• Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
Acest minunat sfînt s-a născut la
Antiohia la anul 522, în timpul domniei împăratului Iustin cel Bătrîn.
Tatăl lui a pierit într-un cutremur, iar el a rămas singur cu maica lui
Marta. În vîrstă de şase ani fiind, el a
intrat în pustie la un părinte îmbunătăţit pe nume loan, sub a cărui
grijă s-a dat celor mai aspre nevoinţe de postiri, privegheri şi
rugăciune, spre uimirea tuturor celor care îl vedeau. Stînd tare
împotriva celor mai cumplite ispitiri diavoleşti, el a luat mîngîiere şi
har mare de la Domnul nostru şi de la îngerii Lui. Stăpînul Hristos
însuşi a venit la el în forma unui tînăr preafrumos. După această
vedenie, marea dragoste de Hristos a început să ardă în inima lui
Simeon. El a petrecut mulţi ani pe stîlp rugîndu-se lui Dumnezeu şi cîntînd psalmi.
Sub călăuzirea lui Dumnezeu, el s-a retras într-un munte numit Minunat
de către însuşi Domnul. Din cauza numelui acestui munte, Simeon s-a
numit şi el „cel din Muntele Minunat.” Din
cauza marii lui iubiri faţă de Dumnezeu, lui i s-au dăruit de către El
daruri duhovniceşti mari şi minunate, cu care vindeca cele mai cumplite
boli, îmblînzea fiarele sălbatice, vedea la mari depărtări de loc, şi
pătrundea în inimile oamenilor. El, ieşindu-şi din trup, a suit
la ceruri şi a grăit cu îngerii; el a înspăimîntat şi a scos afară
demonii; el a proorocit; uneori trecea fără somn şi cîte treizeci de
zile; iar alteori trăia chiar şi mai mult decît atît fără hrană, căci
primea hrană cerească din mîinile îngerilor, întru el s-au împlinit
deplin cuvintele Domnului: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în
Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decît
acestea va face” (loan 14: 12). La anul Domnului 596, în vîrstă fiind de
şaptezeci şi cinci de ani, Sfîntul Simeon s-a înfăţişat înaintea
Stăpînului, spre a se bucura veşnic de vederea feţei lui Dumnezeu
împreună cu îngerii.
• Pomenirea Sfântului Mucenic
Meletie Stratilatul şi a celor 1218 de oşteni care cu femeile şi cu
pruncii lor împreună cu dînsul au mărturisit
Meletie a fost acuzat că a dărîmat o
capişte idolească în timpul domniei împăratului Antonin. Ţintuit de un
copac, Meletie şi-a dat sfintul lui suflet. Mulţi dintre soldaţii de sub
comanda lui, care refuzaseră să se lepede de Hristos Domnul, au luat
aceeaşi mucenicie ca şi el. Ei toţi au luat mucenicia cu cinste în
veacul al unsprezecelea, strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti ale
împărăţiei lui Hristos Dumnezeu.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Nichita Stâlpnicul
Tînăr fiind, Nichita a dus o viaţă plină
de păcate şi destrăbălări. Dar intrînd odată într-o biserică din
întîmplare, el a auzit cuvintele Prorocului Isaia: „Spălaţi-vă de
păcatele voastre şi vă curăţiţi!” (Isaia 1: 16). Aceste cuvinte s-au
înfipt adînc în inima lui Nichita şi au determinat schimbarea radicală a
vieţii lui. Astfel, Nichita şi-a lăsat casa, nevasta şi toate averile,
şi a intrat într-o mînăstire de lîngă Pereiaslavl, unde a dus o viaţă
grea de nevoinţe pînă la moartea lui. El
şi-a înfăşurat lanţuri în jurul trupului şi s-a închis într-o colibă de
pe vîrful unui stîlp, din care pricină s-a numit Stîlpnicul.
Dumnezeu i-a trimis lui har peste har, şi 1-a făcut puternic să vindece
oamenii care se aflau în tulburări şi în primejdii mari. El 1-a vindecat
pe cneazul Mihail Cernigov de paralizie. Nişte
răufăcători au observat lucirea lanţurilor de pe trupul lui şi, crezînd
că sînt de argint, 1-au pîndit, 1-au ucis într-o noapte, i-au luat
lanţurile şi 1-au dus cu ei. Aceasta s-a întîmplat în ziua a
şaisprezecea a lunii mai, în anul 1186. După moartea lui el s-a
înfăţişat în vis Bătrînului Simeon şi i-a poruncit ca lanţurile lui,
care între timp se aflaseră, să fie puse alături de trupului lui, în
mormînt.
Cântare de laudă la Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
Să-l slăvim pre Sfîntul Simeon cel din Muntele Minunat,
Căci el este slava Celui Preaînalt!
Cu rugăciunea, postirea şi de toată noaptea priveghere
El viata şi-a sfinţit şi s-a umplut de har,
De har din harul Duhului lui Dumnezeu.
Stăpînul cu har truda lui a răsplătit din belşug,
Cu har peste har în fapte şi cuvînt
Cu har curăţitor de diavoli
Şi de boli vindecător,
Cu har al străvederii adevărului tuturor inimilor,
Al străvederii tainelor din ceruri şi din oameni.
Din vîrsta copilăriei şi pînă la al vieţii capăt
El o jertfă a fost, plăcută şi binemiresmată.
Inima lui altar sfînt a fost
Al Domnului Dumnezeului Celui Viu,
Sanctuar de lumină al Duhului Sfînt.
Mintea lui puternic se ridica pînă la cele de sus,
Unde lucrurile credinţei aievea se văd.
Voia lui nebiruită către bine pleca,
Puternic întărită în Legea lui Dumnezeu.
Bogăţiile toate şi împărăţiile, ce sînt?
Scînteie fugară, ce se aprinde şi stinge!
Întreaga lume, pe lingă sfinţenia unui om, ce este?
O repede pieire, iar sfîntul este veşnic.
De vreun sfînt nu naşte, lumea-i ca şi smochinul Cel neroditor,
De nici un folos, mort şi inutil!
Să-l slăvim pre Sfîntul Simeon cel din Muntele Minunat,
Căci el este slava Celui Preaînalt!
Sinaxar 24 Mai
În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Simeon din Muntele cel minunat.
Acest
cuvios a trăit în zilele bătrânului Iustin, şi a fost născut în
Antiohia Siriei, din tatăl Ioan, care era din Edesa, şi din maica Marta,
fiind crescut în aceeaşi cetate a Antiohiei. Iar cele de aci înainte
toate lucrurile minunate se spune că unele s-au întâmplat, iar altele au
fost făcute de el, mai presus de om.Zămislirea lui din pântece s-a făcut prin rugăciune. Şi făcându-se de şase ani, el a defăimat toate cele de jos, s-a suit la munte şi îndată s-a obişnuit şi s-a deprins cu petrecerea cea grea şi cu răbdarea. Şi avea adesea dumnezeieşti vedenii şi îngereşti arătări, care-I îndreptau spre cele ce trebuia a face, îl învăţau cu deosebirea între cele bune şi intre cele rele, adică cele bune să aleagă şi de cele rele să fugă. Şi înfrângând cele ale trupului şi hrănindu-se nu cu omenească hrană, ci cu nemuritoare ce i se da de la cer, aşa a petrecut până la ieşirea din trup.
Acestea şi nespusa mulţime a minunilor, le arată mai pe larg istoria lui; atâta numai este vrednic să însemnăm, că lăsând lumea din tânără vârstă, s-a dăruit pe sine mânăstirii, la care a fost pogorât din munte, în care locuise şase ani mai înainte; iar de acolo suindu-se pe stâlp, a stat acolo ani optsprezece. Apoi mergând la Muntele minunat a petrecut zece ani, la un loc înalt de pietre seci. Şi suindu-se pe stâlpul cel mic a petrecut patruzeci şi cinci de ani, de i s-a făcut toată vremea vieţii lui ani optzeci şi cinci. Şi dintru aceştia şaptezeci şi nouă i-a săvârşit cu lupta şi răbdarea cea mai presus de firea omenească, şi adormind a fost mutat spre mărirea şi aşezarea îngerilor.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici
Meletie Stratilatul şi a celor împreună cu dânsul: Ioan, Ştefan,
Serapion Egipteanul şi Calinic vrăjitorul (magul); şi a celor
doisprezece comiţi şi tribuni, şi a celor trei femei: Marchiana, Paladia
şi Sosona şi a celor doi prunci: Chiriac şi Hristina, şi a tuturor
celor unsprezece mii două sute şi opt, care împreună cu dânşii au
mărturisit.
Tot în această zi, pomenirea sfantului Vincentiu de Lerins (sec. V).
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.
Deci, descoperind in varful muntelui, o manastire, al carui egumen era stalpnic, cu numele Ioan, a deprins, de la el, pravila vietii de stalpnic. Si, nadajduind tanarul Simeon sa urmeze parintelui sau, in priveghere necontenita, in rugaciune staruitoare si post neintrerupt, se trudea. Si se arata atat de bland, incat si fiarele cele salbatice veneau la el, fara teama, si il urmau, ca niste mielusei. Deci, a primit, de la Dumnezeu, putere, sa tamaduiasca toate bolile, cu rugaciunea. Si, tulburandu-se de neodihna, de vreme ce mult popor si-aducea bolnavii la el, a primit porunca sa mearga la Muntele Minunat, la un loc inalt, de pietre seci, unde a zidit o manastire, cu mainile celor tamaduiti si acolo se linistea. Si, fiind sfintit preot, in fiecare Duminica, dupa Liturghie, primea de la inger paine cereasca din care, gustand de trei ori, nu mai avea nevoie de nici o alta hrana pamanteasca.
Deci, la anul 526, dorind sa-si infranga toate pornirile trupului, prin trai aspru, s-a urcat si el in varful unui stalp. Si nu putea sta decat in picioare, sau rezemat de ingraditura ce-si facuse in jurul sau, sub cerul-descoperit si iarna si vara. Si niciodata, cat a fost pe stalp, n-a putut sa se culce, ci doar atipea putin si se ruga fara odihna. Si a trait, in aceasta lupta si rabdare, peste firea omeneasca, vreme de 66 de ani, iar toata vremea vietii lui a fost de optzeci si cinci de ani. Si-l cinsteau, cat a fost viu, toti crestinii, pentru viata lui plina de sfintenie, iar, raposand, a fost plans, atat de obstea calugarilor, cat si de multimea credinciosilor, care se impartasisera din multele lui daruri duhovnicesti si proslaveau pe Dumnezeu, pentru mutarea si asezarea lui in slava ingerilor.
Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre un calugar ce umbla prin carciumi..
Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre milostenie..
Atunci, egumenul s-a mahnit mult si le-a zis lor: "Sa faceti precum voiti." Deci, n-au dat grau, cum le era obieciul, in Sfanta Joi si in Sfanta Vineri. Iar, dupa aceea, la vremea sa, a mers chelarul la hambar si, deschizand usa, a vazut ca tot graul se mucezise si voiau, indata sa-l arunce pe tot in mare. Atunci, parintele egumen a zis: "Fratilor, cela ce trece cu vederea poruncile parintelui sau, unele ca acestea patimeste, fiind cuprins de boala neascultarii. Cinci sute de masuri de am fi impartit, la cei ce aveau trebuinta, si pe Parintele nostru Teodosie l-am fi impacat, cu ascultarea, si pe fratii nostri, cei saraci, i-am fi mangaiat. Iar acum am pierdut graul, ca la cinci mii de masuri, si mare paguba, in loc de folos, ne-am castigat noua si ne-am vatamat pe noi insine. Ca doua lucruri rele am facut: Unul, adica, fiindca porunca Parintelui nostru am calcat, iar, al doilea, ca nadejdea noastra nu am pus-o in Dumnezeu, ci in hambarele noastre. Deci, macar de acum, fratii mei, sa stim ca Dumnezeu este cel ce randuieste si poarta grija de toti oamenii si ca Sfantul Teodosie ne priveste pe noi, ca pe fiii sai, daca-i pazim poruncile.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem Sirul, despre smerita cugetare.
Cugetare
Sfîntul Apostol Pavel a zis: „Toate sînt
curate pentru cei curaţi” (Tit 1: 15). Hrana omului nu poate fi necurată
prin sine, deşi exită feluri de hrană care strînesc în om gînduri şi
dorinţe necurate. Minunatul sfînt Simeon Stîlpnicul s-a gîndit la aceste
lucruri într-o convorbire cu Bătrînul loan. Bătrînul loan a zis:
„Omul nu poate ca să facă hrana şi băutura necurate, căci Domnul zice în Sfînta Scriptură: Toate vi le-am dat ca şi iarba verde (Facerea 9: 3)”.
La acestea Sfântul Simeon a zis:
„Chiar dacă omul nu poate să facă necurată hrana sau băutura, totuşi ele pot da naştere în el la gînduri necurate care întunecă mintea; ele pot da rădăcină patimilor, care prind a se îngraşă, prefâcîndu-1 pe omul cel duhovnicesc întru unul trupesc, şi ţintuindu-i gîndurile de poftele cele materialnice”.
Oare nu este curată apa norilor ce curge
prin ploaie? Dar cînd cade prea multă ploaie, lanurile putrezesc. Tot
aşa, mîncărurile tari şi grase pot aduce destrămarea fiinţei
duhovniceşti şi morale a omului.
Luare aminte
Să luăm aminte la harul Duhului Sfînt Dumnezeu de la Taina Sfintei Mirungeri:
- La cum acel har mirunge întreg sufletul celui curăţit prin apele botezului de păcatul strămoşesc, cu bucuria înfierii;
- La cum acel har consfinţeşte omul în Credinţa lui Hristos şi îl pecetluieşte pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Predică
Despre iubirea lui Dumnezeu care s-a vărsat în inimile oamenilor – „Iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfînt, Cel dăruit nouă” (Romani 5: 5)
Iubirea înseamnă bucurie, şi ea mirunge inima omului cu bucurie. Fraţilor, iubirea înseamnă şi putere, care mirunge inima omului cu putere mare. Iubirea înseamnă pace, şi ea mirunge inima omului cu pace adîncă. Iar din putere, din bucurie şi din pace se naşte vitejia, căci iubirea mirunge inima omului întru vitejie nebiruită.
Iubirea lui Dumnezeu, precum mirul cel
înmiresmat, se varsă în inimile noastre nu altcumva decît prin Duhul
Sfînt, prin Duhul Cel Atotblînd şi Atotputernic. Deşi noi nu merităm cîtuşi de puţin aceasta, Duhul lui Dumnezeu se varsă peste noi:
iubirea lui Dumnezeu se varsă în inimile noastre prin Sfînta Taină a
Ungerii cu Sfîntul şi Marele Mir. Totuşi, noi cu trecerea timpului
începem să neglijăm şi să nesocotim această iubire, iar prin păcatele
noastre începem să ne înstrăinăm de Dumnezeu şi să cădem în boala
paraliziei sufleteşti. Iar Duhul Sfînt, nevoind să locuiască într-un vas
spurcat, Se îndepărtează din inimile noastre.
Cînd Duhul Sfînt Se îndepărtează din inimile noastre, atunci bucuria, puterea, pacea şi curajul, îndată se îndepărtează şi ele din inimile noastre.
Aşa se face că devenim trişti, slăbiţi, tulburaţi şi fricoşi. Dar
Duhul Cel Atotbun al lui Dumnezeu se îndepărtează doar de la noi, el nu
pleacă cu totul. El nu ne părăseşte cu totul, ci mai degrabă ne oferă,
ca unor bolnavi pe care îi îngrijeşte, medicamente mîntuitoare, care
sînt Taina Spovedaniei şi Taina Sfintei împărtăşiri. Cînd noi ne curăţim
astfel prin Tainele Spovedaniei şi Împărtăşaniei, atunci şi El, Duhul
Cel Sfînt al lui Dumnezeu vine din nou şi Se sălăşluieşte întru noi, iar
iubirea lui Dumnezeu se varsă iar în inimile noastre. Iată cum cădem,
şi ne ridicăm, şi iar cădem, şi iar ne ridicăm! Cînd cădem, Duhul lui
Dumnezeu stă lîngă noi şi ne ridică, dacă noi dorim aceasta. Iar cînd ne
ridicăm, Duhul lui Dumnezeu se sălăşluieşte întru noi din nou pînă
cînd, din păcătoşenia şi nesocotinţa noastră, iar cădem. Astfel, întru
această viaţă, noi ne facem pe rînd, iar şi iar, din cîmpuri mănoase –
sălbăticii înţelenite, din fii ai pocăinţei – fii risipitori şi curvari,
mereu din plinătate – goliciune, şi din lumină – întuneric.
O, Stăpâne Doamne Duhule Atotsfinte
al lui Dumnezeu, nu te îndepărta de la noi, nici atunci cînd Te voim pre
Tine, nici atunci cînd Te uităm pre Tine. Rămîi cu noi pururi, pînă la
ultima noastră suflare, şi mîntuieşte-ne pre noi întru veşnica viaţă.
Căci pre Tine Te lăudăm şi Ţie Îţi mulţumim în veci, Amin!
