DESPRE SERBAREA DUMINICII IN LOCUL SAMBETEI

INVATACELUL: Daca Noul Testament este urmarea Vechiului Testament, de ce nu urmam noi si sarbatorirea sambetei ?
PREOTUL: De la Adam pana la sfarsitul lui Avraam au trecut, dupa unii cronografi, 3678 de ani (Cronograful lui Gheorghe Kedranos, trad. rom. de Mitrop. Veniamin Costachi, Manastirea Neamtu, 1837, p. 44- 45; vezi si prefata Mineiului pe februarie, de staretul Manastirii Neamtu-Secu, Neonil), la care, adaugind cei 430 de ani cat au stat israelitii robi in Egipt (Gal., 3, 17), fac 4108 ani. In aceasta perioada de timp, de la Adam pana la Moise, nici Scriptura nu era scrisa, nici sambata nu se tinea ca sarbatoare de vreun, popor. Timp de atatea mii de ani, patriarhii cei de mai inainte de lege si toti cei credinciosi s-au povatuit la calea mantuirii numai prin Sfanta Traditie si abia dupa acest indelungat rastimp a fost instituita de Dumnezeu praznuirea sambetei - in timpul trecerii poporului Israel prin pustia Arabiei - in amintirea facerii lumii in sapte zile, dupa care, in ziua a saptea, Dumnezeu S-a odihnit, precum si in amintirea iesirii din robia Egiptului a poporului Sau, Israel. Caci Sfanta Scriptura spune: "Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, caci intru ea S-a odihnit de toata lucrarea Sa pe care a facut-o Dumnezeu" (Fac., 2, 3). Si iarasi este scris, referitor la iesirea israelitilor din robie: "Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamantul Egiptului si te-a scos Domnul Dumnezeul tau de acolo cu mana tare si cu brat inalt pentru aceea ti-a poruncit Domnul-Dumnezeul tau sa pazesti ziua sambetei" (Deut., 5, 15).
Dar trebuie stiut si faptul ca sambata nu a fost data de Dumnezeu ca sarbatoare obligatorie pentru toate popoarele lumii, ci a randuit-o, ca sarbatoare si ca legamant vesnic, numai pentru poporul Sau, Israel. Acest lucru il arata Sfanta Scriptura clar, cand zice: "Sa pazeasca fiii lui Israel sambata, praznuind ziua odihnei din neam in neam, ca un legamant vesnic. Si sa fie aceasta semn vesnic intre Mine si fiii lui Israel, pentru ca in sase zile a facut Domnul cerul si pamantul, iar in ziua a saptea a incetat si S-a odihnit" (Ies., 31, 16-17).
In alt loc, Sfanta Scriptura ne arata, de asemenea, ca atat sambata, cat si celelalte porunci ale Legii nu au fost date decat poporului Israel: "Cel ce vesteste cuvantul Sau lui Iacov, indreptarile si judecatile Sale lui Israel (adica poporului scos de El din robie), n-a facut asa nici unui alt neam (adica necredincios, care nu se tragea din samanta lui Iacov) si judecatile Sale nu le-a aratat lor" (poruncile si sambata) (Ps. 147, 8- 9). Cand paganii au venit la Neemia, dorind sa ia parte la zidirea templului, el le-a zis: "Dumnezeu cel ceresc ne va ajuta. Noi, slugile Lui, vom zidi; iar voi n-aveti parte, nici drept, nici pomenire in Ierusalim" (II Ez. 2, 19). Daca paganii ar fi avut sambata, mai avea Neemia dreptul sa le vorbeasca asa? Paganii i-ar fi putut raspunde ca si ei au sambata ca semn al asezamantului, la fel ca israelitii. Aici insa Neemia vorbeste hotarat si limpede, spunandu-le ca nu au "parte, nici drept". Ca paganilor nu li s-a dat nici Legea si nici sambata reiese si din epistola Sfantului apostol Pavel catre romani, unde le spune: "Caci paganii care nu au lege, din fire fac ale Legii" (Rom., 2, 14). Iar mai departe, acelasi apostol marturiseste ca israelitilor le apartine infierea si slava si asezamantul (deci si semnul legaturii - sambata) si punerea legii (sambata face parte din ea) si slujba (legea ceremoniala) si fagaduintele (Rom., 9, 4; Deut., 6-13).
Asadar, pe temeiul marturiilor de mai sus reiese clar ca sambata era un semn de legatura intre Dumnezeu si Israel si ca a fost data in urma, numai pentru israeliti (Ies., 3, 16-17), nicidecum pentru intreaga omenire.
Dar legiuirea sambetei nu s-a facut pentru o durata nedeterminata. Apostolul Pavel, in epistola sa catre galateni, ne arata ca "Legea a fost adaugata pentru calcarile de lege, pana cand era sa vina Urmasul (prin urmare pana la venirea Urmasului), Caruia I s-a dat fagaduinta" (Gal., 3, 19). De asemenea, stim ca "sfarsitul legii este Hristos" (Rom., 10, 4). Deci, iata durata de timp pentru care a fost data Legea: pana la venirea Urmasului, Care este Hristos. Legea a fost - dupa cum stim - numai povatuitor catre Hristos, ca sa ne justificam prin credinta. Dupa venirea credintei, nu mai suntem sub povatuitor (Lege) (Gal., 3, 24-25). Vechiul Testament fiind inlocuit, s-a implinit porunca lui Ieremia in care se zice: "Iata, vin zile - zice Domnul - cand Eu voi incheia cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda legamant nou. Insa nu ca legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua cand i-am luat de mana, ca sa-i scot din pamantul Egiptului... Voi pune Legea Mea in launtrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei imi vor fi Mie popor" (Ier., 31, 31-33; Evr., 8, 8-10). Aici se vorbeste despre incheierea unei noi legaturi si se arata si timpul cand asezamantul va fi inlocuit cu cel nou. Se naste intrebarea: care legamant va fi inlocuit? Proorocul Ieremia a aratat: "...acela pe care l-am facut cu parintii lor in ziua Cand i-am luat de mana, ca sa-i scot din pamantul Egiptului...".
In ce consta acest legamant ne arata proorocul Moise: "Domnul Dumnezeul vostru a incheiat cu voi legamant in Horeb. Nu cu parintii nostri a facut Domnul legamantul acesta, ci cu noi, cei ce suntem vii aici astazi... Eu am stat in vremea aceea intre Domnul si intre voi... El a zis: Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Cel ce te-am scos din pamantul Egiptului, din casa robiei... Cuvintele acestea le-a grait Domnul catre toata adunarea voastra pe munte, din mijlocul focului, al norului, intunericului si al furtunii, cu glas de tunet si altceva n-a mai grait. Si le-a scris pe doua lespezi de piatra si mi le-a dat mie" (Deut., 5, 2-22).
Acest Asezamant, aceasta legatura trebuie sa-i lase loc Noului Asezamant. Deci, inlocuindu-se si dandu-se la o parte legatura cea veche, de la sine cade si sambata - semnul acestei legaturi.
INVATACELUL: Hristos Mantuitorul nostru n-a desfiintat Legea Testamentului Vechi, caci insusi a marturisit: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii. N-am venit sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat, zic voua: inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din lege nu va trece, pana ce nu se vor face toate" (Matei, 5, 17 -18). Ar insemna, deci, ca si sfintenia sambetei ramane in vigoare pentru totdeauna.
PREOTUL: Mantuitorul n-a stricat Legea si proorocii, sau, in general, Vechiul Testament, ci numai l-a inlocuit cu Cel Nou, care este desavarsirea celui Vechi. Testamentul cel Vechi - dupa cum s-a aratat si mai sus - a avut numai un rol de invatator, spre a pregati omenirea pentru primirea lui Mesia: "Astfel ca Legea ne-a fost noua calauza spre Hristos, pentru ca sa ne indreptam din credinta. Iar daca a venit credinta, nu mai suntem sub calauza" (Gal., 3, 24-25). Mantuirea noastra nu mai atarna de implinirea faptelor poruncite de Testamentul Vechi sau de tinerea sambetei, ci de credinta in Iisus, Mantuitorul nostru. Prin Iisus Hristos, Legea (Testamentul Vechi) s-a implinit si a incetat. "Caci Hristos este sfarsitul Legii, spre indreptarea a tot celui care crede" (Rom., 10, 4). Legea Veche a tinut numai pana la Ioan Botezatorul, ultimul pregatitor al venirii lui Hristos (Matei, 11, 13). Cei de sub regimul ei au fost nascuti sub robie, intocmai ca fiul lui Avraam, din roaba sa, Agar; pe cand cei din Testamentul Nou sunt ca fiul lui Avraam, din sotia sa libera, Sara, fiind nascuti spre libertate si mostenire. Caci Agar si Sara sunt inchipuiri ale celor doua Testamente (Gal., 4, 22-31). Prin urmare, cuvintele Mantuitorului: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii" au acest inteles: Eu n-am venit impotriva Legii si a proorocilor, sau: Venirea Mea nu ii este ceva strain, ci, dimpotriva, ea este in deplin acord atat cu Legea lui Moise, cat si cu invatatura, din celelalte carti ale proorocilor (Vechiului Testament), in acest chip, Legea se implineste desavarsit prin Mine - adica prin venirea Mea - deoarece aceasta venire a Mea este insasi tinta ei (Rom., 10, 4).
Iar cuvintele prin care Mantuitorul spune ca nu va trece o iota sau o cirta din Lege pana ce nu se vor face toate, se refera la implinirea lucrurilor proorocite despre El, care s-au implinit intocmai - pana la incheierea Noului Legamant facut prin Sangele Sau si instituit in seara Cinei celei de Taina, Cand legamantul Vechiului Testament a luat sfarsit. Dupa ce a mancat cu ucenicii Sai, Mantuitorul a luat paharul si l-a dat lor zicand: "Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi" (Luca, 22, 20).
INVATACELUL: Dumnezeu a binecuvantat si a sfintit ziua a saptea inca de la inceputul lumii, cand a ispravit creatia, dupa cum este scris: "Si a sfarsit Dumnezeu in ziua a sasea lucrarea Sa pe care o facuse si S-a odihnit in ziua a saptea si a sfintit-o, caci intru ea S-a odihnit de toata lucrarea Sa, pe care a facut-o Dumnezeu" (Fac., 2, 2-3). Deci, dupa cele sase zile ale creatiei, ziua a saptea a fost cel dintai sabat sfintit de Insusi Dumnezeu si, datorita acestui fapt, ea a ramas sfanta pentru toti oamenii si pentru toate timpurile.
PREOTUL: In aceste doua versete nu se vorbeste decat despre Dumnezeu si lucrarea Sa, aratandu-se ca Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea, S-a odihnit, a binecuvantat si a sfintit ziua a saptea, insa despre om nu se spune nimic, si nici n-ar fi avut omul pentru ce sa se odihneasca, avand el abia o zi de la crearea sa (Fac., 1, 26-31). Fiind asezat de Dumnezeu "...in gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca" (Fac., 2, 15), primul om n-a primit nici o porunca privind serbarea zilei a saptea. Singura porunca pe care i-a dat-o Dumnezeu a fost aceea de a nu manca din pomul cunostintei binelui si raului (Fac., 2, 16 -17). Pentru om, toate zilele erau deopotriva. Ba, mai mult, nici chiar atunci cand Adam si Eva au calcat porunca si au cunoscut binele si raul, si nici dupa ce au fost izgoniti din rai, nu au primit porunca sa serbeze vreo zi. Dimpotriva, toata viata omului devine o continua munca, fiind obligat ca in toate zilele sa munceasca pamantul - blestemat intru toate lucrurile sale - pentru a-si dobandi hrana. "Cu osteneala sa te hranesti din el (din pamant) in toate zilele vietii tale "(Fac., 3, 17).
Se arata, intr-adevar, ca Dumnezeu S-a odihnit in a saptea zi de lucrarea Sa, dar cum se numea acea zi, nu ni se spune. Ca atare, se ridica urmatoarele intrebari:
— Este ziua a saptea una si aceeasi cu sabatul ?
— Se numarau pe atunci zilele saptamanii in asa fel ca ziua a saptea sa corespunda cu sambata de azi?
— Unde se spune ca se numarau zilele si cum se numeau ele in acel timp ?
- Sau, cel putin, cuvantul "sabat" - atat de scump unora din cei cu care ai stat de vorba - ai putea sa-mi arati unde este scris ?
Vrand, nevrand, trebuie sa recunosti ca sambata ca zi de odihna nu-si are originea in rai si nici n-a fost data primilor oameni ca zi de repaos, ci ca inceputul ei este abia cu circa 2500 de ani mai tarziu. Date lamuritoare asupra felului de praznuire - si al zilei anume care este praznuita - nu avem nicaieri in Biblie.
Problema mai poate fi pusa si astfel: Dumnezeu, intr-adevar, S-a odihnit in ziua a saptea si a sfintit-o. Dar ce inseamna ziua a saptea ? Caci nu ni se mai spune ca in aceasta zi "s-a facut seara si s-a facut dimineata", cum ni se spune despre celelalte zile ale creatiei. Astfel, ar urma ca in a opta zi - adica in intaia a saptamanii viitoare - Dumnezeu sa fi inceput din nou a crea sau a lucra ceva, pentru ca apoi, dupa sase zile, iarasi sa Se odihneasca ... si sa serbeze si El, in fiecare saptamana, ziua a saptea ... Ar insemna, prin urmare, ca serbarea sambetei ar trebui sa o tinem dupa exemplul lui Dumnezeu, iar nu pe baza vreunei porunci de la inceput. Porunca a venit insa mult mai tarziu, iar a sustine ca si Dumnezeu serbeaza sambata si ca numai dupa exemplul Lui - cel putin pana la venirea acestei porunci - trebuie sa o fi serbat oamenii, insemneaza a cadea in cea mai mare ratacire.
Deci, "ziua a saptea" nu este decat ziua in care Dumnezeu a incetat creatia universului. Nicaieri nu ni se spune in Biblie ca, la inceput, si omul "s-a odihnit" in ziua a saptea.
INVATACELUL: Exista un text din oare s-ar intelege ca porunca sfintirii zilei a saptea nu ar fi fost data abia in vremea lui Moise, in pustie, ci ca ea a existat inca de la inceput: "Adu-ti aminte de ziua sambetei, ca sa o sfintesti" (Ies., 20, 8). Iata, deci, ca Dumnezeu atrage doar atentia (adu-ti aminte) asupra unei porunci deja existente si nu o statorniceste acum pentru prima oara. Si, de vreme ce ea este de la inceput, inseamna ca este obligatorie pentru lumea de totdeauna, nu numai pentru cea de la Moise incoace.
PREOTUL: "Adu-ti aminte" se refera la ceea ce a existat mai dinainte (adica "adu-ti aminte" de ceva ce ti-am spus eu alta data), caci, intr-adevar, porunca de a serba sambata nu s-a dat, pentru prima oara, o data cu celelalte porunci, pe Muntele Sinai. Dar nu este nici asa cum ti se pare dumitale, ca ea a fost data de la inceput, lui Adam, in rai.
Aceasta porunca s-a dat cu putin mai inainte - si pentru prima oara - in pustia Sin, cand Dumnezeu a poruncit evreilor, prin Moise, sa nu adune mana in ziua sambetei (ziua a saptea) (Ies., 16, 25). Deci, atunci cand a fost data legea pe Sinai, evreii aveau cunostinta despre sabat - caci il serbasera, ba chiar il si calcasera, pentru care pricina au fost dojeniti de Dumnezeu (Ies., 16, 27-29). De aceea, porunca intaia incepe cu cuvintele: "Adu-ti aminte..." spre a aminti evreilor ca aceasta porunca le-o daduse cu putin mai inainte. Deci, originea sabatului nu este in rai, iar el nu a fost serbat pana la Moise.
INVATACELUL: Oare poate fi serbarea sambetei inlocuita de vreme ce ea este un semn si un legamant vesnic intre Dumnezeu si oameni, facut pe temeiul cuvintelor lui Dumnezeu insusi? "Sa pazeasca deci fiii lui Israel sambata, praznuind ziua odihnei din neam in neam, ca un legamant vesnic. Sa fie aceasta semn vesnic intre Mine si fiii lui Israel..." (Ies., 31, 16-17). Deci, inlocuirea sambetei prin Duminica sau prin oricare zi ar insemna inlocuirea unui asezamant vesnic prin unul omenesc.
PREOTUL: Cu adevarat, sabatul este un legamant vesnic, instituit de Dumnezeu, dar nu pentru toate popoarele lumii, ci numai pentru poporul lui Israel. Acest fapt se poate intelege destul de clar din marturiile Sfintei Scripturi. Mai intai, vedem ca Domnul a vorbit lui Moise si i-a zis sa pazeasca fiii lui Israel sambata, praznuind ziua odihnei din neam in neam, ca un legamant vesnic (Ies., 31, 16). In al doilea rand, acest legamant este o aducere aminte de robia egipteana din care Dumnezeu ii scosese pe israeliti, poruncindu-le, spre amintire, sa tie sabatul ca zi de odihna: "Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamantul Egiptului si te-a scos Domnul Dumnezeul tau de acolo, cu mana tare si cu brat inalt; pentru aceea ti-a poruncit tie Domnul Dumnezeul tau, sa pazesti ziua sambetei" (Deut., 5, 15). In al treilea rand, vedem ca sabatul este "semn" vizibil intre Dumnezeu si copiii lui Israel. "Domnul a grait catre Moise zicand: vorbeste-le copiilor lui Israel si spune-le: "Vedeti si paziti zilele Mele de odihna, caci acestea vor fi intre Mine si voi si urmasii vostri un semn, ca sa cunoasteti ca Eu sunt Domnul, Cel ce va sfinteste" (Ies., 31, 12-13). Tot in felul acesta se exprima si proorocul Iezechiel: "Asa vorbeste Domnul... ; ...Le-am dat zilele Mele de odihna, ca sa fie semn intre Mine si ei, ca sa cunoasca ca Eu sunt Domnul, Sfintitorul lor" (Iez., 20, 5, 12). In al patrulea rand, reiese ca sabatul si intreaga Lege sunt date numai evreilor - iar nu si celorlalte neamuri - din marturia conducatorilor poporului ales intors din exil; caci atunci cand cei straini din neamul lor au venit si le-au cerut permisiunea sa ajute si ei la zidirea templului Domnului, zicand: "Sa zidim si noi impreuna cu voi, pentru ca si noi, ca si voi, cautam pe Dumnezeul vostru si-I aducem jertfe inca din vremea lui Asarhadon, regele Asiriei..." (I Ez., 4, 2), la aceste cuvinte, trimisii neamurilor au primit un raspuns clar si categoric din partea lui Neemia: "Dumnezeul cel ceresc ne va ajuta. Noi, slujitorii Lui, vom zidi; iar voi nu aveti parte, nici drept, nici pomenire in Ierusalim" (I Ez., 2, 19). De subliniat ultimul cuvant "pomenire", care este repetat ori de cate ori Dumnezeu sau Moise atrag atentia asupra serbarii sabatului sau asupra legamantului facut, prin el, intre Dumnezeu si poporul scos din robia Egiptului: "Adu-ti aminte de ziua sabatului..." (Ies., 20, 8); "Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamantul Egiptului... sa pazesti ziua sambetei" (Deut., 5, 15). Deci, aceasta "aducere aminte" se refera la legamantul sabatului pe care l-a facut Dumnezeu cu poporul evreu, atunci cand l-a scos din robia egipteana. Celelalte neamuri nu au acest legamant, pentru ca ele nu au avut nici un alt legamant cu Domnul-Dumnezeu, ca poporul evreu, si nu au deci a-si aduce aminte de vreo promisiune.
Dupa aducerea evreilor in robia babilonica, neamurile care au fost aduse in Palestina - si le-au luat locul - s-au amestecat cu evreii ramasi si au crezut in Dumnezeul lor (I Ez., 4, 2). Aceasta credinta insa nu a putut sa-i faca partasi la istoria poporului ales si la legamantul lui Dumnezeu: sabatul. Pentru aceea ei sunt respinsi de la zidirea templului, spunandu-li-se ca nu au "pomenire" (aducere aminte). Cu alte cuvinte, sabatul este o sarbatoare exclusiv evreiasca si nu se transmite altor popoare, chiar daca acelea cred in Dumnezeul lui Israel. Acesta este un adevar care nu poate fi rastalmacit si de care ar trebui sa tina seama toti cei ce serbeaza sambata, adevar care se poate vedea clar atat in Vechiul cat si in Noul Testament.
Iar daca acest asezamant al sabatului este numit "vesnic", trebuie sa intelegem ca cuvantul "vesnic" are aici intelesul de ceva durabil, care nu poate fi schimbat sau inlocuit de oameni. Dar nici nu se poate sustine ca Dumnezeu nu are putere sa-l schimbe sau sa-l inlocuiasca, deoarece stim ca Mantuitorul a schimbat acest asezamant "vesnic" al sabatului. Deci cuvantul "vesnic" inseamna aici epoca Testamentului celui Vechi, dupa sfarsitul caruia incepe un veac nou si un legamant nou, care fusese fagaduit chiar de Dumnezeu inca din Testamentul Vechi (Ier., 31, 31-33). Dar cuvantul "vesnic" este folosit in Testamentul Vechi si cu alte prilejuri, cum ar fi, de pilda, la porunca praznuirii mielului pascal, pentru care Dumnezeu porunceste evreilor: "...ca asezare vesnica sa o praznuiti"; sau la sarbatoarea azimilor, pe care, de asemenea, li se porunceste sa o pazeasca, fiind "asezamant vesnic" (Ies., 12, 3, 14, 17, 21). Cu toate acestea, nici cei ce tin astazi sambata nu mai serbeaza mielul pascal dupa porunca "vesnica" de atunci, spre a-l manca ritual, cu azima si cu ierburi amare, stand in picioare, cu toiege in maini, gata de plecare (Ies., 12, 1, 24; Num., 9, 11 s.a.). "Legea vesnica" este si arderea neintrerupta a candelei in fata perdelei de dinaintea chivotului Legii in templul din Ierusalim (Ies., 27, 20-21), "asezamant vesnic" este numit si modul de junghiere a animalelor de jertfa (Lev., 17, 7); cu toate acestea, nici cei ce tin legamantul "vesnic" al sambetei nu le mai respecta pe acelea, caci, altfel, ar trebui sa se intoarca intru toate la cele ale Vechiului Testament.
INVATACELUL: Mi s-au adus si mie o seama de marturii biblice prin care s-ar dovedi ca serbarea sambetei este obligatorie pentru toti crestinii, de toate neamurile. Astfel, Mantuitorul "...a venit in Nazaret, unde fusese crescut si, dupa obiceiul Sau, a intrat in ziua sambetei in sinagoga si S-a sculat sa citeasca" (Luca, 4, 16, 31; Marcu, 6, 2 s.a.).
De asemenea, este scris despre apostolul neamurilor ca "...dupa obiceiul sau, Pavel a intrat la ei (in sinagoga iudeilor din Tesalonic) si in trei sambete le-a grait din Scripturi" (Fapte, 17, 2). Apoi: "Si femeile, care venisera cu Iisus din Galileea, au privit mormantul... si, intorcandu-se, au pregatit miresme si miruri; iar sambata s-au odihnit, dupa Lege" (Luca, 23, 55-56). Deci, si ele au respectat porunca Legii, tinand sambata. Mantuitorul, vorbind despre sfarsitul lumii, a aratat ca sambata va ramane pana la sfarsit si de aceea a zis: "Rugati-va ca sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata" (Matei, 24, 20). Marele apostol Pavel, vorbind despre odihna din ziua sambetei, spune ca Dumnezeu a dat poporului Sau "odihna" (Evr., 4, 4-11). "Poporul Sau" sunt crestinii de toate neamurile si din toate vremurile. Sunt ei obligati sa tina odihna sambetei ?
PREOTUL: Noi nu mai avem nici o obligatie de a serba sambata. Testamentul Nou a inlocuit pe cel Vechi si a instituit o alta zi de odihna si de serbare, si anume - ziua dintai a saptamanii sau Duminica. Instituirea acestei zile ca zi de sarbatoare si de odihna este independenta de cea a sambetei vechi. Sambata Legii Vechi - dupa cum am aratat mai sus, a fost instituita de Dumnezeu ca zi de sarbatoare si de odihna in amintirea iesirii din robia Egiptului a unui singur popor: a poporului Sau, Israel. Iar Duminica crestina o serbam in amintirea Invierii Domnului, prin care s-a facut recrearea si innoirea intregii lumi, si totodata iesirea noastra din robia pacatului si a mortii, precum si dobandirea Canaanului ceresc.
Invatatura despre desfiintarea sambetei in Testamentul Nou se bazeaza: 1. pe temeiuri indirecte (de principiu sau generale) si 2. pe temeiuri directe, din practica Mantuitorului si a sfintilor apostoli, si iata cum :
1. Testamentul Nou a "invechit" pe cel dinaintea lui, numit "Vechi", si a innoit toate vechile asezaminte, intre care, desigur, si sambata. Asezamantul vechi nu era desavarsit; el era mai mult ca o umbra, o icoana (Evr., 10, 1; Col., 2, 16-17). Iata pentru ce a trebuit sa se intemeieze "...un Testament mai bun", "...un Testament Nou" (Evr., 8, 5-8). "Si zicand "unul Nou" Domnul a invechit pe cel dintai" (Evr., 8, 13), care a fost pus numai la "vremea indreptarii", adica pana cand avea sa fie indreptat si desavarsit de altul nou (Evr., 9, 10 ; 10, 9). "Caci daca Testamentul cel dintai ar fi fost fara prihana, nu s-ar fi cautat loc pentru al doilea" (Evr., 8, 7 ; Gal., 2, 21). Iar pentru al doilea, toate cele ale Vechiului Asezamant "...au trecut, iata, toate s-au facut noi" (II Cor., 5, 17). Odata cu celelalte asezaminte ale Legii Vechi a fost scoasa din vigoare si inlocuita si sarbatoarea sabatului (Rom., 7, 1-6; Gal., 2, 18-19).
Acestea avandu-le in vedere, marele apostol Pavel scrie impotriva acelora ce voiau sa se mai tina cele ale Legii Vechi si invinuiau pe cei ce i nu le mai tineau, adresandu-se acestora din urma astfel: "Nimeni deci sa nu va judece pentru mancare sau bautura, sau cu privire la sambete, sau luna noua, care sunt umbra celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos" (Col., 2, 16-17). Cei ce voiesc sa dobandeasca mantuirea trebuie sa fie urmasi ai lui Avraam. Acestia insa nu sunt descendentii trupesti ai patriarhului, ci cei care au credinta lui in implinirea fagaduintelor mesianice; iar acestia sunt crestinii, deveniti fii ai lui Dumnezeu si eliberati de sub poruncile nefolositoare ale legii (Gal., cap. 3-5) pe care Hristos, prin poruncile Evangheliei, a sters-o ca pe un zapis ce ne era potrivnic (Col., 2, 14): "caci daca dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit in zadar" (Gal., 2, 16-21). Nu din faptele Legii vine mantuirea, ci prin credinta cea in Hristos Iisus, "caci dreptul prin credinta va fi viu" (Avac., 2, 4 ; Rom., 1, 17). Deci, Testamentul Vechi trebuie sa se bucure in crestinism de cinstea ce i se cuvine, dar in nici un caz el nu trebuie pretuit mai mult decat cel Nou sau in paguba celui Nou.
2. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care n-a venit sa strice Legea sau proorocii (Matei, 5, 17), a tinut toate poruncile Legii in afara de una singura: aceea a sambetei. Caci daca El mergea, ca fiecare iudeu, sambata la sinagoga, mergea cu scopul de a propovadui poporului adunat aici sau pentru a vindeca pe bolnavi, dar nicidecum pentru a ne da noua, crestinilor, pilda ca trebuie sa serbam sambata. Iudeii mai aveau obiceiul de a se aduna si vineri seara pentru rugaciunea in sinagoga, dupa cum se aduna si azi. Daca Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-ar fi dus si in aceasta zi in sinagoga, ar urma pentru noi ca trebuie sa serbam si vinerea?
Dumneata esti ispitit sa admiti ca Hristos si apostolii au respectat sambata. Da, dar in ce fel ? Se stie atat numai, ca El a facut o multime din minunile Sale sambata, fapt pentru care era amenintat cu moartea (Ioan, 5, 16). Sambata au fost vindecati: omul cu mana uscata (Matei, 12, 9-14; Marcu, 3, 1-6; Luca, 6, 6-11); femeia cu duhul neputintei (garbova) (Luca, 13, 10-17); bolnavul de idropica (Luca, 14, 1-6); omul cu duhul necurat (Marcu, 1, 21-26; Luca, 4, 31-37); slabanogul bolnav de 38 de ani (Ioan, 5, 1-18) si orbul din nastere (Ioan, 9, 1-18). Trei din aceste vindecari: a omului cu mana uscata, a femeii garbove si a omului cu duh necurat au fost facute nu numai sambata, ci si in sinagoga.
Cat despre textul: "Rugati-va ca sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata" (Matei, 24, 20) e bine sa stiti ca aici nu se vorbeste de sfintirea sau respectarea sambetei. Sfantul Efrem Sirul, un mare dascal al adevarului, talcuieste "iarna" cu "sa nu ne apuce iarna nepregatiti"; iar "sambata" "sa nu fim cazuti in eres". Prin aceasta, Mantuitorul nu a oprit calcarea sambetei, de vreme ce El insusi o calcase zicand: "Sambata a fost facuta pentru om, iar nu omul pentru sambata, astfel ca Fiul Omului este Domn si al sambetei" (Marcu, 2, 27-28). De asemenea, nici apostolii nu respectau ziua sabatului, caci au smuls si au mancat spice de grau chiar in aceasta zi (Matei, 12, 1-3). Sfanta Evanghelie ne spune chiar ca iudeii cautau sa-L omoare pe Iisus "...pentru ca nesocotea ziua sambetei" (Ioan, 5, 18), pe care Hristos, ca Domn al Sabatului, a desfiintat-o. "Desfiintand vrajmasia in Trupul Sau, Legea poruncilor si invataturile..." (Efes., 2, 15), Mantuitorul a facut un nou legamant, intru Sangele Sau (Luca, 22, 20), si ne-a dat exemplu cu fapta sa nu mai tinem ziua sabatului (sambetei). Iar daca Insusi Hristos ne-a invatat pe noi cu cuvantul si cu fapta acest lucru, putem oare sa nu-L ascultam pe El noi, cei ce ne-am botezat si ne-am imbracat in El (Gal., 3, 27)?
Ai amintit si faptul ca sfintele mironosite au respectat ziua sambetei, in care "...s-au odihnit dupa Lege" (Luca, 23, 56). Intr-adevar, mironositele, ca niste femei credincioase ce erau, respectau Legea si toate prevederile ei. Ele urmau pe Hristos, dar implineau si Legea de teama iudeilor, asa cum o implinea si Iosif din Arimateea, despre care Sfanta Evanghelie spune ca era un sfetnic al Sinedriului "...barbat bun si drept" (Luca, 23, 50-51). Si daca Iosif din Arimateea, "om bogat" (Matei, 27, 57) si "sfetnic cu bun chip" (Marcu, 15, 43), se temea de iudei, urmand pe Iisus "intr-ascuns" (Ioan, 19, 38), iar pe fata lucra ca orice iudeu, facand parte chiar si din Sinedriu, cu cat mai mult nu aveau sa se teama niste femei si sa se odihneasca in ziua sabatului, dupa Lege?
Daca cercetam cu atentie Noul Testament, vedem ca toate poruncile Decalogului sunt reproduse in cuprinsul lui, de catre Mantuitorul sau de catre sfintii apostoli, in afara de aceea a sabatului. Astfel:
Porunca intai o gasim la Matei, 12, 31-32 si la Marcu, 3, 29.
Porunca a doua, in I Corinteni, 10, 14 si I Ioan, 5, 21.
Porunca a treia, la Iacov, 4, 12; 5, 12.
Porunca a cincea, la Matei, 15, 4; 19, 19,
Porunca a sasea, la Matei, 19, 18; si la Marcu, 10, 19.
Poruncile a saptea, a opta si a noua, la Matei, 19, 18 la Marcu, 10, 19 si in Romani, 13, 9.
Porunca a zecea, in Romani, 13, 9.
Dar in nici o parte a Evangheliei sau a epistolelor apostolesti nu gasim vorbindu-se - sau facandu-se macar o aluzie - la porunca a patra sau la ziua sabatului, ceea ce dovedeste ca ea nu exista pentru Mantuitorul si apostoli; iar despre ceea ce nu mai exista, e firesc ca nici sa nu se mai vorbeasca. Mantuitorul nostru Iisus Hristos a rezumat toate poruncile in doua: iubirea de Dumnezeu si de aproapele, zicand: "In aceste doua porunci se cuprind toata legea si proorocii" (Matei, 22, 40). Si marele apostol Pavel a zis ca "dragostea este plinirea legii" (Rom., 12; 9-10).
INVATACELUL: Se mai spune ca apostolii si primii crestini - dupa marturia istoriei -au serbat sambata, si numai de la Constantin cel Mare, din anul 321, a fost introdusa, de catre acest imparat, inovatia de a se serba Duminica in mod obligatoriu.
PREOTUL: Nu este adevarat ca apostolii si primii crestini au serbat sambata. Marele apostol Pavel, daca mergea sambata la sinagoga, nu mergea acolo ca sa praznuiasca sambata, ci pentru ca acolo se adunau iudeii (Ioan, 18, 20) si avea prilejul sa le vorbeasca din Scripturi (Fapte, 17, 2). Dar apostolul Pavel vorbea nu numai prin sinagogi, ci si in piete si prin case (Fapte, 17, 17; 18, 6-7), ba chiar si in afara de portile cetatii, in camp (Fapte, 16, 13); apoi, el vorbea nu numai sambata, ci si in fiecare zi si noapte (Fapte, 20, 31). Si ce fel de odihna avea Pavel in ziua sabatului, de vreme ce el se ostenea lucrand pe ogorul inimilor, in slujba cuvantului lui Dumnezeu? (Fapte, 6, 2).
Dar nu numai apostolii au nesocotit serbarea sambetei, ci si urmasii lor: Varnava, Ignatie Teoforul, Policarp al Smirnei, Clement al Romei, Iustin Martirul, Tertulian si alti multi din secolele I, II si III; ei marturisesc ca crestinii din vremea lor serbau Duminica, intocmai cum stim din Scriptura ca faceau si apostolii.
Istoria marturiseste despre Constantin cel Mare numai faptul ca in timpul domniei lui, crestinismul a devenit religie libera de stat, favorizandu-se astfel generalizarea ulterioara, in Imperiul Roman, a practicilor religioase crestine, intre care era si serbarea Duminicii, astfel incat statul roman nu a facut altceva decat a recunoscut si a consfintit o stare de fapt.
INVATACELUL: Care sunt temeiurile scripturistice pentru serbarea Duminicii in locul sambetei ?
PREOTUL: Pentru noi, crestinii dreptmaritori, sarbatoarea cea mai mare este Invierea lui Hristos, zi de bucurie, caci insusi Domnul a intampinat in acea zi pe femeile mironosite zicandu-le: "Bucurati-va !" (Matei, 28, 9). Ziua invierii este ziua in care Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a eliberat pe noi de robia pacatului (I Petru, 2, 24), asa cum oarecand Iehova a eliberat poporul Sau ales, din robia Egiptului. Ziua invierii este ziua sfintita prin insusi scump Sangele Sau, este ziua incredintarii ca am inviat din moartea pacatului si ca vom invia si din moartea trupeasca spre viata vesnica, daca vom adormi in credinta neindoita in Hristos, caci zice Sfantul apostol Pavel: "Iar daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra, sunteti inca in pacatele voastre si atunci si cei ce au adormit in Hristos au pierit" (I Cor., 15, 17-18). In alt loc: "Si daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra" (I Cor., 15, 14). Deci dupa marturia marelui apostol Pavel credinta crestinului nu valoreaza nimic fara incredintarea deplina ca Hristos a inviat a treia zi din morti, asa cum El insusi spunea mai inainte. Si daca Invierea lui Hristos este atat de insemnata pentru orice crestin, nu se cade oare sa fie mereu in mintea sa si sa o cinsteasca, serband-o imbracat in hainele albe ale curatiei, ca si ale ingerilor care au pravalit piatra de pe mormant (Matei, 28, 3; Marcu, 16, 5; Luca, 24, 4; I Ioan, 20, 11-12) ?
Duminica - ziua izbavirii noastre - se mai numeste in Sfanta Scriptura si "una a sambetelor" sau "ziua intaia a saptamanii" (Matei, 28, 1; Marcu, 16, 1; Luca, 24, 1; Ioan, 20, 1), "a treia zi" (Matei, 16, 21; 17, 23; Marcu, 8, 31; 9, 31; 10, 34; Luca, 9, 22; 24, 7) sau "dupa opt zile" (Ioan, 20, 26) sau "ziua Domnului" (Apoc., 1, 10). Cele trei zile despre care vorbeste Sfanta Scriptura sunt zilele in care Mantuitorul a stat in mormant, numarul lor fiind preinchipuit de cele trei zile cat a stat proorocul Iona in pantecele chitului (Matei, 12, 40); numarul lor corespunde, de asemenea, numarului zilelor in care Mantuitorul a spus ca va ridica templul daramat (Ioan, 2, 19-22). Si ceea ce spusese mai inainte ucenicilor Sai, ca va invia a treia zi din morti (Matei, 17, 23; Marcu, 9, 31). Mantuitorul a adeverit prin invierea Sa (Marcu, 16, 9, Matei, 28, 1-10). In ziua intaia a saptamanii s-a savarsit, la Emaus, prima Liturghie prin "frangerea painii" de catre Mantuitorul (Luca, 24, 30). In seara zilei celei dintai a saptamanii, Mantuitorul S-a aratat ucenicilor Sai, care erau adunati, cu usile incuiate, de frica iudeilor, zicandu-le: "Pace voua" (Ioan, 20, 19-20). In ziua cea dintai a saptamanii (Duminica), Mantuitorul a suflat peste ucenicii Sai, dandu-le puterea de a lega si a dezlega pacatele oamenilor. Apoi, tot in ziua Duminicii S-a aratat Mantuitorul iarasi ucenicilor Sai si lui Toma pe care l-a incredintat despre Invierea Sa (Ioan, 20, 26). Si tot Duminica S-a aratat Mantuitorul in Galileea (Marcu, 16, 14). Duminica S-a pogorat Sfantul Duh peste sfintii apostoli (Fapte, 2, l-10). In ziua Duminicii, sfintii apostoli savarseau "frangerea painii", adica Sfanta Liturghie (Fapte, 20, 7-12). In ziua Duminicii se facea, de catre apostoli, strangerea de ajutoare pentru crestini (I Cor., 16, 1-2), astfel ca Duminica, sfintita prin invierea Domnului - ca zi de slavire a Sa - devenea si sarbatoarea dragostei de frati. Despre ziua Duminicii a zis psalmistul: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne veselim intr-insa" (Ps. 117, 24), iar prin Apocalipsa i S-a descoperit evanghelistului Ioan tot in ziua Duminicii (Apoc., 1, 10).
INVATACELUL: Mai sunt si alte marturii din vechime ca crestinii din primele veacuri au serbat ziua Duminicii ?
PREOTUL: Cred ca ti-am aratat destule marturii din Sfanta Scriptura, despre serbarea Duminicii de catre crestinii de la inceput si, totodata, si pentru care pricina ei tineau Duminica zi de odihna, in locul sambetei. Sa stii insa ca, pe langa marturiile din Sfanta Scriptura, pe care le-ai auzit mai sus, mai sunt foarte multe marturii vrednice de crezare, de la sfintii barbati apostolici, adica de la ucenicii sfintilor apostoli, care au fost urmatorii lor si impreuna-vorbitori cu ei. Unul din acestia a fost si Sfantul Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei (+ 107). Acesta, in scrisoarea trimisa crestinilor din Magnezia (cap. 9), zice asa:
"Cei care au trait in randuielile cele vechi (adica evreii n.n.) si au venit la nadejdea cea noua, sa nu mai tina sambata, ci Duminica, in care si viata noastra a rasarit" (Scrierile Parintilor Apostolici, trad. de Pr. D. Feciorii, Buc., 1979, p. 167). Apoi Sfantul Iustin Martirul (+ 155) scrie, pe la mijlocul veacului al doilea dupa Hristos: "Duminica ne adunam cu totii la un loc, pentru ca aceasta este ziua in care Dumnezeu, la zidirea lumii, a despartit lumina de intuneric si in care Mantuitorul nostru a inviat din morti..." (Apologia 1, cap. 67). Asemenea marturii mai gasim si in Asezamintele Sfintilor Apostoli (cartea a II-a, cap. 59), in canoane si la o multime de sfinti parinti si scriitori bisericesti din veacurile II-IV, ca de pilda: Tertulian, Sfantul Irineu, Sfantul Ambrozie, Sfantul Ioan Gura de Aur si altii.
De aceea, odata cu legalizarea crestinismului de catre imparatul Constantin cel Mare (313), Duminica a fost recunoscuta si consfintita de catre stat ca zi de odihna, chiar si pentru necrestini, ramanand astfel pana azi la toate popoarele crestine ca zi saptamanala de odihna (Inv. de Cred. Ort., intreb. 287; vezi si canonul 29 Laodiceea, anul 364)