Intelepciune

Întru această zi, cuvânt din viaţa Sfântului Epifanie, despre un vânzător de grâu

Odinioară, în ţara şi cetatea în care Sfântul Epifanie era episcop, a fost o grozavă foamete; şi în nevoie mare era poporul în cetatea aceea. A fost, însă, acolo, şi un om bogat, anume Faustinian, păgân cu credinţa, care avea hambare multe pline de grâu şi orz; şi acesta, aur luând, dădea fiecăruia care avea trebuinţă, trei măsuri. Şi era multă strâmtorare în cetate. Deci, a zis episcopul către Faustinian: "Dă-mi mie, o, preabunule, grâu spre hrană oamenilor şi eu îţi voi da ţie datoria tuturor acestora." Iar nemilostivul a început a zice, către Epifanie, nişte cuvinte ca acestea: "Du-te, roagă pe Dumnezeu, pe care tu Îl cinsteşti şi îţi va da ţie grâu spre hrană prietenilor tăi." Deci, Epifanie, ieşind într-o noapte la gropniţe, unde zăceau moaştele Sfinţilor Mucenici, a rugat pe Dumnezeu ca să hrănească pe toţi cei ce erau strâmtoraţi. Şi era o capişte veche a lui Jupiter, de care se zicea că, dacă se apropie cineva dintre oameni, îndată murea. Deci, pe când Epifanie se ruga lui Dumnezeu pentru cei necăjiţi, un glas i s-a făcut lui: "Epifanie, să nu te tulburi." Iar el a zis: "Ce este, Doamne?" Şi a zis către dânsul: "Mergi în capiştea lui Jupiter şi se vor risipi peceţile uşilor. Şi, intrând înăuntru, vei afla aur mult. Pe acesta luându-l, cumpără tot grâul şi orzul lui Faustinian şi dă hrană celor ce au trebuinţă." Deci, Epifanie a mers în capişte. Şi, îndată ce s-a apropiat de intrarea capistei, îndată au căzut peceţile şi uşile s-au deschis. Şi, intrând Epifanie, a aflat mult aur. Deci, luându-l, a mers la Faustinian, zicând: "Ia bani, şi dă-mi mie grâu." Iar iubitorul de bani şi pierzatorul Faustinian, primind aurul, i-a dat lui grâul, pe care Epifanie l-a dat celor ce aveau trebuinţă. Şi n-au lipsit banii, până ce a cumpărat toate bucatele, pe care le adunase Faustinian. Şi a îndestulat Epifanie multe case cu grâul şi cu orzul, cumpărat de la Faustinian; că a dat la toată cetatea, şi, mai bine zis, Dumnezeu le-a dat prin Epifanie. Şi aveau îmbelşugare toţi oamenii, în vreme ce era multă strâmtorare, în casa lui Faustinian, căci răul şi silnicul Faustinian, strâmtorat fiind prin iubirea lui de bani, socotea că este ocară să ceară lui Epifanie bucate, pentru casa lui. Şi având corăbiile sale şi alte cinci închiriate, a trimis în Calabria, dând bani credinciosului său Loghin, ca, de acolo, să cumpere grâu spre hrană casei sale. Şi, ducându-se corăbiile şi umplându-se de grâu şi de alte feluri de bucate, s-au întors, plutind vreme de patru luni, după care au ajuns cu grâul la o depărtare de o sută de stadii de la Constantia, în dreptul locului ce se numeşte Dianevtiriu. Şi s-a făcut mare furtună pe mare şi s-au scufundat toate corăbiile lui Faustinian. Şi, auzind acestea, Faustinian îndată s-a pogorât la mare şi, văzând cu ochii săi ceea ce făcuse, a început îndată a huli pe Cel Preaînalt, şi a aduce nişte ocări ca acestea, asupra lui Epifanie: "Iată, zicea, vrăjitorul şi înşelătorul acesta, lucrează cele rele, draci trimiţând nu numai pe uscat, dar şi pe mare şi oprind să vină în casa mea cele spre slujbă şi folosire. O, ce vânt a adus aici preaînşelătorul acesta?" Acestea, şi mai multe decât acestea zicând, s-a dus la casa sa, temându-se de Epifanie. Şi toţi cei din cetate, bărbaţi şi femei şi copiii lor, adunându-se, au strâns grâul şi l-au dus la casele lor. Şi, s-a împlinit cuvântul Psalmistului, care zice: "Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei Ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele." (Ps. 33,10). Că Domnul nu lasă niciodată pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul. Şi avea ticălosul Faustinian, ca soţie, o femeie care săvârşea lucruri bune. Deci, aceasta, pe ascuns de bărbatul ei, a trimis două mii de arginţi la Epifanie, ca să-i dea grâu pentru hrană casei sale. Şi a zis Epifanie către femeie: "Ţine arginţii tăi şi ia grâu cât îţi trebuie pentru casa ta. Şi când roadele vor umple pământul, atunci cele ce ai luat mi le vei da. Şi a făcut femeia aşa, Dumnezeului nostru, slavă!