• Pomenirea Sfântului Sfinţit
Mucenic Patrichie, Episcopul Prusei, şi a celor trei presbiteri împreună
cu dânsul: Acachie, Menandru şi Polien
Aceştia toţi au luat mucenicia pentru
Hristos în cetatea Prusei din Asia, în timpul împărăţiei lui Iulian
Apostatul. Iunius, trimisul imperial, i-a adus pe aceşti sfinţi la un
izvor de apă fierbinte şi 1-a întrebat pe Patrichie: „Cine a creat
aceste ape termale şi vindecătoare, dacă nu zeul nostru Esculap şi
ceilalţi cărora noi ne închinăm?” Sfîntul Patrichie a zis: „Zeii
voştri demoni sînt iar aceste ape, precum şi toate celelalte lucruri
din zidire, Hristos Domnul Dumnezeul nostru le-a creat, Căruia singur
noi cu evlavie ne închinăm„. Atunci trimisul a întrebat iar: „Şi
vă va scăpa pe voi Hristos al vostru, dacă vă voi arunca eu în această
apă clocotită?” Sfîntul a zis: „Dacă El
voieşte, puternic este El să ne păzească nevătămaţi şi întregi, măcar că
eu doresc ca în aceste ape să mi se despartă sufletul de trup şi veşnic
lîngă Hristos al meu să fiu. Ci facă-se Sfîntă Voia Lui, fără de care
nici un fir de păr nu se clinteşte din capul nici unui om„. Auzind acestea, trimisul a poruncit ca Patrichie să fie aruncat în apele clocotinde. Stropii
ei au sărit în toate părţile, rănindu-i şi opărindu-i pe mulţi din cei
de faţă, dar sfîntul, ale cărui buze se mişcau neîncetat la rugăciune,
se afla nevătămat, ca şi cum s-ar fi aflat într-o baie de apă bună.
Văzînd acestea, trimisul, puternic tulburat, s-a înfuriat sălbatic şi a
poruncit ca lui Patrichie şi celor trei presbiteri împreună cu dînsul
să li se taie capetele cu un topor. Nevinovaţii următori ai lui Hristos
au mers la tăiere cu rugăciunea pe buze. Tăindu-li-se capetele pe butuc,
sufletele lor s-au înălţat la ceruri, în împărăţia Luminii lui Hristos,
unde domnesc veşnic.
• Pomenirea Sfântului Ioan, Episcopul Goţilor
Ioan a fost episcop în Georgia, dar
atunci cînd Hanul tătar al Georgiei a început să-i schingiuiască pe
creştini, timp de patru ani el a plecat ca să locuiască printre goţii din Basarabia de astăzi.
Dioceza goţilor se întemeiase în timpul împăratului Constantin cel
Mare. Auzind de moartea Hanului, loan s-a reîntors în Georgia şi şia
păstorit turma cu rîvnă şi cu dragoste de Dumnezeu, înaintea morţii, el a
spus: „Peste patruzeci de zile voi sta la judecată cu hanul tătar”
adică, murind, Ioan va ajunge înaintea tronului lui Dumnezeu. Aşa s-a
şi întîmplat: în a patruzecea zi episcopul loan a murit şi s-a înfăţişat
înaintea Domnului. El a adormit cu pace în veacul al optulea.
• Pomenirea Sfântului Ioan, Cneazul Vologdei
Ioan acesta a fost făcător de minuni, temător de Dumnezeu şi om al tuturor virtuţilor încă din tinerețele lui.
El a fost aruncat în temniţă de unchiul lui, Cneazul Ivan Vasilievici,
împreună cu fratele lui Dimitri, şi acolo a rămas timp de treizeci şi
doi de ani. Înainte de a muri, loan a fost tuns monah primind numele de
Ignatie.
Cântare de laudă la Sfinţii Ioan şi Dimitri, cnejii Vologdei
Cneazul Ivan zace în temniţa neagră,
Împreună cu fratele lui Dimitri,pe care îl sfătuieşte:
„O, frate, păreri de rău să nu ai;
Inima cu ele nu-ţi obosi.
Căci credincioşilor creştini temniţa
Palat împărătesc trebuie să le fie.
De rău pe-al nostru unchi să nu-l vorbim,
Pe cel care ne-a aruncat, nevinovaţi fiind,
În închisoare.
Făr-a lui Dumnezeu îngăduinţă,
Cum crezi că aşa ceva ar fi putut să se întîmple
Ca două făpturi ale Lui
Să fie-aruncate-n întuneric?
Dacă unchiului nostru îi pasă doar de el,
Lui Dumnezeu însă de noi doi îi pasă,
De mîntuirea sufletelor noastre.
Omul iraţional caut-avantaj doar pentru el,
Dar Dumnezeu îi mîngîie cu daruri
Pe cei dispreţuiţi.
Domnului nostru milostiv
De întunericul temniţei nu-I este frică
Căci El preferă să petreacă mai curînd
Cu captivii,
Decît cu cei care se ţin puternici.
Să nu te mînii, fratele meu iubit,
Iar unchiului nostru să nu-i aduci reproşuri.
Dumnezeu Unul cunoaşte adevărul
Şi va judeca între noi.
Unchiul nostru are calea lui,
Iar a noastră e alta, şi întru aceea ne vom mîntui.
Lui Dumnezeu să ne închinăm,
Lui să-I aducem laudă!”
In acea vreme, s-a intamplat ca insusi dregatorul imparatesc al Bitiniei, Iuliu, s-a vindecat la aceste ape. Si nu s-a multumit numai cu jertfa de inchinare catre Esculap, ci a socotit sa sileasca si pe crestini sa cunoasca binefacerile acestui zeu pagan, intorcandu-i la cinstirea idolilor.
Deci, a fost adus episcopul Patrichie si i-a poruncit sa se lepede de Hristos si sa marturiseasca puterea zeului Esculap si, mergand in capiste, sa aduca jertfa si sa i se inchine, dupa obiceiul paganesc. Dar Patrichie raspunse, cu indrazneala, dregatorului, aratandu-i cat de desarta este credinta lui in puterea unui zeu fara de viata si infatisandu-i adevaratele pricini ale tamaduirilor, ce se savarsesc cu aceste ape, pe care Hristos, Dumnezeu cel viu, le-a facut pentru binele oamenilor, adunci cand a zidit lumea. Deci, maniindu-se tiranul, a zis cu glas aspru catre Petrichie: "Daca te-as arunca in mijlocul acestor ape fierbinti, pedepsind indrazneala ta de a defaima pe zei, crezi, oare, ca Hristos al tau te va scapa de la pierzanie?" Iar Patrichie a raspuns: "Hristos poate sa-mi pazeasca viata in mijlocul acestor ape, dar poate sa mi-o si ridice tot prin ele. Nici un fir de par din capul oamenilor nu se clinteste fara stirea Lui.
Spumegand, deci de manie, dregatorul a poruncit sa fie aruncat Patrichie in clocotul apelor, dar episcopul a iesit nevatamat, marturisind, si cu mai mare tarie, pe Hristos.
Drept aceea, a dat porunca sa li se taie capul cu toporul, atat lui Patrichie, cat si celor trei preoti, impreuna cu el: "Acachie, Menandru si Polien. Si, asa, a fost ucis Patrichie episcopul si cei trei preoti, la 19 mai, luand cununile de biruinta de la Hristos. Domnul nostru, Caruia I se cuvinte slava si cinste in veci. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant catre judecatori, ca sa judece cu dreptate.
De aceasta aducandu-ti aminte, teme-te si sa nu primesti clevetirile celor ce-ti soptesc in taina. Sa nu te iutesti asupra celui nevinovat, nici sa nu te aprinzi cu manie cand judeci. Pe sarac si pe vaduve sa nu-i nedreptatesti. Nici sa nu te mandresti cu dregatoria, stapanirii tale, ca de la Dumnezeu iti este data tie.
Sinaxar 19 Mai
În această lună, în ziua a nouăsprezecea
pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Patrichie, episcopul Prusei, şi
cei împreună cu el Acachie, Menandru şi Polien.
Dintre
aceştia, Patrichie episcopul Prusei, fiind pârât că credea în Hristos, a
stat de faţă înaintea eparhului Iulie, care căutând să-l facă să se
închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se
înfierbântă prin purtarea de grijă a zeilor şi sunt vărsate pentru
binele oamenilor. Iar sfântul mucenic i-a răspuns că întru-adevărat
pentru binele oamenilor izbucnesc apele cele fierbinţi, însă prin
puterea Domnului nostru Iisus, Care a rânduit două locuri: unul plin de
bunătăţi, în care se odihnesc drepţii, iar celălalt plin de întuneric şi
de foc, unde vor fi osândiţi păcătoşii după învierea cea din morţi ; şi
căuta sfântul să explice eparhului felul şi rostul acestei rânduieli
dumnezeieşti, însă eparhul a poruncit să fie aruncat în mijlocul
izbucnirilor de ape fierbinţi, care lui nimic nu i-au stricat ci mai
vârtos acelora ce l-au băgat. Atunci i s-a tăiat capul cu sabia împreună
cu Acachie şi Menandru şi Polien. Şi se face soborul lor în casa
preasfintei de Dumnezeu Născătoarei.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Memnon, făcătorul de minuni.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Dimitri Donskoi, Mare Cneaz al Moscovei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Arolot.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Chiriachi, care prin foc s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teotimi, care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Pildele lui Solomon.
Intru aceasta zi, cuvant pentru cei chemati la Imparatia cea cereasca.
Deci, pe toti ii cheama Imparatul, cu Inalta propovaduire, sa vie la nunta si sa se sature de bunatatile cele negraite. Insa, multi din cei chemati, neluand in seama chemarea, s-au lepadat; unul cu tarina, altul cu negutatoria, iar altul pentru femeia lui, de curand luata. Si asa s-au lipsit pe ei de stralucirea aceea si s-au instrainat. Apoi, altii au fost chemati la bucuria aceea. Iar, dupa ce s-a umplut masa imparateasca, a vazut acolo Imparatul un om, neavand haina de nunta, si a zis slugilor: "Legandu-l de maini si de picioare, aruncati-l pe el in intunericul cel din afara, unde va fi plangerea si scrasnirea dintilor." Iar cei ce s-au lepadat de chemare sunt cei ce n-au primit credinta lui Hristos si cu slujirea idolilor s-au intunecat sau in eresuri au cazut sau in credinta fiind, cu pacate grele si-au intinat haina Sfantului Botez si fagaduintele credintei cele drepte le-a lepadat. Deci, izgoniti vor fi, cu adevarat, de Dumnezeu din vesnica bucurie."
Intru aceasta zi, cuvant al Cuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, despre rabdare.
Deci, lepadandu-se de lume, tanarul a intrat intre frati. Dar, dupa putini ani, a inceput a fi ispitit sa se intoarca in lume si, lasandu-si chilia sa, s-a dus la stapanul sau pentru a-i cere sfat. Si l-a primit barbatul acela pe fratele cu dragoste, o data si de doua ori. Iar, dupa a treia cercetare, fratele, lasand chipul fatarniciei, a aratat barbatului patima cea ascunsa in inima sa, zicand: "De vreme ce nu mai pot suferi jugul vietii monahicesti, te rog pe tine, doamne, primeste-ma pe mine, iarasi, la tine si sa ma ai pe mine dupa randuiala cea dintai, fiindca nadajduiesc sa port si mai multa nadejde, de lucrurile tale, decat odinioara. Ca auzisem, de la tine, ca si pe fiica ta vrei sa mi-o dai ca sotie." Iar barbatul acela a raspuns catre el: "Daca lui Dumnezeu nu i-ai pazit credinta, mie, cum poti sa mi-o pazesti?" Iar el, de cuvantul acesta ranindu-se, ca de un bici, s-a intors la chilia sa. Deci, sa nu ne ingreuiem, rabdand ostenelile, ca scris este: "Cei ce seamana cu lacrimi, cu bucurie vor secera." (Ps.125,5). Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cugetare
Marii ierarhi, Stîlpi ai Bisericii Ortodoxe, ştiau cum să îmbine blîndeţea şi fermitatea în caracterul lor: ei erau blînzi faţă de cei drepţi şi penitenţi, şi fermi faţă de criminalii care nu se pocăiau.
Într-o duminică, după Sfînta Liturghie,
Ţarul Ivan cel Groaznic s-a apropiat de Mitropolitul Filip ca să capete
binecuvîntare. Mitropolitul s-a prefăcut că nu-1 vede pe Ţar şi a privit
la Icoana Mîntuitorului. Aghiotantul Ţarului 1-a mustrat pe mitropolit
şi i-a zis: „Preafericirea ta, Ţarul îţi stă înainte, binecuvintează-l!”
Mitropolitul a privit la Ţar şi a zis:
„O, Ţare, teme-te de Judecata lui Dumnezeu. Iată aici noi aducem Domnului Jertfa Nesîngeroasă, iar în afara zidurilor bisericii se varsă valuri de sînge creştinesc! Au cîţi nevinovaţi nu suferă? Tu stai pe tron, dar nu uita că şi tu eşti om.”
Ţarul înfuriat i-a poruncit mitropolitului să-şi ţină gura, dar mitropolitul a continuat:
„Şi unde-mi mai este credinţa, dacă voi tăcea?”
Atunci cînd Ţarul a început să-1 ameninţe pe mitropolit, acesta a zis liniştit:
„Călător sînt eu şi oaspete pe acest pămînt, iar pentru adevăr viaţa mi-o pun în orice clipă.”
După un oarecare timp ticălosul ţar a pus ca mitropolitul să fie sugrumat, dar pe sfint el nu a putut să-1 sugrume.
Luare aminte
Să luăm aminte la Duhul Sfînt Dumnezeu, Cel Care insuflă înţelepciunea şi adevărul:
- La cum le-a inspirat El înţelepciune şi adevăr prorocilor, evangheliştilor şi apostolilor, care au scris Sfintele Scripturi sub insuflarea Lui;
- La cum le-a inspirat El înţelepciune şi adevăr Sfinţilor Părinţi, care au interpretat Sfintele Scripturi sub insuflarea şi călăuzirea Lui.
Predică
Despre oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu
– „Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcui din voia omului, ci
oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul
Sfânt” (II Petru 1:21).
Acest fapt este mărturisit de Sfintul Apostol Petru, el însuş un om sfînt al lui Dumnezeu, piatră a credinţei şi cavaler al Crucii. Ca om sfînt al lui Dumnezeu el a explicat, din experienţa propriei lui vieţi, cum au vorbit în vechime oamenii lui Dumnezeu, şi cum vorbesc ei şi astăzi: ei au vorbit şi vorbesc purtaţi fiind de Duhul Sfînt. Ei nu vorbeau niciodată din voia lor, sau după mintea lor, sau din amintirile lor, sau după speculaţiile minţii lor, sau din darul elocinţei pe care 1-ar fi avut; ci ei vorbeau purtaţi fiind de Duhul Sfînt, de la El şi prin El.
Înţelepciunea lui Dumnezeu curgea prin ei, iar adevărul lui Dumnezeu se dădea la iveală prin ei. Căci
Sfintele Scripturi nu s-au scris cu pana cea mincinoasă a cărturarilor
(Ieremia 8: 8), ci s-au scris de către robii şi aleşii Duhului Sfînt al
lui Dumnezeu. Nici nu s-au scris
Sfintele Scripturi de către scriitori profesionişti; ci ele s-au scris
de către sfinţii lui Dumnezeu, care au fost călăuziţi şi împinşi de
Duhul lui Dumnezeu ca să scrie. Deşi de multe ori ei nu voiau să
scrie, chiar revoltîndu-se împotriva scrisului uneori, ei totuşi
trebuiau să scrie, după cum ne mărturiseşte însuşi Sfîntul Prooroc
Ieremia: «De aceea mi-am zis: „Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai
grăi, în numele Lui!”.Dar iată era în inima mea ceva, ca un fel de foc
aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam să-l înfrînez şi n-am
putut» (Ieremia 20: 9).
O, fraţilor, Sfintele Scripturi nu de la oameni sînt, ci de la Dumnezeu. Ele nu sînt de pe pămînt, ci din cer. Nici de la trup nu sînt, ci sînt de la Duhul.
Cu adevărat de la Duhul Sfînt al lui
Dumnezeu sînt ele. Insuflaţi de înţelepciunea şi adevărul Duhului Sfînt,
aceşti oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au scris sfintele cărţi. Ei au
fost prooroci, evanghelişti, apostoli, părinţi, dascăli şi păstori.
O, Stăpîne Doamne Duhule Sfinte,
Duhul înţelepciunii şi al Adevărului, insuflă şi în noi suflarea Ta de
viaţă-făcătoare, ca să putem şi noi recunoaşte înţelepciunea şi adevărul
şi să le împlinim pre ele cu ajutorul Tău. Căci Ţie se cuvine toată
slava şi mulţumirea în veci, Amin!
