9 mai – Sfântul Iosif de la Optina; Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari; Sfântul Prooroc Isaia; Sfântul Mucenic Hristofor; Sfântul Mucenic Gordian; Sfântul Mucenic Epimah

 

 

• Pomenirea Sfântului Prooroc Isaia

Acest mare şi slăvit prooroc pogora dintr-o stirpe împărătească. Isaia s-a născut la Ierusalim din tatăl cu numele Amos, carele era fratele lui Amazia, Regele ludeei. Prin harul covîrşitor al lui Dumnezeu, Isaia a fost vrednic să vadă pre Domnul Savaot aşezat pe tronul slavei celei cereşti, înconjurat de serafimii ci cu şase aripi care cîntau cîntarea neîncetată : „Sfînt, Sfînt, Sfînt, este Domnul Savaot” (Isaia 6 : 3). Isaia a proorocit multe lucruri către unii oameni aparte, precum şi către tot poporul. Odată el a umblat timp de trei zile gol pe străzile Ierusalimului, în semn de proorocire a iminentei căderi a Ierusalimului în mîna regelui asirian Sennaherib, şi ca semn regelui şi căpeteniilor poporului ca să nu se încreadă în ajutorul egiptenilor sau etiopienilor care aveau să cadă şi ei în mîinile aceluiaşi Sennaherib, ci mai vîrtos să se încreadă numai în Dumnezeu Cel Preaînalt. Această proorocie, precum şi altele, s-a împlinit pînă în cele mai mici amănunte. Dar marile prorocii ale lui Isaia se referă la întruprea Domnului, la Naşterea Lui din Pururea Fecioara, la loan Botezătorul şi la multe evenimente din viaţa Mîntuitorului Hristos. Acest prooroc, din pricina marii curaţii a inimii lui şi a rîvnei pentru Dumnezeu, a primit şi darul facerii de minuni. Astfel, cînd Ierusalimul era asediat de duşmani şi era o secetă cumplită, Isaia s-a rugat lui Dumnezeu şi a curs apă de sub Muntele Sion. Această apă s-a numit Siloam, care înseamnă «trimis». Mai tîrziu, Domnul avea să îndrepte paşii celui orb din naştere către această apă, în care să se scalde şi astfel să-şi recapete vederea. În timpul domniei Regelui Manase, cînd Isaia tuna şi fulgera împotriva obiceiurilor păgîneşti la care se dedase poporul evreu, în frunte cu regele şi cu căpeteniile lui, pe cînd Isaia le arăta lor că au căzut la fel de jos ca Sodoma şi Gomora cea din vechime, atunci el a ridicat ura înverşunată a regelui şi căpeteniilor împotriva luişi. De aceea nelegiuiţii conducători ai poporului 1-au prins pe marele prooroc, 1-au scos afară din cetate şi 1-au tăiat în două cu fierăstrăul. Isaia a trăit şi a proorocit cu şapte sute de ai înaintea venirii Mîntuitorului Hristos.

• Pomenirea aducerii cinstitelor moaşte ale Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, episcopul Mirelor Lichiei

În anul 1087, în timpul domniei împăratului Alexie Comnenul, şi cînd pe scaunul patriarhal se afla Nicolae Gramaticul, trupul acestui minunat sfînt a fost adus din Cetatea Mirelor din Lichia în oraşul Bari din Italia. Acestea s-au întîmplat din cauza atacurilor musulmane asupra cetăţii Mirelor Lichiei. Sfîntul s-a înfăţişat în vis înaintea unui cinstit preot din Bari şi i-a poruncit ca sfintele sale moaşte să fie aduse în acest oraş. La acea vreme Bari era un oraş ortodox ce avea un Patriarh ortodox. În timpul mutării cinstitelor moaşte multe minuni s-au lucrat, fie prin atingerea lor, fie de la mirul care ieşea cu îmbelşugare din ele. Tot în această zi se mai pomeneşte şi minunea pe care a lucrat-o Sfîntul Nicolae cu regele sîrb Ştefan din Deceani. Aceasta a fost cînd Sfîntul Nicolae i-a dat înapoi vederea Regelui Ştefan.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor

Acest Sfînt Hristofor a fost un mare făcător de minuni. El este cu deosebire cinstit în Spania. Poporul se roagă lui pentru păzirea de diferite boli molipsitoare şi de toate felurile de ciume şi molime grele. Sfîntul Hristofor a luat mucenicia pentru Hristos şi s-a preaslăvit de către El la anul 249.

Cântare de laudă la Sfântul Nicolae

Ştefan cel orb pe cîmpul oilor doarme,

Şi în vis el este chinuit fără-ncetare.

Ochii lui sînt însîngeraţi, el tremură cu trupul:

Cu adevărat moartea este mai bună

Decît o asemenea viaţă.

Tot atunci însă un om îi apare în faţă,

Îmbrăcat cu slavă, cu lumină cerească.

„Nicolae al Mirelor Lichiei sînt, iar pe tine te-a ales Domnul.

Priveşte la mîna dreapt-a mea, Ştefane,

Iată, ochii tăi eu îi ţin în ea.

Ochii pe care tu nu-i ai la mine se află.

Eu ţie ţi-i voi da cînd Domnul mi-o va porunci.”

Cinci ani s-au scurs, cinci ani de întuneric

Pentru regele sîrb Ştefan.

Dar el credea fierbinte în Sfîntul ce i se arătase:

„Nicolae Sfîntul la mine va veni,

El va mai veni o dată şi cu-a Domnului voie, mă va ajuta. ”

Astfel cugeta Ştefan, rugîndu-se-n biserică,

Cu lacrimi rugîndu-se Sfîntului lui iubit.

Astfel şezînd în a sa strană,

Iată Nicolae Sfîntul i se arată din nou!

Sfîntul în dreapta sa ţine cei doi ochi ai săi.

„lată, o rege, ceasul bucuriei tale a sosit!

În Numele Domnului, Cel Care dă orbilor vedere,

Cu ai tăi ochi vezi acum şi strigă : „Slavă lui Dumnezeu!”

Sfîntul rege Ştefan ochii îşi atinge,

Dînd ca pe un văl de pe ei la o parte întunericul care îi acoperea.

Sinaxar 9 Mai

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfântului slăvitului prooroc Isaia.

Sfântul prooroc Isaia, marele glăsuitor, a trăit în Ierusalim, pe vremea regelui Manase, fiul lui Iezechia, de către care a şi fost tăiat cu ferăstrăul, şi cu sfârşit mucenicesc şi-a săvârşit viaţa, fiind îngropat la locul ce se zice Aroil sau Roghil, aproape de trecătoarea apelor pe care le-a stricat regele Iezechia de le-a afundat. Şi Dumnezeu a făcut spre semn de a izvorât iarăşi acest izvor al Siloamnlui pentru acest prooroc. Pentru că mai înainte de a nu muri, leşinând de sete, se ruga lui Dumnezeu, Care l-a ascultat şi îndată a trimis Dumnezeu apă vie din izvorul Siloamului. De aceea s-a numit izvorul acesta Siloam, care se tâlcuieşte trimis. Şi în vremea lui Iezechia până a nu fi făcut puţurile şi fântânile, prin rugăciunea Isaiei a ieşit puţină apă, când era cetatea încercuită de vrăjmaşi, ca să nu piară cetatea din lipsa de apă, fiindcă era Ierusalimul înconjurat de cei de alt neam. Că întrebau vrăjmaşii, de unde aveau iudeii apă să bea. Şi fiind înştiinţaţi că din izvorul Siloamului, au îngrădit cetatea de au încercuit-o şi au străjuit Siloamul. Deci când veneau iudeii cu Isaia, fără de veste izbucnea apa. Drept aceea şi până astăzi fără de veste izvorăşte. Şi de vreme ce s-a făcut aceasta prin rugăciunea proorocului Isaia, pentru aceasta, spre pomenirea lui, şi poporul l-a îngropat cu osârdie şi cu cinste aproape de Siloam, ca să aibă şi după moartea lui prin mijlocul rugăciunilor sale îndulcirea apei.
Mormântul acestui prooroc se află aproape de mormintele regilor, din dosul mormintelor preoţilor, spre partea cea dinspre miazăzi a Ierusalimului. Căci regele Solomon a făcut mormântul lui David tatăl său, însemnând spre răsăritul Sionului, care are intrare de la Gavaon, departe de cetate douăzeci de stadii. Şi a făcut cale ocolită într-o parte şi într-alta, care are intrare neştiută de mulţi. Şi până astăzi este neştiută de cei mai mulţi dintre preoti, ca şi de tot poporul, căci acolo îşi ţinea regele aurul ce-i venea din Etiopia şi aromatele, adică miresmele cele scumpe. Şi de vreme ce regele Iezechia a arătat taina lui David şi a lui Solomon preoţilor babilonieni, care văzând minunea ce s-a făcut în trupul bolii lui, că s-a întors soarele înapoi cu zece ceasuri, şi minunându-se pentru aceasta, au mers ca să vadă, de vreme ce Iezechia a făcut aceasta de a spurcat oasele părinţilor săi, a blestemat Dumnezeu să fie neamul lui spre robie vrăjmaşilor săi. Şi l-a făcut fără de rod din ziua aceea.
Proorocul Isaia era la arătarea trupului astfel: avea barba lungă şi ascuţită, şi se apropia a ajunge cu vârsta la bătrâneţe. Şi se face pomenirea lui în biserica sfântului mucenic Lavrentie, unde au fost aşezate mai pe urmă şi moaştele lui, după ce mai întâi au fost aduse în Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Hristofor.

Sfântul Hristofor a trăit pe vremea împăratului Deciu, la anii două sute cincizeci. Acesta era un tânăr mercenar barbar, ajuns împreună cu alţi ostaşi într-un oraş din Răsărit unde au supus la chinuri pe toţi creştinii ce i-au găsit. Deşi mare cât un uriaş la statură şi foarte urât la faţă, lui Reprove (căci aşa îi era numele înainte) i s-a făcut milă de aceşti oameni. Dar neputând să grăiască pe limba lor, s-a rugat lui Dumnezeu, şi a fost trimis la el îngerul Domnului, zicându-i: "Reprove, îmbărbătează-te!" Şi cum a atins îngerul buzele lui, a grăit el slobod. Şi intrând în cetate, a înfruntat pe cei ce prigoneau pe creştini, şi erau rătăciţi pentru cele deşarte, de socoteau că cele fără de suflet sunt zei. Pentru aceasta a fost bătut de un oarecare Vachie, către care răspunzând zicea că este oprit de porunca lui Hristos; dar de şi-ar da pornire mâniei, nu i-ar sta înainte nici Vachie, nici puterea împăratului lui, ca o nimica şi putredă fiind. Deci a trimis împăratul la dânsul două sute de slujitori, din pricina chipului lui îngrozitor şi înfricoşător, şi din pricina puterii lui nestăpânite şi nebiruite. Aceşti slujitori îl găsiră având în mână un toiag, care toiag cu minune dumnezeiască a odrăslit; şi mergând la împăratul, pe cale împuţinându-se pâinile slujitorilor, rugându-se el lui Dumnezeu le-a adăugat şi altele, de hrană, de care minune mare slujitorii spăimântându-se au crezut în Mântuitorul Hristos, şi mergând la Antiohia au fost botezaţi împreună cu sfântul Hristofor, de către sfântul sfinţitul mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, care în loc de Reprove, l-a numit Hristofor.
Deci stând înaintea judecăţii împăratului, şi văzându-l împăratul şi îngrozindu-se, a căzut pe spate cu faţa în sus. Şi iarăşi venindu-şi în fire, socoti să-l amăgească cu vicleşug şi să-l îmblânzească cu momelile, şi cu încetul să-l facă să se despartă de Mântuitorul Hristos, însă nu pe faţă. Pentru aceea îi adusese înainte două femei frumoase la faţă, însă desfrânate şi gata spre stricăciune şi foarte ştiutoare în a înfierbânta şi a întărâta la porniri şi la pofte nestăpânite şi turbate pe bărbaţii tineri; dintre acestea una se chema Calinica şi cealaltă Achilina. Şi le-a poruncit să intre la dânsul, şi să se meşteşugească în tot chipul, ca să se împrietenească cu dânsul şi el să le îndrăgească încât să-l despartă de credinţa Mântuitorului Hristos, şi să aducă jertfă la idoli. Însă sfântul învăţându-le, le-a îndepărtat de slujirea idolească. Şi stând ele înaintea împăratului şi mărturisind că sunt creştine, au fost date la cumplite chinuri, pe care răbdându-le au luat cununa muceniciei.
După aceea, aprinzându-se împăratul cu mânie mare a ocărât pe sfântul pentru chipul feţei lui cel ciudat; iar el răspunzând a numit pe împăratul vas primitor de lucrările diavolului, pentru că aceasta însemna numele lui Deciu. Deci împăratul a dat hotărârea ca celor două sute de slujitori ce au fost trimişi să prindă pe sfântul şi s-au botezat împreună cu dânsul, iar acum se închinau înaintea sfântului, să li se taie capetele. Iar pe sfântul Hristofor a poruncit să fie ţintuit cu piroane, pe un instrument de chinuire făcut din aramă, iar dedesubtul lui a fost aprins foc mare; dar sfântul şedea liniştit ca şi cum s-ar fi aflat în odihnă şi povestea nişte lucruri minunate, de mulţi necrezute, dar de cei credincioşi crezute şi bineprimite, zicând că vedea un om foarte mare şi preaînfrumuseţat, îmbrăcat în veşminte albe, încât întuneca şi soarele cu strălucirea sa, pe al cărui cap se afla o cunună foarte strălucitoare şi că împrejurul lui erau ostaşi purtători de foc, care se luptau cu nişte negri grozavi pe care-i biruiau. Iar stăpânul acela înfricoşat cu mânie întorcându-se, a biruit şi a călcat toată puterea vrăjmaşului. Atunci popoarele auzind acestea şi văzând şi pe sfântul, că era păzit nevătămat de focul ce ardea sub dânsul, au crezut şi au trecut la credinţa în Mântuitorul Hristos, şi au scos pe sfântul din foc. Dar şi aceştia au fost tăiaţi de slugile împăratului, iar sfântul Hristofor a fost chinuit în alte multe chipuri, iar la sfârşit i-au tăiat capul.
Şi se face soborul lui la biserica sa ce este aproape de sfântul mucenic Polieuct, şi la sfântul marele mucenic Gheorghe ce se află la locul numit Chiparisio.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor două femei muceniţe, Calinica şi Achilina, ce au crezut prin sfântul mucenic Hristofor, care străpunse fiind cu frigări de la picioare până la umere, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Epimah şi Gordian.

Sfinţii aceştia mai sus arătaţi, Epimah şi Gordian, erau cu neamul din Roma. Dar fiindcă au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, au fost prinşi şi siliţi de către stăpânitorul cetăţii să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor, dar ei nu s-au înduplecat; de aceea au fost chinuiţi cu felurite chinuri, iar la sfârşit li s-au tăiat capetele, şi aşa au luat cununile nevoinţei. Soborul lor se săvârşeşte în biserica sfântului mucenic Stratonic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Nicolae cel nou din Vunena, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea mutării moaştelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Orice creştin poate să se facă mucenic pentru credinţă, în timpuri de prigoană, dar şi în timpuri de pace. Avva Atanasie zice:

«Chinuieşte-te de către conştiinţa ta, mori păcatului, omoară-ţi mădularele cele pămînteşti, şi vei fi mucenic după dorinţa ta. Mucenicii cei din vechime au stat împotriva împăraţilor şi cezarilor celor păgîni; tu însă stai împotriva împăratului păcatelor – adică a diavolului şi a cezarilor lui diavoleşti. Atunci erau temple păgîne şi idoli, împreună cu cei care le aduceau jertfe lor. Dar acum sînt cugetele cele idoleşti din inimi. Cel care este rob patimei curviei cu adevărat se închină idolului Afroditei. Cel care se mînie şi se înfurie se închină idolului lui Ares. Cel care este avar şi nu-i pasă de durerile şi nevoile celui de aproape se închină idolului lui Hermes. Dar dacă tu te înfrînezi de la toate aceste patimi, atunci tu i-ai răsturnat pe idoli, ai respins cugetele cele rele şi te-ai făcut mucenic pentru dreapta credinţă. »

Aşadar, creştinului celui rîvnitor de astăzi nu trebuie să-i pară rău că nu trăieşte în timpuri de prigoană a creştinismului. Căci fiece creştin, indiferent de epoca în care trăieşte, poate să se facă mucenic pentru Hristos şi pentru Evanghelia Lui.

Luare aminte

Să luăm aminte la Pogorîrea Duhului Sfînt Dumnezeu peste Sfinţii Apostoli:

• La cum toţi oamenii se minunau şi se mirau cînd priveau la Apostoli şi îi auzeau grăind în multe limbi;
• La cum unii râdeau pe socoteala lor, zicînd: „Iar alţii, batjocorindu-i, ziceau că sînt plini de must” (Fapte 2 : 13).

Predică

Despre blestemul omului care se încrede în om – „Aşa zice Domnul: «Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul»” (Ieremia 17:5).

Cînd omul se înstrăinează în inima lui de Dumnezeu, el atunci începe de obicei să se încreadă în oameni şi în sine însuşi, căci în cine altcineva să se încreadă din moment ce şi-a tăiat funia micii lui bărcuţe de corabia lui Dumnezeu care pînă atunci îl ducea?

Din moment ce s-a tăiat de la corabia lui Dumnezeu nu-i mai rămîne nimic de făcut decît să se încreadă în tăria propriei lui ambarcaţiuni sau în bărcile vecinilor. Slabă nădejde, dar singura care se pare că i-a mai rămas! Dar, o cerule şi pămîntule, de ce şi-a tăiat omul bărcuţa lui de la Corabia lui Dumnezeu?!

De ce oare se taie omul mereu de la singura şi marea lui    nădejde ? Oare ce cugete 1-au îndemnat pe om atunci cînd a hotărît el că este mai bine să navigheze singur pe valurile sălbatice ale mării decît să rămînă în siguranţa Corăbiei lui Dumnezeu, aproape de marginea veşmîntului Lui?

Oare cu cine s-a unit el, cu cine a făcut legămînt cînd s-a rupt de Dumnezeu şi a rupt legămîntul lui cu El?Oare cu cineva mai puternic decît Dumnezeu? O nebunie a nebuniilor şi rătăcire a rătăcirilor! Blestemat fie omul care se încrede în om. Dumnezeu a zis acestea o dată, iar oamenii le-au repetat pe acestea de mii şi zeci de mii de ori. Fiind dezamăgiţi de încrederea lor în oameni, ei au blestemat de zeci de mii de ori pe toţi cei care s-au încrezut în oameni. Dumnezeu a zis doar ceea ce oamenii înşişi au încercat pe pielea lor de-a lungul veacurilor şi ceea ce au mărturisit apoi neîncetat prin propria lor experienţă: cu adevărat, blestemat este omul care se încrede în om!

Fraţilor, de aceea să nu ne mai încredem decît în Dumnezeu, Care are corabie tare în furtună şi Care nu ne lasă niciodată la greu.

Să ne încredem numai şi numai în El, căci orice alt fel de încredere nu este decît înşelare drăcească.

În Tine ne încredem noi, Doamne, în Tine Cetatea noastră de apărare şi Scăparea noastră. Leagă-ne pre noi de Tine şi nu ne lăsa să ne rupem de Tine niciodată, chiar dacă noi, în nebunia noastră, am încerca să o facem. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!