luni, 24 noiembrie 2014

ACATISTUL SFINTEI MARII MUCENIŢE ECATERINA 25 Noiembrie


 

După obişnuitul început, se zic:
 
 
Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, glasul al 4-lea:
Cu înţelepciunea ca şi cu ra­zele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina! Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
 
Condacul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina
Glasul 2
Cele de sus căutând...
Ceată cinstită ridicaţi acum Dumnezeieşte, iubitorilor de mucenici, cinstind pe Preaînţeleapta Ecaterina. Că aceasta în locul luptei pe Hristos a propovăduit şi pe balaurul l-a zdrobit, cunoştinţa ritorilor ruşinând.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon urmăritorul...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru rugăciunile Preaînţeleptei Muceniţe Ecaterina, Hristoase ochiul sufletului meu cel întunecat luminează-l, dându-mi mie, Stăpâne, Razele revărsării Luminii Tale, care împrăştie toată negura greşelilor mele celor ucigătoare de suflet.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Călăuzită fiind de Dumnezeieştile porunci ale Stăpânului, preaînţeleaptă şi cu dragostea Lui aprinzându-te, ai alergat sârguitoare la lupte; şi minţile tiranilor le-ai uluit, Sfântă Ecaterina, cu cuvântul, cu înţelepciunea şi cu darul.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ocârmuită fiind de mâna cea tare a lui Hristos, mărită, de viforul idolesc ai scăpat neatinsă, muceniţă, plutind pe valuri cu pânzele crucii şi cu Dumnezeieştile vânturi ale Duhului, înălţând cântare lui Dumnezeu.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bucurându-te cu podoabele fecioriei, Înţeleaptă Ecaterina şi Dumnezeiască cunoştinţă din cer având, pe întâistătătorii cunoştinţei cei cu nume mincinos cu bună îndrăzneală şi bărbăteşte i-ai ruşinat, cu putere biruindu-i.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Ce te cunoaşte, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, întoarcere de la tot eresul poartă. Că ai născut pe Cel Ce S-a făcut Trup fără schimbare, pe Cel mai Înalt decât toată făptura, Născătoare de Dumnezeu, pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Veşnic.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din îndemnurile inimii tale ai venit la patimă de bună voie, pe Hristos urmând. Şi biruind luminat pe stăpânitorul întunericului lumii, de cunună purtătoare te-ai arătat, Sfântă Ecaterina, de Dumnezeu primită.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu tăria minţii ai înfruntat pe tiranii cei afundaţi în adâncul păgânătăţii, grăind lămurit despre învăţăturile cunoştinţei de Dumnezeu, luminată fiind cu Dumnezeiască înţelepciune, muceniţă, cu totul lăudată.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce a şoptit în urechile Evei ispita asemănării cu Dumnezeirea este zdrobit acum de o fecioară tânără. Că îngrădindu-se cu arma crucii, ai ruşinat, Sfântă Ecaterina, muceniţă, pe acel îngâmfat fără măsură.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cugetul meu cel omorât înviază-l cu lucrarea Vieţii Celei Ce S-a arătat din tine lumii, ungându-mi rănile şi urmele păcatului, de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce eşti Una cu totul fără prihană.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vitejească împotrivire ai arătat, Sfântă Muceniţă Ecaterina, pururea lăudată, împotrivindu-te vrăjmaşului cu multă răbdare şi zdrobindu-l cu picioarele tale cele înfrumuseţate prin Puterea Crucii, purtătoare de biruinţă, lauda mucenicilor.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mireasă a lui Hristos te-ai arătat, Sfântă Ecaterina Preafericită, cu Razele Cele Luminoase ale Dumnezeieştii Frumuseţi luminându-te şi cu podoabă strălucind. Pentru aceasta şi veselindu-te, cânţi Stăpânului: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mândria prigonitorilor ai surpat-o şi cu Dumnezeiescul cuvânt al înţelepciunii tale, ca dintr-o prăpastie a slujirii înşelătoare a idolilor pe cei amăgiţi i-ai smuls învăţând pe cei ce cântă să strige lui Hristos: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bine vestita şi de lumină purtătoare prăznuire a slăvitei tale pomeniri, prealăudată, zdrobind cu tărie îndrăzneala vrăjmaşului, ca un soare a răsărit. Pentru care, cu mare glas Stăpânului strigăm: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Acum s-a surpat, Fecioară, tăria celor ce se leapădă de închinarea Cinstitei Icoanei tale şi a Celui Ce mai presus de minte S-a Întrupat din tine şi lumea toată a luminat şi a tuturor sfinţilor. Iar pe cei ce te cinstesc cu credinţă i-ai luminat, Ceea ce eşti Una Prealăudată!

Cântarea a 5-a.Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dragostea Stăpânului tău fiind aprinsă, muceniţă prealăudată şi căutând să vezi Frumuseţea Lui cea fără asemănare, cu gând de bunăvoie rănilor pe tine te-ai dat, strălucind cu darurile fecioriei.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu chinuri preasfinţite înfrumuseţându-te pe tine însăţi înţelepţeşte, bună fecioară, ai intrat în Cămara Cerească a lui Hristos. Şi acum, luminat veselindu-te, cu Mirele tău împreună eşti, preafericită!
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fecioară prealuminată te-ai arătat, iubind pe Unul Cel Dorit şi în urma Lui grabnică alergare săvârşind, la mireasma Mirelui tău Celui duhovniceşte Deşertat, ai strigat: alerg, Mirele meu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Adevărată de Dumnezeu Născătoare pe tine toţi cunoscându-te, Preacurată Stăpână, pe Cel Ce S-a născut din tine Dumnezeu Cuvântul ştiindu-L, Îl vestim cunoscut în două firi şi două voinţe de Sine Stăpâne, Fecioară Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul păcatelor...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine toată, strălucită cu preafrumoasă raza fecioriei şi cu muceniceştile sângiuri înroşită, văzându-te Cuvântul Cel Bun şi Preacurat, în Cămările Cereşti te-a sălăşluit, fecioară!
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izbutit-ai să zdrobeşti prin Sfânta Cruce puterea tiranilor şi deşertăciunea înţelepciunii lumeşti ai vădit, izvorând dogmele învăţăturii celei de Dumnezeu insuflate, Înţeleaptă Ecaterina, pururea pomenită.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cel ce cu înşelăciune mai întâi a izgonit pe Adam din desfătarea Raiului, l-ai zdrobit pe pământ, muceniţă prealăudată, durerile rănilor cu tărie răbdând şi cu cununile Împărăţiei încununându-te.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Judecătorul şi Fiul tău, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, Milostiv fă-L în ziua Judecăţii şi Izbăvitor din nevoi, cu rugăciunile tale, Maică. Căci către tine, Una, nădejdea îmi pun.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...
Ceată cinstită ridicaţi acum Dumnezeieşte, iubitorilor de mucenici, cinstind pe Preaînţeleapta Ecaterina. Că aceasta în locul luptei pe Hristos a propovăduit şi pe balaurul l-a zdrobit, cunoştinţa ritorilor ruşinând.
 
Condacele şi Icoasele:
Condacul 1:
Vrednicei de laudă muceniţei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu şi cu învăţatura ei cea preaînaltă a uimit ştiinţa învăţaţilor de atunci şi a întrecut limba ritorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem mulţumire de biruiniţă, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmaşilor şi să-i cântăm : Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Icosul 1
Împăratesei şi Maicii lui Dumnezeu, preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înţeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească şi te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viaţă nemuritoare; pentru aceasta cântăm :
Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare;
Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, frumuseţe netrecătoare;
Bucură-te, mieluşea încântătoare;
Bucură-te, minte înaltă;
Bucură-te, tânără prea învăţată;
Bucură-te, fecioară blândă şi înţeleaptă ;
Bucură-te, inimă tare şi neîntinată;
Bucură-te, lauda învăţaţilor;
Bucură-te, dulceaţa maicilor;
Bucură-te, mângâierea săracilor;
Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 2
Bogăţiile pământului şi mărirea părintească lepădând, viaţă curată ai trăit, Ecaterina; şi îndeletnicindu-te mai ales în dreapta credinţă, calea cea nerătăcită a lui Hristos ai luat şi te-ai închinat Lui cântând : Aliluia !
Icosul 2
Ajunsă fiind la vărsta de 18 ani, frumuseţea ta a atras pe mulţi tineri din neamurile păgâne, voind a se căsători cu tine; tu însă respingând cererea lor cu foarte înţelepte cuvinte, înşişi ei se mustrau de nepriceperea lor şi îţi grăiau acestea :
Bucură-te, cea mai frumoasă dintre tinere;
Bucură-te, că eşti şi cea mai bogată;
Bucură-te, sămânţă din neam împărătesc;
Bucură-te, porfiră care împodobeşti cunoştinţele;
Bucură-te, cunună care răsplăteşti vrednicia;
Bucură-te, ceea ce întăreşti obiceiurile bune;
Bucură-te, cuvântătoare mai presus decât ritorii;
Bucură-te, judecătoare mai alesă decât alţi judecători;
Bucură-te, biruitoare neruşinată în sfaturi şi povăţuiri;
Bucură-te, lumină care faci să se plece privirile neînţelepte;
Bucură-te, comoară tuturor cunoştinţelor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 3
Rătăcirile mustrănd şi de idoli ne voind a crede că acele chipuri turnate şi cioplite de mâini omeneşti ar putea fi făcătorii cerului, ai pământului şi a toată făptura, fost-ai luminată cu darul Duhului Sfânt să cunoşti Dumnezeirea cea adevărată şi pururea veşnică şi cu smerenie ai cântat Ei : Aliluia !
Icosul 3
Învăţaţii adunaţi prin îndemnul tatălui tău ca să te scoată din credinţa în care erai, văzându-te lepădând idolii, au cerut a te înfăţişa lor. Tu însă, intrînd în vorbă cu cel mai învăţat, după o îndelungă dispută, l-ai făcut să nu mai ştie ce să răspundă decât a grăi :
Bucură-te, închinătoarea dreptei credinţe;
Bucură-te, desluşirea adevăratei religii;
Bucură-te, lumina celor cufundaţi în eresuri ;
Bucură-te, povăţuitoarea celor rătăciţi;
Bucură-te, arma bunei voinţe;
Bucură-te, căderea înşelăciunii idolilor;
Bucură-te, dovada neputinţei lor;
Bucură-te, că eşti vrednică de toată cinstirea;
Bucură-te, că prin înţelepciunea ta ai gonit rătăcirea;
Bucură-te, căci cu dar ai fost dăruită de Cel Preaînalt;
Bucură-te, cunoştinţa sfinţeniei cereşti;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 4
Gurile ereticilor ce huleau mai înainte Biserica lui Hristos s-au deschis atunci pentru intâia oară spre a binecuvânta prin glasul tău fecioresc, urând capiştile idoleşti şi zicând că unul este Dumnezeu şi Lui se cuvine cântare : Aliluia !
Icosul 4
Hrănind în sineţi din pruncie darul credinţei lui Hristos, Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgâneşti ale părinţilor tăi, că petrecând în sfinţenie, fără a fi încă luminată cu sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai şi te închinai în taină lui Hristos; pentru aceasta-ţi cântăm :
Bucură-te, muceniţă preamărită;
Bucură-te, mireasă preacinstită;
Bucură-te, pătimitoare nebiruită;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, cuvântătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, slujitoarea Ortodoxiei;
Bucură-te, cununa învăţăturii;
Bucură-te, lauda Alexandriei;
Bucură-te, apărătoarea acelei cetăţi;
Bucură-te, comoara minunilor;
Bucură-te, mustrătoarea împăratului Maxenţiu;
Bucură-te, luminătoarea împărătesei lui;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 5
Inima lui Constantin, tatăl tău, foarte s-a întristat auzindu-te pe tine, fiica lui, una la părinţi şi aşa de frumoasă precum erai, lepădând mulţimea zeilor la care se închina şi propovăduind un Dumnezeu necunoscut. Pentru aceasta a voit să cerceteze credinţa ta prin cei mai învăţaţi dascăli de atunci. Cât însă i-a fost de mare nedumerirea când a văzut şi pe aceia înduplecaţi de cuvintele tale şi cântând lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 5
Judecătorii nedrepţi, aflând trecerea ta din închinătoare la idoli la credinţa lui Hristos, te-au hotărât pedepsei; şi răbdând chinurile cele mai amare până la moarte, cu mărire te-ai preamărit, lăudând numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Preacuratei Fecioare Maicii Sale, Care ţi s-au arătat ţie în vedenie; iar noi laudând tăria credinţei tale, îţi grăim :
Bucură-te, defăimătoarea judecătorilor tirani;
Bucură-te, mustrătoarea rătăcirii;
Bucură-te, că în popor te-ai făcut strălucitoare;
Bucură-te, că chinurile tale pe dânşii îi ardeau;
Bucură-te, că nădejdea mântuirii pe tine te veselea;
Bucură-te, căci cu răbdarea mai mult i-ai otrăvit;
Bucură-te, că din dragostea ta către Dumnezeu n-ai simţit suferinţele;
Bucură-te, că vorbele tale îi făceau să amuţească;
Bucură-te, că nepriceperea lor nu putea să te oprească;
Bucură-te, că îndrăznind ai ieşit biruitoare;
Bucură-te, că suferind te-ai făcut vindecătoare;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 6
Cântare de mulţumire îţi aducem ţie noi, smeriţii, căci cu mare dar ne-ai învrednicit pe noi jertfindu-te pe tine însăţi pentru dragostea dreptei credinţe. Primeşte dar, muceniţă, această rugăciune şi ne dă vindecare neputinţelor în tot cursul vieţii noastre, pentru ca dimpreună cu tine să binecuvântăm pe Dumnezeu, cântând Lui : Aliluia !
Icosul 6
Cei mai mulţi de o suta de învăţaţi care stăteau de faţă şi ascultau cuvintele prin care explicai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creştinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să-i ardă, ca să nu mai răspândească credinţa creştină prin locurile de unde erau ei şi aşa s-a preamărit mulţimea aceea de învăţaţi şi-ţi cantă ţie aşa :
Bucură-te, Ecaterina, de necazuri izbăvitoare;
Bucură-te, învăţată, de lumină dătătoare;
Bucură-te, lăudată şi de daruri aducătoare;
Bucură-te, frumuseţe tuturor covărşitoare;
Bucură-te, bunătate de nimic îngrijorată;
Bucură-te, ostăşiţă de viteji biruitoare;
Bucură-te, mult vestită şi de chinuri răbdătoare;
Bucură-te, lăudată de cântări răsunătoare;
Bucură-te, muceniţă de minuni izvorâtoare;
Bucură-te, lăcrămioară prea frumos mirositoare;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 7
Soborul îngeresc, văzând ceata mucenicilor în văpaie arzând, cu cântări a primit-o; şi pe tine, Ecaterina, ca pe o următoare a lor cu dar te-a învrednicit a suferi chinurile cele mai îngrozitoare; pentru care pomenirea ta în veci a rămas folositoare celor ce cântă lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 7
Toata făptura s-a minunat de răbdarea cea multă pe care ai arătat-o, rămânând neclintită în hotărâriie credinţei şi mărturisind că unul este Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Treimea una şi nedespărţită, şi te închini Ei; iar noi ne bucurăm, lăudându-te :
Bucură-te, propovăduitoare a Tatălui ceresc;
Bucură-te, închinătoare a Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cinstitoare a Duhului Sfânt;
Bucură-te, mărturisitoare a Treimii Celei de o fiinţă;
Bucură-te, purtătoare în credinţă a Sfintei Cruci;
Bucură-te, următoare, a patimilor lui Hristos;
Bucură-te, binetâlcuitoare a Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, primitoare a botezului lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, închinătoare a Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, vieţuitoare împreună cu puterile cereşti;
Bucură-te, vrednică păzitoare a creştinilor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 8
Iubită ai fost de Mirele tău cel ceresc, prealăudată Ecaterina, că te-ai împodobit cu toată frumuseţea trupească şi sufletească; încă şi vas preaales te-a făcut spre întărirea credinţei tale, cu care mulţi necredincioşi s-au luminat şi s-au învăţat a cânta lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 8
Vindecă rănile sufletelor noastre, mare muceniţă, că greu pătimim, şi te roagă pentru noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne izbăvească de ispitele şi de primejdiile cu care vrăjmaşul ne îngrozeşte; pentru aceasta, ştiindu-te pe tine grabnică apărătoare de vrajmaşi îţi cântăm :
Bucură-te, că prin rugăciuniie tale ne izbăveşti de vrăjmaşi;
Bucură-te, izbăvitoare grabnică de primejdii;
Bucură-te, feritoare de otravă;
Bucură-te, vindecătoare de venin;
Bucură-te, preaaleasă izbăvitoare de farmece;
Bucură-te, gonitoare de năluciri;
Bucură-te, risipitoare de eresuri;
Bucură-te, păzitoare tare de năpastă;
Bucură-te, îndreptătoare a traiului rău în căsnici e;
Bucură-te, ceea ce împaci pe cei învrăjbiţi;
Bucură-te, că eşti în necazuri ajutătoare;
Bucură-te, că dai celor bolnavi vindecare;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 9
Ca o ramură de finic te-ai dat Mântuitorului, împodobind Biserica cu biruinţele tale cele mai presus de fire şi cu sângele tău cel feciorelnic ai spălat ocara de deasupra celor ce se osteneau pentru dânsa; că s-au ruşinat prigonitorii văzând mărirea minunilor tale şi au cântat lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 9
Pamântul s-a umplut de bună mireasmă, primindu-ţi trupul la el, şi cerul s-a veselit, văzând duhul tău ridicându-se la dânsul de către puterile îngereşti. Pentru această slăvită lucrare a tainei lui Dumnezeu toţi credincioşii te laudă, cântând pentru tine aşa:
Bucură-te, ajutătoare a fecioarelor înţelepte;
Bucură-te, mângâietoare a văduvelor necăjite;
Bucură-te, izbăvitoare a copiilor sărmani;
Bucură-te, ajutătoare a celor în primejdii;
Bucură-te, folositoare a celor fară de ajutor;
Bucură-te, izbăvitoare a femeilor cu grele naşteri;
Bucură-te, vindecătoare a pătimitorilor din naştere;
Bucură-te, întăritoare a pruncilor slabi;
Bucură-te, hrănitoare a orfanilor săraci;
Bucură-te, ocrotitoare a celor cu mintea tulburată;
Bucură-te, vindecătoare a celor căzuţi în boală grea;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 10
Facerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a mulţumi, Ecaterina, pentru că nici o sarguinţă n-am pus care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu şi nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care să ne aducă îndurare, ci tu, ca bună şi blândă ce eşti, roagă-te lui Dumnezeu să ne ierte nesocotinţa şi păcatele noastre şi să primească acest cuvânt de smerenie : Aliluia !
Icosul 10
Ispitele cele fără de număr ale vicleanului diavol le cunoşti, sfântă, pentru că, trup purtând şi ispitită fiind, ai rămas biruitoare. Iar noi cei ce suntem învăluiţi în ispite ca nişte neputincioşi facem rugăciune să ne întăreşti cu puterea ta, ca să venim la pocăinţă şi să dobândim iertarea greşealelor noastre lăudându-te :
Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, podoabă prealaudată;
Bucură-te, vistierie nedeşertată;
Bucură-te, îndurare nestrămutată;
Bucură-te, blândeţe neschimbată;
Bucură-te, lumină neînserată;
Bucură-te, dragoste nevinovată;
Bucură-te, răbdare neîncetată;
Bucură-te, dărnicie neasemănată;
Bucură-te, speranţă neruşinată;
Bucură-te, vindecătoare binecuvântată;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 11
Fire mai presus de fire te-ai făcut, Ecaterina, întărindu-te în credinţa lui Hristos şi slujind Făcătorului a toate, iar nu făpturii; de la Care, luând darul tămăduiri şi cunună îngerească, de tine se cutremură duhurile necurate şi le alungi pe ele de la tot sufletul creştinesc care aduce lui Dumnezeu cântarea de laudă : Aliluia !
Icosul 11
Toată suflarea dreptcredincioşilor se veseleşte astăzi de prăznuirea ta, muceniţă, că din neamul păgânesc şi dintre închinătorii de idoli cea mai învăţata şi înţeleaptă fecioară a venit la Biserica lui Hristos, suferind durerile roţii şi alte nespuse chinuri de la poporul cel păgânesc, pentru dragostea Mântuitorului lumii; pentru aceasta-ţi cântăm :
Bucură-te, biruitoarea păgânilor;
Bucură-te, căderea obiceiurilor urâte;
Bucură-te, luptătoare pentru darurile sfinte;
Bucură-te, surpătoarea capiştelor idoleşti;
Bucură-te, închinătoarea icoanelor creştineşti;
Bucură-te, stavila răutăţior diavoleşti;
Bucură-te, lauda cununei muceniceşti;
Bucură-te, care pe roată ai fost întinsă;
Bucură-te, care cu piroane ai fost împunsă;
Bucură-te, care de sabie ai murit;
Bucură-te, care cu mărire te-ai preamărit;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 12
Iubitorilor de mucenici, cinstind pe preaînţeleapta Ecaterina, pentru că aceasta în priveliştea lumii pe Hristos a predicat, pe şarpele a călcat şi mintea învăţaţilor a ruşinat, să cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 12
Lupte întru chinuri, lupte pentru credinţă ai dus cu căldură pentru Hristos, Mirele tău, Ecaterina, ceea ce prin înţelepciunea ta ai luminat ca o bună cuvântătoare; pentru aceasta-ţi cântăm :
Bucură-te, păzitoare sfântă a canoanelor soborniceşti;
Bucură-te, următoare caldă a legilor bisericeşti;
Bucură-te, vrednică propovăduitoare a apostoliei;
Bucură-te, prigonitoare neîmpăcată a păcatelor;
Bucură-te, aspră îndemnătoare a smereniei pustniceşti;
Bucură-te, cea mai iscusită cuvântătoare a cântării cereşti;
Bucură-te, neobosită rugătoare a slujitoriior cucernici;
Bucură-te, bună ajutătoare a credincioşilor cinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, mărgăritar de mare preţ al împărăţiei cereşti;
Bucură-te, piatră scumpă a Bisericii creştineşti;
Bucură-te, grabnică izbăvire a celor cuprinşi de supărări;
Bucură-te, vindecătoare tare a celor plini de răni şi dureri;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
Condacul 13
(acest condac se zice de trei ori)
Înţeleaptă şi frumoasă Ecaterina, vrednică muceniţă a lui Hristos, primeşte această puţină rugăciune a noastră şi te roagă pentru noi să ne dăruiască bunul Dumnezeu iertare păcatelor, pace, sănătate şi ajutor în toate cele bune, cântând lui Dumnezeu : Aliluia !
Apoi se zice iarăşi     Icosul întâi
Împăratesei şi Maicii lui Dumnezeu, preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înţeleaptă Ecaterina, căci cu Dubul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească şi te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viaţă nemuritoare; pentru aceasta cântăm :
Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare;
Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, frumuseţe netrecătoare;
Bucură-te, mieluşea încântătoare;
Bucură-te, minte înaltă;
Bucură-te, tânără prea învăţată;
Bucură-te, fecioară blândă şi înţeleaptă ;
Bucură-te, inimă tare şi neîntinată;
Bucură-te, lauda învăţaţilor;
Bucură-te, dulceaţa maicilor;
Bucură-te, mângâierea săracilor;
Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !
şi    Condacul întâi
Vrednicei de laudă muceniţei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu şi cu învăţatura ei cea preaînaltă a uimit ştiinţa învăţaţilor de atunci şi a întrecut limba ritorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem mulţumire de biruiniţă, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmaşilor şi să-i cântăm : Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos !


Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Laudă a mucenicilor şi învăţătoare a dreptei credinţe ai fost, Luminatului tău Mire, Hristos, mulţime de mucenici aducând. Cu care împreună strigi, prealăudată, cântând: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvântul tău, preaînţeleaptă, spre mântuire pe mulţi i-a smuls din nebunia idolească. Şi mucenici purtători de lumină i-a arătat pe cei ce cu mare glas, împreună cu tine, strigă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fecioara urmându-Te, Ţie s-a adus ca jertfă, de sabie fiind tăiată, a Ta Preacurată Patimă urmând şi Ţie, Ziditorului, strigând şi grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sfântul Sfinţilor, întru tine cu sfinţenie sălăşluindu-Se, Curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Întrupându-Se din tine, S-a născut, ca să mântuiască pe cei ce strigă ţie cu credinţă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori tiranul...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin învăţăturile tale crezând împărăteasa, a trecut la creştinătate şi a răbdat cu tărie simţirea durerilor. Şi Împărăţiei Cerurilor celei neschimbate s-a învrednicit lămurit, strigând: pe Stăpânul, preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu mucenicii să fie cererile credincioşilor! Că purtătoarea de chinuri stă înaintea lui Hristos, cerând cele mai bune şi dătătoare de mântuire celor ce săvârşesc cu osârdie preasfântă şi cinstită pomenirea ei şi cu credinţă cântă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Deschizând uşile Raiului, te-a primit Mirele pe tine, preaînţeleaptă şi Cămară Preacinstită ţi-a pregătit să locuieşti. Şi Împărăţiei părtaşă, ca pe Ceea ce ai împărtăşit Patimile Lui, te-a arătat. Înaintea Căruia stând acum, fiica împăratului, strălucit împodobită, să nu ne uiţi pe noi.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvinte amăgitoare te ispitea tiranul, vorbe de momeală folosind cumplitul şi nădăjduind că va slăbi tăria ta, mărită. Dar tu, năzuind să te faci mireasă a lui Hristos, ai strigat: pe Stăpânul, preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mai Sfinţită decât Ceata îngerilor cea mai presus de lume eşti, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Că pe Ziditorul şi Stăpânul lor L-ai născut din pântece Fecioresc şi Neispitită de nuntă, pe Dumnezeu Cel Întrupat în două firi, fără amestecare şi fără schimbare şi într-Un Ipostas.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a cerul...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mutatu-te-ai la Cămările cele Luminoase, cu îmbrăcăminte de mireasă împodobită fiind, făclie feciorească purtând în dreapta ta, iar în cealaltă purtând capul tău cel tăiat. Şi acum, stând înaintea lui Hristos, Mirelui tău, pe cei ce te laudă pe tine ocroteşte-i.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Primită a fost rugăciunea ta, de Dumnezeu înţelepţită. Că pe cei ce cheamă cu credinţă numele tău cel cinstit, îi mântuieşte Stăpânul de ispite şi bună sănătate le dăruieşte, tâmăduindu-i de neputinţe sufleteşti şi trupeşti. Pentru aceasta, bucurându-ne, pe tine te fericim, Sfântă Ecaterina.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ajuns-ai acum cu cuviinţă la limanul cel lin, străbătând liniştit marea cea luminoasă, muceniţă, nefiind ispitită de valuri, preaînţeleaptă. Şi bogăţie de multe feluri lui Hristos aducând mulţimea de mucenici, Fecioară Ecateria, Preafericită.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înăuntru în Cămările Cereşti dănţuind acum cu ceata fecioarelor, strălucind împrejur cu razele muceniceşti, Preaînţeleaptă Ecaterina, dezleagă legăturile greşelilor mele, cu osârdie rugând pe Făcătorul de bine al tuturor, pentru Care sângele ţi-ai vărsat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Arătatu-te-ai Maică a lui Dumnezeu, o, Fecioară, mai presus de fire născând cu Trup pe Cuvântul Cel Bun, pe Care Tatăl L-a născut din Sine mai înainte de toţi vecii, ca un Bun. Pe Care acum şi mai presus de trupuri Îl ştim, deşi în Trup S-a şi îmbrăcat.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...
Înţelepciunea cea cu adevărat din cer, prin gura Arhanghelului Mihail primind, muceniţă prealăudată şi întru lupte nebiruită, cu înţelepciunea cea lumească pe ritori ai ruşinat; iar cu Înţelepciunea cea Dumnezeiască rătăcirea ai micşorat. Pentru aceasta, văzând nevoinţa ta, Ziditorul a stat de faţă întărindu-te şi zicând: vino, suie-te, că vistieriile te aşteaptă. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină pe noi...
David, mergi înainte în Locaşul lui Dumnezeu şi bucurându-te, primeşte pe Împărăteasa noastră şi către Dânsa strigă: intră, Doamnă, în Locaşul Împăratului, intră. A Cărui Slavă acoperit se cunoaşte, din care miere şi lapte va curge tuturor, Lumina Hristos.