Întru această zi, cuvânt despre cum scoate diavolul pe oameni din biserică, înainte de sfârşitul slujbei
A fost un stareţ, mai înainte văzător, cu duhul, în mănăstirea Pecersca, anume Matei. Iar, odată, stând el în biserică, la locul său, şi ridicându-şi ochii, privea către fraţii, care stăteau la cântare în biserică, de amândouă părţile. Şi a văzut pe dracul, umblând şi dând târcoale, îmbrăcat în chip lumesc, şi, purtând în poale nişte scai, umblă de jur împrejur pe lângă fraţi, luând scai din poale şi aruncând la fiecare din ei. Şi dacă se lipea scaiul de vreunul din fraţii cei ce cântau, atunci, după puţin, acela se slăbea cu mintea şi, găsindu-şi oarecare pricini, ieşea din biserică la chilie şi dormea. Iar, dacă nu se lipea de cineva scaiul, acela stă întemeiat la cântare, până ce se sfârşea Utrenia şi, atunci, ieşea din biserică, la chilia sa. Deci, aceasta, văzând-o, stareţul acela, a spus-o fraţilor. Iar ei, după ce au auzit aceasta s-au întărit cu gândul şi nu ieşeau din biserică înainte de sfârşit.
Întru această zi, cuvânt din Pateric
S-au dus odinioară trei fraţi la seceriş şi şi-au luat, fiecare câte şasezeci de măsuri de arătură. Iar unul dintr-înşii s-a îmbolnăvit, în ziua dintâi, în chilia sa. A zis unul din cei doi, către celălalt: "Iată, frate, vezi că s-a îmbolnăvit fratele nostru; sileşte-ţi, dar, puţin gândul, şi cu puţin, şi credem că, prin rugăciunile lui, vom secera şi locul lui." Deci, după ce s-a sfârşit lucrul, vrând să meargă şi să-şi ia plată, chemau şi pe fratele, zicând: "Vino, ia-ţi plata ta, frate." Iar el a zis: "Ce plată să iau, nesecerând?" Iar ei au zis: "Cu rugăciunile tale s-a făcut secerişul tău; deci, vino, ia-ţi plata ta." Iar el nu se învoia. Deci, multă împotrivire făcându-se între ei, s-au dus să se judece, la un bătrân. Şi i-a zis lui fratele: "Părinte, am mers câte trei să secerăm şi, în ziua cea dintâi, m-am îmbolnăvit şi m-am întors la chilia mea şi mă silesc fraţii pe mine, care, nici măcar un ceas nu am secerat, să iau plata pentru secerişul, pe care ei l-au secerat, în locul meu." Şi au zis aceia: "Părinte, câte trei au luat şasezeci de măsuri de arătură să le secerăm. Şi, dacă am fi fost toţi trei, nu am fi putut să le săvârşim, dar, cu rugăciunile fratelui, degrabă am săvârşit secerişul. Şi îi zicem lui: "Ia-ţi plata ta, şi el nu voieşte." Iar bătrânul, auzind, s-a minunat. Şi a zis fratelui celui ce era împreună cu ei: "Loveşte în toaca, să se adune toţi fraţii." Iar, după ce au venit toţi, a zis lor bătrânul: "Veniţi, fraţilor, auziţi astăzi judecata dreaptă." Şi le-a spus lor toate. Iar ei au hotărât pe frate să-şi ia plata sa şi să facă cu ea ce va voi. Şi s-a dus fratele îndreptat la chilia sa.
Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre smerita cugetare
"Iubite, dacă vreodată gânduri spurcate ar tulbura mintea ta, să nu deznădăjduieşti, ci adu-ţi aminte de îndurările lui Dumnezeu. Că un căpitan de corabie nu e mustrat pentru că a lăsat valurile să lovească în corabia sa, ci pentru că s-a lenevit şi nu s-a luptat împotriva valurilor şi n-a scăpat la limanul ce stă înaintea sa. Iar îndurările lui Dumnezeu sunt limanul acesta. Că, dacă vrăjmaşul ridică împotriva noastră tulburare de gânduri necurate, pe care ne este ruşine a le pomeni şi ne zice: "Ai pierit, nu mai este, pentru tine, nici o nădejde de mântuire, vrând să ne cufunde întru deznădăjduire, tu să nu te încrezi în cele zise de el, ca să nu-ţi sperii sufletul. Ci, cu cât el îngreuiază, cu deznădejdea, sufletul tău, cu atât noi să-l uşurăm, cu nădejdea celor ce vor să fie, aducându-ne aminte de îndurările lui Dumnezeu." Deci, când zic ei către noi: "Ai pierit, nu mai poţi să te mântuieşti, noi să zicem către ei: "Având pe Dumnezeu îndurat şi îndelung răbdator, nu vom deznădăjdui de a noastră mântuire; că Cel ce a zis: "Nu numai de şapte ori a ierta aproapelui, ci de şaptezeci de ori câte şapte, Acela, cu mult mai mult, va lăsa păcatele celor ce aşteaptă mântuirea Lui. Deci, căzând ei în această parte, în altă parte aleargă, zicând: "Îndurat şi mult-milostiv, mult răbdător fiind Dumnezeu, Care iartă păcatele, pentru ce nu vă îndulciţi, mai mult, din dulceţile lumii, că, după aceea, vă veţi pocăi?" Să zicem şi noi către ei: "Ceea ce am făcut, am făcut. Iar acum, fiindcă Scriptura mărturiseşte că este ceasul cel mai de pe urmă, să luăm aminte la acest ceas, să nu ne lenevim de mântuirea noastră, şi nimic rău să nu mai facem înaintea Domnului. Că te-ai asemănat unui bărbat ce stă sub un copac şi când s-au adunat asupra lui fiarele cele sălbatice, el se suie sus şi fiarele nu-l ating pe el. Socoteşte, dar, copac, frica de Dumnezeu, şi-ţi va fi darul ajutător ţie, în toate căile în care vei merge, şi vei surpa pe vrăjmaşii tăi, dedesubtul tău." Aşa se cade a călători credincioşii întru această viaţă. Dacă s-ar întâmpla noua bucurie, ori sporire, ori daruri, să socotim că, nu departe, stă întristarea, iar, când ar veni asupra noastră întristarea, să aşteptăm bucuria, care este aproape de noi. Să luăm pildă pe cei ce călătoresc pe mare, că aceştia, când se ridică asupra lor vânt şi furtună cumplită, nu deznădăjduiesc de a lor mântuire, ci se împotrivesc valurilor, buna alinare aşteptând. Iar, când se împărtăşesc de linişte, vifor aşteaptă. Pentru aceea stau de veghe totdeauna, ca nu cumva, năpraznic, ridicare de vânt făcându-se, să-i afle pe dânşii negătiţi şi să-i răstoarne pe ei în mare. Aşa se cade, că şi noi să luăm aminte la amândouă. Că ceea ce se aşteaptă, de va veni, nu înspăimântă pe cel ce o aşteaptă, că nu-l află nepregătit. Deci, când se întâmplă nouă necaz sau strâmtorare, ajutor să aşteptăm de la Dumnezeu, ajutor care se va face nouă, ca nu cumva, zăbovind necazul, să ne pricinuiască nouă moarte, ca şi când nu ar fi nădejde de mântuire pentru noi. Asemenea, şi când se face nouă bucurie, necaz să aşteptăm, ca nu, prin bucuria cea multă, să uităm plânsul." Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
