Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Eleț-Cernigov”
Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec”
Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec” este prăznuită pe 20 decembrie si 5 februarie
Această icoană este cunoscută și ocrotitoarea marinarilor și a tuturor celor ce călătoresc pe ape.
Lenkovo, un sat de lângă Novgorod (Rusia), a avut odată o biserică cu
hramul Soborul Maicii Domnului, motiv pentru care locul este cunoscut
sub numele de „Bogorodicini” (care înseamnă „al Maicii Domnului”).
În timpul incursiunilor polonezilor din secolul al XVII-lea, orașul
Lenkovo a fost devastat, iar bisericile sale au fost complet distruse.
După aceasta a fost construită o nouă biserică cu hramul Sfântul
Arhanghel Mihail, care a găzduit icoana făcătoare de minuni a Maicii
Domnului. Conform tradiției, icoana Maicii Domnului a fost adusă în
această biserică de la fosta biserică a Maicii Domnului.
Povestea icoanei Maicii Domnului este următoarea:
Pe râul Desno, vizavi de dealul pe care mai târziu a fost construită
biserica, era un vârtej de apă foarte periculos, care era considerat
chiar și de către cei mai experimentați marinari, greu de traversat. Se
întâmpla des ca barje enorme încărcate cu cereale să devină victime.
În anul 1301, icoana Maicii Domnului a apărut în dreptul vârtejului și a venit singură la mal.
Găsind icoana, credincioșii evlavioși au așezat icoana Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu pe dealul din apropiere. Mai târziu, pe acel deal
a fost construită Biserica Maicii Domnului.
Încă din acel moment, cei ce călătoreau pe râu, au început
să-și facă un obicei ca înainte de a trece vâltoarea, să se oprească în
orașul Lenkovo pentru a se închina înaintea icoanei Maicii Domnului.
La finalul rugăciunii trăgeau la sorți pe cel ce urma să conducă vasul
prin vâltoarea periculoasă. Ceilalți pasageri mergeau pe mal, până ce
vasul trecea de pericol, după care își continuau drumul.
S-a constatat că din momentul apariției icoanei Maicii
Domnului, tragediile de pe râu au fost din ce în ce mai rare, ajungând
să înceteze complet.
Icoana Maicii Domnului a devenit foarte respectată de oamenii din jurul
orașului Lenkovo, și a atras o mulțime de credincioși, mai ales pe cei
care veneau să se roage înainte de a pleca într-o călătorie pe apă.
Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec” a devenit
cunoscută și datorită altor multe minuni săvârșite, ajungând să fie
cinstite nu doar în zona orașului Lenkovo, ci mult mai departe, în
special în orașele-port din întreaga Rusie.
În secolul al XVIII-lea, icoana a fost mutată în Mănăstirea Schimbarea
la Față a Mântuitorului, unde a rămas până la Revoluția Rusă din 1917.
După această dată, nu se știe ce s-a întâmplat cu icoana originală.
În ziua de 22 mai 2003, cu ocazia sfințirii Bisericii „Bucurie
neașteptată” (parte a Mănăstirii Schimbării la Față din Novgorod), un
creștin evlavios, Serghei Viaceslav Babuskin, a donat egumenului
Mănăstirii o veche copie a Icoanei Maicii Domnului „Salvatoarea de la
înec”.
Odată cu revenirea icoanei, a reînflorit și mănăstirea.
Icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți”
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cinstită ca
făcătoare de minuni nu doar pentru cei care sunt cu trupul pe moarte, ci
și pentru cei a căror suflete sunt în pericol de a muri duhovnicește.
Nu se cunoaște originea icoanei „Aflarea celor pierduți”, însă există
mai multe icoane vechi făcătoare de minuni cu acest nume, prin care
Maica Domnului și-a arătat mila față de cei aflați în pericol de moarte.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cinstită ca făcătoare de minuni nu doar pentru cei care sunt cu trupul pe moarte, ci și pentru cei a căror suflete sunt în pericol de a muri duhovnicește.
Nu se cunoaște originea icoanei „Aflarea celor pierduți”, însă există mai multe icoane vechi făcătoare de minuni cu acest nume, prin care Maica Domnului și-a arătat mila față de cei aflați în pericol de moarte.
La mijlocul veacului al XVIII-lea, în satul Bor din guberia Kaluga, un ţăran evlavios pe nume Teodot Obukov, a pierdut drumul în timpul unui viscol puternic în ziua praznicului Botezului Domnului. Nemaiavând nădejde să fie salvat, Teodot se aşeză în sania sa unde a început să îngheţe.
În acele momente îngrozitoare, acesta s-a rugat Maicii Domnului să îl ajute, făgăduind că dacă va scăpa cu viaţă, va dărui o copie a icoanei Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi” bisericii satului. Maica Domnului a auzit rugăciunea lui şi l-a izbăvit în mod minunat. Astfel, un ţăran din satul din apropiere a auzit o voce la fereastră venind de afară spunându-i: Ia-l!
Acesta ieşi afară şi l-a găsit pe Teodot pe jumătate îngheţat pe sania sa. Când și-a revenit în puteri, Teodot și-a împlinit făgăduinţa comandând o copie a icoanei Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi” din biserica Sfântului Gheorghe din oraşul Bolkov, guberia Orlov. De atunci icoana Maicii Domnului s-a proslăvit prin săvârșirea de nenumărate minuni.
Mai multe icoane ale Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi” au săvârșit, de-a lungul vremii, minuni în locurile unde se aflau. Una s-a arătat făcătoare de minuni în anul 1770, în satul Malizhino, din guberia Harkov, izbăvindu-i pe locuitori de holeră de trei ori. Alta în satul Krasnoe, din guberia Cernigov și altele în Voronej și Kozlov din guberia Tambov.
Icoana Maicii Domnului aflată în biserica Naşterii Domnului din Moscova a fost mutată la Biserica Palaşevsk, de unde a fost luată de un bogătaş care curând după primirea acesteia a rămas văduv şi pe punctul de a sărăci.
După rugăciuni fierbinţi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fiicele sale s-au căsătorit, iar el a simțit că nu este vrednic pentru a ține această icoană făcătoare de minuni în casa lui, așa că a înapoiat-o Bisericii.
În anul 1812, Biserica Palaşevsk a fost jefuită și devastată de soldații lui Napoleon. Icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi” a fost găsită ruptă în trei bucăţi printre dărâmături. Îndată după descoperirea icoanei făcătoare de minuni, s-au săvârșit numeroase minuni. Tot mai mulţi oameni veneau să se închine dinaintea icoanei: cei cuprinşi de patima beţiei, pierind de sărăcie sau suferind de boli fără leac, toţi veneau precum fiii pierduţi să primească alinare şi izbăvire.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Agata
Agata, această slăvită fecioară muceniţă a
lui Hristos, s-a născut în oraşul sicilian Palermo din părinţi nobili
şi bogaţi. Când Împăratul Decius a pornit prigoanele contra creştinilor,
Sfânta Agata a fost arestată şi adusă la judecată înaintea
judecătorului Quintian. Acesta, văzând-o pe Agata frumoasă, a dorit-o de
soţie. Când i-a făcut cunoscută dorinţa lui, Agata i-a răspuns că ea deja este mireasa lui Hristos şi nu-I poate fi necredincioasă Mirelui ei.
Quintian a supus-o atunci la torturi sângeroase. Agata a fost umilită,
biciuită, legată de un copac şi flagelată până ce din ea curgeau râuri
de sânge. Judecătorul încerca în acest timp să o facă să se lepede de
Hristos, promiţându-i eliberarea din aceste chinuri. Dar mireasa lui
Hristos răspundea: „Aceste chinuri îmi sunt
mie foarte folositoare; de vreme ce nici grâul nu poate fi strâns în
grânar până ce nu este bătut şi curăţat de pleavă; aşa nici sufletul meu
nu va putea intra în Rai până când nu este smerit de chinuri”.
Apoi judecătorul a poruncit ca fecioarei să i se taie sânii şi să fie
aruncată în închisoare. Sfântul Apostol Petru a apărut înaintea Agatei
în temniţă şi a vindecat-o pe ea desăvârşit, făcând-o sănătoasă şi
întreagă cu trupul. Şi din nou a fost torturată Agata, şi din nou
aruncată în temniţă, unde şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în
anul 251 după Hristos, în oraşul Catania, în timpul împărăţiei lui
Decius. După uciderea ei torţionarul Quintian a plecat la Palermo ca să
uzurpe averile şi domeniile Agatei. Dar pe drum calul lui şi caii
însoţitorilor lui s-au sălbăticit fără putinţă de stăpânire. Pe Quintian
calul lui l-a muşcat de faţă, l-a trântit la pământ şi l-a omorât
călcându-l cu copitele. Grabnică a fost pedeapsa lui Dumnezeu asupra
lui, din cauza sălbăticiei cu care a schingiuit-o pe Sfânta Agata.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Teodula
Teodula a suferit pentru Hristos în
timpul împăratului roman Diocleţian cel de tristă amintire. În timp ce
era torturată, Teodula l-a făcut pe unul din torţionari, Heladius, să-şi
vină în simţiri şi să se convertească la credinţa în Hristos. Când
Heladie a mărturisit pe faţă credinţa lui, i s-a tăiat capul. La
interogatoriul public la care a fost supusă Teodula a răspuns cu curaj
şi cu râvnă, în timp ce judecătorul o numea bolnavă psihic. La aceasta
Teodula a răspuns: „Tu, care L-ai uitat pe Unul Adevăratul Dumnezeu şi te închini pietrelor nesimţitoare, tu eşti bolnav psihic”.
Judecătorul a condamnat-o pe Teodula la schingiuiri bestiale, pe care
ea le-a îndurat cu eroism, uimindu-i pe mulţi cu curajul ei şi făcându-i
să se convertească la Hristos. Printre ei s-au aflat şi doi cetăţeni de
vază: Macarie şi Evagrie. Cu aceştia doi şi împreună cu alţii, Teodula a
fost aruncată într-un cuptor de foc, unde cu toţii şi-au dat cu cinste
sufletele în mâinile lui Dumnezeu, făcându-se vrednici de Împărăţia lui
Hristos.
• Pomenirea Sfântului Polieuct, Patriarhul Constantinopolului
Datorită minţii lui minunate, râvnei pentru credinţă şi elocinţei sale, Sfântul Polieuct a fost numit un al doilea Gură de Aur.
În timpul cât Biserica a fost păstorită de Patriarhul Polieuct iar
imperiul de Împăratul Constantin Porfirogenetul, Prinţesa rusă Olga a
călătorit la Constantinopol şi a luat acolo Sfântul Botez la anul 957
după Hristos. Patriarhul a botezat-o, iar împăratul i-a fost naş de
botez. Sfântul Polieuct i-a spus atunci în mod profetic: „Binecuvântată
eşti tu între femeile ruse, căci ai iubit lumina şi ai aruncat afară
întunericul; fiii Rusiei te vor binecuvânta pe tine până la ultimele
generaţii”. Monah simplu fiind, Polieuct a fost înălţat la rangul
de Patriarh în anul 946 după Hristos şi a rămas pe tronul patriarhal
până la moartea sa, care s-a întâmplat la anul 970 după Hristos.
Deci, imparatind paganul Decius, iar Quintilian, fiind pus de dansul conducator ai Siciliei, a iesit paganeasca porunca pentru prigonirea si uciderea crestinilor. Si conducatorul auzind de aceasta fecioara, ca este crestina, cuprins de ganduri necurate, a poruncit sa fie adusa la judecata lui, in cetatea Catania. Iar ea, pe drum, intre ostasi, nu incela a-l ruga pe Hristos sa o intareasca, sa-si marturiseasca credinta sa.
Deci, intrad in Catania, a poruncit dregatorul sa o duca in casa unei femei necredincioase, anume Afrodizia, ca sa o desparta de credinta in Hristos si sa o intoarca spre dragostea lumeasca. Dar ea, tinandu-se tare in credinta, dorea sa moara mai bine, de muceniceasca moarte, decat sa se lepede de Hristos. Drept aceea, a fost dusa inaintea lui Quintilian si, marturisind ea pe Hristos, dregatorul porunci, dupa alte chinuri, sa i se taie amandoi sanii, cu toate ca il mustra Sfanta, zicand: "Nu te sfiesti, calaule, a taia piept de femeie, pe care si ti l-ai supt la maica ta ?" Dar a vindecat-o noaptea Dumnezeu, in temnita prin aratarea Sfantului Apostol Petru. Deci, au scos-o, iarasi, la judecata si, ramanand statornica in credinta, au tarat-o pe cioburi ascutite si au ars-o cu carbuni aprinsi.
Si asa, aruncata fiind in temnita, si-a dat sufletul la Dumnezeu.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.
Sinaxar 5 Februarie
În această lună, ziua a cincea, pomenirea sfintei muceniţe Agata.
Sfânta
Agata (sau Agatia) era din cetatea Panormos din insula Sicilia. Ea
strălucea prin frumuseţe trupească, prin nevinovăţie şi prin podoabă
sufletească, şi era foarte bogată.În vremea împăratului Decius a fost adusă înaintea ighemonului Cvintian iar acesta a dat-o, mai întâi unei oarecare femei necredincioase, ce se chema Afrodisia, ca să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar Agatia se ţinea tare în credinţă şi dorea mai degrabă să moară cu moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos. Pentru aceasta a fost rău chinuită, şi, fiind aruncată în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se zice că pe mormântul ei îngerul a adus o lespede pe care erau scrise aceste cuvinte: "Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu şi patriei mântuire".
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodula.
Pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, a fost trimis în
cetatea Azarvei un oarecare bărbat cu numele Pelagiu, pentru ca să
dezlănţuie prigoana împotriva creştinilor. Atunci sfânta, fiind
prinsă, a stat înaintea judecăţii lui Pelagiu. Şi mărturisind înaintea
tuturor pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost spânzurată de perii
capului de un chiparos, şi cu nişte frigări de fier înroşite în foc i
s-au străpuns sânii. Şi, zicând ea către ighemonul acela: unde sunt
dumnezeii tăi?, arată-mi-i ca să-i cinstesc pe cât îmi va fi cu
putinţă, a fost îndată coborâtă şi trimisă la templul lui Adrian, care
era un templu însemnat şi vestit. Sfânta, intrând în templu, a fãcut
rugăciune către Dumnezeu, şi suflând asupra statuii lui Adrian, aceasta
a căzut jos şi s-a sfărâmat în trei. Apoi, ieşind din templu, a zis
către ighemon: intră şi dă mână de ajutor dumnezeului tău, Adrian, căci
căzând jos s-a sfărâmat. Iar el în grabă intrând şi văzând statuia
sfărâmată în trei, zăcând jos, s-a văitat cu multă durere. Când a ajuns
la urechile împăratului ceea ce se întâmplase, a fost trimis îndată
cel mai dintâi din oamenii împăratului cu sarcina că de va fi adevărat
că s-a sfărâmat statuia, să dea pe ighemon să fie sfâşiat de fiare. Şi
aflând ighemonul aceasta a îngenunchiat înaintea fericitei Teodula,
rugând-o cu lacrimi să se roage Dumnezeului ei, ca să refacă iarăşi
statuia cea zdrobită, şi să fie aşezată la locul unde se găsea; căci
dacă se va face aceasta, el însuşi va veni la credinţa lui Hristos şi
se va face creştin. Atunci sfânta, rugându-se lui Dumnezeu, îndată
statuia cea sfărâmată, din dumnezeiască poruncă, întreagă s-a aşezat la
locul ei; şi aflând-o pe aceasta trimisul împărătesc întreagă,
întorcându-se a dus vestea împăratului, care a poruncit ighemonului
prin scrisori să chinuiască pe sfânta Teodula cu multe feluri de
chinuri şi la amară moarte să o dea.Deci, ighemonul a poruncit din nou ca sfânta să fie înţepată cu frigări de fier înroşite în foc şi se mânia blestematul, văzând-o că nu-i pasã de chinuri. Atunci un oarecare Komentarisie a zis ighemonului: dă-mi mie puterea asupra ei, şi de nu o voi pleca să jertfească idolului Adrian, să mi se taie capul. Şi i s-a îngăduit lui să facă împotriva sfintei tot ce va voi. Iar acesta a supus-o la grele chinuri, dar sfânta, ridicându-şi ochii minţii la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea tărie şi răbdare pentru a putea suferi chinurile. Atunci Komentarisie, văzând vitejeasca ei răbdare şi dându-şi seama că el îşi poate pierde viaţa, precum spusese mai înainte, poftind pe sfântă la casa sa, o ruga să jertfească împreună cu el idolilor. Atunci sfânta făcând pentru el rugăciune şi întărindu-l cu cuvinte dumnezeieşti, l-a înduplecat să se facă el creştin. Şi dimineaţa, Komentarisie înfăţişându-se, împreună cu sfânta, înaintea ighemonului i-a zis: nu am putut îndupleca pe această slugă a adevăratului Dumnezeu, ci mai vârtos ea m-a mântuit din întunericul necunoştinţei, apropiindu-mă de Dumnezeu; şi luminându-mi ochii inimii mele, m-a adus Domnului meu Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Atunci ighemonul aprinzându-se de mânie, a poruncit să se taie acestuia capul cu sabia şi trupul să-i fie aruncat în mare. Şi aşa şi-a săvârşit mucenicia sa Komentarisie, în ziua a douăzeci şi patra a lunii ianuarie. Iar pe sfânta a poruncit să fie supusă la chinuri şi mai grele, pe care ea le-a răbdat, rugându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Pentru aceasta ighemonul de nedumerire cuprins, a strigat cu mare glas: Ce voi face cu aceasta care trebuie sã moară de moarte silnică, nu ştiu. Şi unul din cei ce stăteau în fatã, cu numele Voitos, a zis: dă-mi-o mie, că eu nu sunt atât de nebun ca Komentarisie, ca să mă las înduplecat şi amăgit de ea. Şi ighemonul dându-i-o în primire, acesta a luat-o şi a dus-o la casa lui. Dar şi acesta primind în inima sa cuvintele fericitei, a luat dumnezeiasca prefacere ca şi Komentarisie. Şi a doua zi, mergând înaintea ighemonului împreună cu sfânta, a zis: o, ighemonule, află că mă înfăţişez ţie ca să-ţi mărturisesc şi eu că Hristos este Dumnezeu adevărat; nădejdile pe care tu le-ai pus în făgăduinţele mele sunt zadarnice, căci mai bine este să rămân de minciună, şi să mă fac împreună moştenitor cu Hristos, decât ţinând făgăduiala dată ţie, să câştig gheena focului. Iar ţie ţi se cade să dai mulţumită adevăratului Dumnezeu, Celui ce te-a mântuit pe tine şi să te apropii de El, precum ai făgăduit. Căci nu numai că nu ţi-ai ţinut făgăduinţa; ci şi nerecunoscător arătându-te, pe făcătoarea ta de bine la chinuri nesuferite ai dat-o. Aşa a vorbit acesta, iar ighemonul a poruncit, să i se taie capul cu sabia. Iar pe fericită a poruncit să fie din nou supusă la aspre chinuri. Şi Voitos săvârşindu-şi mucenicia prin sabie, s-a mutat către Domnul, iar fericita a fost aruncată într-un cuptor încins şi a primit împreună cu Evagrie şi cu Macarie şi cu alţi mulţi, fericitul sfârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodosie cel din Scopelon.
Acesta era din neam din Antiohia, trăgându-se din părinţi străluciţi
şi de seamă. Găsind el în muntele cel de lângă Cilicia un luminiş de
pădure, şi-a făcut acolo o mică locuinţă, în care petrecea cu post, cu
priveghere şi cu îngenunchieri la pământ, având îmbrăcăminte aspră.
Nevoindu-se în felul acesta multă vreme a dobândit har şi îndrăzneală
înaintea lui Dumnezeu şi scotea din piatră seacă apă. El a ajuns atât
de vestit, încât cei care călătoreau pe mare în golful Ciliciei chemau
numele lui, ca să se izbăvească de furtună. Când ţara Ciliciei a fost
prădată de isauri, el a venit la Antiohia, unde, răbdând vitejeşte
multe chinuri, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Polieuct, patriarhul Constantinopolului.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic
Antonie Atenianul, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anul
1674, când de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
De s-ar intampla noua ceva rau, sa nu cartim, pentru Domnul, ca, cela ce carteste paguba isi face lui, caci, dupa asa intelegere lucreaza, si nu dupa scopul duhovnicesc. Deci, tu, inlelept fiind, sa nu urasti pe fratii cei mai slabi, nici sa nu ravnesti la cei ce vietuiesc fara de frica lui Dumnezeu. Si iarasi zic: Sa nu urasti pe fratele tau, ca poate, vreo patima, pe care tu nu oi stii, l-a impresurat pe el, si, pentru aceasta, a ajuns la neputinta. Ci, mai vartos se cade, a-l milui si a te ruga pentru el, macar de te-a si suparat cu nemilostivirea sa, iar tu, te nevoiesti bine.
Cunoaste, iubitule, pe cele nestricacioase si aminteste-ti de vapaia cea vesnica care va arde pe cei pacatosi. Sa plangi, ca ai gresit, inca si pentru mine, pacatosul, sa plangi, pentru ca iertare de pacate sa ne daruiasca Domnul, a Caruia este marirea, acum si pururea.
Cântare de laudă la Sfânta Agata
Întunecoasă este temniţa, luminoasă muceniţa,
Sfânta Agata străluceşte în întuneric.
De partea cealaltă a curţilor, inundat de lumină
Stă chinuitorul, negru de ură,
Noi chinuri născocind pentru fecioara Agata.
Pe sine însuşi se chinuie cu ăst cuget,
El este un întuneric în mijlocul luminii.
Căci celui logodit cu Hristos temniţa îi este luminoasă,
Iar urâtorului de dreptate, palatul îi este tartar.
.:.:.:.:.
Cântare de laudă la Sfânta Teodula
Întunecoasă este temniţa, luminoasă muceniţa.
Sfânta Teodula, auzind de Hristos,
Pe El L-a urmat, porumbiţă curată.
Pentru Hristos, gloata a împins-o în întuneric,
Dar Teodula stă cu bucurie, fără teamă de nimeni.
Când urâtorii ei, plini de răutate,
Chinuiţi de ură şed în palate bogate
Numai la rău cugetând; lor totul le este chin,
Lipsă şi nemulţumire, căci ei pe Hristos nu-L cunosc
Iar toate tainele vieţii ei strâmb le citesc.
Cugetare
Monahii l-au întrebat pe Avva Ishirie:
„Noi ce am lucrat?”.
Iar Avva a răspuns:
„Noi poruncile lui Dumnezeu le-am lucrat”.„Dar cei de după noi, ce vor face ?”„Lucrarea noastră o vor face, dar numai pe jumătate”.„Şi cei care vor urma ?”„Aceia de la sfârşitul timpurilor, lucrarea monahicească nu o vor mai [putea] ţine, ci asupra lor nenorociri şi ispite cumplite vor veni pe care ei, îndurându-le cu răbdare şi de credinţă nelepădându-se, mai mari decât noi şi decât părinţii noştri în Împărăţia Cerurilor vor fi“.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpânul Iisus, singura noastră Luminare:- Luminarea fiecărui om în parte;
- Luminarea deci şi a societăţii şi a rasei umane;
- Luminarea Care luminează mintea, inima şi voinţa omului cu lumina veşniciei.
Predică
Despre moartea ca somn – „Lazăr, prietenul nostru a adormit; Mă duc să-l trezesc” (Ioan 11: 11).
Domnul Vieţii numeşte moartea „somn”. O
cât de mare mângâiere sunt cuvintele acestea pentru noi! O, ce dulce
veste este aceasta lumii!
Moartea trupului, prin urmare, nu înseamnă sfârşitul omului, ci ea este doar un somn din care El ne poate trezi; El Care a trezit praful pământului la viaţă prin Cuvântul Său.
Când Domnul a strigat cu glas mare
„Lazăre”! (Ioan 11: 43), omul s-a trezit şi a trăit. Domnul cunoaşte
numele fiecăruia dintre noi. Dacă Adam a cunoscut numele fiecărei
creaturi a lui Dumnezeu, cum atunci să nu ne cunoască Domnul nostru pe
fiecare după nume? El nu numai că ne cunoaşte pe fiecare după numele
nostru, dar ne şi cheamnă pe nume. O, dulce este glasul de viaţă dătător a Unului Singur iubitor de oameni!
Acest glas poate ridica şi din pietre fii ai lui Dumnzeu. Cum atunci nu
ne-ar putea ridica El şi pe noi din somnul cel de piatră al păcatului?
S-a povestit că un om a ridicat piatra ca să-l ucidă pe fratele lui. Dar în acea clipă a auzit glasul mamei lui, strigându-l pe nume. Doar ce a auzit acel glas şi braţul a început să-i tremure. El a dat drumul pietrei şi i-a fost ruşine de fapta lui rea. Glasul mamei lui l-a împiedicat să comită crima, păcatul de moarte.
Dacă glasul unei mame poate mântui şi scăpa de la moarte, cu cât mai mult nu va face-o glasul lui Dumnezeu, Făcătorul vieţii? Ori
de câte ori Domnul a strigat pe cineva pe nume, chiar mort cu trupul
fiind acela, el s-a trezit şi a înviat. Dar dacă cel mort era mort cu
sufletul, el nu s-a trezit şi nu a înviat când l-a strigat Dumnezeu.
Căci pentru această trezire şi pentru această viaţă, trebuie ca cel
strigat să vrea să audă glasul care-l cheamă. „O, Iudă! Tu vinzi cu o
sărutare! Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului”? (Luca, 22: 48).
Iată, aşa a strigat Glasul Dătător de viaţă, dar cel mort cu sufletul nu
l-a auzit! „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti”? (Fapte 9: 4).
Acelaşi Glas Dătător de Viaţă a strigat iar cel adormit în somnul
păcatului a auzit şi s-a trezit şi s-a făcut viu. Cu adevărat, mult mai
adânc este somnul păcatului decât somnul morţii, iar cel căzut în somnul
păcatului cu greu se mai poate trezi.
O, Dulce al nostru Doamne, trezeşte-ne
pe noi din somnul păcatului, trezeşte-ne, Doamne! Căci a Ta este slava
şi mulţumirea în veci, Amin!
