Despre apostazia generală
… Toţi s-au plecat: şi stăpânirea, şi arhiereii, şi miniştrii, şi ofiţerii; şi preoţi, şi monahi, şi soldaţi, şi cărturari, şi neştiutori de carte, şi bogaţi, şi săraci, şi mari, şi mici, bărbaţi şi femei. De la acest neam şi de la aceşti oameni să nu aşteptăm progres sau vreo procopseală, ci mai degrabă suliţa viitoare şi ultima şi marea mânie care ne va veni de la fiii pierzaniei, fiii neascultării. Există şi puţine excepţii, există şi puţini aleşi, de dragul cărora Domnul rabdă pe cei mulţi şi păcătoşi. Dar sunt atât de puţini cei aleşi, încât mă tem că nu le va fi cu putinţă să oprească mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, cea pornită împotriva păcătoşilor, şi va veni mânia cea mare de la Domnul Atotţiitorul şi întristare aşa cum nu a fost de la începutul lumii până astăzi. Noi, păcătoşii, unde să fugim? Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia, şi să fim gata pentru asta, căci s-a apropiat sfârşitul acestui veac.
Această viaţă trecătoare seamănă cu marea. Noi şi toţi ceilalţi oameni suntem ca marinarii, şi precum marinarii care călătoresc pe mare nu au întotdeauna marea liniştită, ci întâlnesc de multe ori vânturi puternice, valuri mari şi sunt de multe ori în primejdie, aşa şi noi călătorim pe marea acestei vieţi vremelnice, întâlnim multe vânturi potrivnice, puternice, valuri mari, sminteli, ispite, boli, întristări, supărări, prigoniri şi primejdii. Nu trebuie însă să dăm bir cu fugiţii. Să avem curaj, bărbăţie şi credinţă; şi dacă, la fel ca oamenii cu suflet mic şi cu puţină credinţă ne-am descurajat în primejdii, să strigăm ca Petru, care a strigat pe Hristos, prea dulcele Dumnezeu, Care pretutindeni este prezent: “Învăţătorule, mântuieşte-mă, că mă scufund!” Şi de îndată dulcele nostru Iisus va întinde mâna Sa cea dreaptă şi ne va ridica, spunând: “Puţin credincioşilor, de ce v-aţi îndoit? Nu vă temeţi, Eu sunt aproape de voi, nu vă voi lăsa”.Corabia nu se mai teme de primejdii când ajunge în port. Astfel şi noi, numai când vom ajunge la limanul vieţii celei veşnice, la limanul cel netulburat şi fără valuri vom fi în siguranţă veşnic, căci acolo încetează orice tulburare, orice teamă şi orice primejdie. Acolo blândeţea şi calmul sunt fără tulburare, pacea fără războaie, sănătatea fără boli, fericirea fără nefericire, bucuria fără întristare şi viaţa fără de moarte. Fie ca Preabunul şi Cerescul Părinte, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile Sale cele veşnice şi de Împărăţia cerurilor.
***
Dacă ai fi luat aminte, n-ai fi greşit
… M-am întristat de căderea ta în păcatele cele de moarte ale desfrânării, ale adulterului, dar m-am şi bucurat că te-ai ridicat din cadere. Sa-ţi fie pătimirea acasta învăţătură de minte, să fii atent ca să nu păcătuieşti în continuare. Te-ai făcut sănătos prin pocăinţă, să nu mai păcătuieşti, ca să nu mori în păcat şi să fii legat veşnic. Slăveşte-L pe Dumnezeu, Care ţi-a dat vreme de pocăinţă, şi fii atent, căci vrăjmaşul, diavolul, ca un leu rage, căutând pe cine să înghită.Dacă ai fi luat aminte, nu ai fi păcătuit. Dar pentru că nu ai luat aminte şi nu te-ai gândit că Dumnezeu este pretutindeni prezent înaintea ta, te-a atras diavolul, te-a atras femeia. Ai călcat porunca Lui care zice să nu faci adulter, căci cel care strică casa Domnului, şi Dumnezeu il strică pe acesta. Iosif, preabine gândind şi atras înspre păcat de stăpâna lui, nu a ascultat uneltirile acesteia. Cum să fac viclenie înaintea Domnului?, a zis şi a preferat temniţa, chiar moartea, decât să păcătuiască. Şi prin acest fel s-a mântuit de păcat şi Dumnezeu l-a slăvit pe pământ, şi în ceruri se va slăvi veşnic.
Să nu deznădăjduieşti însă, să ai curaj căci Dumnezeu este milostiv şi prea blând. Aşa cum l-a primit pe fiul cel rătăcit, pe David, pe Manase, pe desfrânata, pe tâlharul, te va primi şi pe tine. Te-a rănit vicleanul Satan prin cădere, prin femeie. Să-l răneşti şi tu prin pocăinţa cea sinceră şi prin rugăciune. Fiul cel rătăcit pocăindu-se, a primit înapoi harul înfierii. David pocăindu-se, a primit harul profeţiei. Tâlharul pocăindu-se, primul a intrat în Rai şi mulţi desfrânaţi şi desfrânate, vameşi şi tâlhari nu doar că s-au mântuit prin pocăinţă dar s-au şi sfinţit. Şi tu dacă vrei, prin pocăinţă, nu doar iertarea păcatelor vei lua, ci te vei şi sfinţi, şi în Rai vei merge…***
Dumnezeu este pretutindenea prezent
… Ca să scapi de patima trupească care te luptă şi uneori te învinge, singurul mijloc este să gândeşti bine şi drept. Dacă gândeşti bine şi judeci drept şi crezi că Dumnezeu este pretutindeni şi te vede, că este Dumnezeul tuturor şi a toate, Cel Ce cuprinde pământul şi face de se cutremură acesta, Cel Ce se atinge de munţi şi fumegă, Cel care pe desfrânaţi, pe adulteri, pe hoţi şi pe nedrepţi îi va trimite în focul cel din afară de se vor chinui veşnic, n-ai mai păcătui. De multe ori însă, şi în viaţa aceasta trecătoare îi îndreaptă cu boli, cu pericole, cu cutremur, cu îngheţ, cu potop, cu războaie şi cu alte pedepse îndreptătoare.La acestea
, iubitul meu, să te gândeşti şi nu vei păcătui. David, fiindu-i frică ca să nu cadă iarăşi în păcat, şi-a pus bine bine în gând că Domnul este înaintea sa. Vazut-am pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este, ca sa nu ma clatin. Şi în acest fel s-a mântuit. Aşa şi tu, pocăieşte-te cu adevărat şi pune în mintea ta că Dumnezeu este întotdeauna înaintea ta, şi nu vei mai păcătui. Aminteşte-ţi şi de sfârşitul tău, şi că după moarte nu există pocăinţă, şi nu vei mai vrea să păcătuieşti, ci vei vrea să te mântuieşti.***
Nu-ti este permis să fii laş
… Ca să scapi de patima aceasta a autosatisfacerii este nevoie de hotărâre nestrămutată şi bărbăţie pe de o parte, iar pe de alta de ură şi mânie împotriva diavolului, cel care ne mişcă şi ne împinge către păcat. Păcat care ne provoacă moarte îndoită: şi trupească, şi sufletească. Aşa că înarmează-te cu armele rugăciunii, ale credinţei, ale bărbăţiei şi ale dragostei şi loveşte-l pe vrăjmaş. Ai grijă însă, că dacă vei arăta laşitate, indiferenţă şi lene, te va răni şi te va omorî, iar dacă vei lovi tu cu credinţă şi vei cere ajutorul lui Dumnezeu, se va înfricoşa şi se va face nevăzut. Spune cu curaj şi cu rugăciune cuvântul psalmistului: Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. De ne
va vedea Hristos bărbaţi, ne va ajuta, dacă ne va vedea laşi ne va părăsi. Ai curaj, iubite al meu, îmbărbătează-te, întăreşte-te şi biruieşte pe vrăjmaşi cu puterea Mântuitorului nostru Cel răstignit, Domnul nostru, Iisus Hristos. Gândeşte-te bine la sfinţii martiri, la cuvioşi, cum au izbândit, cum l-au biruit pe vrăjmaş, nu adormiţi, ci priveghind şi străduindu-se şi călcând peste sine. Gândeşte-te şi la răsplăţile pe care le-au primit şi la darurile Duhului Sfânt şi la slava cea pământească şi cea cerească primită. Nu este permis ţie, tânăr cum eşti, să fii laş şi nebărbat, căci eşti creştin, ucenic şi ostaş a lui Hristos.Gândeşte-te, de asemenea, şi la cuvintele de-Dumnezeu-propovăduitorului Pavel: Nu rătăciţi, căci nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici malahiştii… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni, 5, 9-12) şi cuvintele Sfântului Ioan Teologul, din Apocalipsă:
“Cât despre cei fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi vrăjitori şi’nchinători la idoli şi toţi cei mincinoşi, partea lor este’n iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea cea de-a doua“.Cred şi nădăjduiesc că, dacă vei asculta sfatul meu şi vei folosi armele despre care-ţi scriu, împotriva vrăjmaşilor şi păcatului, vei învinge. Pune început bun, şi Dumnezeu te va ajuta. Eu îţi trimit binecuvântarea mea ca cea mai mică şi mai neînsemnată armă: „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi”.
***
De cel ce se roagă nu se apropie vrăjmaşul
… Alt ajutor în lupta împotriva războiului trupesc nu există mai folositor şi mai mare decât rugăciunea neîncetată a minţii, spusă cu evlavie, cu credinţă şi cu atenţie. De aceea, dumnezeiescul Pavel sfătuieşte: “Rugaţi-vă neîncetat”, ca să ne păzească nerăniţi de săgeţile cele arzătoare ale vicleanului care vin spre noi neîncetat. Cel ce se roagă neîncetat şi simte cu Cine vorbeşte în clipa aceea, vrăjmaşul de el nu se apropie, se teme.A păcătui, zice Sfântul Vasile cel Mare, se întâmplă doar în lipsa lui Dumnezeu. Deci atunci când demonul sau femeia îţi pune în mintea ta dorinţa cea murdară, spune cu bărbăţie şi cu furie: Înapoia mea, satană, cum voi făptui păcatul, de vreme ce Dumnezeu mă vede? Nu te voi asculta. Aceasta să zici întotdeauna, de fiecare dată când va veni, căci este neruşinat. Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea smerenie, căci smerenia este mare ajutor. Îndrăzneşte, îmbărbătează-te, ridică-te, întăreşte-te, şi te va întări Hristos.
***
Nu privi doar la cele văzute, priveşte şi la cele veşnice
Văd din scrisoarea ta că precum un om mic te-ai înfricoşat, ai deznădăjduit, ignorând că Dumnezeu este aproape de noi. Este cu noi şi ne urmăreşte lupta, ne vrea însă răbdători şi bărbaţi până la sfârşit. Când ne vede cu toate aceste puteri sufleteşti şi trupeşti, luptându-ne împotriva vrăjmaşului atunci vine într-ajutor. De aceea rabdă încă. Nu te uita doar la cele ce se văd cu ochii noştri trupeşti, ci uită-te cu ochii sufleteşti la cele nevăzute. Nu te uita la cele trecătoare şi pământeşti şi uită-te la cele cereşti şi care întotdeauna rămân. Nu te uita la cele stricăcioase, ci la cele nestricăcioase, la cele îmbucurătoare, la cinstea şi slava cea cerească, la fericirea şi bogăţia cerurilor. Crede cu putere în Dumnezeu şi pune-ţi toată nădejdea în El, şi te vei mântui. Harul Domnului să fie mereu cu tine…***
Ne gândim la moarte?
Noi, oamenii, ne îngrijim puţin sau deloc pentru mântuirea noastră. Mai mult înclinăm către păcat decât către virtute, mai mult iubim cele pământeşti decât cele cereşti, pe Mamona decât pe Dumnezeu. Cauza pentru care păcătuiesc oamenii este că nu-şi amintesc de moarte precum trebuie. Înţeleptul Isaac Sirul zice că diavolul încearcă în orice chip să scoată din mintea omului înţelesul morţii. Umple mintea omului cu amintiri nefolositoare şi dăunătoare, îi dă întreaga lume numai să nu se gândească, să nu-şi amintească de moarte şi să nu ia aminte la adâncul său. Trebuie să ne gândim cum vom muri, bine sau rău, pregătiţi sau nepregătiţi. Toţi cei ce ne temem de moarte nu l-am iubit pe Dumnezeu cum trebuie. Nu am luat în inima noastră dorirea Domnului şi nici a cereştilor şi veşnicilor bunătăţi. Ne e teamă de moarte, căci nu credem că murind ne mutăm de la moarte la viaţă, în patria cea cerească şi nestricăcioasă.***
Cu discernământ şi frica de Dumnezeu
[Pentru un bolnav:]… În Postul cel Mare, miercurile şi vinerile să nu mănânci carne. N-o să mori, nu te teme. Nici nu o să slăbeşti aşa de mult. Din celelalte mănâncă dacă ai neapărată nevoie. Este bine să ne păzim sănătatea noastră şi trupul, dar cu discernământ, să nu ajungem atât de iubitori de noi şi iubitori de această viaţă, să păzim sfaturile doctorului, dar nu să nesocotim poruncile Cerescului Doctor şi Mântuitorul nostru. Biserica îngăduie ca bolnavii să dezlege postul, dar cu discernământ şi cu frică de Dumnezeu. În vremurile stăpânirii (turceşti), ale foametei, mulţi bărbaţi şi femei au primit sfat de la doctori să mănânce fără discernământ şi în Săptămâna cea Mare, şi a venit foametea, de lipseau nu numai carnea şi ouăle, laptele, dar şi pâinea şi uleiul. Numai iarbă şi furaje rămăseseră. Iar cu această hrană mulţi s-au tămăduit, pe când cu carne şi cu multa mâncare erau întotdeauna bolnavi. Să ne îngrijim de trupul nostru, dar să ne îngrijim şi de suflet. Nu doar lipsindu-ne de mâncare, ci lipsindu-ne de trufie, de stricăciune, de judecare, de vorbirea cea multă, de mânie, de minciună, de calomnie, de neascultare şi de celelalte răutăţi…***
Să împingi departe demonul deznădejdii
… Ca părinte duhovnicesc şi doctor am constatat boala ta sufletească şi mă gândesc să-ţi trimit leacul cel potrivit ca să te tămăduieşti. Boala ta duhovnicească este deznădejdea. Cea mai gravă şi cea mai mare boală duhovnicească, căci cei care suferă de aceasta, dacă nu iau leacul cel tămăduitor, mor de moarte sufletească şi veşnică. Leacul cel vindecător este credinţa şi nădejdea. De crezi că Dumnezeu este Tatăl tău afectuos, preamilostiv, preamilos şi crezi că a venit în lume să tămăduiască, să mântuiască nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi crezi că pentru un păcătos care se va pocăi se face bucurie între îngerii din ceruri şi crezi că a primit pe fiul cel risipitor cu braţele deschise şi primeşte pe oricine, pe oricare pierdut, pe oricare vameş sau desfrânată, sau tâlhar sau păcătos; de crezi că pe tâlhar cu o singură rostire de „pomeneşte-mă” l-a băgat direct şi primul în Rai - atunci şi tu, de vei crede şi vei nădăjdui că din această clipă
de când ai lăsat păcatul şi te-ai pocăit, Dumnezeu te-a iertat şi crezi că eşti iertat, că eşti mântuit, ei bine, eşti vindecat, eşti tămăduit… Iată aceasta este tămăduirea, credinţa şi nădejdea. Când cu bucurie mare vei primi imediat în credinţă, te vei tămădui. Se va depărta deznădejdea şi va urma deplina vindecare a sufletului tău. Acesta este leacul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl oferă în dar. Celălalt leac, adică deznădejdea, este leac al diavolului, este otravă pe care o oferă diavolul, şi toţi cei ce o primesc şi o beau se otrăvesc în sufletele lor şi mor cu moarte veşnică. Diavolul, prin deznădejde, multe suflete a rătăcit, le-a otrăvit, le-a omorât, căci pe mulţi i-a dus la pierzanie – ba s-au spânzurat, ba s-au înecat, murind astfel înainte de vremea hotărâtă de Domnul. Şi pe mulţi alţii i-a dus în întristare şi deznădejde. Aceasta judec eu ca doctor duhovnicesc al tău. Vicleanul satan se luptă şi încearcă cu deznădejdea să-i întristeze pe mulţi şi să omoare sufletele şi trupurile.Fii cu grijă deci, fii cu grijă! De cum vei primi scrisoarea mea, să iei cu bucurie leacul credinţei şi al nădejdii. Să izgoneşti departe pe demonul deznădejdii, ca să te tămăduieşti deplin. Să-l bucuri pe Dumnezeu, pe îngeri şi pe noi şi să-mi scrii imediat două cuvinte, ca să ştiu că ai primit-o şi că eşti de acord ca să izgoneşti această deznădejde.
***
Este nevoie de mare grijă
… Să fie slăvit Preabunul, Cel care ne întăreşte şi ne izbăveşte de orice primejdie trupească şi sufletească, ce vine de la stricatul şi prearăul vrăjmaş. Este mare nevoie de atenţie şi de rugăciune neîncetată, de credinţă, de nădejde, de bărbăţie sufletească şi de dragoste şi să izgonim pe vrăjmaş de la început, de când bate la uşa sufletului cu gândurile cele stricătoare de suflet. Să înşfăcăm armele rugăciunii şi să-l lovim zicând: Afară blestematule, fugi departe, „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie” şi “toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, acoperă-mă sub acoperământul tău”. De asemenea, să zicem şi „Să învie Dumnezeu …” şi „Crucii Tale…”. Preabunul Dumnezeu ne-a dat multe arme, sa nu te înfricoşezi, ci cu bărbăţie să-l izgoneşti…Ca să meargă cineva în viaţa veşnică şi în Împărăţia cerurilor, păşeşte pe o cale îngustă, ce are piedici şi întristări, şi necazuri, şi boli, şi ispite. Prin multe necazuri veţi intra în viaţă, a zis Domnul. Nu există altă cale în afară de cea a ispitelor şi a întristărilor, aceasta este calea pe care au păşit toţi sfinţii, profeţi, apostoli, martiri, cuvioşi şi drepţi. Există şi calea cea uşoară pe care cei ce o urmează merg către stricăciune. Noi să cerem de la Dumnezeu să ne dea bună luminare şi putere să păşim pe calea cea îngustă şi cu chinuri, pe cea care ne călăuzeşte la găsirea împărăţiei cerurilor şi la fericirea cea de netâlcuit.
