sale, ca si mai intai, cand era sarac. Si s-au adunat locuitorii orasului aceluia, ca sa-l vada pe el, si-i ziceau lui: "Auzisem de tine ca te-ai facut dregator mare." Iar el raspundea: "De m-ar fi pus pe mine mare dregator, nu m-ati mai fi vazut pe mine aici, ci alt egiptean este acela de care ati auzit, dar eu am fost si m-am inchinat la Sfintele Locuri."
        Deci, venindu-si intru sine, zicea: "Smeritule Evloghie, acum du-te, ia-ti uneltele tale, si mergi de lucreaza, ca aici nu este Constantinopolul, ca nu cumva si capul tau sa-l pierzi." Apoi, luandu-si uneltele sale, a iesit la piatra de mai inainte, unde aflase comoara aceea, socotind ca va mai afla si alta si, lovind in piatra pana la al saselea ceas, n-a aflat nimic. Deci, a inceput a-si aduce aminte de hrana si de dulceata mancarilor pe care le avea la palate si de amagirea mandriei lumii acesteia, si, iarasi, zicea catre sine: "Scoala-te de lucreaza ca aici este Egiptul." Apoi, putin cate putin, l-a indreptat pe el Mantuitorul si Sfanta noastra Stapana la cea dintai a lui oranduiala. Si, facandu-se seara, iata Evloghie a venit, chemand pe straini la gazduire.
        Si, vazandu-l pe el, am suspinat si, lacrimand, am zis catre Dumnezeu: "Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut. Cu adevarat, Tu, Doamne, faci saraci si imbogatesti, smeresti si inalti si Judecatile Tale sunt necurmate." Si, luandu-ma si pe mine, impreuna cu alti saraci, ne-a dus la casa lui si, spalandu-ne picioarele, ne-a pus masa. Si, dupa ce am mancat noi, luandu-l de o parte, i-am zis lui: "Cum te afli, frate Evloghie ?" Iar el a zis: "Roaga-te pentru mine, ava, ca sunt sarac, neavand nimic." Iar eu am zis catre el: "O, de n-ai fi avut nici acestea pe care le ai!" Iar el a zis: "Pentru ce, ava? Nu te-am smintit candva, cu ceva ?" Atunci, i-am povestit lui toate cele ce s-au petrecut. Si, pangand de ajuns, a zis: "Roaga-te, ava, ca sa trimita Dumnezeu cele de trebuinta, ca, de acum, ma indreptez." Iar eu am zis: "Cu adevarat, fiule, sa nu nadajduiesti sa ti se incredinteze altceva de la Hristos, cat vei fi in lumea aceasta, afara de plata ostenelii tale acesteia." Si, urandu-i cele bune, m-am intors, si a ramas Evloghie asa, sapand in piatra si primind pe straini, pana la sfarsitul zilelor sale. Si, facandu-se de o suta de ani, nu s-a lasat de aceasta lucrare, ci ii da lui Dumnezeu putere, pana cand s-a implinit calatoria vietii.
        Sa ne minunam, dar, de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Care, dupa ce l-a inaltat, pentru putina vreme, atat de mult, apoi, iarasi l-a smerit pe el, pentru a-i fi de folos. Sa ne rugam, deci, sa ne smerim si noi in frica Domnului pentru Iisus Hristos, ca doar vom afla mila la infricosatorul lui Scaun, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si a tuturor Sfintilor Lui.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre cel ce a ales pe Dumnezeu, mai mult decat averile.

        Ne-a spus noua un parinte: "Mergand eu, zicea, pentru o trebuinta la Constantinopol, sedeam in biserica si a intrat un oarecare iubitor de Hristos si, vazandu-ma ca sunt strain, mi s-a inclinat, cu multa dragoste si cucernicie, si, imbratisandu-ma a stat si a inceput a ma intreba despre mantuirea sufletului. Iar eu i-am zis lui: Celora ce randuiesc bine cele pamantesti, li se daruiesc cele ceresti. Zis-a acela: Bine ai grait parinte, si, cu adevarat, fericit este acela ce-si pune toata nadejdea sa spre Dumnezeu. Si mi-a zis asa: Eu am fost, zicea, fiul unuia, din cei foarte slaviti in lume. Insa era tatal meu milostiv si mult da la saraci. Iar intr-una din zile, m-a chemat si mi-a aratat toate averile salem si mi-a zis: Fiule, ce-ti este tie mai de folos, oare, sa-ti las eu tie averile acestea sau pe Hristos ? Iar, eu luand aminte la cele ce imi graia, i-am zis lui: Mai bine sa-mi lasi mie pe Hristos. Ca aceste averi, astazi sunt, iar maine se duc si trec. Deci, dupa ce a auzit asa de la mine, indata a inceput a imparti neincetat, incat, cand a murit el, putina avere a ramas: si eu am ramas sarac si cu smerenie umblam, avandu-mi nadejdea spre Hristos. Caruia ma lasase pe mine.
        Si - a mai zis el - un oarecare om bogat, iarasi din cei mari, si avea femeie de Hristos iubitoare si de Dumnezeu tematoare. Aveau ei si o fiica, sigura la parinti. Zis-a, catre dansul, femeia lui. Numai pe aceasta fiica o aveam si atatea bunatati ne-a dat noua Domnul; apoi, de ce folos va fi aceasta, daca vom cauta sa o dam pe ea dupa cineva, asemenea noua, si care naravuri rele avand, o va necaji pe dansa? Sa cautam, mai bine, un om temator de Dumnezeu, care, cu frica lui Dumnezeu si cu dragoste, sa o primeasca pe dansa. Si i-a zis ei barbatul sau: Bine ai socotit. Sa mergem, dar, la biserica si sa ne rugam lui Dumnezeu si, care mai intai va intra in biserica, acela este cel trimis noua de Dumnezeu, barbat fiicei noastre. Si au facut asa. Si, dupa ce au facut rugaciune si au stat, am venit eu. Deci, au trimis o sluga de m-au chemat si au inceput a ma intreba pe mine. De unde esti ? Iar eu le-am raspuns lor: Dintru aceasta cetate sunt, fiu al cutaruia. Iar ei au zis: Oare al aceluia milostiv ? Si mi-au zis iarasi: Dar ai sotie ? Si am zis: Nu am. Si apoi le-am spus lor cele ce mi-a zis mie tatal meu. Iar ei au proslavit pe Dumnezeu si au zis: Iata, Randuitorul cel bun Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care L-ai ales, ti-a dat tie sotie si avere; primeste-le, deci, pe amandoua, cu frica lui Dumnezeu, adica, pe fiica mea si averea. Deci, ma rog Domnului Dumnezeu ca sa-mi ajute a umbla, pe calea tatalui meu, pana la sfarsitul vietii mele."
 
 


 
Intr-o aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre milostenie si despre slugi.

        In asa fel, adica, sa fim cu slugile noastre, precum voim sa fie spre noi Stapanul Hristos. Ca mare este milostenia aceasta, ca, adica, nu fata voie si in sila sa tinem casa noastra si nici cu batai sa carmuim slugile. Ca, chivernisirea aceasta mai mare este decat rugaciunile, decat postul si decat alte bunatati. Si, iarasi, zic ca jerfele cele nedrepte, care nu sunt din ostenelile noastre, ci din apucari si jefuiri, unele jertfe ca acestea, nu numai ca nu le primeste Dumnezeu, ci inca si fata Isi intoarce de la ele si le uraste, ca nu ne porunceste ca sa miluim din jafuri si din apucari. Ca necurata si spurcata este o jerfa si o milostenie ca aceea si mai mult manie si intarata pe Dumnezeu. De vreme ce si Cain, cele nedrepte ale sale aducandu-le lui Dumnezeu, mai mult L-a maniat pe El. Ca aceasta este milostenie, sa miluim pe slugile noastre, si sa nu le muncim pe dansele, iar ceea ce luam pe nedrept de la unul, sa dam altuia, nu este milostenie, ci fatarnicie.
        Cel ce voieste sa se imbogateasca aici are nevoie de castigurile cele nedrepte. Iar cel ce voieste sa se imbogateasca in veacul cel viitor, acelasi, cele ce sunt ale lui, le da la saraci. Acela se sarguieste sa adune din lacomie, iar acesta ravneste, ca pe toti sa-i miluiasca. Acela, semanand pe pamant, isi aduna slava rea, iar acesta, trimitand la ceruri, de ingeri este laudat. Si inca si mai minunat lucru: pe cel lacom, nu numai cei asupriti il urasc, ci, il urasc si cei ce n-au primit vreun rau de la dansul, vazand pe cei, carora el le-a facut rau. Si, de ar cadea acela in vreo ispita, aude de la toti mii de clevetiri. Iar pe cel milostiv, nu numai cei miluiti de dansul, ci si cei nemiluiti il iubesc, pentru facerea de bine ce s-a facut de catre dansul. Iar, de i s-ar intampla lui vreo nenorocire, apoi, toti se roaga pentru dansul, zicand: "Dumnezeule, fa cu el mila si-l slobozeste de necazul lui, ca sa vina asupra lui cele bune."
        Vazut-ai oare, cum rautatea si pe cei neasupriti de dansa, ii are vrajmasi, iar milostenia, si pe cei nemiluiti, ii are ajutatori si iubitori ? Pentru aceea, dar, mai intai, sa ne pazim mainile noastre de lacomie si, mai mult, sa le intindem a face milostenie.
Dumnezeului nostru, slava!

Cugetare

„Curăţie nu se află în cel care gîndeşte răul”, zice Sfintul Simeon Noul Teolog, şi adaugă: „Cum s-ar afla o inimă curată în acela care pururi o murdăreşte cu gînduri necurate, precum praful murdăreşte oglinda?”

Vedem noi oare aşadar marea înălţime a creştinismului care stă atît de sus faţă de toate credinţele şi sofisticăriile filozofiilor lumeşti? Căci iată, creştinismul ne învaţă că fie numai dacă am gîndit răul, chiar dacă nu 1-am şi făcut, vinovaţi sîntem faţă de poruncile Domnului Dumnezeului nostru lisus Hristos şi faţă de sufletul nostru. Căci pe Domnul îl întristăm şi pe sufletul nostru îl pierdem.

A fi creştin în adevăratul înţeles al cuvîntului înseamnă să investeşti enorm în lupta permanentă de curăţire a sinelui de gîndurile cele necurate ale inimii şi minţii.

Dar oare ce fel de efort, ce fel de luptă este aceasta? Există studii scrise şi amănunţite despre această mare luptă, adevărat război, care în zilele noastre le rămîn total necunoscute din nefericire, chiar creştinilor. Ele conţin însăşi experienţa vieţii mulţimilor de sfinţi şi sfinte care s-au nevoit şi au biruit în acest răzoi nevăzut al vieţii. Căci acesta a fost scopul mulţimii de sfinţi nevoitori, sihastri şi zăvoriţi, bărbaţi şi femei, de-a lungul veacurilor: curăţirea sinelui de patimi, care-şi au începutul în gîndurile necurate ale inimii şi minţii.

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpânul Hristos Cel omorît prin răstignire:

• La cum Cel Care a înviat oameni din morţi zace mort, spînzurat pe lemnul Crucii;
• La cum El a murit pentru noi, astfel încît să cîştige pentru noi viaţa, şi din belşug să o cîştige, şi astfel încît să ne arate nouă adevărul despre nemurire, şi îmbelşugat să ni-1 arate.

Predică

Despre creştini, care sunt preoţi şi împăraţi – „Şi i-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împărăţi pe pământ” (Apocalipsa 5: 10).

Stăpînul Hristos Iisus voieşte ca pe toţi oamenii să-i facă asemenea Sieşi. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El voieşte ca toţi oamenii să devină prin înfierea harului fii ai lui Dumnezeu. Ca împărat, El voieşte ca ei să fie împreună-împăraţi cu El. Ca Mare Arhiereu, El doreşte ca ei să fie împreună-ierei [preoţi] cu El. Ca Atotputernic, El doreşte să-Şi împărtăşească cu ei puterea. Ca Veşnic, El doreşte să împărtăşească cu ei veşnicia nemuririi. Ca Sfânt, El doreşte să împărtăşească împreună cu ei sfinţenia. Ca înviat din morţi, el doreşte ca toţi să fie copii ai Învierii.

Acestea le-a dorit şi le doreşte Domnul, şi pentru acestea S-a coborît El pe pămînt: ca să despartă pe omul cel de El zidit după Chipul Lui de animalele necuvîntătoare, şi să-1 înalţe deasupra vieţii animale, la demnitatea de împărat peste zidirea Lui văzută, demnitate pe care Adam a avut-o mai întîi în Rai, înainte de cădere.

Pentru acest plan al Lui, pentru dragostea Lui pentru neamul omenesc cel nenorocit, bătrînii evreilor L-au dat morţii prin răstignirea pe cruce. Dar El chiar şi de la numiţi creştini culege pînă astăzi spinii nerecunoştinţei şi strîmbei lor înţelegeri. Căci nerecunoscători faţă de El ne arătăm şi lipsiţi de înţelegere ori de cîte ori călcăm în picioare, cu ştiinţă şi fără ştiinţă, poruncile Lui.

Cu fiecare păcat al lui, păcătosul îi împleteşte Mîntuitorului noi şi noi cununi de spini pe care le îndeasă pe Sfîntul Lui Cap.

Dar oare cînd ne-a făcut El nouă vreun rău, ca să-I îndesăm noi mereu pe Cap cununile spinilor păcatelor noastre?! Oare cînd a gîndit El vreodată rău despre noi, de-I răsplătim cu răul păcatelor noastre?

Iată El S-a pogorît pînă în groapa fetidă în care ne-am obişnuit să trăim împreună cu şerpii şi cu scorpionii, şi pe care uneori în nebunia noastră o numim cu mulţumire confort, nevăzînd că e putredă şi de puţină vreme; şi ne-a smuls din ea, ducîndu-ne la înălţimea luminii şi a nemuririi împărăţiei Sale.

El voieşte să ne facă pe noi preoţi şi împăraţi în veac, iar noi lovim Mîna Lui şi ne întoarcem în groapa noastră puturoasă, plină de şerpi şi de scorpii. O, fraţilor, destul, destul şi preadestul cu această umilire a Lui şi omorîre desăvîrşită a noastră! Să nu mai lovim, ci să apucăm cu nădejde şi cu dragoste Mîna Lui mîntuitoare şi să-L urmăm pre El oriunde va merge, căci El binele nostru cel mai mare îl voieşte. El binele nostru cel mai mare îl lucrează. Pentru binele nostru cel mai mare El, Nemuritorul, morţii S-a dat. El este Singurul nostru Prieten niciodată schimbător.

Lui I se cuvine slava şi mulţumirea în veci, Amin!