Sinaxar 3 Noiembrie
Tot în aceasta zi, pomenirea
sfintirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cea din Lida,
adica asezarea sfintelor lui moaste în ea.
Acest mare marturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea
lui Diocletian, din tata capadocian, iar din maica palestinian; si
dobândind crestere minunata si de fire buna fiind si radacina cinstita
si sfânta având, caci parintii lui din mosi-stramosi erau împodobiti cu
bun nume si cu dreapta credinta, s-a facut prea viteaz si prea stralucit
în razboaie. Pentru care a fost facut si de catre Diocletian tribun
vestit de trupa, începând atunci sa fie în vârsta. Si dupa aceea pentru
barbatia lui cea covârsitoare a fost facut si comite, tainuindu-se pâna
atunci si nestiindu-se ca era crestin. Si împlinind douazeci de ani ai
vârstei sale, a ramas orfan de tatal sau, lasându-si acela viata sa
întru luptele bunei cinstiri. Iar sfântul, purcezând cu maica-sa din
Capadocia, a trecut în Palestina din care era ea; ca acolo avea multe
lucruri si multa mostenire, Deci fiindca s-a întâmplat sa moara si maica
sa în acea vreme, i-a ramas multa avutie si multa bogatie de lucruri,
dintre care luând avere cu sinesi din destul s-a dus la Diocletian,
poftind sa ia mai mare stapânire decât cea dintâi.
Dar vazând pe pagâni având atâta pornire asupra crestinilor si neputând a vedea acestea, a hotarât întâi a împarti la saraci averile pe care le purta cu sine, apoi sa se vesteasca pe sinesi înaintea lui Diocletian si la tot sfatul si divanul ca este crestin; care lucru l-a si facut degrab. Deci împartind averile ce avea cu sine la saraci si dând libertate sclavilor sai si facând asezamânt si orânduiala pentru averile ramase în Palestina, a treia zi a sfatului (ca facea sfat cu toti dregatorii de prin toata stapânirea romanilor, ca sa scoata din mijloc pe crestini) a venit singur în mijlocul divanului si al sfatului, fiindca se afla atunci acolo si Diocletian. Si propovaduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveala dreapta sa credinta. Pentru aceasta a fost prins si dat la toate felurile de nemasurate chinuri. Dar fiind pazit nevatamat de toate prin harul lui Hristos, a tras catre credinta cea în Hristos pe împarateasa Alexandra femeia lui Diocletian si afara de dânsa si pe un oarecare Glicherie si pe altul cu numele Atanasie. Si facând multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, multime de oameni a adus la credinta lui Hristos Dumnezeu.
Pentru aceasta a fost închis în temnita din porunca lui Diocletian si legat cu lanturi de fier. Dar în aceeasi noapte i s-a aratat lui în vedenie Hristos, vestindu-i bunatatile ce îl asteptau. Si desteptându-se, a multumit foarte lui Dumnezeu si a rugat pe pazitorul temnitei, dupa voia lui, a intrat robul, caci sta acolo afara de temnita. Deci vazând acesta pe stapânul sau în lanturi si închinându-se lui, zacea jos plângând. Iar sfântul ridicându-l îl îndemna sa fie cu inima tare. Dupa aceea i-a spus lui si vedenia si pe lânga acestea i-a poruncit cu dinadinsul ca, dupa moartea sa, sa ia trupul lui si diata pe care o avea facuta mai înainte de a fi prins si sa-l duca la casa patriei sale, care era în Palestina, si sa se teama de Dumnezeu si sa nu lase nefacuta vreuna din câte erau scrise în diata. Si fiindca el s-a fagaduit si s-a învoit a face cu lucru toate cele câte i-a poruncit, a luat binecuvântare si iertare si s-a dus de la sfântul. Iar a doua zi adus fiind sfântul iarasi la întrebare si neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugaciunea si ca niste praf sfarâmând pe idolii care erau în capiste, i s-a taiat capul. Iar robul lui, luând preacinstit trupul sfântului împreuna cu diata lui, i-a dus în Palestina; acolo, împreuna cu alti crestini, cu multa cinste si evlavie au îngropat sfântul mucenIcescul trup. Si a savârsit toate celelalte câte îi poruncise sfântul.
Dupa aceasta n-a trecut multa vreme si a stralucit dreapta credinta si luând împaratia de-a pururea pomenitul si marele împarat si întocmai cu apostolii Constantin si aflând vre-me sloboda cei care iubeau bunacuviinta si pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserica prea vesela si prea frumoasa în numele sfântului în Lida. Si ridicând si mult-patimitul si sfântul lui trup din locul neînsemnat în care zacea si aducându-l, l-au pus acolo la aratare. Si printr-în-sul a facut sfintirea bisericii aceleia din nou zidita de dânsii în trei zile ale lunii lui noiembrie. Din biserica aceea izvorasc izvoare de-a pururea curgatoare si daruri de minuni celor care se închina cu credinta sfântului. Ca Dumnezeu preamareste pe cei care-L preamaresc. Deci de atunci a luat Biserica lui Dumnezeu ca în fiecare an în aceeasi zi sa praznuiasca aducerea moastelor Sfântului Mucenic, întru slava si lauda lui Hristos adevaratului Dumnezeului nostru si a însusi marelui marturisitor Gheorghe.
Acesta era pe vremea lui Teodosie cel Mare, la anul trei sute optzeci si doi si, închizându-se pe sine într-un loc sapat, acolo a petrecut saizeci de ani fara sa-l vada cineva si fara sa vorbeasca cu vreun om. Ci întorcându-si mintea catre inima sa, privea cu gândul la Dumnezeu si de la El primea toata mângâierea. Iar locul acela nu era sapat drept, ci era alcatuit piezis si cu cotituri, precum era înclinarea viei. Mâncarea sa era linte muiata cu apa. Si iesea de doua ori pe saptamâna si îsi lua apa ce era din destul în izvorul ce era acolo aproape, fara sa fie vazut de vreun om. Deci acesta, facând multe minuni si vrednicia preotiei cu sila primind-o, în pace adânca s-a mutat catre Domnul.
Tot în aceasta zi, pomenirea
Preacuviosului parintelui nostru si marturisitorul Teodor, episcopul
Arghirei, si a Sfintilor Mucenici Sever, Androna, Teodot si Teodota,
care de sabie s-au savârsit.
Ahemenid a stat pe vremea lui Izdigherd fiul lui Gororan regele
persilor si pe vremea lui Teodosie cel Mic împaratul romanilor, în anii
patru sute zece, fiind barbat minunat si fiu al domnitorului cetatii.
Acesta, lasând credinta tatalui sau, a crezut în Hristos. Dar aflând
împaratul de aceasta, mult s-a nevoit ca sa-l întoarca la credinta lui
cea dintâi; si fiindca n-a putut, l-a golit pe el de bogatia ce avea, de
hainele ce purta si de cinurile ce-l împodobeau; si a poruncit ca gol
sa-l târasca camilele oastei sale, având numai o centura peste mijloc.
Iar dupa ce au trecut multe zile, s-a plecat împaratul din camara si a
vazut pe acel preabun barbat ca era ars de soare si era plin de mult
praf. Si si-a adus aminte de stralucirea si slava ce avea de la tatal
sau si a poruncit aceluia sa vina sa îmbrace camasa. Apoi, socotind ca
s-a muiat din aspra vietuire cea dinainte si de rusinea ce a suferit,
i-a zis lui: "Acum poate te-ai mai gândit, leapada pe Fiul teslarului,
adica pe Hristos". Iar sfântul, umplându-se de râvna, a sfâsiat camasa
ce îmbracase si aruncând-o împaratului a zis: "Daca tu socotesti ca
pentru camasa aceasta îmi voi lasa eu evlavia mea, ia-ti camasa împreuna
cu necredinta ta". Vazând aceasta îndrazneala, împaratul l-a alungat
gol din palat. Iar acesta cu temere de Dumnezeu si cu evlavie
petrecându-si viata, în pace a adormit de trei ori fericitul si a luat
cununa marturisirii.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Achepsima, Episcopul Naesonului, şi a celor împreună cu dânsul, Iosif și Aitala
Cel plin de toate creştinele virtuţi
bătrîn Achepsima, în vîrstă fiind de optzeci de ani, şedea odată în casa
sa înconjurat de oasepeţi. Atunci un copil plin de Duhul Sfânt a
alergat către bătrînul Episcop, 1-a sărutat pe creştetul capului şi a
strigat: „Fericit este acest cinstit cap, căci cu cununa muceniciei
pentru Hristos se va încununa!”. Prorocia copilului s-a împlinit curînd.
Împăratul Persiei, Sapor, a început atunci cumplita sa prigoană
împotriva creştinilor, iar Înaltpreasfinţitul Achepsima a fost prins şi
el. El a fost adus înaintea unui principe care era în acelaşi timp şi
popă idolesc. Fiind arestat şi legat, un apropiat 1-a întrebat pe
Sfîntul Achepsima ce porunceşte pentru casa lui, în condiţiile în care
va fi martirizat. Sfîntul a zis: „Aceasta deja nu mai este casa mea. Eu
mă duc la casa cea de sus, de unde întoarcere nu mai este”. După anchetă
prelungită, Sfîntul Achepsima a fost aruncat în închisoare. El a zăcut
acolo timp de trei ani, suferind fără răgaz de vindecare torturi
bestiale. La urmă el a fost decapitat. losif şi Aitala au fost îngropaţi
în pămînt pînă la mijloc, iar torţionarii au silit oameni creştini să
îi bată cu pietre. În acea noapte, prin lucrarea lui Dumnezeu, trupul
lui losif s-a făcut nevăzut, iar peste trupul lui Aitala a răsărit în
chip minunat un arbore de mirt ale cărui frunze şi ramuri vindecau toată
neputinţele şi durerile oamenilor. Timp de cinci ani a crescut şi a
rodit acel mirt minunat, pînă cînd îndrăciţii păgîni, plini de toată
invidia şi răutatea, 1-au tăiat din rădăcină şi 1-au distrus. Aceşti
sfinţi mucenici ai lui Hristos au luat mucenicia în Persia în veacul al
patrulea, în timpul domniei păgînului rege Sapor.
• Pomenirea mutării Sfintelor Moaşte ale Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă
Se prăznuieşte astăzi mutarea cinstitelor
moaşte ale Marelui Mucenic Gheorghe de la Nicomidia, unde a luat
mucenicia pe vremea lui Diocleţian, în cetatea Lydda din Palestina. Mucenicia acestui Mare Mucenic se pomeneşte şi se prăznuieşte în douăzeci şi trei de zile ale lunii aprilie.
Văzîndu-şi mai dinainte mucenicia sa, Marele Gheorghe a cerut
slujitorului lui ca după a sa moarte să îi ia trupul şi să îl ducă în
Palestina, patria în care se născuse maica lui, şi unde îşi împărţise el
toate averile lui săracilor. Sluga, credincioasă, a făcut întocmai. În
timpul domniei Marelui Constantin, creştinii evlavioşi au zidit o
preafrumoasă biserică la Lydda, închinată Sfîntului şi Marelui Mucenic
Gheorghe. La sfinţirea bisericii au fost îngropate în ea şi sfintele lui
moaşte. Nenumărate minuni s-au lucrat la ele de-a lungul vremurilor,
spre slava lui Dumnezeu şi a Marelui Mucenic Gheorghe, robul Lui.
Deci, a fost prins mai intai episcopul cetatii Anita, fericitul Achepsima, un batran cinstit, in varsta de peste optzeci de ani, daruit de Domnul cu multa sanatate si ajuns la batranete in deplina putere. A fost adus la intrebare inaintea dregatorului si, nevrand sa se inchine soarelui si focului, a marturisit credinta sa, zicand: "Nu voi vinde pe Dumnezeul cel din tineretele mele, pentru o viata de inca putine zile". Si, neplacandu-le raspunsul lui, indata Sfantul Achepsima a fost intins gol pe pamant si batut cu toiege ghimpoase. Si atata a fost batut, cat se rosise pamantul de sangele lui; apoi punandu-l in lanturi, l-au inchis in temnita. In aceeasi vreme au fost prinsi si Iosif preotul si Aitala diaconul, vestiti prin stiinta si cuvantul lor; iar ravna lor pentru Dumnezeu era cu ravna lui Ilie Proorocul, ca o sabie de amandoua partile ascutita impotriva necredintei. Si, nevrand sa se inchine focului, au fost batuti si ei atat de mult, cat li se risipise carnea de pe oase si tot trupul lor era numai o rana. Si, legandu-i in lanturi, i-au aruncat si pe ei in temnita, langa Sfantul episcop. Si au petrecut patimitorii lui Hristos trei ani, in mare nevoie si foame, rabdand dureri fara masura; ca in tot acest timp, n-a fost luna in care sa nu fie scosi la chinuri, incat zilele de sarbatoare erau, pentru ei, zile de suferinta. Deci, dupa toate acestea, odata, scotandu-l iarasi pe Sfantul Achepsima, ostasii l-au batut pana si-a dat sufletul. Iar pe Iosif preotul si diaconul Aitala, spanzurandu-i cu capul in jos, i-au ucis cu pietre. Si asa si-au dat sufletul lor in mainile lui Dumnezeu.
Întru aceastã zi, povestirea vrednicã de cuvântare despre minunea Sfântului Gheorghe si despre vedenia saracinului.
Iar a doua zi, a mers preotul sa slujeasca liturghia si saracinul il privea din camera sa, sa vada ce vrea sa faca. Iar Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, i-a deschis ochii mintii lui si i-a aratat o infricosatoare minune. Ca, in vreme cand preotul savarsea dumnezeiestile Taine, saracinul a vazut ca preotul a junghiat un copil mic si foarte frumos si sangele lui l-a turnat intr-un pahar sfintit, iar trupul lui l-a taiat si l-a pus pe un disc sfintit, si cand se canta chinonicul (priceasna), cantarea pentru impartasire, a vazut saracinul acela pe preot ca a trait trupul pruncului in bucatele si impartasea poporul cu carnea si cu sangele pruncului, si se minuna foarte. Si, dupa ce a savarsit dumnezeiasca Liturghie, preotul a luat prescurile cele mai bune si le-a adus in dar saracinului, care a intrebat: "Ce sunt acestea?" Iar preotul a raspuns: "Acestea, domnul meu, sunt prescurile pe care le slujim noi in biserica noastra". Atunci saracinul acela a zis lui cu manie: "Din acestea ai slujit tu Liturghie astazi? Au nu te-am vazut eu cum ai junghiat fara mila un prunc mic si preafrumos si sangele lui l-ai turnat in pahar, iar trupul lui l-ai taiat bucatele si le-ai pus pe disc si le-ai impartit norodului? Toate acestea care le-ai facut tu, spurcatule si ucigasule, au nu le-am vazut eu?"
Acestea auzindu-le, preotul s-a cutremurat si, cazand la picioarele saracinului a zis: "Slavit sa fie Domnul nostru, Care te-a invrednicit pe tine, stapanul meu, a vedea o infricosata minune ca aceasta. De unde eu cred, intru Domnul meu, ca tu esti mare om inaintea Lui si ca Dumnezeu vrea sa te aiba numarat printre cei mantuiti de El". Iar saracinul, ramanand uimit de cuvintele preotului a zis: "Si nu sunt acestea, oare, intru acest chip precum eu le-am vazut?" Preotul a raspuns: "Asa sunt, domnul meu, si asa le credem, ca painea si vinul pe care le aducem la Liturghia noastra sunt trupul si sangele Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar vederea acestora, eu pana acum nu m-am invrednicit niciodata sa o vad, ca sunt pacatos si vad inaintea mea numai paine si vin. Dar de vreme ce Domnul si Dumnezeul meu te-a invredincit pe tine, stapanul meu, sa vezi o taina ca aceasta, cred ca esti mare om, caci numai parintii cei mari ai Bisericii noastre, ca niste preavrednici, vad aceasta minunata taina".
Acestea auzindu-le si minunandu-se foarte, saracinul s-a plecat jos si s-a socotit multa vreme. Dupa aceea, ca si cum s-ar fi desteptat dintr-un somn, si-a venit in sine si, poruncind slugilor lui sa iasa afara, a zis preotului: "Precum vad si precum deplin ma incredintez, credinta crestinilor este cea adevarata si, vai mie, ca mi-am trecut viata mea cu minciuni si cu desertaciuni, in credinta saracinilor cea cu adevarat necurata. Ci, de vreme ce este voia lui Dumnezeu ca sa ma mantuiesc, boteaza-ma, ca sa slujesc, macar de acum inainte, lui Dumnezeu, cu stiinta curata". Iar preotul i-a zis: "Nu indraznesc, domnul meu sa te botez eu, ca unchiul tau este imparat si, instiintandu-se de aceasta, si pe mine ma va ucide si bisericile noastre le va strica. Dar, daca voiesti, du-te in taina de aici si mergi la patriarhul Ierusalimului, ca un necunoscut, si el te va boteza".
Iar saracinul, auzind acestea, a aflat o haina de par si, intr-o noapte imbracandu-se cu ea, a fugit pe ascuns si, mergand ca un necunoscut la patriarhul Ierusalimului, a cazut la picioarele lui si l-a rugat pe dansul ca sa-l boteze. Si daca l-a botezat, dupa a opta zi a zis catre patriarh: "Iata, cu darul lui Dumnezeu m-am facut crestin, deci ce se cade sa fac ca sa ma mantuiesc?" Iar patriarhul i-a zis: "Daca voiesti sa te mantuiesti, du-te la muntele Sinaiului, unde se afla monahi cucernici si imbunatatiti, si fa-te monah si pazeste poruncile Domnului".
Si el s-a dus la muntele Sinaiului si, facandu-se monah, a petrecut acolo trei ani, si deprinzandu-se intru toate faptele crestinatatii de la monahii aceia, a ajuns la masurile cele mari ale faptei bune. Dupa aceea, a rugat pe egumenul sa-i dea voie sa se duca la Rempli. Si, luand blagoslovenie, s-a dus si, intrand in biserica Sfantului Gheorghe, a intampinat pe preotul cel de Dumnezeu cinstitor, acela de care s-a zis mai inainte si, aratandu-se lui cine este, i-a grait: "Iata ca, ajutand dumnezeiescul Dar, cu rugaciunile tale cele bine primite, m-am facut crestin si monah, insa am mare dorire sa vad pe Domnul Iisus Hristos. Pentru aceea, fierbinte te rog sa-mi implinesc dorul meu".
Atunci preotul, slavind pe Dumnezeu, a zis: "Du-te la Amira, unchiul tau, si inaintea lui si inaintea tuturor saracinilor marturiseste pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca este fiul lui Dumnezeu, Facator a toata zidirea, ca S-a facut om, ca a facut slavite minuni in lume, ca S-a rastignit si S-a ingropat, iar a treia zi a inviat si cu slava la ceruri S-a inaltat. Si, facand asa, cu indrazneala, vei vedea pe Domnul".
Deci, de-a pururea pomenitul monahul acela, plecandu-se dumnezeiestilor cuvinte ale cucernicului preot, indata s-a pornit si s-a dus la locul unde era unchiul sau, si suindu-se noaptea in minaretul geamiei, a inceput a striga: "Alergati aici, o, saracinilor, ca am sa va spun voua un cuvant". Iar aceia, auzind aceasta, au alergat cu faclii si, afland pe monahul acela, l-au intrebat ce are sa le spuna? Iar monahul a zis: "Ce-mi veti da mie ca va spun unde este nepotul lui Amira, care a fugit pe ascuns?" Iar aceia au zis: "Daca ne vei spune noua aceasta, iti vom da bani cati vei voi". Iar monahul a zis: "Duceti-ma la Amira, ca sa-i spun". Atunci, luandu-l pe el, l-au dus la Amira, cu bucurie, zicand: "Monahul acesta stie unde este nepotul tau". Iar Amira l-a intrebat pe dansul, de-i stie cu adevarat. Iar monahul a raspuns: "Asa, cu adevarat il stiu pe dansul si eu insumi sunt, insa acum sunt crestin si cred in Tatal, in Fiul si in Sfantul Duh, intru o Dumnezeire. Si marturisesc ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat din pururea Fecioara Maria si a facut mari minuni in lume si S-a rastignit si S-a ingropat si a treia zi a inviat si la ceruri S-a inaltat si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal si va sa vie, iarasi, sa judece viii si mortii."
Acestea auzindu-le, Amira, unchiul sau, inspaimantandu-se, a zis: "Ce ai patimit, ticalosule, de ti-ai lasat calea ta, bogatiile tale, si slava ta si umbli asa defaimat, ca un cersetor? Nu te intorci la credinta ta si sa marturisesti pe proorocul Mahomed si sa vii iarasi la starea cea dintai?" Iar monahul a raspuns: "Eu, cate bunatati aveam atunci cand eram saracin, toate erau partea diavolului. Iar aceste haine de par, pe care le port acum, sunt lauda mea, bogatia mea si arvuna slavei, care am s-o dobandesc pentru credinta cea adevarata, a Hristosului meu, iar de Mahomed, care v-a amagit pe voi, ma lepad si credinta lui o urasc, ma despart de ea si o dau anatemei." Cu toate acestea, lui Amira i s-a facut mila de el, si a zis saracinilor ce se aflau acolo: "El si-a pierdut mintea si nu stie ce zice; scoateti-l afara si goniti-l pe dansul". Iar aceia i-au zis lui: "Pe acela care a dat anatemii pe proorocul nostru si credinta noastra, pe unul ca acesta, vrednic de nenumarate morti, il slobozesti? Atunci sa lepadam si noi credinta noastra si sa ne facem crestini".
Atunci, Amira, temandu-se de dansii, sa nu faca vreo rascoala, le-a dat lor slobozenie sa faca cu dansul ce vor voi. Iar ei, scrasnind din dinti, au rapit pe acel fericit monah si, scotandu-l afara din cetate, l-au imposcat cu pietre, pe el, care chema numele Domnului nostru Iisus Hristos. Si asa, s-a savarsit de-a pururea pomenitul, cu marturisirea cea buna. Si, mergand cu indrazneala catre Domnul, pe Care l-a dorit, a luat cununa mucenicilor. Drept aceea, in fiecare noapte se arata multa vreme o stea stralucita deasupra gramezii aceleia de pietre si lumina toata partea aceea, care lucru, vazandu-l saracinii se minunau. Si trecand vreme destula, Amira a dat voie si slobozenie crestinilor sa scoata sfintele moaste ale Marturisitorului din gramada pietrelor, si le-au aflat intregi si nestricate, avand multa buna mireasma. Si, sarutandu-le cu evlavie, le-au ingropat cu laude si cu cantari de psalmi, slavind pe Domnul Hristos, Caruia se cuvine slava si stapanirea in veci! Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt despre un episcop, care a petrecut în pustie 39 de ani.
Si acestea zicand, s-a sculat si a iesit afara si a stat la rugaciune multa vreme. Iar daca a sfarsit rugaciunea, a venit la mine si, vazandu-i fata lui, m-am inspaimantat. Si mi-a zis mie: "Nu te teme, ca Domnul te-a trimis pe tine, ca sa-mi ingopi trupul meu, ca si pacatul acum mi l-a iertat". Si acestea zicand, si-a intins picioarele si si-a sfarsit viata. Dupa aceea, rupandu-mi haina, jumatate mi-am lasat-o mie, iar cu jumatate am acoperit trupul Sfantului si l-am ingropat pe el. Si indata s-a uscat finicul si chilia a cazut. Iar eu m-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi ca doar mi-a lasa mie finicul, ca sa petrec acolo. Si dupa ce nu m-a ascultat pe mine Dumnezeu, m-am intors cu pace si, iata, barbatul cel ce se aratase mai inainte ma intarea pe cale si asa, trecand pustiul si venind la frati, le-am spus toate. Deci, ma rog ca nici unul sa nu se dea pe sine la deznadajduire pentru pacatele sale, ci prin rabdare sa afle de la Domnul mila.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, despre ascultare.
Cântare de laudă la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
O, Sfinte Gheorghe, Mare Mucenice,
O, Sfinte Gheorghe, Mare Biruitor!
Tu prin chin amarnic ai cîştigat viaţa,
Şi prin a ta moarte te ai preaslăvit!
Tu toate le-ai socotit ca pe un nimica,
Prin comparaţie cu Adevărul Hristos!
Tu-a lumii putere şi slavă le-ai călcat în picioare,
Şi ai stat vrednic alături de Hristos.
O, Sfinte Gheorghe, Mare Mucenice,
O, Sfinte Gheorghe, Mare Biruitor!
Tu schinguit ai fost cu torturi cumplite,
Dar te-a ţinut pe tine dreapta lui Hristos!
Tu toate durerile le-ai socotit ca nimica,
Prin puterea ce-ţi da Hristos Dumnezeu.
Noi înaintea ta ne închinăm acuma,
Şi slăvim pururi sfînt numele tău.
O, Sfinte Gheorghe, Mare Mucenice,
O, Sfinte Gheorghe, Mare Biruitor!
Păzeşte-ne şi pre noi cu rugăciunile tale,
Milostivirea ta arat-o către noi!
Mijloceşte pentru noi cu rugăciunile tale
Înaintea Tronului lui Hristos Dumnezeu!
Înaintea Mîntuitorului du rugăciunile noastre,
Şi roagă-te ca nici noi să nu ne temem de chinuri,
Ci prin îndelungă răbdare să fim biruitori!
Cugetare
Printre nenumăratele minuni ale Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, se numără şi aceasta:
În insula Mitilene se afla o sfîntă biserică, purtînd hramul lui. Toţi locuitorii insulei veneau la această biserică la ziua prăznuirii hramului lui. Cunoscînd obiceiul acesta al localnicilor, saracinii din Creta au atacat insula Mitilene chiar în ziua prăznuirii Marelui Mucenic, au jefuit-o şi au luat locuitorii în robie, ducînd pe mulţi dintre ei în Creta. Printre cei robiţi se afla şi un tînăr deosebit de frumos, pe care piraţii 1-au dăruit căpeteniei lor. Căpetenia 1-a făcut pe tînăr slugă a sa. Părinţii tînărului boleau de durere pentru fiul lor pierdut. Încheindu-se anul şi apropiindu-se iar Praznicul Marelui Mucenic Gheorghie, îndureraţii părinţi, urmînd vechii şi frumoasei rînduieli, au pregătit masă bogată de ziua Hramului Sfîntului şi au chemat la ea oaspeţi mulţi. Aducîndu-şi aminte de fiul ei, maica s-a dus înaintea icoanei sfîntului şi s-a rugat lui cu lacrimi să facă cumva şi să i-1 izbăvească pe fiul ei de robie. Maica apoi s-a întors să slujească oaspeţilor la masă. Gazda a ridicat paharul, a mulţumit lui Dumnezeu şi 1-a băut în cinstea şi întru pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe. Şi minune! Chiar în minutul acela a stat de faţă între oaspeţi chiar fiul gazdei, cel luat cu un an înainte rob, ţinînd şi el un pocal cu vin în mîini! Uimiţi şi înspăimîntaţi, oaspeţii 1-au întrebat pe tînăr cum a reuşit să vină la ei. Dar tînărul a răspuns că el nu ştie, ci ştie doar că să afla în Creta, slujind la masa stăpînului lui, cărui tocmai atunci trebuia să îi toarne vin să bea; dar că mai înainte de a face aceasta, a văzut un călăreţ călare venind înaintea lui, trăgîndu-1 alături de el pe cal şi ducîndu-1 într-o clipeală de ochi la casa părinţilor lui din Mitilene! Cu toţii au rămas plini de uimire şi L-au preaslăvit pe Dumnezeu şi pe marele făcător de minuni Gheorghe, Marele Mucenic şi Purtător de Biruinţă!
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata izbăvire din închisoare a Sfinţilor Apostoli Pavel şi Silas (Fapte 16):
- La cum aceşti Sfinţi Apostoli au fost aruncaţi în temniţa cea mai dinlăuntru iar picioarele li s-au pus în butuci;
- La cum au stat ei la rugăciune toată noaptea, mulţumind lui Dumnezeu;
- La cum atunci s-a cutremurat pămîntul, cum au căzut lanţurile de pe toţi cei legaţi, iar uşile temniţei s-au deschis de la sine.
Predică
Despre Hristos, Capul tuturor sfinţilor – „… ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pămînt” (Efeseni 1: 10).
Păcatul provoacă panică şi confuzie în suflet. Omul care se cufundă în păcat şi în viciu se aseamănă găinii căreia tocmai i s-a tăiat capul, însă trupul continuă să i se zbată convulsiv şi dezordonat încoace şi încolo.
Înainte de întruparea Mîntuitorului
Hristos, toată lumea păgînă zăcea în întunericul confuziei, precum un
trup cu capul tăiat care se zbate încă în convulsiile morţii. Hristos Domnul a unit capul cu trupul muribund şi a adus fiinţa umană înapoi la viaţă.
Hristos este Capul oştirilor cereşti, şi a fost Capul lor întotdeauna.
Iar ca Cuvîntul Făcător de Viaţă al lui Dumnezeu, El a fost dintru
început Capul a toate cele zidite din lumea vizibilă, între care la
locul cel mai de frunte se află rasa umană. Dar păcatul, ca şi un satîr
ascuţit, a despărţit trupul păcătos al lui Adam de Capul său, Dumnezeu.
Cu toate acesta Domnul, în mare milostivirea Lui, a împăcat iar cerul şi pămîntul prin întrupare, aducînd cerul pe pămînt, înălţînd pămîntul la cer, şi rînduind iar toată zidirea sub călăuzirea Minţii Lui, Care este Căpetenia zidirii.
Prin Hristos
noi oamenii ne-am împăcat cu Dumnezeu Sfînta Treime şi cu îngerii lui
Dumnezeu, ne-am împăcat întreolaltă şi cu natura în care am fost aşezaţi.
Prin Hristos omenirea şi întreaga zidire şi-a aflat iarăşi Capul şi a
intrat în armonie cu El şi cu sine. Simţul Apostol zice: „Noi însă avem
gîndul lui Hristos” (I Corinteni 2: 16). Aşa fiind, dragostea noastră
pentru Dumnezeu se aprinde din nou, credinţa noastră se întăreşte, şi
nădejdea ni se luminează. Doar trupul care doarme nu-şi simte legătura cu capul. De aceea să ne trezim, fraţilor, să ne trezim cît mai avem încă vreme.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela ce eşti Capul nostru Atotînţelept, uneşte-ne pre noi cu Sfânt
Trupul şi Preacurat Sîngele Tău şi ne mîntuieşte. Căci noi pre Tine Te
slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!
