27 noiembrie – Sf. M. Mc. Iacov Persul; Sf. 17 Cuv. Mc. din India; Sf. Cuv. Roman, făcătorul de minuni; Sf. Cuv. Pinufrie; Sf. Cuv. Natanael

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod

După trei zile de rugăciuni, Arhiepiscopul Ilie de Novgorod a auzit un glas minunat care i-a porncit să scoată icoana Maicii Domnului din Biserica Schimbării la Față a Domnului (ce se afla pe strada Ilina), și să fie purtată în procesiune pe zidurile orașului. În timp ce icoana era purtată în procesiune pe ziduri, asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu, iar una din săgeți a străpuns fața Maicii Domnului. Din ochii Fecioarei au început să izvorască lacrimi și, atunci icoana s-a întors singură cu spatele la cei ce o loviseră.

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod este prăznuită pe 27 noiembrie și pe 28 martie.

În icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată cu mâinile înălțate în rugăciune, având Pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei, încadrat într-o mandorlă (aureolă) luminoasă și binecuvântând.

Această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este considerată ca fiind una din primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria. O astfel de icoană se păstrează în Bazilica Sfânta Agnesa din Roma (secolul IV). De asemenea, există o icoană veche bizantină a Maicii Domnului „Nikopea” din secolul al VI-lea, unde Fecioara Maria este reprezentată șezând pe tron și ținând în mână un scut pe care se alfa chipul lui Iisus Hristos Emanuel.

În România, această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este numită „Oranta”, iar în Grecia este cunoscută sub numele de „Platitera”.

În Rusia, această icoană este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, primind acest nume prin secolele XI-XII, când Maica Domnului a făcut un semn minunat pentru cetățenii orașului Novgorod în anul 1170.

În acel an, forțele aliate ale Cnejilor ruși, în frunte cu un fiu al Cneazului Andrei Bogoliubski de Suzdal au mărșăluit spre Novgorod. Locuitorii din Novgorod, fiind fără apărare, și-au pus ultima speranță în Dumnzezeu, ca Acesta să-i izbăvească, rugându-se zi și noapte ca Domnul să-și îndrepte Fața către ei. După trei zile de rugăciuni, Arhiepiscopul Ilie de Novgorod a auzit un glas minunat care i-a poruncit să scoată icoana Maicii Domnului din Biserica Schimbării la Față a Domnului (ce se afla pe strada Ilina), și să fie purtată în procesiune pe zidurile orașului.

În timp ce icoana era purtată în procesiune pe ziduri, asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu, iar una din săgeți a străpuns fața Maicii Domnului. Din ochii Fecioarei au început să izvorască lacrimi și, atunci icoana s-a întors singură cu spatele la cei ce o loviseră.

După acest semn divin, în atacatori a intrat o panică de nedescris. Atunci au început să se atace între ei, iar locuitorii Novgorodului, luând binecuvântare de la Dumnezeu au profitat de agitația creată și au ieșit afară din cetate gonindu-i pe asediatori.

În amintirea minunatei mijlociri a Împărătesei Cerului, Arhiepiscopul Ilie a stabilit o zi de sărbătoare în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, sărbătoare pe care Biserica Ortodoxă Rusă o prăznuiește și în zilele noastre.

Ieromonahul athonit Pahomie Logofătul, fiind prezent în Rusia la prăznuirea icoanei, a alcătuit două canoane pentu această icoană.

Timp de 186 de ani după aceea, icoana făcătoare de minuni a rămas în Biserica Schimbarea la Față a Mântuitorului, de pe strada Ilina. În anul 1356, a fost așezată în biserica costruită în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului”, care mai apoi a devenit Catedrala Mănăstirii Semnului.

În toată Rusia sunt cunoscute numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului „a Semnului”. Câteva din ele sunt prăznuită pe 27 noiembrie (în aceeași zi cu icoana originală), dar au și zile separate de cinstire. Acestea sunt: Icoana Maicii Domnului „a Rădăcinii din Kursk”, Icoana Maicii Domnului „Abalatsk”, Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo”,  Icoana Maicii Domnului „Korchemnaya”, Icoana Maicii Domnului „Serafim Ponetaevski” și altele.

 

 

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk)

În 1383, preotul Bogoliub care trăia aproape și slujea în paraclis a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana în două bucăți și le-a aruncat pe lângă. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana, și în final a găsit cele două bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a lăsa o cusătură.

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) este prăznuită pe 8 martie, 8 septembrie și 27 noiembrie.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) a fost descoperită pe 8 septembrie 1295 în pădure, nu departe de orașul Kursk (Rusia). Un vânător a găsit-o cu fața în jos la rădăcinile unui stejar bătrân. De îndată ce a ridicat icoana, un izvor cu apă limpede a țâșnit din pămân din locul în care a fost ridicată. Și în prezent acest izvor se află în acel loc.

Vânătorul a construit un paraclis mic de lemn, în cinstea icoanei descoperite. Din acel moment, oamenii au venit pentru a cinsti Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, numită și „a Rădăcinii din Kursk” (pentru că a fost găsită la rădăcinile unui stejar). Aici au avut loc multe minuni datorită icoanei:

În 1383, preotul Bogoliub care trăia aproape și slujea în paraclis a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana în două bucăți și le-a aruncat pe lângă. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana, și în final a găsit cele două bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a lăsa o cusătură.

În 1613, oamenii din orașul Kursk au întemeiat o mănăstire a Semnului închinată Icoanei Maicii Domnului, ca un semn de mulțumire pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece i-a scăpat de invadatorii polonezi. Icoana a fost așezată acolo.

În 1676, această icoană a călătorit până la râul Don, pentru a binecuvânta trupele cazacilor din Don. În 1684, țarii Ivan și Petru Alexeevici au trimis o copie a icoanei cu porunca, ca aceasta să însoțească trupele ortodoxe în luptă. În 1687, Sfânta Icoană a fost trimisă la „Armata Mare”. Icoana făcătoare de minuni a ajutat luptătorii să elibereze pământurile lor de mai multe ori.

Mai multe copii ale icoanei au fost pictate mai târziu pentru a fi date armatelor în campania din Crimeea și multor generali ruși printre care și cneazul Kutuzov. Sfântul Serafim de Sarov a fost vindecat în prezența acestei icoane.

După revoluția bolșevică, pe 12 aprilie 1918, Sfânta Icoană a fost furată din Catedrala Mănăstirii Semnului Maicii Domnului, și dezbrăcată de îmbrăcămintea și ornamentele de aur, dar, pe 2 mai, s-a constatat că icoana s-a întors la locul său.

În 1919, în timpul evacuării orașului Kursk, Epicopul Teofan de Kursk împreună cu doisprezece călugări din Mănăstirea Semnului au traversat cu icoana granița Rusiei, trecând prin Constantinopol și ajungând în Serbia. În 1920, la cererea generalului Wrangel, icoana a vizitat din nou Rusia, în Crimeea, și a rămas acolo până la evacuarea finală a armatei ruse, în primele zile ale lui noiembrie, 1920.

Sfânta Icoană a revenit în Serbia unde a rămas până în 1944, atunci când, împreună cu Sinodul Episcopilor, aceasta a plecat în străinătate, la  München (Bavaria), și cu Mitropolitul Anastasie. În 1951, Mitropolitul Anastasie s-a mutat de la München  în America.

În 1957, Icoana Maicii Domnului din Kursk a fost așezată în Catedrala Icoanei Maicii Domnului a Semnului din New York, rezidența Primului Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, unde este păstrată în prezent. Sfânta Icoană călătorește regulat în toate episcopiile din America.

Îndată ce icoana Maicii Domnului „Abalatsk” a fost pictată, Eftimie s-a vindecat de paralizie. Icoana a fost mutată în biserica mănăstirii unde au avut loc multe alte vindecări.

Icoana Maicii Domnului „Abalatsk” este prăznuită pe 20 iulie și 27 noiembrie.

Icoana Maicii Domnului „Abalatsk” a fost pictată de către Arhidiaconul Matei de la Catedrala din Tobolsk, ca împlinire a promisiunii unui țăran ce era paralitic, pe nume Eftimie.

Eftimie a promis că va reface biserica Mănăstirii Abalatsk. Această biserică a fost construită în 1637, după ce Maica Domnului, însoțită de Sfântul Nicolae și de Sfânta Maria Egipteanca s-a arătat unei văduve evlavioase pe nume Maria.

Îndată ce icoana Maicii Domnului „Abalatsk” a fost pictată, Eftimie s-a vindecat de paralizie. Icoana a fost mutată în biserica mănăstirii unde au avut loc multe alte vindecări.

Icoana Maicii Domnului „Abalatsk” se aseamănă cu Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, cu diferența că în Icoana „Abalatsk” sunt zugrăviți Sfântul Nicolae și Sfânta Maria Egipteanca, conform viziunii văduvei Maria.

Icoana Maicii Domnului „Abalatsk”, alături de alte copii făcătoare de minuni ale sale este cinstită pe tot cuprinsul Siberiei.

Înaintea icoanei s-au săvârșit rugăciuni mai ales în momente de cumpănă și catastrofă națională, precum ciuma din 1771 sau holera din 1731. Prin mijlocirea Maicii Domnului, Țarskoe Selo nu a fost atins de teribilele epidemii ce cuprinseseră Rusia.

Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo” este prăznuită pe 27 noiembrie.

Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo” este o veche icoană făcătoare de minuni, ce a fost dăruită Țarului Alexei Mihailovici de către unul din Patriarhii Răsăritului (se presupune că este vorba despre Sfântul Atanasie al Constantinopolului, prăznuit pe 28 octombrie).

Țarul Petru I a transferat icoana împreună cu alte obiecte sfinte de la Moscova, în noua sa capitală (Țarskoe Selo).

În anul 1747, în Țarskoe Selo a fost construită Catedrala în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului”.

Înaintea icoanei s-au săvârșit rugăciuni mai ales în momente de cumpănă și catastrofă națională, precum ciuma din 1771 sau holera din 1731. Prin mijlocirea Maicii Domnului, Țarskoe Selo nu a fost atins de teribilele epidemii ce cuprinseseră Rusia. Rugăciunile rostite înaintea icoanei Maicii Domnului „Țarskoe Selo” au oferit izbăvire și de incendii și naufragii.

În icoană, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este însoțită de doi heruvimi.

În copiile mai recente au fost adăugați, pe lângă heruvimi, Sfântul Apostol Petru, Sfântul Alexie omul lui Dumnezeu și pe părinții Sfântului Ioan Botezătorul: drepții Zaharia și Elisabeta.

Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo” este prăznuită impreună cu celelalte icoane ale Maicii Domnului „a Semnului” din sinaxarele rusești.

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Korchemnaya”

Această icoană a Maicii Domnului mai este numită și „Taverna” după o văduvă din Ryzan, care suferea de slăbiciune pentru vin. Aceasta a mers și a amanetat icoana Maicii Domnului „a Semnului” ce se afla în casa ei, primind la schimb vin.
Deținătorul tavernei, fiind om cu frică de Dumnezeu a luat icoana primită gaj și a așezat-o pe un raft.
A doua zi de dimineață, după ce s-a trezit din beție, văduva s-a îngrozit de ceea ce făcuse, a mers și a împrumutat niște bani după care a răscumpărat icoana. Cu toate acestea, a doua zi, icoana dispăruse din casa văduvei. Spre uimirea lui, deținătorul tavernei a găsit icoana Maicii Domnului pe raftul unde o așezase prima dată.
Văzând minunea, văduva s-a pocăit și s-a oprit din băut, spre surprinderea tuturor. Icoana Maicii Domnului a rămas în tavernă și a primit numele neobișnuit.
Maica Domnului i-a ajutat mereu pe cei ce se rugau înaintea icoanei „Korchemnaya”.
În anul 1850, atunci când taverna a fost închisă, icoana Maicii Domnului „Korchemnaya” a fost dăruită Bisericii Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acolo a rămas până în perioada sovietică, când biserica a fost închisă. Ulterior icoana Maicii Domnului „a Semnului” (Korchemnaya) s-a aflat în grija unei familii evlavioase din Ryzan.
Astăzi, icoana Maicii Domnului „Korchemnaya” se află în Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Episcopia Ryzanului. De asemenea, există o copie a acestei icoane, numită Icoana Maicii Domnului „Nicolae-Yamsky” ce se află în biserica metocului Nicolae-Yamsky.





Icoana Maicii Domnului „Serafim Ponetaevski” este prăznuită pe 27 noiembrie.

Icoana Maicii Domnului „Serafim Ponetaevski” a fost zugrăvită în anul 1879 de către maicile de la Mănăstirea Sfântului Serafim de Sarov (Serafim Ponetaevski)aflată nu departe de Arzamas, în apropierea localității Ponetaevsk.
Mănăstirea a fost numită după Sfântul Serafim de Sarov de către întemeietoarea așezământului, o călugăriță de la Mănăstirea Diveevo.
La șase ani după ce a fost pictată, în 1885, icoana a devenit comoara sfântă a mănăstirii după ce s-a arătat făcătoare de minuni. Atunci când maicile se rugau în timpul slujbelor, au observat cum chipul Maicii Domnului devenea luminos și plin de viață ca și cum Preasfânta se afla acolo în biserică, prezentă, vie. Călugărițele au constatat această minune cu bucurie.
Îndată ce vestea s-a răspândit, la icoana Maicii Domnului din Serafim Ponetaevski au început să vină să se închine numeroși credincioși, mulți dintre ei primind vindecare de orbire și paralizie. Sunt consemnate șaptezeci de astfel de vindecări minunate.
Această icoană este o copie a icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod.

• Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Iacov Persul

Sfîntul lacov s-a născut în cetatea persană Elapa (sau Vilat) din părinţi creştini. A fost crescut întru sfânta credinţă creştină şi s-a căsătorit cu o femeie creştină. Regele persan Yezdegherd 1-a îndrăgit pe lacov pentru aleasa lui ţinută, educaţia strălucită şi marile lui calităţi diplomatice şi personale şi 1-a făcut curtean al palatului său. Înşelat de măgulirile regelui, lacov a uitat de sine şi a început să aducă necurate jertfe idolilor, asemenea regelui, care era păgîn. Aflînd de acestea mama şi soţia lui, i-au trimis o scrisoare lungă şi îndurerată în care îl plîngeau ca pe un apostat, ca pe un om care duhovniceşte este deja mort. Cu toate acestea, încheind scrisoarea, ele îl implorau să se întoarcă la Hristos, cît încă mai are suflare în trup. Mişcat profund de această scrisoare, lacov s-a pocăit cu amar, apoi a mers înaintea regelui şi întregii curţi, s-a lepădat de idolatrie şi şi-a mărturisit cu vitejie credinţa creştină întru care a fost născut şi cu dragoste crescut, de care el nu vrea să se mai lepede pentru nimic în lume. Înfuriat, regele 1-a osîndit la moarte prin torturi bestiale. El urma să fie tăiat cu încetul în bucăţele, pînă cînd avea să moară lent. Călăii au executat porunca păgînului rege, începînd să taie mădularele sfîntului, cu încetul: mai întîi degetele de la mîini şi picioare, apoi gambele şi braţele, apoi umerii, iar la urmă capul. La fiecare mutilare, sfîntul mulţumea cu lacrimi Domnului că îi primeşte pocăinţa lui, dăruindu-i astfel de mucenicească moarte. Din rănile lui ieşea bună mireasmă de chiparos. Astfel şi-a spălat acest minunat sfînt păcatul lepădării, înfăţişîndu-se cu sufletul înaintea Domnului Hristos Dumnezeu, întru Împărăţia Cerurilor. Sfîntul lacov Persul a luat mucenicia cam pe la anul 400. Capul lui se află la Roma, iar parte a sfintelor lui moaşte sînt în Portugalia, unde este prăznuit în douăzeci şi două de zile ale lunii mai.

• Pomenirea celor șaptesprezece Preacuvioşi Mucenici din India

Ei au fost călugări creştini care au luat mucenicia din mîna regelui Indiei, Abenner. Urîndu-1 pe Avva Varlaam pentru aceea că i-a botezat fiul, pe loasaf, întru credinţa creştină, regele Abenner a trimis oameni pe urmele lui. Dar urmăritorii nu 1-au aflat pe Avva Varlaam, care s-a făcut nevăzut de la faţa lor. În schimb ei au prins şi au legat alţi şaptesprezece monahi, pe care i-au adus înaintea regelui. Abenner i-a osîndit pe aceştia la moarte, iar torţionarii lui i-au omorît pe ei bestial: ei le-au scos ochii, le-au tăiat limbile, le-au frînt braţele şi picioarele, iar la urmă i-au decapitat. Dar chiar şi aşa credinţa creştină nu a putut fi stîrpită din India, ci dimpotrivă, ea s-a întărit încă şi mai mult, fiind întemeiată pe sîngele mucenicesc al atleţilor lui Hristos.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Roman Făcătorul de Minuni

Sfîntul Roman s-a nevoit întru călugăreştile petreceri în apropiere de Antiohia. El la a sa chilie niciodată nu a aprins candelă, nici a avut în vatră foc. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace, fiind mare făcător de minuni şi în timpul vieţii, şi după moartea lui. El mijloceşte puternic pentru femeile sterpe care cheamă cu credinţă numele lui.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Pinufrie

El a fost contemporanul Sfântului Ioan Cassian (vezi prăznuirea lui în 29 februarie) şi mare nevoitor al pustiei egiptene. El a trăit în veacul al patrulea, nevoindu-se aspru în mai multe locuri, căci pururea fugea de slava oamenilor. El a avut mulţime de ucenici, care au luptat să imite în vieţile lor înalta pilda de vieţuire sfîntă a învăţătorului lor.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Nathanael

Acest Sfînt Nathanael a fost un pustnic din deşertul nitric. El s-a rugat lui Dumnezeu ziua şi noaptea şi s-a luminat de sus prin rugăciunile şi cugetările cele dumnezeieşti. El nu a ieşit din chilia sa timp de treizeci şi opt de ani, nici de prag apropiindu-se. El s-a săvîrşit către Domnul în a doua jumătate a veacului al şaselea.

Cântare de laudă la Sfântul Mare Mucenic lacov Persul

Ziditorul nici un suflet nu pierde,

Care ale lui păcate le plînge cu amar:

Căci inima înfrîntă şi smerită o iubeşte Domnul.

Iacov de Domnul Cel Viu se a lepădat,

Lăudîndu-l regele, el de sine a uitat.

Maica lui însă i-a trimis scrisoare de certare,

În ea asemenea îi scria şi scumpa lui soţie:

„Au nu ştii că bogăţiile lumii acesteia

Mai trecătoare sînt decît spuma mării?”.

Iacov întru sine şi-a venit şi a plîns cu amar.

Apoi cu vitejie a grăit pe faţă

Ceea ce mai înainte ascunsese:

„Creştin am fost şi voiesc să fiu iară!

Creştin vreau să mor!

Nebunie a rătăcirii sînt idolii voştri,

Ei înşişi lucruri de om neputincios!

Eu de ei mă lepăd!”.

Astfel grăit-a lacov, înaintea regelui stînd;

Aste le-a grăit pe faţă,

Şi pe-al lui cuvînt l-a ţinut.

Împăratul i-a smuls toate însemnele cinstirii,

Şi l-a înveşmîntat pre lacov în schingiuiri.

El a fost prefăcut tot într-o rană,

La el s-au repezit ca nişte dihănii, călăii.

Ei trupul mucenicului au sfişiat în bucăţi,

Fărîmiţat-au trupul viteazului lui Hristos.

Dar el acum cu sufletul se află în ceruri

Pururea rugîndu-se Domnului pentru noi. 

Sinaxar 27 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Iacov Persul.

Acesta a trăit pe vremea lui Onoriu şi Arcadie, împăraţi creştini, în anii 395. Creştin de la strămoşii săi, locuind în cetatea perşilor ce se numea Bitlava, în ţara eluzişiilor, de neam cinstit şi luminat, şi foarte iubit de Izdegherd împăratul perşilor. Şi pentru că era iubit de el foarte, s-a lepădat de credinţa lui Hristos şi s-a tras împreună cu împăratul la pierzare. Deci s-au înstrăinat mama-sa şi femeia lui de dânsul, căci a ales mai mult dragostea împăratului decât a lui Hristos, şi pentru mărirea trecătoare a dobândit ruşine veşnică şi osândă, cum îi scriau ele. Din aceste cuvinte umilindu-se cu sufletul, s-a depărtat de legea cea deşartă a împăratului şi plângea că s-a despărţit de Hristos. Drept aceea stând înaintea împăratului, a mărturisit credinţa cea în Hristos. Iar împăratul, mâniindu-se foarte asupra lui, a poruncit ca să-i taie fiecare încheietură a mădularelor trupului lui. Deci tăindu-l tot bucăţi, de prin toate încheieturile trupului, ale mâinilor, ale picioarelor şi ale braţelor, i-a rămas numai capul şi pântecele. După aceea i-au tăiat şi capul. Şi aşa a luat de trei ori fericitul cununa nevoinţei cea nestricăcioasă.

Tot în această zi pomenirea Preacuviosului Pinufrie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Natanael de la Nitria, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Moise cel din Palestina, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 27 de zile: Pãtimirea Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul.

       Acest Sfant Mucenic a fost un mare dregator la curtea regelui persilor, pe vremea crestinestilor imparati Honorius si Arcadius (395-408). Crestin de la stramosi, de neam cinstit si luminat, el isi luase femeie crestina si vietuia in bogatie si in cinste, fiind foarte iubit de regele sau, imparatul persilor. Toate acestea erau si o mare primejdie pentru sufletul sau si a avut prilejul sa vada singur cat de usor poate cadea in pacat cel ce se lipeste prea mult de comorile pamantesti. Ca, inselandu-se cu toate aceste binefaceri si cinstiri, cand regele a deschis razboi contra crestinilor, Iacob a cazut de la credinta in Hristos si a adus jertfe idolilor, inchinandu-se lor impreuna cu regele.
        Afland de aceasta cadere, mama si sotia lui Iacob s-au indepartat de dansul, aratandu-i, prin scrisori, greul pacat ce savarsise: ca a ales mai mult dragostea imparatului, decat dragostea lui Hristos si pentru o slava trecatoare a ales osanda rusinii vesnice. Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfantul s-a departat de legea cea desarta a imparatului sau si isi plangea pacatul, ca s-a despartit de Hristos. Deci, venind inaintea imparatului, a marturisit credinta lui in Hristos.
        Si imparatul maniindu-se pe el, a poruncit sa i se taie fiecare incheitura a trupului, una cate una. Deci, i s-au taiat toate incheiturile trupului sau, ale mainilor si ale picioarelor, pana i-a mai ramas numai capul si trunchiul, iar, la urma, i-au taiat si capul. Si asa a luat de trei ori fericitul cununa cea nestricacioasa a nevointei pentru Hristos.

 
 
Întru aceastã zi, cuvânt ca sã nu osândim pe cãlugari.         Multi oameni nestiutori, din nepricepere, defaima pe calugari. Cand vad pe cate un calugar gresind, atunci spun: "Iata, acestia spun legea Domnului si o talmacesc in vreme ce ei singuri cad in multime de pacate". Si iarasi, daca vad pe vreun calugar mancand bucate, ei se fac rai si amarnici clevetitori, dar uita ca, ei insisi, umbla beti in toate zilele si nu stiu, sarmanii, ca, prin acestea, peste ale lor pacate, isi aduna pentru ei mai mare foc si ca se lipsesc de orice raspuns, la Judecata.  Pentru aceea, ii cearta Domnul, zicandu-le: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui si barna din ochiul tau nu o iei in seama?" (Matei,7,3). Bine este ca pentru ale noastre pacate sa ne osandim pe noi insine si nu pe altii si asa sa castigam mila lui Dumnezeu.

 
 
Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre despãrtirea sufletului, despre a doua venire si despre judecatã.

        Ati auzit, frati iubiti, toti cei care ati luat Sfantul Botez, cum vom fi judecati si cum iese sufletul din trup. Pentru aceea zice Proorocul: "De ce ma tem de ziua cea rea? Pana si faradelegea calcaiului meu, ma va insoti". Ca va veni fratilor, o zi si un ceas, cand va lasa omul toate si pe toti si de va duce singur singurel, gol si fara ajutor, fara ocrotire, fara de insotire, negatit, fara de indrazneala, in ziua cand nu se asteapta cand se desfateaza, cand strange averi, cand benchetuieste, cand nu se ingrijeste, ca intr-o noapte adanca, intunecoasa si dureroasa, se duce ca un osandit, acolo unde se duce toata firea oamenilor care au Sfantul Botez. De multi povatuitori ai trebuinta atunci, o, omule, de multi ajutatori, de multe rugaciuni, de multi impreuna calatori, de multe fapte bune, in ceasul despartirii sufletului. Mare va fi atunci frica si cutremurul, mare taina, mare imprejurarea, mare trecerea trupului catre lumea cea de dincolo, cand se duce omul catre veacul cel nemarginit, de unde nimeni nu s-a mai intors. Unul singur este ceasul acela si nu alt ceas, una singura este calea aceea si nu este alta cale. Cumplita este trecerea, dar toti printr-insa vom trece. Stramta si necajita este calea, dar toti pe ea vom calatori. Amar si greu este paharul, dar toti il vom bea pe el si nu pe altul. Mare si nearatata este taina mortii si nimeni nu poate sa ne-o povesteasca noua. Groaznice si infricosatoare sunt acelea ce patimeste atunci sufletul, dar nimeni din noi nu le stie, fratilor iubiti. Iata, ne ducem si nu stim unde vom fi. Orice bine am lucrat acum, pe acela l-am si dobandit si orice am trimis inainte, acela ne va intampina. Si orice am agonisit pe pamant, aceasta imi va fi mie folosul. De am miluit pe cineva, in ceasul acesta voi fi si eu miluit. De am adapostit pe cineva, acum voi fi si eu adapostit. Ca stramt si greu imi este mie ceasul de acum al iesirii sufletului meu, mai greu decat toti ceasul, ca nepregatit m-a apucat. Intunecata imi este noaptea aceasta de acum, ca fara de roada am fost taiat. Grea imi este mie calea aceasta de acum, ca nici o merinda nu am pe cale. Ci, lacrimati si va rugati, ca sa aflu acolo putina rasuflare. Nu cer mult, ca am pacatuit mult. De ce sa-mi aprindeti lumanari, cand eu nu mi-am aprins candela sufletului meu? De ce sa ma puneti ca pe cuviosi in sicriu, cand viata si naravul lor nu l-am urmat? Vai mie cum m-am inselat, cum m-am batjocorit, zicand: "Sunt tanar, sa ma indulcesc din dezmierdarile vietii. Sa ma desfatez din destul de dulcetile lumii. Sa-mi ingrijesc trupul si apoi, mai pe urma, ma voi pocai. Ca Dumnezeu este iubitor de oameni si negresit ma va ierta pe mine". Aceasta, in fiecare zi gandindu-le, rau mi-am cheltuit viata. Invatam si aminte nu luam. Eram sfatuit si radeam, auzeam Sfintele Scripturi si nu credeam si, iata, acum sfarsitul m-a prins nepregatit. Auzeam de judecata si o luam in batjocura, auzeam de moarte si traiam ca un nemuritor. Iata acum am ajuns aici nepocait si nu-i nimeni sa ma izbaveasca, ajutor caut si nu-i nimeni sa ma ajute. Iata, ma osandesc si nu este nimeni care sa ma mantuiasca. Dreapta este judecata lui Dumnezeu. De cate ori n-am fagaduit ca ma pocaiesc si iarasi mai rau am lucrat! De cate ori I-am cazut inainte si iar m-am lepadat! De cate ori m-a miluit si eu iarasi L-am suparat.
        Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfarseste, deodata i se leaga limba lui, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste glasul si ostile cele infricosatoare se pogoara, slujitorii dumnezeiesti cheama sufletul sa iasa din trup, demonul cere sa ne traga pe noi la judecata. Pe acesta vazandu-l ticalosul om, chiar imparat de ar fi, chiar tiran, chiar stapanitor a toata lumea, tot se clatina, tot tremura, tot se tulbura, tot se inspaimanta. Vazand puteri infricosatoare, vazand chipuri straine, vazand fetze aspre si posomorate, vazand randuieli pe care niciodata nu le-ai mai vazut si gandind in sine zice: "Bine este cuvantat Cel singur nemuritor. Bine este cuvantat Cel singur Imparat nemostenit". Iar munca este vesnica. Iata cu adevarat osti ceresti. Iata chipuri infricosatoare ale lumii demonilor. Iata ostasii cei puternici ai lui Dumnezeu celui tare, iata pustnicii Celui singur Preaputernic. Acestea le vede atunci cel ce moare, iar pe noi nu ne mai vede, ci la puterile cele ce il cheama priveste. Si toti oamenii care sunt de fata, inspaimantati, zic unii catre altii: "Taceti, taceti si nu suparati pe cel ce doarme, nu strigati si nu plangeti, ca sa nu-l tulburati pe dansul. Rugati-va ca in pace sa-i iasa sufletul. In mare lupta acum el se afla. Ganditi-va ca aceasta si voi o veti patimi. Cautati si taina aceasta n-o uitati. Rugati-va ca sa aiba ingeri iubitori de oameni. Cadeti la rugaciune, ca pe Stapanul sa-L afle milostiv si bland. Cautati si ingrijiti-va de ceasul acesta; ca, oare, ce este omul? Vierme, tarana, umbra si vis. Iata a trecut, iata s-a dus, iata a facut, iata a incetat, iata s-a linistit, iata s-a domolit. Leul cel mare si nebiruit, tiranul, dregatorul cel infricosator tuturor, acum zace. Si a trecut cel cunoscut, ca un necunoscut, cel nascut, ca un nenascut, cel mai mare decat multi s-a facut un nimic, cel ce stapanea legea, acum zace legat si este dus unde vor cei ce-l duc. In ziua aceea vor pieri toate gandurile lor". (Ps.145,4).
        Atunci ingerii, luand sufletul, se duc prin vazduh, unde stau incepatoriile, stapaniile si tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, cei ce tin socoteala faptelor, care intampinandu-l in vazduh, cer seama si il iscodesc si aduc aminte pacatele omului si inscrisele lui, cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur pentru ticalosul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, fiind tinut de dansii, fiind frant, clevetit, impins si oprit sa nu se salasuiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. Insa, pe suflet il aduc Sfintii ingeri. Iar noi, trupul, din casa luandu-l, ca pe un strain il ducem cu sarguinta la mormant. Si vedem acolo alta taina mare si mai infricosatoare, vedem morti mari si mici, imparati si oameni de rand, tirani si robi, toti in tarana prefacuti, un praf, o putreziciune, un vierme. Precum cel tanar, asa si cel batran, precum cel slabanog, asa si cel puternic, cu un chip si in acelasi fel de mormant zacand. Si zicem unii catre altii: "Iata, cutare si cutare, acesta este cutare imparat, acesta este cutare tiran si acesta este cutare dregator. Acesta este nepotul caruia, si aceasta este fiica cutaruia! Aceasta este tanara cea inchipuita, care se trufea, acesta este tanarul, care se gatea".
        Acestea, zicandu-le de multe ori cu suspinuri la morminte, lacrimam, vazand taina cea mare si infricosatoare, vazand ca acolo toata tineretea este necunoscuta, vazand ca toata varsta acolo se risipeste, vazand ca acolo toata frumusetea se strica, vazand ca acolo tot ochiul s-a stins, vazand ca dintii acolo s-au risipit, vazand ca toate au cazut si toata osteneala si truda lumii acesteia se naruie. Ca graim si nimeni din cei plecati nu ne aude. Plangem si nimeni nu ia aminte. Pe nume ii strigam pe cei ce zac in morminte si zicem: "Unde v-ati dus fratii nostri; cum traiti, cum va aflati, cum asa degraba ne-ati parasit? Dati-ne noua vreun cuvant, precum graiati nu de mult, graiti-ne noua, raspundeti-ne noua". Si praful acesta, care este inaintea ochilor vostri in mormant, tarana aceasta pe care o vedeti, oasele acestea putrezite, viermii acestia necurati, nu sunt trupurile acelea ale tinerilor si ale tinerilor pe care ii iubeati? Tarana aceasta este trupul acela cu care va imbratisati si pe care cu dragoste il sarutati? Tina aceea este fatza aceea pe care ziua si noaptea fara satiu o dezmierdati? Viermii acestia si curgerea aceasta intinata este trupul acela cu care pacatuiati? Vedeti si infricosati-va ca, atunci cand, pe sotiile voastre lasandu-le, va desfranati, atunci va tavaleati in tina si in tarana aceasta. Cunoasteti ca toate madularele lor sunt tina. Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte, nepriceputi si fara de omenie. Este o judecata si o rasplatire. Este iad, este osanda fara de sfarsit, este intuneric neluminat si este gheena nemangaiata si este vierme neadormit si este plans netacut si este scrasnire neincetata care nu cauta la fata si sunt slujitori care nu iarta si este plangerea amara si vesnica.
        Si cand toti ne vom scula din morti, stand inainte, seama ni se va cere. Si inaintea celui mare, infricosator Divan al Judecatorului ne vom marturisi. Cand din Cer va veni sa judece toata lumea, de la rasariturile soarelui pana la apusuri, cand glasul acelor infricosatoare trambiti va rasuna, cand zidirea toata cu frica si cu cutremur se va clatina si se va tulbura, cand mormintele se vor deschide si tot trupul se va scula, gol si supus. Cand toata gura se va astupa si toata limba se va marturisi, cand raul de foc va curge pe dinaintea Judecatorului, Cel de care Daniil zice: "Priveam pana ce s-au pus scaunele si a sezut Cel vechi de zile. Scaunul lui para de foc. Roatele lui, foc arzand. Mii si mii stau inaintea Lui si milioane de milioane Ii slujesc Lui.". Judecata a inceput si cartile s-au deschis. Aceasta este ziua si ceasul de care David zice: "Pentru ce ma tem in ziua cea rea?" Este ziua pe care Iov a blestemat-o, zicand: "Sa o blesteme pe dansa Cel ce a blestemat ziua aceea, Cel care va nimici pe chitul cel mare si-l va birui, adica pe diavolul". De ziua aceea si alt Prooroc a zis: "Iata, vine Domnul si cine va rabda ziua venirii Lui?" Cand Dumnezeu, aratandu-se, va veni, Dumnezeul nostru si nu va tacea, iar imprejurul Lui vifor tare. Chema-va cerul de sus si pamantul ca sa cearna pe poporul Sau. Atunci tot trupul va sta inainte la acel divan infricosator ca un osandit. Toti legati, toti goi, tremurand, tulburati, ingrijorati, socotind fiecare ce va zice, ce va raspunde Imparatului imparatilor, Domnului Dumnezeului nostru. Unde vor fi acolo parerile imparatilor, unde stapanirea dregatorilor, unde podoaba hainelor, unde caii cei cu fraul de aur, unde sunetul argintilor, unde desfatarea, unde benchetuiala, unde vor fi cei ce mananca zi zic: "Sa mancam si sa bem ca maine vom muri". N-ati auzit dumnezeiestile Scripturi, ca va fi judecata si rasplatire, care va plati fiecaruia dupa faptele lui? Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta: "Veniti binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii!" Iar celor de-a stanga: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel mai din afara, cel gatit diavolului si ingerilor lui". Se vor duce acestia in osanda vesnica, iar dreptii in viata vesnica. Imparatului nostru, slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Cugetare

Tăindu-i călăii Sfîntului lacov degetul mare de la mîna dreaptă, el a zis:

„Şi via se taie aşa, ca o viţă tînără să poată ieşi în loc”.

Tăindu-se şi al doilea deget, Sfîntul a zis:

„Primeşte, Doamne, şi acest al doilea ram al secerării Tale”.

Tăindu-se şi al treilea deget, Sfîntul a zis:

„Binecuvîntez pre Tatăl, pre Fiul şi pre Duhul Sfînt, Domnul”.

La tăierea celui de al patrulea deget, Sfîntul a zis:

„O, Stăpîne, Carele de cei patru Evangheliști eşti închinat şi slăvit, primeşte şi jertfa acestui al patrulea deget!”.

Tăindu-se al cincilea deget, Sfîntul a zis:

„Împlinească-se bucuria mea, precum a celor cinci înţelepte fecioare în cămara de nuntă!”.

Începîndu-se tăierea degetului celeilalte mîini, Sfîntul a zis:

„Îţi mulţumesc Ţie, Stăpîne, Carele întru al şaselea ceas întinsu-Ţi-ai preacuratele braţe pe Cruce, îţi mulţumesc că-mi dăruieşti jertfirea acestui al şaselea deget pentru Tine!”.

La tăierea celui de al şaptelea deget, Sfîntul a zis:

„Precum David care de şapte ori pe zi Te-a lăudat pe Tine, şi eu smeritul pre Tine Te slăvesc cu jertfirea acestui al şaptelea deget al mîinilor mele”.

La tăierea celui de al optulea deget, Sfîntul a zis:

„Întru a opta zi de la Sfântă Naşterea Ta, Doamne, fost-ai Tu însuţi tăiat împrejur!”.

La tăierea celui de al nouălea deget, Sfîntul a zis:

„Întru al nouălea ceas, o, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul meu, încredinţat-ai sufletul Tău în mîinile Tatălui! Iar eu pre Tine Te slăvesc cu jertfirea acestui al nouălea deget al meu!”.

La tăierea celui de al zecelea deget, Sfîntul Mare Mucenic a zis:

„În psaltire cu zece strune cînt eu către Tine, Doamne, şi îţi mulţumesc Ţie că de această mucenicie m-ai învrednicit. Îţi mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit a mi se tăia degetele mîinilor mele, cele în numărul sfînt al celor zece ale Tale Sfinte Porunci, pe tăbliţe de piatră săpate”.

Cît de minunată este credinţa şi dragostea sfinţilor! Cît de nobile sînt sufletele nevoitorilor lui Hristos!

Luare aminte

Să luăm aminte la minunatul Rai al lui Dumnezeu (Facerea 2):

• La cît de frumoasă era Grădina Raiului, şi pe dinafară, şi pe dinăuntru;
• La cum toate vietăţile care foşneau în ea se supuneau necondiţionat autorităţii omului, care la rîndul lui se supunea necondiţionat şi cu dragoste lui Dumnezeu;
• La cît de frumoşi au fost primul bărbat şi prima femeie în Grădina Raiului, conştinenţi că trăiesc în lumina dragostei lui Dumnezeu şi a autorităţii Lui.

Predică

Despre bărbatul desăvârşit – „Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvîrşit, la măsura vîrstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4: 13).

Unitatea credinţei, fraţilor, şi cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru lisus Hristos şi Mîntuitorul nostru, uneşte doi oameni întru unul singur, o mie de oameni întru unul singur, şi multe milioane de oameni într-un singur om.

Unitatea credinţei în Hristos Domnul şi adevărata cunoaştere ortodoxă a lui Hristos Domnul unesc oamenii mai puternic decît legătura de sînge, mai puternic decît unitatea de limbă, mai puternic decît oricare alte legături ale împrejurărilor exterioare şi decît orice legătură materială.

Atunci cînd multe suflete gîndesc ca şi cînd ar fi unul singur, voiesc ca şi cînd ar fi unul singur şi doresc ca şi cînd ar fi unul singur, atunci multitudinea aceea de suflete şi sînt un singur suflet, foarte mare, şi foarte puternic. Diferenţele fizice dintre oameni sînt de mică însemnătate şi abia dacă pot fi luate în considerare. Astfel, sufletele care sînt unul şi acelaşi suflet se zidesc în bărbat desăvîrşit, la măsura vîrstei deplinătăţii lui Hristos. Căci părţile acestui trup desăvîrşit sînt ele însele desăvîrşite, fiecare în parte.

Tot omul credincios este mădular al bărbatului desăvîrşit. Hristos este Bărbatul Desăvîrşit, Căruia Biserica îi este Trup Mistic. El umple cu Sine pe fiecare om care crede în El, după măsura vîrstei fiecăruia.

El este plinătatea de dincolo de orice plinătate, izvorul cel viu care curge şi umple toate vasele vrednice de umplut. Cu cît se goleşte mai mult omul de toate cele care nu sînt ale lui Hristos, cu atît va veni El şi va umple cu Sine inima curăţită a acelui om. O, fraţilor, pe lîngă credinţă puternică, adîncă umilinţă ne trebuieşte ca să putem primi întru noi Izvorul Apei Celei Vii! Chiar şi în natură, vedem cu cîtă uşurinţă irigă ploile ţinuturile cele joase. Astfel, cu cît mai smerită este inima noastră înaintea Domnului Hristos, cu atăt mai volnic Se varsă El pre Sine întru noi, udîndu-ne cu Sinea Lui de viaţă făcătoare, şi umplînd vasele curăţite ale inimilor noastre cu plinătatea nemuririi Lui.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti plinătatea vieţii, a înţelepciunii, a frumuseţii şi a dulceţii, ajută-ne nouă să ne smerim cum se cuvine înaintea Dumnezeirii Tale Celei înfricoşate, ca să ne facem vrednici venirii Tale întru noi. Căci noi numai pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!