INVATACELUL: Dar ce rost are semnul crucii, cu care ne inchinam ?
PREOTUL: Orice crestin, care este adevarat fiu al Bisericii celei dreptmaritoare a lui Hristos si care traieste in viata cu evlavie si frica de Dumnezeu - cand incepe o sfanta rugaciune sau o termina, la inceputul unei carti sfinte, la inceputul si sfarsitul unui lucru, la plecarea in calatorie si la intoarcerea din ea, cand este tulburat de vreo frica, de vreo veste rea sau de oarecare ganduri rele, cand se scoala si se culca, cand sta la masa si cand se scoala de la masa - indata se inseamna pe sine cu semnul Sfintei Cruci pe care il face cu mana pe fata sa, aducandu-si aminte de puterea cea nemasurata a Celui ce a sfintit Crucea cu preacurat si preascump Sangele Sau si a lasat-o noua ca pe o arma nebiruita impotriva diavolului si ca pe un semn dumnezeiesc, dupa cum se scrie: "Dat-ai celor ce se tem de tine, Doamne, semn ca sa fuga de la fata arcului" (Ps. 59, 4) si iarasi: "Insemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne" (Ps. 4, 6). Noi stim ca la rugaciune trebuie si trupul nostru, cu toate madularele sale, sa ia parte. Intre acestea, mainile au un rol important in exprimarea rugaciunii.
Iata cateva marturii din Sfanta Scriptura:
Iacov a binecuvantat cu mainile sale pe fiii lui Iosif, dupa cum este scris: "Si Iosif i-a luat pe amandoi feciorii sai, pe Efraim cu dreapta sa, in fata stangii lui Israel, iar pe Manase cu stanga sa in fata dreptei lui Israel, i-a apropiat de el. Dar Israel si-a intins mana dreapta si a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tanar, iar mana stanga a pus-o pe capul lui Manase. Dinadins si-a incrucisat mainile fiindca Manase era cel dintai nascut. Si i-a binecuvantat pe ei..." (Fac., 48, 13-15).
Hristos a binecuvantat cu mainile pe copii si pe apostoli. Despre binecuvantarea copiilor ne istoriseste Sfanta Scriptura astfel: "Si cuprinzandu-i cu bratele, i-a binecuvantat, punandu-Si mainile peste ei" (Marcu, 10, 16). Iar despre binecuvantarea apostolilor ne spune: "Apoi i-a adus afara, spre Betania, si ridicandu-Si mainile i-a binecuvantat" (Luca, 24, 50).
Apostolii au asezat diaconi, preoti si episcopi prin rugaciune si punerea mainilor (Fapte, 6, 6; 14, 23 ; I Tim., 5, 22), fapt pentru care Taina preotiei era numita "punerea mainilor preotiei". Tot prin rugaciuni si punerea mainilor impartaseau apostolii sfanta Taina a Mirului, a impartasirii Sfantului Duh, celor botezati (Fapte, 9, 5-6; 8, 14-17 s.a.). Impartasirea Sfantului Duh in aceasta Taina se numea, de asemenea, "punerea mainilor preotiei".
Prin urmare, la rostirea rugaciunii trupul ia si el parte indeosebi prin acest madular al sau care este mana. Trebuinta de a lua parte si trupul sau cel putin un organ al trupului, la rostirea rugaciunii, rezulta din indemnul apostolului: "Preamariti-L dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu" (I Cor., 6" 20), Si in alt loc: "Ridicand maini curate, fara de manie si fara sovaire" (I Tim. 2, 8).
In Testamentul Vechi, de asemenea, se practica rugaciunea prin participarea trupului, ca, de pilda, prin ingenunchiere, plecarea capului, lovirea pieptului cu mana, ridicarea mainilor s.a. Psalmistul zice: "Asa Te voi binecuvanta in viata mea, si in numele Tau voi ridica mainile mele" (Ps. 62, 5).
Semnul Crucii in Vechiul Testament a fost prefigurat in binecuvantarea lui Iacov (Fac., 48, 14); in tinerea mainilor lui Moise in chipul Crucii in timpul luptei cu Amalec (Ies., 17, 11-12).
In Legea darului, a Noului Testament, semnul Crucii se face astfel: se impreuna trei degete de la mana dreapta (degetul mare, aratatorul si cel mijlociu) si se duc la frunte, apoi la piept, la umarul drept si la umarul stang, rostind cuvintele: "in numele Tatalui (la frunte) si al Fiului (la piept) si al Sfantului Duh (la ambii umeri), dupa care apoi, lasand mana in jos, zicem: Amin !
"In numele Tatalui" insemneaza cinstirea lui Dumnezeu Tatal, Stapanul tuturor. Coborarea mainii la piept rostind cuvintele "si al Fiului" insemneaza coborarea Fiului lui Dumnezeu pe pamant pentru mantuirea noastra. Iar ducerea mainii de la umarul drept la cel stang rostind cuvintele "si al Sfantului Duh" insemneaza impacarea noastra cu Dumnezeu si impacarea cu El, prin harul Sfantului Duh adus noua de Dumnezeu Fiul.
INVATACELUL: Am auzit ca, totusi, nu am avea trebuinta de semnul Crucii facut cu mana, pentru ca Dumnezeu nu cere slujirea mainilor omenesti, caci cei ce se inchina lui Dumnezeu trebuie sa se inchine in duh, si nu in trup, dupa cuvantul apostolului: "Dumnezeu... fiind Domnul cerului si al pamantului nu locuieste in temple facute de mana omeneasca si nici nu este slujit de maini omenesti, caci nu are nevoie de nimic, de vreme ce El ne da tuturor viata si suflare si toate..." (Fapte, 17, 24--25). Iar Mantuitorul a vorbit femeii samarinence: "Dar vine ceasul - si acum este - cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar, caci Tatal astfel de inchinatori doreste. Duh este Dumnezeu si cei care I se inchina sa I se inchine in duh si in adevar" (Ioan, 4, 23-24). Deci, inchinarea trebuie sa fie in duh, iar nu in trup; cu duhul, iar nu cu mana, in semnul Crucii.
PREOTUL: In citatul prim nu este vorba de semnul sfintei Cruci facut cu mana. Aici se spune numai ca pe Dumnezeu nu trebuie sa-L slujim cu ostenelile mainilor noastre, cum am slujit pe oarecare om mai mare al nostru. Dumnezeu nu are nevoie de asemenea slujitori, omul fiind atat de mic fata de El, incat in privinta aceasta, ca si de altfel in orice privinta, nu-l poate folosi cu nimic.
In citatul al doilea, de asemenea, este vorba de cu totul altceva, si anume, ca in curand se va incepe o epoca noua, in care inchinarea lui Dumnezeu (cultul dumnezeiesc) va fi mai aproape de desavarsire, mai adevarata (launtrica si spirituala), iar nu ca pana atunci, aproape numai formala (exterioara si materiala), legata de un anumit fel de locas (templu), de o anumita localitate (Ierusalim, respectiv Garizim), de o anumita natiune (iudei, sau respectiv samarineni). Caci Dumnezeu este Duh si ca atare nu poate fi cuprins intre zidurile unui templu oarecare din Ierusalim - pe muntele Sion, fie in Samaria - pe muntele Garizim - si monopolizat acolo. El este pretutindeni si de aceea inchinarea nu trebuie sa fie legata de ceva material sau marginit, ci trebuie a se face "in duh", adica sa fie interioara (spirituala), cum nici la samarineni, nici la iudei nu fusese pana atunci. Aceasta inchinare "in duh" este o inchinare "in adevar" sau adevarata - si aceasta va trebui sa fie practicata si respectata. Dar prin aceasta nu inseamna ca se inlatura cultul exterior, ci numai ca se pune mai multa baza pe cel interior, atat de nesocotit mai inainte , caci si cultul extern este necesar, dat fiind natura dubla a fapturii noastre, trupeasca si sufleteasca (Matei, 6, 5-6 ; 16, 18). Daca unii cer de la noi numai inchinare in duh, pentru ce ei, cand se roaga, isi pleaca genunchii si capetele, isi bat piepturile, isi ridica mainile, isi impreuna mainile amandoua si au alte multe manifestari de acestea in vremea rugaciunii? Pentru ca si acestea sunt asemanatoare cu facerea semnului Crucii cu mana, fiind participari ale trupului nostru la rugaciune. Ca si ingenunchierea, ca si plecarea capului, ca si metania sau ca si ridicarea mainilor in sus, la rugaciune, tot asa si semnul sfintei Cruci, facut cu mana, este un semn care arata o tinuta religioasa sau o stare sufleteasca de evlavie in fata lui Dumnezeu, Caruia trebuie sa-I slujim si cu sufletul si cu trupul nostru (I Cor., 6, 20; Filip., 1,.10).
Potrivnicii Crucii si ai semnului ei sunt vrajmasii lui Hristos (Filip., 3, 18-19). Semnul Crucii va vesti venirea a doua a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice: "Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu slava multa" (Matei, 24, 30-31). Acel semn este Crucea, deoarece ea este semnul puterii si al biruintei lui Hristos (I Cor., 1, 18 ; Col., 2, 15).
Satana uraste foarte semnul Crucii, caci este arma cea nebiruita cu care Hristos a biruit si a pradat iadul - si de aceea indeamna pe toti cei rataciti de la adevar, care ii slujesc lui, sa huleasca si sa vrajmaseasca Crucea lui Hristos, caci dupa cum cainele fuge de batul cu care a fost lovit, tot asa si diavolul fuge de Crucea care ii aminteste ca prin ea a fost batut (Sfantul Chiril al Ierusalimului, op. cit., p. 256).
INVATACELUL: Am auzit ca au fost in vechime semne care inchipuiau Crucea Domnului nostru Iisus Hristos.
PREOTUL: Crucea Domnului nostru Iisus Hristos a fost inchipuita tainic, in Legea Veche, si prin semnul T, care apara pe cei ce il au pe fruntea lor (Iez., 9, 4-6), sau prin pecetea lui Dumnezeu care pastreaza nevatamati pe cei ce o au insemnata pe fruntile lor (Apoc., 7, 2-4 ; 9, 4)
“O, Preasfântă, de viaţă făcătoare nedespărţită şi a toate făcătoare Treime: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, Unule, Adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul nostru, primeşte această de acum mulţumire a noastră; trimite-ne nouă darul şi puterea din înălţimea Sfântului Tău locaş, ca, toate poftele trupeşti călcându-le, să vieţuim întru toată buna cinstire şi curăţie până la sfârşitul vieţii noastre, pururea lăudând preasfânt numele Tău, şi cântând: Aliluia! ”
