(23 mai)
În cetatea Poloţca era un boier, anume Vseslav. El a avut un fiu cu numele Gheorghe, din care se trage această sfîntă odraslă, fericita Eufrosina. Aceasta mai înainte de a se boteza s-a numit Predislava, după numele cel boieresc, şi învăţase din copilărie dumnezeiasca Scriptură. Ea se sîrguia la citirea sfintelor cărţi şi astfel s-a deprins din acelea cu frica şi cu dragostea osîrdnică către Dumnezeu, Ziditorul ei. Ea era frumoasă şi, ajungînd la vîrsta de doisprezece ani, mulţi boieri slăviţi trimiteau la tatăl ei, sîrguindu-se fiecare ca fiul său s-o ia în căsătorie. Dar, fecioara nu voia nicidecum să se însoţească cu bărbat pămîntesc şi muritor, fiind rănită de dorinţa lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mirele cel ceresc şi fără de moarte, deoarece toată mintea sa o avea îndreptată spre dragostea cea dumnezeiască. Tatăl ei, voind s-o logodească cu un tînăr frumos, fiu al unui boier oarecare, ea n-a voit; şi, ascunzîndu-se de toţi, s-a dus într-o mănăstire de fecioare la cuvioasa doamnă Romana egumena, şi cerea să fie tunsă în schima monahală. Cuvioasa Romana, văzînd tinereţile fecioarei, şi temîndu-se de tatăl ei, a ţinut-o multă vreme, sfătuind-o la viaţa mirenească, ca pe o fată tînără şi preafrumoasă. Dar, cunoscîndu-i fierbinţeala cea mare a inimii ei către Dumnezeu şi dorinţa neschimbată de a păzi fecioria pentru împărăţia cerului, a poruncit preotului ce era acolo s-o tundă şi s-o îmbrace în sfîntul şi îngerescul chip monahicesc şi i-a pus numele Eufrosina.
Tatăl şi maica ei, înştiinţîndu-se de acest lucru, s-au umplut de negrăită mîhnire şi de jale; deci, alergînd la mănăstire şi, văzînd pe fiica lor în chipul monahicesc, au plîns şi s-au tînguit, iar fericita fecioară nu băga în seamă lacrimile părinţilor, ci îi îndemna să se veselească de aceasta, că au fiica logodită cu Împăratul ceresc. Eufrosina petrecea ca celelalte monahii în posturi şi rugăciuni, supunîndu-se tuturor cu mare smerenie în toate ostenelile mănăstireşti.
După cîtăva vreme, a rugat pe Ilie, episcopul Poloţchii, să-i poruncească să petreacă lîngă biserica cea mare, Sfînta Sofia, într-o cămară deosebită. Prin aceasta ea voia să urmeze fecioarelor celor de demult din Ierusalim, între care a fost şi Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, care vieţuia lîngă biserica lui Solomon - Sfînta Sfinţilor -, în cămară deosebită, ce era făcută pentru aceea lîngă zidul bisericii. Episcopul, înştiinţîndu-i de viaţa ei cea asemenea îngerilor şi dragostea ei către Dumnezeu, n-a oprit-o să fie după buna dorinţă a inimii ei. Astfel, sfînta petrecea ca îngerul lui Dumnezeu, închizîndu-se într-o cămară lîngă biserică şi, rugîndu-se totdeauna ziua şi noaptea, preamărea pe Dumnezeu; iar în vremea ce îi prisosea de la rugăciuni, scria cărţi cu mîinile sale şi le dădea spre vînzare, iar ceea ce lua pe dînsele, împărţea săracilor.
Petrecînd ea astfel multă vreme lîngă Sfînta Sofia, a văzut într-o noapte în vedenia somnului pe îngerul lui Dumnezeu care, luînd-o, a dus-o afară din cetate la un loc ce se numea Selţe, unde era mijlocul Sfintei Sofia şi o biserică mică de lemn. Şi a zis îngerul către Eufrosina: "Ţi se cade să petreci aici, pentru că Dumnezeu voieşte ca în acest loc, multe femei să se povăţuiască la mîntuire prin tine". Această vedenie a văzut-o Cuvioasa Eufrosina, nu odată, ci de două şi de trei ori; deci, sfînta se minuna de acea vedenie şi mulţumea lui Dumnezeu Cel ce a învrednicit-o vedeniei îngereşti.
Ea, supunîndu-se bunăvoinţei Domnului, zicea: "Dumnezeule, inima mea este gata." Şi s-a arătat îngerul în vedenie şi episcopului, zicîndu-i: "Pe roaba lui Dumnezeu Eufrosina să o duci la biserica Probejeniei cea din Selţe şi s-o sălăşluieşti lîngă acea biserică, ca să fie acolo mănăstire de fecioare sfinţite lui Dumnezeu, pe care voieşte să le mîntuiască prin această roabă a Sa, a cărei rugăciune se suie la Dumnezeu ca mirul. Ca o coroană pe capul împăratului, aşa se odihneşte peste ea Sfîntul Duh. Precum străluceşte soarele prin lume, aşa a strălucit viaţa ei înaintea îngerilor lui Dumnezeu".
Episcopul, deşteptînd-se din somn, a mers la Cuvioasa Eufrosina şi i-a spus voia Domnului; iar ea a spus episcopului vedenia sa, mulţumind lui Dumnezeu pentru acestea. Drept aceea, episcopul, chemînd pe voievodul Boris, unchiul ei, pe voievodul Gheorghe, tatăl ei, boieri şi bărbaţi cinstiţi şi, spunîndu-le voia lui Dumnezeu, a zis: "Iată, spun înaintea stăpîniei voastre: Locul sfintei mănăstiri a Probejeniei de la Selţe, îl dau Cuvioasei Eufrosina, ca să fie acolo mănăstire de fecioare; şi nimeni din cei mai de pe urmă să nu aibă a judeca dania aceasta, pe care am făcut-o ei".
Toţi s-au învoit cu episcopul şi, ducînd acolo pe Sfînta Eufrosina, a sălăşluit-o lîngă biserica mănăstirii Probejeniei. Acolo a întemeiat mănăstirea fecioarelor celor ce voiau să slujească lui Hristos în curăţie. Cuvioasa Eufrosina a fost povăţuitoarea multor fecioare şi femei, care se lepădau de lume şi veneau la călugărie. Ea era la multe conducătoarea spre mîntuire, deoarece era destul ca cineva să se uite la viaţa ei îmbunătăţită şi astfel se folosea şi se îndemna foarte mult spre nevoinţele cele plăcute lui Dumnezeu.
După o vreme, Cuvioasa Eufrosina a trimis la tatăl său, zicînd: "Tată, trimite pe sora mea, Gradislava, ca s-o învăţ sfintele cărţi"; iar el i-a îndeplinit dorinţa ei. Sfînta Eufrosina, învăţînd citirea cărţilor pe sora sa cea mai tînără, a îndemnat-o cu multe cuvinte spre mîntuirea sufletului şi păzirea fecioriei; deci, a făcut-o mireasa lui Hristos, căci a adus-o în rînduiala monahicească şi a chemat-o cu numele Evdochia. După un timp, tatăl ei a trimis la cuvioasa, zicîndu-i: "Trimite la noi pe sora ta". Atunci Eufrosina a răspuns: "Lăsaţi-o să mai petreacă cu mine, de vreme ce încă nu s-a deprins bine cu Sfînta Scriptură". Dar, înştiinţîndu-se degrabă tatăl său şi maica sa de tunderea celeilalte fiice a lor, s-a umplut de îndoit necaz; şi, mergînd la mănăstire, striga cu mînie şi cu durere în inimă către Sfînta Eufrosina, zicîndu-i: "O, fiică, de ce ne-ai făcut aceasta? Ne-ai adăugat tînguire peste tînguire şi întristare peste întristare! Au nu-ţi ajungea, ca să ne laşi tu singură, ci ai luat cu înşelăciune şi altă iubită fiică a noastră? Pentru aceasta v-am născut eu pe voi? Pentru aceasta v-am crescut, ca mai înainte de moarte, să vă închideţi viaţa în mormînt, îmbrăcate în haine negre şi în închisoare mănăstirească? Aceasta este mîngîierea cea aşteptată de la voi?" Deci, Cuvioasa Eufrosina, grăind din dumnezeieştile cărţi cuvinte mîntuitoare de suflet, i-a mîngîiat puţin, şi ei s-au întors acasă, amestecîndu-şi fireasca şi părinteasca lor mîhnire cu duhovniceştile bucurii.
După aceasta, a venit la Cuvioasa Eufrosina o domniţă spre rînduiala monahicească, rudenie a ei, fiica unchiului său, Boris, care se numea Zvenislava. Aceea a adus toate hainele sale cele scumpe şi podoabele cele pregătite spre nuntă şi a zis către fericita Eufrosina: "Doamnă şi sora mea, toate cele frumoase ale acestei lumi le socotesc întru nimic, iar aceste podoabe de nuntă le dăruiesc mănăstirii şi voiesc singură, ca prin nuntă duhovnicească să mă însoţesc cu Acela şi să-mi plec capul sub jugul Lui cel bun şi uşor". Cuvioasa Eufrosina a primit-o cu bucurie şi a poruncit ca s-o tundă, punîndu-i numele Eupraxia. Deci, ea petrecea împreună în post şi în rugăciuni de toată noaptea, slujind Domnului cu multă cuvioşie şi dragoste.
Cuvioasa Eufrosina, văzînd că din zi în zi se înmulţeau numărul surorilor şi se lărgea mănăstirea, a gîndit să zidească o biserică de piatră în numele Mîntuitorului. Deci, punînd stăruinţă la aceea, cu dumnezeiescul ajutor s-a început lucrul, care s-a şi săvîrşit degrabă, pentru că într-un an s-a zidit o biserică de piatră foarte frumoasă. La zidirea acelei biserici ajuta un bărbat însemnat, anume Ioan. Acela, odihnindu-se, mai înainte de răsăritul soarelui, de multe ori auzea un glas, zicîndu-i: "Ioane, scoală-te şi mergi la lucrul bisericii Atotţiitorului". El, supărîndu-se într-o zi de glasul acela, a mers la Cuvioasa Eufrosina, zicîndu-i: "Stăpînă, tu trimiţi să mă silească la lucru?" Iar ea, înţelegînd că acel glas nu este omenesc, ci dumnezeiesc, a zis lui Ioan: "Deşi nu poruncesc eu să te deştepte şi să te silească la lucru, însă tu ascultă glasul ce l-ai auzit chemîndu-te la lucru şi fă porunca îndată, căci lucrul acesta este al lui Dumnezeu". Biserica fiind aproape de terminare şi neajungînd cărămizi spre săvîrşire, Cuvioasa s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Slavă Ţie Stăpîne, iubitorul de oameni, Atotputernice Dumnezeule, care ne-ai dăruit cele mai mari, mă rog bunătăţii Tale, dă-ne şi cele mai mici cu care să săvîrşim biserica cea zidită întru slava preasfîntului Tău nume".
A doua zi, prin lucrarea puterii lui Dumnezeu, s-a aflat un cuptor plin de cărămizi arse, foarte tari; pentru că erau lucrate cu mînă nevăzută în puţină vreme, căci numai într-o noapte s-a făcut acest minunat lucru. Pentru aceasta, Cuvioasa s-a umplut de bucurie şi toţi au preamărit pe Dumnezeu cu mirare, că s-a terminat zidirea bisericii. După aceea a venit episcopul cu clerul şi cu voievozii să sfinţească biserica, şi tot poporul cetăţii s-a adunat şi au prăznuit cu bucurie sfinţirea bisericii. Cuvioasa, căzînd cu faţa la pămînt în biserică, grăia cu lacrimi către Dumnezeu: "Tu Doamne, ştiutorule de inimi, Dumnezeule Atotţiitorule, caută spre această biserică zidită în numele Tău, ca altădată spre a lui Solomon, caută şi spre turma Ta cea cuvîntătoare adunată lîngă biserica Ta, fii milostiv nouă, celor ce-ţi slujim şi dă-ne ajutor să purtăm jugul Tău cel pus pe noi şi să mergem în turma Ta, Mirele nostru. Tu singur păzeşte curtea aceasta a cuvîntătoarelor tale oi, fii nouă păstor, portar şi păzitor, ca nici una din noi să nu fie răpită de diavolul, lupul cel pierzător. Tu, Doamne, fii nouă armă şi zid, ca să nu vină răul asupra noastră, nici să se apropie rană de trupurile noastre şi să nu ne pierzi după fărădelegile noastre, căci spre Tine mi-am pus nădejdea. Tu eşti Dumnezeu îndurat şi milostiv, celor ce Te cunosc şi Ţie înălţăm rugăciuni pînă la suflarea noastră cea mai de pe urmă".
Cuvioasa învăţa pe surorile sale, zicîndu-le: "Iată, v-am adunat pentru Domnul, ca găina pe pui sub aripile sale şi ca pe oile lui Dumnezeu la păşunea cea dumnezeiască; deci, păziţi-vă în poruncile Domnului şi creşteţi cu fapte bune din putere în putere, ca şi eu să mă îngrijesc de mîntuirea voastră cu bucurie şi, nesuspinînd, să vă învăţ şi să mă veselesc cu duhul, văzînd roadele cele duhovniceşti ale ostenelilor voastre. Pentru că, iată, mă sîrguiesc cu atîtea învăţături, a semăna cuvintele lui Dumnezeu în inimile noastre; iar ţarinile inimilor noastre într-o măsură stau, necrescînd întru îmbunătăţită săvîrşire. Deci, vremea secerişului se apropie şi lopata pentru arie este gata ca să aleagă pleava din grîu; şi mă tem ca nu cumva să se găsească pleavă între noi, căci vă veţi da focului nestins. Sîrguiţi-vă, vă rog, surorile mele, sîrguiţi-vă a vă păzi de pleava păcatelor şi a fugi de focul gheenei; faceţi-vă grîu curat al lui Hristos; măcinaţi-vă în morile smereniei prin pustniceştile osteneli, prin curăţie, prin dragoste şi prin rugăciuni, ca să fiţi lui Dumnezeu întocmai ca nişte pîini bune".
Astfel le învăţa pe duhovniceştile sale fiice, ca o maică iubitoare de fii. Prin povăţuirea şi rugăciunile ei, toate călugăriţele au sporit întru nevoinţele duhovniceşti şi s-au făcut vase alese ale Sfîntului Duh. După aceea cuvioasa a mai zidit o altă biserică de piatră, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe aceea a înfrumuseţat-o cu icoane şi cu toată podoaba şi, îngrădind-o cu ogradă, a dat-o călugărilor.
Cuvioasa Eufrosina, dorind ca să vadă şi să aibă în locaşul său icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte Odighitria - una dintre acele icoane pe care Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, încă fiind în viaţă, a zugrăvit chipul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu - pentru că cuvioasa auzea că trei icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au fost zugrăvite de Sfîntul Luca; şi se află una la Ierusalim, alta la Constantinopol şi alta în Efes. Deci, rugîndu-se lui Dumnezeu cu lacrimi ca să i se împlinească dorinţa, a trimis la Constantinopol pe Mihail, slujitorul locaşului său, la dreptcredinciosul împărat Manoil şi la preasfinţitul patriarh Luca, cerînd, cu lacrimi şi cu rugăminţi multe, una din acele trei icoane ale Preacuratei Stăpîne, şi anume pe cea din Efes.
Împăratul şi patriarhul, cunoscîndu-i dragostea şi osîrdia sa cea mare către Dumnezeu şi către Preacurata Lui Maică, s-au învoit la cererea ei. Deci, trimiţînd în Asia, a adus din Efes la Constantinopol icoana cea minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi, dînd-o trimisului Cuvioasei Eufrosina, l-a trimis cu scrisorile sale către acea cuvioasă, lăudînd pe roaba lui Hristos cu binecuvîntarea patriarhală. Iar ea, cîştigînd icoana dorită, s-a umplut de negrăită bucurie şi a înălţat mare mulţumire lui Hristos Dumnezeu şi Maicii Lui cea fără prihană. Astfel, ea a pus acea icoană în mănăstirea sa, în biserica Sfintei Probejenii, împodobind-o cu aur şi cu pietre scumpe de mult preţ.
După moartea părinţilor săi şi după mulţi ani ai călugăriei sale, Cuvioasa Eufrosina a dorit ca să vadă Sfintele Locuri ale Ierusalimului şi să se închine Mormîntului Domnului Hristos, cel de viaţă purtător, gîndind ca să-şi sfîrşească viaţa acolo; pentru aceea, cu dinadinsul se ruga lui Dumnezeu. Stăpînitorii cei duhovniceşti şi mireneşti, înştiinţîndu-se de scopul ei, s-au cuprins de mare jale şi, adunîndu-se la dînsa, o rugau cu lacrimi ca să nu-i lase pe ei şi ţara lor; iar ea, prin cuvinte înţelegătoare şi de suflet folositoare, i-a mîngîiat pe toţi ca pe nişte fii ai ei.
Acolo era iubitul ei frate, voievodul Viaceslav, acela venise cu doamna şi cu fiii săi, ca să se închine ei şi, lăcrimînd, zicea: "Doamnă, soră şi maica mea, lumina ochilor mei şi povăţuitoarea sufletului meu, de ce voieşti să mă laşi?" Iar sfînta răspundea: "Nu voiesc să vă las, ci să mă duc la Sfintele Locuri, ca acolo să mă rog pentru mine şi pentru voi". Iar după duhovniceasca vorbire, voievodul, voind să se ducă de la dînsa, i-a poruncit ca fiicele lui, cele două fecioare, Kirina şi Olga, să le lase surorii sale, Evdochia. Ea avea un dar ca acesta, că de căuta spre cineva cu ochii săi, îndată îl cunoştea de este în dînsul duh de fapte bune şi de poate ca să fie vas ales lui Dumnezeu. Deci, a cunoscut şi pe fiicele cele tinere ale fratelui său că au să fie plăcute lui Hristos.
După ce a plecat fratele său de la dînsa, a zis fiicelor lui: "Voiesc să vă logodesc pe voi cu Mirele Cel fără de moarte şi să vă duc în cămara împărăţiei Lui". Deci, fecioarele, îndulcindu-se cu sufletul de cuvintele ei cele insuflate de Dumnezeu, au căzut la picioarele ei, zicînd: "Voia Domnului să fie şi a ta sfîntă rugăciune, precum voieşte de noi, să rînduiască". Cuvioasa Eufrosina, bucurîndu-se cu duhul de buna voinţă a fecioarelor, le învăţa cu vorbe folositoare şi le îndulcea inimile lor cu dragostea lui Hristos. Iar după cîteva zile a chemat pe fratele său şi i-a zis lui: "Pe fiicele tale voiesc să le tund în călugărie, ca astfel să fie mirese lui Hristos".
Voievodul Viaceslav, auzind aceste cuvinte, s-a tulburat foarte mult şi a zis: "Doamnă, maica noastră, pentru ce te-ai gîndit, să-mi faci aceasta? Poate voieşti să aduci plîngeri sufletului meu? Voieşti să plîng pentru ducerea ta de la noi într-o ţară depărtată şi să mă tînguiesc pentru fiicele mele, lipsindu-mă de mîngîierea lor?" Iar doamna lui Viaceslav şi maica fecioarelor se tînguia cu mai multă negrăită jale a inimii, însă nu putea a se împotrivi voii Cuvioasei Eufrosina, al cărui cuvînt îl asculta ca din gura lui Hristos, ştiind-o cu încredinţare că este adevărată roabă a lui Hristos şi Duhul Sfînt locuieşte în dînsa. Deci, voievodul a rugat pe Cuvioasa Eufrosina să vină la el, asemenea şi pe episcopul Dionisie ce era pe atunci. Şi, aducînd pe fecioare în biserică, episcopul le-a tuns pe ele în schima monahală, numind pe Kirina, Aglaia, iar pe Olga, Eftimia, binecuvîntîndu-le pe ele cu binecuvîntarea sfinţilor părinţi şi a mîinilor celor ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu.
După puţină vreme a încredinţat mănăstirea surorii sale, Evdochia şi, sărutînd pe toate, şi-a pus nădejdea spre Dumnezeu. Deci, după multă rugăciune şi-a luat drumul către Ierusalim, petrecînd-o pe ea pînă departe toţi cu amare lacrimi. Ea a luat cu dînsa pe un frate al său, David şi pe rudenia sa, Eupraxia. Deci, mergînd mai întîi în cetatea lui Constantin, acolo a fost primită cu cinste de către împărat şi patriarh şi, închinîndu-se prin sfintele biserici şi la multe sfinte moaşte, s-a dus la Ierusalim, unde, ajungînd, s-a închinat Mormîntului Domnului Hristos, Cel de viaţă purtător. Ea a pus pe Mormîntul Mîntuitorului o cădelniţă de aur şi a dat multe daruri Bisericii Ierusalimului şi patriarhului, înconjurînd toate Sfintele Locuri ale Ierusalimului, se închina şi se ruga cu multă umilinţă. După aceea a locuit în mănăstirea ce se numea Rusco, ce era lîngă biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Deci, mergînd iarăşi la Mormîntul Domnului, s-a rugat cu lacrimi şi cu suspinuri din inimă, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai născut din Preacurata şi Sfînta Fecioară Maria, pentru mîntuirea noastră, Cel ce ai zis: Cereţi şi se va da..., mulţumesc milostivirii Tale, că eu, păcătoasa, am cîştigat ceea ce am cerut de la Tine, pentru că m-am învrednicit a vedea aceste Sfinte Locuri, pe care Tu le-ai sfinţit cu preacuratele Tale picioare, şi a săruta Mormîntul Tău cel sfînt, în care Te-ai odihnit cu preacuratul Tău trup, cel ce a suferit moarte pentru noi; ci încă, preabunule Stăpîne, cer de la Tine acest dar mai de pe urmă: dă-mi mie să mă sfîrşesc în aceste Locuri Sfinte, Ziditorule; nu trece cu vederea smerita mea rugăciune, primeşte sufletul meu în sfînta Ta cetate şi rînduieşte-l în sînul lui Avraam, unde sînt cei ce Ţi-au plăcut Ţie.
Astfel rugîndu-se, a ieşit de la biserica zisă mai înainte, unde locuia, şi a căzut în boală trupească. Culcîndu-se pe patul durerii a zis: "Slavă Ţie Stăpîne al meu Iisuse Hristoase, că şi întru aceasta m-ai ascultat pe mine, nevrednica roaba Ta, şi mi-ai făcut precum ai voit".
Ea mai dorea, să se ducă şi la Iordan, dar nu putea din cauza bolii; deci, a trimis pe David, fratele său, şi pe Eupraxia. Mergînd ei la Iordan şi, întorcîndu-se de acolo, i-au adus apă din Iordan, pe care fericita a primit-o cu mare bucurie şi mulţumire. Şi, bînd ea şi scăldîndu-se peste tot trupul, s-a culcat iarăşi pe pat, zicînd: "Bine este cuvîntat Dumnezeul nostru, cel ce luminează şi sfinţeşte pe tot omul ce vine în lume". În vremea acestei boli i s-a făcut ei o arătare îngerească şi o veste de la Dumnezeu pentru fericitul său sfîrşit şi pentru odihna cea gătită ei. Pentru acestea cuvioasa se veselea cu sufletul de Dumnezeu Mîntuitorul ei, lăudîndu-L şi mulţumind bunătăţii Lui.
După aceea, a trimis în lavra Sfîntului Sava ca să roage pe arhimandrit şi pe fraţi, ca să-i dea în acel locaş un loc spre îngropare Iar ei s-au lepădat, zicînd: "Avem poruncă de la părintele nostru, Sfîntul Sava, ca să nu îngropăm niciodată femei în locaşul lui; însă este mănăstirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, cea zidită de Cuviosul Teodosie începătorul vieţii de obşte, în care zac multe femei sfinte. Acolo este şi maica Sfîntului Sava, maica Sfîntului Teodosie, maica sfinţilor fără de arginţi, Teodotia şi altele. Deci, acolo se cuvine să fie pusă şi Eufrosina, plăcuta lui Dumnezeu".
Auzind Cuvioasa aceasta, a lăudat pe Dumnezeu că trupul ei va fi pus la un loc cu moaştele sfintelor femei. Deci, îndată a trimis rugăminte în locaşul Cuviosului Teodosie, ca să-i arătate locul pentru mormînt; şi a făcut mormîntul sfintei spre îngropare în pridvorul bisericii.
Cuvioasa Eufrosina, zăcînd douăzeci şi patru de zile şi, apropiindu-se de sfîrşit, a chemat un preot şi s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine; apoi, rugîndu-se, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, în 23 de zile ale lunii lui mai; iar trupul ei s-a îngropat cu cinste la locaşul Cuviosului Teodosie, în pridvorul bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar David, fratele ei, şi Eupraxia, rudenia sa, întorcîndu-se în ţara lor, în cetatea Poloţca, au adus înştiinţare de fericitul ei sfîrşit şi de cinstita îngropare a Cuvioasei Eufrosina. Deci, toţi, plîngînd, au săvîrşit pomenirea ei, slăvind pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Cel lăudat de toată făptura, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
