• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei
El s-a născut la Roma din stirpe
imperială, fiind contemporan cu Sfinţii Apostoli. Maica lui, cu doi fii
ai ei şi fraţi ai lui, au călătorit pe mare şi s-au pierdut într-un
naufragiu, fiind aruncaţi fiecare în alt loc. Tatăl lui a plecat pe mare
să-şi caute soţia şi cei doi fii şi s-a pierdut şi el. Ajungînd la
vîrsta de douăzeci şi patru de ani, Clement a pornit la rîndul lui să
îşi caute părinţii şi pe cei doi fraţi. Atunci 1-a cunoscut la
Alexandria pe Sfîntul Apostol Barnabas, urmîndu-i după aceea Sfîntului
Apostol Petru, care deja îi avea ucenici pe fraţii lui, Faustin şi
Faustinian. Prin purtarea de grijă a lui
Dumnezeu, Sfîntul Apostol Petru a fost acela care a descoperit-o şi pe
maica fiilor, care era o bătrînă nevoită să-şi cerşească pîinea, iar mai
apoi 1-a aflat şi pe tată. Aşa s-au aflat membrii acestei familii, şi
aşa s-au reîntors ei cu toţii la Roma, însă creştini. Sfîntul
Clement nu s-a mai despărţit de Marele Apostol Petru, care 1-a sfinţit
episcop mai înainte de moarte. După martiriul Sfîntului Petru, episcop
al Romei, pentru scurtă vreme, a fost Preasfinţitul Lin, iar lui i-a
urmat Preasfinţitul Cletus, care de asemenea a păstorit puţin timp Roma.
Acestora le-a urmat în scaunul episcopal al Romei Sfîntul Clement. El
a păstorit Biserica lui Dumnezeu de la Roma cu o rîvnă de foc, aducînd
zilnic la sînul ei mulţime de oameni salvaţi de la păgînism. Pe
lîngă aceasta, el a rînduit şapte cronicari care să însemneze întocmai
vieţile sfinţilor mucenici care în acele vremuri erau omorîţi pentru
Hristos cu miile. Împăratul Traian 1-a surghiunit pe Sfîntul Clement la
Cherson, unde Sfîntul a aflat ca la două mii de creştini surghiuniţi şi
ei acolo. Ei cu toţii erau siliţi să muncească ca ocnaşi în carierele de
piatră, în locuri cu totul lipsite de apă. Creştinii 1-au primit pe
Sfîntul Clement cu bucurie nespusă, el făcîndu-li-se lor izvor viu de
mîngîiere duhovnicească. Sfîntul Clement cu rugăciunea a făcut să
izvorască apă în acel loc secetos. El a
adus o mulţime atît de mare de băştinaşi chersoniţi la Hristos, încît în
timpul unui an a fost nevoie să se zidească un număr de şaptezeci şi
cinci de biserici. Ca să îl împiedice să răspîndească mai departe
credinţa creştină autorităţile 1-au osîndit pe Sfîntul Clement la
moarte, legîndu-i o piatră de gît şi aruncîndu-1 în mare, la anul 101.
Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni au fost scoase din apele mării
de abia în vremea Sfinţilor Chiril şi Metodiu [aproximativ după şapte
sute de ani].
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Petru, Arhiepiscopul Alexandriei
Sfîntul Petru acesta a fost succesorul
Sfîntului Theona la scaunul episcopal din Alexandria, unde a fost o
vreme profesor la celebra şcoală de filosofie condusă de Origen. El a
fost înălţat la scaunul episcopal la anul 299 şi a luat muceniceasca
moarte la anul 311, lîngă mormîntul Sfîntului Apostol Marcu. El
a păstorit Biserica lui Dumnezeu în vremuri cumplite, cînd ea era
atacată şi din afară, de păgînii băutori de sînge nevinovat, dar şi
dinăuntru de către lupii îmbrăcaţi în piei de oaie, adică de eretici.
În vremea Sfîntului Petru, la Alexandria au luat mucenicia şase sute şi
şaptezece de creştini. Adesea familii întregi erau urcate pe eşafod şi
omorîte înaintea gloatelor. În aceeaşi perioadă, necuratul Arie înşela
credincioşii cu învăţăturile lui mincinoase. Sfîntul Petru 1-a
excomunicat şi 1-a dat anatemei şi în lumea aceasta şi în cealaltă.
Domnul însuşi i s-a arătat în temniţă pe acest mare şi minunat sfînt.
Sinaxar 24 Noiembrie
În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Clement, episcopul Romei.
Fericitul
şi preaînţeleptul Clement era roman de neam şi se trăgea din neam
împărătesc, fecior al lui Faust şi al Matildei. Deci, silindu-se la
toată învăţătura înţelepciunii elineşti şi aflând pe Apostolul Petru, a
fost învăţat de dânsul credinţa în Hristos cea adevărată şi făcându-se
propovăduitor al Evangheliei şi scriind Aşezămintele Sfinţilor
Apostoli, a fost făcut şi episcop al Romei. Însă fiind prins de
împăratul Domiţian, a fost chinuit şi izgonit la o cetate pustie de
lângă Cherson şi acolo, legându-i de grumaji o ancoră de fier de cele
de corabie, l-au aruncat în adâncul mării; şi aşa s-a sfârşit de trei
ori fericitul. Iar Dumnezeul minunilor, şi după moarte mărind pe sluga Sa, a făcut o mare şi peste fire minune. Că de atunci şi în urmă în fiecare an la pomenirea Sfântului Clement se depărta apa de la mal ca la trei mile, lăsând să meargă ca pe uscat pe cei ce se duceau acolo să prăznuiască şapte zile, făcând astfel mare bucurie celor ce nădăjduiau în Domnul.
Deci odată, depărtându-se marea şi intrând poporul, şi săvârşind praznicul sfântului şi ieşind, s-a întâmplat că a rămas acolo un copil mic, uitat de părinţii lui. Iar marea întorcându-se şi locul iarăşi acoperindu-l, părinţii copilului plângeau şi se tânguiau pentru lipsa lui prin tot oraşul, pricinuind şi celorlalţi cetăţeni plângere şi jale. Iar a fost în anul următor, când iarăşi s-a retras marea în laturi, au mers şi au aflat copilul sănătos şezând lângă mormântul sfântului. Pe care întrebându-l cum s-a hrănit şi cum a fost păzit nevătămat, au aflat că l-a hrănit sfântul cel ce zăcea acolo şi l-a păzit cu darul rugăciunilor sale nevătămat de fiarele marii. Deci luându-l şi mulţumind sfântului s-au dus la casa lor slăvind pe Dumnezeu.
Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian, fiind învăţător al dreptei credinţe şi propovăduitor al dogmelor celor drepte, căruia împăratul voia să-i taie capul căci aflase de cele ce făcea el. Atunci îl supără Arie cerând iertăciune, rugându-se şi tot poporul pentru aceasta. Iar sfântul neînduplecându-se, nu i-a dat iertare, ci l-a alungat blestemându-l şi zicând a fi despărţit de mărirea lui Hristos şi în veacul acesta şi în cel viitor. Că zicea către ei că a văzut pe Domnul în chip de cocon mic strălucind mai mult decât soarele, dar purtând o haină ruptă din cap până în picioare şi întrebându-L pentru ce-i este ruptă haina a aflat de la El că Arie i-a rupt-o. Cu semnul acesta Domnul arătă despărţirea şi osebirea ce a făcut Arie Fiului de către Tatăl, nemarturisindu-L pe El de o fiinţă cu Tatăl. Asemenea a arătat şi celelalte dogme şi cuvinte de hulă ale lui Arie. Acest sfânt s-a săvârşit după porunca împăratului prin tăierea capului, câştigând cununa cea neveştejită.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ermoghen, episcopul acragandinilor, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea
Preacuviosului Părintelui nostru Grigorie cel ce a pustnicit la Piatra
de aur, care se trăgea dinspre părţile Răsăritului.
Acest sfânt a trăit pe vremea apostatului Iulian. Şi a fost
prins de pe uliţă de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta:
Când rău-credinciosul Iulian a poruncit ca să se ridice de la Dafne,
adică dinaintea cetăţii Antiohiei, moaştele Sfinţilor Mucenici Vavila
şi a celor împreună cu dânsul, atunci creştinii cei ce duceau sfintele
moaşte cântau un psalm al lui David şi la fiecare stare ziceau stihul
acesta: "Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor ciopliţi". Pentru
că păgânii socoteau biruinţă şi neputinţă a lui Apolon din Dafne
mutarea sfintelor moaşte. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat.
Deci după porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindcă era
şi el râvnitor bunei cinstiri şi era unul din cei ce cântau pomenitul
stih. Şi fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit
pe spate de bătăile vinelor de bou şi i s-au jupuit coastele cu
unghiile; şi aşa era chinuit sfântul de dimineaţa până în seara, apoi
legat fiind cu lanţuri, a fost aruncat în închisoare.Iar a doua zi, aflând Iulian de bărbăţia ce a arătat tânărul, şi ştiind câţi creştini rabdă până în sfârşit mucenicia şi că uciderea prin chinuri tiranilor li se socoteşte ruşine, iar mucenicilor li se socoteşte biruinţă, slavă şi bucurie, Paravatul a poruncit să libereze pe sfântul din închisoare.
După acestea au întrebat unii pe sfântul dacă simţea dureri în timpul chinurilor. La care a răspuns că la început simţea puţină oarecare durere; apoi i s-a arătat cineva ţinând în mâini o basma moale şi răcoritoare, cu care-i ştergea de pe obraz sudoarea şi-l îndemna spre îndrăzneală şi bărbăţie. Pentru aceasta când chinuitorii au contenit de a-l chinui, zicea sfântul că nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Căci prin contenirea chinurilor a contenit şi cel ce se arăta (care era înger ceresc) şi nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrăzneală şi mângâierea cerească. Sfântul Teodor acestea pătimind, în veci se veseleşte cu Domnul, odihnindu-se cu pace.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cu vrednicie a stat pe scaunul Romei vreme de aproape zece ani. In timpul acesta, s-a petrecut o mare dezbinare in Biserica din Corint. Multi credinciosi nemultumiti, nu stim din ce pricini, s-au razvratit impotriva preotilor si-i alungau de prin locurile lor. Atunci, Sfantul Clement, in numele Bisericii din Roma, scrie corintenilor o vestita Epistola, in anul 96, care, fiind citita in bisericile din Corint, toti credinciosii si-au recunoscut gresala, intorcandu-se la calea cea dreapta, de la care se abatusera, facand pace in Biserica lui Dumnezeu.
Traditia Bisericii ne spune ca Sfantul Clement a murit mucenic. Ca, fiind prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117), si, nesupundu-se poruncii lui, a fost surghiunit intr-o cetate indepartata numita Cherson (Crimeea), iar acolo a fost osandit sa fie aruncat in mare, legandu-i-se de grumaz o ancora de corabie. Si asa s-a savarsit de trei ori fericitul.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei (+312).
In niste vremi ca acelea pline de groaza, el a intarit pe multi din cei slabi si fricosi, iar in cele din urma a fost izgonit si el pentru Hristos. Si umbla prin Fenicia si Palestina, intarind pe crestini, prin scrisori, si cerand darul Duhului Sfant pentru dansii.
O traditie a Bisericii spune ca Dumnezeu i-a descoperit Sfantului Petru, intr-o vedenie, tot raul pe care Arie avea sa-l aduca in Biserica lui Hristos. Ca a vazut pe Domnul, in chip de copil ca de doisprezece ani, stralucind mai mult ca soarele, purtand o haina rupta, din cap pana in picioare. Deci, intrebandu-L pentru ce-I este rupta haina, a aflat de la El ca Arie este cel care I-a rupt-o, Domnul aratand prin semnul acesta, ruptura pe care a facut-o intre Tatal si Fiul, nemarturisindu-l pe Hristos de o fiinta cu Tatal. Si Domnul a incheiat: "Sa nu-l faci pe el urmasul tau!"
Deci, instiintandu-se pagantul imparat Maximin ca, pentru invatatura lui Petru, multi se intorc de la idoli la Hristos, a trimis ostasi sa-l prinda si l-au inchis in temnita. Dar, vazand darzenia poporului credincios, a venit imparatul insusi in Alexandria si a poruncit sa se taie capul Sfantului Petru. Si asa, acest Sfant s-a savarsit, dupa porunca imparatului, castigand cununa cea nevestejita a chinuirii pentru Hristos.
Întru aceastã zi, cuvânt despre Pafnutie monahul, cum a mântuit acesta pe un tâlhar.
Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã, pentru preoti, al Sfântului Ioan Gurã de Aur.
Sa nu-ti saturi peste masura pantecele tau, ca nu cu infocare trupeasca si cu aburii mancarii sa gonesti pe Duhul Sfant, Care se pogoara asupra Darurilor. Cand stai la Sfantul Prestol sa nu te uiti deseori inapoi, ci ochii sa ti-i ridici numai spre Cel ce locuieste in ceruri. Sa ai pace si inchinaciune si cu cel mai de pe urma, cerand de la toti binecuvantare si rugaciune, ca stand, inaintea altarului, sa-ti ridici fara osandire mainile. Inca o data, iarasi, iti zic tie, o, slujitorule al lui Hristos, pazeste-te de bautura, ca esti serafim cu trup si nu ti se cade tie sa te dai la bautura. Inca, te mai pazeste de iubirea de avere, de mandrie, de osandire, de iubirea de slava, de manie si de desfranatele ganduri. Ca toate acestea sunt straine de randuiala ingereasca si tu slujesti Trupului lui Hristos, primind slujirea ingerilor si amestecandu-te cu dansii. Ca se zice: "Acum puterile ceresti nevazut impreuna cu noi slujesc". Drept aceea, preotule, sa fii priceput, sa intelegi ce esti si ce slujesti. Si, cunoscand aceasta, sa slujesti Domnului cu frica si cu dragoste, toate naravurile cele de gluma sa le lepezi. Ca, dupa ce ai primit slujba ingereasca, si aceasta pazind-o cu frica, cu dragoste si cu
evalvie, sa ajungi a locui in ceruri, impreuna cu ingerii, in veci nesfarsiti, intru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei
Nobilul Clement, aristocratul,
Slujitor zelos s-a făcut al Dumnezeului Celui Viu.
El lepădat-a cu totul deşertăciunea
Strălucitoarei Rome,
Şi cu duhul de toată închipuirea s-a desprins.
Legătura duhovnicească cu Marele Petru,
Mai tare ca moartea,
Pe trupeasca rudenie cu împăratul
O a slăbit.
El la Roma strălucit-a ca o stea luminoasă,
Ce noaptea păgînătăţii cu Sfînta Cruce
O risipeşte desăvîrşit.
El Apostoleasca Biserică împodobit-a
Şi o a întărit.
El amărît-a ale iadului slugi,
De nimic le-a făcut.
Furtună trecătoare iscat-au ele
Cătînd să ucidă pe al Domnului sfînt.
Trupul i l-au ucis; sufletul lui însă,
Înălţatu-s-a la Paradis.
Sfîntul lui trup a zăcut sub apele mării.
După opt secole lungi şi fierul s-ar fi risipit.
Nu însă şi trupul lui Clement, Sfîntul Sfinţit Mucenic.
Nu trupul robului adevărat al lui Hristos.
El slăvit arătat-a minuni,
Şi mai arată şi astăzi,
Sfîntul Clement proslăvitu-s-a prin puterea lui Hristos!
O, Sfinte Sfinţite Părinte Clement al Romei,
Roagă-te pentru noi înaintea Tronului lui Dumnezeu!
Cugetare
Se spune despre Sfîntul Petru al Alexandriei că niciodată nu a urcat treptele care duceau la tronul patriarhal în Biserică ca să şadă pe el, ci pururea stătea înaintea scării şi de acolo grăia poporului. Plîngîndu-se credincioşii că ierarhul lor nu sade pe tronul care i se cuvine, Sfîntul Petru a zis: „De cîte ori mă aproii de tron văd o lumină cerească şi o putere asupra lui,şi de aceea nu cutez să urc şi să mă aşez pe el”.
În afară de această vedenie Sfîntul Petru Alexandrinul a mai avut şi o alta, încă mai minunată:
Pe cînd se afla în temniţă, necuviosul şi necuratul Arie s-a prefăcut că a renunţat la erezia lui şi a trimis Sfântului cuvînt în închisoare cum că s-a pocăit şi se roagă să fie primit înapoi în Biserică. Dar necuratul Arie a făcut aceasta numai în ideea că Sfîntul va fi martirizat şi astfel are şansa să fie el numit patriarh în locul lui, putînd deci să-şi disemineze în voie erezia. Mai înainte de a răspunde, Sfîntul Petru Alexandrinul s-a rugat stăruitor lui Dumnezeu, în temniţă fiind. Stînd la rugăciune, o lumină cerească a inundat temniţa şi din ea s-a arătat Domnul Hristos ca un tînăr de doisprezece ani ce strălucea mai puternic decît soarele, astfel încît sfîntul nu şi-a putut ridica ochii la el. Domnul era îmbrăcat într-o tunică albă, sfîşiată în faţă de sus pînă jos. El o ţinea strîns înfăşurată în jurul corpului cu mîinile, ca şi cînd ar fi voit să îşi ascundă goliciunea. Văzînd aceasta şi căzînd în mare spaimă şi groază, Sfîntul Petru Alexandrinul a strigat: „O Doamne, cine a cutezat să îţi sfîşie haina?!”. Iar Domnul a zis: „Nebunul şi necuratul Arie Mi-a sfişiat haina. El a sfîşiat-o, căci a îndepărtat de la Mine poporul Meu, pe care Eu 1-am răscumpărat cu Sîngele Meu. Bagă de seamă să nu îl primeşti în comuniune cu Biserica, căci cu viclenie a trimis la tine şi cu ură drăcească împotriva Mea şi a poporului Meu”. Auzind acestea, Sfîntul Petru al Alexandriei a trimis cuvînt prin preoţii lui, Ahile şi Alexandru, că niciodată nu va fi primit necuratul Arie în comuniune cu Biserica, căci cu viclenie şi cu gînd drăcesc este cererea lui. Atunci 1-a dat anatemei Sfîntul pe necuratul eretic şi în lumea aceasta şi în cea care va să fie. El atunci a mai prorocit că următori pe scaunul patriarhal al Alexandriei vor fi preoţii lui, Ahile mai întîi, apoi Alexandru, şi aşa a şi fost.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 2):
- La cum Dumnezeu a trimis somn greu asupra lui Adam şi a luat din el o coastă, plinind locul gol cu carne;
- La cum Domnul a zidit-o pe femeia Eva din coasta lui Adam, apoi a adus-o înaintea lui;
- La cum aceasta este temelia şi cauza tainicei atracţii şi unităţi dintre soţ şi soţie.
Predică
Despre felurimea şi menirea chemărilor – „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători” (Efeseni 4: 11).
Aşa cum feluritele organe ale trupului omenesc au fiecare rolul său, dar împreună lucrează în armonie spre binele întregului trup, aşa Domnul a instituit felurite organe împlinind feluritele funcţii în trupul Bisericii, Care este Trupul Lui.
Pe locul întîi vin sfinţii apostoli,
cărora li s-a dat nu doar o singură cinstire, ci mai degrabă toate
cinstirile; şi nu doar o singură funţie, ci cu adevărat toate funcţiile;
şi nu doar un singur dar, ci mai vîrtos toate darurile harului. Căci Sfinţii Apostoli au fost în acelaşi timp şi apostoli, şi proroci, şi evanghelişti, şi păstori de suflete şi învăţători.
Chemarea apostolică de atunci înainte nu s-a mai dat în Biserică.
Dintre Apostolii cei mari au fost doisprezece, iar Sfîntul Apostol Pavel
este socotit al treisprezecelea; iar dintre Apostolii mici au fost
șaptezeci. Proroci sînt aceia care au primit darul prorociei de la Duhul Sfînt.
Dar aici vorbirea ne este nu despre Prorocii Vechiului Testament, ci
despre aceia ai Noului Testament (Fapte 11: 27, 21: 10, 13:1). Prorocii
au fost şi sînt proroci indiferent de clasa sau poziţia socială căreia
îi aparţin. Evanghelişti au fost mai întîi
cei care au scris Sfintele Evanghelii, apoi misionarii care au
propovăduit învăţătura lui Hristos printre necredincioşi, şi în final
cei care tîlcuind Sfintele Scripturi, au dat fiecăruia şi tuturor
expresia de nezdruncinat a adevărului credinţei. Păstorii
şi învăţătorii reprezintă în fapt una şi aceeaşi chemare, căci cu greu
ne putem închipui un păstor care să nu fie în acelaşi timp şi învăţător.
Aceştia sînt [Episcopii] cei care păstoresc un anumit număr de
credincioşi dintr-un anumit loc geografic într-o perioadă dată, purtînd
grijă de ei ca să îi ducă la mîntuire. Ei sînt cei care guvernează
Biserica lui Dumnezeu pe pămînt. Astfel, Domnul a rînduit toate acestea
prin Sfinţii Lui Apostoli. Fericit acela
care cunoaşte precis funcţia şi darul său primit de la Duhul şi care
slujeşte potrivit acestei chemări pînă la sfîrşit. Aşa cum în
veacul acesta Duhul Sfînt a împărţit darurile, tot aşa Domnul Hristos în
veacul ce va să vie va împărţi şi fiecăruia plata.
O, Stăpîne Doamne Duhule Sfinte, Cela
Ce eşti Dumnezeu adevărat, ajută-ne nouă să folosim darurile Tale în
scopul dobîndirii vieţii sufletelor noastre întru smerită lucrare, spre
binele Bisericii lui Hristos şi al mîntuirii noastre! Căci numai Ţie se
cuvine toată cinstea şi slava, Amin!
