Sfaturile evanghelice
Ce sunt sfaturile evanghelice?Pentru dobandirea mantuirii, orice crestin trebuie sa dea ascultare poruncilor despre care s-a vorbit pana acum. Nimeni nu se poate mantui daca nu tine seama de aceste porunci. Dar pentru cei ce tind spre o desavarsire morala deosebita si vor sa ajunga mai repede si mai sigur la mantuire, in Sfanta Evanghelie s-au randuit si alte cai, cunoscute in Biserica sub numele de sfaturi evanghelice.
Se numesc sfaturi, pentru ca, spre deosebire de porunci, care sunt cerute oricarui crestin fara deosebire, sfaturile evanghelice sunt lasate la voia si puterea fiecaruia. Ele nu sunt cerute tuturor, fiindca sunt mai greu de indeplinit. “Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora este dat” (Matei 19, 11), spune Mantuitorul Hristos.
Cate si care sunt sfaturile evanghelice?
Sfaturile evanghelice sunt trei: saracia de buna voie, castitatea sau fecioria si supunerea fata de un conducator duhovnicesc. Pentru indeplinirea acestor sfaturi evanghelice se leaga cu juramant cei ce imbratiseaza viata monahala.
Ce intelegem prin saracia de buna voie?
Bogatia este, de cele mai multe ori, o piedica in calea mantuirii. Pentru agonisirea, sporirea si pastrarea ei, omul este adesea impins la o multime de pacate: lacomie, furt, nedreptate, zgarcenie. Averea pricinuieste, apoi, multe griji si tulburari. In sfarsit, cand o are, omul aluneca repede spre o viata de imbuibare, petreceri si lene, intocmai ca bogatul din Evanghelie, caruia ii rodise tarina si care-si faurea numai planuri iubitoare de sine (Luca 12, 16-40).
Rari de tot sunt cei care stiu sa foloseasca averea pentru innobilarea sufletului lor si pentru ajutorarea aproapelui in nevoie. Si pentru ca cei mai multi nu izbutesc sa o stapaneasca si sa o foloseasca asa cum trebuie, Mantuitorul spune: “Mai lesne este a trece camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in imparatia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24).
De aceea Mantuitorul sfatuieste pe cei ce doresc sa ajunga mai repede si mai lesne la desavarsire sa se desparta de avere si sa traiasca in saracie. Aceasta a spus-o Mantuitorul tanarului bogat, care venise sa intrebe ce bine sa faca spre a avea viata de veci. Cand Mantuitorul i-a raspuns ca trebuie sa pazeasca poruncile Legii, acela a spus ca le-a pazit din tinerete. Atunci Mantuitorul i-a zis: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21).
Din cuvintele Mantuitorului reiese limpede ca indeplinirea porunci-lor este de ajuns pentru mantuire, dar ca, prin saracia de buna voie, crestinul poate urca o treapta mai sus pe scara desavarsirii. Fara indoiala ca, fiind scutit de grijile si primejdiile morale la care duce bogatia, cel sarac de buna voie are mai mult ragaz si mijloace mai inlesnite pentru a se ingriji de curatirea si inaltarea sufletului sau. Saracia de buna voie nu inseamna lene, ci inlaturarea lacomiei de avere. implinirea acestui sfat indulceste lupta pentru existenta si face ca multi oameni lipsiti sa capete mijloace de trai, primind din cele daruite de cei se leapada de avere.
Ce este castitatea sau fecioria?
Asa cum am vazut mai inainte, casatoria este randuita de insusi Dumnezeu, chiar la facerea lumii, pentru inmultirea si dainuirea neamu-lui omenesc, iar crestinismul a ridicat-o la treapta de sfanta Taina. Ea este, prin urmare, o randuiala fireasca si morala pentru orice om.
Cu toate acestea, pentru cel ce-si alege viata de rugaciune, sau se aseaza in slujba raspandirii crestinismului, sau in slujba milosteniei obstesti, casatoria, cu grijile si greutatile ei, ar fi o piedica de care s-ar putea lipsi, spre a se putea inchina cu totul chemarii ce si-a ales.
Dar nu oricine poate urma acest sfat. Vorbind de feciorie, Mantuitorul spune: “nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat” (Matei 19,11). Iar Sfantul Apostol Pavel scrie corintenilor ca nu le porunceste, ci numai ii sfatuieste sa traiasca in feciorie (I Cor. 7, 6).
Folosul moral al fecioriei il arata tot Sfantul Apostol Pavel, cand zice: “Eu vreau ca voi sa fiti fara de grija… Cel necasatorit se ingrijeste de cele ale Domnului, cum sa placa Domnului. Cel ce s-a casatorit se ingrijeste de cele ale lumii, cum sa placa femeii” (I Cor. 7, 32-33). La feciorie pentru toata viata se leaga cu juramant greu cei ce imbratiseaza viata monahala. Dar au fost si sunt si astazi crestini, care, desi traiesc in lume, isi pastreaza castitatea toata viata lor. Fecioria este tinuta de atat de putini, incat ea nu va putea fi niciodata o piedica serioasa pentru inmultirea omenirii, si cu atat mai putin un pericol pentru existenta ei.
Ce este supunerea fata de un conducator duhovnicesc?
Am vazut ca, pentru a scapa de robia patimilor si a capata libertatea si mantuirea, credinciosul trebuie sa-si supuna vointa sa legii morale. Dar vointa fiind din fire slaba si pentru a nu aluneca spre pacat, credinciosul dornic sa ajunga mai repede si mai sigur la desavarsire este indemnat sa renunte la vointa proprie si sa asculte fara sovaire de un indrumator duhovnicesc, care este in masura sa conduca sufletele, datorita experientei si inaintarii lui in viata morala.
Sfatul ascultarii este cuprins in cuvintele Mantuitorului: “Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Ascultarea de un indrumator duhovnicesc nu este o injosire a demnitatii omenesti, precum socotesc unii, ci, dimpotriva, o adevarata inaltare, potrivit cuvintelor Mantuitorului: “Cel ce se smereste pe sine se va inalta” (Luca 18, 14).
Sfatul ascultarii este cuprins in cuvintele Mantuitorului: “Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Ascultarea de un indrumator duhovnicesc nu este o injosire a demnitatii omenesti, precum socotesc unii, ci, dimpotriva, o adevarata inaltare, potrivit cuvintelor Mantuitorului: “Cel ce se smereste pe sine se va inalta” (Luca 18, 14).
