• Pomenirea celei de a treia aflări a Capului Sfântului Ioan Botezătorul
În veacul al optulea, în timpul
sîngeroasei prigoane împotriva sfintelor icoane, sfîntul Cap al
Sfîntului loan Botezătorul a fost adus la Comane, locul de surghiun al
Sfîntului loan Gură de Aur. Cînd la anul 850 luptele împotriva cinstirii
sfintelor icoane au încetat, în timpul domniei împăratului Mihail şi pe
cînd Patriarh la Constantinopol era arhiereul Ignatie, cinstitul Cap al
Sfîntului loan Botezătorul a fost adus în Cetatea lui Constantin şi
aşezat cu cinste în Paraclisul Curţii Imperiale.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului
Terapont a fost un monah foarte nevoitor din Insula Cipru.
El a fost aflat vrednic de rangul de episcop, dar în timpul prigoanelor
împotriva creştinilor el s-a aflat vrednic de o cunună încă şi mai
mare, şi anume de cununa muceniciei. Trupul lui se odihnea în una din
bisericile din Insula Cipru. În timpul domniei împăratului Nichifor, la
anul 806, cînd Insula Cipru a fost atacată de agareni, sfîntul i-a
apărut în vedenie paracliserului biericii aceleia, i-a vestit că
necredincioşii vor ataca Ciprul şi i-a poruncit să-i ducă sfintele
moaşte în cetatea Constantinopolelui. Paracliserul s-a supus îndată
poruncii sfîntului. Pe cînd corabia cu sfinta raclă plutea pe mare, s-a
iscat o furtună înfricoşată, dar în jurul corăbiei, prin minune de sus,
marea era liniştită iar din sfinta raclă ieşea o mireasmă dulce de jur
împrejurul corăbiei. Paracliserul a deschis sfinta raclă şi toţi cei din
corabie au văzut că ea era plină de sfîntul mir care curgea din
sfintele moaşte ce se aflau în ea. Ungîndu-se cu acest sfînt mir, bolile
multora dintre ei s-au vindecat fără urmă. La Constantinopole peste
sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului Terapont s-a înălţat o
biserică, în care Sfîntul a continuat să vindece minunat pre toţi cei
care cu credinţă şi cu evlavie se atingeau de ele. Prin
harul lui Dumnezeu, boli groaznice precum posedările demonice,
cancerul, scurgerile de sînge, nebunia, orbirea, sterpiciunea precum şi
multe altele se vindecau desăvîrşit la moaştele Sfîntului Terapont.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Pasicrat, Valentian, Iulius şi a celor împreună cu dânşii
Aceştia toţi au fost soldaţi romani. Ei
toţi au luat mucenicia pentru Hristos în Dorostolul macedonean, cam pe
la anul 302. Cînd fratele lui Pasicrate, Papian, care de frica
chinurilor s-a lepădat de Hristos, a început să-1 îndemne pe Pasicrate
să se lepede şi el şi să rămînă viu, Sfîntul Pasicrate i-a răspuns: „Depărtează-te de la mine; tu fratele meu nu eşti!” Pasicrate şi Valentian au fost amîndoi omorîţi, împreună, prin tăierea capetelor. La judecată, Sfîntul lulius a zis: „Eu
veteran roman sînt; timp de douăzeci şi şase de ani mi-am slujit
împăratul cu credinţă şi deci, dacă i-am fost credincios celui mai mic,
cum dar acum nu-i voi fi credincios Celui mai mare?” – adică împăratului Ceresc, Hristos Dumnezeu. După aceasta,
Nicandru a fost adus înaintea prefectului Maximus. Soţia lui Nicandru
îl întărea, îl încuraja şi îl sprijinea pe soţul ei să moară pentru
Hristos. „Babo nebună!” i-a strigat ei ca o fiară Maximus: „Zici asta ca
să-ţi iei alt bărbat!” Atunci femeia i-a răspuns: „Atunci porunceşte
slugilor tale să mă ucidă pe mine mai înainte decît pe bărbatul meu!”
Marchian a fost şi el omorît împreună cu Nicandru. Soţia lui Marchian
s-a apropiat de eşafod, plîngînd şi cu pruncul în braţe. Marchian şi-a
sărutat fiul şi s-a rugat lui Dumnezeu: „O Atotputernice Doamne, Ţie îţi încredinţez pe fiul meu!„. După aceasta, ei au fost decapitaţi, iar sufletele lor s-au strămutat în Împărăţia cerească a lui Hristos .
Cântare de laudă la Sfântul Terapont
Fericitul Terapont pentru Hristos a murit,
Şi a luat îndoită cunună:
Cunună de al Bisericii ierarh, şi de mucenic cunună.
Trupul său, ca o floare proaspătă neveştejit a rămas,
El bolnavi vindeca, şi înmiresma lumea.
El pe nenorociţi mîngîia, şi bucura credincioşii:
Astfel a proslăvit Dumnezeu pre cel Care L-a proslăvit,
Pre cel care a fost al turmei Sale cuvîntătoare
Păstor minunat.
Astfel vestit-a Domnul
De la un cap al lumii la altul,
Că năpraznica moarte pe-un sfînt
Niciodată-l ucide,
Ci îl încununează cu slavă şi vesteşte numele său Veşnic,
În Bisericile-amîndouă:
A celor Biruitori din Ceruri,
Şi a celor Luptători depe pămînt.
O, slăvitorule al lui Dumnezeu,
Teraponte Sfinte,
Mucenice slăvit al credinţei creştine,
Ajută-ne şi nouă, pentru dragostea lui Dumnezeu,
Cu rugăciunile tale înaintea tronului Său!
Sinaxar 25 Mai
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea,
pomenirea celei de a treia aflări a cinstitului cap al sfântului,
măritului prooroc şi Înaintemergător şi botezător Ioan.
Acest
cinstit şi sfânt cap fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din
sânurile pământului, ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai
înainte, ci la loc sfânt, în vas de argint. Şi fiind vestit acest lucru
de un preot şi fiind adus din Comane, a fost primit de strălucita cetate
a cetăţilor, împreună cu credinciosul împărat şi credinciosul popor, cu
toată bucuria. Şi cu credinţă închinându-se cinstitului şi sfântului
cap, acesta a fost pus la loc sfânt.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Celestin, care s-a săvârşit, pătrunzându-i-se glesnele cu cuie de fier.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Olvian, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cugetare
Unii oameni prost călăuziţi se gîndesc mai mult la sfîrşitul lumii decît la sfîrşitul propriilor lor vieţi, deşi vădit este că odată cu sfîrşitul vieţii omului, care este oricum mult mai previzibil, atunci pentru el se sfîrşeşte cu adevărat şi lumea.
Un frate care se afla în prezenţa
Sfîntului Serafim de Sarov se tot frămînta în mintea lui cum să facă şi
să-1 întrebe pe Sfîntul Serafim despre sfîrşitul lumii. Citindu-i gîndurile, Sfîntul Serafim i-a zis:
„Bucuria mea! Gîndeşti prea înalt despre sărmanul Serafim! De unde vrei să ştiu eu cînd va fi sfîrşitul lumii, şi acea măreaţă zi în care Domnul va judeca viii şi morţii şi va da fiecăruia după faptele lui? Nu, nu, acestea sărmanul Serafim nu are cum să le cunoască!”
Iar dacă sfinţii mari nu puteau cunoaşte
acestea, atunci cum le-ar putea fi ele deschise păcătoşilor?! Şi de ce
ne-am dori să cunoaştem ceea ce însuşi Mîntuitorul a socotit că nu ne
este nouă de folos să ne descopere? Pentru
noi este mult mai bine să ne gîndim că propria noastră moarte va veni
mai înaintea sfîrşitului lumii, mai curând decît că sfirşitul lumii va
fi înainte ca să murim noi.
Luare aminte
Să luăm aminte la harul Duhului Sfânt Dumnezeu de la Sfînta Taină a Pocăinţei şi Mărturisirii:
- La cum, atunci cînd harul se atinge de inima celui care se pocăieşte, el vede toată urîţenia păcatelor lui şi şi le spală cu lacrimi;
- La cum harul pătrunde în cel care s-a pocăit, precum bucuria întru cel care suferă, şi nădejdea în cel deznădăjduit.
Predică
Despre aceea că Judecătorul stă înaintea uşilor – „Iată, Judecătorul stă înaintea uşilor” ( Iacob 5: 9).
Într-o singură zi, fraţilor, noi toţi putem cîştiga nemurirea. Şi într-o singură zi, fraţilor, noi toţi putem să o pierdem.
Nouă ni se pun la dispoziţie mii de zile
pe pămînt, ca timp în care să ne hotărîm fie mîntuirea personală a
vieţii fiecăruia dintre noi, fie pieirea personală veşnică a vieţii
noastre a fiecăruia. Dar de sute de ori fericită fie acea zi în care ne
pocăim de toate faptele noastre necurate, de toate gîndurile şi
cuvintele noastre necurate şi putrede, şi ne întoarcem la Dumnezeu
cerînd cu lacrimi milostivirea! Acea zi este mai preţioasă omului decît o
mie de zile trăite de el pe pămînt. Dar ce fel de zi este acea minunată
zi?
Ea este ziua osîndirii de sine. Cînd mijesc zorile unei astfel de zile, atunci omul care pînă atunci judeca întreaga lume va privi la sine şi se va vedea deodată ca cea mai mare pată de pe zidirea lui Dumnezeu.
El se va ruşina de sine înaintea lui
Dumnezeu, se va ruşina înaintea oricărui om, şi înaintea fiecărui lucru
din zidirea lui Dumnezeu! Cu adevărat, zice el, oricare om de sub soare
este mai bun decît mine!
Cu adevărat, toate lucrurile de pe pămînt sînt mai curate decît mine! Eu sînt mai negru chiar decît funinginea, eu, care pînă acum mă credeam alb! Eu sînt mai urît şi mai respingător decît broscoii, eu, care pînă acum mă credeam frumos ca un înger!
O Doamne, Doamne, Doamne, milostiveşte-Te
către mine, păcătosul, şi mă curăţeşte pre mine de noroiul păcatului,
ca să încep şi eu cît de cît să mă asemăn frumuseţilor din zidirea Ta!
Nu aştepta, frate, nu aştepta ca ziua fericită a pocăinţei tale să vină de la sine. Apucă hotărît şi degrabă prima zi care răsare peste tine şi zi aşa: „Tu eşti binecuvîntata zi în care eu îmi voi cîştiga mîntuirea!”.
Nu aştepta, frate, nu aştepta, căci iată,
Judecătorul stă înaintea uşilor! Acest Judecător este Domnul Dumnezeul
Cel Viu Care te-a zidit pe tine şi ţi-a văzut mai dinainte şi ţi-a
măsurat toate păcătuirile tale de pînă acum. Într-o zi sau alta, El te
poate chema la judecată, acolo unde nu vei putea găsi nici măcar un
singur cuvînt întru apărarea ta! Prinde ziua! Apucă ziua pocăinţei!
Apucă ziua mai înainte ca să te apuce pe tine moartea! Căci Iată,
Judecătorul stă înaintea uşilor!
O, Stăpâne Doamne înfricoşate şi
Drepte, lungeşte zilele noastre ale păcătoşilor pînă cînd apucăm să ne
pocăim! Căci noi Ţie îţi aducem mulţumire şi slavă în veci, Amin!