• Pomenirea Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni, Episcopul Neocezareei
Acest bărbat al lui Dumnezeu şi puternic
făcător de minuni s-a numit un al doilea Moise. El s-a născut din
părinţi păgîni, dar foarte nobili şi bogaţi. El a studiat înalta
filosofie elină şi egipteană cărora, văzîndu-le subţirătatea şi
insuficienţa, s-a întors către marii dascăli ai creştinilor de la
Alexandria, şi mai ales către Origen, care la acea vreme încă nu căzuse
în erezie. Cu Origen el a studiat timp de mai mulţi ani, primind de la
el şi Sfîntul Botez. Curat fiind cu trupul
şi cu sufletul, el a voit să se închine pe sine cu totul lui Hristos
Dumnezeu, şi pentru aceasta s-a retras în pustie, unde a petrecut vreme
îndelungată întru nevoinţe aspre. Vestea vieţuirii lui sfinte s-a
răspîndit pretutindeni. Episcopul Fedim al Amasiei a gîndit şi a voit
să îl hirotonească pe Grigorie Episcop al Neocezareei. Curat cu inima
fiind şi citind gîndul lui Fedim, Sfîntul Grigorie s-a ascuns de la faţa
trimişilor lui întru pustia mai dinlăuntru. În cele din urmă, Episcopul
Fedim 1-a hirotonit pe Grigorie întru episcop într-un chip dumnezeiesc
şi ciudat, şi astfel Sfintul Grigorie a fost silit să primească marea
răspundere de arhipăstor de suflete. Lui i
s-au arătat Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi Sfintul loan Teologul
care, la porunca Preasfintei Fecioare, i-a dăruit Sfintului Grigorie
cuvintele Simbolului Credinţei, care a păstrat mai apoi numele său.
Dar cine poate înşirui toate minunile pe care le-a lucrat acest al
doilea Moise? El avea putere asupra duhurilor necurate, asupra munţilor
şi apelor, el a vindecat durerile şi bolile incurabile ale oamenilor, el
s-a făcut nevăzut dinaintea prigonitorilor lui, el vedea gîndurile
oamenilor şi faptele care aveau să se întîmple. El şi-a încheiat
alergarea pămîntească la anul 270, fiind la adînci bătrîneţi.
Cînd a sosit ca episcop la Neocezareea, a aflat acolo doar
şaptesprezece suflete creştineşti ce trăiau într-o cetate păgînă. Cînd a
ieşit din această viaţă, el a lăsat o Neocezaree creştină, în care
păgîni nu mai erau decît şaptesprezece dintre locuitori. El se veseleşte acum în Împărăţia Cerurilor, unde a primit cununa slavei de la Hristos lisus Domnul nostru.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Nikon de Radonej
El a fost ucenicul Sfântului Serghei din
Radonej şi umător lui la stăreţia mănăstirii. Năvălind păgânii asupra
Rusiei, Sfântul Nikon s-a rugat lui Dumnezeu ca să izbăvească poporul
cel creştinesc de urgia lor. Atunci i s-a arătat lui Sfântul Serghei din
Radonej, însoţit de Sfinţii Petru şi Alexie (Mitropoliţi ai Moscovei,
adormiţi în Domnul), care i-a zis să nu plîngă, căci năvălirea era prin îngăduinţa lui Dumnezeu şi spre binele poporului, că ea avea să treacă, iar pacea să vină iar.
Sfintul Nikon a refăcut Mănăstirea Sfintei Treimi şi a slujit ca pildă
de nevoinţe aspre multora dintre fraţi. El s-a săvîrşit către Domnul în
şaptesprezece zile ale lunii noiembrie, din anul 1426.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Ghenadie de la Vatopedi
Sfintul Ghenadie a fost monah la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos, unde a avut ascultarea de econom. În vremea cînd Sfântul Ghenadie a fost economul mînăstirii, un butoi gol s-a umplut prin minune cu untdelemn.
Această minune, spun Părinţii, s-a făcut de către Preasfânta Născătoare
de Dumnezeu, căreia îi este închinată mînăstirea, şi mai ales de către
puterea sfintei ei icoane care se afla acolo.
In cautarea celor mai vestiti dascali ai vremii, Sfantul Grigorie si fratele sau Atinodor ajunsera si la Alexandria Egiptului, unde, intalnind pe marele Origen (185-254), se facura, vreme de trei ani, ucenicii lui, deprinzand de la dansul invataturile Sfintei Scripturi. Tot in Alexandria, Sfantul invata cu osardie mestesugul doctoricesc si minuna pe toti tinerii din cetate prin viata lui curata si plina de smerenie.
Intorcandu-se in cetatea sa, lumea se astepta sa-l vada primind vreo dregatorie imparateasca, mai ales dupa invatatura capatata la vestitele scoli din Alexandria. Dar Sfantul, care intre timp primise Botezul, parasi toate maririle si, lepadand si averea sa, se retrase intr-un loc singuratic, unde vietui in rugaciune si in adancirea dumnezeiestii intelepciuni a Sfintelor Scripturi. Deci, fericitul Grigorie, afland ca arhiepiscopul Fedim al Amasiei, la cererea crestinilor si preotilor, hotarase sa-l faca episcop al Neocezareei Pontului, socotindu-se nevrednic de asemenea cinste si raspundere, a parasit locul de liniste si a ratacit multa vreme, prin pustietati, pentru a nu fi gasit. In cele din urma, insa, a fost aflat si, numai dupa multe rugaminti, s-a invoit a primi sa fie parinte si pastor crestinilor din Cezareea Pontului, indrumandu-i pe calea dreptei credinte. Intr-o scrisoare a sa, Sfantul Grigorie de Nyssa, care i-a scris viata, marturiseste ca atunci cand a fost sfintit episcop, fericitul Grigorie al Neocezareei a scris un dreptar de credinta cu privire la Sfanta Treime, regula pe care a lasat-o Bisericii sale si care a ferit multa vreme pe credinciosi de ratacirile eretice. Tot asa, pe vremea prigoanei lui Decius (250-253), cunoscand omeneasca slabiciune, Sfantul Grigorie sfatuia pe crestini sa fuga si sa se ascunda, ca nu cumva, infricosandu-se de cruzimea chinurilor, sa se lepede de credinta.
Pentru credinta lui puternica si viata curata pe care o ducea, s-a invrednicit de mari daruri duhovnicesti si a savarsit nenumarate minuni, pentru care fapte i s-a dat numele de Taumaturgul, adica facatorul de minuni. Nu se stie anul in care a murit (270 sau 271), dar se zice ca, pe patul de moarte fiind, Sfantul Grigorie a intrebat pe cei de aproape ai sai: "Cati pagani mai sunt in cetatea Neocezareei?" I s-a raspuns: "Se mai afla saptesprezece necredinciosi, care tin la inchinarea la idoli, dar cetatea intreaga crede in Hristos". Atunci, Sfantul a zis: "Slava lui Dumnezeu, ca numai saptesprezece crestini am aflat cand am venit aici episcop, iar acum, cand merg catre Domnul, atatia necredinciosi, raman, cati credinciosi am aflat intai!" Si, acestea zicand, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Zaharia Ciobotarul si a lui Ioan.
Si, iata, s-a facut o stralucire de lumina ce venea de undeva de afara si, privind mai cu luare-aminte, a vazut un barbat cucernic, care mergea in urma luminii aceleia. Deci, bucurandu-se pentru aceea vedere, lua aminte, mai bine voind sa vada ce are sa faca omul acela. Si, cand a ajuns omul la portile bisericii Sfintei Sofii, care erau inchise, si-a plecat genunchii inaintea portilor si indelung a facut o rugaciune, apoi a ridicat in sus mainile si, facand semnul Sfintei Cruci pe porti, iata, o minune: indata ele s-au deschis de la sine, si, impreuna cu lumina, a intrat inlauntru si omul acela minunat. Si, dupa ce a intrat in tinda, si-a plecat iarasi genunchii pe podea, la locul unde era zugravita deasupra Iocoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si, sculandu-se, a deschis si acolo portile si, ajungand la portile cele frumoase de argint din pridvorul bisericii, a facut si acolo destula rugaciune. Apoi, cu semnul crucii, le-a deschis si pe acelea si asa a intrat in biserica, cu totul fiind luminat.
Deci, mergand in mijlocul bisericii, si-a ridicat mainile, cerand indurare de la Dumnezeu, iar dupa ce si-a ispravit rugaciunea, s-a intors si a trecut prin tinda Bisericii, iar portile s-au incuiat singure, prin dumnezeiasca lucrare, indata ce el a iesit afara. Deci, sta acel sfant om Ioan si cauta cu luare aminte unde va merge acel dumnezeiesc barbat, dupa iesirea din biserica. Si, fiindca acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit Ioan a-l urma, ca sa afle unde se ascunde acest fel de scump margaritar al lui Dumnezeu. Si abatandu-se acela putin din drumul drept, mergea spre calea cea pogoratoare a Sfantului Mucenic Iulian si, apropiindu-se de o prea micuta casa si batand cu mana in usa, a strigat incet numele femeii ce era inlauntru: "Maria!" Si asa, a intrat inlauntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a luat de la el si intre ei a pogorat noaptea intunecata.
Iar femeia acelui dumnezeiesc barbat a aprins lumanarea din candela si a dus-o barbatului ei. Insa el nu s-a culcat pe pat, nici si-a odihnit trupul cu vreun alt chip, ci a inceput sa lucreze, ca era cizmar. Atunci si cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fara de sfiala a intrat inlauntrul casei si, cazand la picioarele lui, le uda cu lacrimi si, rugandu-l pe el, zicea: "Nu ascunde de mine cine esti si care este inalta vietuire, prin care faci straine fapte pe care le-am vazut, cu ochii mei, eu insumi". Iar acel smerit vietuitor zicea: "Iarta, batranule, pentru Domnul, eu sunt om pacatos si nu am la viata mea nici o fapta buna, ca cine sunt eu, nevrednicul? Sau de unde am invatat eu vreo inalta vietuire, precum zici, de vreme ce sunt sarac si ma aflu ostenitor in cel mai neinsemnat mestesug. Te-ai inselat, omule, te-ai inselat si parere ai vazut, nu adevarul".
Atunci batranul a adaus lacrimi peste lacrimi si nu inceta a-l jura pe el cu numele lui Dumnezeu, ca sa-i arate fapta buna cea mare a lui, si zicea: "De n-ar fi fost lucrul dumnezeiestii Pronii, ca sa se descopere viata ta ascunsa, cu adevarat nu m-as fi invrednicit eu, cel mai mic, sa fiu martor acestui fel de taina". Deci, stramtorat fiind de juraminte, acel minunat barbat s-a sculat de pe scaun si, facand mai intai metanie batranulul, a inceput a zice asa: "Bine, sa stii fratele meu, ca pe pamant nici o alta isprava n-am castigat, decat sa ma tavalesc in noroi si sa ma intinez cu pacatele, cinstind mai mult desfatarea trupeasca. Iar dupa acestea, din bunatatea Dumnezeului meu, luand aminte la frica chinurilor ce vor sa fie, dupa ce pe aceasta ce-o vezi am luat-o de femeie, n-am intinat curatia trupurilor, ci amandoi cu unire pazim fecioria si tainuim aceasta, zicand ca ea este stearpa. Si, pana acum, cu ajutorul lui Dumnezeu noi pazim adevarata curatie a sufletului si a trupului, din dorinta izbavirii si dragostea pentru Dumnezeul nostru. Voi adauga inca si alta, pentru lagamantul juramantului: Bogatia mea toata nu este mai multa, fara numai trei arginti si jumatate si cu acestia, cumparand piei lucrez mestesugul cizmariei si castigul pe care il scot de acolo, il despart in doua: o parte, adica cea mai dreapta si de capetenie o harazesc lui Hristos, impartind-o la saraci, fratii lui Hristos. Iar cealalta parte, o cheltuiesc la trebuintele noastre. Si asa, pururea petrecand, ma inchipui, la infricosata judecata ce va sa fie. Si-mi aduc aminte de cercetarea cea infricosatoare ce au sa-mi faca cumplitii demoni".
Iar Ioan, aceasta povestire auzind-o, si minunandu-se de curata si fericita viata a pururea pomenitului Zaharia (ca asa se numea) l-a prea laudat pe el, apoi, binecuvantandu-l, a iesit din casa lui cu mare bucurie. Apoi, s-a dus la casa unde gazduia, multumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a vazut. Iar fericitul Zaharia, cel ce cu adevarat nu avea mandrie, fugind de amagirea slavei lumesti, si-a lasat casa si a fugit, ramanand cu desavarsire necunoscut tuturor.
Întru aceastã zi, învãtãturã a lui Varlaam, catre Iosaf, dar mai ales catre noi.
Nu va ingrijiti cu inimile voastre ce veti manca sau ce veti bea, nici cu trupul cu ce va veti imbraca, ca stie Tatal vostru, Care este in ceruri, ca va trebuie toate acestea. Ca Cel ce ne-a daruit sufletul si trupul, ne va da tuturor hrana si haina. Cel ce hraneste pasarile cerului si florile campului atat le infrumuseteaza, cu atat mai mult pe voi! Cautati, dar, mai intai, Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si acestea toate se vor adauga voua. Nu va ingrijiti pentru ziua cea de maine, ca ziua de maine se va ingriji de ea insasi. Deci, toate vate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi sa le faceti lor. Sa intrati pe poarta cea stramta in Imparatia Cerurilor. Ca larga si desfatata este calea ce duce la pierzare si multi sunt cei ce umbla pe ea. Si stramta este poarta si ingusta calea, care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla pe ea. Nu tot omul cel ce-mi zice Mie "Doamne, Doamne," va intra in Imparatia Cerurilor, ci cela ce face voia Tatalui Meu, Care este in ceruri. Cel ce iubeste pe tatal sau ori pe mama sa, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Si cela ce nu-si ia crucea sa si nu vine in urma Mea, nu este vrednic de Mine".
Iata, acestea si altele asemenea cu acestea, a poruncit Mantuitorul Apostolilor ca sa-i invete pe credinciosi. Si acestea toate se cade noua a le pazi, daca dorim sa castigam desavarsirea si sa ne invrednicim, dupa dreptate, de cununile cele nestricacioase. Pe care fie ca Dumnezeu, dreptul Judecator, sa le daruiasca tuturor celor ce iubesc aratarea Lui..
Întru aceastã zi, cuvant despre Euharist, pastorul.
Si, dupa ce a auzit acest cuvant, indata s-a temut si le-a spus lor: "Iata aceste oi le avem de la parintii nostri, iar daca ne daruieste Dumnezeu dintr-insele vreun castig, noi il despartim in trei parti: o parte la saraci, alta la primirea de straini, iar a treia o cheltuim pentru trebuintele noastre. Iar de cand am luat pe femeia mea, nu ne-am spurcat nici eu nici ea, ci in feciorie am petrecut si fiecare din noi deosebi dormim si noaptea ne imbracam in haine de par, iar ziua in hainele nostre. Iar pana acum nimeni din oameni n-a stiut cele despre noi".
Deci, acestea auzind, batranii s-au minunat si, inchinandu-se, s-au dus in pustie, mustrandu-se pe ei si laudand pe Dumnezeu, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.
Sinaxar 17 Noiembrie
În această lună, în ziua a
şaptesprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru
Grigorie, făcătorul de minuni, episcopul Neocezareii.
Acesta a trăit în zilele împăratului Aurelian şi era din
părinţi elini şi de tânăr a ales partea cea bună, cunoscând adevărata
credinţă în Hristos. Crescând el în vârsta, creştea şi dreapta credinţă
într-însul. Iar din pricina mărimii şi mulţimii minunilor ce făcea, a
dobândit numele său, căci a fost chemat făcător de minuni.Aflându-se încă la scoală în Alexandria, după obicei învăţând filozofia, a venit la el o femeie desfrânată cu gândul ca apoi să-l clevetească, îndemnată fiind de alţi ucenici ce erau cu dânsul. Însă cuprinsă fiind de demon care o zbuciuma, sfântul a tămăduit-o cu rugăciunea sa.
A văzut sfântul şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, aievea învăţându-l taina Sfintei Treimi. Şi după ce a fost hirotonit episcop al Neocezareii de Fedim, episcopul Amasiei, şi după ce a mers la biserica ce i s-a dat, se spune că a făcut multe minuni, care nu s-au auzit, şi mai mari decât se pot crede.
Că a pornit cu rugăciunea o piatră mare cât un munte şi a mutat-o în altă parte. Şi fiind sfântul călător s-a abătut de a intrat într-o capişte idolească, unde a gonit demonii de acolo şi după ce s-a dus sfântul, n-au mai cutezat să intre demonii acolo. Aceasta aflând cel ce purta grija capiştei, s-a mâniat pe sfântul. Iar sfântul a scris pe o hârtie: "Eu, Grigorie, poruncesc ţie, satano, intră", şi punând-o în capişte, au intrat iarăşi demonii în ea. Iar mai-marele capiştei s-a îngrozit de această minune şi a devenit ucenic lui Hristos, apropiindu-se de marele Grigorie. Şi un lac mare, ce făcea valuri ca marea, l-a secat şi l-a făcut uscat, secând împreună şi vrajba pe care doi fraţi o aveau între dânşii, zicând fiecare că a fost lacul lui.
Oprit-a şi calea unui râu, rugat fiind de locuitorii de acolo, înfigându-şi toiagul în udătura pământului cea repede, făcând atunci minuni peste minuni. Căci se vedea unde se întorcea apa înapoi, ca şi cum s-ar fi temut a se atinge de toiag, care toiag, uscat fiind şi lipsit fiind de firească umezeală, s-a făcut copac verde şi frumos, şi nici îndelungarea vremii n-a stricat minunea, ci şi acum, precum se spune, apa ocoleşte pe departe, iar copacul stând de atâţia ani propovăduieşte puterea lui Hristos arătată prin marele Grigorie.
Afară de aceasta, pe un evreu, ce se prefăcea că este mort zăcând răsturnat, l-a făcut cu adevărat mort, precum el se prefăcea.
Altădată iarăşi făcând rugăciune în munte, s-a arătat ca fiind copac celor ce căutau să-i facă rău. Deci, venind vremea trecerii către Domnul, a mulţumit lui Dumnezeu că, primind cetatea sa cu mulţi oameni şi fiind plină de necredincioşi şi păgânătate, a lăsat-o cu toţi aşezaţi în credinţă.
Tot în această zi, pomenirea Părintelui nostru Cuviosului şi Mărturisitorului Lazăr zugravul (iconograful).
Acest sfânt de mic copil s-a făcut monah şi a învăţat
meşteşugul zugrăvirii (al iconografiei, picturii icoanelor şi
frescelor). Iar pe lângă viaţa aspră şi înfrânarea ce întrebuinţa, se
silea fericitul încă şi spre milostenie. Pentru care a şi primit harul
preoţiei. Iar după ce s-a făcut preot, a dat război împotriva tuturor
eresurilor, şi atât de multe necazuri a suferit, nu numai de la
nestorieni şi eutihieni şi dioscoreni, ci şi de la luptătorii împotriva
icoanelor, încât este cu neputinţă prin cuvânt a se spune. Ci şi la
Roma cea veche a fost trimis ca să ajute părinteştile şi apostoleştile
dogme, cărora le dau război luptătorii împotriva icoanelor. Şi,
întorcându-se de la Roma la Constantinopol, iarăşi a fost trimis la
Roma pentru aceeaşi pricina; şi în drumul său de a doua oară la Roma,
pe la mijlocul căii, s-a îmbolnăvit din tulburările vremii, şi aşa şi-a
dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, fiind
adus la împărăteasa cetăţilor, a fost aşezat în mănăstirea ce se numea a
lui Evandru.
Povestire foarte folositoare
Un om oarecare, vestit în lucrările lumeşti, cu numele Ioan,
lepădând toate îndulcirile vieţii, ducea o viaţă smerită şi
monahicească. Şi îndeletnicindu-se cu fapte dumnezeieşti, se sârguia ca
să placă numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea întru rugăciuni
şi cereri, tindea şi sporea către cele mai înaintate şi mai mari
isprăvi. Fiindcă, pe lângă celelalte ale lui păşiri, avea obicei a se
duce ca să privegheze toată noaptea la bisericile Domnului. Într-o
noapte, s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofia ce se afla în
Constantinopol şi, aflând uşile încuiate, a şezut acolo pe un scaun ce
era aproape, fiind ostenit el, şi întru şederea sa îşi citea slujba cu
glas şovăitor.Şi iată a văzut o strălucire de lumină, ce venea de afară, şi privind mai cu luare aminte, a văzut un bărbat cucernic, care urma după lumina aceea. Deci, bucurându-se pentru acea privire, a luat mai bine aminte, voind să vadă ce are să facă acel om. Şi când a ajuns omul acela la porţile bisericii Sfintei Sofia, ce erau închise, şi-a plecat genunchii înaintea porţilor, şi îndestul a făcut rugăciune, apoi a ridicat în sus mâinile sale şi, făcând semnul crucii pe porţi, îndată porţile s-au deschis singure, şi împreună cu lumina a intrat înăuntru şi bărbatul acela. Şi după ce a intrat, iarăşi a plecat genunchii pe pardoseală, unde deasupra era zugrăvită icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi, sculându-se, a deschis şi acolo porţile. Şi venind la porţile cele frumoase de argint ale bisericii în pridvor, destulă rugăciune a făcut acolo, apoi cu semnul crucii le-a deschis şi pe acelea, şi aşa a intrat în biserică cu totul luminat fiind.
Deci, mergând în mijlocul bisericii, şi-a ridicat mâinile în sus, înduplecând pe Dumnezeu. Iar după ce şi-a isprăvit rugăciunea, s-a întors înapoi şi trecea prin pridvorul bisericii, iar porţile se încuiau prin dumnezeiască lucrare îndată ce acela ieşi afară. Deci, sta sfântul om Ioan şi căuta cu luare aminte, unde va merge acel bărbat dumnezeiesc, după ieşirea din biserică. Şi fiindcă acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit avramicescul Ioan a-i urma, ca să afle unde se ascunde acest fel de scump mărgăritar al lui Dumnezeu. Şi abătându-se acela puţin din dreptul drum, mergea spre schela cea pogorâtoare a Sfântului mucenic Iulian; şi apropiindu-se de casa foarte mică, şi bătând cu mâna în uşă, a strigat încet numele femeii ce era înăuntru: "Maria", şi aşa a intrat înăuntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a ridicat din mijloc, şi aşa între amândoi s-a făcut noapte întunecată.
Iar femeia acelui dumnezeiesc bărbat a aprins lumânarea din candela şi a dus-o bărbatului ei; însă el nu s-a culcat pe pat, nici nu şi-a odihnit trupul în vreun alt chip, ci a început să lucreze, căci era ciobotar. Atunci şi cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fără de sfială a intrat înăuntrul casei, şi căzând la picioarele lui, le udă cu lacrimi şi rugându-l pe el, zicea: "Nu te ascunde de mine, cine eşti, şi care este înalta ta vieţuire, prin care faci astfel de minuni, pe care le-am văzut însumi cu ochii mei". Iar, smerit-cugetătorul acela zicea: "Iartă, bătrânule, pentru Domnul. Eu sunt om păcătos şi nu am la sinemi nici o faptă bună. Că cine sunt eu păcătosul? Sau de unde am învăţat vreo înaltă vieţuire, precum singur zici, în vreme ce sunt sărac şi mă aflu lucrător meşteşugului celui mai neînsemnat; te-ai înşelat, omule, te-ai înşelat, şi ai văzut nălucă, iar nu adevărul".
Atunci bătrânul a adăugat lacrimi peste lacrimi, şi nu înceta a-l jura pe el pe numele lui Dumnezeu, ca să-i arate lui fapta bună a sa cea mare. Căci zicea: "De nu era lucrul dumnezeieştii pronii, ca să se descopere petrecerea ta, cu adevărat nu m-aş fi învrednicit eu cel mai mic să fiu privitor al acestui fel de taină". Deci, strâmtorat fiind de jurăminte acel minunat bărbat s-a sculat de pe scaun şi, făcând mai întâi metanie bătrânului, a început a zice aşa: "Bine să ştii, fratele meu, că nici o ispravă pe pământ n-am câştigat decât să mă înnoroiesc şi să mă întinez cu păcatele şi să cinstesc mai mult desfătarea trupească. Iar după aceasta, din bunătatea Dumnezeului meu, luând în minte frica muncii, după cum vezi mi-am luat femeie, dar n-am întinat curăţenia trupului. Ci amândoi cu unire păzim fecioria şi tăinuim aceasta, zicând că ea este stearpă. Şi până acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, păzim noi adevărata curăţenie a sufletului şi a trupului, pentru dorinţa şi dragostea Ziditorului nostru. Voi adăuga încă şi alta, pentru legătura jurământului. Bogăţia mea toată nu este mai multă decât numai trei arginti şi jumătate, şi cu aceştia cumpărând piei, lucrez meşteşugul ciubotelor; şi dobânda ce o scot de acolo o despart în două părţi: o parte adică, cea mai dreaptă şi de căpetenie, o hărăzesc lui Hristos, împărţind-o la săraci - fraţii lui Hristos; iar cealaltă parte o cheltuiesc la trebuinţele noastre; şi aşa pururea petrecând, aştept neîncetat pe înfricoşătorul Judecător ce va să vină. Şi-mi aduc aminte de cercetarea cea înfricoşătoare ce au să-mi facă cumpliţii demoni".
Aceasta poveste auzind-o Ioan şi înspăimântându-se de curata şi fericita viaţa a pururea pomenitului Zaharia (căci aşa se numea), l-a lăudat pe el. Apoi binecuvântându-l pe acel minunat bărbat, a ieşit din casa lui cu bucurie şi veselie. Şi Ioan s-a dus la casa unde găzduia, mulţumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a văzut. Iar fericitul Zaharia, cel ce întru adevăr era lipsit de mândrie, voind ca să fuga de amăgirea deşertăciunii lumeşti, şi-a lăsat casa sa şi a fugit, cu desăvârşire necunoscut tuturor făcându-se.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea
Cuviosului Ghenadie, cel ce s-a nevoit în Mănăstirea Vatoped, şi a fost
dochiar, şi s-a învrednicit a vedea cum un butoi gol a izvorât
untdelemn prin minunea Născătoarei de Dumnezeu, şi care cu pace s-a
săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Grigorie Făcătorul de Minuni, Episcopul Neocezareei
Sfântul Grigorie, sfînt mare, slăvit,
Făclie aprinsă Bisericii este, şi apărător al ortodoxiei.
El la Dumnezeu s-a înălţat prin cea prea strâmtă cale,
Prin suferinţă şi lacrimi la sfinţenie ajungînd.
El pe sine s-a mîntuit şi a ajutat multora.
Prin a vieţii lui icoană, cuvîntputernic şi minuni,
El pe necredincioşi i-a făcut să creadă,
Iară pe cei credincioşi să se sfinţească mai mult.
Înaintea lui cerurile erau deschise,
El în ale oamenilor taine limpede citea.
El învăţat a fost prin descoperire de sus,
Lui Sfinţii în vedenie Taina Sfintei Treimi i-au desluşit.
Ei i-au arătat că Dumnezeiasca Treime Una este
Şi Sfintă,
Iară Hristos Domnul Izvor al Vieţii, ce sufletul
Hrăneşte, şi trupul.
Aşa cum rouă curată plină este de a soarelui lumină,
Aşa curatele inimi sălaş cerurilor sînt.
Dumnezeu voind, Sfîntul Grigorie
Curăţit-a noaptea cea fără lună a idolatriei, şi botezat-a cu miile suflete păgîneşti.
Apoi săvîrşitu-s-a cu pace, întru Hristos Domnul,
Alăturea de Care șade acum în Cer.
O, Sfinte Sfinţite Părinte Grigorie,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
Ca Sfânta Biserică de pe pămînt
De toţi potrivnicii să se izbăvească!
Cugetare
Să cugetăm
la două incidente din viaţa Sfintului Grigorie, care ne arată nouă cum
îi păzeşte Dumnezeu de ispite pe cei ce cred în El.
Pe cînd se afla încă la şcoala de fîlosofie de la Alexandria, Sfîntul Grigorie, foarte tînăr fiind, petrecea întru toată curăţenia trupului şi a sufletului, întru care a rămas pînă la sfârşitul vieţii lui. Întru acest fel de vieţuire petrecînd, el constituia o excepţie între tinerii desfrînaţi ai acelui timp. Pentru aceasta ei îl invidiau şi îl urau. Pentru a-1 calomnia şi a îl înjosi, ei au năimit o desfrînată care să le pună lor în aplicare un plan mîrşav. Astfel, pe cînd Sfîntul Grigorie se afla odată într-o convorbire în piaţa publică, împreună cu nişte filosofi şi învăţaţi eminenţi ei vremii, această femeie necurată s-a apropiat de el şi a început să strige la el în gura mare ca să îi dea plata pentru păcat. Unii dintre cei de faţă s-au scandalizat, în vreme ce alţii s-au mîniat văzînd neobrăzarea femeii, căci toţi ştiau ce fel de viaţă ducea ea şi ce fel de viaţă ducea Grigorie. Aceştia au încercat să o izgonească pe desfrînată, dar ea a cerut bani cu şi mai mare neobrăzare. Nevinovatul Grigorie însă, deşi s-a ruşinat de neruşinarea desfrînatei, nu s-a mîniat, nici nu a urît-o, ci a rugat un prieten acolo de faţă să-i dea aceleia banii pe care îi cere, ca aceasta să plece şi să îi lase în linişte. Prietenul s-a supus şi a dat desfrînatei banii. Dar chiar în aceeaşi clipă Dumnezeu a îngăduit diavolului să intre în femeie şi să o chinuiască. Ea a căzut în convulsii la pămînt, chircindu-se, scoţînd urlete înfricoşătoare, scrîşnindu-şi dinţii şi făcînd spume la gură. Văzînd acestea, toţi s-au speriat. Dar Sfîntul Grigorie, ca un mieluşel nevinovat, s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea iar nenorocita s-a ridicat de jos, sănătoasă.
Astfel, în loc de umilire, Sfîntul Grigorie a dobîndit o şi mai mare slavă. Iată şi celălalt exemplu:
Declanşîndu-se una dintre cumplitele prigoane împotriva creştinilor, Sfîntul Grigorie i-a sfătuit pe creştini să se ascundă, ascunzîndu-se şi el însuşi într-un munte, împreună cu diaconul lui. Dar soldaţii imperiali i-au văzut şi i-au urmărit. Cînd aproape să îi prindă, Sfîntul Grigorie s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor, iar El 1-a făcut pe Sfîntul şi pe diaconul lui nevăzuţi înaintea urmăritorilor. Aceştia i-au căutat în zadar, şi s-au întors în cetate deşerţi.
Luare aminte
Să luăm aminte la facerea lumii (Facerea 1):
- La cum Dumnezeu a zidit luminătorii, pe cel mare şi pe cel mic, în a patra zi;
- La cum El a zidit soarele ca să fie luminător zilei, şi luna şi stelele, ca să fie luminători nopţii.
Predică
Despre lărgime, lungime, înălţime şi adâncime
– „Şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre,
înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, Ca să puteţi înţelege
împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi
adîncimea” (Efeseni 3: 17-18).
Iată roadele credinţei şi iubirii! Iată
darurile împărăteşti pe care Hristos împăratul le dă celor în ale căror
inimi Se sălăşluieşte: anume, înţelegerea tainelor mîntuitoare şi înţelegerea tuturor celor care sînt însemnate pentru viaţa omului.
Această înţelegere nu este personală sau excepţională, nici individuală
sau nouă. Ea este în acord cu înţelegerea sfinţilor, căci cine sînt
sfinţii, dacă nu aceia care s-au îmbogăţit în credinţă şi în iubire? Lor
li s-a dăruit înţelegerea tainelor de către Dumnezeu, tocmai în baza
credinţei şi iubirii lor.
Prin urmare, să punem la încercare înţelegerea noastră pe piatra înţelegerii lor, iar dacă vedem că înţelegerea noastră nu rezistă şi nu se potriveşte înţelegerii sfinţilor, atunci să cunoaştem că sîntem în greşeală. Dacă însă înţelegerea noastră se potriveşte cu a lor, adică este în armonie cu ea, atunci aceasta înseamnă că Hristos Se află în inimile noastre.
Şi dacă este aşa, atunci vom înţelege şi
noi lărgimea iubirii lui Dumnezeu, prin care El îmbrăţişează şi iudeii
şi neamurile în planul mîntuirii şi lungimea Proniei Dumnezeieşti prin
care, din vremuri imemoriale, El pregăteşte şi dezvoltă planul de
mîntuire al lumii prin Lege, prin Proroci, şi prin lucrarea de multe
minuni. Vom înţelege de asemenea adîncimea smereniei lui Hristos, prin
care El personal S-a pogorît la iad spre a scoate de acolo
sufletele drepţilor şi vom cunoaşte şi înălţimea Slavei Lui, cu care El
S-a încununat ca om după ce Şi-a săvîrşit lucrarea Lui mîntuitoare pe
pămînt. Lărgimea şi lungimea şi adîncimea
şi înălţimea sînt braţele Crucii lui Hristos: ele îmbrăţişează totul,
lămuresc totul, cheamă la Domnul pe toţi, arată milă tuturor, îi înalţă
pe toţi.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti lisus al nostru Preadulce, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte
pre noi. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci,
Amin!
