Luna februarie in 29 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ioan Cassian (+439).

 

    Sfantul Ioan Cassian s-a nascut in Dobrogea, prin anul 360. Inca din frageda tinerete s-a facut monah intr-o manastire din Betleem si, avand deosebita istetime a mintii si multa osardie spre intelepciune si spre dumnezeiestile carti, a strabatut, mai intai, toata elineasca filosofie si a cunoscut desavarsit, pe cat se poate, si tainele dumnezeiestii credinte. Totodata si-a infrumusetat si viata sa cu fecioria, curatia, bunul obicei si toata fapta buna, agonisindu-si astfel o minunata filosofie a vietii.

    Deci, auzind el de viata inalta a pustnicilor, care traiau in pustietatile Egiptului, a avut o mare dorinta sa-i vada si, primind ingaduinta, a plecat pe la anul 385, impreuna cu un bun prieten al sau, Gherman, si a vizitat patria anahoretilor, Egiptul. Acolo, a intrat indata intr-o manastire din pustia Schitiei si s-a dat pe sine la ascultare si la toata monahiceasca osteneala, indeletnicindu-se cu viata cea aspra a nevointelor si a postirilor pustnicesti. Si, la dreapta socoteala venind, s-a departat la loc pustiu, la liniste; si a petrecut asa, nu putina vreme, deprinzandu-se intru cunoasterea ispitelor si luptandu-se cu toate nevoile.

    Voind apoi sa traga si mai mult folos de la sfintii parinti ai pustiei, a iesit din acea liniste si a strabatut, in doua randuri, impreuna cu fratele Gherman, locurile si oamenii cei mai de seama din pustietatile Egiptului: Schitul, Tebaida, Nitria s.a. Calatoriile lor tineau pana aproape de sapte ani fiecare. Au putut intreba si aduna astfel cuvinte, marturisiri, descoperiri fara pereche, din viata celor mai mari oameni induhoviciti, din vremea aceea, avand tot timpul de trebuinta.

    Prin anul 400, s-au dus amandoi la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur si unde Sfantul Cassian a fost sfintit ca diacon, de insusi dumnezeiescul patriarh, si a fost folosit, o vreme, pentru slujirea Bisericii din Constantinopol. Pe la 405, cei doi prieteni se aflau la Roma, intru apararea Sfantului Ioan Gura de Aur, patriarhul Constantinopolului, care, in anul 404, fusese surghiunit, a doua oara, la Comane, unde a si murit.

    Pe la anul 415, il gasim pe Sfantul Cassian preot, statornici la Marsilia, unde a intemeiat doua manastiri, una pentru barbati si alta pentru femei. Tot aici, la cererea unor episcopi din Galia, Sfantul Cassian a scris doua carti. Cea dintai carte a lui Cassian: Asezamintele vietii de obste a calugarilor, priveste mai mult viata cea dinafara a calugarilor si curatirea lor de patimi, iar, a doua carte, Convorbiri cu parintii pustiei, priveste cu deosebire viata launtrica a monahilor: gandul neincetat la Dumnezeu si lupta oamenilor pentru indumnezeirea lor, scopul vietii crestinesti.

    Si asa, acest minunat barbat, ani multi vietuind si lasand monahilor mult folos cu scrierile sale, s-a dus la vesnicele locasuri, punte facandu-se intre Rasaritul si Apusul crestinatatii. Dumnezeului nostru, slava!
 



Intru aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ioan, ce s-a numit Versanufie (sec. V).     Cuviosul Ioan era de neam din Palestina si, cand s-a botezat, avea optsprezece ani si a luat chipul monahicesc si in pustniceasca viata s-a deprins, apoi, pentru multele lui fapte bune a fost pus arhiepiscop in Damasc. Si petrecand catava vreme in arhiereasca treapta si socotind ca si-a pierdut folosul vietii monahicesti, Cuviosul a lasat episcopia si, tainuindu-se de toti, a iesit de acolo si a mers in Alexandria, numindu-se pe sine Versanufie, ca sa nu fie stiut de nimeni. Iar din Alexandria, s-a dus la muntele Nitriei, ca un biet sarman si s-a inchinat egumenului, rugandu-se sa-l primeasca pe el la slujirea batranilor. Iar acesta, primindu-l, i-a dat lui imbracaminte monahiceasca si slujea el fratilor, in toate zilele, iar noaptea, fara de somn, o petrecea la rugaciune. Iar dupa Utrenie, luand de la toate chiliile cofele si urcioarele, se ducea la rau si, luand apa, le aducea si punea vasele langa chilia fiecarui batran.

    Si era acolo un monah, neintreg la minte, care multe suparari facea Sfantului, cu porecliri de ocara, numindu-l pe el si cu laturi udandu-l. Ba, din indemnarea diavolului, i-a spart peretele chiliei si slobozea tot felul de necuratii pe rogojina lui, incat totdeauna era acolo murdarie. De aceasta instiintandu-se, egumenul a chemat pe acel frate si voia sa-l pedepseasca pe el. Si, cazand Varsanufie la picioarele egumenului, cu lacrimi le uda, luand pricina asupra sa si zicand "Eu ma impotrivesc fratelui si-l pornesc pe el spre manie, deci, iarta-l pe el, pentru Domnul". Si asa l-a izbavit pe fratele de pedeapsa.

    Dupa aceasta, a fost cunoscut de Cuviosul Teodor al Nitriei si, lasand muntele a fugit in Egipt si acolo a luat darul inaintevederii, cat si gandurile omenesti le stia si a slobozit Biserica de eretici. Si multe carti de suflet folositoare scriind, a adormit cu pace, intru Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu tatal si cu Sfantul Duh se cuvine cinste si slava in veci. Amin.
 

Sinaxar 29 Februarie

În aceastã lunã, ziua a douãzeci si noua, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru mãrturisitorul Casian Romanul.

Acest sfânt era din cetatea Romei si se trãgea din pãrinti luminati si vestiti. Încã de mic copil el a avut mare dragoste de învãtãturã si de vorbire. Cu râvna si cu ascutirea mintii sale a strãbãtut toatã învãtãtura elineascã, deprinzând în chip desãvârsit filozofia si astronomia, învãtând bine si dumnezeiasca Scripturã, cunoscând-o foarte îndeaproape si desãvârsit. Si vrând sã-si împodobeascã viata cu curãtia fecioriei, iesind din patria sa a intrat într-un schit si s-a fãcut monah, dându-se pe sine la toatã ascultarea. Deprinzându-se acolo cu tot felul de petrecere grea, si obisnuindu-se cu nevointele si pentru multa sa ascultare ajungând la desãvârsitã chibzuialã, s-a retras în sihãstrie si petrecând acolo multi ani si topindu-se pe sine în toatã smerenia, a trecut la mai multã ispitã si nevointã. Apoi, iesind din sihãstrie, a înconjurat toate mânãstirile Egiptului si ale Tebaidei si muntele Nitriei si al Asiei, Pontul si Capadocia si tot Rãsãritul, adunând de acolo vietile tuturor pãrintilor si petrecerile si nevointele lor, mai mult de cum adunã ceara pecetile inelelor. Si aceasta o adeveresc lucrãrile cele scrise de dânsul, care sunt pline de toatã iscusinta si întelepciunea si folosul. A mai scris si alte asemenea învãtãturi, pe care, dacã le va citi cineva cu socotealã, multã roadã va avea într-însele si mult folos va dobându; si va cunoaste dintr-însele si viata si obiceiurile scriitorului. Deci, astfel vietuind acest minunat om si asa petrecând, cãtre locasurile cele de dincolo s-a mutat.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Gherman din Dobrogea, însotitorul sfântului Cassian Romanul.

Acest sfînt si purtator de Dumnezeu Gherman s-a nascut pe la anul 368 în nordul Dobrogei, din parinti straromâni, fiind din acelasi sat si contemporan cu Sfîntul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerata vatra strabuna a acestor doi sfinti daco-romani de la gurile Dunarii.
Parintii si stramosii lor erau crestini din primul secol, fiind botezati în numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfîntul Apostol Andrei si de ucenii lui, care au semanat cuvîntul Evangheliei lui Hristos în jurul Marii Negre si în Scitia Mica, adica Dobrogea de astazi.
Dupa ce a învatat carte în satul natal si pe lînga Episcopia Tomisului, împreuna cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten si împreuna-vietuitor pîna la moarte, s-a dus sa deprinda învatatura Sfintilor Parinti în partile Constantinopololului. Apoi, tot împreuna, au intrat în viata monahala, la una din manastirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde straluceau mari ierarhi si purtatori de Dumnezeu, ca Sfintii Bretanion si Teotim.
Dorind o viata mai înalt duhovniceasca în Hristos, s-a dus împreuna cu fericitul Casian sa se închine Cuviosilor Parinti ce se nevoiau în Egipt, pe valea Nilului. Dupa ce au vizitat pe marii sihastri de acolo si au primit multe cuvinte de folos de la ei, s-au nevoit un timp în preajma marilor anahoreti egipteni, învatînd de la ei neîncetata rugaciune. Apoi s-au dus la Sfintele Locuri si s-au închinat la mormîntul datator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos.
S-au nevoit apoi un timp în manastirile din Constantinopol, în preajma Sfîntului Ioan Gura de Aur, care i-a hirotonit pe amîndoi - Sfîntul Ioan Casian diacon, iar pe Cuviosul Gherman, preot. Aceasta era pe la anul 400.
În anul 403, cînd unii ierarhi si dregatori din Rasarit, îndemnati de împarateasa Eudoxia, s-au ridicat împotriva Sfîntului Ioan Gura de Aur cerînd sa-l depuna din treapta, atunci si Coviosul Gherman s-a aflat printre cei ce au luat apararea marelui ierarh.
Acest mare nevoitor era atît de cinstit de prietenul sau, Sfîntul Ioan Casian, încît îl numea, în cartea sa "Convorbiri cu Parintii din Pustie", "Sfîntul Parinte Gherman". El a contribuit mult la întarirea vietii monahale în Dobrogea, din Italia si din Galia.
Dupa o aspra si îndelungata nevointa duhovniceasca, ajungînd la masura sfinteniei, Cuviosul Parintele nostru Gherman a raposat la Roma, prin anii 405-415, dîndu-si sufletul cu pace în mîinile lui Hristos, plin de zile si de harul Duhului Sfînt. Pentru viata lui aleasa, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în ceata Sfintilor Parinti, la 20-21 iunie 1992, cu data de praznuire la 29 februarie, iar cînd nu sînt ani bisecti, la 28 februarie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Grigorie Dialogul, despre slujirea cuvantului.     Zis-a Sfantul Grigorie Dialogul: "Mai mare minune decat rugaciunea este propovaduirea cuvantului, adica a ajuta pe cuvantul invataturii, ca, a intoarce pe pacatosi la pocainta, mai mult este, decat a invia un mort. Ca intru inviere se scoala trupul si iarasi moare, iar intru pocainta se scoala sufletul, care vietuieste in veci. Dar, inca si din Evanghelie poti cunoaste cu adevarat grairea aceasta. Ca, iata, a inviata Dumnezeu pe Lazar trupeste, dar Scriptura nu ne spune ce a facut trupul inviat al lui Lazar. Insa, a inviat Dumnezeu sufletul lui Pavel; si cate n-a facut sufletul lui Pavel! A facut puteri multe cu invataturile sale."
 



Intru aceasta zi, cuvant al Cuviosului Parintelui nostru Ioan Cassian, despre dreapta socoteala si despre marturisire.     Calatorind pe la sfintii parinti cei din Schit, am mers si la ava Moise, barbat inalt la fapta buna si la cele dumnezeiesti intelept. Si, apropiindu-ne, dupa oarecare vorbe de suflet folositoare, l-am intrebat pe dansul: "Cum se cuvine a face marturisirea gandurilor. Ca, de multe ori pricina de rusine este si acoperamant de vatamatoare evlavie obisnuieste a ne naste noua lucrul acesta, ca, adica, unii din parinti, auzind ganduri de la frati, nu numai ca nu-i tama­duieste, ci ii si defaima si in deznadajdu­ire ii aduc, precum si noi insine am cu­noscut, ca s-a intamplat aceasa in partile Siriei. Ca un frate si-a spus gandurile sale, unuia din batranii de acolo, cu toata cin­stea si adevarul, fara de rusine dezgolin­du-si ascunzisurile inimii sale. Iar acesta, indata ce a auzit, a inceput a se mania si a se porni asupra fratelui, ocarandu-l pen­tru acest fel de ganduri rele, incit din aceasta pricina, multora, le-a fost rusine a-si mai descoperi gandurile lor batranilor."

    Si Ava Moise a zis: "Bine este a nu ascunde gandurile tale fata de parinti, dar, nu orcui s-ar intampla a le spune, ci ba­tranilor celor duhovnicesti, si care au dreapta socoteala, se cade a le descoperi, iar nu celor albiti numai de vreme. Ca mul­ti la varsta privind si gandurile lor vestin­du-le, in loc de vindecare, in deznadajdu­ire au cazut, din pricina neiscusintii celor ce-i ascultau. Ca, iata era un oarecare din frati, foarte sarguitor, care tare fiind su­parat de duhul desfranarii, a venit la un batran si i-a spus gandurile sale. Iar acela, auzind si neiscusit fiind, maniindu-se, zi­cea ca este ticalos fratele si nevrednic de cinul calugaresc, fiindca a primit astfel de ganduri. Acestea auzind fratele, dezna­dajduindu-se, si lasand locul, s-a intors in lume. Dar, din iconomia lui Dumnezeu, l-a intalnit Ava Apolos, cel mai iscusit din ba­trani, care, vazandu-l tulburat si foarte po­somorat, l-a intrebat pe el, zicand : Fiule, care-i pricina acestei mahniri atat de mari? lar el, la inceput, din multa lui intristare, n-a raspuns nimic. Dar, mai pe urma, mult fiind rugat de batranul, a spus cele despre sine, zicand: De multe ori pe mine ma supara gandurile si, mergand, le-am spus cutarui batran si, dupa cuvantul lui, nu-mi mai am nadejde de mantuire. Deci, deznadajduindu-ma, ma duc in lume. Acestea auzind, Ava Apolos mult il man­gaia si il sfatuia pe fratele, zicand : Nu te mira fiule, nici nu te deznadajdui. Ca eu, la aceasta varsta a batranetii fiind, foarte suparat sunt de aceste ganduri. Drept aceea, nu te scarbi pentru acest fel de infocare, care nu atat prin silinta omeneasca se tamaduieste, cat prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Ci, numai ziua de astazi daruieste-mi-o mie si intoarce-te la chilia ta. Si a facut fratele asa. Iar Ava Apolos a mers la chilia batranului celui ce dezna­dajduise pe fratele si, stand afara, s-a ru­gat lui Dumnezeu eu lacrimi, zicand: Doamne, Cela ce aduci ispite spre folos, intoarce razboiul fratelui asupra acestui batran, ca, prin incercare, sa invete la ba­tranetele lui cele ce in lunga vreme n-a invatat, ca sa patimeasca si el cu cei ce sunt ispititi. Si, dupa ce a sfarsit rugaciunea, a vazut un arap, stand aproape de chilie si slobozind asupra batranului sageti, de care ranindu-se, indata se invartea ca intr-o betie, incoace si incolo, neputand suferi si iesind din chilie se ducea in lume, pe aceeasi cale ca si tanarul. Iar Ava Apolos, intelegand cele ce se facusera, l-a intampinat, zicand : "Unde te duci? Si care este pricina tulburarii acesteia, ce te-a cuprins? Iar el, simtind ca Sfantul cunoaste cele despre dansul, de rusine, nimic nu graia. Si i-a zis Ava Apolos: Intoarce-te la chilia ta si, de aici inainte, cunoaste-ti neputinta ta si da-ti seama ca sau nu ai fost stiut de dia­vol sau ca nu ai fost luat in seama de el si de aceea nu te-ai invednicit de lupta cea eu el. Si, ce zic cu, lupta, ca, o lovitura a lui, de o zi, n-ai putut sa o suferi. Aceasta, insa, ti s-a intamplat, pentru ca, pe un ta­nar, care se lupta cu vrajmasul nostru, primindu-l pe el, in loc sa-l imbarbatezi la lupta, in deznadajduire l-ai aruncat, nesocotind porunca cea inteleapta, care zice: "Izbaveste pe cei dusi la la moarte si de a rascumpara pe, cei ucisi, nu cruta." (pilde 24, 11). Precum si pilda Mantuito­rului nostru, Care zice: "Trestia strivita nu o frange si inul ce fumega nu-l va stinge" (Matei, 12, 20). Ca nimeni n-ar putea su­feri bantuielile, vrajmasului si nici fierberea cea infocata a firii a o stinge, daca da­rul lui Dumnezeu n-ar strajui, neputinta omencasca. Deci, dupa ce s-a implinit aceasta iconomie mantuitoare pentru noi, cu rugaciuni de obste sa ne rugam lui Dumnezeu, ca si biciul cel lasat asupra ta, sa-l dea inlaturi. Ca, El face sa doara si iar tamaduieste, raneste si mainile Lui vindeca, smereste si inalta, omoara si inviaza, po­goara in iad si ridica. Acestea zicand si rugandu-se, indata l-a izbavit pe el de razboiul cel adus asupra lui si-l sfatuia, ca sa ceara de la Dumnezeu, sa-i dea limba de invatatura, ca sa stie, la vreme, cand se cade sa spuna cuvant.

    Deci, din toate cele zise, cunoastem ca nu se va gasi alta cale mai temeinica de mantuire, ca aceasta, adica a descoperi gandurile sale parintilor celor mai cu dreapta socoteala si, de la dansii, a se in­druma spre fapta buna, iar nu a urma gandului si judecatii sale. Si nici nu tre­buie, de ar da cineva din intamplare, peste vreun batran neiscusit pentru aceasta, sa fuga si sa nu-si marturiseasca gandurile sale parintilor celor mai iscusiti sau sa defaime invatatura stramosilor. Ca si ei, nu de la sine, ci de la Dumnezeu si de la Scripturile cele de Dumnezeu insuflate fiind miscati, au dat urmasilor randuiala de a intreba pe cei ce mai inainte au calatorit pe acest drum. Si din multe alte locuri, care sunt in Scriptura cea de Dumnezeu insuflata, este cu putinta a ne invata, dar, mai ales, din istoria Sfantului Samuil, care de copil fiind dat lui Dumnezeu de mama sa si invrednicindu-se de dumnezeiasca vorbire n-a crezut socotirii si gandurilor sale, ci, o data si de doua ori fiind chemat de Dumnezeu, a alergat la batranul Eli si prin invatatura lui a fost asezat in randu­iala si indrumat, cum trebuie sa raspunda lui Dumnezeu. Si asa, pe Samuil, pe care prin a Sa chemare Dumnezeu l-a socotit vrednic de El, a voit sa fie invatat prin punerea in randuiala si prin porunca batra­nului, fiindca, prin aceasta, avea sa fie po­vatuit spre smerenie. Inca si pe Pavel, pe care Hristos lisus l-a chemat si Care putea indata sa-i deschida ochii si a-i face cu­noscuta si calea desavarsirii, Domnul l-a trimis, totusi, la Anania si i-a poruncit ca, de la dansul, sa afle calea adevarului, zi­cand: "Scoala-te si intra in cetate si acolo ti se va spune tie ce trebuie sa faci", (Fapte, 9, 6). Prin aceasta, ne invata sa urmam povatuirea celor buni, ce mai ina­inte de noi au calatorit pe acest drum. Fiindca fiecare ar fi vrut, asemenea cu Pavel, sa fie povatuit spre adevar de Dum­nezeu, iar nu prin parinti, lar Apostolul cu insusi fapta sa, a aratat, ca acestea, asa sunt, zicand: "Ca m-am suit la Ierusalim ca sa vad pe Petru si pc lacov si le-am aratat lor Evanghelia pe care o propova­duiesc, ca nu cumva in desert sa alerg sau sa fi alergat". (Gal. 1, 18), macar ca umbla impreuna cu el darul Duhului Sfant, prin puterea semnelor ce facea.

    Deci, cine este asa de mandru si de trufas, incat cu socoteala si judecata sa sa umble, cand insusi vasul alegerii marturi­seste ca are trebuinta de sfatuirea Aposto­lilor, celor de mai inainte decat dansul? Prea aratat, dar, si prin aceasta, s-a do­vedit ca la nimeni Domnul nu descopera calea, desavarsirii, fara numai celor ce sunt povatuiti, spre aceasta, prin parintii du­hovnicesti, precum zice si Proorocul: "Intreaba pe Tatal tau si-ti va grai tie, pe cei batrani ai tai, si-ti vor spune tie" (Deut. 32, 7). Asadar, cu toata puterea si cu toata sarguinta, suntem datori sa agoni­sim intru noi darul cel bun al dreptei so­cotiri, care va putea sa ne pazeasca nevatamati de de trecerea peste masura in amandoua partile. Ca, precum zic parintii, iesirile peste masura in amandoua partile, la fel sunt de vatamatoare, si trecerea, peste masura, a postirii si saturarea imbuibarii pantecelui, si nemasura privegherii si satiul somnului si celelalte treceri peste masura, toate vatama. Ca am cunoscut pe unii, care de imbuibarea pantecelui s-au biruit, dar pe postirea, cea peste masura s-au surpat si intr-o aceeasi patima a imbuibarii pantecelui au alunecat, din pricina slabiciunii ce s-a facut, din postirea cea fara masura. Inca, si eu tin minte ca am patimit odata ceva in acest fel si, pana intru atata m-am infranat, incat am uitat pofta de hrana si doua, trei zile am ramas nemancat si nicidecum n-am dorit hrana, de nu m-ar fi indemnat altii spre aceasta. Si, iarasi, din bantuiala diavolului, asa s-a departat somnul de la ochii mei, incat, multe nopti, fara somn petrecand, ma rugam Domnului, ca sa iau putin somn. Dar, mai greu m-am primejduit pentru nemancarea si privegherea cea fara masura, decat pentru imbuibarea pantecelui si saturarea somnului."

    Cu acest fel si atat de mari invataturi ne-a veselit pe noi Sfantul Moisi, incat, folosindu-ne, am proslavit pe Domnul, Care da atata intelepciune celor ce se tem de Dansul. Caruia se cuvine cinstea si stapanirea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 



Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ascultare.     Un mare batran avea un ucenic, care, la el, facea multa ascultare. Deci, intr-una din zile, l-a trimis pe el batranul la o slujire, dandu-i lui si putine paini, ca merinde. Iar el, ducandu-se si implinind porunca, s-a intors, aducand si painile. Si, vazand painile, batranul i-a zis: "Pentru ce fiule, nu ai mancat painile?" Iar el, facand metanie a zis batranului: "Iarta-ma, ava, dar nu mi-ai zis sa le mananc si, pentru aceasta, nu le-am mancat." Si, batranul, minunandu-se de socotinta cea dreapta a fratelui, l-a binecuvantat pe dansul.

    Acestui frate, dupa adormirea batranului sau, postind el patruzeci de zile, i-a venit un glas din cer, zicandu-i: "Peste orice fel de boala vei pune mainile tale, se va tamadui." Si, dimineata facandu-se, dupa iconomia lui Dumnezeu, iata, un om cu femeia lui, care avea o boala foarte grea. Si-l ruga pe dansul sa o tamaduiasca. Deci, dupa multa rugaminte, de-abia plecandu-se, si-a pus mana sa si, insemnandu-i rana cu semnul crucii, numaidecat s-a tamaduit. Si de atunci multe semne a facut Dumnezeu printr-insul, nu numai in viata, ci si dupa moartea lui. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.