El și-a mărturisit public credința în Hristos, și a refuzat să ia parte
la ritualul rușinos. Sfântul Dasie a denunțat necuviința și păcatul
închinării la idoli, reușind ca prin mărturia sa să convertească pe
mulți dintre cei prezenți.
Sfântul Mucenic Dasie a trăit în secolul al treilea în Durostorum, oraș
situat pe malul drept al Dunării. El a fost soldat în armata romană şi
era creştin.
Locuitorii orașului sărbătoreau anual Saturnaliile (festival în onoarea
zeului păgân Saturn). Pentru sărbatorirea acestui zeu, romanii aveau
obiceiul de a alege cu treizeci de zile înainte un tânăr chipeș din
popor pe care îl îmbrăcau în haine fine ca ale zeului Saturn și care
primea onoruri regale și putea să-și îndeplinească orice dorință. Timp
de treizeci de zile el imita excesele și desfrâul zeului Saturn,
dedându-se faptelor rele și plăcerilor imorale. În ziua sărbătorii era
adus în fața idolilor și era jertfit prin sabie pe altarul zeului
Saturn.
Compatrioții săi l-au ales pe Dasie, deoarece în oraș nu era un tânăr mai frumos. Auzind aceasta, sfântul a spus: „Dacă sunt sortit să mor, atunci mai bine mor pentru Hristos ca un creștin.”
El și-a mărturisit public credința în Hristos, și a refuzat să ia parte
la ritualul rușinos. Sfântul Dasie a denunțat necuviința și păcatul
închinării la idoli, reușind ca prin mărturia sa să convertească pe
mulți dintre cei prezenți.
Legatul Basius l-a îndemnat pe sfânt să jertfească idolilor și va
rămâne în viața, dar Dasie a preferat să-și păstreze credința în
Hristos.
Văzând stăruinţa lui în credinţa creştină, Basius a poruncit să fie
supus la multe chinuri, sperând să reuşească prin ele ceea ce n-a putut
nici cu făgăduinţe, nici cu ameninţări. În cele din urmă, fiindcă a
persistat în alegerea sa, sfidând prin mărturia credinţei sale porunca
împăratului şi cultul zeităţii păgâne, dregătorul a dat poruncă să i se
taie capul.
După multe chinuri, Sfântului Dasie i s-a tăiat cinstitul cap, în ziua de 20 noiembrie 304.
20 Noiembrie
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Grigorie Decapolitul
Sfîntul Grigorie s-a născut în Decapolea
isauriană din părinţi foarte nobili şi bogaţi, Serghie şi Maria. După ce
şi-a încheiat studiile, părinţii lui au dorit să îl căsătorească, dar
el a fugit la pustie şi s-a tuns monah. El a vieţuit în diferite locuri:
la Bizanţ, la Roma, şi în Muntele Olimp. Dar pe oriunde trecea, el îi uimea pe oameni cu nevoinţele şi cu puterea lui făcătoare de minuni.
Uneori deasupra capului lui se vedea o lumină cerească şi înaintea lui
se arătau îngeri ai lui Dumnezeu. El a privit la frumuseţea îngerilor şi
a auzit cîntările lor cereşti. El a dus o viaţă îndelungată şi plăcută
lui Dumnezeu pe pămînt şi s-a săvîrşit către Dumnezeu cu pace în veacul
al nouălea, la Constantinopol. Sufletul lui s-a sălăşluit în ceruri,
întru bucuria Domnului Hristos.97
• Pomenirea Sfântului Proclu, Patriarhul Constantinopolului
Sfîntul Proclu a fost ucenicul Sfîntului
loan Gură de Aur. La anul 426 el a fost sfinţit Episcop de Cizic, iar la
anul 435 a fost înălţat Patriarh al Constantinopolului. El a păstorit cu multă înţelepciune şi băgare de seamă Biserica lui Dumnezeu.
În timpul arhipăstoririi lui s-au întîmplat două evenimente de seamă.
Primul a fost aducerea moaştelor Sfîntului loan Hrisostom [Gură de Aur]
de la Comana la Constantinopol, la dorinţa împăratului şi a patriarhului
deopotrivă. Împăratul Theodosie cel Mic domnea atunci împreună cu sora
lui, Pulheria. Al doilea eveniment a fost marele cutremur din
Constantinopol, care a zguduit şi împrejurimle. Multe din cele mai mari
şi mai strălucitoare clădiri din Constantinopol au fost făcute atunci
una cu pămîntul. Atunci au ieşit patriarhul şi împăratul în procesiune
de rugăciuni pe străzile cetăţii, împreună cu mulţime de cler,
aristocraţi şi popor de rînd, spre a îmbuna dreapta mînie a lui Dumnezeu
pornită asupra lor. Pe cînd poporul se
ruga astfel lui Dumnezeu, un copil a fost ridicat prin minune din
mijlocul lor şi înălţat prin aer în înălţimile cerului, pînă cînd nu s-a
mai văzut. Apoi el a fost întors şi aşezat încetişor pe pămînt.
întrebat unde a fost, copilul a zis că a fost ridicat la cer printre
îngeri şi că i-a auzit pe îngeri cîntînd „Sfinte Dumnezeule, Sfinte
Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pre noi!”. Auzind aceste
cuvinte, tot poporul le-a intonat într-un glas, iar cutremurul a încetat
pe dată. De atunci înainte, această minunată cîntare a fost adoptată de
Biserică, şi introdusă în liturgica ei. Copilul a murit la scurt
timp după aceea, şi a fost îngropat în Biserica Sfintei Mari Muceniţe
Irina. Cu totul, Sfîntul Proclu a păstorit Biserica lui Hristos timp de
douăzeci de ani şi s-a săvîrşit cu pace către Domnul, la anul 446.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Evstatie, Tespesie şi Anatolie
Ei au fost fraţi de sînge, cu neamul din
Nicomidia. Părinţii lor, Filoteu şi Eusebia, au fost păgîni care au
primit Sfinta Credinţă şi lumina Sfîntului Botez de la Sfîntul Antim,
Episcopul Nicomidiei, împreună cu fiii lor. Filoteu a fost hirotonit
întru preot [presbiter]. După ce şi el şi soţia lui s-au săvîrşit întru
Domnul, s-au declanşat şi persecuţiile teribile de la Nicomidia,
împotriva creştinilor, pornite de răul împărat Maximian. La judecată au
fost aduşi şi fiii lui Filoteu. Ei au fost acuzaţi, anchetaţi, torturaţi
bestial în multe feluri, apoi osîndiţi la moarte pentru credinţa lor. Lor
în temniţă de multe ori li s-au arătat sfinţi îngeri, care le-au adus
spre mîncare mană din cer, şi au umplut inimile lor tinere de putere,
vitejie şi răbdare. Duşi fiind la locul uciderii, doi prieteni,
Palladie şi Acachie, s-au apropiat de ei şi au grăit cu ei. Pe cînd încă
grăiau asfel, sfinţii mucenici şi-au dat sufletele lor sfinte în
mîinile lui Dumnezeu. Soldaţii atunci au tăiat capetele trupurilor lor
moarte şi le-au dus spre arătare înaintea judecătorului. Cei trei sfinţi
mucenici au luat moartea pentru Hristos Domnul cam pe la anul 313 şi
s-au strămutat la locaşurile Împărăţiei nemuritoare a Lui.
• Pomenirea Sfântului Isaac, Arhiepiscopul Armeniei
Sfîntul Isaac s-a născut la
Constantinopol pe cînd tatăl lui era trimisul imperial a Bizanţului pe
lîngă regele Armeniei. Sfîntul Isaac a fost al zecelea Arhiepiscop al
Armeniei şi de la înălţimea acestei chemări a păstorit Biserica lui
Hristos din acea ţară timp de cincizeci de ani. În timpul arhipăstoririi
lui, printre alte fapte însemnate, s-a petrecut şi traducerea Sfintelor
Scripturi în limba armeană. Lui i s-a arătat prin vedenie că în cele din urmă armenii vor cădea de la dreapta credinţă. Acest mare Ierarh al Bisericii sa săvîrşit cu pace către Domnul la anul 440.
• Pomenirea Celor Trei Sfinte Fecioare
Acestea trei au fost de neam persan. Sub
domnia Regelui Sapor ele au fost prigonite deoarece au fost creştine şi
au fost omorîte, tăiate fiind în bucăţele mici cu cuţitul. Din
mormintele lor au crescut trei smochini minunaţi, care au vindecat multe
feluri de suferinţe şi de boli din popor.
Sinaxar 20 Noiembrie
În această lună, în ziua a
douăzecea, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului
Părintelui nostru Grigorie Decapolitul.
Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din
cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al
Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor.
Când a fost de opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de
vârstă şi se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai
ales pentru eresul luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în
loc, sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând
la sine de la aceia folos sufletesc. Apoi, supunându-se pe sine la
toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai
ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător
de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi la Bizanţ dorind să
mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma şi,
străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile
ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de acolo s-a dus la muntele
Olimpului. Deci suindu-se acolo şi topindu-se foarte, s-a îmbolnăvit de
idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Deci
pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de acolo venind iarăşi
la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu
închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se şi
rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit. Sfintele
moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în România la sfânta
Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie de răposatul
ban Barbu Craiovescul. Acesta cu multă cheltuială a adus aceste sfinte
moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până astăzi
făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe primejdii
este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are; iar cine
merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire
atât trupeşte cât şi sufleteşte.
Tot în această zi, pomenirea
celui între sfinţi Părintelui nostru Proclu, arhiepiscopul
Constantinopolului, care a fost ucenic al fericitului Ioan Hrisostomul
şi moştenitor al scaunului lui.
Acest între sfinţi Părintele nostru Proclu a fost pe vremea
împărăţiei lui Teodosie cel mic, în anii patru sute opt. Fiindcă era
cucernic şi îmbunătăţit a fost hirotonit episcop al Cizicului de către
Sfântul Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Şi mergând la Cizic nu a
fost primit de către clericii eparhiei sale, căci aveau hirotonit pe
altul cu numele Dalmat. Pentru aceasta s-a întors înapoi la
Constantinopol rămânând fără de eparhie. Iar după ce a murit Maximian,
patriarhul Constantinopolului, care se prăznuieşte la douăzeci şi una
ale lui Aprilie, în timp ce încă se aflau moaştele lui în altarul marii
biserici a fost ales Proclu patriarh al Constantinopolului. Şi s-a
suit în scaun în ziua mântuitoarelor patimi ale Domnului, adică în
Sfânta şi Marea Joi. Deci bine vieţuind şi bine conducând Biserica
doisprezece ani şi trei luni, cu pace s-a mutat către Domnul.Acest sfânt a trăit pe vremea lui Maximian în anii două sute nouăzeci şi opt, aflându-se în cetatea Durostor, care se afla aproape de fluviul Dunării. În această cetate era obicei să săvârşească elinii în tot anul serbarea zeului lor Cronos. Mai înainte cu treizeci de zile de această serbare, alegeau un ostaş tânăr şi frumos la faţă şi-l găteau spre jertfă. Pe acesta mai întâi îl îmbrăcau împărăteşte, apoi îl îndemnau ca să-şi facă el mai întâi orice poftă a sa şi apoi îl junghiau peste jertfelnicul lui Cronos. Când a venit rândul să fie jertfit şi ostaşul acesta Dasie, ostaşii cei împreună cu dânsul îl sileau ca să-şi împlinească orice poftă a să. Iar Dasie şi-a pus în minte un gând foarte bun şi înţelept şi a zis către ei: "Fiindcă este să mor, mai bine îmi este să mor pentru Hristos ca un creştin". Deci înfăţişat fiind la divanul guvernatorului a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. De aceasta fiind înştiinţat Diocleţian şi Maximian, au adus înaintea lor pe sfântul şi, fiindcă în privelişte a mărturisit bună cinstire, multe chinuri a luat de la ei şi la sfârşit i s-a tăiat capul prin săbie şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea
Sfinţilor Mucenici Nirsa episcopul şi Iosif ucenicul său şi episcopul
şi alţi împreună cu dânşii, care s-au săvârşit în Persia prin sabie.
Din aceştia, Nirsa era episcop bătrân cu vârsta de optzeci de
ani, iar Iosif fiind cu aceeaşi vrednicie cinstit, adică episcop, era
de optzeci şi nouă de ani de bătrân. Împreună cu care şi alţi oarecare
episcopi şi preoţi şi din rândul celor mai simpli şi femei fecioare şi
sihastre. Toţi prin feluri de chipuri fiind cercetaţi şi cu felurite
chinuri fiind lămuriţi şi de credinţa nelepădându-se, li s-au tăiat
capetele şi aşa au luat cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Isachie, Ioan şi Savorie, care cu pietre fiind împroşcaţi s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gheitazet şi alţi trei, care s-au săvârşit fiind împunşi cu suliţele.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor fecioare Tecla, Vautha şi Denahida, care de sabie s-au săvârşit.
Aceştia au trăit în Gangria Galaţiei, pe vremea împăratului
Maximian, în anul 300. Toţi erau fii ai lui Filoteu şi ai Evseviei.
Tatăl lor era din Galaţia, iar maica lor din Nicomidia. Evstaţie se
sârguia spre învăţătura cărţilor, iar Tespesie şi Anatolie lucrau
meşteşugul părintesc, fiind tatăl lor vânzător de haine. Filoteu tatăl
lor venind o dată de la Răsărit la Nicomidia împreună cu fiul său
Anatolie a fost învăţat credinţa lui Hristos de Luchian preotul şi
dascălul, cel ce călătorea împreună cu ei şi, supunându-se
învăţăturilor aceluia, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Iar
Evstatie şi Tespesie, mergând şi ei la Nicomidia, s-au întâlnit cu
fericitul Antim, episcopul Nicomidiei, şi învăţând de la el credinţa în
Hristos s-au botezat şi ei; iar după aceea tatăl lor Filoteu a fost
hirotonit preot şi Evstatie hirotonit diacon. Însă n-a trecut multă vreme şi au murit părinţii acestor sfinţi. Şi fiind pârâţi la Maximian că sunt creştini, au fost bătuţi cu toiege şi puşi la închisoare, în care venind dumnezeiescul înger, i-a dezlegat din legătură. A doua zi au fost daţi la fiare şi, luptându-se cu ele, au rămas nevătămaţi. Deci luându-i pe ei Antonie comitele şi ducându-i la Niceea i-a pedepsit cu multe chinuri şi după aceea i-a aruncat în temniţă. În care iarăşi arătându-li-se dumnezeiescul înger i-a uşurat pe ei de durerile rănilor şi trupurile lor le-a făcut sănătoase. Acestea văzându-le acel vărsător de sânge, a hotărât asupra lor moarte de sabie. Şi venind la locul hotărât spre tăiere, fără de veste şi-au dat sfinţii sufletele lor lui Dumnezeu, cu pace; iar gealaţii, cuprinşi fiind de frica tiranului, le-au tăiat capetele, moarte fiindu-le trupurile.
Tot în această zi, pomenirea
Sfântului Teoctist mărturisitorul şi Patriciul, ce a fost famen, în
zilele Teodorei Augustei împărătesei în anii 829.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
ani,
pecetluindu-si viata cu tot folosul duhovnicesc al nevointelor calugaresti
si dupa ce s-a pregatit cu sarguinta a inceput a umbla din loc in loc,
prin mijlocul credinciosilor din sate si din orase, imbarbatandu-i spre
marturisirea dreptei credinte in lupta pentru Sfintele icoane.
Lunga si plina de primejdii a fost calatoria aceasta a Sfantului Grigorie, intru care s-a aratat si mare facator de minuni, ca a trecut prin Efes, prin Enos, Hrisopolis, Corint, ajungand pana la Roma, unde a zabovit mai multa vreme. A mers, apoi, in Siracuza Siciliei si a ajuns, de asemenea, si la biserica Sfantului Mina din Tesalonic, unde a primit si darul preotiei, mergand catre Bizant, a ajuns in cele din urma, la muntele Olimpului. Si multime multa de eretici a adus la calea credintei si a fost crestinilor de mare folos. Deci, urcandu-se in munte si imbolnavindu-se, a inteles ca i s-a apropiat sfarsitul. A plecat atunci la Constantinopol, unde se afla unchiul sau Simion, inchis in temnita, pentru Sfintele icoane, si, inchinandu-se lui, s-a savarsit cu pace.
Trupul lui n-a putrezit insa, ci s-a dovedit purtator de mari daruri si s-a pastrat in cinste multa vreme in manastirea unde sfarsise. Iar la anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, care a rezidit din temelie manastirea Bistrita, din judetul Valcea, a adus cu multa cheltuiala, moastele Sfantului Grigorie Decapolitul si le-a asezat la aceasta manastire, unde se afla si astazi, fiind facatoare de minuni, atat pentru bolile trupesti cat si pentru cele sufletesti ale celor ce vin la dansele cu credinta. Racla de argint in care odihnesc ele astazi este daruita in 1656 de Constantin Voievod.
Întru aceastã zi, pomenirea celui dintre Sfinti Pãrintelui nostru Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, ucenicul Sfântului Ioan Hrisostom si mostenitor al scaunului sãu (+447).
Deci, dupa ce a murit Maximian, patriarhul Constantinopolului, in aprilie 437, a fost ales Proclu, ca patriarh al Constantinopolului. Proclu a urcat in scaunul patriarhal chiar in ziua mantuitoarelor patimi ale Domnului, adica in sfanta si marea Joi. Deci, binevietuind si pastorind doisprezece ani si trei luni, cu pace s-a mutat catre Domnul.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Antioh despre milostenie si iubirea de sãraci.
Deci, bine este omului a da din destul celor lipsiti, din ostenelile sale, cele ce da Domnul, fara alegere cui sa dea, sau cui sa nu dea. Cu slujba aceasta preadreapta se implineste pentru ca este slavita la Dumnezeu. Si asa, drept sa slujeasca lui Dumnezeu si viu va fi. Ca mare este omul si scump barbatul cel milostiv. Iar Apostolul zice: "Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera. Iar cel ce seamana cu binecuvantare, cu binecuvantare va si secera". Si mai zice: "Macedonia si Ahaia ne-au rugat, cerand harul de a lua parte si ele la ajutorarea sfintilor celor saraci, care sunt in Ierusalim". Iar Domnul a zis: "Vindeti averile voastre si dati milostenie si faceti-va pungi ce nu se invechesc si comori in cer ce nu se imputineaza, ca unde sunt comorile voastre, acolo vor fi si inimile voastre".
Întru aceastã zi, cuvânt despre izgonirea Sfântului Ioan Gurã de Aur.
Intr-acea vreme, Teofil, impreuna cu episcopii sai, au judecat pe Sfantul Ioan, hotarand sa fie izgonit din scaun, si, ca niste lupi, l-au scos pe Ioan cu sila si l-au surghiunit pe el departe, peste mare. Insa poporul s-a tulburat foarte, ca il iubea pe Ioan, si l-au adus inapoi. Iar dupa catava vreme, iarasi, s-a ridicat furtuna cea dintai asupra fericitului, intr-o pricina ca aceasta:
Pe un stalp inalt, aproape de biserica Sfintei Sofia, in mijlocul ulitei celei mari era facut si pus un idol de argint, cu chipul imparatesei Eudoxia. Si era obiceiul sa se faca acolo prilej de veselie, cu jocuri de tot felul. Deci, Sfantului Ioan parandu-i-se ca spre ocara bisericii s-a facut acel loc de veselie, acolo aproape, a inceput, cu indrazneala, dupa obiceiul sau, sa ridice glas asupra celor ce au pus idolul acela acolo si au poruncit ca acolo sa se faca jocuri. Iar imparateasa, avand inca in amintire mania ei cea mai dinainte asupra Sfantului, auzind cuvintele lui, a inceput a intelege ca impotriva ei graieste Sfantul, pentru a o defaima. Si asa socotind, s-a umplut de manie si iarasi a inceput a pune sarguinta ca sa adune sobor impotriva Sfantului Ioan. Iar Sfantul, simtind aceasta, a inceput mai luminat a grai despre dansa, inaintea a toata adunarea: "Iarasi Irodiada se indraceste, iarasi de tulbura, iarasi joaca si salta, iarasi cauta capul lui Ioan". Iar imparateasa, auzind acestea, s-a pornit spre manie si l-a izgonit pe Ioan, sobor mare facand si imboldindu-l la manie si pe imparatul. Iar cand a izgonit pe Ioan, a iesit o vapaie de la Pristol, care a ars biserica si palatele si zidurile si curtile si, intrand vapaia, a ars si palatul in care se adunau dregatorii, pentru ca, din aceasta, tuturor sa le fie cunoscut ca, nu din intamplare, ci din mania lui Dumnezeu s-a facut o ardere ca aceasta, din pricina izgonirii Sfantului Ioan Gura de Aur. Si in trei ceasuri, din ceasul al saselea din zi, pana in ceasul al noualea, multime de ziduri preafrumoase si podoabe de multi ani si nespuse bogatii in cenusa s-au prefacut. Si nici un suflet n-a pierit din tot norodul, in pojarul acela infricosat, si toti ziceau ca pentru izgonirea Sfantului Ioan, pedepseste Dumnezeu cetatea cu foc, pentru ca, fara de vina, a fost izgonit placului lui Dumnezeu. Iar vrajmasii Sfantului Ioan, impotriva raspundeau, zicand ca cei de acelasi gand cu Ioan au aprins biserica. Si multi au fost prinsi si pusi la chinuri de dregatorul cetatii, care era pagan cu credinta, incat unii au si murit. Insa nu s-a aflat nici o pricina de la oameni a acelei arderi cu foc, fara numai din mania lui Dumnezeu.
Iar pe Ioan l-au surghiunit in Cucuz, cetatea Armeniei, iar acolo toti jertfeau si se inchinau la idoli si pe soare il faceau Dumnezeu. Iar Ioan, pe toti oamenii ce erau acolo, i-a adus la credinta crestineasca, si pe un paralitic, ce zacuse opt ani pe un pat, l-a tamaduit. Deci, auzind de acestea, papa Inochentie al Romei, impreuna cu Honorius imparatul, au scris o scrisoare catre imparatul Arcadie, zicand: "Pentru aceea s-a pogorat mania lui Dumnezeu peste cetatea ta si peste voi toti, ca ai izgonit fara de lege pe Ioan. Si acum, sa poruncesti ca sa se faca sobor in Tesalonic". Iar Eudoxia imparateasa, auzind aceasta, a pus straji la toate drumurile dinspre Roma, ca sa nu lase pe nimeni de la Roma sa intre in Constantinopol, ci pe toti sa-i intoarca. Si iarasi, a trimis papa Inochentie cinci episcopi, dar straja prinzandu-i, i-a trimis inapoi.
Iar fericitul Ioan, din zavistia asupritorilor, a fost dus Cucuz in Aras, felurite necazuri facandu-i lui, ca sa moara cat mai degraba. Iar de acolo, l-au dus la un loc pustiu, ce era langa malul Marii Pontului. Si i s-au aratat lui pe cale, treaz fiind el, Sfintii Apostoli Petru si Ioan, pe care-i vazuse si mai inainte, fiind el in Antiohia, si i-au zis lui: "Bucura-te, pastorule cel bun al oilor celor cuvantatoare ale lui Hristos, cel ce esti tare rabdator de chinuri, ca suntem trimisi la tine de stapanul cel de obste, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ca sa-ti ajutam tie si sa te mangaiem pe tine in ostenelile tale, pe care le-ai luat pentru curatia sfaturilor tale. Ca ai mustrat pe imparateasa, care facea faradelege, urmator facandu-te lui Ioan Botezatorul, cel ce a mustrat pe imparatul Irod, pentru Irodiada, sotia lui Filip, fratele sau. Acum dar, imputerniceste-te si te intareste ca plata ta multa este in ceruri. Drept aceea, si noi vestim tie bucurie mare ca, peste putine zile, te vei duce la Domnul Dumnezeul nostru si vei fi in odihna cu Dansul, in Cereasca Imparatie. Iar Eudoxia va fierbe in viermi si te va cauta pe tine spre ajutor si nu te va afla si va muri in pacatele ei". Si aceasta zicandu-i, s-au dus de la dansul.
Iar, venind ei in Comane, care este un loc la Marea Pontului, afara din cetate, s-au asezat langa biserica Sfantului Mucenic Vasilisc. Iar, intr-acea noapte, i s-a aratat lui Mucenicul Vasilisc si i-a zis: "Nadajduieste, frate Ioane, ca maine amandoi vom fi dincolo". S-a aratat inca Mucenicul Vasilisc si preotului bisericii, zicandu-i: "Sa gatesti loc fretelui Ioan". Iar a doua zi, a rugat Ioan pe ostasi, sa astepte acolo pana la al cincilea ceas, dar ei nu l-au ascultat si au iesit. Si, inotand cu corabia ca la treizeci de stadii, s-au intors la biserica de unde au plecat. Iar dupa ce au venit, indata fericitul Ioan a cerut luminoase vesminte arhieresti si, dezbracandu-se de hainele sale dintai, s-a schimbat pana la incaltaminte si, pe acestea, le-a impartit la cei ce au fost in corabie cu dansul. Dupa aceea s-a impartasit cu Trupul si Sangele Domnului si a rostit inaintea celor ce erau acolo rugaciunea cea de pe urma. Si, zicand cuvantul cel obisnuit: "Slava lui Dumnezeu pentru toate" a pecetluit cu "Amin". Si-a intins apoi picioarele cele ce alergasera spre mantuirea celor ce voiau sa se pocaiasca, mustrand pacatele cele din rautate facute. Asa a adormit, cu fericit si negrait somn, Sfantul Ioan Hrisostom. Fie ca sa fim si noi vrednici de pomenirea lui si cu rugaciunile lui sa castigam Imparatia Cerului. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului
Slăvite ucenice al slăvitului dascăl,
O, preaînţelepte Proclu, robule al Mîntuitorului Hristos,
Tu ai întărit credinţa si-ai stîrpit erezia,
Pentru aceasta Biserica pre tine te slăveşte
Ca pe un al ortodoxiei uriaş.
Tu slăvind pre Domnul te-ai făcut însuţi slăvit,
Şi ca un corăbier destoinic cîrmuit-ai Biserica.
Tu minuni ai văzut şi pe Dumnezeu L-ai slăvit,
Tu văzător cu duhul, cu mintea plină de har,
Al Sfîntului Duh organ sfânt te-ai făcut.
De Duhul învăţat fiind, pre împărat învăţat-ai,
Ca ale lui Hrisostom sfinte moaşte
La Constantinopol să se aducă.
La acea sfintă mutare şi împărat şi popor
Văzut-au cu ochii lucrîndu-se minuni.
Acum din ceruri tu te rogi pentru noi
Ca în credinţa sfântă pînă la sfârşit să stăm.
Cugetare
Nici un muritor nu a tîlcuit cu mai multă
dragoste şi pătrundere duhovnicească Epistolele Sfîntului Apostol Pavel
decît a facut-o Sfîntul loan Gură de Aur. Nici chiar Marele Apostol nu ar fi putut interpreta mai bine propriile lui epistole.
Iată, istoria ne arată că Pavel însuşi şi-a tîlcuit epistolele prin
intermediul minţii şi condeiului Sfîntului loan Gură de Aur.
Pe cînd Sfîntul Proclu se afla ucenic sub ascultarea Sfîntului loan Gură de Aur, iar acesta din urmă era Patriarh, ascultarea lui de căpetenie era aceea de a îi anunţa Sfîntului vizitatorii care îl caută. Un anume aristocrat fusese bîrfit înaintea împăratului Arcadie iar împăratul din această pricină îl alungase de la curtea imperială. Acest aristocrat a venit la Sfîntul loan ca să îi ceară cu lacrimi ajutorul, acela de a mijloci la împăratul în favoarea lui. Ucenicul Proclu a mers să îi anunţe Sfîntului loan Gură de Aur vizita acestui nobil, dar prin uşa întredeschisă el a văzut că Patriarhul nu este singur, ci că împreună cu el se află un bărbat care, aplecat asupra Patriarhului care scria, îi grăia oarece cuvinte la ureche. Şederea acelui bărbat în convorbire cu Patriarhul a durat pînă în zori. Între timp, ucenicul Proclu 1-a îndemnat pe nobil să revină în seara următoare, el însuşi aflîndu-se în uimire adîncă, constatînd acea vizită prelungită la dascălul şi părintele lui. El se întreba cine poate fi acel bărbat, şi cum reuşise să intre la Patriarh neanunţat. În a doua noapte şi în a treia noapte s-a întîmplat acelaşi lucru, iar Sfîntul Proclu nu-şi mai putea reveni din uimire. Sfîntul loan Hrisostom şi-a întrebat atunci ucenicul dacă nu cumva a venit să îl caute un anume aristocrat? La această întrebare ucenicul Proclu a răspuns că acel aristocrat cu adevărat a venit şi a aşteptat trei nopţi la rînd, dar că el, ucenicul, nu 1-a putut anunţa, de vreme ce înalt Preasfinţia Sa deja avea un oaspete, cu fruntea înaltă, mergînd spre chelie, şi care a şoptit la urechea înalt Preasfinţiei Sale trei nopţi la rînd, pînă în zori. Sfîntul loan Hrisostom, uimit la rîndul lui, a zis că nu îşi aminteşte să fi primit pe cineva la el în cele trei nopţi de mai înainte şi i-a cerut ucenicului să i-1 mai descrie o dată pe acel bărbat. Atunci Sfîntul Proclu a arătat la icoana Sfîntului Apostol Pavel şi a zis Stăpînului lui că bărbatul acela semăna leit cu el.
Astfel, s-a arătat că însuşi Marele Apostol a fost acela care i-a insuflat Sfîntului loan Gură de Aur tîlcuirea Epistolelor lui.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 1):
- La cum Sfînta Treime S-a sfătuit asupra zidirii universului;
- La cum Dumnezeu 1-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa.
Predică
Despre purtarea conformă cu chemarea
– „De aceea vă îndemn să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care
aţi fost chemaţi, cu toată smerenia şi blîndeţea, cu îndelungă-răbdare”
(Efeseni 4: 1-2).
Să nu fim mîndri, să nu fim mînioşi, să nu fim laşi şi slabi – căci toate acestea nedemne sînt de vocaţia de creştin. Această vocaţie este atît de înaltă şi de minunată, încît foarte greu îi este omului să nu cadă din această pricină în mîndrie; şi totuşi, este o mare virtute să te menţii deasupra fricii şi slăbiciunii atunci cînd eşti înconjurat din toate părţile de primejdii de moarte şi neîncetate pierderi.
Împotriva acestor trei atitudini nesănătoase, Apostolul recomandă trei atitudini sănătoase:
împotriva mîndriei el recomandă smerenia; împotriva mîniei, blîndeţea, iar împotriva fricii şi slăbiciunii, îndelungă-răbdare.
Trebuie să spunem că aceste trei virtuţi:
smerenia, blîndeţea şi îndelungă-răbdare, nu exprimă deplina măsură a
înălţimii vocaţiei creştine. Bogăţia şi înălţimea acestei chemări nu
poate fi cuprinsă aici pe pămînt: chemarea
aceasta este ca un sipet scump pe care creştinul îl poartă cu sine în
această lume, dar nu îl poate deschide şi nu se poate bucura de
bogăţiile acumulate în el decît după ieşirea din această viaţă.
Căci doar acela care s-a înălţat pînă la cel mai înalt cer şi L-a văzut
pre Hristos Domnul întru Slava Lui împreună cu îngerii şi cu sfinţii
poate să vadă şi să cuprindă înălţimea covîrşitoare a vocaţiei
creştineşti: căci acolo se află adunarea tuturor biruitorilor şi a celor
aleşi ai lui Dumnezeu de pe pămînt, care s-au învrednicit de această
cinste cu neputinţă de descris în cuvinte.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase
Dumnezeul nostru, Numele Tău este Numele Cel mai Scump nouă pe pămînt!
Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
