Viaţa Sfântului Mucenic Timotei şi Mavra, soţia lui
Pe acesta văzându-1 ighemonul Arian, 1-a întrebat: „Cine eşti tu şi din ce rânduială faci parte?" Iar Timotei a răspuns: „Sunt creştin, citeţ al Bisericii lui Dumnezeu". Zis-a ighemonul către dânsul: „Oare numai tu singur nu ai auzit porunca împărătească care porunceşte că tot cel ce nu aduce jertfă zeilor va pieri rău?"
A răspuns Timotei: „Duhul lui Iisus Hristos petrece în mine; pentru aceea nu voi aduce jertfe zeilor voştri!" Zis-a ighemonul: „Au nu vezi uneltele de muncă puse împrejurul tău?" Răspuns-a Timotei: „Nici tu nu vezi pe îngerii lui Dumnezeu care mă întăresc pe mine". Zis-a ighemonul: „Dă-mi mie cărţile tale, ca să înţeleg puterea lor!" Răspuns-a Timotei: „Nebunule şi necunoscătorule desăvârşit; cine din oameni cândva îşi dă la moarte pe fiii săi? Oare nu ştii că acele cărţi cele scrise de mine sunt fiii mei şi, când citesc cărţile cele pentru Dumnezeu, îngerii Lui stau împrejurul meu?" Zis-a ighemonul: „Nici zeilor nu jertfeşti, nici cărţile nu voieşti să-mi arăţi, deci vezi să nu-ţi fie spre pedeapsă şi nu spre bine o îndrăzneală ca aceasta". Sfântul Timotei a răspuns: „Nu vreau să jertfesc şi nici cărţile nu vreau să le arăt păgânilor, pentru că sunt creştin!"
Atunci ighemonul, mâniindu-se, a poruncit să aducă două fiare ascuţite în chip de ţepi, înroşite în foc şi să le bage în amândouă urechile mucenicului. Şi îndată, din acea durere cumplită, i-au curs amândouă luminile ochilor. Şi i-au zis slujitorii mucenicului: „Iată, de vreme ce nu voieşti să jertfeşti, ţi-ai pierdut ochii!" Răspuns-a Sfântul Timotei: „Ochii trupului meu, care au văzut multe lucruri necuviincioase, au pătimit acum orbirea aceasta, iar cu ochii mântuirii, Domnul meu Iisus Hristos îmi luminează sufletul!"
Auzind ighemonul acestea, a poruncit ca, legându-i mâinile înapoi, să-i bage un lemn între dinţi; apoi să-1 spânzure cu capul în jos, legându-i o piatră grea de gramaji. Iar când slujitorii începeau să-i facă aceasta, mucenicul căutând spre cer, a zis: „Este Dumnezeu în cer şi este puternic să mă izbăvească pe mine din aceste munci". Şi grele au fost acele munci Sfântului Timotei! Iar slujitorii sfătuiau pe ighemon ca, prin milă, mai vârtos decât prin muncire, să se sârguiască a-1 pleca spre voia sa. Şi i-au spus lui că Timotei este mire, deoarece nu are mai mult de douăzeci de zile de când a făcut nunta, şi mireasa lui este foarte tânără. Deci îndată ighemonul a poruncit să o aducă şi pe ea înaintea sa şi a zis către dânsa: „Cum îţi este numele?" Ea a răspuns: „Mă numesc Mavra".
Zis-a ighemonul: „Mi-e jale de nenorocirea ta, că eşti tânără şi vei rămâne văduvă. Deci îţi poruncesc să te împodobeşti cu podoabe frumoase, să-ţi împleteşti părul, să te îmbraci cu haine alese şi, mergând la bărbatul tău, să-1 sfatuieşti să aducă jertfă zeilor, ca să nu fii cu adevărat văduvă aşa de tânără. Iar dacă îl vei îndupleca, vei lua de la noi multe daruri, aur şi argint". Deci, Mavra a făcut precum i-a poruncit ighemonul. S-a înfrumuseţat cu podoabele şi,cu hainele sale şi, mergând la bărbatul său, 1-a rugat mult să facă după voia ighemonului şi să se izbăvească pe sine de nişte munci ca acestea. Iar el nu putea să-i răspundă, având lemnul acela băgat în gură, care, ţinându-i-o deschisă, nu putea să o frnpreune şi să grăiască ceva. Şi întorcându-se Mavra la ighemon, 1-a rugat să poruncească să ia căluşul din gura mucenicului, ca să poată vorbi cu dânsa. Şi îndată a poruncit ighemonul ca să-i scoată acel căluş.
Şi mergând Mavra la Sfântul Timotei, a stat aproape de el. Dar, mirosind mucenicul miros din hainele Mavrei, fiind stropite cu aromate mirositoare, a strigat: „Unde este tatăl meu, preotul Picolpos?" Iar tatăl lui, care stătea nu departe între popor şi privea la pătimirea fiului său, s-a apropiat de dânsul şi a zis: „Ce voieşti, fericitul meu fiu?" Răspuns-a Timotei: „Te rog pe tine, tată, să faci un lucru bun, adică, luând oarecare petic, să-mi acoperi faţa ca să nu simt mirosurile cele vătămătoare de suflet, care ies din hainele femeieşti, pentru că acest miros este moarte, ce duce pe oameni la pierzare şi le găteşte gheena. Aceste mirosuri de arome sunt maică a poftei ajutătoare diavolului, vrăjmaşe sfinţilor şi urâciune drepţilor".
Iar după ce a tăcut sfântul, Mavra a zis către dânsul: „Iubite Timotei, pentru ce mă defăimezi aşa pe mine, care mai înainte nu te-am supărat cu nimic pe tine? Abia sunt douăzeci de zile de când ne-am luat şi încă nu-mi ştii obiceiurile mele, nici eu n-am cunoscut toate locurile casei tale. Atât de departe sunt de prihana cea părută, încât n-am schimbat cu altcineva vreun cuvânt şi nici la masă cu cineva n-am stat, iar acum plâng, văzându-te pe tine în munci, şi mă doare inima pentru tine. Fiind nevinovat, pătimeşti unele ca acestea, iar aceste pătimiri ale tale rănesc cu durere sufletul meu, că mă laşi văduvă aşa de tânără. Au doară te-ai îndatorat mult şi, neavând cu ce să te răscumperi de datorie, de bunăvoie te-ai dat la moarte, supărat fiind de datornici? Dacă este aşa, să vindem hainele noastre cele de mare preţ şi să plătim acea datorie. Iar dacă pentru dajdia poporului eşti ţinut în această primejdie şi nu ai cu ce plăti, iată, înaintea ta sunt toate podoabele mele de nuntă, aurul şi îmbrăcămintea de mireasă, vinde-le şi să plăteşti dajdia împărătească".
După nişte cuvinte ca acestea ale ei, a zis Sfântul Timotei către dânsa: „Mavro, sora mea, când te-am văzut pe tine cu ochii mei sufleteşti ieşind din casă, am văzut pe diavolul mergând la dreapta ta şi avea în mână o cheie cu care întorcea inima ta înapoi la lume". Zis-a Mavra: „Fratele meu, Timotei, eu pe tine te caut şi după aceasta, când te voi căuta, unde te voi afla? Şi dacă va veni sâmbăta sau duminica, cine va citi cărţile tale?"
A zis Sfântul Timotei către dânsa: „O, Mavro, lasă cele de puţină vreme şi deşarte ale acestei lumi şi vino împreună cu mine la această frumoasă nevoinţă, pentru care ne vom învrednici să luăm cununi de la Mântuitorul nostru Dumnezeu şi El ne va ierta toate păcatele noastre, ale celor ce de bunăvoie ne dăm la moarte pentru Dânsul". Mavra a zis: „Când veneam la tine, inima mea era plină de lumească împătimire; iar după ce ai început a vorbi cu mine, Duhul lui Dumnezeu a intrat în mine! Deci, să ştii, o, preaiubitul meu frate, că şi eu tot pe acelea le doresc, pe care tu le-ai iubit!" Grăit-a către dânsa Sfântul Timotei: „Dacă grăieşti adevărul, du-te de mustră pe ighemon pentru păgânătatea lui". Iar Mavra a răspuns: „Mă tem, fratele meu, ca nu cumva să mă înfricoşez, văzând mulţimea muncilor şi pe ighemon mâniindu-se şi nu voi putea suferi, fiind prea tânără, căci am numai şaptesprezece ani". Zis-a către dânsa Sfântul Timotei: „Nădăjduieşte spre Domnul nostru Iisus Hristos şi-ţi vor fi muncile ca untdelemnul vărsat pe trupul tău şi ca un duh de rouă în oasele tale, uşurându-ţi toate durerile!"
După aceea a început mucenicul a se ruga lui Dumnezeu pentru dânsa, astfel: „Dumnezeule al tuturor darurilor celor bune, Cel ce ai dat ajutor în foc celor trei tineri şi ai izbăvit pe Daniil din gurile leilor, proorocului prin prooroc i-ai trimis hrană, ai întărit pe Avacum în ducerea prânzului; şi nu numai în robie ai ajutat, ci şi în groapa leilor şi în cuptorul cel de foc ai mântuit pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, întru mărturia iubirii Tale de oameni, prin care din cei robiţi ai făcut prooroci şi mucenici; caută, Doamne, şi acum spre roaba Ta, Mavra, Cela ce ne-ai împreunat pe noi în însoţire, fă-ne nedespărţiţi pe noi în această nevoinţă şi să nu fim osebiţi din ceata sfinţilor Tăi mucenici. Ci ne dă nouă, ca pentru Tine să suferim muncile şi moartea cu bărbăţie şi să se ruşineze potrivnicii, neputând a ne despărţi pe noi de la întocmirea cea cu un suflet, pe care o avem în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine slava în veci. Amin".
Aşa rugându-se Sfântul Timotei lui Dumnezeu pentru soţia sa, Mavra, îndată fericita, pornindu-se cu Duhul Sfânt, a mers la ighemon şi, stând înaintea lui, a zis: „O, necuratule ighemon, argint şi aur te-ai făgăduit să-mi dai, vrând să pogori sufletul meu în pierzare, pentru că nimic mai mult nu doreşte inima ta, fără numai suflete omeneşti, cărora, dăruindu-le aur, vrei să le omori; dar cu amăgirile tale nu mă vei birui pe mine, căci, îmbrăcându-mă în armele Domnului meu Iisus Hristos, am stat înaintea ta". Iar ighemonul Arian a zis către ai săi: „Oare nu v-am spus mai dinainte de Timotei că este vrăjitor? Iată, a fermecat şi pe femeia sa, ca împreună cu dânsa, să ni se împotrivească nouă".
Apoi a zis către Mavra: „Oare şi tu ţi-ai ales mai bine moartea decât viaţa? Caută de vezi că te lipseşti de această dulce viaţă prin muncile cele amare. Au doară văzând mai înainte moartea bărbatului tău, gândindu-te la văduvia ta, ţi-ai ales să mori împreună cu dânsul? Nu te tulbura că vei fi văduvă, că te voi mărita cu un sutaş din cei mai bogaţi ai mei, ca să te desfătezi cu dânsul din dulceaţa vieţii acesteia şi să te veseleşti având bărbat mai de bun neam ca cel dintâi". Răspuns-a fericita Mavra: „De toate deşertăciunile lumeşti lepădându-mă, n-am trebuinţă de sutaşul tău! Şi îţi spun adevărul, că m-am însoţit cu Mirele ceresc Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spre Care nădăjduiesc fără îndoială. Iată, cu inimă vitează am stat înaintea ta, netemându-mă de nedreapta ta judecată!"
Iar ighemonul mâniindu-se, a poruncit să-i smulgă tot părul capului ei. Apoi a zis: „Iată, părul tău este smuls; deci, te sfătuiesc să jertfeşti zeilor, pentru ca să nu mai suferi şi alte munci grele ce te aşteaptă". Răspuns-a Mavra: „O, ighemoane, acum ştiu că Hristos al meu m-a primit, nepomenindu-mi păcatul cel din neştiinţă; că, ascultându-ţi sfatul tău cel viclean, mi-am împodobit părul spre amăgirea fericitului meu bărbat. Bine ai făcut, smulgându-mi părul acesta, că prin smulgerea lui s-a ridicat acel mare păcat de la mine, ca să nu fiu eu, cu podoaba părului, sminteală poporului ce stă împrejur şi se uită la această privelişte".
Auzind ighemonul acest răspuns al ei, s-a mâniat şi a poruncit să-i taie degetele de la mâini şi să le arunce departe. Iar Sfânta Mavra a zis: „Şi cu aceasta îmi faci un bine, luându-mi degetele, cu care puneam asupra-mi înşelătoarele împodobiri. Să ştii dar, că nu cunoşti acelea ce mi le faci mie; căci, iată, un al doilea păcat al meu ai făcut a se lua de la mine prin tăierea degetelor; drept aceea cu veselie stau înaintea ta, fiind gata la toate muncile poruncite de tine". Şi se mira ighemonul de acea răbdare a ei. Iar presbiterul, tatăl lui Timotei, stând acolo în priveliştea poporului aproape de Mavra şi, privind la nevoinţa ei, a zis încet către dânsa: „O, Mavro, buna mea fiică, cum ai răbdat tăierea degetelor tale?" Răspuns-a lui Sfânta Mavra: „Părinte, precum vezi pe un om într-o grădină smulgând din rădăcină verdeţurile şi lepădându-le, tot astfel şi eu priveam spre tăierea şi lepădarea degetelor mele şi nu simţeam nici o durere".
Iar Arian ighemonul a poruncit apoi la doisprezece ostaşi, să umple o căldare mare cu apă, să o fiarbă şi să arunce în ea pe Sfânta Mavra. După ce a fiert destul apa, încât clocotea ca un tunet, a aruncat în ea pe sfânta care a stat în mijloc nevătămată. Şi grăia către ighemon: „Iarăşi îţi mulţumesc, că ai poruncit să mă spăl şi să mă curăţ de păcatele mele cele făcute în lume, ca prin inimă curată să mă apropii de Dumnezeul meu şi să primesc cununa vieţii. Pentru că cele ce le pătimesc de la tine, îmi sunt mântuire la Hristos Domnul meu. însă foarte te-ai grăbit să mă arunci în această căldare, nefiind încă fiartă, pentru că apa din ea este foarte rece, şi nu simt căldură, precum nici pe celelalte munci nu le-am simţit".
Şi mâniindu-se ighemonul foarte, a început a se gândi că ostaşii, având milă de femeia aceea, au vărsat afară apa fiartă şi au turnat în locul ei apă rece, vrând ca astfel să păzească pe Mavra vie, ca s-o aibă spre pofta lor trupească. Deci, sărind de pe scaunul său, a alergat la căldare, vrând să ştie dacă era cu adevărat rece apa din căldare. Şi, apropiindu-se, a zis către sfântă: „Toarnă-mi puţină apă pe mâini, ca să ştiu dacă este rece!" Sfânta i-a zis: „Ea este atât de rece, încât nici căldura ei n-o simt. Iar de nu ai cu ce să înfierbânţi mai mult căldarea, apoi trimite la tatăl meu, care este lucrător de lemn, şi îţi va da un braţ de lemne, ca să aprinzi focul sub căldare". Iar acestea le zicea sfânta, ocărând pe ighemon. Deci, i-a turnat pe mâini apă fiartă din căldare şi, îndată, de fierbinţeala cea mare, atât i s-au ars mâinile, încât şi pielea i s-a zbârcit, răcnind foarte tare de durere şi cu mirare a strigat, zicând: „Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul Mavrei, că nu este altul afară de Acela, în Care se slăveşte aceasta".
Acestea zicând, a poruncit să elibereze pe sfânta. Dar mai înainte ca ea să fie liberă de judecată şi de muncă, diavolul iarăşi a intrat în inima ighemonului şi-1 îndemna să se împotrivească aceleia care, cu curată ştiinţă, avea credinţa cea bună către Dumnezeu. Deci, chemând pe muceniţă, i-a zis: „încetează, Mavro, să nădăjduieşti spre Hristos şi jertfeşte zeilor". Sfânta a răspuns: „Nu voi jertfi idolilor, pentru că am pe Domnul, Cel ce mă apără pe mine". Zis-a ighemonul: „Gura ta o voi umple cu cărbuni aprinşi, de nu vei jertfi". Sfânta a răspuns: „Nu înţelegi că cele ce le faci în nebunia ta, poruncind să-mi umple gura cu cărbuni aprinşi, mă curăţesc cu totul de păcatele cele făcute cu limba şi cu gura? Că şi Domnul meu, când lui Isaia proorocul i-a arătat slava Sa şi l-a făcut pe el să poată auzi cântările îngereşti, fiindcă era încă în păcate, vrând să-1 curăţească, a trimis la el pe unul din serafimi, având în mâini un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleştele din altar şi a atins cu cărbunele buzele proorocului, zicând:Iată, s-a atins acesta de buzele tale şi va şterge fărădelegile tale, iar păcatele tale le va curăţi! Şi dacă proorocul cu un cărbune a câştigat iertare de păcate, apoi, mă rog ţie ca nu numai gura mea s-o umpli de cărbuni aprinşi, ci şi faţa, capul şi peste tot trupul să pui cărbuni aprinşi şi să-1 arzi, ca să fiu bună mirosire a lui Hristos. Şi Dumnezeu, Care a curăţit altădată păcatele proorocului acela, să le curăţească şi pe ale mele".
Nişte cuvinte ca acestea auzindu-le ighemonul, s-a înspăimântat şi totodată s-a aprins de mânie şi a poruncit să aducă o făclie plină de pucioasă şi de smoală, ca să ardă pe muceniţă. Iar poporul care stătea împrejur, a strigat cu glas mare către ighemon, zicând: „Până când vei scorni munciri noi asupra acestei tinere fecioare? încetează de acum să te mânii, ighemoane, căci ne mirăm foarte de răbdarea ei". Iar Sfânta Mavra, întorcându-se către popor, a zis: „Fiecare din voi să-şi caute de lucrurile sale: bărbaţii să se îngrijească de lucrurile cele bărbăteşti, iar femeile să facă lucrurile lor cu curăţie şi cu blândeţe. Iar pentru mine nimeni să nu se îngrijească, pentru că eu n-am trebuinţă de nici un sprijin sau ajutor de la voi, căci Dumnezeu, spre Care nădăjduiesc, este sprijinitorul meu".
Viaţa Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici
S-a născut în 1821 la Bucureşti primind numele la botez de Ioan. Pe la
vârsta de 20 de ani intră ca vieţuitor la Mănăstirea Cernica, atras
fiind de viaţa isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea stareţului
Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de Irodion. Odată
tuns în monahism, tânărul monah Irodion conştientizează marea vocaţie
la care a fost chemat adăugând nevoinţă peste nevoinţă. Era foarte
iubitor de fraţi, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice
vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3-4 ceasuri pe noapte şi
făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoinţe devine foarte iubit
de toata obştea, impunând mult respect şi apreciere chiar şi faţă de
stareţul său.
În septembrie 1850 stareţul său Calinic este hirotonit episcop la
Râmnicu Vâlcea unde şi-a luat cu el mai mulţi ucenici pentru a-i fi spre
ajutor în refacerea episcopiei amintite ce era într-o vizibilă decădere.
Printre ucenicii luaţi este şi monahul Irodion pe care-l va detaşa pe
la sfârşitul anului 1851 la Schitul Lainici de pe Valea Jiului şi pe
care-l va hirotoni în diacon şi apoi în preot în anul 1853, numindu-l
ecleziarh. Iar în 1854 îl numeşte stareţ la schitul Lainici. Între
1854-1900 stareţul Irodion a păstorit 41 de ani acest schit cu mici
intermitenţe. A fost cel mai longeviv stareţ al schitului Lainici din
toate timpurile.
După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul, îşi ia ca
duhovnic pe ucenicul său Irodion, stareţul de la Lainici. Astfel
ucenicul îi devine duhovnic avei. Nu după mult timp, cucerindu-se de
evlavia sa, Sfântul Calinic îl va numi „Luceafărul de la Lainici”.
Simţea o mare uşurare, avea o aleasă încredere şi deosebită apreciere la
adresa stareţului Irodion.
Venea foarte des la Lainici Sfântul Calinic la povaţă şi spovadă. Se
cunoaşte faptul că spre sfarşitul vieţii avea la sufletul său acea
triadă de mănăstiri – Cernica, Frăsinei şi Lainici, la care ţinea foarte
mult şi pe care le susţinea în rugăciunile sale.
Cuviosul Irodion, ca toţi marii sfinţi, a avut foarte multe ispite din
partea confraţilor săi, dar el, formându-se în duhul isihast cernican,
le biruia cu smerenie şi
cu răbdare. Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulţeau ispitele,
călindu-se în ele precum aurul în foc. Acesta fiind paradoxul
sfinţeniei – suferinţa.
Foarte repede îşi duce faima atât în Oltenia cât şi dincolo de Carpaţi,
în Transilvania Imperiului Austo-Ungar. Devenise făcător de minuni din
viaţă. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi
radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor şi cele ale
înaintaşilor lor.
La un moment dat îi aduce îi aduce în dar, o femeie ce locuia în aceşti
munţi, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte
spunându-i ca nu-l primeşte deoarece nu-i de la capra ei.
- Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspăt.
- Nu, femeie, nu-l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat-o diavolului şi foarte des ai acest obicei rău. De aceea pentru ca ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog iartă-mă, dar nu-l primesc!
Vădită femeia fiind de păcat s-a întors acasă cu laptele cerându-şi iertare şi făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată.
Deci observăm cum stareţul Irodion era văzător cu duhul. Foarte multă lume se vindeca şi afla alinare de la el.
Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la
mutarea sa la Domnul, stareţul Teodosie Popescu, la insistenţele
ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere
epsicopului Râmnicului blagoslovenia pentru a-l dezgropa. Aceasta fiind o
foarte veche tradiţie monahală, care se păstrează mai ales în Muntele
Athos până azi ca la 7 ani de la moartea monahului se dezgroapă şi i se
face din nou slujba înmormântării.
Aşa s-a petrecut şi cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă
cu toţii au rămas surprinşi deoarece trupul era întreg şi neputrezit. Au
raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat:
„Aista mi-ai fost, Irodioane” (adica chiar aşa sfânt cu adevărat mi-ai
fost, Irodioane).
Însă, i-au făcut slujba înmormântării şi l-au pus în mormânt, deoarece
Lainiciul nu avea osuar sau gropniţă, cum aveau alte mănăstiri mai mari,
pentru a fi puse acolo. Cuviosul Irodion fiind în viaţă, a profeţit că
la câţiva ani de la mutarea sa la Domnul Lainiciul va fi pustiit. Ceea
ce s-a şi întâmplat în Primul Război Mondial. „Fiii mei, să ştiţi că
puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi,
însă, îngropaţi trupul şi nu uitaţi legămintele călugăreşti ce le-aţi
dat lui Hristos”
( Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).
( Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).
În acest război mondial ucenicul cuviosului Irodion, ieromonahul Iulian
Drăghicioiu este luat prizonier de către armatele germane, deportat în
Germania, unde a şi murit în lagăr ca martir. Fotografia părintelui
Iulian ne-a fost dăruită în anul 2008 de către o strănepoată de-a
dumnealui, socotind această descoperire ca o mare taină ce se vrea
desluşită.
La mormântul Părintelui Irodion se făceau minuni, se vindecau
demonizaţii şi se alungau duhurile necurate. Veneau oamenii atât din
Regat cât şi din Transilvania să-şi aline durerile şi suferinţele la
mormântul Cuviosului Irodion, unde se şi întâmplau.
În 1929 este numit stareţ la Lainici părintele Visarion Toia împreună
cu un grup de 6 monahi de la Frăsinei. Printre monahii veniţi cu
Părintele Visarion erau Calinic Cărăvan, următorul stareţ isihast
1952-1975, Părintele Nicodim Sachelarie, Gherontie Ghenoiu şi alţii.
La mormântul Cuviosului Irodion făcându-se multe minuni, vrăjmaşul
diavol sub masca evlaviei a îndemnat pe diverse persoane (probabil şi
monahale) să dezgroape mormântul şi să sustragă părticele din moaştele
cuviosului. De aceea părintele Visarion găsind această situaţie ingrată,
a dezgropat pentru a doua oară moaştele prin anii 1930 (prima fiind în
1907). Am putea numi aceasta ca o a doua aflare a moaştelor Cuviosului
Irodion. A pus moaştele într-un alt sicriu mai mic şi le-a îngropat la o
adâncime de 2,5 metri. La fundul gropii de 2 metri adâncime a săpat
altă gropniţă mai mică de 1,2/0,7 metri, a pus sfintele moaşte în acel
sicriu mai mic, le-a îngropat, a pus pământ normal peste ele iar la
adâncimea normală a unei gropi de 1,8 – 2 metri a presărat alte oseminte
de la alt părinte pentru a deruta pe toţi potenţialii viitori căutători
de sfinte moaşte. Toate acestea le-a făcut foarte tainic. Nu ştim dacă
următorul stareţ Calinic Cărăvan a ştiut această taină. Cert este că
celălalt stareţ de după părintele Calinic, părintele Caliopie 1975 –
1985 a făcut săpături ca să dezgroape sfintele moaşte prin 1985. A săpat
la 2 metri adâncimea unei gropi normale, a găsit acele oase puse la
derută, a astupat groapa şi a închis subiectul.
După 1990, cei care au rămas au fost învinuiţi, acuzaţi de diferite
persoane evlavioase că nu vor să dezgroape sfintele moaşte. Se ştia că
s-a încercat de către Părintele Caliopie în 1983 dar nu se putea spune
deoarece s-ar fi produs confuzie şi necredinţă. S-au răbdat toate acele
insulte şi s-a aşteptat momentul.
Mitropoliţii Olteniei de după 1990; Î.P.S. Nestor si Î.P.S. Teofan au
dorit să canonizeze pe Cuviosul Irodion cercetându-i viaţa plină de
sfinţenie, însă probabil nu se împlinise numărul de rugăciuni.
Noul mitropolit al Olteniei Î.P.S. Irineu având evlavie specială la
Sfântul Calinic şi implicit la duhovnicul său Cuviosul Irodion a purces
la demararea procesului de canonizare (cercetare istorică şi dezgroparea
mormântului).
În ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile
şi cu rugaciune asiduă, însuşi mitropolitul Irineu împreună cu obştea
mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la 2 metri adâncime s-a
dat de acele oseminte străine.
A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toţi deznădejdea că nu
s-a găsit ceea ce se căuta. Î.P.S. Mitropolit a poruncit să se sape în
continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă spre surprinderea
tuturor s-a dat de un schelet întreg. Iniţial s-a crezut că acesta este
dar deznădejde. Era alt vieţuitor, aşa cum scria pe cărămida de sub
cap: „Mitrofan schimonahul 1864”.
Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă la
celălalt capăt al mormântului. La 2 metri adâncime s-a dat de alte
oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase.
Deznădejde şi dezamăgire i-a cuprins pe toţi. Deja se săpaseră 3
morminte la rând unul în capul celuilalt. Se făcuseră o groapă imensă de
6 metri lungime, 2 metri adâncime şi 1,5 metri lăţime. Toţi se rugau
cum puteau şi cum ştiau. Se pare că se năruia orice speranţă. La fundul
gropii centrale era pământul mai moale, s-a început evacuarea lui şi
spre surprindere, se întrezărea conturul unei alte gropi mai mici. Au
inceput să apară semne. S-a găsit la 2,1 metri adâncime un toc de bocanc
după care au început să apară cuie ce erau aproape descompuse de
rugină.
Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima
parte din sfintele moaşte. Aveau o culoare maronie-portocalie. În al
doilea rând erau nefireşti de uşoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al
treilea rând au început să emane un miros plăcut.
În cele din urmă s-a găsit şi cărămida cuviosului Irodion ce i-a fost pusă sub cap.
Astfel s-a descoperit marea comoară ascunsă intenţionat a doua oară
prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. S-a descoperit în parte marea
taină a Luceafărului de la Lainici. După 109 ani Sfântul Irodion se lasă
a fi descoperit pentru a treia oară. O putem numi a treia aflare a
moaştelor Sfântului Irodion de pe data de 10 aprilie 2009. De data
aceasta au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul
duhovnicesc al tuturor doritorilor şi al cinstitorilor sfinţilor din
ceruri.
Sfântul Calinic l-a numit pe cuviosul Irodion “Luceafărul de la
Lainici” deoarece cu adevărat a fost un mare luceafăr, un mare luminător
şi rugător. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanţului neo isihast
românesc din sec. XIX.
Neo isihasmul românesc începe la sfârşitul secolului al XVIII-lea prin
Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovschi Stareţul de la
Neamţ, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie
Dascălul, Sfântul Calinic de la Cernica şi continuă cu Sfântul Cuvios
Irodion, Stareţul de la Lainici.
Îi multumim Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Irodion pentru
că a acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre şi-l rugăm
fierbinte să mijlocească şi pentru noi înaintea Prea Sfintei Treimi.
Amin!
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Mavra
Viaţa şi destinul acestor doi mari şi
minunaţi mucenici, soţ şi soţie, este cu adevărat uimitoare. Din cauza
credinţei lor creştine ei au fost aduşi înaintea lui Arrianus,
guvernatorul Thebaidei, în timpul împărăţiei lui Diocleţian. Aceasta s-a
întîmplat la douăzeci de zile după cununia lor. Timotei era citeţ la
biserica locului în care trăiau. Guvernatorul 1-a întrebat: „Cine eşti,
care îţi este numele, cetatea.” La acestea Timotei a răspuns: „Eu sînt creştin şi sînt citeţ în Biserica lui Dumnezeu.”
Guvernatorul a continuat: „Oare nu vezi aceste instrumente de tortură
aşezate în jurul tău, şi care te aşteaptă?” Timotei a răspuns: „Dar tu, nu vezi toţi îngerii lui Dumnezeu care în jurul meu sînt şi mă întăresc?”
Guvernatorul a poruncit unui chinuitor să-i străpungă capul prin urechi
cu o vergea de fier, iar de durere, ochii mucenicului au ieşit în
afară. După aceea 1-au spînzurat cu capul în jos, băgîndu-i în gură un
căluş de lemn. Mavra, care se afla lîngă
el, era aproape ca leşinată de spaima torturilor lui, dar văzîndu-1 pe
soţul ei că nu se sperie, ci chiar el o încurajează, ea a păşit înaintea
judecătorului mărturisindu-şi cu glas mare credinţa.
Guvernatorul a pus să i se smulgă femeii perii capului, iar apoi
degetele mîinilor. După multe alte torturi bestiale, din care ar fi
pierit chiar de la început dacă nu i-ar fi apărat harul lui Dumnezeu, ei
au fost răstigniţi faţă în faţă. Ei au stat astfel răstigniţi,
păstrîndu-şi viaţa, timp de nouă zile. În tot acest timp au grăit unul
cu altul, întărindu-se. În ziua a zecea a răstignirii lor ei şi-au dat
sufletele în mîinile Stăpînului lor, pentru Care pînă la capăt moartea
pe cruce o au îndurat, făcîndu-se vrednici împărăţiei Lui. Ei au luat cu
cinste mucenicia pentru Hristos la anul 286.19
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Teodosie de la Lavra Peşterilor din Kiev
Încă din
tinerelele lui Teodosie a urît rîsul şi uşurătatea, şi a iubit mult
singurătatea, rugăciunea şi cugetările dumnezeieşti. Pentru
aceasta el era de multe ori ocărît de maica lui, şi mai mult decît
oricînd într-o zi, cînd a băgat de seamă că fiul ei este încins cu un
lanţ în jurul mijlocului, pe sub haine, care de la rană îi pătase cu
sînge cămaşa. Citind întru o bună zi în Sfînta Scriptură cuvintele:
„Cela ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decît pe Mine, nu este
vrednic de Mine” (Matei 10: 37), Teodosie a părăsit casa părinţilor lui
şi a scăpat la Mînăstirea Peşterilor din Kiev ca să afle sfat de la
Preacuviosul Antonie. Preacuviosul 1-a primit, şi la scurt timp după
aceea 1-a tuns monah. Cînd maica lui 1-a aflat şi i-a cerut să se
întoarcă acasă, el a sfătuit-o mult, şi a convins-o să primească
călugăria, lucru pe care maica 1-a şi făcut, intrînd într-o mînăstire de
femei. Teodosie repede a ajuns pildă
tuturor fraţilor întru toate nevoinţele: postiri, blîndeţe, bunătate,
făcîndu-se pentru aceasta foarte iubit de stareţul Antonie, care 1-a şi
aşezat egumen mînăstirii. În timpul egumeniei lui Teodosie frăţia
mînăstirii a sporit foarte mult, astfel încît s-au zidit multe chilii
şi mai multe biserici, în Mînăstirea Pecerska introducîndu-se pe de-a
întregul Pravila Mînăstirii Studiţilor din Constantinopol. Dumnezeu
a vărsat asupra lui Teodosie har din belşug datorită marii lui
feciorelnicii curate şi jertfitoare, marii lui rîvne pentru rugăciune,
marii lui iubirii pentru toţi fraţii şi tot omul. Astfel, acest bărbat
al lui Dumnezeu a luat putere asupra duhurilor necurate şi a început să
vindece bolile oamenilor, prorocind despre mulţi, împreună cu Sfîntul Antonie. Sfîntul acesta Preacuvios Teodosie este considerat întemeietorul şi organizatorul vieţii monahale în Rusia.
Sfîntul Teodosie a adormit cu pace la anul 1074. Sfintele lui moaşte
făcătoare de minuni se odihnesc alături de cele ale părintelui lui
duhovnicesc, Antonie.
Drept aceea, i-a poruncit dregatorul sa infatiseze cartile, din care citea crestinilor, invatandu-i, dar el n-a voit sa faca una ca aceasta, ci, inca, a raspuns dregatorului, ca el tine cartile ca pe niste copii ai sai si ca se intareste din ele si capata ajutor, cu puterea dumnezeiestilor cuvinte, scrise intr-insele si ca nimeni nu-si da de buna voie copiii la moarte. Deci, prigonitorul, maniindu-se de indrazneala lui Timotei, a dat porunca sa-l puna la grele chinuri. Si degraba, la porunca dregatorului, slujitorii i-au strapuns urechile lui Timotei cu fiare inrosite in foc, incat acesta si-a pierdut lumina ochilor, scurgandu-i-se ochii. I-au legat apoi gleznele la o roata si i-au pus o zabala in gura, iar, dupa aceea, spanzurandu-l cu capul in jos, i-au atarnat de grumazi o piatra grea, marindu-i astfel, si mai mult, durerea. Dar, neslabind el in credinta, la aceste chinuri, prigonitorii au crezut ca vor putea indupleca pe femeia lui sa slujeasca idolilor.
Iar ea, neascultand de ei, ci mai mult luand aminte la cele ce o invata Sfantul Timotei, sotul ei, a marturisit ca este crestina. Pentru aceasta i-au smuls parul capului, si i-au taiat toate degetele si au aruncat-o intr-un cazan cu apa clocotita, in care, nearzandu-se Sfanta, dregatorul gandea ca apa nu este clocotita si ca este apa rece. Si, cerand el sa i se toarne apa din cazan pe mana, indata i s-a jupuit pielea de pe mana. Si multe alte chinuri si rani au indurat Timotei si sotia sa, dar n-au incetat o clipa, a marturisi credinta lor in Hristos si a defaima paganeasca inchinare la idoli.
Deci, vanzadu-i tari in credinta, dregatorul a dat porunca sa fie rastigniti amandoi, unul in fata altuia. Si, dupa noua zile de chin si-au dat duhul, in ziua de trei mai. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant despre Sfantul Sisoie, cum a inviat un mort, numai prin cuvant.
Si a cazut cu fiul sau, ca si cum i-ar face metanie, ca sa fie binecuvantat de staret. Si, sculandu-se, tatal a lasat copilul la picioarele batranului si a iesit afara din chilie. Iar batranul, socotind ca ii face metanie, a zis copilului: "Iesi afara, scoala", ca nu stia ca este mort. Si, indata, s-a sculat si a iesit. Si vazandu-l pe el tatal sau s-a inspaimantat si, intrand s-a inchinat batranului si i-a spus lui minunea. Si, auzind batranul s-a mahnit, ca nu voia sa se stie aceasta. Iar ucenicul lui i-a poruncit tatalui sa nu spuna nimanui, pana la sfarsitul zilelor staretului.
Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Teodor Studitul, ca sa luam aminte la noi insine si sa fugim de locurile pierzatoare.
Ia aminte, tu, ascultatorule, fugi de locurile si de naravurile, cele pierzatoare ale pacatului. Pune-ti canon si pune straja ochilor, auzului, mirosului si gustarii, pipairii, mancarii si bauturii si somnului, ca sa nu ramai cufundat in viforul patimilor. Insa, si aceasta, se cuvine sa cunoastem, ca cela ce inoata in marea cea smintita, acela, fara de voie, este supus la furtuni si la intreitele valuri, iar cel ce trece marea gandurilor, acela stapan este si al furtunii si al alinarii. Ca, daca leapada cu barbatie gandurile cele necuviincioase, se umple de alinarea si are Duhul Sfant impreuna-calator, precum se istoriseste despre Sfantul Arsenie cel Mare, in Pateric. Iar cela ce are simtirile slabite, iar poftele salasuiesc in el, ca niste izvoare, acela insusi ridica vifor rau intru sine. Unul ca acesta, daca nu-si va linisti si domoli degraba gandurile care-l invalmasesc, acela va ajunge sa zica cuvantul cel jalnic: "Venit-am intru adancurile marii si viforul meu m-a scufundat pe mine."
Deci, sa punem capetenie duhul si sa nu lasam pe cel mai rau sa-l traga in jos pe cel mai bun, ci, sa stapaneasca duhul si el sa duca pe cel mai rau catre cele mai bune si mai inalte. Oare, nu stiti ce a lucrat pacatul? Au n-a adus el moartea in lume? Au n-a stricat el tot pamantul? Au n-a umplut el lumea de morminte, din veac si pana acum? Fiindca nestricacios era omul inainte de calcarea poruncii si nici o rautate nu avea inceput, atata vreme cat cel intai-zidit a petrecut neclintit si neschimbat intru porunca cea data lui. Acesta, adica pacatul, era pricinuitor muncilor celor vesnice. Acesta este si arderea focului celui nestins al gheenei, acesta este mancarea si roaderea viermelui celui neadormit. Acesta, pe omul cel ce era intru cinste, l-a facut sa se asemene cu dobitoacele cele fara de minte.
Deci, de vreme ce intr-acest fel atat de pierzator si de moarte aducator este pacatul, se cuvine sa fugim de dansul, fratilor, cu toata puterea, si fapta cea buna sa, o alegem si sa o imbratisam. Ca fapta buna, pe oameni ii arata ca ingerii si impotriva mortii se ridica si dracilor se impotriveste, si, impotriva stapanitorilor lumii acesteia, salta si dantuieste, iar, mai pe urma, Imparatia Cerurilor o daruieste, pe care, sa dea Dumnezeu ca, noi toti, sa o dobandim, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava si stapanirea, impreuna cu Parintele cel fara de inceput si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sinaxar 3 Mai
În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa.
Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind
anagnost, învăţa poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea
luându-şi femeie pe Mavra, şi nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile,
a fost pârât, şi l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei. Acesta i-a
poruncit să-şi aducă cărţile pe care le citea creştinilor, el însă n-a
voit să facă aceasta, ci încă a zis guvernatorului că el îşi ţine
cărţile în loc de copii, şi cu acestea se întăreşte şi de îngeri este
păzit, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieştilor cuvinte
ce erau scrise în cărţi; şi că nimeni nu-şi va da de bunăvoie copiii săi
spre moarte. Pentru aceasta i-au băgat prin urechi piroane de fier
arse, din care i s-au vătămat luminile ochilor, şi i s-au scurs. După
aceea îi legară gleznele la o roată i-au pus o zăbală în gură, şi l-au
spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră de grumaji. Dar
neslăbindu-se el cu aceste chinuri, a gândit guvernatorul să amăgească
pe femeia lui, Mavra, şi a luat-o cu amăgiri, zicându-i să se
împodobească şi să slujească idolilor. Iar ea nu a ascultat de dânsul,
ci mai vârtos ascultând ce o învăţa sfântul Timotei, soţul ei, ea a
mărturisit înaintea guvernatorului că este creştină. Atunci i-au smuls
părul capului şi i-au tăiat degetele şi au băgat-o în apă clocotită, în
care nefiind opărită sfânta, a crezut guvernatorul că apa nu este
clocotită şi a poruncit să i se toarne apă în mână. Atunci sfânta a luat
cu mâna ei apă din căldare şi turnându-i în mână s-a jupuit pielea de
pe mâna guvernatorului. Pentru aceasta au fost răstigniţi amândoi, şi
stând nouă zile răstigniţi, se învăţau unul pe altul să rabde chinurile,
şi se sfătuiau să nu slăbească, şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile
lui Dumnezeu.În vremea când se aflau sfinţii pe cruce, diavolul venind în vedenie la sfânta muceniţă Mavra, i-a dat un pahar de miere cu lapte, şi o îndemna să-l bea, iar ea cu rugăciunea sa l-a alungat; şi iarăşi a văzut cum a dus-o la o apă curgătoare, şi o îndemna să bea; dar ea zise: "Nu voi bea dintr-acestea, ci din paharul vieţii şi al nemuririi ce mi-a pregătit Hristos" - şi aşa a fost diavolul biruit şi s-a depărtat de la dânsa. Şi venind îngerul lui Dumnezeu la dânsa, a văzut sfânta că a dus-o la cer, şi luând-o de mână îi arătă un scaun, şi haină luminoasă peste dânsa şi o cunună, şi-i zise: "Acestea ţi s-au gătit ţie". După aceea a dus-o într-un loc mai înalt, şi iarăşi îi arătă alt scaun şi haină înfrumuseţată şi cunună, şi-i zise: "Acestea s-au gătit spre moştenire bărbatului tău. Iar osebirea locului însemnează că bărbatul tău a fost pricinuitor al mântuirii tale".
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Diodor şi Rodopian diaconul.
Aceştia au trăit în zilele aceleiaşi persecuţii a lui Diocleţian, iar
pentru credinţa în Hristos au suferit ocări multe şi chinuri şi bătăi,
la Afrodisia Cariei, în Asia Mică, mai apoi fiind ucişi cu pietre şi-au
dat sufletele lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, făcătorul de minuni, episcopul Argosului.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor douăzeci şi şapte de mucenici, care prin foc s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului
părintelui nostru Teodosie, egumenul Lavrei Grotelor din Kiev şi
începătorul monahismului de obşte în Rusia.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra
Timotei şi Mavra pe cruce stau răstigniţi,
Faţă în faţă.
Chipurile lor albe
De suferinţă, prin Domnul Hristos
Unul pe celălalt se privesc,
Mai bine decît prin ochii trupeşti.
Căci suferinţa lor pre ei i-a înălţat
Mai presus de toate.
Timotei grăieşte:
„ Mavra iubită, scumpa mea,
Sora mea, trupul tău fragil mai tare ca al meu doare!
Dar să nu te laşi, scumpa mea, sora mea, ci cu mine să stai în rugăciune!
Către Hristos al nostru
Gîndurile noastre să le ţintuim. „
Mavra răspunde:
„ Timoteie iubit, dragul meu,
Fratele meu, cu adevărat Duhul Domnului
Pe mine mă-ntăreşte.
Stăpînul Hristos durerea îmi alină,
Dar pe mine acum mă dor rănile tale cumplite,
O, slava mea, soţul meu iubit.
Dar încă puţin, dragul meu, dulcele meu frate,
Încă puţin, să îndurăm, să îndurăm pînă la capăt.
Din ghimpii suferinţelor noastre vor înflori trandafiri,
Iar pe tine te voi vedea binecuvîntat şi plin de slavă
Intre oştirile cereşti.
O, să îndurăm, să îndurăm cu bucurie, fără strigăt.
Să nu adormim de durere, scumpul meu,
Ci treji să fim;
Domnul poate veni în orice clipă
Să nu fim ruşinaţi, în mijlocul chinului nostru.
Iată văd cerurile deschizîndu-se,
Iată văd comorile negrăite pregătite nouă. „
Timotei către Mavra grăieşte:
„ O sora mea preaminunată,
O, Mireasa Domnului meu Hristos, muceniţă slăvită!
Pre Hristos Domnul îl slăvesc!
Pre El să-L slăvim Pentru marea Sa milă!
Iată El pe noi ne-a învrednicit de această moarte decît toate mai înaltă.
O, Slavă Ţie Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Celui Care pentru noi Te ai jertfit, Slavă Ţie!
Noi acum sufletele noastre
Intru ale Tale mîini le aşezăm. „
Cugetare
Avva loan cel Pitic i-a întrebat pe fraţi:
„Cine 1-a vîndut pre losif?”
Şi un frate a răspuns şi a zis:
„Fraţii lui.”
Iar bătrînul a zis:
„Nu fraţii lui, ci smerenia lui. Căci losif ar fi putut zice că fratele lor este, ar fi putut să strige, să se împotrivească, dar el a rămas tăcut. Deci cu adevărat smerenia lui 1-a vîndut. Iar după aceea, smerenia lui stăpîn al Egiptului 1-a făcut.”
Pe cînd noi ne apărăm tot timpul de
greutăţile cele exterioare, trimise nouă de către Dumnezeu, sau de El
îngăduite, cărora ar trebui de fapt ne predăm, adică să le îndurăm cu
mulţumire şi fără murmur, supunîndu-ne voii Domnului. De aceea şi pierdem roadele bogate pe care le-am putea cîştiga dacă am îndura greutăţile cu smerenie şi pînă la capăt. Avva Pimen zice cu mare înţelepciune:
„Noi am lepădat jugul cel blînd şi sarcina cea uşoară, adică, certarea de sine; şi ne-am luat asupră-ne jugul cel greu şi sarcina cea greu de purtat a îndreptăţirii de sine.”
Dar creştinul cel adevărat ştie să
accepte orice greutate sau dificultate a vieţii ca plată pentru păcatele
de acum sau de demult, căutînd în toate să împlinească cu credinţă voia
Domnului şi aşteptînd cu nădejde răsplătirile cele de la sfirşit.
Să luăm aminte la Domnul Hristos Cel Care S-a înălţat la cer:
- La cum El Şi-a început lucrarea Sa mîntuitoare pe pămînt ca un lucrător obişnuit şi smerit;
- La cum El Şi-a desăvîrşit lucrarea Sa mîntuitoare pe pămînt prin slăvită şi minunata Sa înălţare la ceruri.
Predică
Despre cum se vor ruşina închinătorii la idoli
– „Cum furul cînd este prins se ruşinează, aşa se va ruşina şi casa lui
Israil şi poporul şi regii lui şi căpeteniile lui şi prorocii lui şi
preoţii lui, căci au zis lemnului: „ Tu eşti tatăl meu!” Şi pietrei i-au
grăit: „ Tu m-ai născut”, şi nu şi-au întors spre Mine faţa, ci
spatele, iar la vreme de nevoie vor zice: „Scoală-te şi ne izbăveşte!”
(Ieremia 2: 2627)
Cu adevărat cu toţii se vor ruşina, fraţilor, cei care nu văd dincolo de lemn şi de piatră şi care în ignoranţa lor spun că omul este tăcut numai din materii vegetale şi minerale şi deci împărtăşeşte soarta vegetalelor şi mineralelor.
Ei stau întorşi cu spatele la Ziditor şi nu sînt în stare să vadă nimic
altceva decît zidirea, uitîndu-L pe Ziditorul, şi zicînd că nici nu
există nimic decît zidirea, că eventual ea e ziditorul. Ei zic că
natura a creat şi a dat naştere omului, şi că de aceea omul trebuie să i
se supună ei, fiind mai mic decît ea, un sclav care se ţine de poalele
naturii, o verigă oarecare, sclavă lanţului naturii, şi un mort în
groapa tuturor morţilor naturii.
Toţi aceştia care vorbesc şi gîndesc astfel sînt daţi de ruşine atunci cînd în ceasul de cumpănă al necazurilor vieţii încep să strige către Dumnezeu: Scoală-te şi ne izbăveşte! Dar de ce strigă ei către Dumnezeu Scoală-te! ca şi cînd Dumnezeu ar dormi? Căci Dumnezeu nu stă nicicînd lungit, ci veşnic în picioare: veşnic în picioare şi gata să vină în ajutorul orişicui îl cheamă, cu umilinţă şi cu credinţă, în ajutorul lui.
Dar cei
care sînt înamoraţi de lemn şi de piatră şi care nu nădăjduiesc
niciodată decît în propriile lor forţe, în propriul lor ajutor, aceştia
L-au alungat din vieţile lor, dărîmînd locul de cinste din inimile lor
pe care trebuia să şadă El. Şi aceştia mai îndrăznesc totuşi să strige
la vremea necazlui Scoală-te! Dar Domnul este blînd, El se scoală şi
vine în ajutorul oricărui om care se pocăieşte.
Să se pocăiască păcătosul cu adevărat şi, aruncînd departe dragostea lui de păcate să se întoarcă la Dumnezeu cu iubire, iar Domnul îi va ajuta lui. Să se întoarcă cu spatele la lemnul cel mort şi la piatra cea nesimţitoare, iar cu faţa să se întoarcă către Dumnezeul Cel Viu, iar Domnul Cel pururea viu îl va mîntui.
Căci Atotputernicul nu este răzbunător, nici a zidit El vreodată omul pentru moarte, ci 1-a zidit pentru viaţă.
O fraţilor, să nu căutăm prosteşte ajutorul la cele neajutorate, şi nici viaţa la cele neînsufleţite. Ci să ne întoarcem cu capetele către Făcătorul Cel Viu, Carele ne-a dăruit nouă o faţă mult mai strălucitoare decît a dăruit feţei pămîntului.
Să ne întoarcem de la întunericul soarelui apune către lumina soarelui răsare, căci aceasta este calea mîntuirii. Dar să ne grăbim, fraţilor, mai înainte ca să ne-ajungă ceasul cînd lumina ultimei noastre zile pe acest pămînt se va cufunda în întunericul apusului.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase
Carele Te-ai înălţat la ceruri, înalţă într-acolo şi minţile noastre, şi
le curăţeşte pre ele şi le despovărează pre ele de greutatea
pămîntului, o, Purtătorule de Lumină, Doamne! Căci Ţie se cuvinte toată
slava şi mulţumirea în veci, Amin!
