• Pomenirea Sfântului Preacuvios Mucenic Platon
El a fost din cetatea Ancyra din Galatia. El a fost creştin prin naştere şi prin educaţie. El s-a arătat desăvîrşit în toată virtutea, încă din frageda lui tinereţe.
Sfîntul Platon nu şi-a ascuns credinţa lui în Hristos Domnul, ci a
propovăduit-o pe faţă înaintea tuturor, vădind idolatria de minciună,
prin care idolatrul se închină la lucruri neînsufleţite mai curînd decît
la Ziditorul a toate, Cel Viu. Pentru aceasta, el a fost adus la
judecată înaintea guvernatorului Agrippinus, care 1-a anchetat,
torturîndu-1 bestial. El i-a cerut lui Platon să se lepede de Hristos,
să se închine la idoli şi să rămînă în viaţă, dar Sfintul Mucenic Platon
i-a zis: „Există două feluri de morţi, cea
de puţină vreme, a trupului, şi cea veşnică, a sufletului; tot la fel
sînt şi două vieţi, aceasta de puţină vreme, a trupului, şi cea
nemuritoare, a sufletului şi a trupului”. Pentru acest răspuns
dementul Agrippinus l-a schingiuit pe Sfîntul Platon şi mai bestial,
între alte chinuri, el a poruncit să se pună peste trupul gol al
mucenicului ghiulele de tun înroşite în foc. Apoi i-au jupuit în fâșii
pielea trupului. „O, sporiţi-mi şi mai mult chinurile, ca să se vadă mai
bine răbdarea mea şi bestialitatea voastră!”. Torţionarul
i-a amintit Mucenicului că se numeşte Platon, ca filosoful cel mare de
demult, care a fost păgîn; şi că ar trebui să se asemene lui şi în
păgînătate, după cum asemenea este şi cu numele. Dar Sfîntul Mucenic Platon a zis: „În
nimic nu mă asemăn eu aceluia, şi întru nimic nu mi se aseamănă el mie,
în afară de nume. Căci eu mă învăţ şi îi învăţ pe alţii înţelepciunea
lui Dumnezeu, pe cînd acel Platon învăţător a fost al unei înţelepciuni
care nebunie este înaintea lui Hristos. Numele nu poate să îi unească pe
aceia pe care îi despart obiceiurile”. După cumplite torturi,
Sfîntul Mucenic Platon a fost aruncat în temniţă, unde a fost ţinut fără
hrană şi îngrijire timp de optsprezece zile. Temnicerii s-au uimit de
rezistenţa lui, aflîndu-1 încă viu după tot acest timp. Sfîntul Platon
le-a zis: „Voi vă săturaţi de hrana cea trupească, pe cînd eu mă satur
cu sfinte rugăciuni. Voi vă veseliţi de vinul cel stricăcios, pe cînd pe
mine mă veseleşte Hristos, Viţa cea Adevărată”. Sfîntul Preacuvios
Mucenic Platon a fost decapitat la anul 266 şi s-a înălţat la ceruri,
încununat fiind cu cununa veşnicei slave de către Hristos Domnul şi
Dumnezeul nostru.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Roman şi [copilul] Varula
Sfîntul Roman a fost diacon al bisericii din Cezareea şi rîvnitor propovăduitor al Sfintei Evanghelii la Antiohia.
S-a pornit într-o zi un festival păgînesc. Asclypiades, Eparhul
Antiohiei, a voit să intre în capişte şi să aducă jertfe, dar Sfîntul
Diacon Roman a stat înaintea lui, tăindu-i calea, şi i-a zis:
„Păcătuieşti, Eparhe, voind să mergi şi să te închini idolilor. Idolii
nu sînt dumnezei, ci Hristos este Adevăratul Dumnezeu!”. Pentru aceasta
eparhul a poruncit ca Sfîntul să fie torturat bestial, biciuit, zgîriat
cu unghii de fier. Chinuit fiind, Sfîntul
Roman a văzut acolo pe copilul numit Varula, şi i-a zis lui Asclypiades :
„Pînă şi acest copil mai multă înţelegere are decît tine, bătrînule,
căci el cunoaşte pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe cînd tu, nu”. Eparhul
atunci 1-a chestionat pe copilul Varula despre credinţa lui, iar copilul
L-a mărturisit fără să se teamă pe Hristos Domnul, ce pe Acela care
este Unul şi Adevăratul Dumnezeu, iar de necuraţii idoli cei fără de
viaţă s-a lepădat. Asclypiades a poruncit ca tînărul Varula să
fie decapitat pe dată, iar Sfîntul Roman să fie sugrumat în închisoare.
Astfel, amîndoi aceşti mucenici ai lui Hristos au moştenit cereasca Lui
Împărăţie, la anul 303.
Sinaxar 18 Noiembrie
Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian şi pentru dragostea ce avea pentru Hristos a tras înapoi pe eparhul Asclipiad, care voia să intre în capiştea idolilor, zicându-i că idolii nu sunt dumnezei. De aceea l-au bătut peste gură şi l-au chinuit. Şi ceru sfântul de se aduse un copilaş, spre mustrarea eparhului. Şi l-a întrebat eparhul: "Pe care Dumnezeu se cade să-l cinstim şi să ne închinam lui?" Iar el a răspuns: "Pe Dumnezeul creştinilor". Deci bătând eparhul pe copil, fiind şi maică-sa de faţă, copilului fiindu-i sete a cerut apă, dar maică-să fiind binecredincioasă şi de Dumnezeu iubitoare i-a zis: "Nu bea, fiul meu, din aceasta apă, ci du-te şi bea din apa cea vie". Şi fiindcă copilul mustra încă pe tiran, iarăşi l-au bătut şi i-au tăiat capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, dar şi după ce i-au tăiat-o a grăit, mulţumind lui Dumnezeu.
Deci auzind împăratul Maximian de minunea aceasta a sfântului a poruncit să fie sugrumat în temniţă, şi aşa a părăsit el această viaţă deşartă, luând cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea
Sfântului prunc care, întrebat fiind de eparhul: "pe care Dumnezeu se
cade a-l cinsti" şi răspunzând: "pe Hristos", pentru care de sabie s-a
săvârşit.
Acesta era din Palestina şi a fost diacon al bisericii din
Cezareea Palestinei. Şi a săvârşit mărturisirea lui în oraşul
Antiohiei, pe vremea lui Diocleţian. Deci acest pururea-pomenit îndemna
cu învăţătura sa la mucenicie pe creştinii care, temându-se de chinuri,
nu mărturiseau pe Hristos. Drept aceea şi el însuşi fiind chemat, a
stat înaintea judecătorului, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat.
Şi îndată a fost osândit să fie aruncat în foc; dar aflând Diocleţian
n-a lăsat să-l arunce în foc, ci a poruncit să-i taie limba. Dar
mucenicul lui Hristos, deşi s-a lipsit de limbă, mai tare însă şi mai
curat vorbea, propovăduind în privelişte pe Hristos. După aceasta l-au
pus la închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, încingându-i
gâtul cu funie, prin sugrumare l-au omorât.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zaheu, diaconul bisericii Gadirilor, şi Alfeu, care de sabie, s-au săvârşit.
Acest fericit Zaheu a fost dus înaintea judecătoriei
închinătorilor de idoli, având pe grumajii săi un lanţ greu de fier. Şi
întrebat fiind de judecător a mărturisit în privelişte pe Hristos.
Deci a fost muncit cu grele şi crude chinuri. După aceea legându-l,
l-au aruncat în închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, aşa
fiind întins, a suferit cu bărbăţie patru zile şi patru nopţi. După aceasta a fost adus la judecătorie şi Sfântul Alfeu, care era plin de Duhul Sfânt. Şi după ce i-au strujit tot trupul cu bătăile şi i-au ars coastele, l-au băgat în închisoare ca să pătimească acolo cele asemenea, cu împreună-nevoitorul lui, Sfântul Zaheu. Iar în ziua următoare, li s-au tăiat amândurora capetele prin sabie şi aşa au luat, fericiţii, cununa nevoinţei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Chinuitorul a poruncit atunci sa jupoaie pe Sfant si i-au scos fasii de piele de pe spinare, in chip de curele, si i-au frecat carnea si coastele cu tesala, pana ce cadea carnea de pe oasele lui. Si dregatorul, vazand ca nu poate cu nimic intoarce pe Platon de la Hristos, a hotarat sa-l taie cu sabia, si atunci i-au taiat capul.
Întru aceastã zi, Sfântul Mucenic Romano si copilul Varula (+303)..
Si dregatorul, chemand pe copil la sine, i-a zis: "Pe care Dumnezeu cinstesti?" Iar copilul a raspuns: "Pe Hristos cinstesc". Si l-a intrebat iarasi dregatorul: "Cum este mai bine, a cinsti un Dumnezeu sau mai multi?" Copilul a raspuns: "Mai bine este a cinsti pe unul Dumnezeu Iisus Hristos". Dregatorul iarasi a zis: "Prin ce este mai bun Hristos, decat toti zeii?" Iar copilul a raspuns: "Cu aceasta este mai bun Hristos: ca este Dumnezeu adevarat, ca ne-a zidit si ne-a mantuit pe noi toti, iar zeii vostri sunt diavoli". Si se minunau toti de acel copil si de cuvintele lui cele intelepte. Deci, a poruncit dregatorul sa bata pe copilul acela cu vergi, fara mila, fiind si mama sa de fata la patimirea fiului ei. Iar el, poftind apa, fiindu-i sete, mama sa i-a zis: "Nu bea, fiul meu, dintru aceasta apa, ci du-te si bea din apa cea vie". Si mustrand copilul pe tiran, acesta a poruncit calaului si i-a taiat capul.
Iar Sfantului Romano i-au taiat limba, si, dupa ce i-au taiat-o, tot n-a tacut marturisitorul lui Hristos, ci chiar fara limba graia lamurit, multumind lui Dumnezeu. Deci, aflandu-se de aceasta minune a Sfantului si la imparat, din porunca acestuia, fericitul a fost sugrumat in temnita si asa a parasit aceasta viata, luand cununa muceniciei.
Întru aceastã zi, cuvânt despre smerenie, de care se tem diavolii.
Deci, acela ducandu-se la targ, a aflat pe un ucenic al lui Macarie stand; si avea vase si cosnite. Si cumparand de la dansul, l-a luat pe el la casa lui, ca sa-i dea pretul cosnitelor. Iar cand a intrat calugarul acela in casa, indracita aceea l-a lovit pe el peste ureche, iar calugarul a intors indata si celalalt obraz, dupa porunca Domnului. Si demonul, incepand s-o chinuiasca pe fecioara, zicea: "O, sila si nevoie, porunca acestuia ma goneste pe mine". Si indata s-a tamaduit fecioara. Iar dupa ce a venit la batrani, ucenicul le-a spus de cele ce se facusera si aceia au proslavit pe Dumnezeu, zicand: "Legamant este mandriei diavolesti sa piara de smerenie si sa fuga degraba la porunca lui Hristos".
Întru aceastã zi, învãtãturã a Sfântului Efrem, despre iubirea de sãraci.
Acestea si cele asemenea acestora sunt roade ale pocaintei si cununa si lauda si slava crestinilor. Sa nu se laude cel intelept cu intelepciunea sa, sau cel puternic cu puterea sa, ci, toti cei ce se lauda, cu Domnul sa se laude, iar lauda crestinilor este porunca lui Dumnezeu. Lauda crestinilor este Invatatura Apostolilor si a Proorocilor. Lauda crestinilor este smerita cugetare, saracia cea duhovniceasca si ascultarea. Lauda crestinilor este cantarea cu psalmi cu umilinta. Lauda crestinilor este pocainta cu lacrimi, lauda crestinilor este blandetea cea cu liniste si slujirea catre toti. Lauda crestinilor este a spala picioarele fratilor. Lauda crestinilor este a zice catre prietenul sau: "Iarta-ma, ca am gresit tie". Lauda crestinilor este primirea strainilor si milostivirea. Lauda si mantuirea crestinilor este ca, totdeauna, la masa lor, saracii si sarmanii si strainii sa manance impreuna cu ei, ca din casa lor Hristos niciodata nu va lipsi. Lauda crestinilor este ca sa nu apuna soarele asupra maniei lor, nici sa doarma avand ceva asupra cuiva. Lauda crestinilor si cununa este a rabda necazuri si a nu se mania; unul ca acesta se afla prieten cu Cel ce a zis: "Intristarea voastra se va preface in bucurie" (Ioan,16,20). Lauda crestinilor este a cerceta pe cei din temnita, pe cei ce sunt in pesteri, pe munti si prin crapaturile pamantului, ca niste ucenici adevarati ai Celui ce a zis: "In temnita am fost si ati venit la Mine". Lauda crestinilor este a pomeni de-a pururi pe Dumnezeu si ziua cea mare a Judecatii. Dar pentru ce sa nu zic si cele mai mari? Fala crestinilor si lauda si mantuirea este marturisirea dreptei credinte si a nu se uni nici a se imprieteni cu cei ce cugeta impotriva ei, ci a pazi porunca si arvuna neintinate, neprihanite si neamestecate de tot eresul, pana la aratarea Domnului Iisus Hristos. Ca aceasta vazand, Domnul va zice: "Iata, cu adevarat, crestin, intru care nu este viclesug". Cu aceasta suntem datori sa ne laudam fratilor, iar nu cu carute si cu cai, cu dregatori si cu bogatie. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Roman şi Varula
Varula la martiriul lui Roman a privit,
Iar Roman a privit la Varula, trist şi printre lacrimi.
Varula suflet nevinovat de copil a avut,
Inima pur ă ca petala de crin.
Răul eparh i-a cerut lui Varula:
„Vino, copile, şi grăieşte-mi adevărul:
Ce e mai bun: Hristos, sau ai noştri zei?”
„Hristos mult mai bun este decît ai voştri idoli!”
„De-aş fi ştiut al tău răspuns, copile,
Nimic nu te-aş mai fi întrebat!
Dar spune-mi, totuşi, cum adică,
Hristos este mai bun?”
„Hristos al lumii Ziditor este, iar idolii închipuiri sînt ai dracilor din iad”.
Dementul eparh loveşte copilul,
Dar acesta se bucură, şi glas mare dă: „
O, oamenilor, lepădaţi-vă de blestematul diavol,
Căci doar Hristos Domnul este Dumnezeu!
Doar El este a oamenilor Lumină!”.
A lui Varula maică se află aproape,
Ea-l sprijină pe al ei fiu mucenic:
„O, fiul meu, vrednic să fii tu de marea cinste a muceniciei!”.
Varula capul sub sabie-şi pleacă
Ca un miel blînd, fără de glas.
El astfel pre Hristos Domnul slăveşte
Şi pe-a lui maică, ce viaţa i-a dat.
Cugetare
„Iar cui te loveşte peste obrazul drept,
întoarce-i şi pe celălalt” (Matei 5: 39), porunceşte Domnul. Aceasta
este cea mai scurtă şi mai limpede învăţătură despre smerenie. De
nimic nu se înspăimîntă mai mult diavolii decît de omul smerit care
împlineşte cu frică şi cu cutremur poruncile lui Dumnezeu.
S-a aflat odată un nobil bogat la Alexandria ce avea o fiică cu duh necurat, iar fiica era din această pricină nebună. Cineva i-a zis tatălui disperat că nimeni nu putea să o vindece pe fată, fără numai monahii din pustie, care foarte rar intrau şi în Alexandria, ca să vîndă lucrul mîinilor lor. El i-a mai zis însă că monahii nu vor accepta să intre în casa lui dacă nobilul le va zice de la bun început de ce îi cheamă. Şi că este mai bine ca nobilul să cumpere coşniţele monahilor, apoi să îi cheme acasă la el ca să le dea banii. Apoi, după ce monahii vor fi intrat, să îi roage ca ei să se roage lui Dumnezeu pentru toată casa lui şi aşa se va vindeca şi fata. Tatăl a ascultat de povaţa cunoscutului lui şi s-a dus la tîrg în anumita zi a venirii monahilor. Acolo i-a aflat pe ucenicii Sfîntului Macarie, care vindeau coşniţele lucrate de ei şi de fraţi. Omul a cumpărat coşniţele, apoi i-a chemat pe monahi la casa lui ca să le dea plata. Intrînd în casă, fata cea nebună s-a repezit la monah şi l-a lovit cu putere peste un obraz. Fără ca să se tulbure, monahul 1-a întors în tăcere şi pe celălalt. Atunci duhul cel necurat a ieşit din tînără, iar ea a stat liniştită, aflîndu-se acum în toate minţile. Întorcîndu-se la mînăstirea lor şi povestind toate egumenului şi fraţilor, ei cu toţii I-au mulţumit lui Dumnezeu şi L-au slăvit pe El pentru puterea pe care le-o dăruieşte celor care împlinesc poruncile Lui.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 1):
- La cum, în a cincea zi, Dumnezeu a creat toate vietăţile care mişună în ape, şi păsările cerului;
- La cum Dumnezeu le-a binecuvîntat şi a zis: „Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pămînt!” (Facerea 1:21).
Predică
Despre iubirea mai presus de cunoştinţă – „Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă” (Efeseni 5: 19).
Iubirea cea mai presus de cunoştinţă,
care depăşeşte orice cunoştinţă, este iubirea lui Hristos. Numeni nu
poate să întrezărească măcar ce fel este măreţia acestei iubiri, de nu
i-o va descoperi însuşi Hristos. Căci cum va pricepe cineva gustul
mierii, dacă nu va gusta-o mai întîi? Prin
urmare, numai atunci cînd în inima curăţită prin credinţă a omului vine
şi Se sălăşluieşte Hristos, numai atunci cunoaşte omul negrăitul gust al
iubirii Lui, dulceaţa şi buna mireasmă a ei, şi va primi necuprinsa ei
înţelegere.
Aşa cum omul care îl are pe Hristos în inimă ajunge la lărgimea, lungimea, adîncimea şi înălţimea cunoaşterii înţelepciunii celei dumnezeieşti, tot aşa omul care îl are pe Hristos în inimă ajunge la adîncurile cele fără de hotar ale iubirii dumnezeieşti a lui Hristos.
O, fraţilor,
cît de slabe sînt cuvintele atunci cînd dorim să grăim dragostea lui
Hristos, niciodată nu sînt cuvintele mai slabe! Cu adevărat, ce putem grăi înaintea negrăitei Lui iubiri faţă de noi, cea dovedită prin atîtea negrăite fapte?
El pe noi ne-a zidit din iubire, S-a întrupat pentru noi din iubire şi din iubire pentru noi a primit batjocura şi moartea pe cruce. El a deschis cerurile pentru noi din iubire şi ne-a descoperit nouă slava cea nepieritoare gătită nouă din veac!
Dar aceste minunăţii sînt doar o mică
parte din negrăita bogăţie, slavă, frumuseţe şi hrană făcătoare de viaţă
care este iubirea lui Hristos pentru noi. O, de ne-am învrednici şi noi
de ea prin credinţă, astfel încît să îi facem locaş în inimile noastre,
iar El să vină şi să locuiască în noi şi să ne dea să gustăm din
negrăita Lui iubire!
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Viaţa noastră, Înţelepciunea şi Iubirea, curăţeşte-ne pre
noi şi vino şi Te sălăşluieşte întru noi. Căci numai Ţie se cuvine toată
slava şi mulţumirea în veci, Amin!
