Acesta s-a nascut crestin in Galatia din Asia Mica si a trait in vremea paganului imparat Licinius (307-324). Deprinzand din tinerete intelepciunea si faptele bune crestinesti, Sfantul Teodot propovaduiacu multa insufletire cuvantul Domnului si aducea pe multi la credinta. A mers pana si in insula Ciprului, unde, pentru marea lui evlavie si pentru ravna cu care propovaduia credinta, a fost ales episcop in Cirena Ciprului.
Si era atunci vreme de prigoana impotriva crestinilor si stapan in Cipru era cruntul dregator Savin, iar Sfantul episcop Teodot mustra, cu indrazneala, pe inchinatorii la idoli, propovaduind ca Hristos este adevaratul Dumnezeu. Si dorea sufletul sau sa marturiseasca, patimind pentru Hristos. Deci, prins fiind si adus in fata dregatorului, acesta il indemna sa lepede credinta in Hristos si sa se intoarca la cinstirea idolilor. Dar Sfantul Teodot a marturisit temeinicia credintei crestinilor si desertaciunea inchinarii la idoli.
Si a fost batut si, intins pe lemn, i s-a strujit trupul gol cu ghiare de fier, de curgea sangele siroaie din el. Iar, la indemnul dregatorului, raspundea: "De-ar fi sa-mi zdrobesti toate oasele, nu voi inceta sa marturisesc ca, numai credinta in Hristos duce pe oameni la mantuire."
Deci, a fost intins pe un pat de fier inrosit in foc si, batandu-i cuie in talpi, l-au silit sa alerge, dar Sfantul a ramas neclintit in credinta sa. Si, fiind tinut in temnita, a ramas acolo, pana cand, venind marele Constantin la imparatie, acesta a dat porunca sa inceteze prigonirea crestinilor. Deci, fiind eliberat, Sfantul s-a intors la episcopia sa, pastorind, cu si mai aprinsa grija si vrednicie, pe credinciosii sai, timp de inca doi ani de zile.
Si asa s-a mutat la cer, in ziua de 2 martie, Sfantul Teodot, purtand indoita cununa de mucenic si de arhiereu al lui Hristos. Dumnezeului nostru slava!
Acesta a trait pe vremea imparatului Maximilian (308-313), fiind cel dintai din oamenii palatului. Deci, poruncind imparatul, ca, tuturor crestinilor, care se gaseau in oaste, sa li se ia centurile, de nu se vor lepada de Hristos, si, asa, sa petreaca fara de cinste, multi crestini au ales sa vietuiasca fara de cinste, decat, prin cinstea de la oameni, sa-si piarda sufletele. Unul din acestia era si Sfantul Isihie. De aceasta instiintandu-se, imparatul a poruncit sa fie dezbracat de hainele de mare pret ce le purta si sa imbrace o haina de par, proasta si fara de maneci, si sa petreaca cu randasii, spre necinstea si rusinea sa. Si, facandu-se aceasta, chemandu-l pe el, imparatul il intreba daca nu se rusineaza, fiind pogorat din cinstea magistratilor, la acea necinstita petrecere. Iar el, zicand ca cinstea cea de fata este vremelnica, iar cinstea lui Hristos este vesnica si nesfarsita, imparatul a poruncit sa i se lege de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mijlocul raului Oronte, din Antiohia. Si asa si-a sfarsit viata.
Se povesteste pentru ava Agaton ca se silea sa faca toate poruncile. Cand trecea apa cu o corabie, el, cel dintai, apuca lopata. Si cand mergeau la dansul fratii, imdata dupa rugaciune, el cu mana lui punea masa, ca era plin de dragostea lui Dumnezeu. Avea si pazire mare in toate, si zicea: "Fara de mare pazire, nu paseste omul la nici o fapta buna." Iar cand a fost sa se savarseasca, a ramas trei zile avand ochii deschisi si nemiscandu-se. Si l-au clatinat fratii, zicand: "Ava Agaton, unde esti?" Si le-a zis lor: "Inaintea Judecatii stau." Si i-au zis lui: "Dar si tu te temi, parinte?" El le-a raspuns: "M-am silit, cu adevarat, dupa a mea putere, sa pazesc poruncile lui Dumnezeu, dar om sunt, de unde pot sa stiu, daca a placut lucrul meu lui Dumnezeu?" I-au zis lui fratii: "Dar nu nadajduiesti in lucrul tau, care este dupa Dumnezeu?" A zis baranul: "Nu nadajduiesc, de nu voi intampina pe Dumnezeu, ca alta este judecata lui Dumnezeu si alta a oamenilor." Iar, cand voiau sa-l mai intrebe alt cuvant, le-a zis lor: "Va rog mult, nu mai graiti acum cu mine, ca n-am vreme." Si indata s-a savarsit cu bucurie. Ca-l vedeau miscandu-se precum se sfieste cineva, cand este primit cu cinste de prietenii sai cei iubiti.
Viaţa Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Cirenei
În insula Ciprului este o cetate ce se numeşte Cirene. Într-acea
cetate a fost episcop Sfântul Sfinţitul Mucenic Teodot, fiind de neam
din Galatia, născut din părinţi creştini şi crescut în învăţătura
cărţii. El, din tinereţe deprinzându-se cu înţelepciune şi fapte bune, a
mers în insula Ciprului, unde învăţa pe elini să lase rătăcirea şi
înşelăciunea idolească, şi să creadă în Hristos, adevă-ratul Dumnezeu.
Apoi pe mulţi întorcându-i, prin propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu,
de la necurăţia păgânească, i-a povăţuit la calea mântuirii. Pentru
aceea a fost ales episcop în cetatea Cirenei a Ciprului.
Atunci era prigonire mare înpotriva creştinilor, împărăţind păgânul
Liciniu (308-324), iar în Cipru era ighemon Savin. Dorind sfântul să
fie muncit pentru Hristos, se certa cu îndrăzneală cu elinii, mustrând
rătăcirea lor şi propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.
Auzind despre aceea, ighemonul Savin a poruncit să-l prindă spre
mucenicie. Înştiinţându-se arhiereul lui Dumnezeu de porunca
ighemonului, n-a aşteptat să vină după dânsul. Ci îndată sculându-se,
s-a dus singur la ighemon şi, stând înaintea lui, i-a zis: "Iată cel pe
care îl cauţi, eu sunt! Nu m-am ascuns de tine, nici nu sunt adus cu
sila, ci de voia mea am venit. Căci adevărul, pe care nu se cade a-l
ascunde, trebuie a-l arăta, adică pe Hristos, Dumnezeul meu, să-L
propovăduiesc; iar necurăţia şi neputinţa păgânătăţii voastre s-o
vădesc.
Dar nu este trebuinţă de multă arătare a neputinţei voastre, căci
singură aceea vă arată a fi neputincioşi, căci sunteţi mai fricoşi decât
broaştele, de vreme ce pentru un creştin s-a tulburat toată cetatea şi
oastea păgânilor. Pentru că se tem diavolii de un om care este rob al
lui Hristos şi se sârguiesc că nu cumva, scăpând din mâinile voastre ale
muncitorilor, să ridice asupra lor mai mare război şi să biruiască
neputinţa lor, biruind prin cuvinte pe cei ce le slujesc lor, având
nădejdea cea deşartă spre dânşii".
Ighemonul, nesuferind o mustrare ca aceasta, a poruncit îndată să
bată fără de milă pe Sfântul cu vine crude. Şi, fiind bătut multă vreme,
grăia cuvântul lui David: Pe spatele meu au lucrat păcătoşii,
îndelungat-au fărădelegea lor. Încetând slugile a-l bate pe mucenic, a
zis către dânsul ighemonul: "Vezi ce ţi-a folosit ţie multă grăire şi
îndrăzneala ta?" Răspuns-a Sfântul: "De ai fi avut ochii tăi cei
sufleteşti luminaţi, ţi-aş fi arătat ce mi-a folosit bărbăţia mea, pe
care tu o numeşti îndrăzneală; ci de vreme ce eşti orb, pentru aceea nu
poţi să-mi vezi bunătăţile ce-mi stau înainte; măcar dintr-aceasta să
înţelegi, cum că eu căutând cu sufletească privire la cereştile
răsplătiri, cele gătite mucenicilor lui Hristos, sunt nemişcat în rănile
cele luate de mine şi nu simt mucenicia; căci sufleteasca veselie cea
întru Dumnezeul meu, biruieşte toate dure-rile trupeşti".
Savin ighemonul a zis: "Te mândreşti, Teodote, ca să înşeli pe cei
ce te aud, dar pe mine nu poţi să mă înşeli cu cuvintele tale. Căci până
într-atâta voi munci trupul tău, până ce vei mărturisi stăpânirea
zeilor noştri". A grăit Sfântul: "Precum voieşti, ispiteşte-mă cu
muncile; adună-ţi toată puternica ta meşteşugire spre trupul meu şi te
înştiinţează de puterea ostaşului lui Hristos şi vei vedea cine va fi
mai tare: cei ce mă muncesc pe mine, ori eu care port în mine pe
Hristos?"
Ighemonul a zis: "Au nu ştii, cum că din poruncile împărăteşti am
stăpânire asupra trupului tău, ca să-l sfărim cu rănile şi să-ţi pierd
tăria ta până în sfârşit?" A răspuns sfântul: "Unuia Dumnezeu, Acestuia
Îi slujesc, Care m-a făcut mult mai presus decât împăraţii şi mult mai
puternic decât boierii. Pentru aceea acum ca şi cu un rob grăiesc cu
tine şi decât orice rob mult mai necinstit te socotesc pe tine şi nu ţin
seamă de toate muncile, cu ajutorul Dumnezeului meu, Care ne-a învăţat
să socotim toată dragostea lumească ca pe nişte paie, pleavă şi gunoi.
Deci, să nu socoteşti că mă vei înfricoşa cu mândria şi cu groaznicele
tale îngroziri. Te lauzi cum că ai putere peste trupul meu. Dar o
stăpânire ca aceea au şi tâlharii care trăiesc în pustietăţi. Căci, când
prind pe cineva în cale, îl muncesc precum voiesc. Şi tu acum te
socoteşti a fi puternic, nădăjduind în sabia ta cea fărădelege. Pentru
că stăpânirea cea legiuită schimbând-o în tiranie, pe desfrânaţi şi pe
ucigaşii de oameni îi ierţi, iar munca cea vrednică a lor o aduci asupra
bărbaţilor celor nevinovaţi şi dreptcredincioşi".
Atunci, mâniindu-se ighemonul foarte tare, a poruncit să-l spânzure
pe mucenic pe lemnul cel de muncă şi cu unelte ascuţite să-i strujească
coastele lui. Iar pătimitorul lui Hristos, fiind strujit şi răbdând
dureri, se ruga lui Dumnezeu, grăind: "Doamne, Iisuse Hristoase,
Făcătorul a toată făptura cea văzută şi nevăzută, Cel ce ai prădat
moartea, Cel ce ai stricat iadul, Cel ce pe Cruce ai omorât
începătoriile şi puterile întunericului, Care ai vădit pe domnul
veacului acestuia şi ai dăruit de sus putere Sfinţilor Tăi Apostoli şi
fără de ispită i-ai păzit pe dânşii; Cel ce ai dat oarecând tinărului
David biruinţă asupra uriaşului Goliat şi ai schimbat văpaia în cuptorul
Babilonului, ca să nu vatăme trupurile sfinţilor Tăi tineri,
răcorindu-i cu rouă; Tu şi pe mine mă întăreşte în muncile acestea, căci
ştii neputinţa omenească. Slabă este tăria noastră, şi se ofileşte ca o
floare în puţină vreme. Pentru slavă numelui Tău, Doamne, dă putere
neputinţei mele şi risipeşte puterea celor ce se scoală asupra turmei
Tale celei sfinte, ca să înţeleagă tot pământul că Tu eşti Dumnezeu
preaînalt, Care dai tărie şi putere celor ce nădăjduiesc spre Tine".
Astfel rugându-se Sfântul, suliţele ascuţite atâta îi strujiseră
trupul, încât i se vedeau oasele goale. După aceea a poruncit ighemonul
ca, luându-l de pe lemnul cel de muncă, să-l ducă în temniţă.
Deci Sfântul, fiind dus spre temniţă, striga prin toată cetatea,
grăind: "Cei ce mă vedeţi într-acest chip pătimind, să înţelegeţi că nu
fără de nădejde pătimesc; căci pentru durerile muceniceşti am răsplătire
de la Hristos Dumnezeu, spre Care eu nădăjduiesc. Că dacă un împărat
pământesc vremelnic cinsteşte pe ostaşii săi, cei ce pentru dânsul cu
bărbăţie şi cu vitejie se oştesc şi îşi varsă sângele lor şi le dă
vrednice daruri, iar celor ce mor la război, le pome-neşte numele cu
zugrăveli, cu cât mai mult veşnicul Împărat dăruieşte cinste
nevoitorilor Săi şi în viaţa cea de acum şi la Înviere, când îi va arăta
părtaşi ai Împărăţiei Sale. Stau mărturie cinstitele moaşte ale
sfinţilor mucenici care mai înainte s-au nevoit, şi care se cinstesc cu
cucernicie de toţi credincioşii mai mult decât toate cele de pe pământ,
lucruri cinstite şi bogăţii. Iar prin cinstirea lor se închipuieşte
cinstea şi slava care în cer li se dă de la Dumnezeu şi de la îngerii
Lui sufletelor mucenicilor".
Acestea şi mai multe grăindu-le Sfântul, mergea după dânsul tot
poporul până la temniţă, în care a petrecut Sfântul cinci zile; după
aceea a fost adus iarăşi la întrebare înaintea ighemonului. Şi a zis
ighemonul către mucenic: "Eu socotesc că nu-ţi este de trebuinţă mai
multă pedeapsă, să te înţelepţeşti; destul îţi este munca cea dintâi,
cred că te vei apropia acum spre cinstea zeilor noştri, amintindu-ţi de
pătimirile cele dintâi; iar dacă vei petrece încă în nesupunere, apoi mă
vei sili ca să aduc asupra ta şi mai grele munci. Drept aceea,
ascultă-mă, şi te izbăveşte însuţi de muncile ce vor să-ţi vină".
Sfântul Teodot a zis: "Nu cunoşti, de trei ori ticăloase, că chiar
de s-ar fi strivit trupul meu de munci şi coastele mele ar fi sângerat
de răni, totuşi cu vitejie sunt gata şi acum a suferi de la tine toate
cele ce se vor aduce asupra mea, până ce voi sfârşi nevoinţa alergării
mele, ca să primesc cununa dreptăţii care îmi este pusă înainte de
Domnul meu, Iisus Hristos".
A zis ighemonul: "Nu pomeni aici pe Cel răstignit, căci defaimi
locul acesta de judecată". Răspuns-a Sfântul Teodot: "Nebunule şi
plinule de toată necurăţia, tu, pomenind pe acei necuraţi zei ai tăi,
oare nu socoteşti că defaimi locul acesta? Iar eu, deoarece pomenesc pe
Cel întru tot curat, că Stăpân al meu, pe Iisus Hristos, Împăratul şi
Domnul, tu cu greutate Îl asculţi şi huleşti, ca şi cum s-ar fi prihănit
locul tău cel de judecată prin pomenirea numelui lui Hristos. Iată, se
chinuieşte cugetul tău, numai la numirea preacurat numelui Său.
Dar şi diavolii care se cinstesc de voi această o pătimeau,
nesuferind muncile ce li se făceau prin vederea lui Hristos şi strigau:
Ce este nouă şi Ţie, Iisuse Nazarinene? Ce ai venit mai înainte de vreme
să ne munceşti pe noi? Nu este lucru de mirare, că nici tu nu suferi a
auzi numele lui Hristos, deoarece eşti rudă a diavolilor de la strămoşii
tăi, slujindu-le acelora şi urmându-le".
Savin ighemonul a zis: "Eu am socotit că tu vei fi mai blând după
muncile cele dintâi şi că mă vei asculta pe mine, cel ce te chem pe tine
spre mântuire; dar tu mai rău te-ai făcut. Ci, de-oarece rămâi
neschimbat certându-te cu noi şi amăgindu-ţi inima ta, ca şi cum ai
răbda pentru Hristos, iată o muncă nouă voi aduce asupra ta şi te voi
birui şi-ţi voi arăta că nimic nu-ţi sporeşte nădejdea ta spre Hristos.
Că nu-ţi va ajuta ţie înşelătorul Acela, spre Care, nădăjduind, te
semeţeşti la munci".
Iar sfântul mucenic a zis: "De aş fi răbdat această pentru un om,
apoi mai ticălos aş fi fost decât voi, cei fără de Dumnezeu şi nici o
nădejde bună nu aş fi avut de viaţa ce va să fie. Dar până în sfârşit nu
aş fi suferit atât de mare muncă, dacă nu aş fi privit spre cereasca
Împărăţie, în care mai multă plată voi primi de la Hristos, adevăratul
Dumnezeu. Deci, pentru ce oare să nu rabd mai mari munci, cu ajutorul
lui Hristos pentru veşnicele bunătăţi cele făgăduite? Vezi în mine
ajutorul lui Hristos şi te încredinţează, cum că nădăjduiesc spre El.
Pentru că, acoperindu-mă cu dumnezeiasca Lui mână, nu mă tem de muncile
tale şi nimic nu pătimesc cu greutate. Şi, deşi trupul de ţarină
pătimeşte, gândul cel întărit în Dumnezeu rămâne neschimbat".
Atunci ighemonul Savin a poruncit ca să se aducă un pat de fier şi
să-l întindă peste el pe sfântul şi să se aprindă sub dânsul foc şi să
pună dedesubt vreascuri şi paie. Iar după ce pătimitorul a răbdat şi
această muncă, s-a minunat ighemonul şi a zis: "De unde se află la voi
creştinii atâta nemilostivire? Pe cine puteţi a milui, voi cei ce
singuri nu voiţi a vă milui pe voi? Sau către cine veţi fi înduraţi,
neîndurîndu-vă de voi înşivă?" Sfântul Teodot a zis: "Obiceiul iubirii
de oameni nu-l ştii şi pentru milă grăieşti? Atunci îţi voi mulţumi ţie,
când mă vei schimba pe mine din vremelnica viaţă şi mă vei elibera la
cereasca Împărăţie. Dar voieşti a mă înălţa pe mine, căci, mai mult
muncindu-mă, şi mai multă răsplătire îmi mijloceşti. Deci, dacă îţi este
milă de mine, eliberează-mă prin felurite munci din această vremelnică
viaţă. Adaugă-mi şi mai mari munci, ca acolo să mi se adauge cununa
dreptăţii. Munceşte-mă până la moarte, ca desăvârşit nevoitor să mă duc
la Puitorul meu de nevoinţă, Hristos, ca toate sfintele îngereşti cete
să mă pri-mească, bucurându-se şi veselindu-se".
Ighemonul a zis: "Eu te voi face desăvârşit nevoitor, căci voi afla
alte munci mai cumplite contra ta". Iar mucenicul lui Hristos a zis:
"De ai fi ştiut bunătatea Dumnezeului meu, spre Care nădăjduiesc, cum
că, pentru muncile acestea de puţină vreme, mă voi învrednici vieţii
celei veşnice, tu însuţi ai fi voit să pătimeşti pentru El, precum
pătimesc şi eu. Dar, de vreme ce au împietrit inimile voastre diavolii,
cei ce se cinstesc de voi, şi nimic, după viaţa aceasta, nu nădăjduiţi,
de aceea aţi căzut în înşelăciunea lumii acesteia, mai înainte cinstind
cele vremelnice şi trecătoare, mai mult decât cele veşnice".
Acestea auzindu-le, ighemonul s-a înspăimântat şi a zis: "Îmi
spuneau unii de tine, cum că eşti simplu, dar eu te văd a fi priceput
mare". Iar Sfântul Teodot a răspuns: "Hristos grăind prin mine, care
ritori pot să-mi stea împotrivă? Deci să ştii cum că bine ai auzit de la
cei ce ţi-au spus despre mine că sunt nepriceput. Adevărat au zis. Însă
darul Hristosului meu nevoindu-se împreună cu mine, precum mă învaţă a
grăi, aşa şi muncile mă învaţă a răbda, uşurîndu-mi durerile în rănile
ce le primesc".
Ighemonul a zis: "Nu te voi cruţa, Teodote". Răspuns-a Sfântul: "Fă
ce voieşti, că sunt gata la aceasta". Atunci ighemonul Savin a poruncit
să-i bată piroane în picioarele lui şi să fie prigonit de ostaşi.
Bătându-i piroane în picioare, el, ridicându-şi mâinile sale la cer,
grăia: "Mulţumesc Ţie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că pe mine
nevrednicul m-ai învrednicit a fi părtaş patimilor Tale! De unde mi s-a
adăugat mie, lepădatului, atât dar, căci iată acum la cer m-am suit?
Mulţumesc Ţie, Mântuitorul meu, că m-ai izbăvit de cei ce-mi prigonesc
sufletul. Slăvească-se numele Tău, Stăpâne Hristoase, în trupul meu, că
Tu îmi eşti viaţă, Fiule al lui Dumnezeu, şi a muri pentru Tine, dobânda
îmi este. Încredinţez Ţie pe cei ce pătimesc pentru numele Tău; fii lor
ajutător. Potoleşte viforul acesta şi risipeşte pe cei ce se scoală
asupra Bisericii Tale celei sfinte, ca în pace să Te laude pe Ţine
poporul Tău, în veci".
După aceea a grăit către creştinii cei ce îi stăteau de faţă: "A
mea nevoinţă, fraţilor, acum se sfârşeşte şi cununa îmi este aproape.
Iată plata dreptăţii mele pe care mi-o va dărui mie Iisus Hristos. El
S-a răstignit pentru mine, iar eu trupul mi l-am dat la răni pentru
Dânsul! El a murit pentru mine, ca să mă izbăvească din stricăciune, iar
eu mor pentru Dânsul, ca să mă învrednicesc Împărăţiei Lui! O, cât este
de mare darul lui Hristos! că pentru pătimirea cea de puţin timp pentru
El, veşnice şi negrăite bunătăţi răsplăteşte, mai mult decât măsura cea
vrednică. Nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, pe lângă slava ce
are să se arate întru noi". Şi aşa, cu piroanele în picioare, alerga
Sfântul, fiind izgonit de ostaşi pe drum.
Mulţi din poporul elinesc, văzând o răbdare ca a lui şi cuvintele
cele ca mierea curgătoare ascultându-le, au crezut în Hristos şi îşi
băteau joc de necuraţii idoli, iar pe tiran îl ocărau şi numele lui
Hristos îl preamăreau. Aflând de aceasta ighemonul Savin, a poruncit ca
iarăşi să-l arunce pe Sfântul Teodot în temniţă; căci zicea el: "Să nu
se înşele poporul cu fermecătoarele lui învăţături". Deci, se sfătuia cu
sfetnicii săi, cu ce moarte să piardă pe mucenic.
Trecând multe zile, au început a i se înmulţi rănile şi toţi
binecredincioşii creştini venind cu mahrame curate, i le ştergeau. După
aceasta marele Constantin, biruind pe Maxenţiu cu puterea Crucii (312)
şi dăruind libertate tuturor creştinilor (313), a venit poruncă de la
dânsul să înceteze prigonirea şi cei ţinuţi în legături pentru Hristos
să fie liberi.
Auzind de aceasta Sfântul Teodot s-a mâhnit foarte tare căci dorea
să moară în munci pentru Hristos. Deci, fiind eliberat, s-a dus la
cetatea sa, Cirene, şi, petrecând după pătimire doi ani pe scaunul său, a
adormit întru Domnul. Şi a luat îndoită cunună, a arhieriei şi a
muceniciei, din mâna Domnului nostru Iisus Hristos, Care încununează pe
nevoitorii Săi cu slavă veşnică. Căruia şi noi de ne-am învrednici, cu
rugăciunile Sfântului Sfinţitului Mucenic Teodot şi cu darul lui
Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în
veci. Amin.
Viața Sfântului Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţi
Acesta s-a născut în insula Naxos, din părinţi binecredincioşi, primind
la botez numele Nicolae. Din fragedă pruncie a avut o aleasă înclinaţie
spre cele duhovniceşti, fiind adesea găsit în paraclisul Sfântului
Nicolae, aflat pe moşia părinţilor, unde, înfăşurat într-un cearşaf,
petrecea timp îndelungat cântând toate cântările bisericeşti ştiute de
dânsul.
După adormirea tatălui său, pe când Nicolae avea 19 ani, se mută
împreună cu mama şi sora sa în Atena, iar la vârsta de 28 de ani se
căsătorește, dobândind un copil. În 1879, este hirotonit diacon, iar în
1884, preot.
După plecarea soţiei sale la cele veşnice, vreme de 50 de ani a
liturghisit zilnic, timp în care nu s-a îmbolnăvit niciodată, de la opt
dimineaţa, până la două sau trei după-amiaza. Frânt de oboseală, mergea
pe la casele celor apropiaţi ai săi şi se odihnea puţin, aşezat într-un
fotoliu. Seara, la ora nouă, ajungea la una dintre biserici unde începea
privegherea. Mânca în fiecare zi doar seara, iar în toate posturile
mânca fără untdelemn. De praznice, cânta paraclisele lor până la
Odovanie.
Bucuria şi viaţa sa au fost să slăvească pe Dumnezeu ziua şi noaptea,
să săvârşească Liturghii, privegheri, Vecernii, Paraclise, agheazmă,
Sfinte Masluri, Parastase. Diferitele bisericuţe unde liturghisea
Sfântul Părinte erau pentru mulţi mângâiere şi scăpare.
Ani întregi purta cu sine pomelnicele primite în fiecare zi. Din
nemăsurata sa iubire pentru cei trecuţi la cele veşnice, avea pomelnice
îngălbenite de vreme, la care adăuga mereu altele, pe toate citindu-le
cu purtare de grijă părintească, la fiecare Liturghie. Astfel, prin
râvna sa, mulţi vor fi dobândit loc în Împărăţia Cerurilor.
Ajuta familii nevoiaşe, văduve, orfani, mai ales pe văduvele tinere,
deoarece sărăcia le împingea la stricăciune, tineri să-și plătească
studiile. Şoferii de taxiuri îl duceau fără bani, ştiind că acela care
îl ducea pe Sfântul Părinte se bucura de mult câştig în ziua aceea.
Din tot ce făcea şi vorbea, se vedea că nu are nici o idee despre
sfinţenia sa, căci lacrimile pentru păcatele lui nu lipseau din ochii
lui, deşi încerca să trăiască ascuns şi singur.
Toate neajunsurile din partea oamenilor le primea cu îndelungă răbdare,
tăcere şi rugăciune, Dumnezeu de multe ori săvârşind minuni cu
nevoitorul său plin de simplitate.
Astfel petrecu Sfântul Părinte o jumătate de veac, fără zgomot, neştiut
de nimeni, însă avându-i în inima sa pe toţi, făcând din inima Atenei
adevărată pustie şi umplând-o cu mireasma rugăciunii, precum sihaştrii
de odinioară pustia.
În anul 1932, Sfântul Nicolae Planas pleacă la cele veşnice, fiind
înmormântat, iar la vreme rânduită fiind aflat nestricat, răspândind
bună mireasmă şi săvârșind mulţime de minuni celor ce i se roagă cu
credinţă.
Trecerea sa în rândul sfinţilor s-a săvârșit la 23 iulie 1992.
Actele și contractele Sfântului Nicolae Planas
Un Sfânt al zilelor noastre, un prieten al tinerilor și mare mijlocitor
al familiilor creștine: Sfântul Nicolae Planas (2 martie). Nenumărate
au fost faptele și minunile care i-au câştigat Sfântului inima şi
evlavia celor ce l-au cunoscut. Dragostea pe care o arăta credincioșilor
îmbrăca nenumărate forme, fiecare la fel de profundă, la fel de plină
de smerenie.
„Cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi” -
astfel obișnuia să răspundă Sfântul oricui îl întreba dacă nu se
obosește prea mult în osteneala-i de a citi toate pomelnicile ce îi erau
încredințate. Puține erau cuvintele rostite de Sfânt, dar toate
ziditoare. „Ce crezi, fiică, că eu nu știu să vorbesc? Știu, dar mă gândesc la consecințe și astfel tac”. Până și tăcerea Părintelui își avea rostul și putința sa de călăuzire.
Ziditoare era și râvna de a pomeni ore întregi, fără întrerupere,
numele ce i se încredințau între rândurile tremurate ale pomelnicelor.
Ani întregi le purta cu sine la piept, alături de o cutiuță cu Sfinte
Moaște, adunate și bine strânse în două batiste mari, strânse ca două
bocceluțe.
„- Ce se află în bocceluțele acelea, Părinte?
- Sunt actele și contractele mele.”
Părintele Nicolae nu avea nimic, dar nici ceva care să îi
lipsească nu era. Nimic din cele materiale nu reușea a se lipi de
mâinile sale. Orice primea era imediat împărțit, nimeni dintre cei i-ar
fi ieșit în cale cu o nevoie neplecând fără mângăiere și sfat bun.
Mai multe minuni și fapte ale Sfântului pot fi regăsite în cartea Sfântul Nicolae Planas - ocrotitorul celor căsătoriți scrisă de monahia Marta și apărută la editura Evanghelismos.
„Pe păstorul cel dumnezeiesc, pe prietenul săracilor, pe iubitorul
de privegheri, pe împreună-vorbitorul cu Îngerii, pe Sfântul Nicolae
Planas, toată obștea dreptcredincioșilor cu dragoste să-l lăudăm.”
Sfântul Ioachim Papoulakis din Ithaca – 2 martie
Cel între sfinţi părintele nostru Ioachim Vatopedinul (de asemenea, cunoscut sub numele de Papoulakis)
sau Sfântul Ioachim din Ithaca este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 2
martie (data adormirii lui) și 23 mai (data descoperirii sfintelor sale
moaşte).
Mai apoi, tânărul Ioan, urmând modelul tatălui său, a devenit corăbier.
Într-una din călătoriile sale, a vizitat Muntele Athos, unde,
aprinzându-se de râvnă pentru cele sfinte, a rămas la Mănăstirea
Vatopedi şi a devenit călugăr, primind numele de Ioachim.
În anul 1827, Sfântul Ioachim s-a întors la Ithaca și a slujit în
biserica de acolo până la sfârşitul vieții sale. A trecut la Domnul în
pace la 2 martie 1868.
A fost canonizat în anul 1998 și continuăpână astăzi sălucreze multe minuni, așa cum făcea încă din timpul vieții pământeşti.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Viaţa Sfântului Mucenic Isihie
Sa ne aducem aminte fratilor, de Domnul, Care zice: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati !" Si iarasi, de Apostolul, care ne invata pe noi, zicand: "Cel ce pare ca sta, sa se pazeasca, sa nu cada." Si iarasi: "Pazeste-te pe tine, ca nu cumva sa fii ispitit si tu." Ca multi la aratare au gresit, dar in taina s-au pocait si iertare au dobandit si pe Sfantul Duh L-au primit. Deci, cei ce ni se par noua ca sunt pacatosi, la Dumnezeu, sunt dreptii, pentru ca pacatele lor le vedem, iar pocainta lor n-o vedem. Ca si Filimon acela, mascariciul din Egipt, numai un lucru mare de pocainta a facut si a ajuns la masura Sfantului Macarie, pustnicul. De aceea, de am vedea chiar cu ochii nostri pe cei ce gresesc, sa nu-i osandim. Ca zece pasi departandu-se cineva de la fata noastra, nu stim ce a facut, fata de Dumnezeu, sau de este Dumnezeu cu dansul.
Ca Iuda vanzatorul, cand se lumina spre joi, impreuna cu Hristos era si cu ucenicii lui, iar talharul era intre talhari si intre ucigasii de oameni. Iar, dupa ce a venit ziua de vineri, Iuda s-a dus intru intunericul cel din afara, iar talharul, impreuna cu Hristos, in Rai, s-a salasuit. Pentru aceea, nu se cade sa osandim pe omul cel ce greseste, de vreme ce Domnul il va judeca pe el. Iar toata judecata, Tatal a dat-o Fiului. Drept aceea, cela ce judeca pe cei ce gresesc isi risipeste pentru sine dregatoria lui Hristos. Si unul ca acela este un antihrist, adica potrivnic al lui Hristos.
Dar cine ar fi stiut milostivirea cea multa a lui Dumnezeu, de n-ar fi aratat-o El singur oamenilor, primind pe pacatosii ce se pocaiesc, precum pe desfranata, pe vamesul, sau pe Manasie cel spurcat, care, cincizeci si doi de ani, a slujit idolilor, iar, dupa aceea, intr-un ceas, pocaindu-se, a dobandit iertare? Ca, fiind inchis intr-o cusca de arama in Babilon in inlauntru cantandu-si cantarea sa, ingerul Domnului a spart arama si, indata, l-a scos si l-a dus in Ierusalim si cealalta vreme a petrecut-o intr-o pocainta. Dumnezeului nostru slava!
Sinaxar 2 Martie
În această lună, în ziua a doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodot, episcopul Cirenei, din insula Cipru.
Sfântul Mucenic Teodot,
născut în Galaţia - Asia Mică, era Episcopul Cirenei din Cipru. În
timpul unei persecuţii a creştinilor din timpul păgânului împărat
Liciniu (311-324), Sf. Teodot îl mărturisea pe Hristos fără oprelişti,
cerându-le păgânilor să lase deoparte idolii şi să se închine la
adevăratul Dumnezeu. Sabin, ighemonul insulei Cipru, a ordonat
arestarea episcopului şi aducerea sa la judecată.Auzind de porunca ighemonului, episcopul n-a mai aşteptat după soldaţi ci s-a dus singur la ighemon, spunându-i: "Eu, cel pe care-l cauţi, sunt aici. Am venit să-l propovăduiesc pe Domnul Dumnezeul meu. " Ighemonul a hotărât să fie bătut fără milă, să-l suspende de un copac şi să-i scrijelească trupul cu obiecte ascuţite, după care l-a aruncat în închisoare. După cinci zile, Sf. Teodot a fost dus în faţa ighemonului care, a presupus că după atâtea chinuri, sfântul a renunţat la credinţa lui ca să nu mai sufere mai mult.
Cu toate acestea, Sf. Teodot nu a încetat să-L proslăvească pe Hristos. La început, l-au pus pe un grătar de fier sub care au aprins un foc; apoi i-au bătut cuie în tălpi şi l-au pus să meargă. Mulţi dintre martorii suferinţelor martirului au fost atât de impresionaţi de răbdarea cu care acesta îndura chinurile şi de inspiraţia divină a cuvintelor sale, încât au crezut ei înşişi în Hristos. Auzind acestea, Sabin a ordonat să oprească tortura şi să-l arunce pe sfânt în închisoare.
În timpul Sf. Constantin Cel Mare (prăznuit în 21 mai), creştinilor li s-a permis să-şi manifeste credinţa şi printre cei eliberaţi din închisori s-a aflat şi Sf. Teodot. Acesta s-a întors în Cirene şi după doi ani în scaunul episcopiei, a adormit întru Domnul în pace prin anul 326.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Isihie Sincliticul.
Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian,
fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc şi făcând totodată
parte şi din senat. După porunca împăratului ca toţi creştinii care
erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcaţi de
uniformă şi să petreacă viaţă de rând, Isihie a fost dezbrăcat de
veşmintele cele de mult preţ cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai
departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci şi a fost dus ca să
trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la
sine l-a întrebat dacă nu se ruşinează că a fost coborât din cinstea de
magistru la felul acela de vieţuire cu totul necinstit, de vreme ce
el, ca împărat, nu poate să aşeze pe creştini în vredniciile şi la
puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând
că cinstea din veacul acesta este trecătoare şi că numai cinstea pe
care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veşnică şi nesfârşită,
împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie
aruncat în râul care se cheamă Oronte şi în care sfântul şi-a găsit
sfârşitul său fericit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Cvint, făcătorul de minuni.
Acest sfânt s-a născut în Frigia şi a învăţat
acolo dreapta credinţă. Ducându-se apoi în satul Neolida, împărţea
milostenii celor lipsiţi. Dar în vremea împăratului Aurelian, ighemonul
Rufin îl îndemna să jertfească idolilor, sub ameninţarea cu moartea.
Cum însă sfântul Cvint cu rugăciunea lui a vindecat pe ighemon de
demonul de care era cuprins, acesta l-a lăsat în pace. Şi iarăşi fiind
prins de cei ce se aflau la templul idolilor, deoarece întâmplându-se
la un cutremur, templul şi toate statuile care se găseau în el au căzut
la pământ, cei ce-l ţineau prins pe sfânt au fugit şi l-au lăsat
slobod. La patruzeci de zile de la cutremur venind în fruntea locului
aceluia conducător Clearh şi acesta fiind om superstiţios şi plin de
teamă faţă de religia idolilor, a poruncit ca sfântul Cvint să fie din
nou prins şi să i se zdrobească fluierele picioarelor. Dar acestea
îndată, cu puterea lui Hristos, s-au făcut din nou sănătoase. Iar după
zece ani, de la zdrobirea picioarelor lui, timp în care mergând din
loc în loc vindeca toată boala şi toată slăbiciunea şi ajuta pe săraci,
s-a mutat la Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor şi a sfântului mucenic Tribimiu.
Aceşti sfinţi erau de fel din cetatea
chiverioţilor din Pergam. În vremea împărăţiei lui Decius cel
nelegiuit, fiind aduşi de închinătorii de idoli înaintea conducătorilor
cetăţii şi mărturisind pe Hristos au fost chinuiţi în multe chipuri;
dar pentru că au rămas neînduplecaţi în credinţa lor, li s-au tăiat
capetele cu sabia.
Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Parmena, unul din cei şapte diaconi.
Tot în această zi, pomenirea
sfântului mucenic Troadiu şi a celor împreună cu dânsul, care au
pătimit mucenicia pe vremea împăratului Decius.
Sfântul Mucenic Troadiu a
suferit pentru Hristos în Pontus Neocezareea, sub împăratul Decius
(249-251), îndurând torturi oribile. Sf. Grigorie al Neocezareei
(prăznuit în 17 noiembrie)
i-a proorocit acestuia mucenicia şi i-a văzut suferinţele printr-o
viziune. De asemenea, el i-a văzut sufletul cum ieşea din trup,
odihnindu-se în bucuria cea cerească.
Tot în această zi pomenirea sfintei fecioare Eutalia, care de sabie s-a săvârşit.
Sfânta
Eutalia a trăit în Sicilia şi avea mamã pe o femeie greacă după neam,
care era bolnavă de curgere de sânge şi care îşi găsise în cele din
urmã vindecarea în urma rugăciunilor sfinţilor mucenici Alfiu, Filadelf
şi Ciprin. Pentru aceasta, crezând în Hristos, s-a botezat împreună
cu Eutalia, fiica ei. Un alt fiu al ei, cu numele Sermilian, auzind
aceasta, a prins-o şi a voit să o strângă de gât, dar scoasă fiind din
mâinile lui de către o slujitoare a ei, a fugit. Sora lui, Eutalia,
defăimând cu cuvinte aspre fapta cea cu totul urâtă pe care o încercase
asupra mamei lor, acesta a întrebat-o: nu cumva şi tu eşti creştină?
Da, i-a răspuns sfânta. Iar nelegiuitul acela, dezbrăcând-o, a
biciuit-o cumplit şi a dat-o unuia dintre servitori, ca să o
batjocorească. Rugându-se însă sfânta, servitorul a orbit. Văzând
aceasta Sermilian i-a tăiat capul cu sabia.
Tot în această zi pomenirea sfinţilor mucenici Andronic şi Atanasia, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi pomenirea sfântului părintelui nostru Nicolae, preotul din Plana (Grecia).
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Fratilor si parintilor, zilele acestea ale postului, fata de cealalta vreme a anului, se aseamana cu un liman lin, catre care, se aseamana cu un liman lin, catre care, impreuna, alearga toti si in care afla linistea duhovniceasca nu numai calugarii, ci si mirenii mici si mari, conducatori si supusi, imparati si preoti. Ca si neamului intreg si la toata varsta oamenilor, vremea aceasta a postului este folositoare si mantuitoare, in case, in orase si in sate, inceteaza vrajba si tulburarea, si prisosesc slavosloviile, milosteniile si rugaciunile, prin care lin si milostiv Se face Dumnezeul nostru si impaca sufletele noastre si ne da iertare de pacate. Si, cu adevarat asa este, daca si noi ne vom intoarce catre El, din toata inima noastra, cu frica si cu cutremur, cazand la El si fagaduind sa lasam fiecare tot raul obicei, care ne stapaneste.
Drept aceea, crestinii cei din lume au invatatori, adica, pe arhiereii si pastorii lor, pe cei ce ii povatuiesc si ii invata pe ei. Ca, precum cei care alearga si se lupta, au trebuinta de indemnare, asa si cei ce postesc, au trebuinta de indemnul la intraznire si de mangaierea invatatorilor. Iar eu, de vreme ce ma aflu in mijlocul dragostei voastre, in loc de povatuitor si de eugumen, am datoria de a grai cateva cuvinte despre acest hranitor de suflet post.
Deci, postul fratilor, este innoirea sufletului, ca graieste Apostolul: pe cat trupul slabeste si se vestejeste cu osteneala postirii, cu atat sufletul se innoieste din zi in zi si se face frumos si preastralucit, cu frumusetea pe care ne-a dat-o noua Dumnezeu, dintru inceput. Si de se face curat si frumos, prin post si prin pocainta, il iubeste si Dumnezeu pe el si locuieste intru el, precum graieste si Domnul: "Eu si Parintele vom veni si lacas, in el, vom face. Deci, de vreme ce astfel este vrednicia postului si atat de mare este darul lui, ca ne face pe noi sa fim lacas lui Dumnezeu, cu dreptate este, ca si noi sa-l primim pe el cu multa bucurie si sa nu ne intristam, pentru bucatele lui cele sarace si proaste, cunoscand ca Domnul nostru Iisus Hristos, in pustie, pe cei cinci mii de oameni, cu paine si cu peste i-a hranit, cand a binecuvantat El cele cinci paini si doi pesti. Ca de ar fi voit, putea sa porunceasca sa se afle acolo tot felul de bucate. Dar, pentru ca sa ne dea noua pilda de infranare, ca, numai pe cele de nevoie sa le cautam, pentru aceea asa a lucrat.
Deci, de vreme ce, acum, la inceput, lucru greu se pare sa stiti ca, de vom arata osardie, si Dumnezeu ajutand, ne va fi noua mai usor, din zi in zi. Dar, de voim ca postul nostru sa se faca adevarat si primit lui Dumnezeu, precum postind de bucate, asa sa ne pazim si de tot pacatul sufletesc si trupesc, cum ne invata pe noi troparul, care graieste: "Postul nu este numai, ca sa facem departare de bucate, ci este instrainarea de toata patima pacatului." Sa ne pazim de lenevire si trandavire la slujba si la pravila noastra; mai presus de toate, de marirea cea desarta, de uneltitoarea pizmuire, de pomenirea de rau si de vrajba, care sunt patimi ascunse, dar care omoara sufletul. Sa ne pazim de pacatul cel rau al oranduirii de sine, adica sa nu facem voile noastre. Ca altceva nu iubeste diavolul, decat sa afle pe omul care nu intreaba pe altul, nici nu se sfatuieste cu cel ce poate sa-l povatuiasca pe el, spre fapta buna, ca, atunci, vrajmasul lesne il inseala pe chivernisitorul de sine si il vaneaza si in cele pe care le are bune. Sa luam aminte, mai ales, spre pofta cea trupeasca ca si acum, cand postim, sarpele, diavolul cel cu multe fete, ne ispiteste pe noi cu gandurile cele rele. Frumos a fost, la vedere, si bun, la mancare, rodul pacatului, dar nici macar atat nu este. Ca, precum este o rodie, care pe din afara se vede frumoasa si, dupa ce o tai pe ea, nu afli nimic inlauntrul ei, asa este si pofta trupului, care, se pare, ca are dulceata, si dupa ce se face pacatul, se arata mai amara decat fierea, ca o sabie cu doua ascutisuri.
Ceea ce a patimit stramosul Adam, fiind inselat de diavol si gustand din roada neascultarii, ca, nadajduind sa afle viata, a aflat moartea, aceasta au patimit-o toti cei care, de atunci si pana astazi, sunt inselati de catre sarpele cel vechi, cu poftele cele rele ale patimilor trupesti. Ca, diavolul este intuneric si se schimba cu chipul si se arata ca un inger luminos; asa si raul, il face bun, amarul, dulce, intunecatul, ca luminat, uratul, frumos si moartea, ca viata. Si cu acestea inseala lumea si o trudeste satana, descoperitorul rautatii. Dar noi, fratilor, sa luam aminte bine, sa nu ne insele si pe noi, cu mestesugirile lui multe si viclene, si sa patimim ca pasarile, care, pentru mancare, cad in lanturi si in curse. Ci, sa cercetam bine, cu mintea noastra, amagirile rautatii si, dupa toata osteneala, vom cunoaste unde se ascunde raul si ne vom pazi de el.
Pe deasupra acestora, sa fim, inca intru cantari si in slujbe sarguitori. Sa avem bine mintea noastra la citire; ca, precum se hraneste trupul si creste cu hrana painii, asa si sufletul se hraneste cu cuvintele cele dumnezeiesti. Sa facem plecarile genunchilor dupa puterile fiecaruia, in tot ceasul, dupa masura ce i s-a dat. Sa lucram si lucrarile mainilor noastre, pentru ca cel ce nu lucreaza nimic, nu este vrednic nici sa manance, precum graieste Apostolul. Sa ne indreptam unul pe altul, ca unul, adica, este neputincios, iar celalalt, in toata puterea. Si sa nu ne invrajbim, numai ce este bun sa facem, sa fim dulci la vorba, pasnici, indurati si milostivi, blanzi, buni ascultatori, plini de mila si de rodurile cele bune. Si pacea lui Dumnezeu sa pazeasca inimile voastre si mintea si sa ne invredniceasca pe noi Intru Imparatia Cerurilor, pentru Hristos, Domnul nostru, a Caruia este slava si puterea, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
