Un frate nevoitor îşi făcea pravila sa, împreună cu un alt frate al său. Şi, fiindcă era biruit de lacrimi, lăsa câte un stih din psalmi. Iar, odată, l-a rugat pe el fratele, ca să-i spună lui ce gând are în vremea pravilei, de plânge aşa cu amar? Iar el i-a spus lui: "Iartă-mă frate, că eu totdeauna la pravila mea îl văd pe Judecătorul şi pe mine mă văd stând, ca un vinovat, şi sunt întrebat de Judecătorul: "Pentru ce ai greşit?" Iar eu, neştiind încă ce voi răspunde, mi se închide gura mea şi pentru aceea las câte un stih din psalmi. Ci, mă iartă, rogu-mă, că te tulbur pe tine. Deci, de vei voi, să ne facem fiecare din noi, deosebi, pravila sa." Zis-a lui fratele: "Ba nu, frate, că, deşi eu nu plâng, te văd pe tine plângând şi mă văd pe mine ticălos." Deci, văzându-i smerenia lui, Dumnezeu i-a dăruit şi lui plângerea fratelui său. Iarăşi, s-a mai zis: De vei afla că se mută la Domnul vreun frate, să mergi şi să petreci lângă dânsul, în ziua aceea, ca să vezi cum sufletul se desparte de trup. De-ţi va zice ţie vreun om, să te rogi pentru el, să-i zici: "Dumnezeu, frate, pentru rugăciunile Sfinţilor Lui, şi pe mine şi pe tine, să ne miluiască, precum şi voia Lui este." Să nu petreci la locul în care ai greşit lui Dumnezeu. Să nu-ţi defăimezi slujba ta şi să nu stai nelucrând, ca să nu cazi în mâinile vrăjmaşilor tăi. Să te sileşti pe tine la cugetarea psalmilor, că aceasta te va păzi pe tine de robia vrăjmaşului. Să iubeşti toată pătimirea cea rea şi ţi se vor smeri patimile tale. Să ai grijă, să nu te socoteşti pe tine a fi ceva şi neîncetat să-ţi plângi păcatele tale. Păzeşte-te pe tine de minciună, că ea goneşte frica de Dumnezeu, de la tine. Să-ţi descoperi gândurile tale părintelui tău, ca şi ajutorul lui Dumnezeu să te acopere pe tine. Sileşte-te pe tine la lucrul mâinilor tale şi frica de Dumnezeu se va sălăşui întru tine. Adu-ţi aminte de această cale adevărată şi nu va fi stricăciune în sufletul tău. Cela ce-şi împodobeşte hainele şi îşi satură pântecele său, paşte gânduri spurcate şi cu bună curăţie nu se însoţeşte. Să-ţi mănânci, cu măsură, pâinea ta, şi să-ţi bei, cu măsură, apa ta şi desfrânarea se va depărta de la tine. Călugărul înţelept fără de patimi este, iar cel fără de minte îşi adună răutăţile.