DESPRE TAINA PREOTIEI (HIROTONIA)

INVATACELUL: Preotia este cu adevarat o Taina? Sunt unii crestini care nu cred lucrul acesta.
PREOTUL: Asculta cuvantul Mantuitorului: "Adevarat graiesc voua: oricate veti lega pe pamant vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer" (Matei, 18, 18; Ioan, 2, 25). Iar Pavel scrie lui Timotei: "...iti amintesc sa aprinzi... harul lui Dumnezeu, cel ce este in tine prin punerea mainilor mele" (II Tim., 1, 6).
Preotia este cu adevarat o Taina, in care, prin punerea mainilor arhiereilor si prin rugaciune, se impartaseste persoanei anume pregatite harul care da puterea de a invata cuvantul lui Dumnezeu, a savarsi Sfintele Taine si a conduce pe credinciosi la mantuire (Matei, 28, 19; 18, 18; Ioan, 20, 23).
In vechime, numarul functiilor preotesti era sapte: 1. portarii si urmatorii lor; 2. juratorii; 3. citetii; 4. ipodiaconii; 5. diaconii; 6. preotii; 7. episcopii. Despre aceste functii si randuieli bisericesti din vechime aminteste si canonul X din Antiohia, precum si canonul IV al Sinodului al IV-lea Ecumenic s.a.
In Sfanta Scriptura sunt pomenite trei trepte ale preotiei: episcopii, preotii si diaconii (vezi Tit, 1, 5-9; I Tim., 5, 19-22, Fapte, 20, 17, 28; 6, 6 s.a.) Oricare alte grade ierarhice nu sunt trepte harice, ci doar distinctii, grade administrative sau numai onorifice. Ele nu sunt randuiala dumnezeiasca, ci omeneasca si sunt acordate de episcopi, tot prin rugaciuni si punerea mainilor, dar nu prin Taina "hirotoniei", ci prin ierurgia "hirotesiei". Astfel de grade onorifice sau administrative exista in fiecare treapta a preotiei, ca de exemplu: la treapta de episcop exista: arhiepiscop, mitropolit, mitropolit primat, patriarh; la treapta de preot: sachelar, protoiereu, iconom, iconom stavrofor (purtator de cruce); la treapta diaconiei: arhidiacon sau protodiacon.
Trebuie tinut in seama ca in Biserica sunt doua feluri de membri, deosebiti intre ei: preotii (sau pastorii) si credinciosii (sau turma). In Biserica, nu oricine dintre credinciosi poate fi preot, ci numai cei care sunt chemati de Dumnezeu si carora li s-a impartasit darul preotiei prin sfanta Taina numita "punerea mainilor preotiei" sau "hirotonia". Iar aceasta Taina se administreaza numai celor chemati care au calitatile cerute de Sfanta Scriptura (I Tim., 1, 2, 3, 8).
INVATACELUL: Exista in Sfanta Scriptura o seama de texte care se refera la o preotie generala, ca de exemplu: "Si voi insiva, ca pietre vii, sa fiti ziditi casa duhovniceasca, spre preotia sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (I Petru, 2, 5). "Si I-ai facut Dumnezeului nostru imparatie si preoti si vor imparati pe pamant" (Apoc., 5, 10). Si iarasi: "Fericit si sfant este cel ce are parte de invierea celui dintai. Peste acestia moartea cea de a doua oara nu are putere, ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El mii de ani" (Apoc., 20, 6); sau: "Iar voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa cea minunata" (I Petru, 2, 9); sau: "Si acum de veti asculta cuvantul Meu si veti pazi legamantul Meu, veti fi Mie popor ales din toate neamurile, ca al Meu este tot pamantul. Imi veti fi Mie preotie imparateasca si neam sfant..." (Ies., 19, 5-6). Si iarasi: "Iar voi veti fi numiti preoti ai Domnului, slujitori ai Dumnezeului nostru" (Isaia, 61, 6). Cum trebuie ele intelese fata de ceea ce noi ortodocsii numim preotie ca Taina ?
PREOTUL: Pentru a putea raspunde cat mai complet, este nevoie ca mai intai sa cercetam istoria din vechime si apoi sa staruim asupra Noului Testament. Desi Dumnezeu, prin Moise, a zis catre poporul israelit ca acesta ii va fi preotie imparateasca daca va pazi asezamantul incheiat cu El, totusi, inca in Vechiul Testament, chiar Dumnezeu insusi a instituit si preotia ca functie speciala (Ies., 40, 12-15). Se intelege clar ca preotia generala, de care ai amintit in textele de mai sus - prin care tot poporul este numit preotie imparateasca si neam sfant (Ies., 19, 5-6) - nu era tot una cu aceasta preotie instituita de Dumnezeu ca o preotie conducatoare, aleasa de El numai din neamul lui Aaron. Aceasta preotie conducatoare a poporului a tinut de genealogia lui Aaron pana la venirea lui Hristos. Aceasta preotie avea chemarea de la Dumnezeu (Ies., 18, 1-3) si era randuita printr-o anumita slujba de sfintire si o ceremonie religioasa, dupa cum marturiseste Sfanta Scriptura in aceasta privinta: "Sa aduci pe Aaron si pe fiii sai la usa cortului marturiei... si sa-l ungi si sa-l sfintesti, ca sa-Mi fie preot; si sa aduci si pe fiii lui... si sa-i ungi, cum ai uns pe tatal lor, ca sa-Mi fie Mie preoti. Si aceasta ungere ii va sfinti preoti pentru totdeauna in neamul lor" (Ies., 40, 13-15; Lev., cap. 8 s.a.). Deci, prin ungere isi sfintire, Aaron a fost consacrat mare preot, iar fiii lui, preoti. De asemenea, ca ajutoare ale preotilor la serviciul divin - dupa porunca lui Dumnezeu - s-au consfintit levitii (Num., 3, 6).
Indeplinirea unor anumite ierurgii cadea numai in seama acestei ierarhii instituite de Dumnezeu. Astfel, regele Osia, indraznind sa savarseasca acte pe care nu le puteau face decat preotii, a fost lovit de Dumnezeu cu lepra (II Par., 26, 16-23). Pe Core, pe Datan si pe Gabiron, care s-au ridicat impotriva acestei ierarhii bisericesti puse de Dumnezeu, i-a inghitit pamantul de vii (Num., 16). Pe imparatul Saul l-a lepadat Dumnezeu de la imparatie ca pe un nebun si a murit strapuns de sabia lui, pentru ca a adus jertfa lui Dumnezeu, in locul preotului (I Regi, 13, 1-14; 31, 1-6).
Prin urmare, se vede lamurit ca un lucru se intelege prin preotie generala, prin care Sfanta Scriptura intelege tot poporul, numindu-l "preotie imparateasca si neam sfant" (Ies., 19, 5-6), si cu totul altceva a fost preotia cea instituita de Dumnezeu din neamul lui Aaron, pe care, cu porunca lui Dumnezeu, Moise a impartit-o in trei trepte: arhiereasca, preoteasca si levitica (Ies., 28, 1-3). Dar tot Dumnezeu insusi a fost Acela care - in vremile profetice, cu sapte sute de ani inainte de Hristos - a aratat ca va veni vremea cand El isi va alege preotii nu numai din semintia lui Levi si din urmasii lui Aaron, ci, in general, dintre credinciosi: "...iata, vin sa strang la un loc toate popoarele si limbile. Ele vor veni si vor vedea slava Mea, si le voi da un semn (Sfanta Cruce). Si pe cei scapati cu viata ii voi trimite catre popoare... si ei (sfintii apostoli) vor vesti neamurilor slava Mea si din toate neamurile vor aduce pe fratii vostri prinos Domnului... in sfanta cetate a Ierusalimului... Si din ei vor lua preoti si leviti, zice Domnul" (Isaia, 66, 18-21).
Sa vedem acum in ce fel a fost instituirea si asezarea de catre Mantuitorul a preotiei Noului Testament si cu ce puteri a inzestrat El aceasta preotie noua si desavarsita, care este dupa randuiala lui Melchisedec, fiindca slujeste lui Dumnezeu cu paine si cu vin (Evr., 7, 1-3).
Hristos, fiind sfarsitul Legii (Rom., 10, 4) si venind in lume, a asezat mai intai noua preotie, pentru ca, odata schimbata preotia, numaidecat trebuie sa aiba loc si schimbarea Legii (Evr., 7, 12). Deci, intai s-a randuit preotia si apoi Legea. Dar iata cum a instituit si a asezat Hristos ierarhia preotiei Legii Domnului (Noului Testament). El Si-a ales din multimea uceniciilor mai intai doisprezece, pe oare i-a numit apostoli (Luca, 6, 12-16; Matei, cap. 10; Marcu, 3, 13-19), si apoi alti saptezeci de ucenici (Luca, 10, 1-24). Mai tarziu, apostolii au asezat in Biserica si sapte diaconi (Fapte, 6, 3-6). Pe cei doisprezece apostoli Mantuitorul i-a invatat cum sa boteze, iar ei botezau poporul chiar in timpul cand Domnul propovaduia Evanghelia, caci se spune: "Desi Iisus nu boteza El insusi, ci ucenicii Lui" (Ioan, 4, l-2). Pe acesti doisprezece apostoli i-a invatat cum sa unga pe bolnavi cu untdelemn si sa scoata demonii din oameni (Marcu, 6, 7-13; Iacov, 5, 14-15). Pe acesti doisprezece apostoli i-a invatat cum sa se roage si sa faca frangerea painii - Liturghia de astazi (Matei, 26, 26-28; Marcu, 14, 22-23; Luca, 22, 19-20). Apostolilor, dupa inviere, timp de patruzeci de zile li S-a aratat adeseori si i-a invatat cele pentru imparatia lui Dumnezeu. Peste cei doisprezece apostoli, in ziua dintii a saptamanii (Duminica) la cincizeci de zile dupa Inviere (Cincizecime) S-a pogorat Duhul Sfant in chip de limbi de foc, imbracandu-i cu putere de sus, spre a propovadui Evanghelia lui Hristos (Luca, 24, 48-49; Fapte, 1, 5; 2, 1). Pe cei doisprezece apostoli i-a trimis, dupa Inviere, sa faca ucenici din toate neamurile, sa-i boteze in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si sa-i invete sa pazeasca cele ce le-a poruncit (Matei, 28, 19-20). Dupa pogorarea Duhului Sfant, inmultindu-se numarul crestinilor, sfintii apostoli - din indemnul Duhului Sfant - au randuit, prin rugaciune catre Dumnezeu si prin punerea mainilor pe capul celor alesi - hirotonie - darul diaconiei, al preotiei si al episcopiei (arhieria), ei mai numindu-se prezbiteri sau batrani (Fapte, 6, 1-6; 8, 14-17; 13, 1-3; 14, 3; 20, 17-28; I Petru, 5, 1-4; Apoc., 1, 6; 5, 10; II Tim., 1, 6; I Tim., 5, 14). Episcopilor hirotoniti (Filip., 1, 1) li s-a poruncit sa hirotoneasca dintre crestini pe unii diaconi si preoti, iar pe altii la treapta episcopatului (Tit, 1, 5; I Tim., 5, 21-22 ; 3, 1-13; Tit, 1, 6-7). Pe acesti episcopi si preoti ii numeste Dumnezeu si "slujitori" si "iconomi" (ispravnici) "ai Tainelor lui Dumnezeu" (I Cor., 4, 1; Tit, 1, 7), robi pusi peste alti robi (Matei, 24, 45). Acesti apostoli, numiti episcopi si preoti, sunt lucratorii carora le-a incredintat Domnul via - lumea crestina - sa o lucreze, in locul celor din Lumea Veche (Matei, 21, 33-43). Acesti episcopi si preoti sunt slugile ce pregatesc masa si amesteca vinul si cheama lumea la mantuire (Prov., 9, 2-6). Acestia se mai numesc si parinti si invatatori (I Cor., 4, 15). De acestia au crestinii porunca sa asculte si sa faca cele ce ii invata, caci acestia vor da socoteala pentru sufletele lor (Evr., 13, 17 ; I Tes., 15, 12-13). Pe acesti episcopi si preoti ii numeste Domnul Hristos "sarea pamantului" (Matei, 5, 13). Acestora le-a dat Hristos-Dumnezeu puterea de a ierta pacatele Celor ce vor mantuirea sufletelor (Ioan, 20, 19-23; Fapte, 19, 18). Acestia au cheile imparatiei cerurilor si puterea sa incuie si sa descuie, sa lege si sa dezlege (Matei, 16, 18-19). Acestora le este dat sa cunoasca tainele imparatiei cerurilor (Matei, 13, 10-11). Despre acesti episcopi si preoti s-a proorocit da vor fi preoti ai lui Dumnezeu, imbracati cu mantuire (Ps. 131, 16; Ier., 23, 3-5). Cu acestia S-a fagaduit Domnul Hristos a fi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Matei, 23, 20).
INVATACELUL: Inteleg. Cum poate fi inteles insa textul din I Petru, 2, 5, referitor la o preotie universala, menita sa aduca "jertfe duhovnicesti"? Nu anuleaza textul acesta principiul preotiei ierarhice ?
PREOTUL: Nu-l anuleaza nicidecum. Jertfele duhovnicesti pe care le poate aduce fiecare crestin sunt deosebite - dupa cum se vede din Sfanta Scriptura - constand in dispozitia sufletului catre pocainta, in parerea de rau pentru pacate: "Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50, 18); in lauda si rugaciune (Ps. 49, 15); in mila: "mila voiesc, iar nu jertfa" (Matei, 9, 13); de asemenea, "facerea de bine si darnicia nu le uitati, caci jertfe ca acestea sunt bine-placute lui Dumnezeu" (Evr., 13, 16). Ele mai constau in aducerea de voie buna a trupurilor noastre ca jertfa: "Rogu-va dar pe voi, fratilor,... sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bine-placuta lui Dumnezeu, ca inchinarea voastra cea duhovniceasca" (Rom., 12, 1); jertfele cer ca crestinii sa nu-si faca din madularele lor arme ale nedreptatii si ale pacatului, ci sa se infatiseze pe ei inaintea lui Dumnezeu ca vii, sculati din morti, iar madularele lor sa fie arme ale dreptatii inaintea lui Dumnezeu (Rom., 6, 13). in sfarsit, jertfa suprema crestina sau adevarata ardere-de-tot este mucenicia pentru credinta cea in Hristos, despre care Apostolul a scris lui Timotei: "Ca eu, iata, eu de acum ma jertfesc..." (II Tim., 4, 6). Astfel de jertfe duhovnicesti, sfinte, se pot aduce lui Dumnezeu in Biserica lui Hristos, caci zice Apostolul: "Si de se va lupta cineva... nu se incununeaza daca nu se va lupta dupa lege" (II Tim., 2, 5).
Aceste jertfe duhovnicesti insa nu pot inlocui darurile harului dumnezeiesc, primite de credinciosi in Tainele savarsite de pastori, fara de care Taine -cum este, de pilda, Taina botezului sau a impartasaniei - dupa cuvantul lui Dumnezeu, nimeni nu poate mosteni viata de veci.
INVATACELUL: Despre cei ce savarsesc slujba preoteasca si predica, se spune ca nu trebuie sa fie oameni invatati pentru ca nici apostolii n-au fost invatati la scoli inalte. Mantuitorul a spus chiar ca Dumnezeu ascunde celor invatati si stiutori tainele cerurilor si le descopera numai "pruncilor" (Matei, 11, 25). Sfantul apostol Pavel citeaza cuvintele lui Dumnezeu: "Pierde-se-va intelepciunea inteleptilor si istetimea celor isteti se va nimici" (Isaia, 29, 14), apoi adauga : "Au n-a dovedit Dumnezeu nebuna intelepciunea lumii?" (I Cor., 1, 19-20). Unui predicator Dumnezeu ii descopera ceea ce trebuie sa stie si el nu ar avea, deci, trebuinta de stiinta (invatatura) omeneasca si de scoli inalte (Matei, 10, 19-20; Ioan, 14, 26; I Ioan, 2, 20-27).
PREOTUL: Intr-adevar, apostolii n-au fost oameni invatati in scoli, ba chiar dintre cei mai simpli si nestiutori pescari galileeni. Dar Dumnezeu le-a descoperit lor - fie direct, prin gura Mantuitorului, fie prin inspiratie de la Duhul Sfant - invatatura sfanta si adevarurile de credinta (I Cor., 2, 10; 11, 23; II Cor., 12, 1; Gal., 1, -12 s.a.), dandu-le si priceperea necesara. Deci ei nu aveau nevoie de scoala si de invatatura omeneasca. Nu tot asa stau lucrurile cu ceilalti oameni, adica cu credinciosii de rand. Mantuitorul a zis catre apostoli - "Voua vi s-a dat sa cunoasteti tainele imparatiei cerurilor, pe cand acelora nu li s-a dat" (Matei, 13, 11). Ar fi de neinteles ca prin textele de mai sus, citate de dumneata, sa fie osandita adevarata stiinta si intelepciune, cand stim, de pilda, ca Apostolul Neamurilor a fost un om cu scoala inalta, dupa cum el insusi ne marturiseste si cum rezulta din scrierile sale, oare vadesc un autor cultivat, cu un stil superior, cu cunostinte temeinice, avand o logica si o dialectica de fier. Cu toate acestea, a fost chemat la apostolat chiar de Mantuitorul, si cine nu stie cat de mare folos ne este noua - celor de azi - stiinta si intelepciunea lui ? Deci, cum ar fi putut sa osandeasca chiar el insusi stiinta cea adevarata, pe care o avea si el? Sutasul Cornelie (Fapte, 10, 1), Iosif din Arimateea (Luca, 23, 50), Nicodim (Ioan, 3, 1) s.a. sunt cazuri care arata luminat ca stiinta cea adevarata nu este osandita si nici macar dispretuita, insa exista "stiinta" si "intelepciune" care departeaza pe om de la Dumnezeu; numai acestea sunt osandite, nu adevarata stiinta si invatatura - mai ales teologia - care ne invata cunostinta amanuntita a Sfintei Scripturi si a lui Dumnezeu, insusi Mantuitorul ne-a poruncit sa ne indeletnicim cu aceasta invatatura cand a zis: "Cercetati Scripturile, ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica. Si acelea sunt care marturisesc despre Mine" (I Ioan, 5, 39). Daca este un pacat a invata, apoi ar insemna un pacat a cerceta si Sfintele Scripturi, prin care invatam noi cele spre mantuire.
INVATACELUL: Preotii trebuie sa fie fara prihana, nebetivi, blanzi, pasnici etc. (I Tim., 3, 3-6; Tit, 1, 7-9). Or, multi dintre preotii nostri sunt tocmai dimpotriva, asemenea cu pacatosii de rand: betivi, lacomi, zgarciti etc. Merita ei, oare, ascultare si cinstire ?
PREOTUL: In adevar, multi preoti nu sunt asa cum ar trebui sa fie si nici noi nu zicem, ca sunt sfinti. Totusi, nu toti sunt asa de vinovati si de pacatosi cum sunt acuzati indeobste. Dar cine poate afirma ca este sfant si fara prihana? Numai Dumnezeu stie si cunoaste asezarea fiecarui suflet. De ce sa ne facem noi judecatori inainte de vreme ? (Matei, 7, 1-2; Luca, 6, 27; Rom., 14, 10-13; Iacov, 3, 1; 5, 9). in al doilea rand, trebuie stiut ca validitatea Tainelor nu depinde de vrednicia preotului, ci de darul Sfantului Duh pe care l-a primit el prin Taina hirotoniei (preotiei) (I Tim., 4, 14; II Tim., 1, 6). Fariseii erau si ei pacatosi, ba chiar dintre cei mai mari, numai ca incercau sa se ascunda de fata oamenilor. Mantuitorul, ca un adevarat Dumnezeu, vazand cele ascunse ale fariseilor, dupa dreptate i-a mustrat, dar n-a dat acest drept si oamenilor de rand, carora le-a zis: "Toate cate va vor zice voua (fariseii), faceti-le si paziti-le, dar dupa faptele lor sa nu faceti, ca ei zic, dar nu fac" (Matei, 23, 3). Faceti ce zic ei, dar nu faceti ce fac ei. Acest raspuns poate fi dat si tuturor acelora care invinuiesc pe preoti de imoralitate, dar nu vor sa vada barna din ochii lor (Matei, 7, 3-4).
INVATACELUL: "In dar ati luat, in dar sa dati". Asa le-a spus Mantuitorul apostolilor Sai, cand i-a trimis sa predice Evanghelia si sa vindece pe cei bolnavi prin puterea si darurile minunate cu care i-a inzestrat (Matei, 10, 8). Preotii insa nu fac nimic in dar, ci iau plata pentru orice slujba. Nu inseamna, oare, ca ei calca porunca Mantuitorului, si ca atare, nu pot fi recunoscuti ca trimisi ai Lui ?
PREOTUL: Preotii nu iau plata aceasta pentru darul pe care il au sau pe care il impartasesc, ci pentru munca lor. "Caci vrednic este lucratorul de plata sa" (Luca, 10, 4-7; Matei, 10, 9-14). Marele apostol Pavel zice in aceasta privinta: "Cine slujeste vreodata in oaste pe cheltuiala lui? Cine sadeste vie si nu mananca din roada ei? Sau cine paste turma si nu bea din laptele turmei? Nu dupa om spun eu acestea. Nu si legea zice asa? Caci in legea lui Moise este Scris: "sa nu legi gura boului care treiera". Oare de boi se ingrijeste Dumnezeu? Sau in adevar pentru noi zice? Caci pentru noi s-a scris: Cel ce ara trebuie sa are cu nadejde, si cel ce treiera trebuie sa treiere cu nadejdea ca la treieris va avea parte de roade... Au nu stiti ca cei ce lucreaza cele sfinte mananca din prinoasele templului si cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot asa a randuit si Domnul pentru cei ce propovaduiesc Evanghelia, ca sa traiasca din Evanghelie" (I Cor., 9, 7-14, Deut., 25, 4). Iata deci ca intretinerea preotilor este un drept al acestora, oare este in conformitate si cu Testamentul Vechi, si cu porunca Mantuitorului.
INVATACELUL: Preotii n-ar trebui sa poarte imbracaminte speciala, cum purtau din mandrie fariseii si carturarii, fapt pentru care Mantuitorul i-a osandit (Matei, 23, 5). De asemenea, nu li se cere nicaieri in Biblie sa poarte barba si sa-si lase parul lung, asa cum isi lasa si azi unii dintre ei. Caci sfantul apostol Pavel spune: "Nu va invata insasi firea ca barbatul daca isi lasa parul lung este de ocara?" (I Cor., 11, 14). De aceea, banuiesc, se spune ca preotii, chiar si prin portul lor se poarta impotriva cuvintelor Domnului si a firii insesi.
PREOTUL: Mantuitorul n-a osandit imbracamintea si portul fariseilor si carturarilor, caci acestea fusesera randuite in Testamentul Vechi (Num., 15, 38; Deut, 22, 12), ci a osandit trufia acestora, deoarece nu purtau cele (prescrise dintr-un sentiment de evlavie, ci numai din mandrie. De altfel, pe atunci inca nu existau preoti ai Testamentului Nou si deci cuvintele de mustrare adresate de catre Mantuitorul fariseilor si carturarilor nu pot fi nicidecum considerate ca adresate preotilor Noului Testament.
In ce priveste citatul din sfantul apostol Pavel, el are, de asemenea, alt inteles, referindu-se la preotie. Din el, dar mai ales din context (I Cor., 11, 1-16) se arata urmatoarele: capul descoperit - dupa credinta de atunci - simbolizeaza independenta, iar capul acoperit arata supunerea sub stapanirea cuiva. Barbatul nu are un stapan peste el, si de aceea el trebuie sa-si tina capul descoperit. Femeia, avand ca stapan pe barbat, nu poate sta (la cultul public) cu capul descoperit, in caz ca ar sta astfel, ar dovedi nesupunere, cum faceau numai cele vaduve si cele stricate. Prin aceasta ele si-ar necinsti capul! - adica pe barbatul lor - sau s-ar necinsti pe ele insele, aratandu-se ca avand o purtare usuratica. Parul lor e o podoaba, dar fiindca ele au aici de stapan pe barbat, nu au voie sa-l lase descoperit. Iar faptul ca preotii poarta haina lunga si imbracaminte speciala se bazeaza pe argumente si marturii dintre cele mai trainice; imbracamintea lor este un semn distinctiv si simbolic, amintind haina lunga a Mantuitorului numita "hiton" (Ioan, 19, 23; Ies., 28, 4). Iar daca preotii poarta uneori culioane sau episcopii, mitre, o fac dupa exemplul preotilor din Testamentul Vechi (vezi Ies., 28, 4-40; Lev., 8, 9-13). Ei poarta barba si par lung dupa modelul nazireilor din Testamentul Vechi (Num., cap. 6; Jud., 13, 5). Sfantul apostol Pavel a avut si el asupra sa aceasta fagaduinta de nazireu (Fapte, 18, 18; 21, 20-24). Cata vreme tineau aceasta juruinta, nazireii nu-si tundeau parul si barba. Preotii Noului Testament au si ei juruinta asupra-le, pe care - ca si (nazireii Vechiului Testament - o exprima prin aceasta forma exterioara a parului lung si prin barba. La Levitic se vede ca Dumnezeu porunceste preotului sa nu-si rada (tunda) capul si sa nu-si reteze barba (Lev., 21, 5).
Iata, asadar, pentru ce preotii poarta imbracaminte speciala, barba si parul lung. Asa au purtat proorocii, patriarhii, apostolii si Insusi Domnul nostru Iisus Hristos si asa trebuie sa poarte si preotii Legii Domnului.
INVATACELUL: Dar cine are dreptul sa savarseasca hirotonia si hirotesia ?
PREOTUL: Am aratat mai sus, dar fiindca nu ai inteles repet: Atat hirotesiile, premergatoare diaconiei, cat si hirotoniile se savarsesc numai de episcopi (arhierei).
INVATACELUL: Unde se savarsesc hirotoniile si hirotesiile ?
PREOTUL: Atat hirotoniile cat si hirotesiile, dupa sfintele Canoane, se savarsesc in biserica (Canonul 37 al Sfantului Teofil al Alexandriei) si anume: "Hirotoniile se savarsesc in launtrul altarului, inaintea Sfintei Mese, iar hirotesiile se fac in fata altarului, pe locul dinaintea usilor imparatesti" (Cf. Inv. de Cred. Ort., intreb. 200-201).
INVATACELUL: Ce fel de slujba se face pentru hirotonie si hirotesie?
PREOTUL: Hirotonia preotului si a arhiereului se savarseste in timpul Liturghiei, adica la Liturghia sfantului Ioan Gura de Aur sau la aceea a sfantului Vasile cel Mare, adaugandu-se un scurt ritual, dupa caz, in anumite momente. Hirotonia diaconului se poate face si la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite (Sf. Simion Tesaloniceanul, Rasp. la intreb. 25, si Aihieraticonul, ed. 1926, p. 12).
Nu pot fi hirotonite mai multe persoane pentru aceeasi treapta la o Liturghie; dar hirotesii se pot face mai multe la una si aceeasi Liturghie (Sfantul Simeon Tesaloniceanul, Rasp. la intreb. 38), adica mai multi citeti sau ipodiaconi.
Hirotonia diaconului se face dupa sfintirea Darurilor si anume dupa ce arhiereul zice ecfonisul: "Si sa fie milele Marelui Dumnezeu...". Hirotonia preotului se face inainte de sfintirea Darurilor (dupa Heruvic); iar a arhiereului se face mai inainte, si anume dupa cantarea "Sfinte Dumnezeule" (vezi Inv. de Cred. Ort., intreb. 202)