Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”
În anul 1848, prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonşeskul
din Moscova a fost zugrăvită o copie a icoanei Maicii Domnului „Chezașa
celor păcătoși”, pe care a aşezat-o cu cinste în casa lui. Curând, din
icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă cu care ungându-se
cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire.
Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită
pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub
acest nume datorită inscripției de pe icoană: „Eu sunt Chezașa celor
păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei,
iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi
bucurie veşnică prin Mine.”
În această icoană, Maica Domnului
este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna Sa
dreaptă este ținută în mâinile Fiului astfel: degetul Ei mare este ținut
de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic de mâna stângă a
Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă
(Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea.
Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a
pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din
Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: „Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu.”
În anul 1848, prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonşeskul
din Moscova a fost zugrăvită o copie a icoanei Maicii Domnului „Chezașa
celor păcătoși”, pe care a aşezat-o cu cinste în casa lui.
Curând, din icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă
cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire.
Binecredinciosul locotenent a dăruit icoana Bisericii Sfântului Nicolae
- Kamovniki unde a fost construită o capelă în cinstea ei.
Icoana Maicii Domnului din Odrino, Orlov „Chezașa celor păcătoși”
În anul 1843, mai multor oameni li s-a descoperit în vis că această
icoană este înzestrată cu puterea de a săvârşi minuni. După aceasta,
icoana a fost mutată cu cinste în biserica mănăstirii. Răspândindu-se
vestea, mulți credincioșii au început să vină să se roage înaintea
icoanei Născătoarei de Dumnezeu pentru a primi tămăduire de boli
trupești și izbăvire de necazuri.
Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită
pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub
acest nume datorită inscripției de pe icoană: „Eu sunt Chezașa celor
păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei,
iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie
veşnică prin Mine.”
În această icoană, Maica Domnului
este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna Sa
dreaptă este ținută în mâinile Fiului astfel: degetul Ei mare este ținut
de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic de mâna stângă a
Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă
(Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea.
Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a
pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din
Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prima
dată prin minuni pe la mijlocul secolului al XIX-lea, la Mănăstirea
Sfântul Nicolae din Odrino, gubernia Orlov (și Icoana Maicii Domnului
„Potolește întristările noastre” ce este prăznuită pe 25 ianuarie și 9
octombrie, se află în această mănăstire).
Fiind deteriorată de trecerea vremii, icoana Maicii Domnului „Chezașa
celor păcătoși” se afla lipsită de cinstire (așezată între alte două
icoane vechi) într-o capelă de lângă poarta mănăstirii.
În anul 1843, mai multor oameni li s-a descoperit în vis că această icoană este înzestrată cu puterea de a săvârşi minuni. După aceasta, icoana a fost mutată cu cinste în
biserica mănăstirii. Răspândindu-se vestea, mulți credincioșii au
început să vină să se roage înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu
pentru a primi tămăduire de boli trupești și izbăvire de necazuri.
Mai întâi a primit vindecare un băiat care era paralizat de
mulți ani, datorită rugăciunilor pe care mama sa le-a rostit cu ardoare
înaintea icoanei Maicii Domnului. Această minune a avut loc în anul 1844.
Icoana este cunoscută și pentru minunile săvârşite în timpul
unei epidemii de holeră, când mulţi bolnavi au primit tămăduire după ce
s-au rugat înaintea ei.
După aceasta, la Mănăstirea Sfântului Nicolae a fost construită o
biserică mare de piatră cu trei altare, în cinstea icoanei Maicii
Domnului „Chezașa celor păcătoși”.
Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”
O, Podoaba cetelor îngereşti şi Lumina celor ce călătoresc în pământul
mântuirii, Vasul cel preafrumos plin de mirul tuturor darurilor Duhului,
Oglinda sufletelor umilite, Veşmântul celor iubitori de feciorie, Buna
Povăţuitoare a maicilor, Biruinţa sihaştrilor, Dorul mucenicilor,
Nădejdea neclintită a păcătoşilor, Preasfântă Fecioară şi Maica
Cuvântului, adapă-ne pe noi cei însetaţi de mântuire din izvorul
minunilor Tale şi cu starea Ta de faţă înaintea tronului Treimii
mijloceşte iertarea păcatelor noastre.
• Pomenirea Sfântului Întâi Sobor a toată lumea
Pomenirea şi
lauda Sfinţilor Părinţi de la întîiul Sinod Ecumenic se face în
Duminica premergătoare Duminicii Pogorârii Duhului Sfînt, adică
în a Şaptea Duminică de la Praznicul Sfintelor Paşti. Acest Sinod s-a
ţinut la Niceea în anul 325, în timpul domniei sfîntului împărat
Constantin cel Mare. Sinodul acesta s-a
convocat din pricina tulburărilor şi confuziei semănate în Biserică de
către Arie, un preot din Alexandria, prin învăţătura lui mincinoasă.
El învăţa că Hristos este o făptură creată în timp de Dumnezeu, că nu
este de mai înainte de toţi vecii ca şi Tatăl şi Fiu al Lui, de o fiinţă
cu El. Trei sute şi optsprezece Sfinţi Părinţi din toată lumea s-au
adunat din această pricină la Niceea, la acest prim Sinod al Bisericii
Creştine. Sinodul a dat anatemei învăţătura ariană, şi de asemenea pe
Arie, care a refuzat să se pocăiască. Sinodul la urmă a confirmat Crezul
(Simbolul Credinţei), care s-a lărgit cu ocazia şi celui de al Doilea
Sinod Ecumenic, cu articolul despre Duhul Sfînt. Mulţi Sfinţi mari s-au
aflat între participanţii la Primul Sinod Ecumenic, între care trebuie
să-i pomenim pe următorii : Sfîntul Nicolae al Mirelor Lichiei, Sfîntul
Spiridon al Trimitundei, Sfîntul Atanasie, Sfîntul Ahilie, Sfîntul
Pafnutie, Sfîntul lacov din Nisibe, Sfîntul Macarie de la Ierusalim,
Sfîntul Alexandru din Alexandria, Sfîntul Eustatie al Antiohiei, Sfîntul
Eusebie de Cezareea, Sfîntul Mitrofan al Constantinopolelui, Sfîntul
loan din Persia, Sfîntul Aristarh din Armenia, şi mulţi alţi sfinţi din
răsărit. Din apus, următorii mari sfinţi au fost prezenţi la acest Prim
Sfînt Sinod Ecumenic : Sfîntul Hosius de Cordoba, Sfîntul Teofil Gotul,
Sfîntul Cecilian al Cartaginei, şi alţii. Cea
mai importantă lucrare a acestui Sinod a fost consfinţirea Simbolului
Credinţei. Acest Sfînt Sinod a mai hotărît şi data prăznuirii Sfintelor
Paşti şi a promulgat douăzeci de sfinte canoane pe teme diferite.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Teodosia din Tir
Odată, sub împărăţia lui Maximian mulţi
creştini stăteau legaţi înaintea pretorului din Cezareea Palestinei. De
ei s-a apropiat credincioasa fecioară Teodosia, care i-a mîngîiat şi i-a
întărit în mucenicia lor. Auzind ce grăia cu prizonierii, soldaţii de
pază au prins-o şi pe ea şi au dus-o înaintea judecătorului. Acesta,
sălbăticindu-se ca o fiară, a poruncit să se lege o piatră grea de gîtul
ei şi să fie aruncată în mare. Dar îngerii lui Dumnezeu au dus-o pe ea
la mal vie şi nevătămată. Cînd ea s-a înfăţişat înaintea judecătorului
din nou, el a poruncit ca să i se taie capul. In următoarea noapte,
Teodosia s-a înfăţişat părinţilor ei înconjurată de o lumină cerească
negrăită, şi de multe alte fecioare, şi ele mîntuite, şi le-a zis: „Vedeţi voi ce mare este slava şi harul Hristosului meu, de care voiaţi să mă lipsiţi?„.
Ea le-a zis acestea părinţilor ei pentru că aceştia o opriseră să-şi
mărturisească pe faţă Credinţa în Hristos şi să se facă mucenică.
Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii prin sînge şi s-a
proslăvit la anul 308.
• Pomenirea Sfintei Cuvioase Muceniţe Teodosia
Această sfîntă muceniţă Teodosia s-a născut ca rod al rugăciunilor maicii ei către Sfînta Muceniţă Anastasia,
care i-a apărut în vedenie şi i-a vestit că va naşte prunc. Părinţii ei
au închinat-o lui Dumnezeu de la o vîrstă foarte fragedă şi au dus-o la
o mînăstire de fecioare. După moartea părinţilor ei Teodosia a moştenit
o avere enormă, din care ea a poruncit unui aurar să-i facă trei
icoane: una a Mîntuitorului, una a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
şi una a Sfintei Muceniţe Anastasia. Cealaltă parte a imensei ei averi a
dăruit-o toată săracilor. Ea a luat mucenicia la anul 730, în timpul
domniei nelegiuitului împărat Leon Isaurul, luptătorul împotriva
sfintelor icoane. Ea s-a încununat cu îndoită cunună: a întregii
feciorii şi a muceniciei.
• Pomenirea Sfântului Alexandru, Patriarhul Alexandriei
Acest Sfînt Alexandru a fost cel dintîi care s-a ridicat la luptă împotriva lui Arie. El s-a odihnit la anul 326.
• Pomenirea Sfântului Ioan din Ustiug Cel Nebun pentru Hristos şi făcătorul de Minuni
• Pomenirea Sfântului Mucenic Nan (loan) din Tesalonic
Acest Ioan a luat mucenicia pentru mărturisirea credinţei lui în Hristos la Smirna în anul 1802, omorît fiind de turci.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Andrei din Chios
Andrei acesta a luat mucenicie pentru
mărturisirea credinţei lui în Hristos la Constantinopole, în anul 1465,
omorît fiind de turci.
• Pomenirea căderii Cetăţii Constantinopolelui
Din cauza păcatelor oamenilor, Dumnezeu a
îngăduit această cumplită urgie asupra capitalei creştinătăţii. În anul
1453, în douăzeci şi nouă de zile ale lunii mai, Sultanul Mohammed al
II-lea a cucerit Constantinopolul şi 1-a executat pe împăratul
Constantin al XI-lea.
Cântare de laudă pentru împăratul Constantin al XI-lea, la căderea Constantinopolului
Constantin împăratul
Cetatea Constantinopolului
O apără,
Şi cu linişte-ntru sine se roagă lui Dumnezeu:
„O, Preînalte Doamne,
Cela ce din ceruri către noi priveşti,
Tu nelegiuirii nu îngădui să biruie dreptatea.
Creştinii împotriva Ta au păcătuit amarnic,
Şi precum fiarele Leagea Ta în picioare au călcat.
Această urgie, da,
Tu cu dreptate o îngădui;
Din cauza păcatelor oamenilor, sîngele curge rîu.
De este voia Ta ca cetatea să cadă, întăreşte poporul ca să nu se predea,
Ca să nu predea Sfânta Cruce spre a fi călcată în picioare,
Ca să nu se lepede şi la islam să se dea.
Ci mai bine, Doamne, să îndure robie,
Pînă cînd libertatea le-o vei dărui iar.
Să fie robi, să fie sclavi,
Să cad-asupra lor ura şi batjocura turcă;
Dar nu-i lepăda pre ei întru credinţa lor,
Ajută-i să şi-o ţină, întru pocăinţă şi nădejde,
Şi cu lacrimi amare păcatele trecute să-şi spele,
Pînă cînd mai vîrtos decît zăpada
Albi-vei sufletele lor,
Pînă cînd la Tine desăvîrşit
Întoarce-se-vor sufletele lor.
Dacă pre Tine Te vor avea, vor avea toate,
Bogaţi cu adevărat vor fi.
Căci tu vei întoarce toate bogăţiile jefuite.
Constantinopolul acest’ de pe pămînt,
Poate să fie, sau să nu fie;
Ci Tu un slăvit Constantinopol întărit-ai în ceruri,
Unde cu-ai Tăi slujitori întru slavă domneşti.
Iată, înaintea pămîntescului Constantinopol eu stau, Doamne,
O, Stăpîne Doamne, de-ale noastre suflete ai milă.
Cînd pre el din nou îl vei zidi,
Atunci, vechiul acesta, piară”.
Sinaxar 29 Mai
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua,
pomenirea sfintei muceniţe Teodosia fecioara, cea din Cezareea (aducerea
moaştelor).
Odată, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor care dura deja de
cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii
creştini condamnaţi în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau
Sfintele Paşti şi mucenicii vorbeau despre Împărăţia lui Dumnezeu. Sf.
Teodosia i-a rugat să o pomenească şi pe ea când vor ajunge în faţa lui
Dumnezeu.Soldaţii au prins-o şi au dus-o în faţa lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în faţa prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.
Muceniţa a răbdat în tăcere şi cu zâmbetul pe faţă chinurile şi când
guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a
răspuns: "Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor". Apoi
i-au pus o piatră de gât şi a fost aruncată în mare dar au salvat-o
îngerii. Din nou au prins-o şi a fost dată să o sfâşie fiarele
sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat
capul.
Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinţilor ei care au
încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos. Era îmbrăcată
într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap şi o cruce
strălucitoare de aur în mână, spunîndu-le: "Priviţi gloria de care aţi
vrut să mă lipsiţi!"
Sf. Muceniţă Teodosia din Tir a îndurat mucenicie în
anul 307. Ea mai este prăznuită şi în 29 mai, zi în care i s-au mutat
sfintele moaşte la Constantinopol şi apoi la Veneţia.
Tot în această zi, pomenirea sfintei preacuvioasei muceniţe Teodosia cea din Constantinopol (sec. VIII).
Aceasta a trăit pe vremea împăratului Teodosie III Atramiteanul,
fiind fiică de părinţi dreptmăritori, din Constantinopol. Când era ea de
şapte ani, a răposat tatăl său; iar maică-sa luând copila, a tuns-o
într-o mânăstire din Bizant, după care s-a săvârşit şi maică-sa, lăsând
fericitei toată avuţia ei. Iar sfânta din aurul şi argintul acela a
făcut trei icoane: una a lui Hristos, alta a Născătoarei de Dumnezeu, şi
a treia a sfintei mucenice Anastasia, iar restul I-a împărţit la
săraci.După câtăva vreme, a luat împărăţia pe care o lăsase ortodoxul Teodosie, Leon Isaurul (717-741) cel rău credincios. Pentru că marele patriarh Gherman nu se pleca la pângăritele lui dogme, prin silnicie a fost dat afară din patriarhie cu ciomege şi cu săbii, şi voia ca sfânta icoană a lui Hristos, cea de deasupra porţilor (care se zice cea de aramă) să o pogoare şi să o dea focului. Şi în vreme ce se săvârşeau acestea şi spătarul era pe scară, vrând să pogoare sfânta icoană, fericita Teodosia împreună cu alte credincioase femei şi bărbaţi apucând scara au prăbuşit la pământ pe spătar, care a murit, şi ducându-se la Patriarhie, au împroşcat cu pietre pe răucredinciosul patriarh Anastasie. Îndată celorlalte femei şi bărbaţilor li s-au tăiat capetele, a căror pomenire se săvârşeşte la nouă ale lunei lui August; iar pe sfânta Teodosia un gealat oarecare crud şi neomenos trăgând-o către Bou, (aşa se numea partea aceea a oraşului) şi luând un corn de berbec, a lovit-o nebuneşte peste grumazi, şi i-a pricinuit ei cununa muceniciei. Iar din minunile ce pururea se lucrează prin ea, este cu putinţă tuturor să afle cât de mare îndrăzneală a dobândit ea către Dumnezeu. Şi se săvârşeşte soborul ei în mănăstirea zisă Dexiocratus, unde se află şi sfintele ei moaşte.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului mucenic Olvian, episcopul cetăţii Aneu.
Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian, fiind consul
Alexandru şi Maxim. Şi a fost el adus la Iulie şi Elian, de care fiind
întrebat şi neplecându-se a jertfi idolilor, a fost dezbrăcat de haine
şi pătruns şi ars pe coapse cu frigări de fier înroşite în foc; apoi a
fost pus la închisoare şi spre a doua cercetare fiind adus, şi
neplecându-se, a fost dezbrăcat şi i s-a strujit trupul cumplit şi aşa a
fost aruncat în foc, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Alexandru, papă al Alexandriei.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, un bărbat şi soţia sa, care s-au săvârşit zdrobindu-li-se oasele cu toiegele.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului
mucenic Nan sau Ioan Tesalonirceanul, care în Smirna a mărturisit în
anul 1802 şi care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Deci, ostasii care pazeau, vazand pe fecioara graind cu asemenea cuvinte, celor legati pentru Hristos, au prins-o pe ea, ca si cum un mare rau ar fi facut, si au dus-o la dregatorul Urban, spre cercetare. Acesta, cu o manie cumplita si o salbaticie de fiara, a poruncit sa o intinda pe roata si sa-i sfasie coastele si sanii, cu unghii de fier, pana la oase. Sfanta a suferit aceste chinuri, fara sa scoata vreo tanguire, dimpotriva, pe fata ei se vedea o veselie, pe cere nimic nu o va putea schimba. Cruzimea ta, zicea ea judecatorului, ma face fericita si grozav m-ar durea daca n-as simti-o. Ma bucur ca sunt chemata la cununa muceniciei si multumesc lui Dumnezeu, din toata inima, ca m-a invrednicit de un asemenea har.
Deci, vazand-o inca sufland si cu fata luminoasa, dregatorul a poruncit ca, aruncand-o in mare, sa o inece. Si, astfel, s-a mutat la Domnul."
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.
Iarasi, s-a mai zis: De vei afla ca se muta la Domnul vreun frate, sa mergi si sa petreci langa dansul, in ziua aceea, ca sa vezi cum sufletul se desparte de trup. De-ti va zice tie vreun om, sa te rogi pentru el, sa-i zici: "Dumnezeu, frate, pentru rugaciunile Sfintilor Lui, si pe mine si pe tine, sa ne miluiasca, precum si voia Lui este."
Sa nu petreci la locul in care ai gresit lui Dumnezeu. Sa nu-ti defaimezi slujba ta si sa nu stai nelucrand, ca sa nu cazi in mainile vrajmasilor tai. Sa te silesti pe tine la cugetarea psalmilor, ca aceasta te va pazi pe tine de robia vrajmasului. Sa iubesti toata patimirea cea rea si ti se vor smeri patimile tale. Sa ai grija, sa nu te socotesti pe tine a fi ceva si neincetat sa-ti plangi pacatele tale. Pazeste-te pe tine de minciuna, ca ea goneste frica de Dumnezeu, de la tine. Sa-ti descoperi gandurile tale parintelui tau, ca si ajutorul lui Dumnezeu sa te acopere pe tine. Sileste-te pe tine la lucrul mainilor tale si frica de Dumnezeu se va salasui intru tine.
Adu-ti aminte de aceasta cale adevarata si nu va fi stricaciune in sufletul tau. Cela ce-si impodobeste hainele si isi satura pantecele sau, paste ganduri spurcate si cu buna curatie nu se insoteste. Sa-ti mananci, cu masura, painea ta, si sa-ti bei, cu masura, apa ta si desfranarea se va departa de la tine. Calugarul intelept fara de patimi este, iar cel fara de minte isi aduna rautatile.
Cugetare
O, măreaţă a fost neînfricarea sfinţilor şi sfintelor, bărbaţi şi femei!
Cînd citim vieţile lor, în inimile
noastre se nasc fără să vrem sentimente şi de ruşine şi de mîndrie:
ruşine la cît de mult ne vedem fiind în urma lor, şi mîndrie că ei sînt
din neamul nostru creştinesc.
Nici boala, nici temniţa, nici surghiunul, nici suferinţa, nici umilirile, nici sabia, nici întunericul, nici focul, nici spînzurătoarea nu au fost în stare să zdruncine pacea înaltă şi de nebiruit a sufletelor lor, puternic ancorate în Hristos, Cârmaciul universului şi al istoriei omeneşti.
Cînd împăratul Iulian a apostaziat de la
Sfînta Credinţă şi a început să pustiască creştinătatea de-a lungul şi
de-a latul imperiului, Sfîntul Atanasie cel Mare liniştit a grăit
credincioşilor despre el astfel: „Nu este decît un mic nor de ploaie; va
trece!” (Nibicula est, transibit). Şi cu adevărat, acel nor negru a
trecut repede, iar creştinismul şi-a adîncit încă şi mai mult rădăcinile
şi şi-a întins încă şi mai mult ramurile în întreaga lume.
Furia neputincioasă a lui Iulian împotriva lui Hristos a încetat cîţiva ani mai tîrziu, odată cu strigătul muribund al lui Iulian: „M-ai învins, Nazarinene!„
O, fiilor ai
lui Dumnezeu, de ce ne-am teme noi de ceva, cînd Domnului Dumnezeu,
Tatălui nostru Celui din ceruri nu Îi este teamă de nimic?
Luare aminte
Să luăm aminte la harul Sfîntului Duh Dumnezeu de la Sfînta Taină a Cununiei:
- La cum harul conferă o măreţie anume felului de a se naşte în lume al oamenilor;
- La cum harul conferă cununiei o nobleţe şi o cinste aparte, prin aceea că o aseamănă unirii dintre Hristos şi Biserica Lui.
Predică
Despre îndoita Taină a Cununiei – „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5: 32).
Mare este taina aceea cînd omul lasă pre
tatăl şi pre maica lui şi se lipeşte de femeia lui. Apostolul însuşi,
care a urcat pînă la cel de al treilea cer şi care a văzut cereştile
taine dumnezeieşti, numeşte unirea fizică dintre bărbat şi femeie din
sfînta cununie pămîntească taină mare. Ea este taina iubirii şi a
vieţii, decît care mai mare este doar unirea dintre Hristos şi Biserica
Lui. Hristos este Mirele, iar Biserica este Mireasa Lui. El S-a jertfit
pentru ea astfel încît, prin Sîngele Lui, El să o curăţească pre ea de
tot păcatul şi de toată întinarea, şi să o facă vrednică să se numească
Mireasa Lui. El cu dragostea Lui încălzeşte Biserica, El cu Sîngele Lui
hrăneşte Biserica, El cu Duhul Lui cel Sfînt viază Bierica, o sfinţeşte
şi o împodobeşte.
Ceea ce soţul este pentru soţie, aceea este Hristos pentru Biserică. Bărbatul este capul femeii, precum Hristos este Capul Bisericii. Femeia se supune bărbatului ei, precum Biserica se supune lui Hristos. Soţul o iubeşte pe soţia lui aşa cum îşi iubeşte propriul trup, iar Hristos îşi iubeşte Biserica Lui ca Trup al Său. Soţul îşi iubeşte soţia ca pe sine însuşi, iar soţia îl cinsteşte pe soţul ei; aşa Hristos îşi iubeşte Biserica Lui ca pe Trup al Său iar Biserica îl cinsteşte şi I se închină lui Hristos.
Aşa cum nimeni nu îşi urăşte propriul
trup, ci îl încălzeşte şi îl hrăneşte, aşa Hristos încălzeşte şi
hrăneşte Biserica ca pe Trupul Său. Fiecare suflet omenesc este mireasa
Mirelui Hristos, iar adunarea tuturor credincioşilor este mireasa
Mirelui Hristos. Relaţia dintre omul credincios şi Hristos este relaţia
dintre întreaga Biserică şi Hristos. Hristos este Capul acestui mare
Trup care se numeşte Biserică, şi care în parte este văzută, iar în
parte nevăzută. O, fraţilor, taina aceasta mare este! Ea
ni se descoperă nouă după măsura iubirii noastre pentru Hristos şi după
măsura fricii noastre de înfricoşata Judecată a lui Hristos.
O, Stăpîne Atotmilostive Doamne,
curăţeşte-ne pre noi şi împodobeşte sufletele noastre, ca să ne
învrednicim acelei negrăite uniri veşnice cu Tine, atît în timp cît şi
în eternitate. Căci Ţie îţi aducem slavă şi mulţumire în veci, Amin!
