Icoana Maicii Domnului din Niceea (Nicene)
În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită cu mâinile întinse la
rugăciune, având în dreptul pântecelui o biserică. În biserică, pe Masa
Sfântului Altar se află un potir în care este Pruncul Hristos. În colțul
din stânga sus este zugrăvit Duhul Sfânt în chip de porumbel coborând
asupra Maicii Domnului.
Icoana Maicii Domnului „Nicene” (din Niceea) este prăznuită pe 28 mai.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni în anul 304.
În timp ce orașul Niceea (astăzi Iznik - oraș din nord-vestul Turciei) a
fost asediat de către armata lui Amir, un bărbat ce se numea
Constantin, a necinstit icoana Maicii Domnului. Acesta a aruncat cu o
piatră în icoana Fecioarei, după care a călcat-o în picioare.
În noaptea ce a urmat, Maica Domnului i s-a arătat în vis profanatorului icoanei Sale și i-a spus: Mi-ai adus o mare insultă! Această faptă a ta îți este spre pierzare. Aceste cuvinte ale Născătoarei de Dumnezeu nu l-au determinat pe Constantin să se pocăiască.
Pedeapsa lui a venit repede. Într-una din zile, pe când orașul era
atacat, în timpul luptei, Constantin a fost lovit pe neașteptate în cap
de o piatră, care l-a doborât, ucigându-l pe loc.
Istorisirea despre moartea acestui om, la scurt timp după ce lovise
icoana Maicii Domnului din Niceea, a fost menționată chiar și de Sfinții
Părinți prezenți la Primul Sinod Ecumenic (325), care au stabilit să se
cânte înaintea icoanei imnul: Pântecele Tău a devenit Masa Sfântului Altar, prin lucrarea Sfântului Duh…
În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită cu mâinile întinse la
rugăciune, având în dreptul pântecelui o biserică. În biserică, pe Masa
Sfântului Altar se află un potir în care este Pruncul Hristos. În colțul
din stânga sus este zugrăvit Duhul Sfânt în chip de porumbel coborând
asupra Maicii Domnului.
În unele copii ale icoanei, este zugrăvit chiar Mântuitorul Hristos trimițând Duhul Sfânt asupra Fecioarei Maria.
• Pomenirea Sfântului Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului
Acesta încă
din tinereţile lui s-a lepădat de toată deşertăciunea lumii şi s-a
retras în viaţa cea monahicească plină de nevoinţe duhovniceşti şi
trupeşti. Strălucind precum soarele în virtuţi, el a fost ridicat pe tronul de arhipăstor al Calcedonului. Ca
episcop, mare a fost milostenia lui faţă de necăjiţii vieţii, şi mare
grija lui pentru soarta orfanilor, a văduvelor, şi a săracilor.
Cînd răul Leon Armeanul a urcat pe tronul imperial de la Constantinopole
şi a început prigoana împotriva cinstirii sfintelor icoane, Nichita a
stat cu curaj împotriva lui, vădindu-l de păcat, explicînd ce înseamnă
sfintele icoane şi arătînd cît de mare şi de sfîntă este cinstirea lor.
Pentru aceasta el a îndurat toate umilirile, toate calomniile şi falsele
incriminări, şi temniţă grea. El la urmă a fost aruncat în surghiun
pentru mărturisirea credinţei lui, unde prin multe chinuri şi nevoinţe
s-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu spre a primi cununa slavei în
împărăţia Lui cea Sfîntă.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Heliconia
Heliconia s-a născut la Tesalonic şi a
primit o aleasă educaţie creştinească, întru toată evlavia. În timpul
domniei lui Gordian şi a lui Filip, ea s-a strămutat în Corint unde i-a
înfierat pe toţi cei care aduceau necuratele jertfe idolilor. Cînd
guvernatorul Perinus a silit-o să jertfească idolului lui Esculap,
această muceniţă a lui Hristos i-a zis: „Ascultă-mă
bine, guvernatorule! Roabă a lui Hristos sînt eu, iar pe acest Esculap
al tău, eu nu-1 cunosc. Aşadar, porunceşte pentru mine ce pofteşti„.
Pentru aceasta ea a fost adusă la judecată şi torturată cu sălbăticie.
Ea a fost aruncată în foc, dar din trupul ei a început să curgă pîrîu de
sînge, care a stins focul, iar ea a rămas vie. Ea a fost aruncată la
lei, dar leii nu s-au atins de trupul ei, ci mai curînd s-au gudurat în
jurul ei. Fiind dusă la templu cu gîndul că va jertfi idolilor, ea i-a
sfărîmat pe idoli la pămînt, şi prin aceasta 1-a făcut pe torţionar să
fie şi mai sălbatic. Pe cînd zăcea acoperită de răni în temniţă,
Mîntuitorul însuşi a venit la muceniţă Lui, înconjurat de Sfinţii
Arhangheli Mihail şi Gavriil. Stăpînul i-a vindecat ranele, a mîngîiat
duhul ei şi a întărit-o. După aceea ea a fost dusă la eşafod spre a fi
omorîtă prin tăierea capului. Mai înainte de a fi decapitată, Heliconia
şi-a ridicat în sus mîinile şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să o primească
pe ea în turma mieluşeilor celor cereşti ai Săi. Cînd şi-a săvîrşit
rugăciunea, s-a auzit un glas din cer: „Vino, fiică, şi primeşte cununa şi tronul tău!„.
Ea după aceasta a fost decapitată şi aşa a primit cununa slavei de la
Stăpînul, pentru Care cu dragoste s-a jertfit ca un mieluşel curat şi
nevinovat.
• Pomenirea Sfântului Ignatie de Rostov
Ca ierarh, el a păstorit turma lui
Hristos timp de douăzeci şi şase de ani, cu mare dragoste şi milostivire
de oameni. După ce a murit, şi pe cînd puneau trupul lui în biserică,
unii dintre cei de faţă 1-au văzut cum se înalţă din sicriu în văzduh,
pe deasupra bisericii, şi cum binecuvîntează poporul şi oraşul de la
acea înălţime. După aceea au văzut cum trupul lui se reîntoarce în
sicriu. Multe alte minuni s-au petrecut la mormîntul lui. El s-a
înfăţişat înaintea Domnului la anul 1288, în douăzeci şi opt de zile ale
lunii mai.
Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă Heliconia
Heliconia, viteaza muceniţă,
Cu sufletul curat şi la chip frumoasă,
Cuvîntul Unuia Dumnezeu vesteşte în idoleasca cetate Corint:
„O, corintenilor înşelaţi de întuneric, cu legături drăceşti legaţi,
Voi la lucruri vă închinaţi iar nu Unuia Singurului Celui Preaînalt!
Unul este Dumnezeu, iar idolii sînt legiune;
Unul este Dumnezeu, iar legiune sînt şi dracii.
Unul Dumnezeu este Făcătorul Cel Atotputernic;
El Chivernisitorul Cel Bun este al întregii zidiri.
El toate le-a facut cu cuvîntul
Şi susţine toate;
Fiecărei făpturi ce suflă pe pămînt
El i-a dat suflare de viaţă.
El mişcă toate cu înţelepciune şi putere;
El mîngîie toate cu dumnezeiască milă.
El Domn este al cerului şi al pămîntului;
Numai El singur vrednic este de închinare.
O, corintenilor bogaţi şi trufaşi!
De ce sînteţi atît de necredincioşi?!”
In vremea lui, s-a ivit in Biserica lupta impotriva Sfintelor icoane si se facuse dezbinare intre crestini. Unii pazeau credinta cea adevarata si aratau folosul icoanelor, ca unele ce ajuta invatatura credintei, luminand, cu chipurile zugravite pe icoane, viata Domnului si a Sfintilor. Altii, ziceau ca nu se cuvine a cinsti niste lemne cioplite si zugravite, ca aceasta seamana cu inchinarea paganilor la idoli. In zadar aratau crestinii intelepti ca dreptcredinciosul nu se inchina lemnului, ci Sfantului din Cer, al carui chip se afla zugravit pe icoana, precum un chip zugravit ne aduce aminte de un prieten. Ratacitii de la credinta socoteau Sfintele icoane afara din biserici, le sfaramau si le ardeau. Si insusi imparatul, din vremea aceea, Leon Armeanul, cazuse in ratacire si prigonea pe cinstitorii Sfintelor icoane.
In anii acestei prigoane, Cuviosul Nichita s-a dovedit aprig aparator al credintei statornicite de Sfintii Parinti, marturisind, pretutindeni, ca icoanele sunt vrednice de cinstirea crestinilor si ca alungarea lor din Biserica este o grea ratacire de la dreapta credinta. A fost scos din scaun, pentru ravna lui, si osardit la batjocura si la un indepartat surghiun, iar, dupa multe suferinte, izgoniri si chinuri, s-a mutat, cu bucurie, la Domnul, statornic in marturisirea lui pana la capat.
Sinaxar 28 Mai
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta pomenirea sfântului sfinţitulul mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului
părintelui nostru Nichita (Niceta) Mărturisitorul, episcopul
Calcedonului (sec. IX).
Acest
preacuvios Nichita, din pruncie iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume
şi de toate cele ce sunt în lume, şi făcea plăcere lui Dumnezeu prin
vieţuirea îmbunătăţită cu fapte. De aceea a fost ridicat în scaunul
arhieriei Calcedonului, pe care, stând ca o făclie în sfeşnic, strălucea
lumii şi înfrumuseţa Biserica lui Hristos. Şi era foarte milostiv către
săraci, hrănind pe cei flămânzi, îmbrăcând pe cei goi şi pe cei străini
primindu-i; şi era tată sărmanilor şi apărător văduvelor şi mingâietor
pentru cei scârbiţi. Şi fiind atunci luptă împotriva icoanelor sub
împăratul Leon Armeanul s-a arătat fidel mărturisitor al lui Hristos,
pentru că mult s-a luptat împotriva păgânătăţii, mustrând şi lepădând
cele neortodoxe, învăţând şi îndemnând pe toţi cu bună-cinste a se
închina icoanei lui Hristos şi a preacuratei dumnezeieştii Maicii Sale
şi ale tuturor sfintilor. Şi multe a pătimit de la acel rău-credinciosul
împărat şi de la cei de un cuget cu dânsul: izgoniri, batjocuri şi
chinuri, pentru dreapta credinţă; şi după mulţi ani şi după multe
trudiri muceniceşti, după ce cu săvârşită plăcere dumnezeiască s-a mutat
din acestea de aici, l-a preamărit pe el Dumnezeu în ceruri, înaintea
îngerilor Săi, şi pe pământ înaintea oamenilor. Pentru că prin
cinstitele lui moaşte se făceau minuni, şi se dădea tămăduiri tuturor
bolilor, pentru ca să fie Dumnezeu preaslăvit prin el, Care este
preamărit întru sfinţii Săi.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Eliconida.
Această sfintă a trăit pe vremea împăraţilor Gordian şi Filip, şi era
din cetatea Vitaliei. Şi a fost prinsă şi adusă la Perinie, ducele
Corintului, şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci mărturisind pe
Hristos Dumnezeu adevărat, a fost supusă la felurite şi grele chinuri;
dar scăpând din acestea a mers la capiştea idolilor şi prin rugăciune a
surpat la pământ idolul zeiţei Atena, a lui Die şi a lui Asclipie.După acestea luând stăpânIrea de la Perinie Iustin antipatul, a fost adusă muceniţa şi la acesta, şi neplecându-se a aduce jertfe idolilor, a fost supusă şi de acesta la grele chinuri, din care cu ajutorul Celui de sus, scăpând nevătămată a primit muceniţa moartea prin tăierea capului şi aşa purtătoare de cunună s-a suit la ceruri.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Crescent, Pavel şi Dioscorid.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Intelepciunea lui Solomon, pentru stapanitori (Cap. 6, 1-8).
Ca tot dregatorul, cel cu dreptate, are ingereasca si sfintita randuiala. Iar cel ce asupreste, cu nedreptate, se face pe sine sluga a satanei, ca puterea diavolului este in madularele lui. Pentru aceasta, infricosata si fara de veste pierzare va veni asupra lui si manie cumplita, de la Dumnezeu, va navali peste dansul, ca cel tare, cu strasnicie, va fi intrebat la Judecata.
Cugetare
Doar omul cel plin de trufie are îndrăzneala să traseze semnul egal între Hristos şi alţi oameni mari care au trăit pe pămînt.
Cu toate acestea, vădit este că oamenii
mari ai lumii sînt una, iar Hritos Domnul cu totul altceva, tot aşa cum
creaţia este una, iar Creatorul ei cu totul şi cu totul altceva. Hristos
nu este doar mare, ci El este Făcătorul şi Izvorul şi Inspiratorul
oricăror lucruri cu adevărat mari din istoria omenirii. Pe cînd îşi
trăia ultimii ani de viaţă în insula Sfînta Elena, în mizerie şi în
umilinţe, Napoleon, acest om de o măreţie trecătoare, a rostit următoarele cuvinte:
„Alexndru, Cezar, Hannibal, Ludovic al XIV-lea, cu tot geniul lor, nu sînt nimic. Ei au cucerit lumea, dar nu au putut să-şi cucerească măcar un singur prieten. Şi iată, Hristos strigă şi îndată generaţii întregi de oameni vin laolaltă legaţi printr-o dragoste frăţească mai puternică decît orice rudenie de sînge. Hristos aprinde flacăra iubirii care arde tot egoismul şi depăşeşte orice fel de dragoste de pe pămînt.”
Luare aminte
Să luăm aminte la Harul Duhului Sfînt Dumnezeu de la Sfînta Taină a Cununiei:
- La cum Harul, în timpul cununiei, cu dreptate sfinţeşte legătura fizică dintre două fiinţe umane, de dragul naşterii de prunci;
- La cum Harul uneşte, luminează şi întăreşte, prin iubire, unirea a două suflete: pe soţul cu soţia lui.
Predică
Despre puterea Tainei Cununiei – „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amîndoi un trup” (Facerea 2: 24).
Este voia lui Dumnezeu ca neamul omenesc
să crească şi să se înmulţească. Mijloacele prin care se lucrează
acestea au fost create de Domnul, întru a Sa dumnezeiască măiestrie.
Este taină dumnezeiască aceea că omul îşi lasă pe tatăl şi pe mama sa şi se uneşte cu femeia sa. Dar a-şi lăsa tată şi mamă nu înseamnă a-şi abandona tată şi mamă, ci înseamnă a deveni la rîndul său părinte.
Atunci cînd copiii devin părinţi, ei deja
nu mai sînt doar copiii, ci ei devin şi prietenii părinţilor lor.
Atunci cînd fiii cei uniţi prin sfînta taină a cununiei ajung să simtă
la rîndul lor durerile naşterii de fii, ei îşi respectă şi mai mult
părinţii.
Legătura cununiei nu îi scuteşte pe oameni de respectul şi ascultarea pe care o datorează în continuare părinţilor lor.
Porunca dintru început a lui Dumnezeu de
a-ţi cinsti părinţii trebuie respectată întru totul. Dar, potrivit
ciclului firesc al vieţii, omul îşi lasă pe tatăl şi pe mama sa şi
devine părinte el însuşi; el devine întemeietorul unui nou viitor în
timp ce părinţii lui pleacă, împlinindu-şi chemarea lor în lume. Totuşi
„lăsarea” părinţilor nu constă numai din aceasta. Prin o anume taină
nepătrunsă, omul se lipeşte de femeia lui şi se desprinde de părinţii
care i-au dat viaţă. Sfîntul Teodoret zice:
„Hristos însuşi L-a lăsat pre Tatăl Său Cel din ceruri şi S-a lipit de Biserica Lui.”
Fraţilor, cununia este o taină mare şi
minunată, una dintre cele mai mari taine ale planului lui Dumnezeu. O
nuntă cinstită şi neîntinată este covîrşită de sublim. O nuntă cinstită
şi neîntinată, întru frica de Dumnezeu, este vas al harului Duhului
Sfint.
Oricine spurcă nunta cu necurăţie huleşte împotriva Duhului Sfînt.
Oricine renunţă la nuntă pentru dragostea
împărăţiei lui Dumnezeu trebuie, într-un mod diferit, să se pregătească
a fi vas al Duhului Sfînt şi trebuie să se facă pe sine roditor în
tărîmul duhovnicesc, spre a nu fi tăiat şi aruncat în foc precum
smochinul neroditor.
O, Stăpîne Doamne Duhule Sfinte,
ajută celor cununaţi ca întru curăţenie, frică şi dragoste unul faţă de
celălalt să se facă asemenea Bisericii lui Dumnezeu, întru Care Tu cu
bucurie împărăteşti şi călăuzeşti toate spre binele tuturor. Căci Ţie se
cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
