vineri, 20 mai 2011

Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai)




Condacul 1
Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decît soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care într-armîndu-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne nouă, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cîntăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor!
Icosul 1
Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta cîntăm ţie acestea:
Bucură-te, al creştinilor numit de noi tată;
Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie s-a arătat;
Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;
Bucură-te, că pe Maxenţie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;
Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;
Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;
Bucură-te, că pe Sfînta Cruce ai scris: "Iisus Hristos NIKA", adică, cu acest semn vei birui;
Bucură-te, că prin puterea crucii lui Hristos pe toţi vrăjmaşii tăi i-ai biruit;
Bucură-te, căci cu ştirea şi voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;
Bucură-te, că ţie sfinţii mai-marii apostolilor ţi s-au arătat;
Bucură-te, că prin învăţătura Sfîntului Ierarh Silvestru cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!
Condacul al 2-lea
Văzîndu-te singur că eşti lepros cu trupul şi cu sufletul, ai chemat în ajutor pe Dumnezeul creştinilor, iar Dumnezeu, nezăbovind, ţi-a trimis pe Sfinţii Apostoli să te mîngîie şi ţi-a spus ce să faci ca să fii sănătos şi, bucurîndu-te de dumnezeiasca cercetare, ai cîntat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Pe împărăteasa Elena cea prea-cinstită, pe maica împăratului Constantin, cu bucurie să ne adunăm toţi dreptcredincioşii creştini, împreună cu monahii şi monahiile şi să o lăudăm cu cîntări ca acestea:
Bucură-te, că eşti născută din neam împărătesc;
Bucură-te, că eşti maica Sfîntului Împărat Constantin;
Bucură-te, că în Iisus Hristos ai crezut;
Bucură-te, că în numele Sfintei Treimi te-ai botezat;
Bucură-te, căci cu sîrguinţă şi cu multă evlavie la Ierusalim ai plecat;
Bucură-te, că tu Crucea Domnului mult ai dorit;
Bucură-te, că acolo Crucea cea de viaţă făcătoare ai aflat;
Bucură-te, că Sfintei Cruci tu întîi ai zis: "Bucură-te lemn fericit";
Bucură-te, căci cu mare veselie te-ai bucurat cînd Sfînta Cruce pe cel mort l-a înviat;
Bucură-te, că în Ierusalim biserică mare şi prea frumoasă ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că "Biserica Învierii Domnului Iisus Hristos" ai poruncit să se numească;
Bucură-te, că tu creştinilor ne eşti ca o maică;
Bucură-te, Sfîntă Împărăteasă Elena!
Condacul al 3-lea
Preacinstită împărăteasă, noi credincioşii, împreună cu clerul şi cu toţi monahii, către tine năzuim în nevoile noastre; fii acum şi nouă păcătoşilor grabnică folositoare, ca să cîntăm cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Rîvnitor fiind de Împărăţia cea de sus, fericite împărate Constantin, Împăratului şi Stăpînului tuturor cu minte curată crezînd, te-ai botezat; pentru aceasta cîntăm ţie aşa:
Bucură-te, că în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh te-ai botezat;
Bucură-te, că în timpul botezului mîna Domnului Hristos de tine s-a atins;
Bucură-te, că boala leprei ca nişte solzi de pe tine a căzut;
Bucură-te, că în haine albe îmbrăcîndu-te, împărat creştin te-ai numit;
Bucură-te, că tuturor păgînilor a se boteza le-ai poruncit şi creştini să se numească;
Bucură-te, că tu capiştile idolilor ai poruncit să se risipească;
Bucură-te, că sfinte biserici în numele lui Iisus Hristos ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că pe sfînta maică Elena cu multă cinste şi avere la Ierusalim ai trimis-o;
Bucură-te, între împăraţi cel dintîi creştin;
Bucură-te, că în toată lumea cu botezul tău mare bucurie ai făcut;
Bucură-te, că păgînii, căutînd la tine, creştini s-au făcut;
Bucură-te, că şi noi, clerul mirean şi călugăresc, deşi păcătoşi fiind, îţi cîntăm laude şi măriri totdeauna;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!
Condacul al 4-lea
Pomenirea binecredinciosului împărat Constantin ca nişte mir de mult preţ, astăzi a răsărit, căci de Hristos dorind, pe idoli a defăimat; pentru aceasta, după vrednicie, împreună cu tine cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Tie, celei după vrednicie şi cu credinţă următoare Cuvîntului lui Dumnezeu, Care pentru bună cucernicia ta te-a împodobit cu multă cinste, ca pe o împărăteasă a creştinilor, cu bucurie îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, că în Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;
Bucură-te, că pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, că împreună cu fiul tău, împăratul Constantin, Sfînta Cruce în mîini o ţineţi;
Bucură-te, că o parte din lemnul crucii celei de viaţă făcătoare la Constantinopol ai adus-o;
Bucură-te, că şi sfintelor piroane pe cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecătoare, iar tu în mîini le-ai purtat;
Bucură-te, că după botez cu dreaptă credinţă lui Hristos ai slujit;
Bucură-te, că întotdeauna pe săraci ai miluit;
Bucură-te, că tu cu toate faptele bune te-ai împodobit;
Bucură-te, că pentru viaţa ta cea bună pe pămînt de multă cinste te-ai învrednicit;
Bucură-te, că toate neamurile creştine ca pe o împărăteasă binecredincioasă te cinstesc;
Bucură-te, că slăbind de osteneli şi de blîndeţe, aproape de sfîrşitul vieţii ai ajuns;
Bucură-te, că bine-plăcînd lui Dumnezeu, te-ai mutat din viaţa aceasta, la viaţa cea veşnică;
Bucură-te, Sfîntă Împărăteasă Elena!
Condacul al 5-lea
Cu mare rîvnă te-ai străduit Sfinte Împărate Constantin, să răspîndeşti creştinismul în tot imperiul tău, precum şi în toată lumea; drept aceea multe şi drepte hotărîri ai luat pentru a aduce la bun sfîrşit acest act creştinesc, precum şi de a curăţi diferitele eresuri ce o dată cu creştinismul întemeiat au răsărit ca neghinele în holda dreptei credinţe; pentru aceasta împreună cu tine cîntăm lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Ai adunat, preafericite împărate Constantin, sobor de părinţi de Dumnezeu purtători şi printr-înşii inimile tuturor cele înviforate de blestematul eres al lui Arie le-ai întărit să slăvească pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care îţi aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, că soborul cel dintîi al celor trei sute optsprezece sfinţi părinţi cu porunca ta în Niceea s-au adunat;
Bucură-te, că prin lupte mari credinţa cea dreaptă s-a luminat;
Bucură-te, că Arie de la sobor a rămas ruşinat;
Bucură-te, că necredinciosul Arie în veci cu diavolii este băgat în iad;
Bucură-te, că noi creştinii de la tine cu dreapta credinţă sîntem luminaţi;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos în toată lumea L-ai propovăduit a fi Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin creştinarea ta Crucea Domnului s-a aflat;
Bucură-te, că prin aflarea Sfintei Cruci duşmanii ei se tînguiesc;
Bucură-te, că prin însemnarea cinstitei Cruci diavolii se izgonesc;
Bucură-te, că împreună cu sfîntă maica ta, Crucea Domnului Iisus Hristos în mîini o ţineţi;
Bucură-te, că o parte din lemnul crucii adus de sfîntă maica ta, împărăteasa Elena, în sfintele tale mîini ai primit-o;
Bucură-te, că nouă fraţilor în Hristos eşti rugător mare către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!
Condacul al 6-lea
Ca şi cu o porfiră te-ai îmbrăcat, mărite, cu milostivirea, şi ca şi cu o hlamidă cu bunele blîndeţi te-ai împodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslăvim pe Dumnezeu, zicînd: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Dar cum vom cînta mai cu vrednicie, sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lăuda frumuseţea bunătăţilor tale, cinstită Elena, cele cîştigate în ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce ştie a cinsti pe cei drepţi; pentru aceasta noi îţi cîntăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce sfîntul tău suflet cu mare cinste în ceruri de îngeri este suit;
Bucură-te, că în lumina cea prea strălucită pe Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, că lui Dumnezeu-Cuvîntul şi preacuratei Maicii Lui, căzînd, te-ai închinat;
Bucură-te, că locaşurile cele prea frumoase ale sfinţilor le-ai cercetat;
Bucură-te, că şi frumuseţile raiului toate ţi le-a arătat;
Bucură-te, că pe cele ce ochiul omenesc nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, acum tu luminat te îndulceşti de ele;
Bucură-te, că întru Împărăţia cerurilor te-ai sălăşluit;
Bucură-te, împărăteasă, căci cu Împărăteasa cerurilor împreună eşti petrecătoare;
Bucură-te, că împreună cu arhangheli eşti vorbitoare
Bucură-te, că împreună cu îngerii cînţi lui Dumnezeu cîntare;
Bucură-te, că şi noi nevrednicii îţi cîntăm cîntare veselitoare;
Bucură-te, Sfîntă Împărăteasă Elena!
Condacul al 7-lea
Si după deprinderi şi după ale tale fapte bune ai fost iubitoare de Dumnezeu şi vrednică de minuni, fericită împărăteasă Elena; pentru aceasta cu credinţă şi cu evlavie mare, noi, cei ce sîntem luminaţi prin harul lui Dumnezeu, cîntare veselitoare cîntăm: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Popor al lui Dumnezeu ai făcut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor şi al păgînilor, cu baia botezului luminîndu-i; pentru aceasta te lăudăm, zicînd:
Bucură-te, că întocmai cu apostolii, de la Dumnezeu eşti cinstit;
Bucură-te, căci cît ai trăit multe milostenii şi faceri de bine ai făcut;
Bucură-te, că, după multe osteneli, nevoinţe şi griji, la fericit sfîrşit ai ajuns;
Bucură-te, că, după puţină boală, ai adormit şi sufletul de trup s-a despărţit, zburînd la cer;
Bucură-te, că arhanghelii cu frumoase cîntări îngereşti la ceruri te-au suit;
Bucură-te, că scaunului Sfintei Treimi te-ai închinat;
Bucură-te, că Sfinţii Apostoli înaintea lui Dumnezeu te-au lăudat;
Bucură-te, că sfinţii mucenici şi cuvioşii şi toţi drepţii cu cinste ţi-au ieşit înainte;
Bucură-te, că bunătăţile raiului le moşteneşti acum şi în vecii nesfîrşiţi;
Bucură-te, că întru Împărăţia cerurilor acum şi totdeauna vieţuieşti;
Bucură-te, că şi noi, împreună cu monahii şi cu pustnicii, toţi, într-un glas îţi cîntăm aşa:
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!
Condacul al 8-lea
Mormîntul tău, unde odihneşte sfinţitul şi cinstitul tău trup, împărate Constantin, raze de dumnezeieşti vindecări izvorăşte celor ce cu credinţă se apropie, iar nouă celor ce vieţuim în dreapta credinţă, te rugăm, ca împreună cu buna ta maică Elena, să ne daţi mînă de ajutor, celor ce cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cît este de luminat sufletul tău, mărită împărăteasă Elena, lauda femeilor, că acum eşti în ceruri, primind plata ostenelilor; pentru aceasta îţi cîntăm aşa:
Bucură-te, aflarea cinstitei cruci;
Bucură-te, a ei vrednică închinătoare;
Bucură-te, că prin al crucii ajutor creştinilor ai fost izbăvitoare;
Bucură-te, că prin cruce te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a stăpînirii iadului şi a satanei învingătoare;
Bucură-te, a cereştii măriri moştenitoare în veci;
Bucură-te, a celor greşiţi şi păcătoşi, către Dumnezeu mijlocitoare;
Bucură-te, a judecătorilor celor răi bună îndreptătoare;
Bucură-te, a celor din nevoi grabnică ajutătoare;
Bucură-te, de patimile noastre trupeşti şi sufleteşti izbăvitoare;
Bucură-te, a bolnavilor bună tămăduitoare;
Bucură-te, a tuturor binecredincioşilor creştini bună ajutătoare;
Bucură-te, Sfîntă Împărăteasă Elena!
Condacul al 9-lea
Cu sfinţenie a ta viaţă săvîrşindu-ţi, cu sfinţii acum eşti sălăşluită, plină fiind de sfinţenie şi de lumină nespusă; pentru aceasta ne luminezi şi pe noi cei întunecaţi cu păcatele, ca, luînd prin tine iertare, să cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Pe Împăratul şi Ziditorul tuturor cinstindu-L, împărate Constantin, ca dar pentru osteneli te-a învrednicit pe tine în ceruri de mare slavă; pentru aceasta îţi cîntăm ţie aceste laude:
Bucură-te, că Preacuviosului Paisie, singur i-ai spus că eşti cinstit împreună cu sfinţii;
Bucură-te, că, sfînt fiind, te rogi pentru noi către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, că noi păcătoşii avem mare nădejde în rugăciunile tale;
Bucură-te, că noi în nevoi chemăm numele tău şi tu ne auzi;
Bucură-te, că în necazuri ne eşti nouă mare bucurie;
Bucură-te, mărgăritarul nostru cel de mult preţ;
Bucură-te, cel ce eşti pentru noi soare luminos;
Bucură-te, că pe idoli i-ai dat iadului celui întunecos;
Bucură-te, că demonii fug, izgoniţi fiind cu puterea rugăciunii tale;
Bucură-te, că tu eşti lauda cîrmuitorilor creştini;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al creştinilor ortodocşi;
Bucură-te, al mănăstirilor şi al bisericilor noastre mare apărător;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!
Condacul al 10-lea
Din cer ca şi Pavel te-a vînat Hristos Domnul, Sfinte Constantin, învăţîndu-te ca să-L cinsteşti pe Acesta ca pe Împăratul cel Unul; şi cu adevărat crezînd întru El, L-ai cinstit, aducînd lumea toată la credinţa Lui, ca să-I cînte neîncetat: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Împărăteasă Elena, sfîntă de Domnul Hristos aleasă, milostiveşte-te spre noi şi luminează sufletele noastre cele întunecate cu păcatele, netrecînd cu vederea sufletele şi rugăciunile noastre şi primind mulţumirile noastre acestea:
Bucură-te, trandafir prea frumos mirositor al raiului;
Bucură-te, crin alb răsărit în grădina cea de sus a raiului ceresc;
Bucură-te, împărăteasă duhovnicească;
Bucură-te, a dreptei credinţe propovăduitoare;
Bucură-te, a închinării de idoli surpătoare;
Bucură-te, a eresurilor pierzătoare;
Bucură-te, a răutăţilor duşmanilor izgonitoare;
Bucură-te, în nevoile noastre ajutătoare;
Bucură-te, către Dumnezeu a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, de bucurii duhovniceşti aducătoare;
Bucură-te, de fapte bune pilduitoare;
Bucură-te, a obştii creştineşti povăţuitoare;
Bucură-te, Sfîntă Împărăteasă Elena!
Condacul al 11-lea
Acestea zicînd, mă liniştesc cu sufletul şi mă bucur; nu mă tem de tot ce vor urzi împotriva mea vrăjmaşii mei, pentru că te am pe tine, împărăteasă Elena, puternică ajutătoare în toate nevoile; drept aceea împreună cu îngerii preaslăvesc pe Dumnezeu cu cîntarea: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Dat-ai, preadulce, Iisuse, bine-credinciosului împărat Constantin, înţelepciunea lui Solomon, blîndeţile lui David, dreapta credinţă a apostolilor şi puterea lui Samson asupra vrăjmaşilor; pentru aceasta şi noi îl cinstim cu laude, zicînd:
Bucură-te, decît toţi împăraţii mai întîiule şi alesule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos ţie Tatăl ţi L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta Dumnezeu adevărat L-ai propovăduit;
Bucură-te, luminătorule al cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, că prin tine Domnul Iisus Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, că prin tine Crucea Domnului Hristos se cinsteşte;
Bucură-te, al luminii celei nemărginite privitorule;
Bucură-te, că prin tine lumea s-a luminat cu dreapta credinţă;
Bucură-te, că prin tine s-a izgonit întunericul relei credinţe;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat cu inima şi luminat cu sufletul;
Bucură-te, că pe noi cei slabi ne întăreşti cu răbdare;
Bucură-te, că de la milostivul Dumnezeu ne mijloceşti nouă mîntuire;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!
Condacul al 12-lea
Darurile cele prea bogate şi mai bune le primeşti acum de la Dumnezeu, Sfinte Împărate Constantin, veselindu-te ca un împărat în ceruri; pentru aceasta şi binecredinciosul domn Brîncoveanu Constantin întru al tău nume a zidit sfinte mănăstiri Domnului, iar noi, bucurîndu-ne, cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Niciodată nu vom tăcea a vesti minunile tale; în glas mare vom cînta prăznuirea ta şi după cuviinţă îţi aducem mulţumire pentru toate facerile de bine ce ne faci nouă, Sfîntă Împărăteasă Elena, cinstind pomenirea ta cu aceste laude:
Bucură-te, împărăteasă smerită şi prea iubită;
Bucură-te, comoară de bunătăţi nedeşertată;
Bucură-te, a celor ce te roagă cu credinţă ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, a vrăjmaşilor sfintelor mănăstiri izbăvitoare;
Bucură-te, că celor ce te cinstesc pe tine le eşti bună mîngîietoare;
Bucură-te, că de sus din ceruri priveşti şi le ajuţi celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că înaintea Preasfintei Treimi stînd, te rogi pentru noi;
Bucură-te, că şi la preacurata Născătoare de Dumnezeu mijloceşti pentru noi;
Bucură-te, că a ta fericire în ceruri în veci nu se sfîrşeşte;
Bucură-te, că împreună cu fiul tău, împăratul Constantin, întru împărăţia lui Dumnezeu te veseleşti;
Bucură-te, a trupurilor noastre de patimi tămăduitoare;
Bucură-te, că sfintele tale rugăciuni sînt pentru noi toţi folositoare;
Bucură-te, Sfîntă Împărăteasă Elena!
Condacul al 13-lea
Luminători care aţi luminat lumea cu dreapta credinţă, voi cu adevărat v-aţi arătat, de Dumnezeu încununaţilor Împăraţi Constantin şi Elena; primiţi acum şi rugăciunile noastre şi le duceţi Împăratului Hristos, pe care Îl slăvim ca pe Unul ce v-a încununat pe voi, cîntîndu-I cu voi şi cu toate oştile cereşti: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice Icosul întîi: Ca un înger luminos... şi Condacul întîi: Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer... şi apoi se citesc aceste rugăciuni:
RUGĂCIUNEA ÎNTÎI
Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sînteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sînteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sînteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugîndu-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la preacurata Lui Maică şi pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, pînă la sfîrşitul vieţii, spre mîntuirea sufletelor noastre. Amin.
RUGĂCIUNEA A DOUA
Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sînteţi mai cinstiţi decît toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzînd înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: Daţi-ne mîngîiere şi nouă celor ce sîntem în necazuri; voi sînteţi mijlocitori Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum, alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viaţă şi vindecaţi neputinţele noastre, tămăduiţi bolile noastre, potoliţi răutatea noastră, izgoniţi pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi în linişte să trăim; ajutaţi-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mîntuirea sufletelor noastre faceţi milă cu noi acum, cînd cu frică şi cu umilinţă zicem către voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor. Amin.