7 mai – Arătarea semnului Sf. Cruci la Ierusalim; Sf. Mc. Acachie; Sf. Cuv. Părinți din Georgia Sfântul Nil Sorski; Sfântul Mucenic Codrat;

 

 

• Pomenirea semnului Cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer la Ierusalim, în zilele împăratului Constantin, fiul Marelui Constantin

În timpul împăratului Constanţius, fiul Sfîntului Constantin cel Mare, şi al Patriarhului Chiril al Ierusalimului, Cinstita Cruce s-a arătat pe cer la Ierusalim începînd de la ora 9 dimineaţa, întinzîndu-se de la Golgotha şi pînă la Muntele Măslinilor. Această Cruce era mai strălucitoare decît razele soarelui, şi mai frumoasă decît orice curcubeu. Toate popoarele din Ierusalim, credincioşi şi necredincioşi, şi-au lăsat lucrul lor şi au privit la această minune cerească şi dumnezeiască cu frică şi uimire mare. Mulţi necredincioşi s-au convertit la credinţa creştină şi mulţi arieni au lepădat necurata lor erezie, întorcîndu-se la Biserica Ortodoxă. Despre acest semn Patriarhul Chiril i-a scris în scrisoare împăratului Constanţius, care avea înclinaţii către arianism. Arătarea acestui semn s-a întmplat în ziua de 7 mai a anului 357. Astfel, această minune a arătat că Ortodoxia şi credinţa creştină nu sînt teoretizări lumeşti ale minţii celei omeneşti, ci ele sînt puterea lui Dumnezeu, arătată prin semne mari şi prin minuni.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Acachie

Sfintul Acachie a fost ofiţer în armata romană în timpul împărăţiei lui Maximian. Răspunzînd înaintea chinuitorilor pentru nădejdea lui în Hristos, el a zis că a primit-o de la scumpii şi credincioşii lui părinţi, şi de asemenea de la vederea aievea a celor multe minuni petrecute la moaştele sfinţilor Lui. Îndurînd cu vitejie uimitoare chinuri mari, la care a fost dat în cetatea Pyrrinthus din Tracia, mucenicul Acachie a fost adus la Bizanţ. Aici el a fost schingiuit şi mai bestial, fiind la urmă ucis prin tăierea capului. El a luat cu cinste cununa muceniciei şi s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale împăratului slavei la anul 303.

• Pomenirea Preacuvioşilor Sfinţi Părinţi din Georgia

În veacul al şaselea, la două sute de ani după ce Sfînta Nina luminătoarea Armeniei predicase Evanghelia în Georgia, s-a arătat lui loan, nevoitorului din Antiohia, însăşi Sfînta, Preacurata de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria. Ea i-a poruncit să îşi aleagă doisprezece ucenici şi să meargă în Georgia spre a întări acolo poporul în credinţa creştină. Nevoitorul loan antiohianul a pornit imediat la faptă, după această dumnezeiască arătare. Sosind în Georgia, aceşti sfinţi părinţi misionari au fost întîmpinaţi cu cinste de regele Georgiei şi de Catholicosul Eulalie, ei începînd imediat cu multă dumnezeiască rînvă predicarea lor. Poporul se aduna în jurul lor cu sutele, iar sfinţii îi povăţuiau în Sfînta credinţă cu înţelepciune mare şi cu mari minuni. Căpetenia acestor iubitori de Hristos părinţi era Sfîntul loan Zedazeni, iar numele ucenicilor lor sînt: Aviv, Antonie, David, Zenon, Tadeu, lesei, Isidor, losif, Mihail, Pyrrhus, Ştefan şi Şio. Cu rîvnă apostolică aceştia cu toţii au întărit credinţa creştină în Georgia, au întemeiat mînăstiri, şi au lăsat după ei mulţime de fii duhovniceşti care să ducă mai departe făclia credinţei şi lumina învăţăturii. Ei s-au învrednicit astfel de slavă mare în ceruri şi putere pe pămînt.

Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Acachie

Acachie, oşteanul Celui Preaînalt, se pregăteşte de moarte,

Cu sufletul binemiresmat de tămîia rugăciunii.

Păgînul judecător îl întreabă:

„De ce nu-i mîntuie Hristos pre credincioşi de aste chinuri?

De ce nu-i trăzneşte pe chinuitori,

Din moment ce îl numiţi Atotputernic?”

Mucenicul îi răspunde liniştit:

„Deoarece mult milostiv Stăpînul Hristos este, mult îndurat şi mult milosîrd.

El cu răbdare aşteaptă întoarcerea păcătosului,

Iar de la credincioşi, răbdare întru suferinţă.

Cum s-ar mai vedea milostivirea Lui,

Dacă îndată pe păcătoşi i-ar pedepsi?

Iar credincioşii cum ar mai da pe faţă puterea Lui

Dacă întru răbdare chinurile pentru El nu le-ar suferi?

Făclie luminoasă a răbdării-ntru chinuri cum ar mai străluci ei lumii?”

Zicînd acestea Acachie tăiat este,

Iar sufletul lui se sălăşluieşte în Rai.

Viața Sfântului Nil Sorski

Acest cuvios s-a născut în anul 1433, într-o familie aleasă, iubitoare de Hristos, din Moscova. Apoi, voind să ia jugul cel bun al nevoinţei, s-a făcut călugăr în mănăstirea Sfântul Chiril de la Lacul Alb. Apoi, s-a retras la linişte şi şi-a făcut o chilie din lemn, unde se nevoia ca un mare sihastru. Auzind de viaţa lui curată, mulţi tineri veneau la el şi se făceau călugări. Aşa a ajuns sihăstria aceea vestită în nordul Rusiei. De două ori pe săptămînă - miercurea şi sâmbăta seara - se adunau toţi fraţii, se făcea priveghere de toată noaptea, iar dimineaţa ascultau Sfânta Liturghie şi se împărtăşeau cu Preacuratele Taine, apoi iar se întorcea fiecare la chilia sa, cugetând la cele sfinte şi rugându-se neîncetat. Se hrăneau din lucru mâinilor, nu primeau pe mireni, mai ales femeile, şi evitau muncile agricole grele, vorbind neîncetat cu Hristos.

Aşa a devenit cunoscut Sfântul Nil în toată Rusia ca un mare părinte duhovnicesc.

În anul 1503, Cuviosul Nil a susţinut la Sinod să fie scutite mănăstirile de administrarea satelor şi a marilor terenuri agricole donate lor, care îndepărtează pe călugări de rugăciune şi de viaţa curată în Hristos. Dimpotrivă, el îndemna pe toţi la viaţă isihastă şi la practicarea rugăciunii neîncetate. Aceasta a tulburat multă vreme Biserica Ortodoxă din Rusia.

Cuviosul Nil s-a retras la bătrâneţe la mult iubita sa linişte, în sihăstria întemeiată de el, ce se chema Sorska, vestită în toată Rusia de nord, dedicându-şi ultimii ani de viaţă studierii Sfintei Scripturi şi scrierilor Sfinţilor Părinţi.

Văzându-se bătrân şi împovărat de zile şi-a alcătuit testamentul de înmormântare, în care scria, printre altele: "După moartea mea, aruncaţi trupul meu în loc pustiu ca să-l sfâşie animalele şi păsările cerului, căci a păcătuit aşa de mult împotriva lui Dumnezeu, că este întristat de înmormântarea mea...".

La 7 mai 1508 şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos, fiind plâns mult de ucenicii săi.

Cugetare

„Recunosc că datoria mea este mai mare, pentru că mie mi s-a iertat mai mult. Am fost chemat la preoţie din lumea magistraturii şi funcţiilor publice; de aceea mă arăt nerecunoscător dacă iubesc într-o măsură mai mică decît aceea în care am fost iertat.”

Acestea sînt cuvintele Sfîntului Ambrozie, care a fost chemat de Dumnezeu pe neaşteptate să-şi schimbe vocaţia şi, din judecător în tribunalele acestei lumi, să se facă arhiepiscop al Bisericii lui Hristos.

Prin aceste cuvinte sfîntul arată cu cît mai mare este vocaţia preoţească faţă de chemările cele lumeşti, cum a venit el la vocaţia preoţească prin chemarea lui Dumnezeu, şi cum el, cel chemat, datorează mulţumită veşnică lui Dumnezeu.

Toţi sfinţii au socotit datoria lor de mulţumire lui Dumnezeu ca fiind datoria lor principală. Neîncetata mulţumire lui Dumnezeu este sămînţa nobilă din care, în condiţiile în care este udată de lacrimile pocăinţei neîncetate, rodeşte cea mai frumoasă roadă: dragostea faţă de Dumnezeu.

Luna mai in 7 zile: pomenirea semnului cinstitei si de viata facatoarei Cruci a Domnului, ce s-a aratat pe cer, in Ierusalim.     Aratarea semnului Sfintei Cruci s-a intamplat, dupa moartea celui dintai imparat crestin, dreptcredinciosul si marele Constantin si, anume, pe vremea cand fiul sau Constantiu (337-361), luand imparatia, a primit totodata si rau credinciosul eres al lui Arie. Spre rusinarea ereticilor, care defaimau pe Hristos, si spre incredintarea si intarirea celor dreptcredinciosi, s-a facut, atunci, intr-adevar un semn minunat, in sfanta cetatea a Ierusalimului. Ca, in Duminica Cincizecimii, adica la pogorarea Sfantului Duh, sarbatoare care a cazut atunci, in anul 351, in ziua de 7 mai, la ceasul al treilea, s-a aratat pe cer semnul Sfintei Cruci a Domnului, stralucind cu o lumina negraita, mai mult decat soarele; si tot poporul il privea, minunandu-se, cu spaima mare.
    Acest semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfantului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru a fost rastignit, si s-a intins, ajungand pana la muntele Maslinilor, si se potrivea latimea crucii cu lungimea sa. Iar frumusetea ei era atat de impodobita, incat se asemana cu fata curcubeului, atragand privirea tuturor spre ea.
    Deci, toti cei ce aveau vreun lucru ii mainile lor, si cei ce erau, prin case, lasand toate, ieseau si priveau acest semn minunat.  Si, umplandu-se de frica si de bucurie, toata multimea Ierusalimului a alergat la sfanta biserica, cu mare umilinta si cu caldura sufletului, batrani si tineri, barbati si femei, copii si fecioare, straini si localnici, crestini si de alte credinte si toti, cu o gura, preamareau pe Hristos Dumnezeul nostru, pe Dumnezeul cel adevarat, pe facatorul minunilor celor mari. Atunci, necredinciosii s-au umplut de rusine, vazand cat este de mare puterea lui Hristos. Dumnezeul nostru, intru aratarea crucii celei dumnezeiesti, dovedind, astfel, cu fapta, ca este dreapta crestineasca credinta, adevarata si mantuitoare. Ca ea nu este alcatuita din intelepciune omeneasca, ci de la Duhul Sfant, fiind marturisita cu semne din cer si cu minuni.
    Din acest minunat semn, fericitul Chiril, episcopul Ierusalimului, a instiintat, prin scrisoare, pe imparatul Constantin, sfatuindu-l spre dreapta credinta, iar Sozomen, istoricul, a scris ca, din acea aratare a Crucii pe cer, multi pagani s-au incredintat si au venit la Hristos, primind Sfantul Botez si marturisind pe Hristos, Dumnezeul nostru, de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant.
    Iar noi, la aratarea acestul semn, marturisim puterea lui Hristos, cea nespusa, si-L preamarim cu laude, ca este Domnul Dumnezeul nostru si ne inchinam asternutului picioarelor Lui, adica Crucii Lui celei sfinte, rugand bunatatea Lui ca, la a doua si infricosatoarea venire a Lui, sa ne invredniceasca a vedea, si noi, cu bucurie si cu nadejdea mantuirii, semnul Fiului Omului. Crucea Lui cea sfanta si, cu ea, ca si cu o cheie, Domnul Hristos sa ne deschida si noua usile imparatiei Cerurilos, precum oarecand a deschis talharului Raiul, si, cu oile Lui cele binecuvantate, sa ne randuiasca si pe noi in veci. Amin.
 


Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Codrat si a celor impreuna cu dansul.     Acesta a trait in cetatea Nicomidiei, in zilele imparatilor Decius si Valerian. Si, pentru credinta in Hristos, a fost prins de pagani, impreuna cu altii multi si i-au dat pe ei in seama conducatorului cetatii. Deci, marturisind el cu indrazneala pe Hristos in fata dregatorului, l-au pus jos si l-au batut cu vine de bou uscate, incat s-a umplut pamantul de sange, apoi, a fost ferecat in lanturi si aruncat in temnita. Peste o vreme, a fost scos din temnita si adus in fata dregatorului, la Niceea; si a fost dat la chinuri si acolo, dar a ramas tare in credinta sa. Ba, vazand pe unii crestini intemnitati cu el, ca se clatina si stau gata sa aduca jertfa de inchinare idolilor pagani Codrat si-a uitat durerile si suferintele sale si le-a adus aminte, imbarbatandu-i, de suferintele lui Hristos si de frica judecatii lui Dumnezeu. Dar ei, prinzand curaj si intarire si ramanand neclintiti in credinta, au fost dati sa fie arsi de vii.
    Deci, Codrat a fost dus intr-un templu pagan, ca sa-l sileasca a jertfi idolilor, iar Sfantul, intrand in capistea aceea, a trantit la pamant pe toti idolii, care se aflau acolo, sfaramandu-i. Drept aceea, l-au spanzurat de maini si l-au strujit si, bagandu-l intr-un sac, din nou a fost batut cu vine de bou. Atunci, doi ostasi, Saturnin si Rufin, vazand suferintele Sfantului si marturisirea lui cea neincetata, ca este crestin, au crezut si ei in Hristos si indata au primit moartea prin taierea capetelor.
    Deci, a mers dregatorul la Apolonida si a luat cu el si pe Sfantul. Si, acolo, chinuitorii amestecand sare si otet, ii turnau peste rani si-l frecau cu gheme de par, arzandu-l cu fiare arse pe coaste. Iar cand a plecat la Emopoli, dregatorul l-a luat pe Sfantul eu el, intr-un car, ca nu mai putea sa umble. Si, ajungand acolo, l-au intins pe un gratar de fier, inrosit in foc, uns cu undelemn si cu smoala, si asa i-au dat foc. Apoi, i s-a taiat capul si si-a savarsit mucenicia.


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Petru Alexandrinul.     Cei ce dupa parerea lor alearga la nevointe cu durere muceniceasca, si sar singuri in cursele celor ce-i cauta, unii ca acestia, mai multe razboaie atata si partasi acelor razboaie se fac. Ei merg, adica, la durere, ca pentru numele lui Hristos, dar fara sa ia aminte la cuvantul Domnului, care ne invata: "Paziti-va, ca sa nu intrati in ispita." Iarasi, si la rugaciunea cea graita catre Tatal, spunem: "Nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau." De multe ori, Stapanul Hristos inca si pe Apostoli ii invata sa nu mearga cu indrazneala spre vrajmasii ce voiau sa-i prinda pe ei. Iar cand a venit vremea patimilor Lui, nu S-a dat singur pe Sine in mainile potrivnicilor, ci a asteptat pana ce au venit asupra Lui cu arme si cu garzi. Si le-a zis: "Ca la un talhar ati venit, cu arme si cu sabii, ca sa Ma prindeti." Si asa L-au dat pe El lui Pilat.
    Drept aceea, nu dupa intelesul cuvintelor Lui fac cei ce se arunca pe sine in ispita, ca intarindu-ne pe noi la ispite, zice: "Paziti-va pe voi, ca va vor duce in adunari, si in soboarele lor va vor bate." Ca a zis, va vor duce pe voi, iar nu, va veti da singuri. Si, zice la judecatori si la imparati veti fi dusi, pentru numele Meu, iar nu, singuri va veti duce, de vreme ce nu porunceste noua sa fugim din loc in loc, goniti fiind pentru numele Lui. Si iarasi zice: "De va vor goni pe voi din cetatea aceasta, sa fugiti in cealalta." Pentru ca nu voieste ca sa ne supunem de voia noastra in mana ajutatorilor diavolului, ca sa nu ne facem vinovati de atatarea la razboi. Si, iarasi, ii indeamna pe ucenici si, mai mult, ii si sileste, ca sa ne fereasca de lucrurile cele purtatoare de moarte si sa ne ia aminte a se pazi, zicandu-le: "Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita."
    Asa, intaiul Mucenic, Stefan, mergand pe urma acestei mucenicii, a fost rapit de calcatorii de lege in Ierusalim si a fost dus la adunare. Si, fiind batut pentru numele lui Hristos, se ruga zicand: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta." Si asa a proslavit pe Dumnezeu. Asa si Iacov a fost prins de Irod si, cu sabia, i-au taiat capul, asa, si Apostolul Petru, de multe ori a fost prins si inchis in temnita, iar, mai pe urma, l-au rastignit la Roma. Asemenea, si preainaltatul Pavel, de nenumarate ori fiind prins si primejdii suferind pana la moarte, multe a patimit; si, proslavindu-se intru acele multe goniri si necazuri, intru aceeasi cetate a Romei, cu sabia, capul lui i-au taiat. Ca, intru aceste patimiri, laudandu-se Pavel, zicea ca in Damasc, intr-o cosnita, peste zid, a fost eliberat noaptea si a scapat din mainile celor ce-l urmareau pe el. Ca lui ii era incredintata, mai intai, propovaduirea si invatatura cuvantului lui Dumnezeu catre neamuri, intru care avea sa intareasca pe frati, ca sa petreaca in credinta si sa le zica asa: "Prin multe suferinte trebuie sa intram in Imparatia lui Dumnezeu" (Fapte 14,22). Ca nu cauta voia sa, ci cauta, ca, pe cat mai multi, sa-i maintuiasca.
    Si multe sunt cele ce s-au facut dupa indreptarul aceasta. Si multe sunt cele ce s-au facut dupa indreptarul aceasta. Deci, precum zice Apostolul, sa-i primiti cum se cuvine pe cei ce invata.
 

Sinaxar 7 Mai

În această lună, în ziua a şaptea, se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin.

Sfanta cruce s-a aratat pe cer deasupra Ierusalimului in dimineata zilei de 7 mai, 351 in timpul domniei imparatului Constantiu, fiul Sfântului Constantin (praznuit in 21 mai).

In acea vreme, erezia arianismului conform careia Hristos a fost un simplu om si nu Dumnezeu, era cauza multor dispute si scindari in interiorul imperiului. Chiar si dupa primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, multi au fost atrasi de falsele invataturi iar ortodocsii s-au trezit in multe locuri in minoritate.

Constantiu, conducatorul partii estice a imperiului era adept convins al arianismului. Fratii sai, Constantin al II-lea si Constans, crestini ortodocsi evlaviosi, erau conducatorii partii de vest. Ambii au fost ucisi in doua batalii diferite prin anul 350, lasandu-l pe Constantiu sa domneasca singur. Tot in acel an, 350, Sfântul Chiril (praznuit in 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului si a inceput lupta acerba impotriva arianismului.

In luna mai a anului 351 a aparut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasa, care se intindea de la Golgota pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de aprox. 9 km, fiind pe cat de lunga pe atat de lata, stralucind mai tare decat soarele. O multime de oameni au iesit din casele lor si de la munca lor indreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu. Istoricul Sozomen scria ca aceasta minune a dus la convertirea multori pagani si iudei la crestinism.

S-a mai pastrat in timp si o epistola scrisa de Sf. Chiril adresata imparatului, in care ii descria fenomenul miraculos, mustrandu-l sa se alature credintei crestine. Sfanta Cruce a ramas pe cer timp de 7 zile. 

Minunea dumnezeiasca a Crucii deasupra Ierusalimului a intarit pe ortodcsi in credinta lor si a contribuit la intoarcerea multor arieni in sanul bisericii. Aceasta este si o reamintire a celei de-a doua veniri a Mantuitorului pe pamant cand "semnul Fiului se va arata pe cer" (Matei 24:30).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Acachie.

Acesta a trăit în zilele lui Maximian împăratul, şi era capadocian de neam, centurion în cohorta Martesienilor. Deci fiind adus înaintea tribunului Firmus, şi mărturisind numele lui Hristos, a fost chinuit foarte, şi apoi a fost trimis la alt judecător Vivian, care l-a dus şi cu alţii legaţi la Bizanţ. Şi chinuindu-l cu cumplite bătăi şi chinuri l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-se îngerii l-au făcut sănătos. După aceea alt judecător Falchian, a poruncit să i se taie capul. Şi se face soborul lui într-a sa sfântă mucenicie ce este în Eptascalon.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codrat, şi a celor împrennă cu dânsul.

Acesta a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele lui Deciu şi Valerian. Şi pentru credinţa în Hristos fiind prins cu alţi mulţi elini, au fost daţi pe seama judecătorului cetăţii, şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos şi l-au bătut cu vine de bou uscate. Şi umplând pământul de sânge, l-au băgat la lanţuri în temniţă. Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăşi. Şi văzând el pe oarecare ce erau cu dânsul că vor să jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu şi i-au întărit, până ce au fost arşi de judecător. Iar sfântul Codrat, intrând în capiştea idolilor, a sfărâmat pe toţi idolii ce erau în ea. Pentru aceea l-au spânzurat şi l-au strujit, şi băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou. Atunci Satornin şi Rufin, care au trecut la credinţa în Hristos, au fost spânzuraţi, strujiţi, şi li s-au tăiat capetele.
Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus şi pe sfântul; şi amestecând sare cu oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu ţesături de păr, arzându-l şi pe coaste cu fiare arse. Deci trecând locul ce se numeşte Rundacul şi sosind la Ermupolis au purtat şi pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble. Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală, şi apoi i-au tăiat capul. Şi aşa i s-a săvârşit mucenicia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei mai sus numiţi: Rufin şi Satornin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Psihaitul.

Acest fericit din tinereţe urmând obiceiurilor lui Ioan Botezătorul şi Ilie Tesviteanul, şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, a biruit bărbăteşte războaiele demonilor, curăţindu-şi mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor. Şi înduplecând pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, a uscat râurile eresurilor, închinându-se asemănării celei cinstite a Mântuitorului Hristos. Iar sfaturile păgânilor le-a surpat cu biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, şi a apărat legile şi predaniile părinteşti, nesocotind legile împărăteşti. Pentru care şi nevoindu-se cu tărie, în aceeaşi luptă ca sfinţi, a luat cununa asemănătoare, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, ca cel ce a luat de la Dumnezeu harul minunilor.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului mucenic Maxim.

Acest fericit propovăduind pe Hristos în privelişte, şi pe mulţi povăţuind spre dreapta credinţă, şi feluritele chinuri suferind, a fost la sfârşit ucis cu pietre, şi ca încununare pentru acestea, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea adormirii întru Domnul a sfântului Alexis Toth, marturisitor si aparator al Ortodoxiei în America.

Preacuviosul nostru parinte Alexis, aparatorul credintei ortodoxe si lucrator neobosit in via Domnului, s-a nascut in Austro-Ungaria in 18 martie 1854, intr-o familie saraca din regiunea Rusiei Carpatice. Ca multi altii din imperiul austro-ungar, familia Toth era de rit catolic rasaritean. Tatal si fratele lui Alexis erau preoti iar unchiul sau a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelenta educatie, invatand mai multe limbi straine, printre care rusa din regiunea carpatica, maghiara, rusa, germana, latina si citea in limba greaca. El s-a casatorit cu Rosalie Mihalich, fata unui preot si a fost hirotonit preot in 18 aprilie 1878, slujind ca al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp sotia sa a murit, dupa care a urmat si unicul lor fiu sa-l paraseasca, pierderi pe care sfântul le-a rabdat cu blândetea pe care o presupune starea de preot.
In mai 1879, Parintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov si administrator la Dioceza. Tot lui i s-a incredintat si conducerea unui orfelinat. La Seminarul din Presov Parintele Toth a predat Istoria Bisericii si Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult in viata pe care urma s-o traiasca in America. Sf. Alexis nu a ramas mult profesor si administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. In octombrie 1889 a fost ales pastor al Bisericii Unite din Minneapolis, Minnesota. La fel ca un alt Abraham, el si-a parasit tara si familia pentru a implini voia Domnului. (Gen 12:1).
La sosirea in America, parintele s-a prezentat autoritatii locale romano-catolice , arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu exista episcop al Bisericii Unite in America in acea vreme. Arhiepiscopul Ireland apartinea partidului catolicilor americani care erau adeptii "americanizarii" tuturor catolicilor romani. Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credinta obisnuita, obiceiuri si utilizarea limbii engleze in toate cele in afara de slujbele liturgice. Normal ca parohiile etnice si clerul de rit non-latin nu intrau in aceasta viziune. Astfel, cand parintele Toth si-a prezentat referintele arhiepiscopul l-a intampinat cu ostilitate, refuzând sa-l recunoasca pe Alexis ca preot catolic si nelasandu-l sa slujeasca in dioceza sa.
Ca istoric si profesor de lege canonica Parintele Toth isi cunostea drepturile in cadrul Bisericii Unite si nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului. In luna octombrie a anului 1890, a avut loc o sedinta cu 8 din cei 10 preoti ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Parintelui Toth. Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea in Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teama ca preotii si parohiile Bisericii Unite vor ingreuna asimilarea imigrantilor in cultura Americana. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat sa raspunda apelului de ajutor al preotilor.
Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale in care dadea ordin membrilor acestora sa nu participe la slujbele parintelui Toth si sa nu accepte serviciile preotesti ale acestuia. Asteptându-se sa fie deportat in orice moment, parintele Toth a explicat enoriasilor sai situatia, sugerand ideea reintoarcerii sale in Europa.
"Nu," au raspuns ei. Mai bine ne ducem la Episcopul Rusiei. De ce sa ne lasam calcati tot timpul de straini?" S-a decis sa se trimita o adresa consulului rus din San Francisco pentru a-i cere acestuia numele si adresa episcopului rus. Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l intalni personal pe Episcopul Vladimir; apoi in februarie 1891, parintele Toth si administratorul bisericii, Paul Podany, au mers si ei la intalnirea cu episcopul. Ca urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis in 25 martie 1891 si l-a primit pe parintele Toth si inca 361 de enoriasi in Biserica Ortodoxa a inaintasilor lor. Enoriasii au privit acest eveniment ca o noua victorie a ortodoxiei, bucurandu-se: "Slava lui Dumnezeu pentru multa Sa mila fata de noi!"
Initiativa a venit din partea poporului fara nici o influenta din afara. Biserica Ortodoxa Rusa nu a stiut de existenta imigrantilor Bisericii Unite Slave in America dar au raspuns pozitiv la petitia lor de a fi reuniti cu Biserica Ortodoxa.
Intoarcerea la biserica ortodoxa a Sf. Alexis si a parohiei sale a fost un exemplu incurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost ca lumânarea în sfeşnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turma poate fi asemanata cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată (Matei 13:33). Prin predicile sale hotarâte el a smuls radacinile tarelor care au crescut in graul adevaratei doctrinei, demascand falsele invataturi care i-au dus poporul in ratacire. Chiar daca nu a ezitat sa arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, parintele Alexis a avut grija sa le trezeasca enoriasilor sai vigilenta impotriva intolerantei. Scrierile sale si predicile sunt pline de admonestari referitoare la respectul fata de aproapele si la ideea de a nu judeca credinta altora.
Chiar daca a facut comentarii dure in corespondenta sa privata cu administratia bisericii, trebuie sa retinem ca acestea s-au facut pentru apararea Bisericii Ortodoxe si a Misiunii Americane de acuzatii nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decat Parintele Toth. Acesti opozanti pot fi caracterizati ca intoleranti, nepoliticosi, cu metode non-etice de amenintarea la adresa lui si a enoriasilor sai.
In mijlocul greutatilor, acest erald al teologiei Dumnezeiesti si a doctrinei fara cusur a izvorat scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiti, pline de sfaturi practice despre modul de traire ortodox. De exemplu, articolul sau "Cum ar trebui sa traim in America" pune accent pe educatie, curatie, sobrietate si prezenta copiilor in biserica duminica si in sarbatori. 

Desi parohia din Minneapolis a fost primita in Biserica ortodoxa in martie 1891, abia in iulie 1892 Sfantul Sinod al Rusiei a recunoscut si acceptat parohia in Dioceza Alaska si Insulele Aleutine. Rezolutia a ajuns in America numai in octombrie 1892. In acest timp ostilitatea religioasa si etnica impotriva noilor convertiti s-a facut bine simtita. Parintele Alexis a fost acuzat ca si-a vandut poporul carpato-rus si religia sa "moscovitilor" pentru bani.
In realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lunga perioada de timp, parohia sa fiind una din cele mai sarace. Pâna sa-i parvina salariul din Rusia, sfantul a trebuit sa lucreze la o brutarie pentru a se intretine. Chiar daca veniturile sale erau neinsemnate, el nu ezita sa faca pomeni celor saraci si cu nevoi. El si-a impartit banii cu alti clerici mai saraci ca el si a contribuit la ridicarea bisericilor si educatia din seminariile din Minneapolis. Nu-i pasa de viata lui, despre ce va manca si bea. (Matei, 6:25). Lasand toate cele in grija lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mantuitorului nostru care spunea " Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă" (Matei 6:33). Deci el a suportat durerile, necazurile si atacurile fizice cu rabdare si bucurie spirituala, amintindu-ne ca "Dumnezeirea este mai puternica ca toate" (Inteleptul Solomon 10:12).
Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon si Platon au recunoscut harul special al parintelui Toth, trimitandu-l de multe ori sa predice si sa invete poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicandu-le diferentele dintre ortodoxie, protestantism, romano-catolicism si uniatism, subliniind ca drumul spre mantuire este numai cu Biserica Ortodoxa.
La fel ca Iosua, "el si-a calauzit drept poporul spre convertire" (Sirah 49:2). El a ajutat formarea si convertirea a 17 parohii, plantand o vie a lui Hristos in America, imbogatindu-i roadele din ce in ce mai mult.  In 1909, anul binecuvantatei lui repauzari, mai multe mii de adepti ai Bisericii Unite Carpato-Ruse si Galiciene s-au intors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major in istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat sa contureze viitorul ortodoxiei in aceasta tara de-a lungul multor generatii ce aveau sa vina.
Cine poate sti lupta duhovniceasca a sfantului? Cine poate spune ce rugaciuni a ridicat din sufletul sau smerit catre Dumnezeu? Sfantul Alexis nu si-a arata niciodata in public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu in secret, cu lacrimi, smerenie si zdrobire de inima. Dumnezeu, Cel ce vede toate cate facem in ascuns, l-a rasplatit pe sfant (Matei 6:6). Este de neconceput ca Sf. Alexis sa-si poata duce la bun sfarsit munca sa de apostolat fara ca Dumnezeu sa-l fi binecuvantat si intarit pentru aceasta.
Eforturile Parintelui Toth au fost recunoscute in timpul vietii sale. El a primit in dar o mitra incrustata cu pietre pretioase din partea Sfantului Sinod precum si Ordinul Sfantul Vladimir si al Sfintei Ana de la Tarul Nicolae al II-lea pentru serviciile deosebite si devotamentul fata de Dumnezeu si tara. In 1907 a fost printre candidatii la scaunul episcopal, insa nu a acceptat onoarea, motivand cu smerenie ca o astfel de demnitate ar trebui sa fie responsabilitatea unei persoane mai tinere si mai sanatoase decat el.
Pe la sfarsitul anului 1908, sanatatea Sf. Alexis a inceput sa subrezeasca datorita unor complicatii mai vechi. A incercat sa se refaca in sudul orasului New Jersey, dar s-a reintors dupa putin timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit sa stea la pat timp de doua luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie dupa vechiul calendar), s-a dus la Domnul, zi in care se praznuiesc sfintii Sava si Alexie Pustnicul Pesterilor din Kiev. Dragostea Sf. Alexis si preocuparea pentru copiii sai spirituali nu a disparut odata cu moartea sa. Ca o concluzie la viata sfantului, ar fi potrivita prezentarea uneia din interventiile miraculoase ale parintelui care s-a petrecut in anul 1993:
In ianuarie 1993 un barbat s-a rugat Sfantului Alexis sa-l ajute sa obtina informatii despre fiul sau de care nu mai stia nimic de 28 de ani. Punandu-si nadejdea in indrazneala sfantului la bunul Dumnezeu omul a asteptat raspunsul. Chiar a doua zi fiul acestuia l-a sunat pe tatal sau. Se pare ca tanarul se afla in biserica atunci cand a simtit o pornire de nestavilit de a-l suna pe tatal sau. Mama sa il dusese cu ea in alt stat schimbandu-si numele cand el era un copil. De aceea tatal sau nu a putut sa le dea de urma. Afland de la mama sa ca tatal sau era crestin ortodox, a obtinut de la un preot ortodox telefonul tatalui sau dintr-un oras indepartat. Astfel tatal si fiul s-au reintilnit, multumind lui Dumnezeu si Sfantului Alexis pentru ajutorul primit.
Sf. Alexis a fost cu adevarat omul lui Dumnezeu care a calauzit multi imigranti galicieni si carpato-rusi prin confuzia neagra a provocarilor religioase din Lumea Noua pana la unitatea Bisericii Ortodoxe cu ajutorul cuvintelor harice si exemplului sau de viata. In testamentul sau, Sf. Alexis si-a lasat sufletul la mila lui Dumnezeu, cerandu-si iertare de la toti si iertand pe toti. Sfintele sale moaste se odihnesc acum la Manastirea Sfantul  Tihon din Sudul Canaan-ului, Pensilvania unde credinciosii pot veni sa se inchine lor si sa-i ceara sfantului sa mijloceasca la Dumnezeu pentru ei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Casian episcopul.     In cetatea lui Neron a fost un episcop, anume Casian, care avea obicei sa slujeasca lui Dumnezeu in toate zilele. Si a facut asa pana la sfarsitul vietii sale si era foarte milostiv. Deci, intr-una din zilele vietii sale, neslujind el, sa facut aratare, intr-o noapte, unui oarecare preot, zicandu-i-se: "Mergi de spune episcopului, sa nu inceteze a-Mi face sfanta slujba, iar cand va veni la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, in Roma, atunci ii voi rasplati osteneala luo." Insa preotul, desteptandu-se din vis, n-a indraznit ca sa spuna episcopului. Apoi, aceeasi aratare s-a facut preotului si intr-o a doua noapte, insa, asemenea, nici pe aceea n-a spus-o episcopului. Si facandu-se aratare si in a treia noapte, a zis lui: "Mergi de spune episcopului Casian, precum ti s-a poruncit." Iar pentru neascultarea sa, preotului  multe rani i s-au dat. Deci, a doua zi, degraba a alergat preotul si, vazand pe episcop slujind, a cazut cu lacrimi, la picioarele lui, si aratandu-i ranile, i-a spus lui toate. Si, din acel ceas, nici o zi n-a mai lasat episcopul fara slujba.
    Iar, dupa visul acela, in al treilea an, a mers preotul la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, in Roma, fiind instiintat de ducerea episcopului catre Domnul. Deci, precum era obiceiul, cu cei ce veneau, cu porunca tuturor episcopilor, i s-a dat episcopului Casian locul cel mai de cinste, ca sa slujeasca. Si asa, slujind el la Liturghie, in biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, l-a proslavit pe el Dumnezeu si i-a luminat lui fata. Iar la sfarsitul slujbei a dat pace, binecuvantand poporul, si a stat, si, mult invatand, despre dragoste, si-a dat sufletul sau la Domnul. Deci, toti au proslavit pe Dumnezeu, Cel ce cinsteste pe placutii Sai. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Luare aminte

Să luăm aminte la Pogorîrea Sfîntului Duh asupra Sfinţilor Apostoli:

• La cum Apostolii şedeau la rugăciune, cu toţii în acelaşi duh;
• La cum deodată s-a făcut sunet mare din ceruri ca un vînt care suflă cu putere.

Predică

La cum binele se ia de la oameni din cauza păcatelor – „Fărădelegile voastre au schimbat aceasta şi păcatele voastre au depărtat acest bine de la voi.” (Ieremia 5: 25)

Dacă nu prisoseşte între voi binele, o oamenilor, înţelegeţi atunci că între voi prisoseşte din belşug păcatul!

Căci iată păcatele voastre au depărtat binele de la voi. O, oamenilor, dacă doriţi bine pentru voi, atunci lepădaţi păcatul şi nu mai păcătuiţi! Atunci de abia veţi începe să vă mişcaţi spre binele pe care îl doriţi, iar binele va veni înspre voi, şi nu va mai pleca de la voi niciodată.

O, omule, dacă nu ai binele, înseamnă că ai din belşug păcatul! Căci binele nu se poate sălăşlui laolaltă cu păcătuirea, tot aşa cum întunericul şi lumina nu pot sta împreună la un acelaşi loc şi în acelaşi timp.

Cînd pleacă lumina, atunci întunericul se împuterniceşte înăuntru, iar dacă va pleca întunericul, atunci va străluci lumina. Astfel, păcatul şi binele se pot înlocui unul pe celălalt, dar ele nu pot locui niciodată împreună. O, fraţilor, pacatele voastre au depărtat acest bine de la voi. Aceste cuvinte nu s-au grăit doar de către un singur prooroc către doar un singur popor; ci mai curînd toţi prorocii cei adevăraţi au grăit aceste cuvinte către popoarele lor.

Proorocii mincinoşi gâdilă conştiinţele poporului celui păcătos cu păcatele, contribuind şi mai mult la îndepărtarea binelui din rîndurile lui. Dar adevăraţii prooroci osîndesc păcatele poporului, căci ei înşişi, fiind în bine, nu pot tolera răul pe care îl văd în popor ci strigă împotriva lui, astfel încît binele cel de la Dumnezeu să ajungă şi în inimile poporului.

Căci dacă stupul începe să se impută, cum se vor mai înghesui albinele în el ca să-şi depună mierea lor? Ele nu vor mai intra! Şi dacă albinele care sînt nişte biete insecte lipsite de raţiunea omenească refuză să intre într-un stup putred, plin de fum, atunci cum va accepta Duhul Domnului, Raţionalitatea cea dumnezeiască, să se sălăşluiască în sufletul cel infect al omului, plin de tot fumul necurăţiei? Iar Duhul Adevărului este Vistiernicul şi Dătătorul singurului bine adevărat.

O, Stăpîne Doamne Duhule Adevărate, ajută poporului Tău cu puterea Ta nebiruită, ca să scoată afară tot păcatul de la sufletele lor; ca să se sălăşluiască întru ele puterea Ta de viaţă făcătoare şi toată vistieria bunătăţilor. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!